Archive

Archive for Octombrie 2014

Cornel Nistea, romanul ca mărturie! Invitaţie: 30 octombrie 2014, Alba-Iulia, cartea, sesiunea de autografe şi mirări… Prezintă Aurel Pantea şi Mioara Pop… Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara o prezenţă activă în lumea literară!

28 Octombrie 2014 Lasă un comentariu

Cornel Nistea INVITATIE

Dumitru Hurubă – scriitor sărbătorit în data de 24 octombrie 2014 de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, Consiliul Judeţean Hunedoara şi prietenii săi, scriitorii… Biobibliografie, 2014. Viaţa, opera, note literare, portret în furtună…

25 Octombrie 2014 Lasă un comentariu

Huruba

Un spion în Ţara Haţegului…

25 Octombrie 2014 1 comentariu

Mister şi trădări…

 

Harta turistica Tara Hategului, Romania

Dacian Muntean a avut curajul să abordeze viaţa Baronului Nopcsa, un personaj misterios din Ţara Haţegului. Tinereţea autorului a fost un argument pentru a intra într-o parabolă controversată, tinereţea i-a dat puterea de a cerceta, de a scrie, de a finaliza o monografie despre Faţă Neagră, după cum îl numeau unii cititori pe acest baron de Haţeg, mai exact de Săcel, o localitate aproape de Haţeg.
Lucrarea este un proiect mai larg, susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional, ajutorul venind şi din partea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, lucrarea fiind editată de SENS – Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială în anul 2013, iar titlul este relevant: Aventurile şi călătoriile Baronului Nopcsa.
Monografia este rezultatul unor cercetări efectuate în ţară şi străinătate, are un cuvânt înainte de Francisc Nopcea, ca exponent al familiei baronului, o prefaţă care introduce cititorul într-o poveste care se întinde în Europa în perioada de sfârşit de secol şi începutul secolului al XX-lea, plină de dinamism, mister, tragedie, trădări, poezie…
Sunt abordate aspecte legate de familie, domenii, copilăria şi adolescenţa lui Franz Nopcsa, călătoriile în Bosnia, Albania, Egipt, cărţile semnate de personaj, zbuciumul specific persoanelor care au trăit în acea perioadă, războiul, eterna rătăcire a societăţii…
Lucrarea ne prezintă un erou de roman, Faţă Neagră, pasiunea celor cu situaţie socială şi materială bună pentru istorie, geografie, astronomie, mândria de a face parte dintr-un neam aparte, cu trecut şi cu merite în imperiu. La albanezi, baronul este considerat un erou, în Austria sau Ungaria este privit ca un savant, în România este privit cu rezerve şi secvenţial, în funcţie de epocă, de interese, de patriotism… El a fost legat de Imperiu Austro-Ungar în mod evident, fiind exponentul acelei pături care făcea legea în acel areal, care ţinea în echilibru puterile centrifuge din imperiu, cu resurse proprii, cu demnitate, cu persuasiune. Chiar dacă era excentric, şi-a lăsat amprenta în paleobiologie, fiind descoperitorul dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului, pasionat de fotografie, călător prin imperiu, vânător talentat, husar, membru al armatei care făcea imperiul, aventurierul care ar fi putut ajunge Regele Albaniei într-o perioadă tumultoasă, de schimbare de paradigmă pe continentul din care facem parte. Aventurierul a fost şi spion al imperiului, poziţie incomodă în istoria românilor, ca parte a imperiului, misterios până la limita decenţei, poet şi personaj care a primit o bătaie serioasă în Ţara Haţegului din partea ţăranilor români, hotărâţi să trăiască altfel…
Baronul este, fireşte, incomod, el a spionat împotriva românilor în timpul Primului Război Mondial, putând fi tratat ca un inamic al Statului Român, agresiv şi abil ca orice aventurier.
Este legat de Ţara Haţegului, la Săcel avea un castel, parte din acesta se mai poate identifica şi azi în localitate, este căzut în ruină, iar unele animale dispărute poartă numele său, are o stradă în Albania care îi poartă numele, iar unul dintre primii dinozauri descoperiţi la Săcel are numele Titanosaurus Dacus cu evidente rădăcini române. Cartea redă, parţial, şi istoria Castelului de la Săcel, monument cunoscut în zonă, apoi frământările persoanelor care au trăit în epoca dificilă a căderii unui imperiu, pe ruinele lui clădindu-se o altfel de Europă. Colecţia de fotografii a Baronului Nopcsa este impresionantă, acum ea demonstrează că realitatea care a fost era una importantă, este lumea aşa cum exista acum 100 de ani, o lumea uitată cumva, o lume misterioasă. În Biblioteca Naţională a Albaniei sunt jurnalele de călătorie a personajului, peste 3000 de pagini, o arhivă a imperiului văzută din interior. Secretarul lui Nopcsa, Baiazid Doda, ar putea fi personaj de film, cum altădată baronul a fost personaj de roman…
Cartea conţine pagini de jurnal aşa cum l-a ţinut enigmaticul aventurier, fotografii inedite, desene, blazoane, hărţi, schiţe geografice, palobiologice, etc. Toate au menirea de a reinventa epoca. Jurnalul lui Nopcsa se citeşte cu pasiune, este exact, are nuanţe de istoric, de strateg al armatei unui imperiu, politician iscusit, scriitor riguros, poet de ocazie şi pasionat călător prin zone dificile sau grandioase, abil om de afaceri în zona diplomaţiei active şi aplicate, a folosit motocicleta, automobilul, căruţa trasă de cai, a călărit. Autorul cărţii, Dacian Muntean, urmează corect firul povestirii, completează aventura cu texte care fac legătura între oameni, întâmplări, zone, el caută să ne prezinte un script interesant despre un personaj reper într-o epocă tumultoasă.
Monografia este preţioasă pentru că descrie mecanismele prin care imperiul îşi ţinea în hotare ţări diferite, este actuală într-o Europă care seamănă cu acest fel de structură, un imperiu mai sofisticat, dar tot imperiu. Popoare sunt manipulate unele împotriva altora, religia este o metodă prin care sunt controlaţi oameni, demnitari, ţărani şi burghezi, cultura este partea din societate care face legătura între interese şi putere, rangul, moda celor care deţin funcţii publice, eticheta, cea care ţine la distanţă personaje incomode, banii – arma letală care face legea în locuri în care a dispărut autoritatea, împăratul – demnitarul cu ultima apostilă, glasul care colorează epoca. Iată, Franz Nopcsa a fost catolic, iar religia a fost mecanismul prin care s-au manipulat mari mulţimi de oameni, biserica acceptând acest joc ca unul necesar, parafând legătura dintre stat şi biserică la nivel de imperiu, ca strategie de stat… Nimic nou… Se pot descifra aceste strategii cu iz religios în „aventurile” sale din Albania, mai precis strategii puse la cale de imperiu… Dar omul a lăsat în urma sa lucruri solide, serioase, valabile şi astăzi.
Din jurnalele baronului, veşti despre imperiu…
„Ascultându-i pe ţăranii români, discutând între ei, am aflat despre curentul anti-maghiar din Banat, că era mai puternic decât în Transilvania şi că românii aşteptau izbucnirea războiului la sârbi, pentru a porni şi ei împotriva ungurilor”. (Pagina 259).
„Se mai întâmplă uneori să apară neînţelegeri între ciobani, de altfel calmi, iar atunci când se întâmplă, ei devin extrem de necumpăraţi şi violenţi, fiind capabili chiar de atrocităţi şi torturi din cele mai cumplite.” (Pagina 261).
„Din România, unde am fost aproape linşat, m-am întors şi cum voi fi din nou capabil de muncă, voi începe studiul la şarpele meu din Neocomian şi la ţestoasă. În prezent, rănile la cap mă obligă să stau mai tot timpul în pat”. (Pagina 314).
„Debutul meu la Londra l-am făcut la Royal Society, unde am demonstrat că nişte rămăşiţe de Hypsilophodon, descrise ca fiind frunte şi nas, erau de fapt părţi ale maxilarului inferior”. (Pagina 91).
Însă, Franz Nopcsa se sinucide. Iată parte din scrisoare: „Motivul sinuciderii mele este sistemul nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Baiazid Elmas Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentrucă ar fi suferit mult. Doresc să fiu incinerat”. (Pagina 338).

Personajul reflectă starea imperiului, epuizarea… Toate imperiile îşi au vremea lor!

Dacian Muntean notează în prefaţă: „Am tradus sute de pagini din memorii, am descifrat notiţe de jurnal, am adaptat şi interpretat informaţiile, corelându-le cu contextul în care se petrece acţiunea, am găsit fotografii sau schiţe care ilustrau povestirea, le-am aranjat cursiv şi vi le oferim cu gândul că le veţi savura…”. (Pagina 12).

Denumirea Ţara Haţegului în vremea baronului Nopcsa, după părerea lingviştilor, provine din Hatzjaeger Land, o veche denumire pe filieră germană, ar însemna ţinutul de vânătoare (Hatz = vânătoare cu câini; Jaeger = vânător; Land = ţinut).
Dacian Muntean condensează la pagina 33 din memorii viaţa lui Franz Nopcsa, dă reperele necesare, descoperim că de tânăr vorbea fluent germana, maghiara, româna, engleza, franceza, la 18 ani găseşte primele oase de dinozaur, la 36 de ani ar fi putut deveni Regele Albaniei, la 41 de ani este declarat inamic al Statului Român şi părăseşte localitatea Săcel, la 56 de ani se sinucide la Viena, refuzând degradarea… Energiile imperiului s-au epuizat, s-au epuizat şi personajele care au jucat pe scena istoriei o vreme.

La Sânpetru, în Ţara Haţegului, sub umbra Castelului de la Săcel, se mai descoperă noi fosile de dinozaur, prin Munţii Retezat se mai aude ecoul lăsat de o armă de vânătoare în plină acţiune, când caprele sălbatice ating luna cu botul delicat şi umed…

Constantin Stancu

Categorii:HAŢEG, literature

Ioan Evu şi politica unui consumator de poezie

25 Octombrie 2014 Lasă un comentariu

Ioan Evu, tentaţia poetului de a consuma poezia între caterinci, gramofoane şi abisuri (critic de bunăvoie)

Foto - IOAN EVU

Ioan Evu ne ademeneşte cu o nouă carte apărută la Editura Tipo Moldova, Iaşi – 2013, în colecţia Opera Omnia – publicistică şi eseu contemporan, Cartea consumatorului de poezie.
Titlul este uşor ironic, el trasează tensiunea dintre literatura celor dedicaţi şi literatura bazată pe interes economic. Ioan Evu este poet, unul echilibrat, pasionat de poezia bună, trăită, poezia fără compromisuri. El este făcător de poezie, a reuşit să facă o legătură între poezia clasică şi modernă, între ritmul şi rima obişnuită şi ritmul şi rima ideilor, în opera sa. Trăind în Hunedoara, într-o provincie aproximativă, dar aproape de centru poeziei, de inima ei de aer înalt şi lumină, el citeşte cu pasiune şi încearcă să pătrundă misterul poemelor care vin din neant în lumea de fiecare zi. Ioan Evu nu priveşte neapărat la faţa poetului, la numele lui fabricat de marketingul literar practicat de noua paradigmă a poeziei române actuale. El priveşte la anotimpurile eterne ale poeziei dintotdeauna, la ceea ce aduce mister, la cântecul discret din cuvinte, la fulgerul care leagă ideile şi vieţile poeţilor.
Cartea are o precuvântare din partea poetului critic şi câteva note biobibliografice, debutând cu un argument şi propunând viaţa poetului marcat de cărţile scrise dar şi de cele citite.
Eseurile, notele literare, textele „consumatorului” sunt originale, ne aduc la lumină o poezie aparent minoră din punctul de vedere al reţelei literare oficiale, dar o poezie a pasiunii fără rezerve, scrisă cu „vârful inimii”, cum ar afirma Nichita Stănescu, poetul etalon. Un eseu este dedicat chiar lui Nichita, unicul, era nevoie de un argument forte ale „consumatorului”, de brand-ul cel de toate zilele. Iată ce scrie poetul Ioan Evu despre Nichita: „Eminescian prin structură, arghezian prin strădania de a renova permanent limbajul clasic prin frazări inedite, şi barbian prin capacitatea de a elabora o poezie celebrară, „rece”, esoterică, Nichita Stănescu reuşeşte, totuşi, să-şi găsească propriul drum, opera sa fiind o sinteză a poeziei iluştrilor săi înaintaşi”. Iată argumentele pentru cititorul de poezie! Nichita este unic prin sinteza făcută între poezia de ieri, poezia de mâine şi poezia de azi, fără compromisuri, fără inginerii financiare şi de gaşcă nebună.
„Consumatorul” de poezie ne propune câteva teme importante care au marcat fenomenul poetic al ultimilor ani: abisul din neantul personal, întoarcerea la Noul Babilon, ficţiunea ca argument pentru poetul din provincie, frumuseţea care strigă din şanţul de proximitate, neantul aparent, alfabetul din cuvinte şoptite, strigătul poetului în vremea vremii sale, lecturi de sărbătoare, ţipătul vertical al poeziei, codul din versurile scrise, călătoriile literare care încep în mintea poetului şi sfârşesc în inima sa, metaforele care curg în piaţa centrală, limitele poeziei între frontiere nevăzute şi neputinţele poetului, astrele care macină ideile din cuvinte potrivite, poemele care pot îmblânzi fiarele sălbatice ale vremii. Da, Ioan Evu este acordat la emisia continuă de poezie care dantelează viaţa socială a lumii. Nu lipseşte umorul când abisul aparent macină poeţii pentru că, nu-i aşa, există o carte de colorat mintea, scrisă de Dumitru Hurubă pentru copiii literaturii care au îmbătrânit în poeme, ca soldaţii în turnurile cetăţii…
Ioan Evu a scris despre opera unor poeţi pe care i-a cunoscut şi care au marcat viaţa cotidiană, unii din judeţul Hunedoara, alţii din judeţul literaturii bune, viaţa acestora i-a atras atenţia asupra operei, existând o legătură strânsă între pasiune şi dramă personală.
Mai era nevoie de o carte de critică literară? Da, poezia este mereu un continent neexplorat! Ceva mereu trebuie descoperit, redescoperit, sintetizat, analizat şi… persiflat, sau apreciat. Ioan Evu recunoaşte: nu are veleitatea unui critic, dar are urechea muzicală a poetului făcător de poezie.
Este el un banal consumator de poezie? Nu, este poetul care strigă poezia celorlalţi poeţi, din dragoste de poezie! Este un generos, capabil să privească spre poetul din şanţul istoriei, dar şi spre cel de pe culmile disperării! Până şi poeţii mor, scrie Ioan Evu, moartea este un argument forte, pe aici au trecut poeţi!
Textele din această carte de critică au fost la timpul potrivit, cronici publicate în revistele literare, a susţinut cândva, din generozitate, o rubrică permanentă de recenzii în Provincia Corvina, Hunedoara, o revistă de rezistenţă în provincia de cuvinte a poeţilor talentaţi. A susţinut poeţii la debut, la maturitate, după moarte. Unele texte s-au pierdut în neantul aparent, altele s-au păstrat, au intrat în această carte. Poeţii scriu despre poeţi, ei scriu din pasiune, critica este un pretext de a rescrie marile teme ale poeziei…
Despre Ştefan Augustin Doinaş, „consumatorul” de poezie remarcă un fapt aparent banal, poezia va rezista în timp pentru că: „Ştefan Augustin Doinaş se află într-un continuu dialog cu adevărurile primordiale iar poezia sa este o continuă provocare a fatumului”. Despre Horea Gârbea afirmă: „Structural, Horea Gârbea e un contemplativ, dar care posedă rara abilitate de-a emite sentimente etern umane a căror tranzitivitate are asupra cititorului impact imediat”.
Când citează, Ioan Evu vede poezia altfel decât un critic de rasă pură: „…frumuseţe prăbuşită-n şanţuri/ artă schilodită de-un destin hazliu/ Dumnezeu există e-al supremei uri/ peste tragedia de a avea un fiu// carne azvârlită de un zeu mârşav/ în incandescenţă sâmbure de gheaţă/ victimei cu vremea chinu-i e nărav/ peste întâmplarea de a avea o viaţă” (Ovidiu Băjan – Frumuseţe pură prăbuşită-n şanţuri).
Despre Ioan Barb scrie: „Ca structură, Ioan Barb este un romantic, însă cu o bună aderenţă la concretul realităţii imediate”. Apoi citează: „… am cerut să fiu euthanasiat înainte de naştere// aşa cum m-au inventat într-un incubator/ eram omul fără origine fără Dumnezeu/ cu o gaură în locul numit suflet/ au vrut să o astupe cu silicon…”.
Ioan Evu, recunoaşte, în faţa poeţilor analizaţi în carte: „… am încercat să restitui o câtime din generozitatea cu care, la rândul lor, alţi cronicari literari s-au aplecat asupra scrierilor mele atunci când aveam atâta nevoie de încurajările lor”.
Ioan Evu se adresează unui popor special, poporul poeţilor în vremuri complicate, la limita timpului flămând de poeme…
Cartea „consumatorului” este şi un elogiu furtunii în care au trăit poeţii fără număr de identificare, este cartea unui însoţitor discret, în umbra cuvintelor născute din preaiubire, a poetului fără armură, a poetului cu o biografie a durerii, este critica unui poet de bunăvoie în faţa muntelui adormit…

Constantin Stancu
21 mai 2014

* Poeţii „consumatorului” de poezie: Ionel Amăriuţei, Ioan Barb, Ovidiu Băjan, Adrian Botez, Dumitru Chioaru, Dan Constantinescu, Rau Constantinescu, Ciprian Cosma, Nuţa Crăciun, Nicolae Crepcia, Adrian Demnea, Florin Dochia, Ştefan Augustin Doinaş, Dumitru Dumitrescu, Horea Gârbea, Dumitru Hurubă, Dorina Brânduşa Landén, Iv Martinovici, Laurian Lodoabă, Ion Mircea, Gheorghe Mocuţa, Mariana Pândaru, Maria Diana Popescu, Atila Socaciu, Constantin Stancu, Robert Stauffer, Nicolae Szekely, Ioan Vasiu, unicul Nichita Stănescu.

Categorii:literature

Aurel Pop: Sub povara căderilor (fragment)

25 Octombrie 2014 Lasă un comentariu

Aurel Pop

Din priviri

Nu mă judecaţi
după poemul acesta scris
într-o noapte plecaţi
în Piaţa Someş lângă un zid
se mai aud şoapte
acolo sub cărămidă arsă
Am scris cu cretă colorată
dimineaţa am găsit-o ştearsă
dar iată
Cineva îndrăznise
să-mi umbrească cuvântul
Tocmai acum şi-au găsit şi-mi zise:
bate vântul
de-la o poştă
trei femei în negru
îmi fac semn disperate
din umbră
Să privesc mai departe
Acum două mii de ani
s-a încercat să se facă dreptate
fără bani
acum uitătura-i mai sumbră
cişmeau ne secă
din priviri
şi din umbră
vodka curge-n draci pe gât
În pat ne ţine femeia
Doar de urât

 

Sursa: Aurel Pop

Categorii:literature, POEMUL

Preluare de pe Internet şi drepturile de autor

25 Octombrie 2014 Lasă un comentariu

Internetul şi bunele uzanţe

 

Preluarea de pe internet si utilizarea unor fotografii, prin expunerea lor publică prin diferite mijloace de publicitate, in scop profesional (comercial), fara consimţământul autorului si fara a fi indicat numele acestuia sau a site-ului de pe care au fost preluate imaginile, constituie o încălcare a drepturilor de autor prevăzute de art. 10 lit. a) – c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 si 13 din lege si a căror nerespectare da loc la reparații patrimoniale si morale in condițiile art. 139 din aceeași lege .
Art. 33 al. (1) din Legea nr. 8/1996 permite – fara consimţământul autorului si fara plata vreunei remunerații o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publica – cu condiția ca acestea sa fie conforme bunelor uzanțe, sa nu contravină exploatării normale a operei si sa nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare, dar aplicarea acestui articol se poate face numai sub condiția prevăzută expres de alin.(4), si anume obligația menționării sursei si numele autorului, cu excepția cazului in care acest lucru se dovedește a fi imposibil, iar in cazul operelor de arta plastica, fotografica sau de arhitectura, trebuie sa se menționeze si locul unde se găsește originalul.

Categorii:literature, PRACTIC

Ilie Chelariu ne propune revista „Orient latin” nr. 3/2014. Un număr reuşit: medalion, poezie, proză, eseu, notăţi editoriale, calendar literar, arhiva literară, un punct de vedere…

18 Octombrie 2014 Lasă un comentariu

OrientOrient 001

Categorii:literature, REVISTA
%d blogeri au apreciat asta: