Arhiva

Archive for the ‘CREDO’ Category

Ultimele zile! America și restul lumii. Peisajul spiritual vechi și nou – Oamenii vor fi sălbatici și împotriva binelui!


 

Ultimele zile. O descriere de acum aproape două mii de ani, actuală și profundă

 

Apostolul Pavel, prin anii 65-67, a scris o epistolă către un ucenic al său, Timotei. Era a doua epistolă. El dorea să-și încurajeze elevul, să-i transmită o învățătură sănătoasă, bazată pe adevărul divin. Îl considera pe Timotei apropiat, un copil al său și ar fi dorit ca acesta să vină la Roma pentru a-l ajuta.

Apostolul Pavel dorea să-l facă mai bun, să-l conștientizeze de faptul că în biserica/ colectivitatea pe care o conducea e nevoie de o muncă aplicată, bună, trainică, serioasă.

Oamenii trebuiau/ trebuie să se schimbe spiritual.

Direcțiile mesajului său erau: suferința, continuitate în muncă, perseverență în învățătură, curajul.

Îl face conștient de scopurile pe care Dumnezeu le-a plasat în Biblie pentru oamenii care doreau să aibă o relație cu El. De asemenea, Timotei trebuia să știe să-și aleagă prietenii, oamenii din biserica pe care o păstorea ca lider religios mai tânăr.

În capitolul al III-lea din epistolă descrie „vremurile din urmă”.

Descrierea este pertinentă și astăzi, actuală și exactă.

Apostolul Pavel:

 

2 Timotei 3

 

„3 Să știi că ultimele „zile” (ale existenței pământului) vor fi parte a unei perioade de timp dificil.

2Oamenii (acelor vremuri) vor fi: egoiști, iubitori ai banilor, lăudăroși, aroganți, insultători, neascultători față de părinți, nerecunoscători, lipsiți de sfințenie,

3lipsiți de afecțiune, imposibil de convins, calomniatori, fără autocontrol, sălbatici și orientați împotriva binelui.

4Ei vor mai fi trădători, imprudenți și foarte orgolioși. Vor iubi mai mult plăcerile decât pe Dumnezeu;

5și vor avea (doar) o religie căreia îi vor contesta (practic) forța (de influență pozitivă în viața lor). Îndepărtează-te de acești oameni!

6Între ei sunt unii care intră în case și reușesc să seducă pe femeile cărora le lipsește autocontrolul și care sunt conduse de diferite dorințe păcătoase.

7Aceștia vor încerca mereu să învețe, fără să ajungă vreodată la cunoașterea completă a adevărului.

8Ei urmează exemplul lui Iane și al lui Iambre care s-au opus lui Moise. Sunt oameni care au mintea degradată, fiind descalificați în ce privește credința.

9Dar nu vor mai progresa; pentru că nebunia lor va fi evidentă pentru oricine, exact ca în cazul celor doi oameni.

10Tu ai remarcat învățătura mea, comportamentul meu, decizia mea, credința mea, răbdarea mea, dragostea mea, perseverența mea.

11Ai văzut cum am fost persecutat și câte adversități am suportat în Antiohia, în Iconia și în Listra. Dar Stăpânul m-a scăpat din toate acestea!

12De fapt, toți cei care doresc să trăiască o viață dedicată lui Cristos, vor fi persecutați.

13Dar oamenii răi și înșelători vor progresa în răul pe care îl practică, înșelând (pe alții) și fiind (auto-)înșelați”.

 

(Traducere varianta BVA, trad. Viorel Silion).

A consemnat C Stancu

Categorii:CREDO, GÂND, HAŢEG, ISTORIA

Theodor Damian: Pandemie și credință

28 decembrie 2020 Lasă un comentariu

Theodor Damian

 

Pandemie şi credinţă

 

Am sperat că scăpăm, dar n-am scăpat. Noroc că speranţa nu moare. Dum spiro spero.Speranţa este menită să întărească şi să valideze credinţa. Câtă vreme sper, cred –Dum spiro credo.

Pandemia a lovit omenirea ca un război nevăzut şi văzut în acelaşi timp. Nu vedem inamicul dar vedem victimele. Ca în lupta cu puterile întunericului. Nu le vezi dar consecinţele sunt concrete, simţite. Ne-a lovit tare la începutul anului. Pentru protejarea noastră au fost impuse restricţii cu totul neaşteptate, pentru mulţi neimaginate.

Citim, auzim, vedem zilnic la buletinele de ştiri cifre, statistici îngrijorătoare, înfricoşătoare. Până  nu a venit moartea la pragul tău cifrele rămân cifre şi statisticile rămân statistici. Dar deodată auzi că un prieten e în spital, că un vecin a murit, că cineva din familie este infectat. Am parcurs întregul an 2020 în această stare duală: pentru unii, veștile proaste sunt acolo, undeva. Pentru alţii, se întâmplă că ele sunt aici şi acum.

Unii sfidează realitatea, alţii o trăiesc cu frică şicu cutremur. Anul se încheie curând, dar iată, nu şi războiul nevăzut. E ca un vulcan care izbucneşte şi nu ştii câtă lavă încă mai are de vărsat. Stai în preajma morţii. Sau fugi. Dacă poţi. Vulcanul este localizat, duhul cel rău însă nu. Cum vedem, nici virusul. Unde să fugi?

Timp de aproape un an de zile oamenii s-au obişnuit, ori au început să se obişnuiască, ori, Doamne fereşte, vor trebui să se obişnuiască a trăi cu duşmanul în coastă. Ca atunci când locuieşti pe un teren minat. Nu ştii când calci pe mină şi explodezi. Dar umbli, cât poţi de atent, însă fără nici o garanţie de siguranţă, cu speranţa şi rugăciunea în suflet.

Doamne apără şi păzeşte! Pandemia a produs o transformare benefică în om la nivel spiritual. Mă refer în special la lumea mea, a credincioşilor creştini, pe care o cunosc direct. O transformare se va fi produs în viaţa tuturor oamenilor indiferent de religie, de filosofie, de concepţie de viaţă pentru că fiecare este afectat într-un fel sau altul.

Dar pentru noi, cei credincioşi, transformarea se concretizează în sporirea credinţei în Dumnezeu, în înmulţirea rugăciunii care ne apropie de Dumnezeu.

Ştim că la nevoie omul recurge la Dumnezeu. Nu generalizăm însă. Dar tocmai, pentru că a venit nevoia peste noi, se validează zicala: recurgem la Dumnezeu. Nu ştim:poate asta este lecţia pe care El a decis să ne-o dea ca să reconsiderăm ABC-ul existenţei umane. Nihil sine Deo. De ce acum? Poate aşa cum a zis Sf. Pavel despre Întruparea Domnului în istorie, că s-a petrecut „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4). A socotit Dumnezeu că acum este momentul pentru o astfel de lecţie. Noi ştim că lumea merge prost. Nu merge în direcţia conformă menirii ei. Dar cât este de aproape de prăpastie, cât mai este până acolo, nu ştim. Dumnezeu însă ştie. De aceea El alege momentul lecțiilor şi tipul de lecţie.

Pandemia aceasta ne face să privim viaţa altfel. Una e să gândeşti că trăieşti şi că vine vremea să mori, într-un fel sau altul, şi speri să ajungi la o vârstă cât mai înaintată, morţile premature fiind considerate excepţii, şi alta e să trăieşti cu moartea la uşă sau în casă. A venit la vecinul tău, e foarte aproape de tine. Mai rău: auzi de un prieten drag că a murit, de o rudă apropiată. Nu de bolile noastre obişnuite cu care am învăţat să trăim, ci de acest virus care este şi care nu-i, dar, de fapt, care este peste tot. Când nu te aştepţi poate fi la tine.

Suntem ca evreii în Egipt când îngerul morţii trecea pe la fiecare casă şi pentru ca locuinţa ta să fie ocolită trebuia să ungi uşorii uşii cu sângele mielului pascal. Acolo exista acest remediu. Aici şi acum ce facem? Evident, ne supunem rânduielilor autorităţilor noastre atât cât este posibil. Respectând aceste rânduieli de precauţiune ne arătăm responsabili unii faţă de alţii. Dar altceva?

Altceva este doar acest lucru: să strigăm Abba, Părinte! Aceasta este prima şi cea dintâi teologie. Ca să-L chemi astfel pe Dumnezeu înseamnă să-ţi fi venit în fire, după frumoasa expresie din pilda fiului risipitor. Plecarea din casa părintească: nerecunoaşterea autorităţii tatălui, a Părintelui. Venirea în fire: pocăinţa; „scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu” şi voi striga: „Părinte, am greşit” (Luca 15, 18). Nu poţi striga: Părinte! decât după ce-l recunoști pe tată ca părinte sau pe părinte ca tată. Dar a-l recunoaşte înseamnă a-l re-cunoaşte, a-l cunoaşte din nou. Cândva l-ai cunoscut, apoi l-ai renegat, l-ai uitat. Acum îl cunoşti iar. Îl recunoşti. Noroc că el stă cu braţele deschise. Aşa te-a şi aşteptat tot timpul strigându-ţi în conştiinţa de fiu îndepărtat: Fiule, vino acasă!

Fiul, fiica, noi suntem cazul celui credincios care este conştient de legătura cu Dumnezeu, doar că a lăsat ca aceasta să slăbească, să se rupă.

Dar, cum ziceam, mai sunt şi cei de alte orientări religioase, filosofice, cu alte concepţii deviaţă. Desigur, şi aceştia sunt afectaţi de pandemie, şi ei, sau dintre cei apropiaţi lor, cad victime virusului ucigaş. Nu se poate ca şi în sufletele acestor oameni să nu se producă o transformare. La noi cei credincioşi transformarea poate însemna întoarcerea la Dumnezeu. La ceilalţi însă, ea poate însemna pornire în căutarea lui Dumnezeu. Aşa cum minunat scria Blaga într-un poem (Ioan se sfâşie în pustie): „Unde eşti Elohim?/ Umblăm tulburaţi şi fără de voie/ Printre stihiile nopţii te iscodim/ Sărutăm în pulbere steaua de sub călcâie/ Şi întrebăm de tine, Elohim”!

Războiul, cum se vede, e în toi. Specialiştii în această pandemie spun că ne aşteaptă o iarnă „neagră”. Prin această metaforă referitoare la moarte ni se dă un sfat: vigilenţă! Mască, distanţă, igienă, izolare, pază bună prin toate mijloacele. Aşa trebuie să fie.

Dar cea mai bună pază, înainte de toate celelalte, vine din sfatul marelui apostol Pavel: „Fraţilor! Vă rugăm, în numele lui Hristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu” (II Cor. 5, 20).

 

Decembrie 2020

New York

 

Acuarelă. D-na Constanța Abălașei Donosă

Categorii:CREDO, GÂND

O evocare Nicolae Steinhardt. Veronica Pavel Lerner și greutatea memoriei

18 octombrie 2020 Lasă un comentariu

Sursa: Rev. „Vatra veche”, nr. 10/2020 – Nicolae Băciuț

Categorii:CREDO, ESEU, PORTRET, REVISTA

Animale curate, animale necurate… Biblia și resursele ei. Timp, boli, moarte, viață…

14 februarie 2020 Lasă un comentariu

Nu am înțeles de ce apar în Biblie referiri la animale curate și animale necurate.

După evenimentele din ultima vreme, după epidemiile cu tot felul de viruși, textul este actual.  

 

Dobitoacele curate si necurate

 

Levitic cap.12

 

  1. Domnul a vorbit lui Moise si lui Aaron si le-a zis:
  2. „Vorbiţi copiilor lui Israel si spuneţi-le:

„Iată

* dobitoacele pe care le veţi mânca dintre toate

dobitoacele de pe pământ:

*Deut. 14:4; Fap. 10:12, 14

  1. Să mâncaţi orice dobitoc care are unghia despicată,

copita despărţită si rumegă.

  1. Dar să nu mâncaţi din cele ce rumegă numai sau care au

numai unghia despicată. Astfel, să nu mâncaţi cămila, care

rumegă, dar n-are unghia despicată: s-o priviţi ca necurată.

  1. Să nu mâncaţi iepurele de casă, care rumegă, dar n-are

unghia despicată: să-l priviţi ca necurat.

  1. Să nu mâncaţi iepurele, care rumegă, dar n-are unghia

despicată: să-l priviţi ca necurat.

  1. Să nu mâncaţi porcul, care are unghia despicată si copita

despărţită, dar nu rumegă: să-l priviţi ca necurat*.

*Isa. 65:4; Isa. 66:3, 17

  1. Să nu mâncaţi din carnea lor si să nu vă atingeţi de

trupurile lor moarte: să le priviţi ca necurate*.

*Isa. 52:11; Mat. 15:11, 20; Mar. 7:2, 15, 18; Fap. 10:14, 15; Fap. 15:29;

Rom. 14:14, 17; 1Cor. 8:8; Col. 2:16, 21; Evr. 9:10

  1. Iată

* vieţuitoarele pe care să le mâncaţi dintre toate cele

ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au aripi

(înotătoare) si solzi si care sunt în ape, fie în mări, fie în

râuri.

*Deut. 14:9

  1. Dar să priviţi ca o urâciune* pe toate cele ce n-au aripi si

solzi, din tot ce misună în ape si tot ce trăieste în ape, fie în

mări, fie în râuri.

*Lev. 18; Deut. 14:3

  1. Să le priviţi ca o urâciune, să nu mâncaţi din carnea lor,

si trupurile lor moarte să le priviţi ca o urâciune.

  1. Să priviţi ca o urâciune pe toate cele care n-au aripi si

solzi în ape.

  1. Iată

* dintre păsări, cele pe care le veţi privi ca o urâciune

si din care să nu mâncaţi: vulturul, gripsorul si vulturul de

mare;

*Deut. 14:12

  1. sorecarul, soimul si tot ce este din neamul lui;
  2. corbul si toate soiurile lui;
  3. struţul, bufniţa, pescărelul, coroiul si tot ce ţine de

neamul lui;

  1. huhurezul, eretele si cocostârcul;
  2. lebăda, pelicanul si corbul de mare;
  3. barza, bâtlanul si ce este din neamul lui, pupăza si

liliacul.

  1. Să priviţi ca o urâciune orice târâtoare care zboară si

umblă pe patru picioare.

  1. Dar dintre toate târâtoarele care zboară si umblă pe patru

picioare, să mâncaţi pe cele ce au fluierul picioarelor

dinapoi mai lung ca să poată sări pe pământ.

  1. Iată pe care să le mâncaţi: lăcusta*, lăcusta Solam,

lăcusta Hargol si lăcusta Hagab, după soiurile lor.

*Mat. 3:4; Mar. 1:6

  1. Pe toate celelalte târâtoare care zboară si care au patru

picioare să le priviţi ca o urâciune. 24. Ele vă vor face necuraţi: oricine se va atinge de trupurile

lor moarte va fi necurat până seara,

  1. si oricine va purta trupurile lor moarte să-si spele*

hainele si va fi necurat până seara.

*Lev. 14:8; Lev. 15:5; Num. 19:10, 22; Num. 31:24

  1. Să priviţi ca necurat orice dobitoc cu unghia despicată,

dar care n-are copita despărţită si nu rumegă: oricine se va

atinge de el va fi necurat.

  1. Să priviţi ca necurate toate acele dobitoace cu patru

picioare care umblă pe labele lor: oricine se va atinge de

trupurile lor moarte va fi necurat până seara;

  1. si oricine le va purta trupurile moarte îsi va spăla hainele

si va fi necurat până seara. Să le priviţi ca necurate.

  1. Iată, din vietăţile care se târăsc pe pământ, cele pe care

le veţi privi ca necurate: cârtiţa, soarecele* si sopârla, după

soiurile lor;

*Isa. 66:17

  1. ariciul, broasca, broasca ţestoasă, melcul si cameleonul.
  2. Să le priviţi ca necurate dintre toate târâtoarele: oricine

se va atinge de ele moarte va fi necurat până seara.

  1. Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor

moarte va fi necurat, fie vas de lemn, fie haină, fie piele,

fie sac, fie orice alt lucru care se întrebuinţează la ceva; să

fie pus* în apă si va rămâne necurat până seara; după aceea

va fi curat.

*Lev. 15:12

  1. Tot ce se va găsi într-un vas de pământ în care va cădea

ceva din aceste trupuri moarte va fi necurat, si veţi sparge*

vasul.

*Lev. 6:28; Lev. 15:12

  1. Orice lucru de mâncare pe care va cădea ceva din apa

aceasta va fi necurat; si orice băutură care se

întrebuinţează la băut, oricare ar fi vasul în care se va găsi,

va fi necurată.

  1. Orice lucru pe care va cădea ceva din trupurile lor

moarte va fi necurat; cuptorul si vatra să se dărâme: vor fi

necurate, si le veţi privi ca necurate.

  1. Numai izvoarele si fântânile, care alcătuiesc grămezi de

ape, vor rămâne curate; dar cine se va atinge de trupurile

lor moarte va fi necurat.

  1. Dacă se întâmplă să cadă ceva din trupurile lor moarte

pe o sămânţă care trebuie semănată, ea va rămâne curată.

  1. Dar dacă se pusese apă pe sămânţă si cade pe ea ceva

din trupurile lor moarte, va fi necurată.

  1. Dacă moare una din vitele care vă slujesc ca hrană, cine

se va atinge de trupul ei mort va fi necurat până seara;

  1. cine* va mânca din trupul ei mort îsi va spăla hainele si

va fi necurat până seara; si cine va purta trupul ei mort îsi

va spăla hainele si va fi necurat până seara.

*Lev. 17:15; Lev. 22:8; Deut. 14:21; Ezec. 4:14; Ezec. 44:31

  1. Pe orice târâtoare care se târăste pe pământ s-o priviţi ca

necurată; să nu se mănânce.

  1. Din toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, din toate

cele ce se târăsc pe pântece să nu mâncaţi; nici din toate

cele ce umblă pe patru picioare sau pe un mare număr de

picioare; ci să le priviţi ca o urâciune.

  1. Să nu vă faceţi urâciosi* prin toate aceste târâtoare care se târăsc;

să nu vă faceţi necuraţi prin ele, să nu vă spurcaţi

prin ele.

*Lev. 20:25

  1. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru; voi să vă

sfinţiţi si fiţi sfinţi*, căci Eu sunt sfânt; să nu vă faceţi

necuraţi prin toate aceste târâtoare care se târăsc pe

pământ.

*Exod. 19:6; Lev. 19:2; Lev. 20:7, 26; 1Tes. 4:7; 1Pet. 1:15, 16

  1. Căci* Eu sunt Domnul, care v-am scos din ţara Egiptului

ca să fiu Dumnezeul vostru, si să fiţi sfinţi**; căci Eu sunt

sfânt.

*Exod. 6:7. **Lev. 11:44

  1. Aceasta este legea privitoare la dobitoacele, păsările,

toate vieţuitoarele care se miscă în ape si toate vietăţile

care se târăsc pe pământ,

  1. ca să

* faceţi deosebire între ce este necurat si ce este

curat, între dobitocul care se mănâncă si dobitocul care nu

se mănâncă.”

*Lev. 10:10

Categorii:CREDO, PRACTIC

Personalități ale Hațegului: Petru Dugulescu… Când Dumnezeu are simțul umorului…


 Fragment din cartea Arhivele de la Hațeg. De la Neantia la Vâltoarea sufletelor (2010)
Petru Dugulescu: Ei mi-au programat moartea
“Dumnezeu are simţul umorului“  afirmă în cartea sa Petru Dugulescu. E o concluzie la care un pastor, mai bine zis un slujitor al celor de Sus, adică un om la care alegea aparţine lui Isus, ajunge după o experienţă care a durat aproape o viaţă, plus Biblia,  la o concluzie eliberatoare, care ne indică faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu al celor vii.
Cine nu cunoaşte bine Scriptura în adevărul şi duhul ei, va înţelege foarte greu că autobiografia din cartea “EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”, Editura  “Marineasa“, Timişoara, 2003, este o scriere care depăşeşte simpla scriere a unei cărţi, este descrierea modului cum Dumnezeu lucrează cu omul.
Născut într-o familie modestă, Petru Dugulescu îşi scrie şi rescrie viaţa sa trecută prin deşertul comunist şi prin oaza palidă a începutului de libertate din România, acolo unde securitatea, ca organ de represiune a statului comunist nu a putut face faţă în nici un fel Planului din veşnicie a lui Dumnezeu, Plan în care au existat şi există şi o parte din noi cei trăitori pe aceste meleaguri.
Doar cine cunoaşte Biblia va înţelege căile lui Dumnezeu. Ca slujitor al lui Isus autorul a trăit din plin apostazia lumii, căderea spirituală a anilor 50 – 90 în România. Autorul, după cum se deschide această carte de excepţie, trebuia să moară şi această moarte i-a fost programată de oameni, dar nu şi de Cel de Sus şi dacă El vrea altceva, si dacă El este viaţă, dacă El este biruinţă şi biruinţă asupra morţii, atunci lumea trebuie să recunoască puterea Cuvântului.
Cartea este prefaţată, meritoriu, de Mitropolitul Banatului, cel fericit, Nicolae Corneanu, – “ un sfânt în viaţă, un om smerit şi blând, cu o inimă caldă şi iubitoare”, după cum scrie autorul, cartea este susţinută de Pastor dr. Iosif Ţon, un alt slujitor al suferinţei în Hristos, cartea este susţinută de umblarea cu Dumnezeu şi veşnicia care curge prin fiinţele noastre.
Cartea trebuie citită, dincolo de text, există un mesaj al celui care cunoaşte forţa Cuvântului. Sunt fotografii, sunt texte autentice, este o flacără în text, dincolo de mode literare, dincolo de stiluri, Petru Dugulescu a adoptat stilul Scripturii, un stil care rezistă la proba timpului. Astfel de cărţi au puterea de a străbate graniţele care despart oamenii.
Cartea este susţinută şi de alţi creştini din Împărăţia lui Isus, de mărturia lor, de faptele lor, de participarea lor.
Dincolo de cortina oficială a comunismului a existat ceva, ceva ce mulţi nu au ştiut, “ Petru Pocăitul “  a dezvăluit acest lucru, l-a făcut cu tărie, cu puterea adevărului. Fiind o carte autobiografică, din empatie cu timpul nu voi insista asupra vieţii lui Petru Dugulescu, dar voi spune doar atât : cei fără Dumnezeu nu vor înţelege niciodată dragostea care îi uneşte pe creştini oriunde ar fi ei, nu vor înţelege că în Hristos toţi suntem una.
Autorul insistă pe faptul că trebuie să ne pese de ceilalţi, să ne doară de ceilalţi, să plângem pentru ceilalţi, iar creştinism fără ajutor practic, real în viaţa oamenilor, nu poate exista. Dimensiune socială a creştinismului este dată de Isus, el a dat orbilor vederea, şchiopilor mersul, chiar pe ape adânci, a dat Cuvântul lui Dumnezeu celor care cred…
Şi ce mare minune să –L auzi pe Isus vorbind.
Cartea se bazează pe texte din Scriptură, se sprijină pe aceste texte, este motivată de Cuvânt. Se dezvăluie modul în care cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul va rezista – comunismului, dictaturii, terorii, regilor pământeni, preşedinţilor, unui simplu poliţist, – Cuvântul, da, Cuvântul …
Numai prin har, prin credinţă, prin alegerea făcut de Dumnezeu se poate rezista în lumea aceasta şi acestea sunt lucrurile care dau tărie vieţii de zi cu zi…
Autorul adresează în final şi un avertisment Americii, ca reprezentant al puterii pământeşti în lumea aceasta – mesajul: “TREZEŞTE –TE, America!“, e un mesaj valabil pentru fiecare, Isus ne-a spus-o clar – “vegheaţi!“
Imaginea societăţii într-un moment al ei, este surprinsă cu exactitate de autor, atingând multe straturi, mulţi oameni, dar unii îl vor contesta pe Pastorul Dugulescu, alţii nici nu vor înţelege, alţii vor spune – da, alţii nici nu există, vor poetului Nichita Stănescu…
Numai Dumnezeu ştie cu adevărat ce se află în spatele textului scris de Petru Dugulescu, pentru că El singur cunoaşte inimile oamenilor.
Autorul scrie: “Sfânta Scriptură spune în Psalmul 53 –1 – “Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!”. Eu sper că acest Senat nu este o casă de nebuni, domnilor senatori! Ultimul recensământ a arătat că populaţia ţării noastre este în proporţie de 98 % creştină. Dumneavoastră pe care popor îl reprezentaţi, domnule coleg?“, sunt citate cuvintele poetului Ioan Alexandru rostite în Parlamentul României, când cei cu inima la Dumnezeu au  luptat pentru ca fiecare şedinţă din acest organ de stat, de natură democratică, să înceapă cu rugăciunea “Tatăl Nostru“.
Cartea “EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”  a fost scrisă sub starea de har, dovadă că Dumnezeu nu vrea să ne pierdem memoria, alături de Eugen Evu, poetul hunedorean, care a scris despre încercarea focului, lucrarea lui Dumnezeu cu poetul, alături de valea plângerii rescrisă de Nicolae Uţică, scriitor din Petroşani, care a arătat nedeia minerului cu moartea, alături de cartea scriitorului Radu Igna, care a descris lumea profesorilor atinşi de boala comunismului, prozator şi el din Haţeg, Petru Dugulescu, ne dă imaginea modului cum Duhul Sfânt lucrează în parte de lume ….
Iosif Ţon scrie despre autor: “Autobiografia lui este o relatare a modului în care Dumnezeu l-a crescut, l-a căutat, l-a cucerit, l-a făcut agentul Său şi l-a folosit în locurile şi în acţiunile determinate de El şi pentru scopurile Lui divine”.
Autorul scrie despre autor: “ Niciodată nu am să înţeleg de ce Dumnezeu m-a ales pe mine şi m-a chemat în lucrarea Lui, un om lipsit de o pregătire aleasă, cu atâtea defecte şi atât de nevrednic…“.
EL, însă, ne-a programat viaţa veşnică, în Hristos Isus…
PETRU DUGULESCU: O CĂLĂTORIE ENIGMATICĂ
Viaţa este uneori dură şi enigmatică, o viaţă a unor călători enigmatici. La începutul anului 2008 Petru Dugulescu a trecut dincolo, spre cele înalte, fără ca măcar să poată duce la sfârşit ceea ce dorea să facă.
A lăsat, parcă   într-un testament de suflet, mesajul său despre călătoria sa în această viaţă în cartea „DEMOCRAŢIE ŞI PERSECUŢIE” , carte apărută la Editura Multimedia Internaţional – Arad, 2007. Mesajul este unul dens, aparent contradictoriu.
În epilogul la această carte autorul scrie:
Acestea sunt zilele în care trăim noi, generaţia care am avut harul să vedem smochinul înflorit şi toţi copacii înfrunzind. „ Şi le-a spus o pildă: Vedeţi, smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, si-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape „ ( Luca 21: 28,30 – Biblia ). Acum când democraţia este îmbrăţişată de majoritatea statelor lumii”.
Cartea este scrisă după ce au trecut şaptesprezece  ani de la Revoluţia anticomunistă care a început la Timişoara în România, perioadă pe care Petru Dugulescu o caracterizează ca „persecuţie democratică”.
Cartea lasă deschisă o cale, o reflexie simplă, despre adevărata patrie pentru un om, patria care este la Dumnezeu, în cer, dincolo de înţelegerea noastră.
Bazat pe valorile creştine, autorul a scris cartea „Ei mi-au programat moartea”, prima care a lăsat deschisă oportunitatea pentru cea de a doua, „Democraţie şi persecuţie”, de fapt o singură carte în două volume, cu accente biografice, ca un fel de spovedanie necesară atunci când doreşti să te împaci cu Dumnezeu definitiv şi, de fapt, cărţile sunt o mărturie despre vremurile în care trăim, filtrate prin prisma valorilor creştine eterne.
Este în carte o doză de naivitate asumată de autor, aceea că lume va înţelege mesajul său, un mesaj creştin, dar lucru pare imposibil şi greu de realizat, se pare că indiferent de locaţie, de continent, de Biserică, de sistem social de vieţuire, de imaginaţia umană, depăşită de evenimentele care au luat-o la vale, spre zone întunecate, de joasă vibraţie.
E aici o naivitate asumată pentru că mesajul Evangheliei este unul complex care duce de la moarte la viaţă, şi necesită studiu, înţelegerea unor noţiuni profunde, în fond dincolo de misiunea unor apostoli era Dumnezeu care a atras în acest mecanism Imperiul Roman din secolul întâi, după Hristos, a atras valorile filozofiei antice, pornind de la Platon, Heraclit, etc, a atras vehiculul de mişcare a ideilor, limba greacă veche, coine, a atras sistemul de drept roman, cu pax romana, cu drumurile imperiului de tot felul, sistemul financiar imperial din acea vreme şi multe altele, pe care lumea de astăzi nu mai are timp să le asimileze în lumina adevărată a veştii bune, pentru că nu mai are timp pentru timpul etern, pentru că nu mai are timp pentru acordarea cu mişcarea puterii, pentru că, vorba lui Toffler, puterea este în mişcare.
Cartea surprinde secvenţe din viaţa lui Petru Dugulescu în mediul acid al vremii, povara purtată de la declaraţia de acceptare propusă de fosta Securitate a sistemului comunist şi acceptată de autor sub presiunea împrejurărilor până la eliberarea de sub puterea morţii spirituale şi fizice evidente la care a fost supus.
Trăgând linie şi adunând putem spune că, bazat pe aceste valori, din perspectivă socială şi istorică, el a reuşit până la punctul de alegere, până la punctul de torsiune, a ajuns deputat în Parlamentul României, a adus rugăciunea Tatăl nostru, rugăciune creştină, în decembrie 1989 în Piaţa Operei  din Timişoara într-un moment greu, a avut puterea de a se smulge din cătuşa timpului, atunci, a reuşit să se implice în fapte caritabile pe care un sistem feudal românesc nu le poate susţine corect, a fost un mesager creştin pentru România în USA la vremuri complicate politic, fiind implicat în reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru ţara noastră, a cunoscut şi s-a confruntat cu oameni politici străini ca ministrul de justiţie din America, din cadrul Departamentului de Stat, dar şi cu oameni politici români: Emil Constantinescu, Adrian Năstase, C.V. Tudor, Corneliu Coposu, şi mulţi alţii.
Interesante mărturiile lui Petru Dugulescu despre Ioan Alexandru – poetul imnului creştin, poetul şi cărturarului ales, care a înţeles Biblia aşa cum a fost scrisă în textul ei original în limba ebraică, un om al pământului românesc care a simţit puterea lucrării lui Iisus Hristos pentru ţară în aceste vremuri delicate şi contorsionate care stau sub semnul lipsei de valori autentice.
În februarie 1992, Ioan Alexandru m-a însoţit la „ Micul dejun cu rugăciune „ cu preşedintele Bill Clinton. El a fost impresionat să vadă cum liderii lumii politici şi militari ai celei mai puternice naţiuni din  lume se roagă şi citesc Biblia”.
Apoi împreună cei doi reuşesc să introducă în Parlamentul României obiceiul ca parlamentarii să se roage şi au început prin a o face în „Cabinetul nr. 2”  al foştilor lideri comunişti, cunoscuţi pentru poziţia lor rece şi ostilă la adresa creştinilor de orice fel.
Erau vremuri de dezgheţ în istoria României în anii 90, care suferea şocul democraţiei şi a luptelor de tot felul, ca ţară, brusc deschisă spre noi reguli de convieţuire şi fiinţare în sine ca popor. Au fost vremuri grele şi interesante.
În cartea sa, Petru Dugulescu prezintă sub o lumină angajată rolul presei în democraţie şi în acest joc special pentru un om politic şi pentru un creştin, este provocat şi  provocă jurnaliştii pentru a trăi vremurile şi nu numai de a scrie despre ele, pentru a evita manipularea şi risipirea într-o lume a intereselor financiare şi de putere. A fost un joc serios dar şi responsabil, mai ales din parte autorului. Jocul este susţinut de extrase din presa vremii, de fotografii, de mărturii, de adrese oficiale ale instituţiilor statului depăşite de fenomenele vremii, de ciocnirea dintre civilizaţii. Autorul e nevoit să apeleze la stilul reportajului şi a documentarului  pentru a susţine ideea de civilizaţie în modul în care o vede, într-o lume rece, afectată de luptele politice, lupte pentru putere.
Prin cartea sa, autorul însă critică şi valorile americane, uniune de state model pentru democraţie, din punctul de vedere al creştinismului.
„… Acest vânt de secularizare a Americii a început să bată pe la începutul anilor  ’60. Nimeni  n-ar fi crezut atunci că în scurgerea timpului, acest curent liberal va fi ca un bulgăre de zăpadă care, în rostogolirea lui, ia proporţii tot mai mari”.
„… Părinţii fondatori ai Americii, oameni cu frică de Dumnezeu şi cu o înaltă moralitate, nici în cele mai urâte vise ale lor nu ar fi crezut că această sintagmă ”separarea bisericii de stat” va fi interpretată  într-un mod atât de negativ şi distructiv pentru naţiunea lor”.
Pentru noi mărturia autorului este una presantă pentru că pune în evidenţă mecanismele istoriei care pot duce la dezastru sau la democraţie.
Până la urmă mărturia sa a avut ecou, în America povestea sa de om trăitor în această lume a fost primită şi o companie a decis să realizeze un film după cartea sa „Ei mi-au programat moartea”, sub titlul Repenters, producătorul filmului fiind Gerad Moulin, cel care a realizat Lista lui Schindler şi Jurasic Park.
Dacă în România cărţile trăite nu au loc în vitrina politică a instituţiilor de cultură, se pare că în alte zone istoria este luată în serios. De reţinut şi criza spirituală din America, în lipsă de teme fundamentale, pentru că acolo industria filmului, în goană după senzaţional şi bani, şi-a uitat menirea, temele distrugătoare de suflet omenesc au dus la ratarea ţintei, în sine  ca misiune a lumii civilizate pentru cei cu premii Oscar.
Autorul are un stil direct, stilul documentar al reporterului despre o lume mişcată, sub presiune schimbărilor de tot felul, fără un stil literar căutat, e stilul martorului venit dintr-o altă lume să scrie despre călătoria fiinţei umane în această lume, în căutare după o patrie adevărată şi poate aici fiinţa spirituală a lui Petru Dugulescu s-a frânt, forţată să ducă o existenţă în două lumi paralele, văzute şi nevăzute, reale şi totuşi glisante…
Constantin Stancu
2.11.2008
  • Petru Dugulescu – câteva date biografice (n. 18.XI.1945 – d. 3.01.2008)
Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.
A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).
A publicat: Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007).
Petru Dugulescu a primit titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council şi premiul “Freedom Fighter Award” oferit American Freedom Festival. A fost cetăţean de onoare în 4 state americane.
În zilele revoluţiei a fost prezent în balconul Operei Române din Timişoara şi i-a chemat pe revoluţionarii prezenţi în piaţa centrală a Timişoarei să îngenuncheze, să rostească Tatăl nostru în plin centrul oraşului, în public, România fiind comunistă în acele zile.
(Sursa: Blogul lui Petru Dugulescu).
 
Categorii:CREDO, CRONICĂ, HAŢEG, PORTRET

O problemă a omului de azi: Schimbarea modului de gândire, metanoia. Mihai Sârbu și marile teme ale lumii, omul din ARCĂ… De la Hațeg în America de Sus cu Evanghelia. De la Hațeg până în California, Los Angeles, Arizona și mai departe… Când teologia se întâlnește cu apolegetica, literatura, psihologia, matematica și omul simplu, flămând de absolut… O poveste neterminată despre adevăr și curaj într-o lume bulversată de consumism…

30 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CREDO, HAŢEG, MEMORIA, SEMNAL

Rugăciunea ca mod de viață… Câteva cuvinte


RUGĂCIUNEA  CA MOD DE VIAŢĂ

 

 

„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”.   ( Fapte 4 : 31).

Rugăciunea este acea stare de binecuvântare în care omul, cu adevărat creştin, se apropie de Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, în Numele lui Hristos Isus, un canal prin care pământul se leagă de cer, pentru binele creştinului, a familiei sale, a Bisericii, a lumii, un foc ce arde pentru divinitate, în smerenie, cu blândeţe, cu nădejde, cu dragoste, într-o sinceră credinţă salvatoare, este un mod de viaţă în Isus, o soluţie pentru probleme omului care are nevoie de părtăşia cu Tatăl, un răspuns la providenţa divină pentru unitatea creştinilor într-o luptă spirituală nevăzută, dar cu efecte vizibile benefice, o dulce  atingere a Mâinii divine, o stare de conversaţie cu Dumnezeu, fără de timp, în eternitate, pentru sfinţenia, curăţenia, în vederea desăvârşirii creştinului.

Definiţii se pot da în multe feluri, cu binecuvântarea divină, dar dincolo de definiţii trebuie să existe o realitate, viaţa de rugăciune a creştinului, dincolo de efectele păcatului lumii, depăşind piedicile care s-ar putea ivi în această stare de har. Realitatea este una singură, creştinul fără rugăciune nu se poate nici închipui.

Rugăciunea este o stare benefică activă, care se presupune Cuvântul adevărului înţeles şi aplicat în viaţa de zi cu zi, legătura frăţească dintre membrii Bisericii, părtăşia, participarea la sacramentele Bisericii, aşa cum au fost stabilite de Domnul Isus, apropierea de Dumnezeu în laudă şi închinare. Rugăciunea nu poate fi ruptă de activitatea curentă, presupune şi postul, smerenia, dedicarea totală, adică duhul nostru se lipeşte de Duhul Sfânt, după acceptarea divină.

Toate marile evenimente din lucrarea Domnului Isus de formare a Bisericii sunt legate de rugăciune. În Biserica primară, adică de începuturi, remarcăm următoarele: grupul de apostoli şi restul credincioşilor, împreună cu Maria, mama lui Isus, s-au rugat continuu până ce Duhul Sfânt s-a coborât în ziua cincizecimii, la Rusalii. Teologii pun accentul pe aspectele din predica apostolului Petru în acea zi benefică pentru umanitate, dar  partea nevăzută a lucrării este rugăciunea, toţi cei  ce-l iubeau pe Isus stăruiau în unitate în rugăciune, în cereri, într-un singur cuget. ( Fapte 1 : 14 ) Rugăciunea declanşa marile evenimente ale lucrării, iar ei, erau doar martori, oameni în rugăciune, în genunchi apropiindu-se de cer.

În concluzie:  toate marile evenimente din Biserica primară au la bază rugăciunea :

  • alegerea lui Matia ca apostol în locul lui Iuda, vânzătorul;( Fapte 2: 24 )
  • alegerea diaconilor, ca soluţie pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu, atât ca lucrare spirituală, cât şi ca lucrare pragmatică, reală, răspunzând necesităţilor umane; ( Fapte 6: 3-4 )
  • punerea deoparte în lucrare a lui Barnaba şi a lui Saul ( Pavel ), ca lucrători în via Domnului, evanghelişti cu putere de Sus; ( Fapte 13 : 3 )
  • rânduirea prezbiterilor în Biserică, deci a celor care sunt în slujire;( Fapte 14 : 23)
  • declanşarea minunilor care însoţeau faptele apostolilor,  învierea Tabitei ( Fapte 9 :40 ), întoarcerea lui Corneliu la Dumnezeu ( Fapte 10 : 30 ), pentru că acceptarea credinţei de către un sutaş roman, membru al armatei romane cuceritoare era o minune în acele zile; izbăvirea miraculoasă a lui Petru din temniţă ( Fapte  12 : 5 şi următoarele ),  declanşarea viziunilor pentru oamenii lui Dumnezeu, ca mod de comunicare a omului cu Cel de Sus ( Fapte 22:17 ), vindecarea de friguri şi urdinare a tatălui lui Publius de către Pavel ( Fapte 28 : 9 ), apariţia îngerului Domnului la Corneliu, pentru a-i transmite mesajul divin,( Fapte 10 : 30 ) etc
  • Toate evenimentele sunt iniţiate de om prin rugăciune, pentru ca orice Cuvânt a lui Dumnezeu să se împlinească.

Exemplele din cartea Faptele Apostolilor, aşa cum sunt prezentate în Biblie, pot fi acceptate ca model de noi astăzi, pentru ca sufletele noastre să nu se piardă.

 

Constantin Stancu

Categorii:CREDO, PRACTIC

Harfele Harului, o aducere aminte…


HARFELE HARULUI

Această antologie de poezie creştină , cu un titlu inspirat ales „ HAREFELE HARULUI „ a apărut la sfârşitul anului 2007 sub egida  Biblioteca „ Provincia Corvina „ – Hunedoara, la iniţiativa şi inspiraţia lui Eugen Evu şi Ion Urda, ambii implicaţi în fenomenul cultural din zona Hunedoarei, chiar ei scriitori …

Se pare că autorii antologiei au lăsat pentru o clipă creaţia proprie şi au simţit nevoia de a-şi plăti zeciuiala Celui de Sus, un fel de dar pe altarul nevăzut din viaţa fiecăruia, acel altar care pentru  o perioadă îşi arată flăcările ca să lumineze feţele scribilor.

Argumentul scrierii este cartea „ Cântarea Cântărilor „  din Biblie, iar mesajul pare a fi dragostea lui Dumnezeu, care, aşa cum scria Apostolul Pavel, este legătura desăvârşirii.

Autorii au avut inspiraţia de a prezenta, pe scurt, viziunea lor asupra creaţiei. În  centru este cântecul de lauda adus lui Dumnezeu, viziune schiţată în scurte note, inspirat scrise. Aceste note se referă la argumentul creştin pentru România, argument care vine prin Hristos, argument care a fost alterat uneori de-a lungul vremii, dar care, de fiecare dată, a izbucnit cu putere în viaţa românilor. Aşa cum îi place lui Eugen Evu în ultima vreme, se joacă de-a cuvintele şi preia mesajul esenţial creştin dându-i o formă de argument filozofic, o filozofie a fiecărei zile, argumentul pentru o speranţă numită România, cu trimiteri spre un  zeu strămoş, specific şi culturii dace. Argumentul este la limită şi pare preluat din unele scrieri vehiculate în cultura română, dar adevărul este că nu puteam fi creştini înainte de Hristos şi că însuşi Hristos a lămurit problema pentru evreii farisei din vremea cât a fost în trup când a afirmat că EL ESTE  înainte de Avraam, deci este Cuvântul întrupat prin voia tatălui, rezolvând astfel problema păcatului care bloca şi blochează destinul fiinţei umane.

Autorii antologiei au pornit de la mesajul din „ Cântarea Cântărilor „ punând în evidenţă dragostea ca sentiment fundamental şi accentuând ideea teologiei creştine în sensul că această carte anticipează şi este totodată, din perspectiva eternităţii, oglinda dragostei dintre Isus şi Biserica sa, după cum cartea reflectă şi dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său. Dar, dincolo de acest mesaj teologic, este unul altul pus în evidenţă deplin referitor la dragostea dintre un bărbat şi o femeie, dragoste curată, ca model dat omului pentru viaţa sa pe acest pământ, un model adevărat şi care elimină speculaţiile despre aberaţiile sexuale dintre bărbat şi femeie, după cum elimină cealaltă extremă a abstinenţei sexuale din motive diverse, chiar religioase.

Având ca bază aceste principii, autorii antologiei reuşesc să adune în paginile cărţii creaţia unor poeţi intraţi în conştiinţa culturii române, poeţii cu nume şi cu greutatea scrierii în timp ca Vasile Alecsandri sau Ioan Alexandru, Lucian Blaga sau Mihai Eminescu, ori Alexandru Macedonski, sau Paul Aretzu. Sunt cuprinşi în antologie şi scriitori de renume din lirica universală ca Charles Baudelaire sau Rabindranath Tagore, ori Giuseppe Ungaretti. Lista poate continua, apoi sunt şi unii scriitori inediţi ca Petra Vlah sau Adrian Botez.

Desigur că rămâne cenuşa cuvintelor de dragoste pentru Dumnezeu scrise de fiecare autor…

Paul Aretzu: „ Până în veac mă dor smintelile mele şi viaţa mea ca o ploaie s-a risipit. „

Shaul Carmel ( Israel ) : „ Ce ai turnat, Doamne, / În lutul întrupării mele / Dincolo de stele şi de îngeri ? / Ce ai turnat în mine ? „

Ion Chichere: „ Nu vă bate pe voi Dumnezeu ? / repetă în mână cu Biblia / pe care o arăta tuturor / ca pe o Lege / de Autor. / „

Ion Pillat:În frăţie şi dreptate, şi iartă-mă Doamne că – ndrăznesc: / Te rog să faci viaţa pe pământ ca şi în cer „

Vasile Voiculescu: „ Cum te – aş muşca de te-aş putea ajunge, / Tu, Doamne, -n lume singur fruct oprit. „

Autorii antologiei ducând, prin logica dragostei, impulsul de a aduna în carte versul arzând pentru ceva mai înalt din această viaţă,  cuprind în filele ei şi scrieri ale  creatorilor creştini clasici şi contemporani din judeţul Hunedoara, ca un gest de generozitate pentru locul în trăiesc cu toţii. Oare le-a trecut prin minte autorilor antologiei cuvintele acestea: „ Descalţă-te, că stai pe un pământ sfânt ? „ Răspunsul însă vine de la sine, e un răspuns care impune tăcere. Secţiunea este importantă şi pentru că recuperează unele scrieri aparent pierdute şi uitate sub preşul istoriei şi pentru că e o pagină scrisă în comun de oameni care s-au salutat sub aerul unui netimp atins de brume.

Dan Constantinescu Nicoară: „ Iisus, între lacrima Domnului / şi vulturul beznei / Îşi poartă crucea/ Mântuirii pământului / Daurind / şi Crucea Infinitului / Ce-l străbate de asemenea / „

Eugen Evu: „ Mi-e târziu în lume, Doamne, cu ninsoarea îţi scriu. „

Mariana Pândaru: „ Mă aşteaptă o mulţime de zile / În care mă voi lepăda /  De toate iubirile oarbe / De toate greşalele /  De toată deşertăciunea /  Învăţând între timp / Lecţia simplă / a nemuririi. „

Ioan Urda : „ De ce nu vrei să vezi, Doamne, / cum te sapă la rădăcină îngerii ?

În secţiunea a  III- a din antologie apar creatori creştini debutanţi din judeţul Hunedoara, semn că flacăra va arde şi că sulul manuscrisului trebuie scris, fără ca ei încă să cunoască suferinţa, sau tristeţea, fără să înţeleagă care va fi ultimul cuvânt de pe sulul manuscrisului şi dacă este un sfârşit al sulului, ei, scribii în devenire, poeţii tineri cu poeme în mâni ca  ramuri de finic.

E meritul autorilor antologiei de a lăsa deschise uşile pentru cei care vin, pentru că, în fond, e cineva la uşă şi bate …

Pentru ca această antologie să intre în sferă cu adevărat, partea a  IV -a cuprinde colinde şi alte creaţii populare creştine, o secţiune necesară pentru un popor ce a depus efortul de rămâne sub semnul Învierii.

Însă trebuie să privim atent la ceea ce scrie Tagore: „ Omul e din născare copil, puterea lui e puterea de a creşte „

Evident, această antologie pare a fi doar un început, mai sunt poeţi care au scris poeme de laudă, integrate în cântarea cântărilor cea de toate anotimpurile şi cea de toate tristeţile şi care ar merita integrarea într-o antologie, ca poeţii din închisorile comuniste şi nu numai, poeţii din exil, cei departe de ţară …dar, poate,  va mai fi cândva o şansă

Autorii merită şi ei aprecierea de a nu fi rămas orbi în timpul vieţii lor …

Soluţia e întoarcerea la motivul cărţii la Cântarea Cântărilor şi de a fi atenţi totodată la intensitatea sentimentului dragostei dintre el şi ea, în aerul nopţii, iar motivul biblic pare valabil şi astăzi:       „ … nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea ! „ …

Antologia are un argument scris de poetul Eugen Dorcescu: „ Într- adevăr, fiinţa noastră ne depăşeşte pe noi înşine, fiindcă aparţine Fiinţei „

Dar argument pentru antologie pare a fi şi poemul lui Miriam Chiş din Hunedoara, debutant în secţiunea antologiei – Crisalidele iubirii, secţiunea speranţei: „ Îmi intră primăvara în suflet / cu pâinea aburind / de zorii primei dimineţi / mă îmbracă în cântec de păsări / şi-mi acoperă nesfinţirea / cu aripi de înger / să fiu socotit neprihănit / în dimineaţa Învierii / ca pâinea ce naşte vieţi. „

 Iată un curcubeu peste timp, legând oamenii prin poemele lor de laudă …

Autorii antologiei au avut puterea de a vedea şi a înţelege necesitatea de laudă, ca mod de relaţionare a omului cu Dumnezeu, iar faptul că şi o instituţie din România a plecat urechea ei abstractă de ureche nemuzicală în muzica lumii, spre lucrurile adânci ale zilei, lăsând deoparte, pentru o clipă, frământările politice şi a sprijinit apariţia cărţii e semn că se poate şi Consiliul Judeţean Hunedoara a înţeles mesajul locuitorilor şi poate SUNETUL fundamental din Cântarea Cântărilor.

Poate ar merita reamintită zicerea unui rabin, Rabbi Akiba: „ Toată lumea nu valorează cât ziua în care Cântarea Cântărilor a fost dată Israelului; toate scrierile sunt sfinte,  iar Cântarea Cântărilor este sfânta sfintelor.„  Dacă aşa au scris cei din vechime, cei de azi pot doar să accepte că există undeva o Harfă, iar sunetul ei ne face viaţa mai frumoasă …

 

Constantin Stancu

 

Categorii:CARTEA, CREDO

Florica Gobjilă Barbu, STATORNICIE… Când istoria se împletește cu frumusețea și credința. Din Țara Hațegului spre orizonturi înalte… O carte a CENTENARULUI promovată de Editura CronoLogia, Sibiu, 2018

29 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA, CREDO, HAŢEG, ISTORIA

Au fost scrise cu foc


Vestea

 

Ucenici, martori şi cronicari au fost,

Vameş, doctor, pescar, anonimi,

Duhul cel Sfânt îi ştie pe de rost,

Cum presară prin veacuri doar crini.

 

 

Luca i-a fost numele scris,

Ori Matei oamenii l-au chemat,

Chiar Marcu  romanii i-au zis,

Sau Ioan cel prea binecuvântat.

 

Au străbătut imperii pe jos

Cei ce au scris despre Iisus,

Au schimbat lumi cu folos,

Urcând spre munte şi chiar mai sus.

 

Evanghelia a fost mereu povestită,

Evanghelia a fost şi scrisă cu foc,

Dar Evanghelia a rămas neclintită

Şi-n inimi de carne şi-a făcut loc.

 

 

Puternică scriere, fulgerând în veac,

Cu fapte sfinte, pilduitoare, reale,

Sunt pentru credincios tainic leac,

Deschizând prin veşnicie o Cale.

 

Chiar Duhul cel Sfânt a dictat,

Cum se face la curţile împărăteşti,

O întâmplare scrisă prea curat,

Pregătindu-ne de cele cereşti,

 

Da, în inimile noastre de carne

A fost scrisă Vestea cea Bună,

Adevăr, mântuire şi taine,

Cuvântul cea mai vie cunună…

 

Cel ce a păstrat Evanghelia despre Fiu,

Simplu, direct, cu răbdare şi iubire,

Cel ce a făcut Cuvântul mai viu,

A fost Dumnezeu Tatăl în nemurire.

 

C Stancu

Categorii:CREDO

Suliță însângerată

25 octombrie 2017 Lasă un comentariu

 

Cuvânt, sunet şi durere,

fac din noi o înviere…

 

Durere, sunet şi cuvânt,

Lumină blândă pe pământ…

Semn de- nceput şi sfârşit,

În suflet – bine-ai – venit…

 

Poruncă de sfârşit şi – nceput

O cină-n seară ce-a durut…

 

Toate – n lume or să piară,

Dar Cuvântul-i  piatră milenară …

 

El singur curat va rămâne,

Învia-va-n altă lume…

 

Pe crucea de lemn e durere,

In loc de cuvânt – fiere,

 

O suliţă  sângerând în  lumină,

Un apus ce nu se termină…

 

Cuvântul singur pe pământ,

Nastere, durere şi mormânt…

 

Sunet, speranţă, cuvânt dus,

Salvaţi din moarte de Isus…

 

Pâine, un fagure de miere,

Cenuşă, sânge şi tăcere…

 

Prin timp e a ta, e a mea vină,

Pentr-un apus ce nu se mai termină…

Categorii:CREDO

Răzvan Theodorescu: Picătura de istorie la români – Locul, soarta și utopia…


 

Sursa: Răzvan Theodorescu, Picătura de istorie, București: Editura Fundației Culturale Române, 2002.

Care Europă, care Europe?

Categorii:CARTEA, CREDO, GÂND, ISTORIA

CREDO, Festival Concurs de Poezie Religioasă


FESTIVALUL-CONCURS DE POEZIE RELIGIOASĂ „CREDO”

Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior” din Reghin organizează, în parteneriat cu ASTRA Mureş, cotidianul „Cuvântul liber”, Asociaţia Culturală pentru Descoperirea, Susţinerea şi Promovarea Valorilor Culturale şi Profesionale, alte instituţii publice şi ONG-uri, a XVI-a ediţie a Festivalului Concurs de Poezie Religioasă „Credo”.
Cei interesaţi, membri sau nemembri ai uniunilor de creaţie, fără limită de vârstă, pot participa cu 5 – 10 poeme la secţiunea „poeme în manuscris” şi cu cărţi apărute în 2015-2016, la secţiunea „volume tipărite”.
Poemele vor fi trimise în format electronic la adresa de email – nicolaebaciut@yahoo.com, până la 25 iulie 2016, grupajele, iar volumele – 2 ex. – pe adresa; Direcţia Judeţeană pentru Cultură Mureş, str. Mărăşti nr.8, Târgu-Mureş. Participanţii sunt rugaţi sa trimită şi un scurt CV şi datele de contact.
Festivitatea de premiere va avea loc la la 6 august a.c. la Mănăstirea Lăpuşna, unde va avea loc şi un simpozion cu tema: „Poezia lui Ioan Alexandru – credinţă şi conştiinţă”. În acelaşi cadru vor avea loc şi recitaluri de poezie ale celor invitaţi.
Pentru laureaţi, organizatorii asigură cazarea şi masa. Aceştia vor fi anunţaţi în timp util, pentru a putea participa la festivităţi.
Foto: imagini de la ediţia 2015, participanţi la festivitatea de premiere.

 

Am primit de la Nicolae Băciuț

 

IMG_20150828_155917

Categorii:CREDO, PRESA, SEMNAL

…stele pe cer: atâtea mii piroane!


Adrian Botez

 

 

FRUMUSEŢEA DURERII

 

nimic nu e frumos dacă nu doare

numai din plâns de Crist se iscă roua:

petalele de vezi deschise-n floare

corola-aprinsă-ascunde-o rană – -a doua!

 

nu te vesti pe tine în războaie:

spada primeşte-o-n piept ca pe un soare!

…mai bine cântă: fierul se îndoaie

iar Lebăda  – ca să învie – moare…

 

…stele pe cer: atâtea mii piroane!

Hristos se răstigneşte fără tihnă

şi arde-ntr-una – pentru-atâtea toane

 

ce-au devenit păcatele de-odihnă…

…nu te sfii – şi urcă-te pe Cruce

să vezi arìpile de înger un’ te-or duce…

 

botez 001

 

 

 

 

Categorii:CREDO, POEMUL

Maria-Daniela Pănăzan, POEZIA RELIGIOASĂ ROMÂNEASCĂ. O ISTORIE COMENTATĂ, Sibiu: Editura CronoLogia, 2016. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită. Prefaţa de prof.univ.dr. Ion Buzaşi. Coperta 1: Învierea Domnului – frescă, Mănăstirea Ţeţu, Judeţul Alba


DanielaDaniela 001

%d blogeri au apreciat: