Arhiva

Archive for aprilie 2020

+ 65… Program de viețuire și mișcare


Circulația persoanelor de peste 65 de ani

În intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00 circulația persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinței/gospodăriei, este permisă strict pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, inclusiv deplasarea în condițiile art.1 alin.(3) și (5) din Ordonanța militară nr.8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19,  deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea unui minor, asistența altor persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, ori în cazul decesului unui membru de familie, deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități fizice colective), cât și pentru nevoile animalelor de companie/domestice.

De asemenea, operatorii economici care comercializează alimente și produse de strictă necesitate își vor organiza programul de lucru pentru a facilita și a asigura,cu prioritate, accesul persoanelor de peste 65 de ani în intervalele orare 07.00-11.00 și 19.00-22.00.

Categorii:PRACTIC, PRESA

Vișin izolat în alb de aprilie


 

Bătrânul îndrăgostit

Am uitat de unde am plecat, nu știu unde voi ajunge,

doar o imensă oboseală, iată,

nu-mi mai pot duce trupul în spate…

O frunză rebelă cade pe gândurile mele,

nu știu dacă este toamnă sau doar vântul barbar,

aud sunete grele de aur frânt, în față e o ceață de argint, cuvinte miriapode se mișcă în memoria mea.

Ai putea să mă eliberezi de toate aceste

cu un simplu gest de femeie îndrăgostită,

ai putea să-mi șoptești la ureche

în ce an suntem, ce zi locuim,

ce anotimp asimetric străbatem…

Vine o locomotivă veche, cu abur, trece prin mine,

trage după ea nopțile ratate și

absențele de esență tare…

C Stancu

Categorii:POEMUL

Sărbătoare cu flori și albine


E atâta frumuseţe lângă altare

Şi o sărbătoare mult prea mare,

E atâta armonie şi cântare

Sfânt destin, fără scăpare,

E-atâta bucurie şi cuvânt,

Fi-vor nou cer şi nou pământ,

E-atâta frumuseţe şi-ndurare,

Hristos va reveni în sărbătoare

Fulger de la răsărit spre apus

Pentru cel născut de sus,

E-atâta veste şi armonie

Şi pacea anilor, o mie…

 

C Stancu

 

Categorii:literature

CERTIFICATE DE SITUAȚII DE URGENȚĂ


Având în vedere Decretul nr.195/  2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României:

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri acordă, la cerere, solicitanților, operatori economici, a căror activitate este afectată în contextul pandemiei SARS–CoV-2, certificate de situație de urgență (CSU).

Certificatele de situație de urgență sunt emise în doua forme:

  • TIP 1 (ALBASTRU) – pentru întreruperea totală sau parțială a activității, ca urmare a efectelor deciziilor emise de autoritățile publice competente, potrivit legii, în perioada stării de urgență decretate (afectați de Ordonanțele Militare)
  • TIP 2 (GALBEN) – pentru înregistrarea unei diminuări a încasărilor sau veniturilor în luna martie 2020 cu un procent de minim 25% față de media încasărilor sau veniturilor din perioada ianuarie – februarie 2020.

Certificatele se utilizează în relațiile cu instituțiile publice pentru obținerea de facilități/ măsuri de sprijin ori în relațiile comerciale, în condițiile legii.

Un solicitant poate cere eliberarea unui singur tip de certificat de urgență.

Cererea pentru eliberarea CSU se realizează EXCLUSIV prin intermediul acestei platforme, iar eliberarea certificatelor se va face automat, electronic, după validarea de către sistem a solicitării dumneavoastră.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri eliberează CSU doar pe perioada existenței stării de urgență în România.

Certificatele sunt valabile fără semnătură și ștampilă.

Verificarea veridicității acestora se poate efectua tot pe această platformă, prin realizarea asocierii dintre operatorul economic și seria/numărul certificatului.

Toate documentele încărcate în platformă vor fi în format pdf semnate electronic cu certificat digital calificat. Certificatele generate pe baza unor documente semnate cu certificate necalificate sau revocate vor fi anulate.

 

Dacă întâmpinați probleme de natură tehnică, în obținerea Certificatului pentru Situație de Urgență (CSU), vă rugăm să ne semnalați aspectele sesizate la adresa info.csu@imm.gov.ro.

Date la adresa: https://csu.prevenire.gov.ro/

Categorii:PRACTIC, PRESA

Șomajul tehnic pe timpul pandemiei. Formulare, condiții


La Art XI din Ordonanță de Urgență 30/2020 alin. (2) lit. b se precizează că de șomaj tehnic vor beneficia salariații angajatorilor care „reduc activitatea ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19 și nu au capacitatea financiară de a achita plata tuturor salariilor angajaților lor. Angajatorii pot beneficia de plata indemnizației prevăzute la alin. (1) pentru cel mult 75% dintre angajații care au contracte individuale de muncă active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Categorii:PRACTIC, PRESA