Arhiva

Archive for the ‘CREDO’ Category

Personalități ale Hațegului: Petru Dugulescu… Când Dumnezeu are simțul umorului…


 Fragment din cartea Arhivele de la Hațeg. De la Neantia la Vâltoarea sufletelor (2010)
Petru Dugulescu: Ei mi-au programat moartea
“Dumnezeu are simţul umorului“  afirmă în cartea sa Petru Dugulescu. E o concluzie la care un pastor, mai bine zis un slujitor al celor de Sus, adică un om la care alegea aparţine lui Isus, ajunge după o experienţă care a durat aproape o viaţă, plus Biblia,  la o concluzie eliberatoare, care ne indică faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu al celor vii.
Cine nu cunoaşte bine Scriptura în adevărul şi duhul ei, va înţelege foarte greu că autobiografia din cartea “EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”, Editura  “Marineasa“, Timişoara, 2003, este o scriere care depăşeşte simpla scriere a unei cărţi, este descrierea modului cum Dumnezeu lucrează cu omul.
Născut într-o familie modestă, Petru Dugulescu îşi scrie şi rescrie viaţa sa trecută prin deşertul comunist şi prin oaza palidă a începutului de libertate din România, acolo unde securitatea, ca organ de represiune a statului comunist nu a putut face faţă în nici un fel Planului din veşnicie a lui Dumnezeu, Plan în care au existat şi există şi o parte din noi cei trăitori pe aceste meleaguri.
Doar cine cunoaşte Biblia va înţelege căile lui Dumnezeu. Ca slujitor al lui Isus autorul a trăit din plin apostazia lumii, căderea spirituală a anilor 50 – 90 în România. Autorul, după cum se deschide această carte de excepţie, trebuia să moară şi această moarte i-a fost programată de oameni, dar nu şi de Cel de Sus şi dacă El vrea altceva, si dacă El este viaţă, dacă El este biruinţă şi biruinţă asupra morţii, atunci lumea trebuie să recunoască puterea Cuvântului.
Cartea este prefaţată, meritoriu, de Mitropolitul Banatului, cel fericit, Nicolae Corneanu, – “ un sfânt în viaţă, un om smerit şi blând, cu o inimă caldă şi iubitoare”, după cum scrie autorul, cartea este susţinută de Pastor dr. Iosif Ţon, un alt slujitor al suferinţei în Hristos, cartea este susţinută de umblarea cu Dumnezeu şi veşnicia care curge prin fiinţele noastre.
Cartea trebuie citită, dincolo de text, există un mesaj al celui care cunoaşte forţa Cuvântului. Sunt fotografii, sunt texte autentice, este o flacără în text, dincolo de mode literare, dincolo de stiluri, Petru Dugulescu a adoptat stilul Scripturii, un stil care rezistă la proba timpului. Astfel de cărţi au puterea de a străbate graniţele care despart oamenii.
Cartea este susţinută şi de alţi creştini din Împărăţia lui Isus, de mărturia lor, de faptele lor, de participarea lor.
Dincolo de cortina oficială a comunismului a existat ceva, ceva ce mulţi nu au ştiut, “ Petru Pocăitul “  a dezvăluit acest lucru, l-a făcut cu tărie, cu puterea adevărului. Fiind o carte autobiografică, din empatie cu timpul nu voi insista asupra vieţii lui Petru Dugulescu, dar voi spune doar atât : cei fără Dumnezeu nu vor înţelege niciodată dragostea care îi uneşte pe creştini oriunde ar fi ei, nu vor înţelege că în Hristos toţi suntem una.
Autorul insistă pe faptul că trebuie să ne pese de ceilalţi, să ne doară de ceilalţi, să plângem pentru ceilalţi, iar creştinism fără ajutor practic, real în viaţa oamenilor, nu poate exista. Dimensiune socială a creştinismului este dată de Isus, el a dat orbilor vederea, şchiopilor mersul, chiar pe ape adânci, a dat Cuvântul lui Dumnezeu celor care cred…
Şi ce mare minune să –L auzi pe Isus vorbind.
Cartea se bazează pe texte din Scriptură, se sprijină pe aceste texte, este motivată de Cuvânt. Se dezvăluie modul în care cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul va rezista – comunismului, dictaturii, terorii, regilor pământeni, preşedinţilor, unui simplu poliţist, – Cuvântul, da, Cuvântul …
Numai prin har, prin credinţă, prin alegerea făcut de Dumnezeu se poate rezista în lumea aceasta şi acestea sunt lucrurile care dau tărie vieţii de zi cu zi…
Autorul adresează în final şi un avertisment Americii, ca reprezentant al puterii pământeşti în lumea aceasta – mesajul: “TREZEŞTE –TE, America!“, e un mesaj valabil pentru fiecare, Isus ne-a spus-o clar – “vegheaţi!“
Imaginea societăţii într-un moment al ei, este surprinsă cu exactitate de autor, atingând multe straturi, mulţi oameni, dar unii îl vor contesta pe Pastorul Dugulescu, alţii nici nu vor înţelege, alţii vor spune – da, alţii nici nu există, vor poetului Nichita Stănescu…
Numai Dumnezeu ştie cu adevărat ce se află în spatele textului scris de Petru Dugulescu, pentru că El singur cunoaşte inimile oamenilor.
Autorul scrie: “Sfânta Scriptură spune în Psalmul 53 –1 – “Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!”. Eu sper că acest Senat nu este o casă de nebuni, domnilor senatori! Ultimul recensământ a arătat că populaţia ţării noastre este în proporţie de 98 % creştină. Dumneavoastră pe care popor îl reprezentaţi, domnule coleg?“, sunt citate cuvintele poetului Ioan Alexandru rostite în Parlamentul României, când cei cu inima la Dumnezeu au  luptat pentru ca fiecare şedinţă din acest organ de stat, de natură democratică, să înceapă cu rugăciunea “Tatăl Nostru“.
Cartea “EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”  a fost scrisă sub starea de har, dovadă că Dumnezeu nu vrea să ne pierdem memoria, alături de Eugen Evu, poetul hunedorean, care a scris despre încercarea focului, lucrarea lui Dumnezeu cu poetul, alături de valea plângerii rescrisă de Nicolae Uţică, scriitor din Petroşani, care a arătat nedeia minerului cu moartea, alături de cartea scriitorului Radu Igna, care a descris lumea profesorilor atinşi de boala comunismului, prozator şi el din Haţeg, Petru Dugulescu, ne dă imaginea modului cum Duhul Sfânt lucrează în parte de lume ….
Iosif Ţon scrie despre autor: “Autobiografia lui este o relatare a modului în care Dumnezeu l-a crescut, l-a căutat, l-a cucerit, l-a făcut agentul Său şi l-a folosit în locurile şi în acţiunile determinate de El şi pentru scopurile Lui divine”.
Autorul scrie despre autor: “ Niciodată nu am să înţeleg de ce Dumnezeu m-a ales pe mine şi m-a chemat în lucrarea Lui, un om lipsit de o pregătire aleasă, cu atâtea defecte şi atât de nevrednic…“.
EL, însă, ne-a programat viaţa veşnică, în Hristos Isus…
PETRU DUGULESCU: O CĂLĂTORIE ENIGMATICĂ
Viaţa este uneori dură şi enigmatică, o viaţă a unor călători enigmatici. La începutul anului 2008 Petru Dugulescu a trecut dincolo, spre cele înalte, fără ca măcar să poată duce la sfârşit ceea ce dorea să facă.
A lăsat, parcă   într-un testament de suflet, mesajul său despre călătoria sa în această viaţă în cartea „DEMOCRAŢIE ŞI PERSECUŢIE” , carte apărută la Editura Multimedia Internaţional – Arad, 2007. Mesajul este unul dens, aparent contradictoriu.
În epilogul la această carte autorul scrie:
Acestea sunt zilele în care trăim noi, generaţia care am avut harul să vedem smochinul înflorit şi toţi copacii înfrunzind. „ Şi le-a spus o pildă: Vedeţi, smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, si-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape „ ( Luca 21: 28,30 – Biblia ). Acum când democraţia este îmbrăţişată de majoritatea statelor lumii”.
Cartea este scrisă după ce au trecut şaptesprezece  ani de la Revoluţia anticomunistă care a început la Timişoara în România, perioadă pe care Petru Dugulescu o caracterizează ca „persecuţie democratică”.
Cartea lasă deschisă o cale, o reflexie simplă, despre adevărata patrie pentru un om, patria care este la Dumnezeu, în cer, dincolo de înţelegerea noastră.
Bazat pe valorile creştine, autorul a scris cartea „Ei mi-au programat moartea”, prima care a lăsat deschisă oportunitatea pentru cea de a doua, „Democraţie şi persecuţie”, de fapt o singură carte în două volume, cu accente biografice, ca un fel de spovedanie necesară atunci când doreşti să te împaci cu Dumnezeu definitiv şi, de fapt, cărţile sunt o mărturie despre vremurile în care trăim, filtrate prin prisma valorilor creştine eterne.
Este în carte o doză de naivitate asumată de autor, aceea că lume va înţelege mesajul său, un mesaj creştin, dar lucru pare imposibil şi greu de realizat, se pare că indiferent de locaţie, de continent, de Biserică, de sistem social de vieţuire, de imaginaţia umană, depăşită de evenimentele care au luat-o la vale, spre zone întunecate, de joasă vibraţie.
E aici o naivitate asumată pentru că mesajul Evangheliei este unul complex care duce de la moarte la viaţă, şi necesită studiu, înţelegerea unor noţiuni profunde, în fond dincolo de misiunea unor apostoli era Dumnezeu care a atras în acest mecanism Imperiul Roman din secolul întâi, după Hristos, a atras valorile filozofiei antice, pornind de la Platon, Heraclit, etc, a atras vehiculul de mişcare a ideilor, limba greacă veche, coine, a atras sistemul de drept roman, cu pax romana, cu drumurile imperiului de tot felul, sistemul financiar imperial din acea vreme şi multe altele, pe care lumea de astăzi nu mai are timp să le asimileze în lumina adevărată a veştii bune, pentru că nu mai are timp pentru timpul etern, pentru că nu mai are timp pentru acordarea cu mişcarea puterii, pentru că, vorba lui Toffler, puterea este în mişcare.
Cartea surprinde secvenţe din viaţa lui Petru Dugulescu în mediul acid al vremii, povara purtată de la declaraţia de acceptare propusă de fosta Securitate a sistemului comunist şi acceptată de autor sub presiunea împrejurărilor până la eliberarea de sub puterea morţii spirituale şi fizice evidente la care a fost supus.
Trăgând linie şi adunând putem spune că, bazat pe aceste valori, din perspectivă socială şi istorică, el a reuşit până la punctul de alegere, până la punctul de torsiune, a ajuns deputat în Parlamentul României, a adus rugăciunea Tatăl nostru, rugăciune creştină, în decembrie 1989 în Piaţa Operei  din Timişoara într-un moment greu, a avut puterea de a se smulge din cătuşa timpului, atunci, a reuşit să se implice în fapte caritabile pe care un sistem feudal românesc nu le poate susţine corect, a fost un mesager creştin pentru România în USA la vremuri complicate politic, fiind implicat în reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru ţara noastră, a cunoscut şi s-a confruntat cu oameni politici străini ca ministrul de justiţie din America, din cadrul Departamentului de Stat, dar şi cu oameni politici români: Emil Constantinescu, Adrian Năstase, C.V. Tudor, Corneliu Coposu, şi mulţi alţii.
Interesante mărturiile lui Petru Dugulescu despre Ioan Alexandru – poetul imnului creştin, poetul şi cărturarului ales, care a înţeles Biblia aşa cum a fost scrisă în textul ei original în limba ebraică, un om al pământului românesc care a simţit puterea lucrării lui Iisus Hristos pentru ţară în aceste vremuri delicate şi contorsionate care stau sub semnul lipsei de valori autentice.
În februarie 1992, Ioan Alexandru m-a însoţit la „ Micul dejun cu rugăciune „ cu preşedintele Bill Clinton. El a fost impresionat să vadă cum liderii lumii politici şi militari ai celei mai puternice naţiuni din  lume se roagă şi citesc Biblia”.
Apoi împreună cei doi reuşesc să introducă în Parlamentul României obiceiul ca parlamentarii să se roage şi au început prin a o face în „Cabinetul nr. 2”  al foştilor lideri comunişti, cunoscuţi pentru poziţia lor rece şi ostilă la adresa creştinilor de orice fel.
Erau vremuri de dezgheţ în istoria României în anii 90, care suferea şocul democraţiei şi a luptelor de tot felul, ca ţară, brusc deschisă spre noi reguli de convieţuire şi fiinţare în sine ca popor. Au fost vremuri grele şi interesante.
În cartea sa, Petru Dugulescu prezintă sub o lumină angajată rolul presei în democraţie şi în acest joc special pentru un om politic şi pentru un creştin, este provocat şi  provocă jurnaliştii pentru a trăi vremurile şi nu numai de a scrie despre ele, pentru a evita manipularea şi risipirea într-o lume a intereselor financiare şi de putere. A fost un joc serios dar şi responsabil, mai ales din parte autorului. Jocul este susţinut de extrase din presa vremii, de fotografii, de mărturii, de adrese oficiale ale instituţiilor statului depăşite de fenomenele vremii, de ciocnirea dintre civilizaţii. Autorul e nevoit să apeleze la stilul reportajului şi a documentarului  pentru a susţine ideea de civilizaţie în modul în care o vede, într-o lume rece, afectată de luptele politice, lupte pentru putere.
Prin cartea sa, autorul însă critică şi valorile americane, uniune de state model pentru democraţie, din punctul de vedere al creştinismului.
„… Acest vânt de secularizare a Americii a început să bată pe la începutul anilor  ’60. Nimeni  n-ar fi crezut atunci că în scurgerea timpului, acest curent liberal va fi ca un bulgăre de zăpadă care, în rostogolirea lui, ia proporţii tot mai mari”.
„… Părinţii fondatori ai Americii, oameni cu frică de Dumnezeu şi cu o înaltă moralitate, nici în cele mai urâte vise ale lor nu ar fi crezut că această sintagmă ”separarea bisericii de stat” va fi interpretată  într-un mod atât de negativ şi distructiv pentru naţiunea lor”.
Pentru noi mărturia autorului este una presantă pentru că pune în evidenţă mecanismele istoriei care pot duce la dezastru sau la democraţie.
Până la urmă mărturia sa a avut ecou, în America povestea sa de om trăitor în această lume a fost primită şi o companie a decis să realizeze un film după cartea sa „Ei mi-au programat moartea”, sub titlul Repenters, producătorul filmului fiind Gerad Moulin, cel care a realizat Lista lui Schindler şi Jurasic Park.
Dacă în România cărţile trăite nu au loc în vitrina politică a instituţiilor de cultură, se pare că în alte zone istoria este luată în serios. De reţinut şi criza spirituală din America, în lipsă de teme fundamentale, pentru că acolo industria filmului, în goană după senzaţional şi bani, şi-a uitat menirea, temele distrugătoare de suflet omenesc au dus la ratarea ţintei, în sine  ca misiune a lumii civilizate pentru cei cu premii Oscar.
Autorul are un stil direct, stilul documentar al reporterului despre o lume mişcată, sub presiune schimbărilor de tot felul, fără un stil literar căutat, e stilul martorului venit dintr-o altă lume să scrie despre călătoria fiinţei umane în această lume, în căutare după o patrie adevărată şi poate aici fiinţa spirituală a lui Petru Dugulescu s-a frânt, forţată să ducă o existenţă în două lumi paralele, văzute şi nevăzute, reale şi totuşi glisante…
Constantin Stancu
2.11.2008
  • Petru Dugulescu – câteva date biografice (n. 18.XI.1945 – d. 3.01.2008)
Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.
A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).
A publicat: Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007).
Petru Dugulescu a primit titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council şi premiul “Freedom Fighter Award” oferit American Freedom Festival. A fost cetăţean de onoare în 4 state americane.
În zilele revoluţiei a fost prezent în balconul Operei Române din Timişoara şi i-a chemat pe revoluţionarii prezenţi în piaţa centrală a Timişoarei să îngenuncheze, să rostească Tatăl nostru în plin centrul oraşului, în public, România fiind comunistă în acele zile.
(Sursa: Blogul lui Petru Dugulescu).
 
