POEZIA DE DUMINICA

DUMINICA ÎNCEPUTULUI DE LUME

În dimineaţa aceea copacul vorbea la fereastră,
auzeam glasul frunzelor care
strigau rădăcinilor …

În dimineaţa curgătoare
apele şi-au oprit tumultul,
s-a făcut loc de trecere
pentru cei ce călătoreau
dintr-un secol în altul…

În dimineaţa uşoară,
vagabondul uitat de toţi
la marginea oraşului,
mort între maşini abandonate,
semne de circulaţie şI erori,
a înviat,

semn că trecuse Cineva pe acolo, iarăşi …

În dimineaţa imponderabilă
satelitul a preluat mesajul tău
despre singurătate,
l-a transmis către o altă planetă,
unde se ivea dimineaţa începutului de lume …

În aşteptarea răspunsului
am văzut securea călăului plutind pe ape,
copacii plângeau,

dat Tu, Isus, veneai spre noi călcând pe ape …

Constantin Stancu

ELEVI POEŢI DIN HAŢEG, SEMNAL DE LA POETUL EUGEN EVU

Elevi poeţi de la
Şcoala Generală „Aron Densuşianu”
– Haţeg

ANDRADA TOMONI

Cea mai cumplită noapte

Cunoşti tu oare noaptea ce se coboară pe pământ
Cu ropot nemilos de ploaie, cu vuiet sălbatic de vânt?
Noaptea în care pe cer nu-i nici o singură stea,
În care nesfârşitul întuneric
nu se lasă străpuns de privirea mea?
Oricât de întunecoasă ar fi, după ea zorile vor veni.
Dormi, deci, când noaptea te-mpresoară
şi lasă deoparte a grijilor povară!

Cunoşti tu noaptea ce viaţa o răpeşte,
Când moartea spre tine se grăbeşte
Şi lung răsună a nesfârşirii voce-amară
Şi inima din piept de spaimă vrea să-ţi sară?
Oricât de întunecoasă ar fi, după ea zorile vor veni.
Dormi, deci, când noaptea te-mpresoară
şi lasă deoparte a grijilor povară!

Cunoşti tu noaptea ce spiritul ţi-l ia în stăpânire
Iar tu în zadar îţi doreşti izbăvire;
Când teama inima ţi-o-ncolăceşte
Şi în al tău suflet doar norul stăpâneşte?
Stai treaz, stai treaz şi nu dormi,
Căci zorii nu vor mai veni!

Iar tu în zadar îţi doreşti izbăvire;
Când teama inima ţi-o-ncolăceşte
Şi în al tău suflet doar norul stăpâneşte?
Stai treaz, stai treaz şi nu dormi,
Căci zorii nu vor mai veni!

De opt ori zece-albastruri

În vremuri vechi, apuse, de demult,
Când Dumnezeu se odihnea de-atâta muncă,
Nu ştie nimeni cum, de ce-ntr-un oarecare loc
Căzu împovărată de tăcere o lacrimă preasfântă…
Se sparse în de-opt-ori-zece-albastru !
Şi se cutremură adânc pământul
Căci nu putea să-nghită apa sfântă!
Aşa că glia-şi ridică sprânceana
Să-ntoarne darul mult preţios spre cer…
Dar Sfântul îi opri pe loc ofranda
Iar cele de-opt-ori-zece-albastruri
Se transformară-n tăuri şi în lacuri grele
Ca fiul, omul, să se-adape-oricând din ele!

MARIA PUSCA

Copilăria trecătoare

O, dulce vis ce a apus
O, dulce cant ce azi ascult,
O, mică floare de rubin,
Copilărie de ce te-ai dus..?

Trec ani în şir,
Trec nopţi la rând,
Îmi bate-n geam firav şi blând
A mea copilărie…

Să fii copil e lucru sfânt,
Să fii un înger pe pământ,
Cu aripi dulci de iasomie,
O, dulce copilărie!

Tu ai trecut, dar tot te văd,
Şi paşii tăi păzesc în gând,
Şi glasul tău mereu l-aud,
Prezenţa ta mereu o simt.

De eşti copil sau de eşti mare
Priveşte-n urmă cu mirare
Şi spune-n gând:
Copilăria-i trecătoare
Şi amintirea ei te doare.

RALUCA MERIAN

Marea

Firul mării ce se-ntinde,
Orizontul să-l alinte,
Un albastru infinit
Ce merge la nesfârșit,
Fruntea mării încruntată,
De valuri mereu ridată,
Un val de cristal
Se spulberă de mal,
Se împrăştie şi se întoarce,
Ocolul lumii îl face.

VESTEA BUNĂ

VESTEA CEA BUNĂ

Ucenici, martori şi cronicari au fost,
Vameş, doctor, pescar, anonimi,
Duhul cel Sfânt îi ştie pe de rost,
Cum presară prin veacuri doar crini.

Luca i-a fost numele scris,
Ori Matei oamenii l-au chemat,
Chiar Marcu romanii i-au zis,
Sau Ioan cel prea binecuvântat.

Au străbătut imperii pe jos
Cei ce au scris despre Isus,
Au schimbat lumi cu folos,
Urcând spre munte şi chiar mai sus.

Evanghelia a fost mereu povestită,
Evanghelia a fost şi scrisă cu foc,
Dar Evanghelia a rămas neclintită
Şi-n inimi de carne şi-a făcut loc.

Puternică scriere, fulgerând în veac,
Cu fapte sfinte, pilduitoare, reale,
Sunt pentru credincios tainic leac,
Deschizând prin veşnicie o cale.

Chiar Duhul cel Sfânt a dictat,
Cum se face la curţile împărăteşti,
O întâmplare scrisă prea curat,
Pregătindu-ne de cele cereşti,

Da, în inimile noastre de carne
A fost scrisă Vestea cea bună,
Adevăr, mântuire şi taine,
Cuvântul cea mai vie cunună …

Cel ce a păstrat Evanghelia despre Fiu,
Simplu, direct, cu răbdare şi iubire,
Cel ce a făcut Cuvântul mai viu,
A fost Dumnezeu Tatăl în nemurire.

POEZIA DE DUMINICĂ

ÎNVIEREA

În ziua întâi a săptămânii,
În dimineata curată a minunii,
Femeile se apropiau de mormânt,
Învăluite-n viu cuvânt …

La intrarea-n mormânt, iată,
Piatra grea fost-a răsturnată,
Intrarea era ca inima ta,
Pregătită pentru a învia …

Femeile au intrat în mormânt
Cu miresme-n mâini şi-n gând
Trupul cel sfânt nu l-au găsit,
Se-ntâmplase ce fost-a vestit …

În albe haine, strălucitoare,
L-au întâmpinat ca- ntr-o chemare,
Doi bărbaţi răsăriţi din lumină,
Mângâiaţi pentru învierea divină …

„ Pentru ce căutaţi între cei morţi,
Pe cel ce este viu ? „ – în veşnicii,
EL a înviat, ne-a mântuit pe toţi,
Fie că ştii, sau nu ştii …

În mâini păcătoase a fost dat,
Râstignit pentru al nostru păcat,
Dar în trei zile atât de clare,
Aflat-am că nu se moare …

In trei zile fost-am schimbaţi,
Noi, cei păcătoşi, întemniţaţi,
Cu Isus înviat-am deodată,
Primind darul fără de plată …

Biruit-am trecutul, moartea,
Scris-am cu sânge cartea …
Iar în cartea vieţii deplină,
E pagina albă, de lumină …

Acolo e scrisă – nvierea,
În tine e scrisă tăcerea,
Acolo e scrisă salvarea,
În tine e scrisă mirarea …

În trei zile ne-am născut iar
Şi nu băusem din greul pahar,
Doar prin iubire eternă,
Ne- a scos Isus din beznă …

La intrarea-n inima ta
De va fi o stâncă grea,
Cine o va răsturna ?

Lumina înmugurind din stea …

DRAGOSTEA CARE ORBEŞTE – GHEORGHE DĂNCILĂ SAU GEOGRAFIA TRUPULUI PUTREZITOR

POEZIA DE DUMINICĂ

FOTO: CEAS DE FLORI IN BUCUREŞTI …

FERICIT CEL CE …

Fericit cel invitat la cina cea de taină,
în seară poate locui o culoare,
când se poate impărţi pe sine,
rămând unul,
când vinul ca flacăra luminează
clipa nenăscută …

Fericit cel ce este altul în fiecare dimineaţă,
mereu altul, mereu altfel,
zidul dintre aceştia cade ades,
zidul lasă la picioarele lor resturile umbrei …

Fericit cel ce stă de pază în lanul de lumină,
în pădurea de sunete,
la marginea satului,
acolo unde lumea începe şI sfârşeşte,
unde câinii latră la cuvânt …

O, fericit cel ce se duce la râu,
îşI spală hainele mudare,
trupul, arhetipul,
fericit cel ce se duce la râu dimineaţa şI seara,

în timpul vieţii sale, în timpul morţii sale …

POEZIA DE DUMINICA

FRAGMENT DIN ECCLESIASTUL
PE VERSURI DE EUGEN DORECESCU

Când mergi în templul Domnului, ia seama
Cum calcă pe podele pasul tău.
Dacă te-apropii, stai si-ascultă. Teama
Si dragostea te-aduc spre Dumnezeu.
La cei nebuni, la jertfa lor, ia seama :
Ei doar atâta stiu : Să facă rău.

Nu-ţi trage-n grabă straja de la gură
Si inima să nu ţi-o ia-nainte,
Bolborosind o droaie de cuvinte,
Cuvinte fără noimă si măsură.
În faţa Celui Veşnic, se cuvine
Să stai plecat si să-L adori tăcând :
El e în ceruri, tu esti pe pământ !
Deci drămuieşte-ţi fiece cuvânt,
Să-ţi fie, dar, cuvintele puţine.
Fiindcă-aşa cum visurile-arată
Că omu-i ros de-ngrijorări, nebunul
Se-nfoaie-n vorbărie, ca păunul,
Dezvăluindu-si slaba judecată.

POEMUL DE DUMINICA …

DOMNUL PE UN ZID FĂCUT LA CUMPĂNĂ

Amos 7 : 7

Pe un zid făcut la cumpănă,
Pe un zid ce nu mai cade,
Stă Domnul şi ţine în mână,
Cumpăna vie, ce tainic mai arde …

Şi Domnul pune cumpăna vie
În mijlocul poporului Său
O pune chiar, aici, în vie –
Şi cât de greu e greul – greu ?

Şi pune cumpăna vie Domnul
Peste fiinţele noastre pieritoare,
Afli căt de uşor e omul,
Iar păcatul se ascunde-n uitare …

Să căutăm dar pe Domnul
Şi astfel noi vom trăi,
Aşa cum trăieşte şi omul
În prezentul veşnic “ a fi “ …

Să-l căutăm până se poate,
Să-l găsim chiar acum,
Peste necazul zilei, poate,
Isus îţi apare în drum …

Cu Domnul dreptatea -i
Apă curgătoare toată,
Neprihănirea un pârâu este
Ce nu seacă niciodată …

Să căutăm pe Domnul, iată,
Trăind astfel în veşnicie,
În ceruri este mereu un Tată,
Care iubeşte, ne iartă, ne ştie…

Pe un zid făcut la cumpănă,
Pe un zid ce nu mai cade,
Stă Domnul şi ţine în mână,
Cumpăna vie, ce tainic mai arde …