EPISTOLA

Lasă un comentariu Go to comments

ceata albastra 2

PENTRU VIZUALIZARE, DAŢI CLICK PE TITLU!

  1. Boris Mehr
    22 octombrie 2011 la 7:15
    Răspunde

    Maldoror

    Spre Lucia pe care noi urcam,
    O treaptă fiecare, scara,
    Iar zilele, pun preț, un ban,
    Ne ceartă-n valuri neagră, marea.
    Cum timpul curge neostenit,
    Din turn se prăbușește ceasul,
    Din lamentări în infinit
    În dragoste respecți păcatul.
    Eu mă opresc, se-apropie-un hău,
    Un monstru fără noimă, nume,
    Când bine redevine rău,
    Iar răul nu creează-o lume.

    Vremelnici prieteni, vremelnici oameni,
    În rest vârcolacii, raci răniți,
    Scoici în valuri, ce rost mai are
    Să murim, dacă-nviem din nou, din nou?
    Omnia fluunt, omnia mutantur,
    Un marș forțat de ani-lumină.
    În limba noastră, Dumnezeu este Cel Care Este.
    Ce am putea adăuga?
    O mie de nume,
    Este Cel Care Nu Se schimbă,
    El este cel care ne poartă
    Ca o mamă pruncul său,
    Fără să știm , în somn adânc.

    Privesc asfaltul, firimituri de pâine,
    Pete de sânge, pene de corb,
    Un cadavru imens s-a dizolvat în smoală,
    Exală mirosuri cotropitoare,
    Acesta este dragul nostru oraș,
    În care se mai râde, se cântă, se dansează,
    Deasupra sau în adânc, pe dedesubt.

    Așa cum plouă în inima mea,
    Așa plânge și câinele-Dumnezeu,
    Maldoror umbla pe șapte cărări,
    Ca pe cele șapte coline ale Romei,
    Circulate de cocote,
    Smârcuri pustii în inima lui Maldoror,
    Otravă grea, în vinele sale, sângele este verde,
    El nu are oase, doar crengi îngălbenite,
    Tulpini de brândușe, sfielnic pătrunde
    În Istoria Universală, alături
    De Don Quijote Coțcariul,
    Am văzut de curând un pui de corb rănit,
    Nu zbura, croncănea fără ură, adânc umilit,
    Poate-mpăcat cu o înfrângere apoteotică.

    BORIS MARIAN

  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.