Categorii:CREDO, CRONICĂ, HAŢEG, PORTRET

O problemă a omului de azi: Schimbarea modului de gândire, metanoia. Mihai Sârbu și marile teme ale lumii, omul din ARCĂ… De la Hațeg în America de Sus cu Evanghelia. De la Hațeg până în California, Los Angeles, Arizona și mai departe… Când teologia se întâlnește cu apolegetica, literatura, psihologia, matematica și omul simplu, flămând de absolut… O poveste neterminată despre adevăr și curaj într-o lume bulversată de consumism…

30 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CREDO, HAŢEG, MEMORIA, SEMNAL

Rugăciunea ca mod de viață… Câteva cuvinte


RUGĂCIUNEA  CA MOD DE VIAŢĂ

 

 

„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”.   ( Fapte 4 : 31).

Rugăciunea este acea stare de binecuvântare în care omul, cu adevărat creştin, se apropie de Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, în Numele lui Hristos Isus, un canal prin care pământul se leagă de cer, pentru binele creştinului, a familiei sale, a Bisericii, a lumii, un foc ce arde pentru divinitate, în smerenie, cu blândeţe, cu nădejde, cu dragoste, într-o sinceră credinţă salvatoare, este un mod de viaţă în Isus, o soluţie pentru probleme omului care are nevoie de părtăşia cu Tatăl, un răspuns la providenţa divină pentru unitatea creştinilor într-o luptă spirituală nevăzută, dar cu efecte vizibile benefice, o dulce  atingere a Mâinii divine, o stare de conversaţie cu Dumnezeu, fără de timp, în eternitate, pentru sfinţenia, curăţenia, în vederea desăvârşirii creştinului.

Definiţii se pot da în multe feluri, cu binecuvântarea divină, dar dincolo de definiţii trebuie să existe o realitate, viaţa de rugăciune a creştinului, dincolo de efectele păcatului lumii, depăşind piedicile care s-ar putea ivi în această stare de har. Realitatea este una singură, creştinul fără rugăciune nu se poate nici închipui.

Rugăciunea este o stare benefică activă, care se presupune Cuvântul adevărului înţeles şi aplicat în viaţa de zi cu zi, legătura frăţească dintre membrii Bisericii, părtăşia, participarea la sacramentele Bisericii, aşa cum au fost stabilite de Domnul Isus, apropierea de Dumnezeu în laudă şi închinare. Rugăciunea nu poate fi ruptă de activitatea curentă, presupune şi postul, smerenia, dedicarea totală, adică duhul nostru se lipeşte de Duhul Sfânt, după acceptarea divină.

Toate marile evenimente din lucrarea Domnului Isus de formare a Bisericii sunt legate de rugăciune. În Biserica primară, adică de începuturi, remarcăm următoarele: grupul de apostoli şi restul credincioşilor, împreună cu Maria, mama lui Isus, s-au rugat continuu până ce Duhul Sfânt s-a coborât în ziua cincizecimii, la Rusalii. Teologii pun accentul pe aspectele din predica apostolului Petru în acea zi benefică pentru umanitate, dar  partea nevăzută a lucrării este rugăciunea, toţi cei  ce-l iubeau pe Isus stăruiau în unitate în rugăciune, în cereri, într-un singur cuget. ( Fapte 1 : 14 ) Rugăciunea declanşa marile evenimente ale lucrării, iar ei, erau doar martori, oameni în rugăciune, în genunchi apropiindu-se de cer.

În concluzie:  toate marile evenimente din Biserica primară au la bază rugăciunea :

  • alegerea lui Matia ca apostol în locul lui Iuda, vânzătorul;( Fapte 2: 24 )
  • alegerea diaconilor, ca soluţie pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu, atât ca lucrare spirituală, cât şi ca lucrare pragmatică, reală, răspunzând necesităţilor umane; ( Fapte 6: 3-4 )
  • punerea deoparte în lucrare a lui Barnaba şi a lui Saul ( Pavel ), ca lucrători în via Domnului, evanghelişti cu putere de Sus; ( Fapte 13 : 3 )
  • rânduirea prezbiterilor în Biserică, deci a celor care sunt în slujire;( Fapte 14 : 23)
  • declanşarea minunilor care însoţeau faptele apostolilor,  învierea Tabitei ( Fapte 9 :40 ), întoarcerea lui Corneliu la Dumnezeu ( Fapte 10 : 30 ), pentru că acceptarea credinţei de către un sutaş roman, membru al armatei romane cuceritoare era o minune în acele zile; izbăvirea miraculoasă a lui Petru din temniţă ( Fapte  12 : 5 şi următoarele ),  declanşarea viziunilor pentru oamenii lui Dumnezeu, ca mod de comunicare a omului cu Cel de Sus ( Fapte 22:17 ), vindecarea de friguri şi urdinare a tatălui lui Publius de către Pavel ( Fapte 28 : 9 ), apariţia îngerului Domnului la Corneliu, pentru a-i transmite mesajul divin,( Fapte 10 : 30 ) etc
  • Toate evenimentele sunt iniţiate de om prin rugăciune, pentru ca orice Cuvânt a lui Dumnezeu să se împlinească.

Exemplele din cartea Faptele Apostolilor, aşa cum sunt prezentate în Biblie, pot fi acceptate ca model de noi astăzi, pentru ca sufletele noastre să nu se piardă.

 

Constantin Stancu

Categorii:CREDO, PRACTIC

Harfele Harului, o aducere aminte…


HARFELE HARULUI

Această antologie de poezie creştină , cu un titlu inspirat ales „ HAREFELE HARULUI „ a apărut la sfârşitul anului 2007 sub egida  Biblioteca „ Provincia Corvina „ – Hunedoara, la iniţiativa şi inspiraţia lui Eugen Evu şi Ion Urda, ambii implicaţi în fenomenul cultural din zona Hunedoarei, chiar ei scriitori …

Se pare că autorii antologiei au lăsat pentru o clipă creaţia proprie şi au simţit nevoia de a-şi plăti zeciuiala Celui de Sus, un fel de dar pe altarul nevăzut din viaţa fiecăruia, acel altar care pentru  o perioadă îşi arată flăcările ca să lumineze feţele scribilor.

Argumentul scrierii este cartea „ Cântarea Cântărilor „  din Biblie, iar mesajul pare a fi dragostea lui Dumnezeu, care, aşa cum scria Apostolul Pavel, este legătura desăvârşirii.

Autorii au avut inspiraţia de a prezenta, pe scurt, viziunea lor asupra creaţiei. În  centru este cântecul de lauda adus lui Dumnezeu, viziune schiţată în scurte note, inspirat scrise. Aceste note se referă la argumentul creştin pentru România, argument care vine prin Hristos, argument care a fost alterat uneori de-a lungul vremii, dar care, de fiecare dată, a izbucnit cu putere în viaţa românilor. Aşa cum îi place lui Eugen Evu în ultima vreme, se joacă de-a cuvintele şi preia mesajul esenţial creştin dându-i o formă de argument filozofic, o filozofie a fiecărei zile, argumentul pentru o speranţă numită România, cu trimiteri spre un  zeu strămoş, specific şi culturii dace. Argumentul este la limită şi pare preluat din unele scrieri vehiculate în cultura română, dar adevărul este că nu puteam fi creştini înainte de Hristos şi că însuşi Hristos a lămurit problema pentru evreii farisei din vremea cât a fost în trup când a afirmat că EL ESTE  înainte de Avraam, deci este Cuvântul întrupat prin voia tatălui, rezolvând astfel problema păcatului care bloca şi blochează destinul fiinţei umane.

Autorii antologiei au pornit de la mesajul din „ Cântarea Cântărilor „ punând în evidenţă dragostea ca sentiment fundamental şi accentuând ideea teologiei creştine în sensul că această carte anticipează şi este totodată, din perspectiva eternităţii, oglinda dragostei dintre Isus şi Biserica sa, după cum cartea reflectă şi dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său. Dar, dincolo de acest mesaj teologic, este unul altul pus în evidenţă deplin referitor la dragostea dintre un bărbat şi o femeie, dragoste curată, ca model dat omului pentru viaţa sa pe acest pământ, un model adevărat şi care elimină speculaţiile despre aberaţiile sexuale dintre bărbat şi femeie, după cum elimină cealaltă extremă a abstinenţei sexuale din motive diverse, chiar religioase.

Având ca bază aceste principii, autorii antologiei reuşesc să adune în paginile cărţii creaţia unor poeţi intraţi în conştiinţa culturii române, poeţii cu nume şi cu greutatea scrierii în timp ca Vasile Alecsandri sau Ioan Alexandru, Lucian Blaga sau Mihai Eminescu, ori Alexandru Macedonski, sau Paul Aretzu. Sunt cuprinşi în antologie şi scriitori de renume din lirica universală ca Charles Baudelaire sau Rabindranath Tagore, ori Giuseppe Ungaretti. Lista poate continua, apoi sunt şi unii scriitori inediţi ca Petra Vlah sau Adrian Botez.

Desigur că rămâne cenuşa cuvintelor de dragoste pentru Dumnezeu scrise de fiecare autor…

Paul Aretzu: „ Până în veac mă dor smintelile mele şi viaţa mea ca o ploaie s-a risipit. „

Shaul Carmel ( Israel ) : „ Ce ai turnat, Doamne, / În lutul întrupării mele / Dincolo de stele şi de îngeri ? / Ce ai turnat în mine ? „

Ion Chichere: „ Nu vă bate pe voi Dumnezeu ? / repetă în mână cu Biblia / pe care o arăta tuturor / ca pe o Lege / de Autor. / „

Ion Pillat:În frăţie şi dreptate, şi iartă-mă Doamne că – ndrăznesc: / Te rog să faci viaţa pe pământ ca şi în cer „

Vasile Voiculescu: „ Cum te – aş muşca de te-aş putea ajunge, / Tu, Doamne, -n lume singur fruct oprit. „

Autorii antologiei ducând, prin logica dragostei, impulsul de a aduna în carte versul arzând pentru ceva mai înalt din această viaţă,  cuprind în filele ei şi scrieri ale  creatorilor creştini clasici şi contemporani din judeţul Hunedoara, ca un gest de generozitate pentru locul în trăiesc cu toţii. Oare le-a trecut prin minte autorilor antologiei cuvintele acestea: „ Descalţă-te, că stai pe un pământ sfânt ? „ Răspunsul însă vine de la sine, e un răspuns care impune tăcere. Secţiunea este importantă şi pentru că recuperează unele scrieri aparent pierdute şi uitate sub preşul istoriei şi pentru că e o pagină scrisă în comun de oameni care s-au salutat sub aerul unui netimp atins de brume.

Dan Constantinescu Nicoară: „ Iisus, între lacrima Domnului / şi vulturul beznei / Îşi poartă crucea/ Mântuirii pământului / Daurind / şi Crucea Infinitului / Ce-l străbate de asemenea / „

Eugen Evu: „ Mi-e târziu în lume, Doamne, cu ninsoarea îţi scriu. „

Mariana Pândaru: „ Mă aşteaptă o mulţime de zile / În care mă voi lepăda /  De toate iubirile oarbe / De toate greşalele /  De toată deşertăciunea /  Învăţând între timp / Lecţia simplă / a nemuririi. „

Ioan Urda : „ De ce nu vrei să vezi, Doamne, / cum te sapă la rădăcină îngerii ?

În secţiunea a  III- a din antologie apar creatori creştini debutanţi din judeţul Hunedoara, semn că flacăra va arde şi că sulul manuscrisului trebuie scris, fără ca ei încă să cunoască suferinţa, sau tristeţea, fără să înţeleagă care va fi ultimul cuvânt de pe sulul manuscrisului şi dacă este un sfârşit al sulului, ei, scribii în devenire, poeţii tineri cu poeme în mâni ca  ramuri de finic.

E meritul autorilor antologiei de a lăsa deschise uşile pentru cei care vin, pentru că, în fond, e cineva la uşă şi bate …

Pentru ca această antologie să intre în sferă cu adevărat, partea a  IV -a cuprinde colinde şi alte creaţii populare creştine, o secţiune necesară pentru un popor ce a depus efortul de rămâne sub semnul Învierii.

Însă trebuie să privim atent la ceea ce scrie Tagore: „ Omul e din născare copil, puterea lui e puterea de a creşte „

Evident, această antologie pare a fi doar un început, mai sunt poeţi care au scris poeme de laudă, integrate în cântarea cântărilor cea de toate anotimpurile şi cea de toate tristeţile şi care ar merita integrarea într-o antologie, ca poeţii din închisorile comuniste şi nu numai, poeţii din exil, cei departe de ţară …dar, poate,  va mai fi cândva o şansă

Autorii merită şi ei aprecierea de a nu fi rămas orbi în timpul vieţii lor …

Soluţia e întoarcerea la motivul cărţii la Cântarea Cântărilor şi de a fi atenţi totodată la intensitatea sentimentului dragostei dintre el şi ea, în aerul nopţii, iar motivul biblic pare valabil şi astăzi:       „ … nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea ! „ …

Antologia are un argument scris de poetul Eugen Dorcescu: „ Într- adevăr, fiinţa noastră ne depăşeşte pe noi înşine, fiindcă aparţine Fiinţei „

Dar argument pentru antologie pare a fi şi poemul lui Miriam Chiş din Hunedoara, debutant în secţiunea antologiei – Crisalidele iubirii, secţiunea speranţei: „ Îmi intră primăvara în suflet / cu pâinea aburind / de zorii primei dimineţi / mă îmbracă în cântec de păsări / şi-mi acoperă nesfinţirea / cu aripi de înger / să fiu socotit neprihănit / în dimineaţa Învierii / ca pâinea ce naşte vieţi. „

 Iată un curcubeu peste timp, legând oamenii prin poemele lor de laudă …

Autorii antologiei au avut puterea de a vedea şi a înţelege necesitatea de laudă, ca mod de relaţionare a omului cu Dumnezeu, iar faptul că şi o instituţie din România a plecat urechea ei abstractă de ureche nemuzicală în muzica lumii, spre lucrurile adânci ale zilei, lăsând deoparte, pentru o clipă, frământările politice şi a sprijinit apariţia cărţii e semn că se poate şi Consiliul Judeţean Hunedoara a înţeles mesajul locuitorilor şi poate SUNETUL fundamental din Cântarea Cântărilor.

Poate ar merita reamintită zicerea unui rabin, Rabbi Akiba: „ Toată lumea nu valorează cât ziua în care Cântarea Cântărilor a fost dată Israelului; toate scrierile sunt sfinte,  iar Cântarea Cântărilor este sfânta sfintelor.„  Dacă aşa au scris cei din vechime, cei de azi pot doar să accepte că există undeva o Harfă, iar sunetul ei ne face viaţa mai frumoasă …

 

Constantin Stancu

 

Categorii:CARTEA, CREDO

Florica Gobjilă Barbu, STATORNICIE… Când istoria se împletește cu frumusețea și credința. Din Țara Hațegului spre orizonturi înalte… O carte a CENTENARULUI promovată de Editura CronoLogia, Sibiu, 2018

29 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA, CREDO, HAŢEG, ISTORIA

Au fost scrise cu foc


Vestea

 

Ucenici, martori şi cronicari au fost,

Vameş, doctor, pescar, anonimi,

Duhul cel Sfânt îi ştie pe de rost,

Cum presară prin veacuri doar crini.

 

 

Luca i-a fost numele scris,

Ori Matei oamenii l-au chemat,

Chiar Marcu  romanii i-au zis,

Sau Ioan cel prea binecuvântat.

 

Au străbătut imperii pe jos

Cei ce au scris despre Iisus,

Au schimbat lumi cu folos,

Urcând spre munte şi chiar mai sus.

 

Evanghelia a fost mereu povestită,

Evanghelia a fost şi scrisă cu foc,

Dar Evanghelia a rămas neclintită

Şi-n inimi de carne şi-a făcut loc.

 

 

Puternică scriere, fulgerând în veac,

Cu fapte sfinte, pilduitoare, reale,

Sunt pentru credincios tainic leac,

Deschizând prin veşnicie o Cale.

 

Chiar Duhul cel Sfânt a dictat,

Cum se face la curţile împărăteşti,

O întâmplare scrisă prea curat,

Pregătindu-ne de cele cereşti,

 

Da, în inimile noastre de carne

A fost scrisă Vestea cea Bună,

Adevăr, mântuire şi taine,

Cuvântul cea mai vie cunună…

 

Cel ce a păstrat Evanghelia despre Fiu,

Simplu, direct, cu răbdare şi iubire,

Cel ce a făcut Cuvântul mai viu,

A fost Dumnezeu Tatăl în nemurire.

 

C Stancu

Categorii:CREDO

Suliță însângerată

25 octombrie 2017 Lasă un comentariu

 

Cuvânt, sunet şi durere,

fac din noi o înviere…

 

Durere, sunet şi cuvânt,

Lumină blândă pe pământ…

Semn de- nceput şi sfârşit,

În suflet – bine-ai – venit…

 

Poruncă de sfârşit şi – nceput

O cină-n seară ce-a durut…

 

Toate – n lume or să piară,

Dar Cuvântul-i  piatră milenară …

 

El singur curat va rămâne,

Învia-va-n altă lume…

 

Pe crucea de lemn e durere,

In loc de cuvânt – fiere,

 

O suliţă  sângerând în  lumină,

Un apus ce nu se termină…

 

Cuvântul singur pe pământ,

Nastere, durere şi mormânt…

 

Sunet, speranţă, cuvânt dus,

Salvaţi din moarte de Isus…

 

Pâine, un fagure de miere,

Cenuşă, sânge şi tăcere…

 

Prin timp e a ta, e a mea vină,

Pentr-un apus ce nu se mai termină…

Categorii:CREDO
%d blogeri au apreciat asta: