Arhiva
Te-au luat de guler crinii?
DEGEABA-I PRIMĂVARĂ – CÂND SOARELE APUNE
degeaba-i primăvară – când soarele apune
degeaba auroră – pentru-orbii din născare
aş vrea să tac cu noaptea – dar singur vers se spune
pentru o altă lume – de dincolo de zare…
ciocănitori bat toaca – sticleţii cântă arii
e moarte – e şi viaţă – nu din motive vàrii:
ai terminat zidirea? – te-au luat de guler crinii
să le înalţi o rugă – de să-nspăimânte spinii!
nu-i vreun hotar în ceruri – nici haturi întru ştire
şi după-nmormântare – ard flori de fericire
din ţintirim şi-amaruri se iscă Tânăr Mire
aiuritor se-amestec’ – în poala Parcei – fire…
…trompeţii din edenuri au adormit pe goarne…
cine-i tocmit la masa-mi? – în cupa-mi iar să toarne!
***
ALTARUL DIN PĂDURE
altarul din pădurea de lumină
unde sărbătoresc iar muguri verzi
îşi cheamă cerbi la ruga bizantină
şi sui spre slavă până când te pierzi…
orice copac e sacerdot şi mire:
doar îngeri cântă viersul de iubire
arhangheli gravi – pe stânca de uimire
binecuvântă cer pământ şi fire
cununi de flori fulgeră zarzări iarăşi
cireşi sălbatici înroşesc frăţìi
lor li se prind în horă brazi tovarăşi
altarul este-un rai de simetrii
… Craiul Hristos binecuvântă visul
din cari se isc şi firile şi scrisul…
***
Adrian Botez
Nichita Stănescu, texte cu vârful inimii. Supliment Vatra veche nr. 3/2016. Nicolae Băciuţ şi poezia care rezistă prin poezie
Vremuri înțelepte sau nebune… Eugen Dorcescu despre Ecclesiastul
Prin vremuri înțelepte sau nebune,
Din veac în veac, Ecclesiastul spune :
Deșertăciune-i tot. Deșertăciune.
Nu știm ce-am fost, ce suntem, ce-o să fim.
Nimicnicie. Havel Havalim.
-
Ecclesiastul nu doar pentru sine
A fost un înțelept. El a-nvățat
Norodul. A cules, a cercetat
Si pilde a-ntocmit pentru mulțime.
-
Cuvintele-i sunt fagure de miere,
Savoare si-adevăr întocmai scris.
Acela care-n cuget și le-a-nscris
A dobândit știință și putere.
-
Căci vorbele-nțelepților sunt bolduri,
Sunt cuie, care-adună mai cu spor,
Într-un întreg sentențe și imbolduri
Venite de la unicul Păstor.
-
Si peste toate-acestea, fiul meu,
Scrisul de cărți e fără de sfârșit.
Și multa-nvățătură prea din greu
Secătuiește trupul vlăguit.
-
Ci iată care-i ultimul cuvânt
Din tot ce-ai ascultat si auzit :
Pe Dumnezeu să-L temi necontenit
Si să-I păzești poruncile oricând.
Acesta este lucrul cuvenit
Oricărui om de humă pe pământ.
-
Iah Elohim din veșnicii ascuns e,
Dar are sub privire toate cele,
De la noianul mării, pân’ la stele.
Si judeca-va lucrurile-ascunse –
Pe toate : Fie bune, fie rele.
Eugen Dorcescu
Fragment din Ecclesiastul în versuri, Timișoara: Editura Marineasa, 1997
Lalele, o simfonie… Arh. Ion Constantinescu și frumusețea lumii! Din Canada în România și mai departe!
Revista Ardealul literar nr. 3-4/2015. Literatura timpului și pasiune
CORIDORUL CULTURAL, PE DOUĂ CONTINENTE-CĂLĂTORIE LA ISTANBUL
CORIDORUL CULTURAL
Radu Igna, un împătimit al Ţării Haţegului, iese din peisaj şi călătoreşte la Istanbul, o călătorie de doar două zile, un coridor cultural organizat de Fundaţia Tuna şi Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, un schimb de idei, de gânduri, obiceiuri. Domnul Ahmet Ecirli, director al fundaţiei, a fost în această perioadă un adevărat ghid spiritual pentru întregul grup de români, interpret şi gazdă, având răbdare cu scriitorii, jurnalişti şi editorii în căutarea miracolelor din Istanbul.
Din acest coridor cultural scriitorul haţegan reţine Note de călătorie[i], adică scrieri despre o altă lume, un oraş pe două continente, Istanbul, ieşirea din ritmul cotidian.
Deşi un aparent conservator, romancierul acceptă jocul şi îşi deschide sufletul pentru o aventură inedită. Nu cade în capcana facilului, din contră, călătoria îl provoacă, redescoperă oameni noi, peisaje, istorii, îşi reaminteşte de suferinţa românilor, de pasiunea lor pentru creştinism, este uimit de programul spiritual al turcilor. O altă lume, alte posibilităţi.
Voia bună şi bucuria sunt rupte de o întâmplare neprevăzută, scriitorul se pierde de grupul din care a făcut parte, este un simplu cetăţean în buzunar cu 100 de euro şi o carte despre viaţa culturală a Haţegului, o geantă pe umăr, câtva lucruri simple care capătă valoare de reper. Dar scriitorul în vârstă îşi găseşte prieten tânăr care îl readuce în coridorul cultural, un taximetrist care vorbea limba engleză şi conducea abil pe autostradă.
De fapt, Radu Igna l-a însoţit pe Ştefan Nemecsek, ziarist, filozof şi scriitor din Valea Jiului, alături de câteva persoane, într-un demers de viaţă, adică acele legături prin cultură pentru că jurnalistul urma să-şi prezinte cărţile despre istoria literaturii hunedorene şi despre istoria jurnalismului hunedorean la Istanbul, o punte între ziariştii din România şi cei din Turcia.
Radu Igna acceptă jocul ziariştilor, dar călătoria devine şi o călătorie iniţiatică, o călătorie în inima proprie, de fapt fiecare loc din Turcia îi reaminteşte de istoria românilor şi de un posibil viitor marcat de cultură. Trimiterile sunt evidente, pertinente şi educative, dascălul se lasă în voia expunerii, profitând de mijloacele puse la dispoziţie de scriitor, pentru că Radu Igna a fost şi un eminent dascăl ce s-a convertit în tagma scribilor de aleasă valoare.
Cartea poartă un titlu sugestiv: Istambul un oraş pe două continente. Firul povestirii este acelaşi, pendularea în două lumi, pendularea între viaţa de acum, prezentul anului 2010 şi viaţa de dinaintea anului 1989 în România, pendularea între civilizaţii, călătoria între un continent şi alt continent, legate de istoria comună amestecată, contradictorie, acidă sau blândă, dar amestecată până la albastru.
Cartea are un motto promiţător de marele scriitor Orhan Pamuk, un citat din cartea Viaţa cea nouă: „Ai ajuns cât ai putut de departe, călătorule, dar m-am gândit că ai putea merge şi mai departe…”
Cartea sfârşeşte cu un citat din Sema Kaygusuz din textul Istambul, o mişcare de rotaţie, un text apărut în revista „Lettre Internationale” – vara, 2010.
„Istanbul este un oraş plămădit nu din împrejurări comode, ci din privaţiuni şi greutăţi.” – citează autorul.
Radu Igna descoperă că noua viaţă din Istanbul este marcată de viziunea unui important filozof turc: M. Fethullah Gulen, omul care a depus toată energia pentru a trezi o nouă generaţie de intelectuali la viaţă, bazaţi pe valori spirituale esenţiale, pe valori universale. Mişcarea Gulen a pornit din Turcia s-a răspândit prin şcoli, asociaţii culturale, ştiinţifice, sedimentată în licee particulare, apoi în viaţa de fiecare zi. Un om cu idei înalte atrage un val nou, valul care poate lega Turcia de Occident, dovedind că înţelepciunea poate apropia oameni, sisteme, poate declanşa idealuri.
Călătoria aduce în lumină Colegiul Serhat, Burc Koleji, hotelul, Istanbulul ca prezenţă, personaj, destinaţie şi pricină de mirare, Sema Hospital, o excursie pe Bosfor, Sfânta Sofia, Moscheea Albastră, adică: istorie, peisaj, oameni, speranţe, o viaţă pe două continente, moarte şi dragoste, marea ca motiv de legătură între civilizaţii…
Sfânta Sofia: biserică, moschee, muzeu, e ca o piaţă rotundă înconjurată de ziduri mari, o cupolă imensă, o minune arhitecturală, creştini, sultani, ctitori, pictură cu scene din Biblie… istoria ca suferinţă, lecţia supremă pentru a învăţa eternitatea…
Un capitol interesant este dedicat cinei tradiţionale acasă la un prieten: Ibrahim Ayan, cântec, veselie, mâncăruri bune, momente care devin apropiate prin căldura sufletească a românilor şi turcilor, prilej de creaţie ad-hoc, semnificaţie şi netimp.
Iată ce reţine Radu Igna în Sultanahmet: „Pe aici îşi făcea probabil plimbarea de seară prinţul Dimitrie Cantemir (1673-1723), fiu de domnitor moldovean, trimis de copil ca ostatic. A stat 17 ani. Numit domn al Moldovei în 1710, s-a orientat spre Rusia. În capitala acestei ţări a terminat, în 1716, „Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului Otoman” (în limba latină Incrementa arque decremmenta aulae othomanicae), lucrare de referinţă ce a stârnit interesul savanţilor din Europa.„
Gândul scriitorul zboară spre istoria noastră, e un arc frânt care se reface prin timp, dând sens celor două continente.
În altă parte, autorul reţine cealaltă faţă a istoriei: „Am citit, prin cronica lui Evliya Celebi, despre incursiunea turcilor, la care a fost participant direct, în Ţara Haţegului, 1662, deci la câţiva ani de la vizita sa la Spitalul din Edirne. Secvenţe din acel text au fost publicate în revista „Sargeţia” a Muzeului din Deva, cu un comentariu semnat de Aurel Decei. Cumplite incursiuni. Era în timpul domniei principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea, când turcii au pustiit, în repetate rânduri, judeţul Hunedoara.”
Radu Igna face trimitere la Istoria turco-bizantină de Lucas, cel care a lăsat un mesaj pertinent despre evenimentele din Istanbul cu referire la Sfânta Sofia. Despre Orhan Pamuk autorul reţine că este un geniu şi citează cărţile sale Viaţa cea nouă sau Mă numesc Roşu. Scriitorul din Turcia este laureat al premiului Nobel, deşi personalitate de prim rang a culturii universale este controversat în Turcia ca peste tot în lume, acolo unde există un semn, oamenii par contrariaţi. Oricum cărţile acestui scriitor sunt traduse şi în limba română, literatura universală fiind în mişcare, îşi caută poduri care să facă legătura…
Notele de călătorie sunt scrise de Radu Igna în ritm alert, fraza curge natural, îndeamnă la lectură, gândurile se leagă în valuri sub impulsul noului şi a foamei după altceva, povestirea este fulgerată de povestiri vechi sau noi, scriitorul redă obiectiv lumea prezentă din perspectiva călătorului prin două civilizaţii, a celui care trece din istorii în istorii, liniştit de culoarea intensă a culturii, pe acest coridor cultural…
„Ne îmbarcăm pe un vapor ce abia s-a întors din croazieră. Proprietarul se numeşte Hasan. Este o ambarcaţiune confortabilă potrivită pentru o excursie de două trei ore într-o zi însorită, călduroasă ca acesta.”
Da, Istanbulul este singurul oraş din lume ce stă pe două continente…cultura este pod…
Constantin Stancu
Februarie, 2011.
[i] Radu Igna, Istan
bul, un oraş pe două continente, Editura „David Press Print” – Timişoara, 2011.
Sfinxul s-a sinucis
CÂT FRIG POATE SĂ FIE ÎNTR-O NOAPTE DE MARTIE
cât frig poate să fie într-o
noapte de martie – câte
blesteme-i sufocă pe
copiii unei omeniri abia
ieşite de sub apele
începutului
încerci să opreşti cu
gândul limbile clopotelor – măturând cu
vaierele lor oceane de
stele: din clopotniţa lumii auzi hohotul
disperat al
clopotarului
de nicăieri spre nicăieri nu se mai aprind
focuri: e-o linişte – bolnavă de toate
morţile care-au uitat să
bântuie mii de alte deşerturi
lunare – după ce s-au năruit
piramidele
sfinxul – copleşit de inutilitatea
singurătăţii – s-a
sinucis
la colţul străzii – spart de
ultimul strigăt de moarte – cu
milenii în urmă – felinarul în
noapte – orb – vrea – fără niciun
succes de scenă – să ia locul
sfinxului
strigoii şi-au cusut
buzunarele – nu cumva să li se scurgă – pe
trotuarele prefăcute-n sângeroase
mlaştini – compătimirea – dar nici neagră
făina – pe dârele căreia s-ar putea
întoarce – spre-a reface
statuia de bronz a unei lumi
amintite
sufletul meu stă agăţat de-un cârlig (ca-ntr-o
măcelărie – din care n-a mai rămas decât duhoarea
sângelui pe jos) – deasupra neantului
***
Adrian Botez
Vatra veche nr. 2/2016. Lecturi fierbinți în măreția frigului. Nicolae Băciuț și literatura română de astăzi. Teme, poeme, proză și eseu…
Vadul Ars, o poveste despre oamenii tranziției
Romanul Vadul Ars, publicat la Râmnicu Sărat: Editura Rafet, 2016, ne prezintă vremea tranziției, oamenii tranziției, valorile care rămân în urma unei terapii economice neasimilate. Unii oameni au înnebunit, alții au murit, alții au plecat, alții au rezistat. Au văzut, au auzit, s-au iubit, au rezistat prin cultură, prin credință, prin evaziunea faptelor, prin tăceri.
Speranța se arată ca o adevărată avere, un tezaur cu mii de soluții.
În Vadul Ars au apărut ierburi înalte, acoperă cenuși, amintiri. Lumea o ia de la început pe un drum pe care încearcă să-l priceapă.
Dumnezeu aruncă semințe de iarbă peste pământul ars și înnobilat de cenuși tainice.
Cu alte cuvinte, romanul tratează viaţa unor oameni în perioada tranziţiei de la un mod de organizare al societăţii la alt mod, pe o perioadă de mai mulţi ani, din anul 1991 până în anul 2013. Naraţiunea se petrece într-o localitate monoindustrială din România şi se bazează pe faptele trăite de unii, citite de alţii în ziare, aflate de alţii de la televiziuni, intuite de alţii, povestite, răstălmăcite, devenite legende. Mituri. Acei oameni au devenit oamenii tranziţiei.
Secțiune subțire prin celula timpului. Prin pielea celulei unele lucruri intră, alte nu pot accede în miracol.
Dicționarul tranziției:
Pasărea dodo.
„Să-ţi spun o scurtă poveste… În Oceanul Indian, pe insula Mauritius a trăit o pasăre ciudată: pasărea dodo, personajul Dodo. Era cam mare, nu zbura, grea, cam la 20-25 kg, se trăgea din lumea porumbeilor. Aşa era firul ei. Prin anul 1507 nişte portughezi au ajuns pe ţărm, erau multe păsări, era frăţia Dodo, ca să zic aşa. Frăţia a dispărut fără soluţie, pasărea nu mai există. S-au făcut defrişări, cânii şi alte animale de casă au dat năvală în zonă, vânătoarea păsării, cuiburile ei deranjau pe oamenii de bine, apoi totul s-a topit, lanţul nu s-a mai putut susţine. Prin anii 1690 mai era pomenită, apoi, nimic! În 150 de ani în contactul cu omul, pasărea a dispărut. Ce atinge omul neinstruit, omul flămând, cuceritorul, ca să zic aşa, se duce pe apa sâmbetei… Apoi alte istorii, cu alte animale… Dacă în natură, şi natura este o forţă, nu glumă, se petrec dispariţii, cu atât mai mult în lumea noastră a oamenilor moderni…” (fragment din roman).
Un scriitor român propus pentru Premiul Nobel 2017! Adrian Botez și primăvara literaturii!
La mulți ani femeilor! O primăvară specială pentru femeile speciale din viața bărbaților!
Mărturii culturale nr. 1/2016. Aurel Pop și cultura în cetate! Sumar, lecturi libere sub pomul culturii!
FEED BACK nr. 3-4/2016. Revistă de experiment literar. Director: Daniel Corbu. Sumar, lecturi libere
Revista Sintagme literare nr.1/2016. Director fondator: Geo Galetaru. Sumar, lecturi
Lecturi:
costyabc - hatzegworld 