TARA HATEGULUI LOC DE EXECEPTIE ( presa )

Comisia Prezidenţială pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale a propus, într-un raport din luna septembrie, ca mai bine de jumătate din teritoriul judeţului Hunedoara să fie propus pentru includerea pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Aria respectivă cuprinde întreaga Ţară a Haţegului, monumentele din Hunedoara, Deva şi de pe Valea Mureşului, plus Ţara Zarandului.
„Acest peisaj cultural integrează vechi ţinuturi româneşti din sud-vestul Transilvaniei, peisaje istorice cu valori excepţionale de patrimoniu cultural şi natural, care se desfăşoară de-a lungul cursului inferior al râului Strei, pe Valea Mureşului şi până în Munţii Apuseni, învecinându-se cu munţii Poiana Ruscă, Retezat şi Şureanu. Patrimoniul cultural cuprinde monumente istorice excepţionale, ilustrând o secvenţă cronologică extinsă”, se arată în argumentaţia comisiei.

Raţionamentul specialiştilor pleacă de la faptul că intenţia de includere pe lista de aşteptare pentru clasarea în Lista Patrimoniului Mondial doar a bisericii medievale de la Densuş ar diminua şansele de reuşită ale demersului.

„În consecinţă, este necesară delimitarea limitelor topografice ale peisajului cultural pe baza unui studiu de inventariere complexă a monumentelor importante şi a unui proiect de gestionare pe termen lung”, se mai arată în raport.

Case ale moţilor
Cel mai bogat judeţ
Hunedoara are pe teritoriul său 36 de monumente istorice de „categorie A”, unul dintre ele aflându-se şi în patrimonial UNESCO (Complexul )Cetăţilor Dacice din Munţii Orăştiei n.r.), la care se mai adaugă aproape 400 de monumente de categorie B.

În zona menţionată ca posibil „peisaj cultural” UNESCO sunt reprezentate extrem de bine mai toate perioadele istorice din antichitate şi până acum, începând cu cetăţile dacice, capitala provinciei romane Ulpia Traiana Sarmizegetusa, bisericile medievale şi reşedinţele nobiliare din Ţara Haţegului, Castelul Corvinilor (cea mai importantă construcţie medievală cu dublă destinaţie, civilă şi militară, din Europa
de Sud-Est -n.r.), biserica „Sf. Nicolae” din Hunedoara, bisericile forificate din Orăştie, castelul nobiliar Magna Curia din Deva şi centrele istorice ale oraşelor Deva şi Orăştie ridicate în epoca modernă.

Dacă se mai pune la socoteală că autorităţile locale intenţionează să transforme vechile furnale ale combinatului la Hunedoara în obiectiv turistic, se poate spune că zona deţine şi monumente de istorie recentă.

La toate acestea se adaugă faptul că în perimetrul menţionat de comisia prezidenţială se întrepătrund nu mai puţin de cinci zone etno-folclorice, fiecare cu porturi şi obiceiuri diferite
: Ţara Haţegului, Platoul Luncanilor, Ţinutul Pădurenilor, Ţara Zarandului şi Ţara Moţilor.
Deocamdată, doar o propunere
Şeful Catedrei de Restaurare Patrimoniu din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, prof. dr. Dan Mohora, este co-preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit. Mohora spune că mai avem destul de aşteptat până când propunerea sa şi a colegilor săi referitoare la Ţara Haţegului, Hunedoara, Deva şi Ţara Zarandului să fie materializată.

Totuşi, Dan Mohora este ferm convins că zona merită să intre, în întregime, în patrimoniul UNESCO.

„Acolo sunt atâtea monumente unice pe plan mondial, concentrate pe o arie relativ restrânsă. Picturi cum sunt în bisericile medievale din Ţara Haţegului nu mai găseşti niciunde în lume. Ştiu că pare mare zona pe care o dorim a se constitui într-un peisaj cultural (care să intre apoi pe lista de aşteptare a UNESCO – n.r.), dar, repet sunt atâtea obiective istorice, turistice şi culturale în acea zonă încât nu văd de ce nu am încerca să facem asta. Sunt conştient că va mai dura până când propunerea noastră va fi luată în discuţie la modul cel mai serios cu putinţă. Până atunci nu ne rămâne decât să fim vigilenţi şi să nu mai lăsăm să se distrugă obiectivele de patrimoniu de acolo. Spun asta pentru că se intervine cu amatorism asupra monumentelor. Nu putem să lăsăm monumente de o asemenea valoare să se înece în ciment şi mortar, ori să le lăsăm să se prăbuşească”, conchide profesorul Dan Mohora.

Strategie: monumente prezentate ca grup
Celălalt co-preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Şerban Sturdza, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din România, atrage atenţia că monumentele din Ţara Haţegului, Deva, Orăştie, Hunedoara şi Ţara Zarandului pot ajunge în atenţia UNESCO doar dacă autorităţile locale se implică în demers, iar instituţiile centrale devin mult mai eficiente în ceea ce priveşte patrimoniul decât au fost până acum.

„Noi am avansat o idee. Rămâne de analizat dacă va fi un peisaj cultural care să cuprindă toate zonele, sau vor fi două-trei peisaje culturale mai restrânse ca dimensiuni geografice. Este perfect posibil, dacă se implică şi autorităţile locale, dacă se asigură o infrastuctură în zonă şi aşa mai departe. Monumentele din Hunedoara sunt mult mai interesante dacă sunt prezentate ca un grup, cu legăturile pe care le au între ele. Până ca acest grup să poată fi propus pentru a fi inclus în patrimoniul UNESCO este însă mult de muncă. La noi, conceptul de „peisaj cultural” a apărut abia după ce am aderat la Uniunea Europeană şi încă nu avem reglementări legislative clare în acest sens”, completează şi Serban Sturdza.

 

 

Remember: 8 septembrie 2013, când Haţegul s-a cutremurat

Duminică, 8 sptembrie 2013 un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 16.00 in judeţul Hunedoara, conform datelor transmise urgent de Institutului National pentru Fizica Pamantului (INFP).
Cutremurul a fost urmat de o replica de 4,7 grade pe scara Richter, in aceeasi zona, la ora 16.22.

Localitatile cele mai apropiate de epicentru au fost Hateg (8km), Hunedoara (17km), Simeria (31km), Deva (32km) si Uricani (37km).

Replica de 4,7 grade s-a produs la o adancime de 3 kilometri, intensitatea epicentrala fiind de VI pe scara Mercalli.

Localitatile cele mai apropiate de epicentrul celui de-al doilea seism au fost Hateg (5km), Hunedoara (16km), Simeria (30km), Deva (32km) si Uricani (35km).

Mihai Eminescu despre Evanghelie

„Sunt două mii de ani aproape de când ea (Evanghelia) a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia fiului lui Dumnezeu e cartea după care se creşte omenirea. Învăţăturile lui Buddha, viaţa lui Socrate şi principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deşi asemănătoare cu învăţămintele creştinismului, n-au avut atâta influenţă, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă şi populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale şi fizice, şi nu pentru el, pentru binele şi mântuirea altora. Şi un stoic ar fi suferit chinurile lui Iisus Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie şi dispreţ de semenii lui; şi Socrate a băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuţii civice a Antichităţii. Nu nepăsare, nu dispreţ: suferinţa şi amărăciunea întreagă a morţii au pătruns inima mielului simţitor şi, în momentele supreme, au încolţit iubirea în inima lui şi şi-au încheiat viaţa pământească cerând de la tată-său din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel, a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane”.

Mihai Eminescu

Sursa: Stelian Gombos

In revista Art-Emis

august, 2013

8 iulie, o zi cu greutate

1868 – A apărut la Iaşi manualul şcolar al lui Ion Creangă,

intitulat „Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I

primară”, care a cunoscut numeroase ediţii.

1581 – Datarea celui mai vechi text juridic românesc descoperit la

Şcoala Mănăstirii Putna.

Ioan Scorobete în Muzeul Ţării Haţegului, la prezentarea cărţii Circumferinţa hardului gri

 

Fotografii A. Sârbu jr.

Poem neterminat

Unitate românească – 21 iunie 1995

21 iunie 1995 – Toţi liderii partidelor parlamentare au semnat

„Declaraţia de la Snagov”, prin care şi-au dat acordul de

principiu faţă de Strategia naţională pentru pregătirea aderării

României la Uniunea Europeană

Literatura ca salt, lecturile necesare, ziua în care vine poştaşul

Fotografie Dumitru Hurubă, scriitor, Simeria

Eugen Dorcescu – „Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit” . “Numeroase osteneli”…

Eugen Dorcescu

Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi

Biografia mea literară, drumul meu în viaţă şi în literatură – aşa cum sunt ele şi atâta cât sunt – au întâlnit, la anume răspântii, o seamă de personalităţi, pe care, aş înclina să cred, le-a rânduit acolo Providenţa. Debutul în revistă (“Luceafărul”, Bucureşti, 1971) mi-a fost vegheat de Alexandru Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Cel editorial (Cartea Românească, Bucureşti, 1972) – de Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. Receptarea creaţiei mele, în exegeza românească, îi datorează enorm Profesorului Virgil Nemoianu, geniului său hermeneutic. Iar dincolo de hotarele ţării (cu deosebire în lumea hispanică), poezia mea este cunoscută graţie unor confraţi de gust şi de talent, ce s-au silit fie a o traduce (Rosa Lentini, Coriolano González Montañez), fie a o include în prestigioase antologii şi a o comenta (reputaţii scriitori şi profesori Andrés Sánchez Robayna şi Jaime Siles, poetul şi pictorul Fernando Sabido Sánchez, autor al unei monumentale enciclopedii de poezie universală contemporană etc.).

Toate acestea – la un palier precumpănitor estetic. Cât despre domeniul strict spiritual, am avut şansa de a mă afla, nu puţină vreme, în preajma unor ierarhi iluştri: Părintele Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, şi Părintele, de pioasă aducere-aminte, Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit.

*
Pe Părintele Bartolomeu Valeriu Anania l-am cunoscut numai în duh. Nu ne-am întâlnit niciodată faţă către faţă. Ceea ce nu ne-a împiedicat – ci, poate, dimpotrivă – să comunicăm profund şi esenţial. Am corespondat, ne-am dăruit cărţi, am purtat repetate convorbiri telefonice. Şi, mai presus de toate şi de orice, am trudit împreună (mă încumet a zice), dar în măsuri mult diferite, fireşte, la ediţia din 2001 a Sfintei Scripturi – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli.
*
Între aceste “numeroase osteneli” se înscrie şi modesta-mi slujire. Este punctul cel mai înalt al muncii mele de editor, la fel cum, pe de altă parte, stihuirea Psalmilor, a Ecclesiastului, a Pildelor şi a Rugăciunii regelui Manase alcătuiesc rodul cel mai de preţ al carierei mele literare. Părintele Bartolomeu a tălmăcit şi comentat – cu harul său şi cu erudiţia sa – textul sacru; eu am hărnicit (alături de alţii) la corectură şi la revizia finală.

*
Dar iată cum a început totul.
În 1993, chiar înainte de Paşti, am publicat ediţia I a Psalmilor în versuri, la Editura Excelsior, Timişoara. Îndată după imprimare, am trimis câte un exemplar Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Nicolae, precum şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Bartolomeu. Am primit, la scurt timp, scrisori de felicitare şi de mulţumire. Tot în 1993, am cumpărat, de la standul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, Noul Testament, ediţie de probă, izvodită de Părintele Bartolomeu, în vederea versiunii integrale a Sfintei Scripturi, după cum suntem înştiinţaţi în Nota asupra ediţiei: “Potrivit unei vechi tradiţii, această primă tipărire se consideră ediţie de probă. Observaţiile (motivate filologic şi teologic) vor fi mai mult decât binevenite, în vederea unei ediţii ulteriore îmbunătăţite, ca şi pentru pregătirea Bibliei integrale în noua versiune” (p. IX). Am citit textul, am găsit un număr de scăpări, le-am corectat, dar – de ce, oare? – nu am avut curajul să le semnalez.
*
După patru ani, în 1997, am tipărit, la Editura Marineasa, din Timişoara, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a Psalmilor în versuri. Un exemplar a luat drumul Clujului. Mi s-a răspuns cu: Valeriu Anania, File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj, 1996 (“Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Psalmii în versuri. V. Anania – Bartolomeu al Clujului – martie 1997”). În acelaşi an, şi tot la Editura Marineasa, am publicat, premieră, aş zice absolută, în cultura noastră, Ecclesiastul în versuri. Însemnările mele din vara lui 1997 îmi reîmprospătează memoria: Ecclesiastul în versuri a plecat spre Cluj-Napoca, spre Părintele Bartolomeu, în august 1997. A urmat scrisoarea de confirmare a primirii.
Şi fluviul vremii şi-a continuat curgerea.
*
Momentul crucial al conlucrării noastre, şi al întâlnirii noastre în spirit, se leagă de apariţia, în 1998, a Pildelor în versuri (de asemenea la Editura Marineasa). Atunci, ca răspuns la darul noii mele stihuiri, mi-a venit de la Cluj-Napoca Psaltirea. Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, însoţită de o succintă dedicaţie: “Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Pildele în versuri. Bartolomeu al Clujului. Iunie 1998”.
Am purces numaidecât la studiul Psalmilor şi al comentariilor infrapaginale. Şi, cum se întâmplă, când e vorba de o ediţie de probă, am descoperit mai multe erori tipografice. Le-am notat şi, după câteva zile de ezitare, le-am pus într-un plic, alăturându-le o misivă în care îl rugam pe Părintele Bartolomeu să-mi ierte îndrăzneala, să nu se supere din pricina acestor corecturi, dar m-am considerat dator, în calitatea mea de scriitor, de editor şi, mai cu seamă, de creştin, să-i aduc la cunoştinţă că textul este susceptibil de unele ameliorări filologice. Răspunsul a fost prompt şi categoric: nici pomeneală de supărare! Ca un desăvârşit cărturar ce era, Părintele îşi exprima gratitudinea că am citit cu atâta atenţie Psaltirea. Înţelesese, din primul moment, de atunci, din 1993, că iubesc Scriptura şi că mă străduiesc să-i cuprind şi să-i aprofundez mesajul – o va spune, de altfel, răspicat, în 2003, când a binevoit să însoţească volumul meu antologic Biblice (în care am pus laolaltă Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri şi Rugăciunea regelui Manase) cu o recomandare pe Coperta a IV-a*. Implicit – şi explicit – mă încuraja să stărui.
*
Din acea clipă au început să-mi sosească, una după alta, cărţile profetice, sapienţiale şi poetice ale Bibliei, “întocmite – aflăm, de fiecare dată, din Nota asupra ediţiei – prin metoda comparativistă…în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă (românească)”. Astfel, în anul 1998, am primit Cântarea Cântărilor (“Poetului Eugen Dorcescu şi iubirii sale pentru limba română, cu îmbrăţişare. Bartolomeu al Clujului. August 1998”) şi, cred, Cartea lui Iov (apărută la Editura Anastasia, fără an). În 1999 – Cartea profetului Isaia (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului”) şi Cartea profetului Ieremia (“Domnului Eugen Dorcescu, din toată inima. Bartolomeu al Clujului”), în 2000 – Cartea profetului Iezechiel, Poezia Vechiului Testament (“Domnului Eugen Dorcescu, cu repetate mulţumiri pentru sprijinul filologic, omagiu. Bartolomeu al Clujului. Mărţişor 2000”), în 2001 – Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului. Ianuarie 2001”). După ce intram în posesia unei cărţi, începeam de îndată lectura, identificam eventualele greşeli, le notam şi, când isprăveam, îi expediam Părintelui lista cu ceea credeam că se cere remediat.
*
Şi a treia etapă. Joi, 27 iulie 2000, am expediat la Cluj un set de corecturi la Cartea profetului Ieremia. După aproximativ trei săptămâni, are loc un foarte important eveniment, legat nemijlocit de această secţiune a Cărţii Sacre. Transcriu, din vechile mele însemnări, acel memento: “…ieri…la prânz, poşta mi-a adus, de la Părintele Anania, Cartea lui Iezechiel şi un volum al său (Valeriu Anania, Dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000: ‘Poetului Eugen Dorcescu, cu îmbrăţişare colegială. Valeriu Anania. August 2000’), plus o scrisoare. În cuprinsul scrisorii, Părintele Bartolomeu îmi mulţumeşte pentru observaţiile la Ieremia, se declară foarte impresionat de ‘acribia’ mea şi îmi propune să fac eu corectura ultimă (BT-ul) la întregul text al Bibliei…” (Sâmbătă, 19 august 2000).
Am căzut pe gânduri. Era o mare cinste, însă, concomitent, o mare răspundere. O piatră de încercare. Şi, tocmai de aceea, era cu neputinţă să refuz.
Drept consecinţă, după cum găsesc în aceleaşi note, luni, 21 august 2000, ”în zori, am fost la poștă, să-i trimit părintelui Anania o epistolă (îi mulțumesc pentru cărți: Iezechiel și cea semnată de Dânsul și îi spun că accept colaborarea…)”.
*
De fapt, colaborarea începuse de mult (acum dobândea limpezime, conştiinţă de sine, statut), debutase cu acea primă parcurgere a Psaltirii. Și a continuat, cu fiecare carte biblică ce-mi parvenea de la Cluj. După această clarificare a perspectivei, având lângă mine o mare parte din text, am reluat, și mai atent, în orizontul corecturii ultime, pagină cu pagină, șir cu șir, notă cu notă, Sfintele Scripturi. Iată ce adăugam în Jurnal, la data de 11 ianuarie 2001 (Joi): ”Azi am primit de la Părintele Bartolomeu Cartea lui Daniel și ‘prorocii mici ‘, o agendă, un calendar, o felicitare. Toate într-un plic. Îmi scrie că, până în mai-iunie, Biblia va fi gata pentru tipar. Aștept, deci, să-mi vină textul la BT”. Iar la 4 martie 2001 (Duminică): ”Azi am terminat de (re)lecturat (și de corectat) Iezechiel, ceea ce înseamnă că tot ce am eu aici din versiunea Părintelui Anania a Bibliei e străbătut (poate doar Plângerile lui Ieremia să fi rămas cu o singură lectură). Acum aștept o veste de la Cluj”. Sau, luni, 19 martie 2001: ”spre seară, am pregătit un plic pentru Părintele Bartolomeu (volumul meu de poezie, recent apărut, Exodul, ca dar la împlinirea celor 80 de ani, în 18 martie – ‘coincidență semnificativă’, i-am scris, după spusa lui Jung – dat fiind că eu am aceeași zi de naștere, și o felicitare…”).
*
În fine, reper decisiv, joi, 17 mai 2001, la ora 13,30, prin priori-post, mi-a intrat pe uşă Pentateuhul. Peste cinci zile, marți, 22 mai, la ora 8 dimineața, m-a sunat Părintele Bartolomeu și am vorbit îndelung. Luni, 28 mai 2001, am expediat textul revizuit. Reproduc o notiţă din 30 mai 2001 (înainte de o călătorie în Germania şi Belgia): ”Nădăjduiesc să ajungă azi la Părintele Bartolomeu corectura Pentateuhului…Iar la întoarcere – cum îmi spune Părintele – voi primi Cărțile istorice”.
*
Așa s-a întâmplat. În septembrie, eram încă adâncit în lectură. Cărţile au venit, mi-au pus la încercare privirea, priceperea şi condeiul, după care s-au întors, primenite, alipindu-se una alteia, spre a întocmi, sub ochiul savant şi inspirat al Părintelui Bartolomeu, Marea Carte. Am lucrat mult, cu bucurie, cu spor şi cu folos, şi munca noastră s-a încheiat cu bine.
*
În vara lui 2002, am avut dinainte, proaspăt tipărit, un exemplar din monumentala ediție 2001 a Sfintei Scripturi, purtând pe prima filă, în dreapta, sus, înveşmântate în caligrafia bine cunoscută mie, următoarele slove: ”Domnului Eugen Dorcescu, cu mulțumiri pentru prețioasa colaborare la alcătuirea acestei cărți. Bartolomeu. August 2002”.

Îşi poate dori un scrib mai mult decât atât?

După cum am mărturisit, versificând (stihuire interpretativă), demult, în 1998, o doxologie din Pilde:
Puternic turn e Numele divin,
Spre care drepţii şi-nţelepţii vin.
Primeşte-ne, sub ziduri, şi pe noi,
Căutătorii vremii de apoi,
Pe noi, robiţi celestelor comori,
Ai slovei fantomatici slujitori ;
Primeşte-ne, să ne adăpostim,
S-agonizăm, noi, bieţii sopherim** ,
Sub scutul Tău etern, Iah Elohim !
( 18,10 )

_

_________
* (Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii noastre Biblia le-a fost doar o sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în mână Psalmii versificaţi de Eugen Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înţelesul adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau poate tocmai pentru că) tradiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am deschis cartea, am citit primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern. Eugen Dorcescu a continuat să publice câteva volume de acelaşi gen. Iată că, acum, ni le oferă pe toate la un loc, în cartea de faţă, pe care le-o recomand cititorilor cu bucurie şi încântare.

19 septembrie 2003 VALERIU ANANIA)

**sopherim = scribi (ebr.). (Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 194).

1 Decembrie 2012

Învierea, Timişoara, 10 (544), aprilie 2013; Naţiunea, Bucureşti, 28 mai 2013

HAŢEG – FOTOGRAFIE DIN ALTE TIMPURI…

CAL ARAB, FRUMUSEŢE ŞI FORŢĂ, BLÂNDEŢE ŞI PRIETENIE…

PILDELE IN VERSURI, UN GAND DE DUMINICA

AM PRIMIT DE LA EUGEN DORCESCU, PILDELE IN VERSURI …

 

 

Mai greu de cucerit este un frate,
Pe care l-ai jignit cândva, decât
O straşnică şi trainică cetate.
Disputele-s zăvoare ferecate
Pe-un turn pecetluit şi mohorât.
Poţi aştepta la poartă orişicât:
O inimă spre alta nu răzbate.
(18,19)

Nu-ţi pune-n gând să răsplăteşti cu rău.
Nu duşmăni. Nu fi răzbunător.
Încrede-te cu totu-n Dumnezeu,
Nădăjduieşte-n El, nu-n braţul tău,
Şi Domnu-ţi va veni în ajutor.
(20,22)
*

Lumină este sufletul. Un sfeşnic
Cu flacăra nestinsă, pururi trează.
Da, duhul tău e lampa Celui Veşnic.
El pâlpâie pe-al inimii jertfelnic
Şi trupu-ntreg atent îl cercetează.
(20,27)

GÂNDUL CARE TE LUMINEAZĂ …AZI ROBIN SHARMA

ROBIN SHARMA:

Un proverb spune: „A şti
să citeşti, dar a nu citi,
este aproape acelaşi lucru
cu a fi analfabet.
Găsiţi-vă timp pentru
a citi în fiecare zi.
Citirea unei cărţi
de un autor pe care
îl admiri face ca o parte
din strălucirea lui
să te cuprindă şi pe tine.”

ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA: DECLARAŢIA DE LA TIMIŞOARA

Declaraţia de la Timişoara
redactată de Alianţa Familiilor din România cu prilejul conferinţei anuale AFR ţinută la Centrul Areopagus din Timişoara pe 20 martie 2010 şi deschisă publicului spre semnare
Preambul
Societatea umană a trecut, în epoca modernă, prin schimbări majore în plan politic, social, cultural şi economic.
Aceste transformări, care au cunoscut un ritm accelerat în secolul XX şi care continuă în secolul XXI, au condus societatea umană spre mai bine. Viaţa comunităţilor şi a indivizilor a fost în general îmbunătăţită. Au fost eliminate, în multe părţi ale lumii, nedreptăţi şi inechităţi profunde, prin asigurarea unor drepturi fundamentale şi prin salturi calitative ale vieţii.
În acelaşi timp însă, acest context a adus cu sine coagularea unor curente care subminează valori fundamentale ale societăţii umane. Secularismul agresiv, tendinţe radicale de redefinire a familiei, marginalizarea valorilor moral-creştine sunt o realitate manifestă.
Societatea românească nu a rămas izolată de aceste evoluţii. Ieşită dintr-o lungă perioadă totalitară, România şi locuitorii săi încă luptă pentru re-găsirea de sine, pentru redescoperirea acelor valori comune, care fac parte din ţesătura sa intimă.
Din această identitate comună face parte, la loc de frunte, credinţa creştină, împărtăşită de un procent covârşitor dintre cetăţenii României, întreţesută în ethosul nostru naţional şi care influenţează manifestările sociale, culturale şi politice ale românilor, fiind reperul la care ne raportăm ca la un standard comun, atemporal şi absolut.
Totuşi, în contextul transformărilor social-politice ale secolului XXI, s-a creat potenţialul pentru un conflict incipient între valorile moralei creştine şi „noile valori” seculare, în esenţă anti-creştine, promovate la nivel internaţional, în special în cadrul Uniunii Europene.
Putem constata că acest conflict este deja manifest în unele state membre ale UE. Asistăm, în ultima vreme, la tot mai multe cazuri în care creştinii sunt aduşi în faţa Justiţiei ca învinuiţi datorită credinţei lor, suferind o formă de pedeapsă pentru că valorile lor creştine exprimate încalcă noi legi sau noi „drepturi ale omului”, în marea lor majoritate iluzorii, contrare raţiunii şi binelui autentic al omului. Această evoluţie nefericită creează o presiune asupra creştinilor, pentru a-şi cenzura sau chiar abandona credinţa şi valorile, pentru a nu se face pasibili de încălcarea unor norme ale statului sau vieţii publice. Nu puţini creştini văd în această situaţie o întoarcere la perioadele istorice în care creştinii erau prigoniţi pentru credinţa lor.
Având în vedere cele de mai sus, subsemnaţii, creştini care urmăm învăţătura Sfintei Scripturi, a Sfinţilor Apostoli ai Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos şi a celor ce le-au urmat lor şi care ne-au învăţat calea mântuirii, lăsând deoparte disputele teologice, mărturisim valorile creştine comune insuflate de Sfântul Duh şi afirmăm cu tărie cele ce urmează:
a. Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci (Evrei 13:8). Credinţa creştină pe care o mărturisim este deasupra transformărilor sociale vremelnice ori a spiritului unei epoci sau al alteia.
b. Această credinţă ne determină viaţa şi acţiunile de zi cu zi, în tot locul şi în tot ceasul. Ea nu poate fi ţinută ascunsă; nu putem fi creştini numai acasă sau doar la biserică.
c. Potrivit Sfintei Scripturi, înţelegem să ne facem datoria de cetăţeni şi să dăm Cezarului – conducerii legitime a Statului – ceea ce se cuvine şi să ne supunem autorităţilor şi legilor, în măsura în care acestea nu contravin conştiinţei şi valorilor noastre creştine.
d. Familia întemeiată pe căsătoria între un bărbat şi o femeie este o instituţie fundamentală a societăţii, creată de Dumnezeu şi expresie a complementarităţii naturale dintre bărbat şi femeie, a dragostei şi respectului reciproce.
e. În calitate de părinţi creştini, avem faţă de copiii noştri datoria să îi creştem şi să-i educăm în spiritul ascultării de Dumnezeu. Suntem îngrijoraţi de manifestările imorale, permise sau chiar promovate în numele drepturilor omului şi al unei toleranţe fără discernământ.
f. Drepturile părinţilor sunt drepturi fundamentale, între ele primordial fiind dreptul părinţilor de a dispune de educaţia civică, morală şi religioasă a copiilor lor.
g. Fiecare copil are dreptul să fie născut şi crescut într-o familie care se constituie dintr-un bărbat şi o femeie.
h. Dreptul la viaţă, începând cu momentul conceperii şi până la moartea naturală, este un drept fundamental al tuturor fiinţelor umane.
i. Libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă sunt drepturi fundamentale şi istorice.
j. Demnitatea umană este intrinsecă fiecărei fiinţe umane, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi este deasupra oricărei autorităţi lumeşti.
k. În participarea noastră la viaţa cetăţii şi viaţa politică, sprijinim şi conlucrăm cu acei factori care aderă la valorile în care credem. Oricare ales sau reprezentant trebuie să îi reprezinte pe cei ce-l votează şi să afirme valorile lor.
În încheiere, chemăm Statul Român şi reprezentanţii săi să respecte şi să reflecte, în formularea legilor şi politicilor publice, valorile şi tradiţiile sociale şi culturale, de inspiraţie creştină, ale poporului român, pentru a nu se ajunge la conflicte – de conştiinţă sau manifeste – între cetăţean şi autoritatea din care izvorăsc aceste legi.

PILDELE IN VERSURI, VERSIUNE DE EUGEN DORCESCU

*
Mai bine e, în drumurile tale,
Să dai peste-o ursoaică fără pui,
Decât să-ţi iasă un nebun în cale,
Cu părul fluturând, cu ochii şui,
Scoţând din gură strigăte şi bale,
Învâlvorat de nebunia lui.
(17,12)
*
Cel care-ntoarce răul pentru bine,
Fiindcă înspre rău îl duce firea
Şi de mânia Domnului nu-i pasă,
Îşi pregăteşte răul pentru sine.
Nu va vedea nicicând nenorocirea
Departe stând de propria lui casă.
(17,13; 20,22; 24,29)
*
Prietenul iubeşte-n orice vreme,
Când are simţăminte-adevărate.
La bine şi la rău ţi-e ca un frate,
Cu el alături n-ai de ce te teme.
(17,17)
*
Ce-nseamnă cuviinţa şi măsura!
Chiar şi pe-un prost, în neghiobia sa,
L-ai crede înţelept dacă-ar tăcea
Şi priceput, dacă şi-ar ţine gura.
(17,28)
*
Aşa zic înţelepţii: Niciodată
Nu fi părtinitor la judecată.
Nu căuta la faţa celui care
E vinovat, dar are gură mare.
Te-arăţi şi păcătos şi ne-nţelept
Dacă nu faci dreptate celui drept.
(18,5; 24,23)