Arhiva

Archive for the ‘CREDO’ Category

O problemă a omului de azi: Schimbarea modului de gândire, metanoia. Mihai Sârbu și marile teme ale lumii, omul din ARCĂ… De la Hațeg în America de Sus cu Evanghelia. De la Hațeg până în California, Los Angeles, Arizona și mai departe… Când teologia se întâlnește cu apolegetica, literatura, psihologia, matematica și omul simplu, flămând de absolut… O poveste neterminată despre adevăr și curaj într-o lume bulversată de consumism…

30 septembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CREDO, HAŢEG, MEMORIA, SEMNAL

Rugăciunea ca mod de viață… Câteva cuvinte


RUGĂCIUNEA  CA MOD DE VIAŢĂ

 

 

„După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală”.   ( Fapte 4 : 31).

Rugăciunea este acea stare de binecuvântare în care omul, cu adevărat creştin, se apropie de Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt, în Numele lui Hristos Isus, un canal prin care pământul se leagă de cer, pentru binele creştinului, a familiei sale, a Bisericii, a lumii, un foc ce arde pentru divinitate, în smerenie, cu blândeţe, cu nădejde, cu dragoste, într-o sinceră credinţă salvatoare, este un mod de viaţă în Isus, o soluţie pentru probleme omului care are nevoie de părtăşia cu Tatăl, un răspuns la providenţa divină pentru unitatea creştinilor într-o luptă spirituală nevăzută, dar cu efecte vizibile benefice, o dulce  atingere a Mâinii divine, o stare de conversaţie cu Dumnezeu, fără de timp, în eternitate, pentru sfinţenia, curăţenia, în vederea desăvârşirii creştinului.

Definiţii se pot da în multe feluri, cu binecuvântarea divină, dar dincolo de definiţii trebuie să existe o realitate, viaţa de rugăciune a creştinului, dincolo de efectele păcatului lumii, depăşind piedicile care s-ar putea ivi în această stare de har. Realitatea este una singură, creştinul fără rugăciune nu se poate nici închipui.

Rugăciunea este o stare benefică activă, care se presupune Cuvântul adevărului înţeles şi aplicat în viaţa de zi cu zi, legătura frăţească dintre membrii Bisericii, părtăşia, participarea la sacramentele Bisericii, aşa cum au fost stabilite de Domnul Isus, apropierea de Dumnezeu în laudă şi închinare. Rugăciunea nu poate fi ruptă de activitatea curentă, presupune şi postul, smerenia, dedicarea totală, adică duhul nostru se lipeşte de Duhul Sfânt, după acceptarea divină.

Toate marile evenimente din lucrarea Domnului Isus de formare a Bisericii sunt legate de rugăciune. În Biserica primară, adică de începuturi, remarcăm următoarele: grupul de apostoli şi restul credincioşilor, împreună cu Maria, mama lui Isus, s-au rugat continuu până ce Duhul Sfânt s-a coborât în ziua cincizecimii, la Rusalii. Teologii pun accentul pe aspectele din predica apostolului Petru în acea zi benefică pentru umanitate, dar  partea nevăzută a lucrării este rugăciunea, toţi cei  ce-l iubeau pe Isus stăruiau în unitate în rugăciune, în cereri, într-un singur cuget. ( Fapte 1 : 14 ) Rugăciunea declanşa marile evenimente ale lucrării, iar ei, erau doar martori, oameni în rugăciune, în genunchi apropiindu-se de cer.

În concluzie:  toate marile evenimente din Biserica primară au la bază rugăciunea :

  • alegerea lui Matia ca apostol în locul lui Iuda, vânzătorul;( Fapte 2: 24 )
  • alegerea diaconilor, ca soluţie pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu, atât ca lucrare spirituală, cât şi ca lucrare pragmatică, reală, răspunzând necesităţilor umane; ( Fapte 6: 3-4 )
  • punerea deoparte în lucrare a lui Barnaba şi a lui Saul ( Pavel ), ca lucrători în via Domnului, evanghelişti cu putere de Sus; ( Fapte 13 : 3 )
  • rânduirea prezbiterilor în Biserică, deci a celor care sunt în slujire;( Fapte 14 : 23)
  • declanşarea minunilor care însoţeau faptele apostolilor,  învierea Tabitei ( Fapte 9 :40 ), întoarcerea lui Corneliu la Dumnezeu ( Fapte 10 : 30 ), pentru că acceptarea credinţei de către un sutaş roman, membru al armatei romane cuceritoare era o minune în acele zile; izbăvirea miraculoasă a lui Petru din temniţă ( Fapte  12 : 5 şi următoarele ),  declanşarea viziunilor pentru oamenii lui Dumnezeu, ca mod de comunicare a omului cu Cel de Sus ( Fapte 22:17 ), vindecarea de friguri şi urdinare a tatălui lui Publius de către Pavel ( Fapte 28 : 9 ), apariţia îngerului Domnului la Corneliu, pentru a-i transmite mesajul divin,( Fapte 10 : 30 ) etc
  • Toate evenimentele sunt iniţiate de om prin rugăciune, pentru ca orice Cuvânt a lui Dumnezeu să se împlinească.

Exemplele din cartea Faptele Apostolilor, aşa cum sunt prezentate în Biblie, pot fi acceptate ca model de noi astăzi, pentru ca sufletele noastre să nu se piardă.

 

Constantin Stancu

Categorii:CREDO, PRACTIC

Harfele Harului, o aducere aminte…


HARFELE HARULUI

Această antologie de poezie creştină , cu un titlu inspirat ales „ HAREFELE HARULUI „ a apărut la sfârşitul anului 2007 sub egida  Biblioteca „ Provincia Corvina „ – Hunedoara, la iniţiativa şi inspiraţia lui Eugen Evu şi Ion Urda, ambii implicaţi în fenomenul cultural din zona Hunedoarei, chiar ei scriitori …

Se pare că autorii antologiei au lăsat pentru o clipă creaţia proprie şi au simţit nevoia de a-şi plăti zeciuiala Celui de Sus, un fel de dar pe altarul nevăzut din viaţa fiecăruia, acel altar care pentru  o perioadă îşi arată flăcările ca să lumineze feţele scribilor.

Argumentul scrierii este cartea „ Cântarea Cântărilor „  din Biblie, iar mesajul pare a fi dragostea lui Dumnezeu, care, aşa cum scria Apostolul Pavel, este legătura desăvârşirii.

Autorii au avut inspiraţia de a prezenta, pe scurt, viziunea lor asupra creaţiei. În  centru este cântecul de lauda adus lui Dumnezeu, viziune schiţată în scurte note, inspirat scrise. Aceste note se referă la argumentul creştin pentru România, argument care vine prin Hristos, argument care a fost alterat uneori de-a lungul vremii, dar care, de fiecare dată, a izbucnit cu putere în viaţa românilor. Aşa cum îi place lui Eugen Evu în ultima vreme, se joacă de-a cuvintele şi preia mesajul esenţial creştin dându-i o formă de argument filozofic, o filozofie a fiecărei zile, argumentul pentru o speranţă numită România, cu trimiteri spre un  zeu strămoş, specific şi culturii dace. Argumentul este la limită şi pare preluat din unele scrieri vehiculate în cultura română, dar adevărul este că nu puteam fi creştini înainte de Hristos şi că însuşi Hristos a lămurit problema pentru evreii farisei din vremea cât a fost în trup când a afirmat că EL ESTE  înainte de Avraam, deci este Cuvântul întrupat prin voia tatălui, rezolvând astfel problema păcatului care bloca şi blochează destinul fiinţei umane.

Autorii antologiei au pornit de la mesajul din „ Cântarea Cântărilor „ punând în evidenţă dragostea ca sentiment fundamental şi accentuând ideea teologiei creştine în sensul că această carte anticipează şi este totodată, din perspectiva eternităţii, oglinda dragostei dintre Isus şi Biserica sa, după cum cartea reflectă şi dragostea lui Dumnezeu pentru poporul său. Dar, dincolo de acest mesaj teologic, este unul altul pus în evidenţă deplin referitor la dragostea dintre un bărbat şi o femeie, dragoste curată, ca model dat omului pentru viaţa sa pe acest pământ, un model adevărat şi care elimină speculaţiile despre aberaţiile sexuale dintre bărbat şi femeie, după cum elimină cealaltă extremă a abstinenţei sexuale din motive diverse, chiar religioase.

Având ca bază aceste principii, autorii antologiei reuşesc să adune în paginile cărţii creaţia unor poeţi intraţi în conştiinţa culturii române, poeţii cu nume şi cu greutatea scrierii în timp ca Vasile Alecsandri sau Ioan Alexandru, Lucian Blaga sau Mihai Eminescu, ori Alexandru Macedonski, sau Paul Aretzu. Sunt cuprinşi în antologie şi scriitori de renume din lirica universală ca Charles Baudelaire sau Rabindranath Tagore, ori Giuseppe Ungaretti. Lista poate continua, apoi sunt şi unii scriitori inediţi ca Petra Vlah sau Adrian Botez.

Desigur că rămâne cenuşa cuvintelor de dragoste pentru Dumnezeu scrise de fiecare autor…

Paul Aretzu: „ Până în veac mă dor smintelile mele şi viaţa mea ca o ploaie s-a risipit. „

Shaul Carmel ( Israel ) : „ Ce ai turnat, Doamne, / În lutul întrupării mele / Dincolo de stele şi de îngeri ? / Ce ai turnat în mine ? „

Ion Chichere: „ Nu vă bate pe voi Dumnezeu ? / repetă în mână cu Biblia / pe care o arăta tuturor / ca pe o Lege / de Autor. / „

Ion Pillat:În frăţie şi dreptate, şi iartă-mă Doamne că – ndrăznesc: / Te rog să faci viaţa pe pământ ca şi în cer „

Vasile Voiculescu: „ Cum te – aş muşca de te-aş putea ajunge, / Tu, Doamne, -n lume singur fruct oprit. „

Autorii antologiei ducând, prin logica dragostei, impulsul de a aduna în carte versul arzând pentru ceva mai înalt din această viaţă,  cuprind în filele ei şi scrieri ale  creatorilor creştini clasici şi contemporani din judeţul Hunedoara, ca un gest de generozitate pentru locul în trăiesc cu toţii. Oare le-a trecut prin minte autorilor antologiei cuvintele acestea: „ Descalţă-te, că stai pe un pământ sfânt ? „ Răspunsul însă vine de la sine, e un răspuns care impune tăcere. Secţiunea este importantă şi pentru că recuperează unele scrieri aparent pierdute şi uitate sub preşul istoriei şi pentru că e o pagină scrisă în comun de oameni care s-au salutat sub aerul unui netimp atins de brume.

Dan Constantinescu Nicoară: „ Iisus, între lacrima Domnului / şi vulturul beznei / Îşi poartă crucea/ Mântuirii pământului / Daurind / şi Crucea Infinitului / Ce-l străbate de asemenea / „

Eugen Evu: „ Mi-e târziu în lume, Doamne, cu ninsoarea îţi scriu. „

Mariana Pândaru: „ Mă aşteaptă o mulţime de zile / În care mă voi lepăda /  De toate iubirile oarbe / De toate greşalele /  De toată deşertăciunea /  Învăţând între timp / Lecţia simplă / a nemuririi. „

Ioan Urda : „ De ce nu vrei să vezi, Doamne, / cum te sapă la rădăcină îngerii ?

În secţiunea a  III- a din antologie apar creatori creştini debutanţi din judeţul Hunedoara, semn că flacăra va arde şi că sulul manuscrisului trebuie scris, fără ca ei încă să cunoască suferinţa, sau tristeţea, fără să înţeleagă care va fi ultimul cuvânt de pe sulul manuscrisului şi dacă este un sfârşit al sulului, ei, scribii în devenire, poeţii tineri cu poeme în mâni ca  ramuri de finic.

E meritul autorilor antologiei de a lăsa deschise uşile pentru cei care vin, pentru că, în fond, e cineva la uşă şi bate …

Pentru ca această antologie să intre în sferă cu adevărat, partea a  IV -a cuprinde colinde şi alte creaţii populare creştine, o secţiune necesară pentru un popor ce a depus efortul de rămâne sub semnul Învierii.

Însă trebuie să privim atent la ceea ce scrie Tagore: „ Omul e din născare copil, puterea lui e puterea de a creşte „

Evident, această antologie pare a fi doar un început, mai sunt poeţi care au scris poeme de laudă, integrate în cântarea cântărilor cea de toate anotimpurile şi cea de toate tristeţile şi care ar merita integrarea într-o antologie, ca poeţii din închisorile comuniste şi nu numai, poeţii din exil, cei departe de ţară …dar, poate,  va mai fi cândva o şansă

Autorii merită şi ei aprecierea de a nu fi rămas orbi în timpul vieţii lor …

Soluţia e întoarcerea la motivul cărţii la Cântarea Cântărilor şi de a fi atenţi totodată la intensitatea sentimentului dragostei dintre el şi ea, în aerul nopţii, iar motivul biblic pare valabil şi astăzi:       „ … nu stârniţi, nu treziţi dragostea, până nu vine ea ! „ …

Antologia are un argument scris de poetul Eugen Dorcescu: „ Într- adevăr, fiinţa noastră ne depăşeşte pe noi înşine, fiindcă aparţine Fiinţei „

Dar argument pentru antologie pare a fi şi poemul lui Miriam Chiş din Hunedoara, debutant în secţiunea antologiei – Crisalidele iubirii, secţiunea speranţei: „ Îmi intră primăvara în suflet / cu pâinea aburind / de zorii primei dimineţi / mă îmbracă în cântec de păsări / şi-mi acoperă nesfinţirea / cu aripi de înger / să fiu socotit neprihănit / în dimineaţa Învierii / ca pâinea ce naşte vieţi. „

 Iată un curcubeu peste timp, legând oamenii prin poemele lor de laudă …

Autorii antologiei au avut puterea de a vedea şi a înţelege necesitatea de laudă, ca mod de relaţionare a omului cu Dumnezeu, iar faptul că şi o instituţie din România a plecat urechea ei abstractă de ureche nemuzicală în muzica lumii, spre lucrurile adânci ale zilei, lăsând deoparte, pentru o clipă, frământările politice şi a sprijinit apariţia cărţii e semn că se poate şi Consiliul Judeţean Hunedoara a înţeles mesajul locuitorilor şi poate SUNETUL fundamental din Cântarea Cântărilor.

Poate ar merita reamintită zicerea unui rabin, Rabbi Akiba: „ Toată lumea nu valorează cât ziua în care Cântarea Cântărilor a fost dată Israelului; toate scrierile sunt sfinte,  iar Cântarea Cântărilor este sfânta sfintelor.„  Dacă aşa au scris cei din vechime, cei de azi pot doar să accepte că există undeva o Harfă, iar sunetul ei ne face viaţa mai frumoasă …

 

Constantin Stancu

 

Categorii:CARTEA, CREDO

Florica Gobjilă Barbu, STATORNICIE… Când istoria se împletește cu frumusețea și credința. Din Țara Hațegului spre orizonturi înalte… O carte a CENTENARULUI promovată de Editura CronoLogia, Sibiu, 2018

29 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA, CREDO, HAŢEG, ISTORIA

Au fost scrise cu foc


Vestea

 

Ucenici, martori şi cronicari au fost,

Vameş, doctor, pescar, anonimi,

Duhul cel Sfânt îi ştie pe de rost,

Cum presară prin veacuri doar crini.

 

 

Luca i-a fost numele scris,

Ori Matei oamenii l-au chemat,

Chiar Marcu  romanii i-au zis,

Sau Ioan cel prea binecuvântat.

 

Au străbătut imperii pe jos

Cei ce au scris despre Iisus,

Au schimbat lumi cu folos,

Urcând spre munte şi chiar mai sus.

 

Evanghelia a fost mereu povestită,

Evanghelia a fost şi scrisă cu foc,

Dar Evanghelia a rămas neclintită

Şi-n inimi de carne şi-a făcut loc.

 

 

Puternică scriere, fulgerând în veac,

Cu fapte sfinte, pilduitoare, reale,

Sunt pentru credincios tainic leac,

Deschizând prin veşnicie o Cale.

 

Chiar Duhul cel Sfânt a dictat,

Cum se face la curţile împărăteşti,

O întâmplare scrisă prea curat,

Pregătindu-ne de cele cereşti,

 

Da, în inimile noastre de carne

A fost scrisă Vestea cea Bună,

Adevăr, mântuire şi taine,

Cuvântul cea mai vie cunună…

 

Cel ce a păstrat Evanghelia despre Fiu,

Simplu, direct, cu răbdare şi iubire,

Cel ce a făcut Cuvântul mai viu,

A fost Dumnezeu Tatăl în nemurire.

 

C Stancu

Categorii:CREDO

Suliță însângerată

25 octombrie 2017 Lasă un comentariu

 

Cuvânt, sunet şi durere,

fac din noi o înviere…

 

Durere, sunet şi cuvânt,

Lumină blândă pe pământ…

Semn de- nceput şi sfârşit,

În suflet – bine-ai – venit…

 

Poruncă de sfârşit şi – nceput

O cină-n seară ce-a durut…

 

Toate – n lume or să piară,

Dar Cuvântul-i  piatră milenară …

 

El singur curat va rămâne,

Învia-va-n altă lume…

 

Pe crucea de lemn e durere,

In loc de cuvânt – fiere,

 

O suliţă  sângerând în  lumină,

Un apus ce nu se termină…

 

Cuvântul singur pe pământ,

Nastere, durere şi mormânt…

 

Sunet, speranţă, cuvânt dus,

Salvaţi din moarte de Isus…

 

Pâine, un fagure de miere,

Cenuşă, sânge şi tăcere…

 

Prin timp e a ta, e a mea vină,

Pentr-un apus ce nu se mai termină…

Categorii:CREDO

Răzvan Theodorescu: Picătura de istorie la români – Locul, soarta și utopia…


 

Sursa: Răzvan Theodorescu, Picătura de istorie, București: Editura Fundației Culturale Române, 2002.

Care Europă, care Europe?

Categorii:CARTEA, CREDO, GÂND, ISTORIA
%d blogeri au apreciat asta: