Arhiva

Archive for octombrie 2014

Cornel Nistea, romanul ca mărturie! Invitaţie: 30 octombrie 2014, Alba-Iulia, cartea, sesiunea de autografe şi mirări… Prezintă Aurel Pantea şi Mioara Pop… Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara o prezenţă activă în lumea literară!

28 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Cornel Nistea INVITATIE

Dumitru Hurubă – scriitor sărbătorit în data de 24 octombrie 2014 de Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, Consiliul Judeţean Hunedoara şi prietenii săi, scriitorii… Biobibliografie, 2014. Viaţa, opera, note literare, portret în furtună…

25 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Huruba

Un spion în Ţara Haţegului…

25 octombrie 2014 Un comentariu

Mister şi trădări…

 

Harta turistica Tara Hategului, Romania

Dacian Muntean a avut curajul să abordeze viaţa Baronului Nopcsa, un personaj misterios din Ţara Haţegului. Tinereţea autorului a fost un argument pentru a intra într-o parabolă controversată, tinereţea i-a dat puterea de a cerceta, de a scrie, de a finaliza o monografie despre Faţă Neagră, după cum îl numeau unii cititori pe acest baron de Haţeg, mai exact de Săcel, o localitate aproape de Haţeg.
Lucrarea este un proiect mai larg, susţinut financiar de Administraţia Fondului Cultural Naţional, ajutorul venind şi din partea Bibliotecii Judeţene „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva, lucrarea fiind editată de SENS – Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială în anul 2013, iar titlul este relevant: Aventurile şi călătoriile Baronului Nopcsa.
Monografia este rezultatul unor cercetări efectuate în ţară şi străinătate, are un cuvânt înainte de Francisc Nopcea, ca exponent al familiei baronului, o prefaţă care introduce cititorul într-o poveste care se întinde în Europa în perioada de sfârşit de secol şi începutul secolului al XX-lea, plină de dinamism, mister, tragedie, trădări, poezie…
Sunt abordate aspecte legate de familie, domenii, copilăria şi adolescenţa lui Franz Nopcsa, călătoriile în Bosnia, Albania, Egipt, cărţile semnate de personaj, zbuciumul specific persoanelor care au trăit în acea perioadă, războiul, eterna rătăcire a societăţii…
Lucrarea ne prezintă un erou de roman, Faţă Neagră, pasiunea celor cu situaţie socială şi materială bună pentru istorie, geografie, astronomie, mândria de a face parte dintr-un neam aparte, cu trecut şi cu merite în imperiu. La albanezi, baronul este considerat un erou, în Austria sau Ungaria este privit ca un savant, în România este privit cu rezerve şi secvenţial, în funcţie de epocă, de interese, de patriotism… El a fost legat de Imperiu Austro-Ungar în mod evident, fiind exponentul acelei pături care făcea legea în acel areal, care ţinea în echilibru puterile centrifuge din imperiu, cu resurse proprii, cu demnitate, cu persuasiune. Chiar dacă era excentric, şi-a lăsat amprenta în paleobiologie, fiind descoperitorul dinozaurilor pitici din Ţara Haţegului, pasionat de fotografie, călător prin imperiu, vânător talentat, husar, membru al armatei care făcea imperiul, aventurierul care ar fi putut ajunge Regele Albaniei într-o perioadă tumultoasă, de schimbare de paradigmă pe continentul din care facem parte. Aventurierul a fost şi spion al imperiului, poziţie incomodă în istoria românilor, ca parte a imperiului, misterios până la limita decenţei, poet şi personaj care a primit o bătaie serioasă în Ţara Haţegului din partea ţăranilor români, hotărâţi să trăiască altfel…
Baronul este, fireşte, incomod, el a spionat împotriva românilor în timpul Primului Război Mondial, putând fi tratat ca un inamic al Statului Român, agresiv şi abil ca orice aventurier.
Este legat de Ţara Haţegului, la Săcel avea un castel, parte din acesta se mai poate identifica şi azi în localitate, este căzut în ruină, iar unele animale dispărute poartă numele său, are o stradă în Albania care îi poartă numele, iar unul dintre primii dinozauri descoperiţi la Săcel are numele Titanosaurus Dacus cu evidente rădăcini române. Cartea redă, parţial, şi istoria Castelului de la Săcel, monument cunoscut în zonă, apoi frământările persoanelor care au trăit în epoca dificilă a căderii unui imperiu, pe ruinele lui clădindu-se o altfel de Europă. Colecţia de fotografii a Baronului Nopcsa este impresionantă, acum ea demonstrează că realitatea care a fost era una importantă, este lumea aşa cum exista acum 100 de ani, o lumea uitată cumva, o lume misterioasă. În Biblioteca Naţională a Albaniei sunt jurnalele de călătorie a personajului, peste 3000 de pagini, o arhivă a imperiului văzută din interior. Secretarul lui Nopcsa, Baiazid Doda, ar putea fi personaj de film, cum altădată baronul a fost personaj de roman…
Cartea conţine pagini de jurnal aşa cum l-a ţinut enigmaticul aventurier, fotografii inedite, desene, blazoane, hărţi, schiţe geografice, palobiologice, etc. Toate au menirea de a reinventa epoca. Jurnalul lui Nopcsa se citeşte cu pasiune, este exact, are nuanţe de istoric, de strateg al armatei unui imperiu, politician iscusit, scriitor riguros, poet de ocazie şi pasionat călător prin zone dificile sau grandioase, abil om de afaceri în zona diplomaţiei active şi aplicate, a folosit motocicleta, automobilul, căruţa trasă de cai, a călărit. Autorul cărţii, Dacian Muntean, urmează corect firul povestirii, completează aventura cu texte care fac legătura între oameni, întâmplări, zone, el caută să ne prezinte un script interesant despre un personaj reper într-o epocă tumultoasă.
Monografia este preţioasă pentru că descrie mecanismele prin care imperiul îşi ţinea în hotare ţări diferite, este actuală într-o Europă care seamănă cu acest fel de structură, un imperiu mai sofisticat, dar tot imperiu. Popoare sunt manipulate unele împotriva altora, religia este o metodă prin care sunt controlaţi oameni, demnitari, ţărani şi burghezi, cultura este partea din societate care face legătura între interese şi putere, rangul, moda celor care deţin funcţii publice, eticheta, cea care ţine la distanţă personaje incomode, banii – arma letală care face legea în locuri în care a dispărut autoritatea, împăratul – demnitarul cu ultima apostilă, glasul care colorează epoca. Iată, Franz Nopcsa a fost catolic, iar religia a fost mecanismul prin care s-au manipulat mari mulţimi de oameni, biserica acceptând acest joc ca unul necesar, parafând legătura dintre stat şi biserică la nivel de imperiu, ca strategie de stat… Nimic nou… Se pot descifra aceste strategii cu iz religios în „aventurile” sale din Albania, mai precis strategii puse la cale de imperiu… Dar omul a lăsat în urma sa lucruri solide, serioase, valabile şi astăzi.
Din jurnalele baronului, veşti despre imperiu…
„Ascultându-i pe ţăranii români, discutând între ei, am aflat despre curentul anti-maghiar din Banat, că era mai puternic decât în Transilvania şi că românii aşteptau izbucnirea războiului la sârbi, pentru a porni şi ei împotriva ungurilor”. (Pagina 259).
„Se mai întâmplă uneori să apară neînţelegeri între ciobani, de altfel calmi, iar atunci când se întâmplă, ei devin extrem de necumpăraţi şi violenţi, fiind capabili chiar de atrocităţi şi torturi din cele mai cumplite.” (Pagina 261).
„Din România, unde am fost aproape linşat, m-am întors şi cum voi fi din nou capabil de muncă, voi începe studiul la şarpele meu din Neocomian şi la ţestoasă. În prezent, rănile la cap mă obligă să stau mai tot timpul în pat”. (Pagina 314).
„Debutul meu la Londra l-am făcut la Royal Society, unde am demonstrat că nişte rămăşiţe de Hypsilophodon, descrise ca fiind frunte şi nas, erau de fapt părţi ale maxilarului inferior”. (Pagina 91).
Însă, Franz Nopcsa se sinucide. Iată parte din scrisoare: „Motivul sinuciderii mele este sistemul nervos, care se află la capăt. Motivul pentru care l-am ucis pe bunul prieten şi secretar al meu, domnul Baiazid Elmas Doda, în timpul somnului lui, fără ca el să aibă vreo bănuială a ceea ce se va întâmpla, a fost acela că nu am vrut să îl las în urmă bolnav, în mizerie şi sărăcie, pentrucă ar fi suferit mult. Doresc să fiu incinerat”. (Pagina 338).

Personajul reflectă starea imperiului, epuizarea… Toate imperiile îşi au vremea lor!

Dacian Muntean notează în prefaţă: „Am tradus sute de pagini din memorii, am descifrat notiţe de jurnal, am adaptat şi interpretat informaţiile, corelându-le cu contextul în care se petrece acţiunea, am găsit fotografii sau schiţe care ilustrau povestirea, le-am aranjat cursiv şi vi le oferim cu gândul că le veţi savura…”. (Pagina 12).

Denumirea Ţara Haţegului în vremea baronului Nopcsa, după părerea lingviştilor, provine din Hatzjaeger Land, o veche denumire pe filieră germană, ar însemna ţinutul de vânătoare (Hatz = vânătoare cu câini; Jaeger = vânător; Land = ţinut).
Dacian Muntean condensează la pagina 33 din memorii viaţa lui Franz Nopcsa, dă reperele necesare, descoperim că de tânăr vorbea fluent germana, maghiara, româna, engleza, franceza, la 18 ani găseşte primele oase de dinozaur, la 36 de ani ar fi putut deveni Regele Albaniei, la 41 de ani este declarat inamic al Statului Român şi părăseşte localitatea Săcel, la 56 de ani se sinucide la Viena, refuzând degradarea… Energiile imperiului s-au epuizat, s-au epuizat şi personajele care au jucat pe scena istoriei o vreme.

La Sânpetru, în Ţara Haţegului, sub umbra Castelului de la Săcel, se mai descoperă noi fosile de dinozaur, prin Munţii Retezat se mai aude ecoul lăsat de o armă de vânătoare în plină acţiune, când caprele sălbatice ating luna cu botul delicat şi umed…

Constantin Stancu

Categorii:HAŢEG, literature

Ioan Evu şi politica unui consumator de poezie

25 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Ioan Evu, tentaţia poetului de a consuma poezia între caterinci, gramofoane şi abisuri (critic de bunăvoie)

Foto - IOAN EVU

Ioan Evu ne ademeneşte cu o nouă carte apărută la Editura Tipo Moldova, Iaşi – 2013, în colecţia Opera Omnia – publicistică şi eseu contemporan, Cartea consumatorului de poezie.
Titlul este uşor ironic, el trasează tensiunea dintre literatura celor dedicaţi şi literatura bazată pe interes economic. Ioan Evu este poet, unul echilibrat, pasionat de poezia bună, trăită, poezia fără compromisuri. El este făcător de poezie, a reuşit să facă o legătură între poezia clasică şi modernă, între ritmul şi rima obişnuită şi ritmul şi rima ideilor, în opera sa. Trăind în Hunedoara, într-o provincie aproximativă, dar aproape de centru poeziei, de inima ei de aer înalt şi lumină, el citeşte cu pasiune şi încearcă să pătrundă misterul poemelor care vin din neant în lumea de fiecare zi. Ioan Evu nu priveşte neapărat la faţa poetului, la numele lui fabricat de marketingul literar practicat de noua paradigmă a poeziei române actuale. El priveşte la anotimpurile eterne ale poeziei dintotdeauna, la ceea ce aduce mister, la cântecul discret din cuvinte, la fulgerul care leagă ideile şi vieţile poeţilor.
Cartea are o precuvântare din partea poetului critic şi câteva note biobibliografice, debutând cu un argument şi propunând viaţa poetului marcat de cărţile scrise dar şi de cele citite.
Eseurile, notele literare, textele „consumatorului” sunt originale, ne aduc la lumină o poezie aparent minoră din punctul de vedere al reţelei literare oficiale, dar o poezie a pasiunii fără rezerve, scrisă cu „vârful inimii”, cum ar afirma Nichita Stănescu, poetul etalon. Un eseu este dedicat chiar lui Nichita, unicul, era nevoie de un argument forte ale „consumatorului”, de brand-ul cel de toate zilele. Iată ce scrie poetul Ioan Evu despre Nichita: „Eminescian prin structură, arghezian prin strădania de a renova permanent limbajul clasic prin frazări inedite, şi barbian prin capacitatea de a elabora o poezie celebrară, „rece”, esoterică, Nichita Stănescu reuşeşte, totuşi, să-şi găsească propriul drum, opera sa fiind o sinteză a poeziei iluştrilor săi înaintaşi”. Iată argumentele pentru cititorul de poezie! Nichita este unic prin sinteza făcută între poezia de ieri, poezia de mâine şi poezia de azi, fără compromisuri, fără inginerii financiare şi de gaşcă nebună.
„Consumatorul” de poezie ne propune câteva teme importante care au marcat fenomenul poetic al ultimilor ani: abisul din neantul personal, întoarcerea la Noul Babilon, ficţiunea ca argument pentru poetul din provincie, frumuseţea care strigă din şanţul de proximitate, neantul aparent, alfabetul din cuvinte şoptite, strigătul poetului în vremea vremii sale, lecturi de sărbătoare, ţipătul vertical al poeziei, codul din versurile scrise, călătoriile literare care încep în mintea poetului şi sfârşesc în inima sa, metaforele care curg în piaţa centrală, limitele poeziei între frontiere nevăzute şi neputinţele poetului, astrele care macină ideile din cuvinte potrivite, poemele care pot îmblânzi fiarele sălbatice ale vremii. Da, Ioan Evu este acordat la emisia continuă de poezie care dantelează viaţa socială a lumii. Nu lipseşte umorul când abisul aparent macină poeţii pentru că, nu-i aşa, există o carte de colorat mintea, scrisă de Dumitru Hurubă pentru copiii literaturii care au îmbătrânit în poeme, ca soldaţii în turnurile cetăţii…
Ioan Evu a scris despre opera unor poeţi pe care i-a cunoscut şi care au marcat viaţa cotidiană, unii din judeţul Hunedoara, alţii din judeţul literaturii bune, viaţa acestora i-a atras atenţia asupra operei, existând o legătură strânsă între pasiune şi dramă personală.
Mai era nevoie de o carte de critică literară? Da, poezia este mereu un continent neexplorat! Ceva mereu trebuie descoperit, redescoperit, sintetizat, analizat şi… persiflat, sau apreciat. Ioan Evu recunoaşte: nu are veleitatea unui critic, dar are urechea muzicală a poetului făcător de poezie.
Este el un banal consumator de poezie? Nu, este poetul care strigă poezia celorlalţi poeţi, din dragoste de poezie! Este un generos, capabil să privească spre poetul din şanţul istoriei, dar şi spre cel de pe culmile disperării! Până şi poeţii mor, scrie Ioan Evu, moartea este un argument forte, pe aici au trecut poeţi!
Textele din această carte de critică au fost la timpul potrivit, cronici publicate în revistele literare, a susţinut cândva, din generozitate, o rubrică permanentă de recenzii în Provincia Corvina, Hunedoara, o revistă de rezistenţă în provincia de cuvinte a poeţilor talentaţi. A susţinut poeţii la debut, la maturitate, după moarte. Unele texte s-au pierdut în neantul aparent, altele s-au păstrat, au intrat în această carte. Poeţii scriu despre poeţi, ei scriu din pasiune, critica este un pretext de a rescrie marile teme ale poeziei…
Despre Ştefan Augustin Doinaş, „consumatorul” de poezie remarcă un fapt aparent banal, poezia va rezista în timp pentru că: „Ştefan Augustin Doinaş se află într-un continuu dialog cu adevărurile primordiale iar poezia sa este o continuă provocare a fatumului”. Despre Horea Gârbea afirmă: „Structural, Horea Gârbea e un contemplativ, dar care posedă rara abilitate de-a emite sentimente etern umane a căror tranzitivitate are asupra cititorului impact imediat”.
Când citează, Ioan Evu vede poezia altfel decât un critic de rasă pură: „…frumuseţe prăbuşită-n şanţuri/ artă schilodită de-un destin hazliu/ Dumnezeu există e-al supremei uri/ peste tragedia de a avea un fiu// carne azvârlită de un zeu mârşav/ în incandescenţă sâmbure de gheaţă/ victimei cu vremea chinu-i e nărav/ peste întâmplarea de a avea o viaţă” (Ovidiu Băjan – Frumuseţe pură prăbuşită-n şanţuri).
Despre Ioan Barb scrie: „Ca structură, Ioan Barb este un romantic, însă cu o bună aderenţă la concretul realităţii imediate”. Apoi citează: „… am cerut să fiu euthanasiat înainte de naştere// aşa cum m-au inventat într-un incubator/ eram omul fără origine fără Dumnezeu/ cu o gaură în locul numit suflet/ au vrut să o astupe cu silicon…”.
Ioan Evu, recunoaşte, în faţa poeţilor analizaţi în carte: „… am încercat să restitui o câtime din generozitatea cu care, la rândul lor, alţi cronicari literari s-au aplecat asupra scrierilor mele atunci când aveam atâta nevoie de încurajările lor”.
Ioan Evu se adresează unui popor special, poporul poeţilor în vremuri complicate, la limita timpului flămând de poeme…
Cartea „consumatorului” este şi un elogiu furtunii în care au trăit poeţii fără număr de identificare, este cartea unui însoţitor discret, în umbra cuvintelor născute din preaiubire, a poetului fără armură, a poetului cu o biografie a durerii, este critica unui poet de bunăvoie în faţa muntelui adormit…

Constantin Stancu
21 mai 2014

* Poeţii „consumatorului” de poezie: Ionel Amăriuţei, Ioan Barb, Ovidiu Băjan, Adrian Botez, Dumitru Chioaru, Dan Constantinescu, Rau Constantinescu, Ciprian Cosma, Nuţa Crăciun, Nicolae Crepcia, Adrian Demnea, Florin Dochia, Ştefan Augustin Doinaş, Dumitru Dumitrescu, Horea Gârbea, Dumitru Hurubă, Dorina Brânduşa Landén, Iv Martinovici, Laurian Lodoabă, Ion Mircea, Gheorghe Mocuţa, Mariana Pândaru, Maria Diana Popescu, Atila Socaciu, Constantin Stancu, Robert Stauffer, Nicolae Szekely, Ioan Vasiu, unicul Nichita Stănescu.

Categorii:literature

Aurel Pop: Sub povara căderilor (fragment)

25 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Aurel Pop

Din priviri

Nu mă judecaţi
după poemul acesta scris
într-o noapte plecaţi
în Piaţa Someş lângă un zid
se mai aud şoapte
acolo sub cărămidă arsă
Am scris cu cretă colorată
dimineaţa am găsit-o ştearsă
dar iată
Cineva îndrăznise
să-mi umbrească cuvântul
Tocmai acum şi-au găsit şi-mi zise:
bate vântul
de-la o poştă
trei femei în negru
îmi fac semn disperate
din umbră
Să privesc mai departe
Acum două mii de ani
s-a încercat să se facă dreptate
fără bani
acum uitătura-i mai sumbră
cişmeau ne secă
din priviri
şi din umbră
vodka curge-n draci pe gât
În pat ne ţine femeia
Doar de urât

 

Sursa: Aurel Pop

Categorii:literature, POEMUL

Preluare de pe Internet şi drepturile de autor

25 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Internetul şi bunele uzanţe

 

Preluarea de pe internet si utilizarea unor fotografii, prin expunerea lor publică prin diferite mijloace de publicitate, in scop profesional (comercial), fara consimţământul autorului si fara a fi indicat numele acestuia sau a site-ului de pe care au fost preluate imaginile, constituie o încălcare a drepturilor de autor prevăzute de art. 10 lit. a) – c) din Legea nr. 8/1996 garantate de art. 12 si 13 din lege si a căror nerespectare da loc la reparații patrimoniale si morale in condițiile art. 139 din aceeași lege .
Art. 33 al. (1) din Legea nr. 8/1996 permite – fara consimţământul autorului si fara plata vreunei remunerații o serie de utilizări ale unei opere aduse anterior la cunoștința publica – cu condiția ca acestea sa fie conforme bunelor uzanțe, sa nu contravină exploatării normale a operei si sa nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii dreptului de utilizare, dar aplicarea acestui articol se poate face numai sub condiția prevăzută expres de alin.(4), si anume obligația menționării sursei si numele autorului, cu excepția cazului in care acest lucru se dovedește a fi imposibil, iar in cazul operelor de arta plastica, fotografica sau de arhitectura, trebuie sa se menționeze si locul unde se găsește originalul.

Categorii:literature, PRACTIC

Ilie Chelariu ne propune revista „Orient latin” nr. 3/2014. Un număr reuşit: medalion, poezie, proză, eseu, notăţi editoriale, calendar literar, arhiva literară, un punct de vedere…

18 octombrie 2014 Lasă un comentariu

OrientOrient 001

Categorii:literature, REVISTA

Adrian Botez şi povestea abatelui

18 octombrie 2014 Lasă un comentariu

ABATELE, SCHIVNICUL ŞI DIAVOLUL

 
În cartea sa “Minuni care aşteaptă beatificarea şi beatificări care aşteaptă canonizarea”, despre care, deja, am vorbit (carte scrisă de-a lungul unei vieţi întregi, de peregrinări şi observări adânci a firii umane, dar apărută abia prin 1638 sau 1639, se pare) – nobilul abate Bernardo Gaizca Mendieta y Savayo y Alcàntara scria aşa, într-un rând (foarte aproape de finalul cărţii sale celei ponegrite, năpăstuite şi prigonite):
„Drumeţul care se avântă prin munţii Abruzzi , riscă ori să fie victimă a tâlharilor (cei mai mulţi, ajunşi <>, cum le zic localnicii, din pricina sărăciei, piaza cea rea, care roade necruţătoare, ca o ciumă, Italia de Mijloc şi de Sud), sau victima nălucirilor mistice. M-am închinat, şi eu, cu luciditatea înfrântă, la biserica marelui castel spaniol, din orăşelul L’Aquila.
Pe vremea papei Celestin al V-lea , oraşul L’Aquila (fiind construit pe locul unui lac secat, de parcă oamenii oraşului ar fi voit să caute, cu orişice preţ, sub glie, chiar şi cu preţul revelaţiei ultime, originile apelor de la-nceputurile lumii, spre a înţelege mai limpede cerul – a devenit unul dintre cele mai cutremurate pământuri ale Italiei!) a fost dăruit cu două lucruri de luat în seamă: întâi, cu o frumoasă şi tristă biserică – apoi, cu o sărbătoare paradoxală – <> – <> (care trebuia să însemne smerenie întru curăţia paradisiacă, dar trezeşte, mai curând, în oameni, dezmăţul). Multă trufie şi pompă deşarte, nicio credinţă care să înalţe ochii spre cerul de aici – un cer atât de intens albastru, încât, fără să vrei, privindu-l numai, cazi în genunchi, dacă nu eşti împietrit.
Munţi exasperaţi întru înalt, catifelele râului Aterno, neliniştile vălurite mistic ale mării Adriatice – dar, mai cu seamă, cer tragic. În rest, tâlhari sălbatici, înţepeniţi în cruzime (modul savant şi, fireşte, sofistic, de a rezolva problemele cerului de aici) – şi preoţi şi călugări, tălăzuiţi de întrebări fără de răspuns, împotriva cerului, şi de răspunsuri fără de urmări, întru dezvăluirea afundurilor de cer şi iluminatelor valuri de mare – amândouă cetele umane, deopotrivă hoinărind prin pustiul conştiinţei.
Am ales să mă înfund, singur ca de obicei, în munţi. Este singurul fel de a te împotrivi, eficient, sofismelor ipocrite şi deznădăjduite ale lumii căzute. Şi de a continua să-ţi visezi, cu fiecare stâncă urcată, nădejdea.
Se vestea, printre <>, cum îşi zic, pe aici, ţăranii, că, într-o grotă a muntelui, s-ar afla paradisul de bezne al unui anahoret tare bătrân. Era mai bătrân (grăiau ei în dodii) decât timpul. Nu ieşise de acolo, din munţi şi din peşteră, niciodată, de când se ştiau ei şi moşii lor, pe pământ – parcă de la naşterea lumii încoace. Şi spuneau, pe la mesele cinei, că sihastrul ar fi fost atât de aproape de îngeri, încât mulţi îl vedeau, înspre amurg, zburând fără de aripi, precum o ceaţă cu chip, prin luminile aerului mătăsos. Şi, tocmai de aceea, de câteva săptămâni era, din nou, bolnav de moarte şi scârbit de lumea asta. Se spunea că zace în peştera lui, înconjurat de arhangheli, de serafi şi heruvi, şi de duioşia brutală a morţii.
Am suit mult, printre umbre de copaci şi am ajuns acolo unde nu rezistau la lumină decât jnepenii. Cât am umblat printre arbori, mereu mi se părea că sunt urmărit, furişat, de fiare umane rătăcite, setoase de sânge şi de Dumnezeu, dar neajutorate, şovăielnice. Am călcat şi urcat stânci întunecate, ca de pe lună. Şi am ajuns în dreptul intrării unei grote.
Nu greşisem mult, în părerile şi nălucirile simţurilor mele. Înaintea mea ajunseseră, la bătrânul schivnic, patru drumeţi, care deja tăiaseră, cu umerii, întunericul de la intrarea peşterii – scufundându-se, ca în moarte, în tăcerile adâncului ei.
Păşind, şi eu, dincolo de iluzie, am intrat în beznă. Întâi nu vedeam nimic, şi-mi tot frământam degetele transpirate şi palmele supraîncălzite – apoi începu să joace, în întuneric, lumina prepuielnică a unui foc adânc, de fund al unui abis revelator. La lumina flăcărilor lui întrebătoare, am zărit chipul pustnicului, care, cu adevărat, zăcea, întins pe o coastă, în partea cealaltă a focului.
Era, după câte puteam să-mi dau seama, un om înalt, dacă s-ar fi îndurat să se ridice în picioare. Extrem de slab, cu o barbă albă şi nefiresc, incredibil de lungă, înprejurul lui răsfirată, precum o băltoacă albă, care lumina orişice beznă, fără să mai fie nevoie de jarurile lemnului ars. Presupunând că n-ar fi luminat barba fantastic, de poveste – atunci ar fi fulgerat, în mod sigur, orişice întuneric, cu ochii lui albaştri, enormi. Atât de larg deschişi, dilataţi spre uimire mâhnită, de parcă aşteptau, în cuprinsul lor (scăpărând ferm şi sever!), să se verse, dinafară într-înşii (nu conta când, ci înfăptuirea în sine!), toate răzgândirile şi amânările lumii, spre izbăvirea întru siguranţă.
Vizitatorii care ajunseseră la pustnic înaintea mea nu mai erau, acum, învăluiţi în mantii, ci-şi desfăcuseră chipurile, larg, desăvârşit, spre cercetarea ochilor schivnicului. Erau patru. Trei stăteau împreună, găvozdiţi unu-ntr-altul, ca trei vite speriate de urletele tot mai apropiate ale lupului – iar al patrulea era singur, stingher.
Fireşte, nu îndrăzniseră să înainteze toţi deodată, nici măcar cei trei, care se vedea că sunt legaţi prin sânge – ci-l lăsaseră pe cel dintâi dintre ei trei să se târască în genunchi, până la marginea focului. De partea cealaltă a dansului luminii se aflau ochii cei imens deschişi ai cercetării, sau ai unui vis adevărat, bolnav şi înfrigurat. Drumeţul mişcat spre limita luminii era, de fapt, o tânără fată.
-Preasfinţite, îndură-te şi binecuvântează! – se auzi, din pământ, glasul ei melodios şi sfios. Am venit, aici, tocmai din Friuli, cu un frate al meu, oştean de vază, şi cu sora noastră, întoarsă din tristeţea mânăstirii. Sunt fiica ducelui…
-Ştiu cine eşti şi sunteţi toţi. Te du acasă şi mărită-te, cu grabă. Cel hărăzit ţie te aşteaptă.
-Dar părinţii mei nu-l vor…că-i sărac şi nu-i nobil…
-Dacă vrei să împlineşti două vieţi, du-te chiar acum şi fă ce trebuie, în acest ceas. Nu pot părinţii din lumea asta, de azi, să schimbe crugurile stelelor, dar pot, în schimb, clipa de fericire s-o dea otrăvii. Faci cum îţi zic – şi va fi mai bine, cu o lumină, în lume – …şi bătrânul îşi opri brusc grăirea, de parcă vorbele lui ar fi trecut, dintr-odată, în alt loc şi-n alt timp, ca dintr-o odaie într-alta.
Nemaiauzind vorba schivnicului, fata se trase, tot în genunchi (dar, parcă, mai umilită de cum venise…), înafara bătăii flăcărilor. În felul acesta, lăsă loc pasului trufaş al fratelui ei, care nu îngenunchease, ci mergea, ca spre o redută deja cucerită de soldaţii lui.
-Eu, părinte… – îşi drese vocea, cu evident efort de îndulcire falsă, tânărul.
-…Ieşi afară din peşteră, golane! – se auzi, deodată, în mod cu totul neaşteptat, glasul tunător (cât să prăbuşească pereţii grotei peste cei de faţă!), al celui ce părea că-şi stinsese toate puterile, în vorbele cele dinainte, grăite pentru fata cea mare a ducelui. Aerul peşterii de bezne se despărţea şi se-nmulţea, în triunghiuri tot mai ascuţite şi, parcă, tot mai luminos-arzătoare, zbătute amarnic, precum faldurii unei mări, şi reverberate la infinit.
…Se auziră nişte lipăituri sfioase, scrâşniri surde şi mărunte dărâmări de pietriş – iar cel trufaş dispăru, precum o felină mică şi jigărită, în beznă (într-o parte ori alta a locului), copleşit, ca de un ordin de general celest, de glasul schivnicului. Gândeam că, afară, îşi va regăsi sora mai mare (a cărei mişcare spre ieşirea din peşteră n-o auzisem). Ori, poate că nu.
…Fata cea mică, rămasă singură, faţă în faţă, cu flăcările trosnitoare ale focului, poate din pricina fricii, căzu, şi ea, în genunchi, târându-se, după pilda soră-sii, până la marginile suportabile ale luminii:
-Preasfinte, eu aş vrea să ştiu dacă mă voi mărita cu fiul…
Nu se auzi decât trosnetul înăbuşit şi continuu al focului. Fata îşi făcu, iarăşi, curaj:
-…Cu fiul contelui… – şi vocea i se frânse, iarăşi.
Niciun răspuns, din partea de dincolo de foc. Nedumerită şi înfricoşată, fata tăcu frânt şi se ghemui în propria-i tăcere.
…Aşa se scurse aproape un sfert de ceas. Poate. Eu stăteam în picioare, rezemat de o stâncă. În cele din urmă, frângându-şi mâinile şi muşcându-şi buzele până la sânge, fata se ridică, umilită, şi se întoarse să plece. Atunci auzi, de dincolo de luminile focului:
-Străduieşte-te şi fii mai bună. Dar ştiu că e zadarnică fie şi încercarea, pentru cei slabi şi fără de vlaga hotărârii… – …şi fata se întoarse şi se pierdu, de tot, în beznă.
Nu ştiu, poate că a aflat, în cele din urmă, intrarea peşterii.
…Al patrulea hoinar venit şi oprit aici, în peşteră, ieşi de dincolo de umbra singurătăţii sale. În genunchi, parcă vorbind cu sine, zise, cu tristeţe:
-Am venit să văd dacă e adevărat că vezi. Am venit să întreb nu despre mine, ci despre lumea asta, preasfinţite. Dar văd că tu vezi numai ceea ce toţi văd, şi te interesezi mai curând de fleacuri, de zadarurile clipei, decât de veşnicie…
– Pleacă, Satană – se auzi, blajin, glasul schivnicului. Nu eşti venit prima dată, şi nici pentru ultima. Dar îţi repet, doar ca să nu crezi, vreodată, în izbânda ta (deci, să nu sângeri mai mult decât trebuie) – şi, astfel, să te gândeşti la înfrângerea ta şi, poate, prin înfrângere, la mântuire: nu există vecie, ci există clipa. Nu există sfinţi şi nici ceruri, dacă nu există oameni. Iar tu nu vei birui, pentru că priveşti prea departe, ca să poţi vedea ceva. Eşti, diavole, prea savant, pentru a putea fi înţelept. De aceea pierzi mereu – de aceea se tot lungeşte lumea asta ca orbire, de aceea viaţa este gâtuită de melancoliile tale, cu care te mândreşti, Satano, în loc să le vindeci…iar învierea întârzie, cu fiecare amânare, cu fiecare şovăială, poleită cu aureola vană a gândului…
…Eu n-am mai zăbovit. Ce nu înţelesesem cu ochii şi mintea, simţisem, cu lumina cea mare: inima.
Ieşit din grotă, umblând şi revenind în lumea zadarului şi larmei fără de minte şi folos, am auzit, după mulţi ani, că fata cea mare a ducelui din Friuli, măritată cu un meşteşugar din Pescara, era, de către oamenii săraci, cea mai iubită şi respectată dintre femeile provinciei. Iar copiii ei cei trei o însoţeau, din colibă în colibă, întru luminarea vieţilor oamenilor sărmani, fie şi cu o scânteiere a focului celui mai înalt – focul milei lui Crist. Fratele ei fusese ucis, într-o încăierare pentru muieri, dintr-o tavernă. Iar sora ei mai mică se întorsese în mânăstire, devenind, cu timpul, maica superioară a mânăstirii cu pricina.
…Nu l-am mai văzut, de atunci, pe schivnic, şi nici nu i-am mai întrebat, pe oamenii Abruzzilor, despre el. Când mă întorc, uneori, în Italia, rememorând locurile tâlcurilor vieţii mele – prefer să privesc cerul de deasupra munţilor, ori pe cel răsfrânt şi adâncit, fratern, în apele râului Aterno, sau în cele, încă mai mistice, ale Adriaticii. Pretutindeni, însă, aud plânsul diavolului.”

 

 

Adrian Botez

Categorii:GÂND, literature

UAP Deva vă invită la expoziţia „Structuri suprapuse. Expun Cornelia Gherlan şi Cristina Buzamet, culori şi forme în poemele imaginilor visate

18 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Avem plăcerea de a vă invita sâmbătă, 18 octombrie 2014 ora 11 la vernisajul expoziției „Structuri suprapuse”, pictură și mozaic, care va avea loc la Galeria de Artă „FORMA” Deva. Expun artistele CORNELIA GHERLAN și CRISTINA BUZAMET

DSC_8761 afis GHERLAN-BUZAMET re DSC_8747

 

 

CORNELIA GHERLAN

Membră a Uniunii Artiştilor Plastici – România din 1990
Absolventă a Institutului „Nicolae Grigorescu” 1984
Clasa Profesor TRAIAN BRADEAN
Născută la Medgidia, 02. 03. 1960

Expoziţii personale

2011- Pictura -KronArt Gallery Brasov
2011- „FOC SI PAMANT” -pictura ,Galeria Ana-Bucuresti
2011- „PORTRETE” -grafica Centrul Cultural Carmen Silva -Sinaia
2007 – LUMINA MARII – pictura ,galeria 130 Bucuresti
2006 – „DOBROGEA „ – pictura TC.Art Gallery , Bucuresti
2006 – „Eveniment 20″ – pictura si grafica la Muzeul de Arta Lucian Grigorescu,Medgidia
2006 – „DRUMURI” – Galeria KronArt, Braşov;
2006 – Pictură şi grafică – Atlantis Club Bucureşti;
2005 – „UNIVERSURI” – PICTURA & GRAFICA, Galeria Caminul Artei -Bucuresti;
2005 – „UNIVERSURI” – PICTURA & GRAFICA, Muzeul de Arta Constanta;
2005 – „SFARSITUL VERII”, Galeria KronArt, Braşov;
2004 – „TĂRÂMURI IMAGINARE”, Forum-hotel, Costineşti;
2004 – Grafică, Art Jazz Club, Bucureşti;
1986 – Desen, gravură, acuarelă, Muzeul de Artă Lucian Grigorescu ,Medgidia;

Expoziţii de grup şi activităţi asociate
2011- BOUNDLESS/SINIRSIZ -expo internationala Rhgallery Istambul
2010- Simpozionul international de pictura „Lucian Grigorescu” Medgidia
2010 -„ Documente de artist”- grafica,Constanta
2009- Salonul de iarna -Palatul Sutu ,Bucuresti
2007 – Simpozionul Internaţional de Pictură „Lucian Grigorescu” editia a IV a-
Medgidia ;
2006 – ‘Les couleurs de la Francophonie ‘ – Palatul CEC, Bucureşti ;
2006 – A XV-a Ediţie a Saloanelor Moldovei, Bacău – România, Chişinău –
Republica Moldova;
2006 – Simpozionul International de Pictura „Lucian Grigorescu” editia a III a -Medgidia
2005 – A III a Bienala Internationala de desen ” Josep Amat” , Sant Feliu du Guixolx ,
Catalonia , Spania
2005 – Salonul Bucureştean de Pastel- Cercul Miltar National, Bucureşti ;
2005 – Simpozionul Internaţional de Pictură – Medgidia ;
2005 – ShopArt, Word Trade Center – Bucureşti;
2004 – Salonul Municipal de Grafică, Apollo, Bucureşti;
2004 – Trienala internaţională de gravură, Kochi – Japonia;
2004 – A XIV-a Ediţie a Saloanelor Moldovei, Bacău – România, Chişinău –
Republica Moldova;
2004 – ShopArt, Word Trade Center – Bucureşti;
2004 – Concursul „Nicolae Tonitza” – Bârlad;
2003 – Salonul Municipal de Grafică, Apollo – Bucureşti;
2003 – ShopArt, Word Trade Center – Bucureşti;
2003 – Bienala „Lascăr Viorel”, Piatra Neamţ – România;
2003 – A XIII-a Ediţie a Saloanelor Moldovei, Bacău – România, Chişinău –
Republica Moldova;
2003 -A II-a Bienală Internaţională de Desen „Josep Amat”, Sant Feliu du Guixolx,
Catalonia – Spain;
2003 – Mail Art Project „Est-Vest”, Satu-Mare – România;
2002 – Saloanele Bucureştilor, Dalles – Bucureşti;
2002 – Concursul „Nicolae Tonitza” – Bârlad;
2002 – A XII-a Ediţie a Saloanelor Moldovei, Bacău – România, Chişinău –
Republica Moldova;

 

„Fiind de loc din Dobrogea ar fi fost imposibil sa nu evoc intrun fel sau altul dealurile,culorile,luminile cretoase,pamanturile arse
de soare ale acelor locuri.Picturile mele sugereaza peisaje,folosind puterea de impresie a culorilor asezate in compozitii abstracte sau figurative dorindu-se a fi si intrebari totodata. Lagaturile dintre forme sunt legaturi intre oameni,comunicari ,intalniri fericite.
Seninataea sta alaturi de bucurie dar si de inversunare,tristete.
Pentru mine dealurile ,culorile, formele sunt oameni,idei,sentimente,discutii,toate inchegandu-se la un moment dat in cadrul tabloului si depasindu-l,trecand in sufletele oamenilor.”
Cornelia Gherlan

 

 

CRISTINA-MARY BUZAMET

23 decembrie 1968, Bucureşti

Studii:
Facultatea de Arte Plastice, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Secţia Grafică la clasa Prof. univ. dr. Mircia Dumitrescu  – 2008
Masterat: Educaţie prin arte vizuale, în cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti – 2013

Membru U.A.P. din 2009

Expoziţii personale:
2003
– Institutul Francez din Bucureşti
2007
– Protoieria Călăraşi – « Izvorul chipului »
2010
– Crowne Plaza – « Galeria de portrete »
– Galeria Basil – « Mozaic gestual »

Expoziţii de grup:
2005
– Expoziţie de carte bibliofilă «Sonete» de Mihai Eminescu în sala de expoziţii a Academiei Române, Bucureşti
– Expoziţie de carte bibliofilă «Sonete» de Mihai Eminescu în sala de expoziţii a Centrului Internaţional de Studii «Mihai Eminescu» Memorialul Ipoteşti
– Expoziţie de desen şi carte bibliofilă «Sonete» Mihai Eminescu la Galeria municipiului Hunedoara
participare în cadrul expoziţiei Universităţii Naţionale de Arte la Galeria municipiului Fălticeni
– Expoziţia «Salonul de grafică aplicată şi ilustraţie» ediţia 1 în cadrul «Târgului de carte Gaudeamus» 23-27 noiembrie
2006
– Expoziţie de carte bibliofilă «Sonete» Mihai Eminescu, sediul Ministerului Afacerilor
Externe, Bucureşti
– Participare la expoziţia internaţională “‘Poduri europene” de la Berlin şi Paris
Ipoteşti – Institutul Cultural Român – Bucureşti
2007
– «Maeştrii şi discipolii» TIAV – Bucureşti

Cărţi bibliofile:
– “Sonete” de Mihai Eminescu– ediţie bibliofilă apărută cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la naşterea poetului, în tiraj de 1000 de exemplare ilustrate de 40 de gravori, cele 8 gravuri originale fiind semnate olograf, ediţie ce a beneficiat de sprijinul Regiei Autonome “Monitorul Oficial”. Câte un exemplar din această ediţie se află în colecţia Regiei Autonome a Monitorului Oficial, Biblioteca Metropolitană “Mihail Sadoveanu” din Bucureşti, Biblioteca Centrului Internaţional de Studii “Mihai Eminescu” – Ipoteşti, Biblioteca De Medici din Florenţa.
– “Plumb” de George Bacovia – ediţie bibliofilă ilustrată cu  8 gravuri originale fiind semnate olograf, ediţie ce a beneficiat de sprijinul Regiei Autonome “Monitorul Oficial”.

2008
– Expoziţia internaţională « PODURI EUROPENE » – Paris, Berlin
– Expoziţia « FEMINISM, FEMINITATE » în cadrul Târgului de artă contemporană, WTC Bucureşti
2009
-A 54-a Expoziţie a Federaţiei Internaţionale Culturale Feminine – Bucureşti – Palatul Parlamentului, sala Brâncuşi

2010
– «Bienala de grafică» Ediţia I  – Sf. Gheorghe – jud. Covasna
– «Saloanele Moldovei» – Bacău, Chişinău
– «Salonul Naţional de Artă Decorativă»  Palatul Cotroceni

2012
-« Salonul Naţional de Artă Decorativă »  Palatul Cotroceni
– ”Bienala Decorative Art” Palatul Parlamentului Sala Brâncuşi

2013
-«Salonul Naţional de Artă Decorativă»  Palatul Cotroceni

Proiecte individuale:

2008
– Panouri decorative (exterior) – tehnica mozaicului – realizate pentru Bar Club Biliard SERENO- 3.6 mp
– Mozaic mural (interior) – tehnică mixtă– realizat pentru firma Mamitzu Production Srl.- 12
– Panou decorativ (exterior) – tehnica mozaicului – realizat pentru firma Dan Serv Trading ’96 – 5,25 mp

2009
– Triptic mural (interior) – comandă privată – mozaic vitro-ceramic – 2,5 mp

2011
Mozaic mural (exterior) – comandă privată pentru faţadă vilă Insula Creta, Grecia – travertin, marmură, onix  -2,5 mp

Proiecte voluntariat:

2012
Mozaic exterior – clădirea renovată a Sp. de copii Gr. Alexandrescu Bucureşti – lucrare realizată cu echipa Clubului de mozaic de la Ceainăria Serendipity

Contact:  0740 029 523; 0725 951 064; cristinabuzamet@gmail.com

Categorii:PRESA

Codul de procedură civilă a fost modificat! Aspecte legate de noile proceduri, executarea silită, investirea cu formulă executorie (cazurile), legile incidente care se modifică…

17 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Modificările la Codul de procedura civila

 

Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe a fost adoptată.
Iata principalele modificari, pe scurt:
• reintroducerea procedurii de învestire cu formulă executorie pentru titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti;
• modificarea art. 650 alin. (1) NCPC referitor la instanţa de executare – instanţa de executare va fi judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu este în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor;
• eliminarea posibilităţii extinderii competenţei teritoriale a executorului judecătoresc în cazul existenţei bunurilor imobile ale debitorului în raza mai multor curţi de apel, urmărirea silită imobiliară fiind de competenţa exclusivă a executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află imobilul. În situaţia în care se urmăresc mai multe imobile aflate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel, competenţa va aparţine oricăruia dintre executorii judecătoreşti care funcţionează în respectiva circumscripţie, la alegerea creditorului;

• posibilitatea participanţilor la proces de a primi, la cerere, o copie de pe notele grefierului şi de a le contesta, precum şi de a primi, la cerere şi pe cheltuiala proprie, o copie electronică a înregistrării şedinţei de judecată;
• recalificarea caii de atac – ipoteză în care, de la data pronunţării sau, după caz, a comunicării încheierii, va începe să curgă un nou termen pentru declararea sau motivarea căii de atac;
• verificarea si regularizarea cererii de chemare in judecata – se reglementeaza situaţia în care cererea nu este de competenţa completului căruia i-a fost repartizată;
• eliminarea etapei de încuviinţare a executării silite din competenţa instanţelor şi atribuirea acesteia executorilor judecătoreşti;
• competenţa executorului judecătoresc, în cazul urmăririi silite a bunurilor mobile şi al executării silite directe mobiliare, astfel introducerii competenţei alternative a executorului judecătoresc din circumscripţia curţii de apel unde se află bunurile, pe lângă competenţa executorului judecătoresc de la sediul debitorului;
• reglementarea situaţiei în care, la cererea executorului judecătoresc, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în copie, atât datele şi informaţiile, cât şi documentele, apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite;
• abrogarea art. 854 NCPC referitor la contestarea actului de adjudecare.

Modificări sau completări ale altor acte normative, precum Codul civil, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, Legea a contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele de timbru.

Ministerul Justiţie face public:

Va facem cunoscut ca la data de 30.09.2014, Camera Deputatilor, În calitate de Camera decizionala, a adoptat propunerea legislative pentru modificarea si completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative conexe.
Propunerea legislative are ca obiect de reglementare amendarea noului Cod de procedura civila (Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, republicata, cu modificarile si completarile; În continuare NCPC), precum si a unor acte normative conexe, principalele solutii legislative fiind prezentate mai jos.

 

 

I. Modificarea si completarea unor dispozitii din NCPC
• atribuirea În competenta judecatoriei a cererilor de declarare judecatoreasca a mortii unei persoane;
• instituirea posibilitatii partilor de a obtine, pe cheltuiala lor, o copie a Înregistrarii sedintei de judecata, În ceea ce priveste cauza acestora;
• amendarea art. 136, art. 139,’ art. 200, art. 450, art. 457, art. 484, art. 520, art. 999 si art. 1.017 NCPC pentru clarificarea ipotezei normei juridice, pentru corelare cu alte normele din cuprinsul NCPC sau ca urmare a Înregistrarii deja a unor cazuri de aplicare neunitara a noilor norme procesual civile;
• amendarea art. 603, art. 615 si art. 635 NCPC privind hotararea arbitrala si executarea silita a acesteia pentru a fi puse de acord cu procedura Învestirii cu formula executorie a titlurilor nejurisdictionale, nou introdusa;
• amendarea dispozitiilor privitoare la actualizarea valorii obligatiei principale stabilite În bani, precum si instituirea posibilitatii instantei de executare de a stabili dobanzi, penalitati sau alte sume, care se cuvin de plin drept creditorului;
• includerea titlurilor executorii notariale În categoria titlurilor executorii prevazute la art. 638 NCPC;
• reintroducerea, la art. 6401 NCPC, a procedurii Învestirii cu formula executorie de catre instanta judecatoreasca a titlurilor executorii, altele decat hotararile judecatoresti;
• la art. 650 alin. (1) NCPC s-a stabilit, În regula generala (exceptie facand cazurile În care legea ar dispune altfel), ca instanta de executare, judecatoria În a carei circumscriptie se afla, la data sesizarii organului de executare, domiciliul sau, dupa caz, sediul debitorului, rezolvandu-se astfel vidul legislativ ivit ca urmare a pronuntarii si publicarii Deciziei nr. 348/2014 a Curtii Constitutionale prin care au fost declarate neconstitutionale dispozitiile art. 650 alin. (1) NCPC;
• amendarea dispozitiilor privitoare la competenta executorului judecatoresc;

• reglementarea cazurilor vizand schimbarea domiciliului sau sediului
debitorului/creditorului dupa Începerea executarii silite;
• amendarea art. 665 NCPC În sensul atribuirii În competenta executorului
judecatoresc a Încuviintarii cererilor de executare silita În relatie cu toate titlurile
executorii (atat jurisdictionaie, cat si nejurisdictionale); pentru corelare cu aceasta
sotutie legislative au fost amendate si alte norme din materia executarii silite;
• extinderea aplicabilitatii normelor privind comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura si la actele de procedura din cadrui executarii silite, cand comunicarea acestora nu se poate face de executorul judecatoresc;
• termenul prevazut la art. 714 alin. (2) NCPC În care se poate face contestatie împotriva Încheierilor executorului judecatoresc a fost marit de la 5 zile la 15 zile;
• la art. 716 aiin. (1) NCPC s-a prevazut expres ca dispozitiile privind verificarea si regularizarea cererii de chemare În judecata nu se aplica În cazul contestatiei la executare;
• amendarea dispozitiilor referitoare la restituirea sau predarea unor bunuri În cursul procedurii de urmarire mobiliara, la competenta executorului judecatoresc În materia urmaririi silite imobiliare, la administrarea imobilului urmarit, la pubiicitatea vanzarii În materia urmaririi silite imobiliare si la garantia de participare si oferta de cumparare;
• instituirea unor reglementari noi privind contestatia împotriva procesului verbal de licitatie;
• abrogarea normei privind contestarea actului de adjudecare;
• amendarea dispozitiilor privind intabularea dreptului de proprietate si punerea În posesie a adjudecatarului;
• amendarea unor reglementari din materia executarii silite directe (obligarea debitorului la despagubiri; aplicarea de penalitati).

 

II. Modificarea si completarea unor acte normative conexe
• Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, repubiicata, cu modificarile si completariie ulterioare, a fost completata cu un nou articol cu privire la durata stagiului executorului judecatoresc;
• articolul 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, repubiicata, cu modificarile si completariie ulterioare, a fost modificat în ceea ce priveste unele dintre cererile de competenta judecatorului stagiar;
• dispozitiile privind obligatia executarii si instanta de executare din cuprinsul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completariie ulterioare, au fost amendate;
• au fost amendate dispozitiile referitoare la prezumtia de renuntare la mostenire, vanzarea bunurilor mobile ipotecate si prescriptia dreptului la actiune privind creanta garantata din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, repubiicata, cu modificarile ulterioare;
• au fost amendate dispozitiile Legii nr. 71/2011 pentru punerea În aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificarile si completariie ulterioare, referitoare la executarea ipotecii mobiliare;
• Legea nr. 76/2012 pentru punerea În aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul
de procedural civila, cu modificarile ulterioare, a fost completata cu norme de aplicare
vizand dispozitiile referitoare la verificarea si regularizarea cererii, precum si la
intampinare. De asemenea a fost clarificata semnificatia unor sintagme si temeni si au
fost amendate dispozitiile privitoare la dreptul la actiunea ipotecara, reglementat de art.
2.504 din noul Cod civil;
• Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor
judecatoresti, precum §i pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedura civila, a fost amendata În ceea ce priveste aplicabilitatea unora
dintre dispozitiile sale În cazul recursului de competenta fnaltei Curti de Casatie si
Justitie;
• Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost completata cu norme privind taxarea unor cereri (Învestirea cu formula executorie a titlurilor, altele decat hotararile judecatoresti; actiunea În anulare a hotararii arbitrale);
• articolul 20 din Legea nr. 17/2014 privind unele masuri de reglementare a vanzarii-cumpararii terenurilor agricole situate În extravilan si de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societatilor comerciale ce detin În administrare terenuri proprietate publica si privata a statului cu destinatie agricola si Înfiintarea Agentiei Domeniilor Statului.

Categorii:PRACTIC

Boema nr. 10/2014. Sumar, literatura în mişcare: de la întâmplări simple la taina căderilor. Petre Rău, atent la fenomenul literar actual…

17 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Boema 10001Boema 10002

Categorii:REVISTA

Dumitru Hurubă, ivitaţie! Deva, 24 octombrie 2014… Un scriitor şi viziunea despre lumea în care trăim… La mulţi ani!

17 octombrie 2014 Un comentariu

Mitica invitmitica dialogHURUBA ZIS

Categorii:literature, PRESA

Deva, 12 octombrie 2014, Salonul Hunedorean al Cărţii, Editura CronoLogia, Sibiu. Lansarea cărţii Lecţia discretă de umor şi viaţă în opera lui Radu Igna. Sunt prezenţii scriitorii Maria-Daniela Pănăzan (director editură), Ovidiu Vasilescu, Ioan Barb, Lorinczi Francisc-Mihai, Constantin Stancu şi conducerea Clubului „Cetate” Deva…

13 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Deva SalonAfis Constantin Stancu

Categorii:PRESA

Un zâmbet în paradis cu Ticu Leontescu. Câteva gânduri de Eugen Dorcescu…

12 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Eugen Dorcescu

Poezia lui Ticu Leontescu

 

 

Poezia lui Ticu Leontescu (Răstignită iubirea, 2004; Plâns transfigurat, 2005; Iaşii în…
haiku, 2007; E toamnă în Eden, 2008; Crucea – răscruce, 2010; Se poartă negru, 2012) se încadrează în domeniul, privit cu oarecare condescendenţă, al liricii religioase şi suportă, în consecinţă, toate tratamentele de natură hermeneutică aplicate unui atare tip de creaţie. În genere, după acordarea calificativului în cauză („poezie religioasă”), critica expediază analiza, abordând şi investigând, destul de superficial, destul de nesigur, temele, stilul, imaginea, configuraţia prozodică etc., aşa cum se procedează mai totdeauna, dar fără a ţine seama de vreo diferenţă specifică. Finalul demersului aduce unele aprecieri axiologice şi câteva generalităţi ezitante asupra literaturii de asemenea factură. Astfel, cercul se închide. Şi insatisfacţia dăinuie, se propagă, se cronicizează. Ce-i de făcut? Pârjolul ateu a nimicit într-atât apetenţa pentru trăirea în duh? Cu puţine excepţii (cu atât mai meritorii: Ion Arieşanu, Olimpia Berca, Alexandru Ruja, Adrian Dinu Rachieru, Emilian Marcu, Constantin Buiciuc, Gheorghe Secheşan etc.), comentariile sunt timide, inhibate, vădind
o explicabilă, până la un punct, nefamiliarizare cu subiectul. Poezia religioasă, mai exact poezia
mistico-religioasă, creaţie a unor autori cu necesităţi spirituale conştientizate, poezie de al cărei statut şi de a cărei îndreptăţire teoretică, ideatică, am îndrăznit a mă ocupa cu un timp în urmă (cf. eseul Poezia mistico-religioasă. Structură şi interpretare, în Eugen Dorcescu Poetica non-imanenţei, Editura Palimpsest, Bucureşti, 2009), rămâne încă a fi cercetată şi aşezată la locul ce i se cuvine în panteonul literar. Înainte de orice, însă, trebuie eliminate o seamă de confuzii (precum aceea dintre poezia mistică, pe de o parte, şi cea religioasă, pe de alta) şi se impune a fi formulate o seamă de enunţuri axiomatice. De pildă: caracterul imuabil, previzibil, al arhitemei (permutările
sunt de căutat la palierul motivelor şi al tipurilor de lectură); perspectiva necondiţionat metafizică;
sublimitatea sistemului de referinţe. Totul se face şi se rosteşte într-o lume în care Dumnezeu există. Totul se face şi se rosteşte cu conştiinţa, şi din conştiinţa, acestei existenţe:

…Corupţia pătrunde pretutindeni:
în adâncuri, ca o rădăcină,
căreia nimic nu-i scapă.
În sus, ca o liană
şi nimic nu-i prea-nalt,
pentru-a scăpa neescaladat de ea.
Se-ntinde în lungul şi-n latul planetei,
sufocând totul, devorând totul,
ca o volbură gigant…
Sub ochii trişti
ai Celui Prea Înalt.
(Potopul corupţiei, din volumul Crucea – răscruce)

Concomitent, este absolut limpede că poezia mistico-religioasă pretinde, spre a fi înţeleasă corect, şi corect analizată, o pregătire specială (cunoaşterea Scripturii), pe lângă cea literară propriu-zisă. Şi tot atât de limpede este că, dacă doreşte să fie poezie (nu predică, nu excurs teologic), atunci trebuie, necondiţionat, să satisfacă cerinţele unei lecturi estetice. Nu putem stărui îndeajuns asupra acestui imperativ. Altfel, mesajul poate fi onorabil ca idee şi pledoarie, dar, artisticeşte, a eşuat, întrucât nu recurge, spre a comunica, la mijloacele, la mecanismele, la convenţiile subsumabile poeticităţii.
Potrivit dihotomiei pe care am propus-o în amintitul eseu, „poezia religioasă (religio, – onis ‛credinţa în forţe supranaturale şi adorarea lor’) este legată de o formă determinată a unei religii (ca instituţie) şi-i exprimă acesteia simbolurile, ritualurile, manifestările exterioare.
Poezia religioasă este trăirea mediată de ritual a misterului” (op. cit., p.57). Pe de altă parte, „poezia mistică (mysticus ‛ascuns’, ‛tainic’) exprimă substanţa relaţiei intime dintre spiritul individual şi Spiritul universal, dintre făptura umană şi Creatorul ei. Poezia mistică este trăirea directă a misterului” (Ibidem). Dacă citim cu atenţie şi, eventual, repetat scrierile lui Ticu Leontescu, şi le aplicăm această grilă, vom fi nevoiţi să admitem că discursul său liric nu aparţine, pe deplin, nici poeziei religioase (nu există referiri la ritual), nici, pe de-a-ntregul, celei mistice (nu există, manifest, freamătul, fiorul misterului). Aceasta este o primă observaţie vizând personalitatea poetului şi a scrierilor sale, anume: postura consacrată, uneori rigidă, canonică, hieratică, a glăsuitorului, a celui ce
invocă Divinitatea, pare a fi fost abandonată, sau, oricum, mult atenuată. Şi totuşi, comunicarea
nemijlocită cu sacrul este intensă, este prezentă pretutindeni şi în orice clipă. Atâta doar că avem a face cu o comunicare neceremonioasă, neprotocolară, cu o comunicare eliberată de, uneori, ostentativul cutremur al fiinţei, o comunicare simplă, lipsită de retorică, smerită, umilă, plină de încredinţare, aidoma celei trăite de un copil ce vorbeşte întruna şi despre toate cu Tatăl. După dreptarul, parcă, al Psalmului 130:

„1. Doamne, nu s-a mândrit inima mea,/ nici nu s-au înălţat ochii mei,/ nici n-am umblat
după lucruri mari,/ nici după lucruri mai presus de mine,/ 2. Dimpotrivă, mi-am smerit/ şi mi-am
domolit sufletul meu, ca un/ prunc înţărcat de mama lui, ca răsplată/ a sufletului meu…”.
Iată o mostră, recoltată, nici mai mult, nici mai puţin, decât din agitatul trafic urban (şi atinsă
de un abia perceptibil balans metaforic):

Doamne-ncotro s-alerg?
Duhovniceşte-s încă prunc,
încă-un imberb.
Trafic intens.
Efort imens.
Goană cu sens şi fără sens.
Alerg şi eu.
Alerg din greu,
pe… contra-sens.
Alergi şi Tu?
Tu, încotro?
Încotro, eu?
Vreau un răspuns.
Alo?
(Pe contra-sens, din volumul E toamnă în Eden)

Nu avem a face cu splendori ritualice, nu avem a face cu măreţiile impenetrabile ale tainei. Nimic grandios, nimic grandilocvent. Numai susurul timid al monologului/ dialogului, întemeiat în proximitatea tăcerii lăuntrice (cf. Discursul tăcerii, din volumul Se poartă negru).
Autorul nu este atras de forme, ci vizează substanţa. Precum în această artă poetică sui-generis
(şi decizie existenţială sui-generis):
Un poet priveşte… Crucea.
Şi, privind-O,
cruce-şi face!
N-are stare,
n-are pace.
Se-ntinde, întreg,
pe Ea.
Şi începe-a exista.
(Un poet, din volumul Se poartă negru)

Dumnezeul lui Ticu Leontescu, Dumnezeu al Vechiului Testament şi al Noului Testament, revelat şi întrupat în Iisus Hristos (rămânând, desigur, şi Elohim, şi Yahvé, şi El Elyon „Dumnezeul Cel Prea Înalt”, şi Adonai „Stăpânul”, şi El Şadai „Dumnezeul Atotputernic”, şi El Olam „Dumnezeul Cel Veşnic”, şi Iehova Savaot „Domnul Oştirilor”), poate fi apropiat de acel Iehova-Şama, „Domnul este prezent”, din Cartea lui Ezechiel 48, 35. Iar dragostea Lui pentru făptură – nemărginita dragoste hristică – pare a fi totuna cu cea desemnată de Osea (11, 7-8) prin heşed – iubire compasivă şi dezinteresată.
Remarcăm, şi reţinem, în relaţie cu poezia despre care vorbim acum, această kenoză, acest pogorământ, remarcăm dimensiunea divino-umană a sacralităţii, desăvârşita „cumsecădenie”,
desăvârşita colocvialitate, în tăcere, a teribilului Yahvé, prezenţa Sa în toate locurile şi în toate fragmentele de timp prin care trece, în scurta-i şi incomprehensibila-i viaţă, muritorul.
Pornind de la datele înşirate mai sus, vom conchide că religiozitatea şi misticismul lui Ticu Leontescu şi ale poemelor sale sunt definite foarte exact de ceea ce se înţelege prin minimalism. Totul este dimensionat la scară umană, fără, trebuie subliniat, ca vreuna din entităţile aflate în permanent dialog să-şi atenueze, necum să-şi piardă, natura, statutul, identitatea.
Iată, aşadar, o a doua constatare, cu posibile implicaţii teoretice, legate de abandonarea formalismului, de modernitatea, eventual postmodernitatea, unui asemenea discurs şi de originalitatea lui tipologică. O atare poezie poate fi descrisă şi potrivit diferitelor niveluri de lectură, pe care le face posibile, le susţine constant şi le îndreptăţeşte. Astfel, procedând sistematic, vom descoperi că ea oferă, ca punct de plecare, într-o hermeneutică atentă, lectura biblică (antroponime, toponime, citate, lecţiuni, aluzii): Adam, Lot, Moise, Gavril, Fecioara, Iosif, Cer, Cădere, Eden, Sinai, Bethleem, Marea Moartă, Şarpele de-aramă, Tabor, Duh, Răstignire, Miel, Cruce etc. etc. Reproducem un text foarte concentrat, ce evocă – şi interpretează – evenimentul unic al Răstignirii:

S-o-mbrăţişeze,
s-o adune,
cu ea în Cer, apoi,
să suie –
întinse braţele-I
spre lume.
Lumea?
Le-a bătut în cuie.
(Iisus pe Cruce, din volumul Crucea – răscruce)
Identificăm, apoi, în succesiunea celei dintâi, o lectură social-istorică (clar exprimată în ciclul Invazia bălăriilor, din volumul Plâns transfigurat, sau în secţiunea Jungla urbană, din volumul Se poartă negru), una existenţială (passim; cf. dialectica râs – plâns în psihismul individual şi colectiv; sau confruntarea infinit – finit, vezi Galactic şi terestru, din volumul Se poartă negru etc.), o lectură spiritual-metafizică (passim; cf. tema transfigurării; de asemenea, forţarea înţelegerii a ceea ce nu poate fi recuperat raţional. A se vedea, între altele, Să Te neg?, din volumul E toamnă în Eden etc.).

La fel:
Ca Tine
nu-i nimeni.
Ca Nimeni –
toţi.
Ca Tine,
toţi am vrea.
Ca Nimeni –
nimeni.
(Ca Tine, din volumul Se poartă negru)
În fine – şi cu osebire – toate aceste posibile, şi necesare, abordări este obligatoriu să se adune şi să se împlinească sub veghea, sub streaşina lecturii estetice, singura care validează un poem sau o carte. Mă bucur să afirm că vom găsi în plachetele lui Ticu Leontescu asemenea iluminări. Mă opresc la una dintre ele, la o dramă clădită pe aceeaşi estetică minimalistă, proprie autorului, dramă convingătoare prin sine, dincolo de orice elan religios, dincolo de orice misticism, dincolo de orice teorie. Şi, tocmai de aceea, implicându-le pe toate:

Azi-noapte-n vis, pe când dormeam,
la Rai în poartă mă făceam.
Şi poarta larg mi s-a deschis
şi am intrat în Paradis.
Treimea Sfântă mi-a zâmbit
şi ca pe-al casei m-a primit.
Uimit, n-am scos nici un cuvânt.
Ştia că vin de pe pământ.
Şi oboseala mi-a luat.
Era o noapte de Sabat.
Mi-a dat în schimb un zâmbet sfânt,
să-l iau cu mine pe pământ.
Când m-am trezit, printre ai mei,
zâmbeam, umpluţi de Cer, toţi trei.
(Zâmbetul sfânt, din volumul Crucea – răscruce)

 

 

14 mai 2013, Timişoara

Categorii:literature

Ticu Leontescu – Beduin (fragment)

12 octombrie 2014 Lasă un comentariu

Ticu Leontescu

 

 

Beduin

1

Trist beduin vizionar,
fără ţintă şi turmă,
traversez tăcut
şi solitar,
vastul pustiu
al lumii de azi,
sperând să-ntâlnesc
un rug aprins,
în faţa căruia să-mi scot
încălţămintele prăfuitului suflet…
Tânjesc s-aud un glas,
chemându-mă pe nume,
precum cândva pe Moise…
Căci toate sunt precum au fost.
Nimic nu s-a schimbat.

2

Cu ochii goi şi lâncezi,
privesc, departe-n zare,
ochiul solar
cum îşi coboară
geana.
Amurg nemărginit.
Fata morgana.
Aştept, ascult…
De ieri? De-un veac?
De mai demult?
Ce rug se va aprinde
pentru mine?
Ce glas mă va striga?
De unde, când şi cum
se va-ntâmpla?
Poate la utrenie?
Poate la vecernie?
În zori?
ori pe-nserate?
În vastul inimii pustiu,
cu-arătătorul pe nisip,
încep să scriu…
Eu, pieritor.
Tu – veşnic viu.

Categorii:literature
%d blogeri au apreciat: