Arhiva

Archive for Aprilie 2011

CARTEA DIN HUNEDOARA LA CHIŞINĂU, CARTEA CA PUNTE ÎNTRE OAMENI. CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE (de la începuturi până în 1944)


CARTEA DIN HUNEDOARA LA CHIŞINĂU:CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE (de la începuturi până în 1944)

În perioada 07 – 10 aprilie 2011, Centrul Internaţional de Expoziţii MOLDEXPO din Chişină a găzduit un impresionant Salon Internaţional de Carte, organizat şi derulat sub patronajul direct al preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Secţia Naţională din Republica Moldova a Consiliului Internaţional al Cărţii, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, Primăria Municipiului Chişinău, Uniunea Editorilor din Republica Moldova Biblioteca Naţională „Ion Creangă”, Comisia Naţională a Republicii Moldova pentru UNESCO, Direcţia Cultură Chişinău, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport Chişinău, Uniunea Scriitorilor din Moldova, CIE „MOLDEXPO” SA, Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, Societatea de Distribuţie a Cărţii PRO-NOI. Partener media al evenimentului: IPNA Compania “Teleradio-Moldova”. Sponsori ai Salonului Internaţional: Ambasada SUA în Republica Moldova (Ambasador E.S.

Asif J. Chaudhry), BAŞTINA RADOG S.R.L (Director Alexandru Rusu), MOLDOVA AGROINDBANK S.A. (Director Natalia Vrabie), Editura PRUT INTERNAŢIONAL (Director Corneliu Molea), Hotel WEATHER WISE (Director Ion Roşca), FAURI (Director Boris Doneţ).

Cuvântul de deschidere a fost rostit de Claudia Balaban, Preşedinte al secției Naţionale din Republica Moldova Consiliului Internaţional al Cărţii. Au fost ascultate mesajele de salut ale distinselor personalităţi: Marian Lupu, Preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova, Preşedinte Interimar al Republicii Moldova, Boris Focşa, Ministru al Culturii al Republicii Moldova, Mihail Şleahtiţchi, Ministru al Educaţiei al Republicii Moldova, Dorin Chirtoacă, Primar general al municipiului Chişinău, Eugen Simion, academician, Academia Română, Gheorghe Prini, Preşedinte al Uniunii Editorilor din Republica Moldova. Au participat la deschiderea festivă a Salonului, Fanfara Liceului “Ginta Latină” din Chişinău şi Studioul muzical coral “Lia-Ciocârlia” de la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret “ARTICO”, director artistic şi dirijor-Luminiţa Istrati.

Pe parcursul a trei zile, conform programului Salonului, au avut loc în mai multe locaţii reprezentative, (Centrul Internaţional de Informare, Centrul Internaţional MOLDEXPO, Biblioteca Municipală “Alba Iulia”, Universitatea de Stat, Uniunea Scriitorilor, Biblioteca „B.P. Haşdeu”, Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova, Casa Limbii Române, Liceul Teoretic „Principesa Natalia Dadianii”, Biblioteca Publică „Onisifor Ghibu”) lansări de carte în prezenţa celor mai importanţi oameni de cultură ai Republicii Moldova şi a distinselor personalităţi care reprezentau Ambasadele din Chişinău a numeroase state. Putem astfel consemna o serie de nume importante: reprezentanta Ambasadei Germaniei, Valentina Turvinenco, Şefa Centrului de Informare şi Documentare „Germania” Deutscher Lesesaal; reprezentanta Ambasadei Franţei în Republica Moldova şi a Alianţei Franceze din Moldova, Diana Dumitru; E.S. Ingrid Tersman, ambasador al Suediei în Republica Moldova; Zhen Shuqin, consilier al Ambasadei Chinei în Republica Moldova; Ozlem Hersan, secretar doi al Ambasadei Turciei în Republica Moldova; Arcadie Suceveanu şi Adrian Dinu Rachieru, reprezentanţi ai Uniunii scriitorilor din Republica Moldova; Ecaterina Dimancea-Dumbrăveanu, reprezentanta Ambasadei României în Republica Moldova şi a Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu”, Valentin Rîbiţkij, reprezentantul Federaţiei Ruse în Republica Moldova şi a Centrului Rus de Ştiință şi Cultură; Alexandr Soloviev, reprezentantul Ambasadei Belarus în Republica Moldova şi mulţi alţii.

Programul Salonului a cuprins şi un Simpozion în cadrul căruia au fost prezentate peste 40 de comunicări.

În ultima zi a Salonului, un exigent juriu reprezentat de nume sonore ale culturii, Claudia Balaban, Ana Bantoş, Olga Bârlad, Tudor Ctitor, Oleg Cojocaru, Lucia Culev, Iulian Filip, Valeriu Herţa, Lidia Kulikovski, Aurelian Silvestru, Arcadie Suceveanu şi Eugen Bejan, au nominalizat câştigătorii premiilor Salonului. Festivitatea de premiere a pus punct prestigioasei manifestări culturale internaţionale.

Din România au fost prezente mai multe edituri de ţinută din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Bacău, Oneşti, mai mulţi editori de carte precum şi o serie de scriitori a căror „producţii” au fost analizate şi selectate în prealabil, pentru a fi prezentate ofi cial.

Editura GENS LATINA din Alba Iulia este deja un nume binecunoscut la Chişinău. Editorul Virgil Şerbu Cisteianu, a editat mai multe volume ale scriitorilor şi poeţilor basarabeni. Pentru a veni în sprijinul acestora, o bună parte dintre cărţi au fost editate şi tipărite cu efortul fi nanciar al editurii. Pe lângă alte titluri, semnate Sonia Elvireanu, Angela Târziu, Virgil Şerbu Cisteianu, Ciprian Iulian Şoptică, Luis Raul Calvo, Nicolae Stoi, la Salonul prezent, editura GENS LATINA, editorul şi scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu a fost prezent la acţiunea de lansare programată a se desfăşura la una dintre cele mai importante Biblioteci din Chişinău, Biblioteca Municipală „Alba Iulia”, cu trei titluri, trei cărţi, două semnate de doi poeţi basarabeni, respectiv un volum reunind selectiv creaţia a zece poeţi: Ciuruit de cuvinte – Traianus – Traian Vasilcău; 100 de rondeluri – Galina Furdui; 10 poeţi basarabeni.

Şi aceste trei volume au fost dăruite poeţilor basarabeni din partea editorului Virgil Şerbu Cisteianu, editarea şi tipărirea lor fi ind suportată de editura GENS LATINA. Traianus, alias Traian Vasilcău este unul dintre cei mai apreciaţi poeţi din Moldova, reprezentant al tinerei generaţii, care a convins prin opera sa de până acum că este un real urmaş al cunoscuţilor poeţi care l-au precedat. Galina Furdui, este autoarea a numeroase volume de poezii. Muzicalitatea versului şi a strofelor poeziei sale au inspirat numeroşi compozitori şi interpreţi de romanţe şi muzică uşoară. Astfel, zeci şi zeci de poezii semnate Galina Furdui au fost puse

pe note muzicale, circulând la momentul de faţă ca şlagăre fredonate atât de tineri cât şi de părinţii sau bunicii acestora. De o  deosebită atenţie s-au bucurat şi proiectele culturale CARTE, LITERATURĂ ŞI PRESĂ LA ORĂŞTIE (de la începuturi până în 1944), PRESA HUNEDOREANĂ (de la origini până în prezent) și LITERATURA HUNEDOREANĂ (de la începuturi până în prezent) semnate de Ştefan Nemecsek, fi ind califi cate ca cele mai valoroase volume din zestrea de carte a bibliotecii care fac referire la istoria literară şi jurnalistică a unei zone geografi ce din România.

Au luat cuvântul vorbind despre cărţile lansate poeta, scriitoarea şi editoarea Marcela Mardare, Elena Roşca-directorul Bibliotecii Alba Iulia, criticul literar Vitalie Răileanu, prof. Trifan Mirobuliov, care a acordat şi o diplomă pentru Editura GENS LATINA din Alba Iulia, poeta şi realizatoarea radio Galina Furdui, mama poetei Steliana Grama (o tânără talentată care a luat calea cerului doar la 33 de ani, căreia în semn de preţuire, Virgil Şerbu Cisteianu i-a publicat postum, un volum de poezii), Boris Gârlea, Vasile Mereuţă, Valeriu Râşniţă, Rodica Ciobanu ş.a. Lansarea cărţilor semnate Ştefan Nemecsek şi a celor editate de Virgil Şerbu Cisteianu, au mai fost prezentate în cadrul Salonului la standurile editurilor EPIGRAF (director Oleg Bujor), PONTOS (director Marcela Mardare) din Chişinău şi DAVID PRES PRINT (director Ioan David) din Timişoara, Centrul Internaţional de Informare din Chişinău în prezenţa academicianului Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova până cu puţin timp în urmă, Universitatea de Stat a Moldovei în prezenţa academicianului Petru Soltan şi Uniunea Scriitorilor din Moldova.

De o deosebită atenţie s-a bucurat şi prezentarea revistei de cultură, ştiinţă şi artă, GÂND ROMÂNESC ce apare la Alba Iulia, sub coordonarea fondatorului seriei noi a publicaţiei, Virgil Şerbu Cisteianu, directorul general al revistei şi al publicaţiilor editate de Asociaţia Culturală GÂND ROMÂNESC, GÂND EUROPEAN şi Editura GENS LATINA.

Ca semn al unei colaborări deosebite şi apreciere a eforturilor creatoare, editorul şi scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu a acordat o serie de diplome şi medalii mai multor scriitori şi poeţi basarabeni, printre care: Galina Furdui, Marcela Mardare, Traian Vasilcău, mama Stelianei Grama, Vlad Marcos, Răileanu Vitalie.

Scriitorul şi editorul Virgil Şerbu Cisteianu, a reprezentat la Salon şi editura DACIA 21 din Cluj Napoca din partea căreia au fost prezentate mai multe volume printre care şi cele semnate de Vasile Fanache, Constantin Cubleşan şi Ion Simuţ.

Având în vedere interesul public manifestat pentru conţinutul volumelor lansate de scriitorii Virgil Şerbu Cisteianu şi Ştefan Nemecsek, cei doi au fort invitaţi pentru participa la două emisiuni realizate la TELERADIO MOLDOVA, Instituţia Publică Naţională a Audiovizualului, de către doi dintre cei mai apreciaţi realizatori de emisiuni, Anatol Caciuc, şef Direcţie Programe, Coordonare, Emisie şi Analize Radio şi Nina Parfentie.

Prestigioasa Editură DAVID PRESS PRINT din Timişoara, a fost prezentă la Salon cu o producţie editoriale de înaltă ţinută, toate titlurile fi ind apreciate atât din punct de vedere al conţinutului cât şi al tiparului şi prezentării grafi ce. Iată câteva titluri dintre volumele lansate, prezentate de Adrian Dinu Rachieru şi conf. univ. dr. Ioan David: Algonauţii – Crişu Dascălu; Banatul Timișan – Traian Vuia; Tabla de la Lugoj – Valeriu Branişte; Între cer și pământ – Violeta Secoşan-Cadar; Arta de a scrie, arta de a citi – Doina Bogdan-Dascălu; Istanbul, un oraș pe două continente – Radu Igna; CARTE, LITERATURĂ ȘI PRESĂ LA ORĂȘTIE (de la începuturi până în 1944) – Ştefan Nemecsek. Ca semn al aprecierii prestanţei editoriale, conf. univ. dr. Ioan David, directorul Editurii a primit una dintre diplomele şi premiile Salonului. În paralel cu prezentarea cărţilor scrise şi editate în Valea Jiului, scriitorul Ştefan Nemecsek a prezentat la un stand distinct şi o colecţie a ziarelor hunedorene care apar în prezent în Valea Jiului şi principalele localităţi din judeţ. Au fost prezentate cele două cotidiane GAZETA VĂII JIULUI (director Ramona Roşulescu) cu mai multe suplimente culturale şi ZIARUL VĂII JIULUI (director Cătălin Docea) cu mai multe suplimente culturale, săptămânalele AFACERI ÎN VALEA JIULUI (director Tiberiu Vinţan), SĂPTĂMÂNA VĂII JIULUI (director Dan Codrea) cu un supliment periodic PENSIONARUL, MATINAL hunedorean (director Gheorghe Chirvasa), ECOUL VĂII JIULUI (director Sorin Mihail) JURNALUL VĂII JIULUI (director Nicu Taşcă), VALEA JIULUI (director Andrei Vlad), ACTUALITATEA HUNEDOREANĂ (director Claudiu Moldovan), MESAGER, (director, Mircea Bujorăscu), CURIERUL VĂII JIULUI şi ZONA SPECIALĂ. Din presa judeţeană s-a discutat despre SERVUS ca cel mai important cotidian zonal, apoi PALIA de la Orăştie, GLASUL Hunedoarei şi MESAGERUL hunedorean. Gazdele Salonului de la Chişinău au fost interesate ce statutul ziaristului din România, de modul în care reuşesc editorii de ziare să reziste crizei economice, procentul de aliniere politică sau grupuri de interese a ziarelor, modul de refl ectare tendenţioasă a realităţii de unele organe media, “scrisul la comandă” contra unor foloase materiale, autocenzura ziaristului în condiţiile abrogării insultei şi calomniei prin presă etc.

Discuţiile avute cu scriitorii basarabeni şi jurnaliştii din media scrisă şi audiovizuală din Moldova, au scos în evidenţă un fapt surprinzător: poeţii şi scriitorii din Valea Jiului şi ţinuturile Hunedoarei sunt cunoscuţi la Chişinău şi în Republica Moldova. Atât ca nume cât şi operă. Este vorba de Dumitru Velea, Elisabeta Bogăţan, Ion Evu, Eugen Evu, Valeriu Bârgău, Mariana Pândaru, Elena Daniela Rujoiu-Sgondea ş.a. Pentru a ne convinge, poetul Traian Vasilcău ne recită poezia NICI MĂCAR NU ȘTII din volumul XERXES LA HELLESPONT de Dumitru Velea. Poeta Marcela Mardare ne surprinde cu o poezie semnată de Eugen Evu: POEZIA ROMÂNĂ din volumul BEŢIA DE TIMP. S-a vorbit elogios la adresa lui I.D. Sârbu şi scrierile sale. Nici nu ştii cum să reacţionezi sau ce să spui când într-o ţară străină descoperi mai multă ştiinţă de carte şi cunoaştere legată de personalităţi culturale din zona ta de baştină, unde majoritatea autorităţilor locale şi semenii tăi locali sunt absolut indiferenţi faţă de omul de cultură şi creaţia sa. Ca o concluzie de fi nal, prezenţa la Salonul Internaţional de carte de la Chişinău a constituit cea prestigioasă participare la o manifestare de această natură a unui reprezentant al Văii Jiului, prilej de mediatizare a bogatei şi valoroasei culturii literare şi jurnalistice hunedorene pentru care mulţi pot să ne invidieze.

 

Text  Victoria COVALCIUC

Preluat din ziarul Curierul Văii Jiului, cu acceptul domnului Stefan Nemecsek

Anunțuri
Categorii:PRESA

SFÂRŞITUL VREMURILOR. IISUS:”Oriunde va fi stîrvul, acolo se vor aduna vulturii.” „Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.” – UN GÂND DE DUMINICA


IISUS DESPRE SFÂRŞITUL VREMURILOR

Mat 24:1 La ieşirea din Templu, pe cînd mergea Isus, ucenicii Lui s’au apropiat de El ca să-i arate clădirile Templului.

Mat 24:2 Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.”

Mat 24:3 El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: „Spune-ne, cînd se vor întîmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfîrşitului veacului acestuia?”

Mat 24:4 Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.

Mat 24:5 Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu, şi vor zice: „Eu sînt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.

Mat 24:6 Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă spăimîntaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întîmple. Dar sfîrşitul tot nu va fi atunci.

Mat 24:7 Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi.

Mat 24:8 Dar toate aceste lucruri nu vor fi decît începutul durerilor.

Mat 24:9 Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi, şi vă vor omorî; şi veţi fi urîţi de toate neamurile pentru Numele Meu.

Mat 24:10 Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii, şi se vor urî unii pe alţii.

Mat 24:11 Se vor scula mulţi prooroci mincinoşi, şi vor înşela pe mulţi.

Mat 24:12 Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.

Mat 24:13 Dar cine va răbda pînă la sfîrşit, va fi mîntuit.

Mat 24:14 Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfîrşitul.

Mat 24:15 De aceea, cînd veţi vedea „urîciunea pustiirii”, despre care a vorbit proorocul Daniel, „aşezată în locul sfînt” -cine citeşte să înţeleagă!

Mat 24:16 atunci, cei ce vor fi în Iudea, să fugă la munţi;

Mat 24:17 cine va fi pe acoperişul casei, să nu se pogoare să-şi ia lucrurile din casă;

Mat 24:18 şi cine va fi la cîmp, să nu se întoarcă să-şi ia haina.

Mat 24:19 Vai de femeile, cari vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţîţă în zilele acelea!

Mat 24:20 Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într’o zi de Sabat.

Mat 24:21 Pentrucă atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n’a fost niciodată dela începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi.

Mat 24:22 Şi dacă zilele acelea n’ar fi fost scurtate, nimeni n’ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.

Mat 24:23 Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Hristosul este aici, sau acolo”, să nu-l credeţi.

Mat 24:24 Căci se vor scula Hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, pînă acolo încît să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

Mat 24:25 Iată, că v’am spus mai dinainte.

Mat 24:26 Deci, dacă vă vor zice: „Iată-l în pustie”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-l în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.

Mat 24:27 Căci, cum iese fulgerul dela răsărit şi se vede pînă la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.

Mat 24:28 Oriunde va fi stîrvul (Sau: hoit, mortăciune.), acolo se vor aduna vulturii.

Mat 24:29 Îndată după acele zile de necaz, „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.”

Mat 24:30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pămîntului se vor boci, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă.

Mat 24:31 El va trimete pe îngerii Săi cu trîmbiţa răsunătoare, şi vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vînturi, dela o margine a cerurilor pînă la cealaltă.

Mat 24:32 Dela smochin învăţaţi pilda lui: Cînd îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţia, ştiţi că vara este aproape.

Mat 24:33 Tot aşa, şi voi, cînd veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.

Mat 24:34 Adevărat vă spun că, nu va trece neamul acesta pînă se vor întîmpla toate aceste lucruri.

Mat 24:35 Cerul şi pămîntul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.

Mat 24:36 Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.

Mat 24:37 Cum s’a întîmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întîmpla şi la venirea Fiului omului.

Mat 24:38 În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, cînd mîncau şi beau, se însurau şi se măritau, pînă în ziua cînd a intrat Noe în corabie,

Mat 24:39 şi n’au ştiut nimic, pînă cînd a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului.

Mat 24:40 Atunci, din doi bărbaţi cari vor fi la cîmp, unul va fi luat şi altul va fi lăsat.

Mat 24:41 Din două femei cari vor măcina la moară, una va fi luată şi alta va fi lăsată.

Mat 24:42 Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.

Categorii:GÂND

MATEMATICA MIRACOLULUI: IISUS MERGEA PE APE ŞI CUM SE POATE CALCULA MIRACOLUL UNIVERSULUI


IISUS MERGEA PE APE, MATEMATICA MIRACOLULUI!

Conjectura lui Poincaré spune ca, daca intr-un spatiu inchis tridimensional orice arc de cerc inchis se poate micsora pana la un punct, acest spatiu este echivalent din punct de vedere topologic cu o sfera tridimensionala.

Conjectura lui Poincaré este suficient de importanta pentru matematicieni, astfel incat in anul 2000, Clay Mathematics Institute de la Cambridge, Massachusetts, SUA, decide sa o introduca in randul celor 7 mari probleme ale matematicii a caror rezolvare va aduce drept premiu autorului suma de un milion de dolari (vezi Stiinta si tehnica, iunie 2000).

Geniul rus Grigori Perelman, matematicianul care a rezolvat Conjectura lui Poincare si care a devenit celebru anul trecut dupa ce a refuzat un premiu de 1 milion de dolari pentru aceasta realizare, a povestit ca a fost inspirat incercand sa inteleaga cum a reusit Iisus sa mearga pe apa.  

„Nu exista probleme pe care sa nu le poti rezolva, exista doar probleme care sunt dificil de rezolvat”, a declarat el intr-un interviu.
Amintindu-se de vremea scolii, savantul, care a refuzat pana acum sa dea interviuri, a povestit ca a vrut sa explice legenda mersului pe apa a lui Iisus Hristos.

„Un copil invata inca de la nastere. Daca poti sa iti antrenezi bratele si gambele, de ce nu putem antrena si creierul?” s-a intrebat Perelman.

El a mai explicat ca a renuntat la premiul de un milion de dolari, acordat anul trecut de Clay Mathematics Institute pentru rezovlarea problemei, pentru ca stie cum sa conduca Universul.

„Stiu cum sa guvernez Universul. De ce trebuie sa alerg dupa un milion?”

Matematicianul de 44 de ani, care locuieste cu mama sa intr-un cartier marginas din Sankt Petersburg, a fost desemnat in martie 2010 laureat al premiului CMI, dupa ce a publicat pe internet rezolvarea problemei de topologie enuntata prima data in 1904 de francezul Henri Poincaré.

Deci, conjectura lui Poincaré spune ca, daca intr-un spatiu inchis tridimensional orice arc de cerc inchis se poate micsora pana la un punct, acest spatiu este echivalent din punct de vedere topologic cu o sfera tridimensionala.

Categorii:PRESA

DEBUT: UMBRA DIAMANTELOR, MIRELA CADAR, Editura CITADELA, 2011, Redactor şef: Aurel Pop


UMBRA DIAMANTELOR

 

Mirela Cadar face efortul de a trece de la starea fericirii la starea poeziei, apropiindu-se de miracole în volumul de versuri Refugiul dorinţei.[i]

Simplele dorinţe pot deveni complicate. Poezia face totul posibil. Titlul este unul de început, timiditatea ieşirii din matca proprie determină contrariile: prin dorinţă ai curajul, prin refugiu te retragi în sine, demersul autoarei presupune o decizie, decizia de a trece dincolo de cuvinte şi de a îmbrăca rochia suferinţei.

Este la Mirela Cadar un curaj care merită apreciat: curajul sincerităţii. Din versuri puţine ea compune o lume, un univers al dragostei, al speranţei, al lacrimii, un univers în care se refugiază, se retrage precum vietăţile marine la mari adâncimi.

Melancolia, ezitarea, fiorul, revederea, haosul, florile de gheaţă, anotimpul, un parfum numit dorinţă, destinul sunt teme aparent simple dar care o provoacă din plin pe autoarea volumului, bucuroasă pentru că iese în lume ducând buchete de cuvinte în pumni.

Dincolo de versuri se simte fiorul iubirii, dorinţa ca impuls, e o luptă între flacără şi cenzură, o luptă între trup şi suflet. Poezia rezolvă tensiunea. Finalul poeziilor aduce prospeţime gândurilor şi deschide un univers ce se presupune a deveni în continuare.

„Au căzut frunzele/S-au îngălbenit/Simt paşii lui cum se îndepărtează/Aş vrea să ascult/bătăile inimii/Dar/S-au înnegrit frunzele/Înviind suflete.” – Toamna. 

Poezia lui Mirela Cadar trădează lirismul de tip eminescian, păstrând intactă amprenta specifică poeziei feminine, bine reprezentată, de altfel, în literatura română.

Detalii din prezent, sentimente, gânduri cu magnet, visul, imaginaţia care străbate poemul, toate dau naştere unui volum care se concentrează pe sinele afectat de iubire, bolnav de iubire, e o teamă, însă, de a duce poezia până la ultimele consecinţe, o retragere în faţa poemul cu gheare.

O aripă de tristeţe atinge poeziile, un fâlfâit scurt ca un gând la marginea oraşului.

Sunt totuşi versuri care demonstrează că poezia invadează sufletul femeii ca un anotimp al iubirii, al revelaţiei, al tăcerilor: „o lumânare s-a stins în aortă”; „umbra nufărului o caut”; „Se prăbuşeşte o pasăre/Din libertatea cerului/Cuibul ei arde-n flăcări.”; etc.

Iubirea vine ca un miracol: „Ai apărut în calea mea/Ca un necunoscut/Mă curenta privirea

ta./În inimă mi-ai presărat/Misterul/Nopţilor de april…/” – Întâlnire.

De la sinceritate la suferinţa prin poezie, totul presupune căutare, Mirela Cadar, suntem siguri, se va întoarce cu faţa spre poezia profundă, va arde etape, va învăţa să lase libere cuvintele, va învăţa că iubirea este un sentiment care transformă, care pune în ordine dorinţele transformându-le în idei eterne.  

Ioan Nistor notează în prefaţa volumului, referindu-se la poezia scrisă de Mirela Cadar: „Versurile sale simple, calde sau dezinvolte, forjate la maximum sau abia suflate cu o ţăcănitură de tastă, interogative uneori, cu fulgurante insinuări ironice sau autoironice alteori, îi pun în valoare disponibilităţile şi particularităţile opţiunilor poeticeşti.”

Editura „Citadela” , girată de Aurel Pop, demonstrează încă o dată că în Satu Mare există poezie, că, dincolo de durerile zilnice, sentimente puternice se nasc pentru a oferi refugii necesare pentru o sărbătoare prin vers.

„Întâia scânteie nu o pot uita/Mi-am udat buzele cu picături de vin/Să sting seceta ce bate la poarta sufletului/Întâiul fior în străfulgerarea nopţii/Mi-a dominat întreaga fiinţă/Am pătruns în junglă/”. – Fiorul

Sunt momente în care trecerea spre altceva se realizează natural, există ceva special în lirica feminină care declanşează misterele: „Umbra diamantelor îmi macină mintea,/Strălucirea s-a ascuns/E chipul rece al unei nopţi de iarnă./” – Sobru

Spre această umbră a diamantelor se îndreaptă Mirela Cadar în căutarea certitudinilor care să-i armonizeze melancoliile cu vibraţiile eterne ale poemului trăit…

Constantin Stancu

Aprilie, 2011.


[i]  Mirela Cadar, Refugiul dorinţei, Editura CITADELA, Satu Mare – 2011

Categorii:CRONICĂ

MORALA ÎN CETATE DE LA MIREL ABRAMOVICI. „ Dacă s-ar aduna toate minţile înguste la un loc, tot nu s-ar putea obţine o vedere largă”


Primim de la Eugen Evu:

Mirel Abramovici-

un moralist enciclopedic

                        Israel

  Nu de mulţi ani, dintre aceştia ce îi renumărăm cumva precipitaţi în aşa zisa „ rezonanţă Schuman”,   pe când editam revista Provincia Corvina într-o formulă pluriculturală, am avut plăcuta surpriză să citesc texte ale lui Morel Abramovici, un moralist „ clasic” şi plin de vervă aforistică învăluită în rostire atractivă, satirică, mereu inspirată din chiar spsitul său de o rară „ mobilitate” activă…Am aflat că este citit în România dar şi în Israel, în Canada şi SUA, iar reviste de prestigiu, ca „ Tribuna Magazin”, Adevărul”, „ Facla”, Rebus Flacăra ş.a. îi primeau semnătura. Dincolo de atmosfera de „ divertisment”, de cuget recreativ- reconfortant, Morel Abramovici are o transparentă cultură enciclopedică şi o propensiune spre cugetarea- enunţul inteligenţei empirice, bazată pe propriul experiment al vieţii.

  Ca stil, Abramovici îmi amintea oarecum de Al Mirodan şi de unii scriitori români de origine evreiască, iar ca atitudine, consider că el practica un scris al „ rezistenţei prin cultură”, contra îndoctrinării, cenzurii, sintezismului propagandei fostei dictaturi. Un suflet nobil şi un umanism sincer, cu devoţiune pentru libertate şi ascuţit la limbă, uneori caustic….Stilul, zic, excelează pe jocul de cuvinte, pe efectele sub/textuale ale bogatei limbi române, nuanţat şi colorat anecdotic. Vag, îmi amintea de celebrul Ion Pribeagu, odinioară mult gustat în cercurile bucureştene şi moldave, asta fără  ca Morel Abramivici să îi fie epigon. Poate că în substrat, se simte un umor de sorginte ardelenească, de „ umor negru” transilvănean. Îmi refac primele impresii de lectură, cu o nouă carte trimisă de dsa, titrată „ Luna de miere”, carte pe care o numeşte hâtru „ producţie aforistică”.  (Glumind, nu e departe „ miere” de „ muiere”..).

     Am semnalat-o în Noua Provincia Corvina şi m-am delectat deocamdată cu eleganţa aforismelor de astă dată selectate fără insistenţă pe tematici, ci pur şi simplu ca un „ hronic” cotidian ( sau nocturn) al meditaţiilor pe teme improvizate, spontane, desigur „ extrase” din realitatea ce tinde a se decanta şi comunica sub forme atractive, ale uimirii şi stupefacţiei. Ceea ce e bine, M. Abramovici nu s-a molipsit de noua boală a umorului din plaiurile mioritice, a manelelor. Nici nu cred că e genul vulnerabil la atari viruşi.

  „ Dacă s-ar aduna toate minţile înguste la un loc, tot nu s-ar putea obţine o vedere largă”

Într-adevăr. Însă pagină de pagină, M.A. glossează scânteieri aforistice, prin specialul filtru al unei detaşări de tip paradoxist, care oferă un corolar agreabil de „ gimnastică mentală”. Din interferenţele de hologramă ale minţii, incidente cu un anumit con de lumină raţională, se aleg concentrat, şlefuite, alegoric şi parabolic, cu aer proaspăt, alte şi alte aforisme. Enunţul sec, prozaic, vorba sa, e ca adevărul gol: nu este sexy. Astfel că reluat mereu din ipostazele carteziene, totuşi, adevărul decadent, al banalităţii ( obişnuinţei) – are nevoie mereu de cosmetică „ Numai că „ Culmea cosmeticii este să înfrumuseţeze un coşmar”…Nu este cazul gândirii sceptice, alteori disimulat ludice, ci avem de-a face cu scriitorul fin observator al psihologiei umane, al crochiului satiric tămăduitor ca aspirina săracului…Poate ar fi ceva aici şi de „ efect placebo”, ar spune un semiotician.

   Scrierile colocviale ale  lui Morel Abramovici sunt de fapt exerciţii de comunicare pe arpegii culturale extensive, ne restrânse la un areal cultural anume, ci valabile oriunde omul e om, gândeşte şi visează, ca să suporte.. Deoarece, autorul ştie că orice pasiune precipitată la excese, duce la obsesie maniacală, „ obsesia este un gând persistent”, iar „ cine creşte în propriii săi ochi, se vede cu alţi ochi”. Abramovici este un psiholog practician, ştie că „ fiecare om este un subiect, de aceea lumea este subiectivă”.

 Dacă în cărţile de dinainte, autorul selecta tematic, acum aforismul vine spontan şi evident extras din eclectismul imediatului, din te miri ce flash- obiectiv. Sarcasmul este sec, frizează enunţul absurdului textualist  al lui  Eugen Ionesco: „ oamenii sunt nestatornici, azi trăiesc, mâine mor”. Ironia arde vag nuanţată: „ O nevastă uzată pare nouă pentru altcineva”;” Culmea birocraţiei este să faci o copie după un act…sexual” ( Jocul de cuvinte este cheia dublă a aforismului, cu atât mai savuros în româneşte).

Abramovici este şi cinic, ca Diogene, dar în era modernă, lumânarea este lanternă.

Cel mai de farmec este aforismul aluziv la femeie, la sexualitate: „ Chiar şi cu femei reci te poţi arde”.Paradoxalul revine frecvent, în grila Smarandache”, aforismul reiese chiar din întocmirea antinomică a propoziţiei: „ După o lună de miere i s-a mărit zahărul în sânge”…Nimic mai just medical! Ispita replicii rezultă valoare egală originalului. Aceasta este un instinct constructiv, restaurator al „ deja- vu”- ului mereu resurect.

Panseul este colateral aphoriei,

  Desigur, a-l citi pe Morel Abramovici este a ieşi un pic din monotonia existenţială care e tot mai mult a frustrărilor, stressului şi zdrenţelor de întuneric ale mentalului inhibat în onirismul „ realului”: este o gustare frugală la iarbă verde, preţ de o anecdotă şi eventual o „ clipă de miere” a luxului de a mai cugeta cu umor la o lume tot mai deprimantă, nu-i aşa ? Iar când acest de fapt foarte serios umorist se redistribuie în ipostaze ( arheolog, scriitor, chimist, beţiv, afemeiat, fizician, singuratic, poliţist, contabil, ospătar, avocat, cizmar, meteorolog, reclamant ş.a.m.d. – condensând  empatic într-o simplă propoziţie sinteza unui „ simptom” ( deja sindrom?)  comportamental, înţelegem că umorul său este un superb mijloc de a rata starea tristă a elegiei, în spumoase înflorituri hazoase; un autor de gen Juvenal, în modernitate, la care indignarea face arabescuri estompate de un fin amortizor selectiv, după mintea fiecăruia, dar mereu cu efect… imunitar.

                                                                                               Eugen Evu

 

Categorii:CRONICĂ

EMINESCU ŞI SATUL ROMÂNESC (3.1.). Serial de Adrian Botez


Primim de la Adrian Botez

La început, Eminescu este un revoltat. Poemul Împărat şi proletar marchează trecerea de la postura şi calitatea de om social-neiniţiat – la cele de Poet-Cezar-Iniţiat. Apare Înţelepciunea, conştiinţa faptului că nu contează (în economia cosmică) forma şi poziţia spaţială-morală prin relaţie, ci calitatea spirituală, care este absolută: Cezarul veghează singur, ca un Cavaler-Călugăr – şi are revelaţia Regelui Lear (nod energetic dublu, spre desfacere şi spre re-facere: Înşelăciune şi Adevăr-Visare). Nu există, în fapt, bogat şi sărac, ci forma bogat şi forma sărac (relative la Spiritul Absolut) – împietriri ale hazardului, amprentări absolut fără logică (umană), ale unor forţe opuse: Spiritul coerent şi Demonul – Haos incoerent. Coerenţa spirituală este calitatea ce face dintr-un om – centrul energetic al universului, Punctul de Mişcare al naşterii universului şi tămăduirea-leac pentru rana despărţirii luminii-soare de întuneric – întoarcerea în liniştea eternă.

Totul este să elimini nefirescul şi impostura (să smulgi şi să distrugi toate măştile Histrionului), care sunt forme de fixare aberantă în iluzie. Totul este să te înscrii în cursul firesc al Râului-Demiurg: să curgi şi să ştii să curgi; Eminescu, prin antonimia codru etern – codru agresat de timp, rezolvă criza trecerii timpului. Nu există trecere a timpului care să afecteze esenţa orfică (“Vara doina mi-o ascult”, “Cu doru-mi singurel / De mă-ngân numai cu el” – stare de ascetism orfic, stare de izvor alimentat din Izvor), izvorul şi doina codrului, îngânarea cu dorul este limita spre eternitate.

Conştiinţa morţii ca teroare îi lipseşte cu desăvârşire lui Eminescu. El e convins că moarte e înger cu chipul frumos, adică este calea-aripă-zbor spre cunoaşterea supremă, mistică (s-a văzut cum civilizaţiile spirituale umane, nuclei energetici, din Memento mori, nu mor, de fapt, ci-şi transmit, în mod ocult, energia specifică, pentru a realiza, într-o nevăzută structură, Desenul Mântuirii Omului). Nu există, deci, lumea de aici şi lumea de dincolo, ci calitatea superioară a Spiritului, prin care se înlătură impostura, tradusă în nefiresc, demonic (monoclu-ochi demonic-ciclopic, pomadă-minte, bâlbâială-degradare caricaturală a Logos-ului – dar, toate, promiţând, prin vehemenţa lor, o stare post-apocaliptică, de destindere edenică) şi în inflaţie a formelor: starea monstruoasă (broască, ochi-privire-mpăroşată, ilot, fonf, găgăuţ) este starea de degradare a Logos-ului Divin. Sau, dimpotrivă, oboseala Spiritului, care provoacă impostura, fixaţia în iluzia, creatoare de inflaţie a formelor (ascunzând-mascând arhetipurile luminoase ale Frumuseţii, Adevărului, ascunzând matca Firii, ca sumă a entelehiilor).

Consecinţa este uitarea (ignorarea, mai exact) a fenomenului. Şi, mai exact, descoperirea, darea la o parte a vălurilor de peste gesturi şi cuvinte, şi regăsirea stării de Ritual. Roata poate fi sterilă, dacă o agăţăm de fenomenalităţile-culturi ale Egiptului Iudeii etc. Dar Roata este forma arhetipală a Soarelui-Spirit, care exclude, suveran, invazia, deformatoare de cerc, aceea ce vrea să fie formă autonomă (secţiune în Desenul Unic şi Unitar). Dictatura Soarelui-Cerc este acceptată de Eminescu, dictatura Ritualului (cea mai profundă şi unica formă de existenţă a Omului ca Dumnezeu) înlătură dictatura Haosului.

În acest fel, acceptând dictatura Spiritului, respinge democraţia înjositoare a lumii. Prin această poziţie, Eminescu este tiranic, căci toleranţa sa extremă faţă de formele sociale, deformările cosmico-existenţiale, îşi are izvorul în ignorarea suverană, în suprimarea draconică şi definitivă a tuturor canalelor de legătură dintre Spiritul-Centru născător şi dizolvator al Logos-ului expresiv – şi dezmăţul gregarităţii contingentului. În definitiv, în fiecare înţelept de pe prispa unei case (cosmos) ţărăneşti zace un tiran, un monarh (cosmic) absolut: toleranţa faţă de toţi şi de toate este un exclusivism suveran, o ignorare a tot ceea ce este trivial, banal, neiniţiat – şi de aceea “de gloată”, plebeu.

Tolerantul român este, de fapt, cel mai intolerant dintre monarhii lumii: este metafizicianul prin excelenţă, filtrând întreaga fenomenalitate prin Sita Supremă a Ritualului (Garanţia Supremă a Divinului, el însuşi, Ritualul, fiind Dumnezeu ca în-sumare ocultă de gesturi-cuvinte, Logos-uri mântuite de expresie individuală). Aristocraţia absolută a “fatalistului” român constă în conservarea, de o încăpăţânare infinită, a  libertăţii infinite de a nu fi liber în nici un gest, în nici o vorbă. Totul este jertfit supra-individualităţii. “Înrobirea” faţă de hieratism (a se vedea icoanele ortodoxe române), faţă de absolut, este suprema libertate a conservatorului Eminescu, la fel cu conservatorul ţăran anonim, rămas la stelajul său fecundator, cu vita imemorială şi fierul stihial înfipt în brazda Mamei Eterne (Geea).

Eminescu nu-şi pune problema salvării în sine, ci a colaborării fireşti (perfecte, deci) dintre Satan şi Dumnezeu. Să nu fie impostor oare Ormuzd – aceasta este singura nemulţumire şi grijă a lui Eminescu. Pentru a nu greşi Dumnezeu, îl exaltă (în Andrei Mureşanu) pe Satan: “O, Satan, geniu…” Totul trebuie să fie înscris în schema cosmică a Compensaţiei. Înecul (din Odin şi Poetul) compensează (prin resurecţie divină-Revelaţia Frumuseţii) chinul paroxistic.

Eminescu nu forţează absolut nimic, Eminescu nu are nicio ambiţie, Eminescu este neliniştit doar de un singur lucru, acelaşi care-l face să fie cuprins de dor şi amor: că trebuie să uzeze de gesturi suplimentare de voinţă şi curaj, pentru a se menţine în calitatea de Om Liturgic (Ritual-Omenire), de Iniţiat. Că genialitate-geniu e o nefericire, că virtutea e o nerozie – acestea sunt slăbiri ale forţei originare, sunt degenerescenţe: Basarabii (domnii Soarelui) şi Muşatinii (Domnii Frumosului) să fie apăraţi de Focul-Ţepeş – şi totul re-intră în Logos-ul firesc (Divin), în Entelehiile-Lumii-Mythos.

(II-37): “Crăiasă alegându-te / Îngenunchem rugându-te / Înalţă-ne, ne mântuie / din valul ce ne bântuie; / Fii scut de întărire / Şi zid de mântuire… / Noi, ce din mila sfântului / Umbră facem pământului / (…) O, maică prea curată / Şi pururea fecioară / Marie!”.

Alegând punctul central al Lumii-Geea-Maria, e îl vrea zid de mântuire – moşia-Mocşa din Scrisoarea III (“iubirea de moşie e un zid…”) al transcenderii. Privirea ei să fie focul coborât ca cerc-încercuire a Curăţeniei = neproliferare a formelor în Haos. El se simte umbră din mila sfântului, amprentă cu energie-Spirit: direcţia de raportare este sinele Luceafăr al Mărilor, Soarele Negru, Hristosul nearătat, mistic. Regina peste îngeri să păstreze starea de Revelaţie (Sănătate a Spiritului), apărată de cercul de foc al arhangelilor-îngeri (cercul-Eden): Lumina dulce, clară, a Revelaţiei eterne, este Edenul, echivalent cu forţa Maria-ochiul mistic al Lumii.

Eminescu este ipostaza cea mai înaltă şi cea mai constantă a gratuităţii metafizice a existenţei românului. El este Poetul Românilor. Românul este cel mai constant dintre ortodocşi, Suveranul Ortodoxiei: românii sunt un popor de Monarhi Mistici (excludem complet din vedere, cum exclude şi Eminescu (-Rege-Împărat-Mag-Cavaler al Graalului-Călugăr), gloata ignorantă, ca proliferarea nefericită a fenomenalului expresiv, şi ne referim doar la Spiritele româneşti, la adevăraţii, misticii, arhetipalii Ţărani-revelatori ai Titanului Pământ, stâlpii de foc ai acestui tărâm-Mocşa, în care Zamolxe, prin rugăciunea sa, făcea (face) să ţâşnească lumina Akes Samenos-urilor, Grădinile Vrăjite străbătute (nediscriminatoriu stânga [moarte]-dreapta [viaţă]) de Râul Demiurg, râul sfânt Naparis.

*

*                      *

Arhetipul iubirii, Fiinţa iubirii (cuplul originar, adamic), ca Ritual-Fiinţare – poate fi încă un argument pentru opţiunea lui Eminescu pentru re-legarea spirituale de zona creştină. Nu există o singură picătură de ură (ca sentiment degradant, nu ca sentiment demiurgic) în acel înalt Spirit, ci doar îngrijorare şi dezgust (urmate de înteţirea promptă a Focului-Spirit) pentru rezultatul degradării Logos-ului. Dezgustul este urmat de vehemenţa-Foc (a se vedea Ţepeş-Focul, din Scrisoarea III care rezolvă problema monştrilor-proliferări), îngrijorarea este urmată de vehemenţa-Foc – a se vedea în Sara pe deal, unde fumul-vale este urmat de coasă (a) – tăiere a surselor lumi-inflaţie de forme-oameni, b) – semicercul de foc alb, atrăgând semicercul mistic, pentru Cercul Divin, refăcut în Sfera-Foc – clopot-sferă a focului metalic, toacă-sferă a focului vegetal) şi de focul sufletului: “Sufletul meu arde-n iubire ca para”. Şi Logos-ul Sacru se reface în Muntele Cosmic, Muntele Mistic: noapte bogată (semantica re-trezită spre împlinire).

Avântul, pregătirea pentru Revelaţie, nu sunt alimentate de pragmatismul salvării sufletului (ca la catolici) : Eminescu este Marele Pur, iar căutările se înscriu în înalta, suverana metafizică a gratuităţii eforturilor spirituale.

Căutând şi negăsind, el rămâne la fel de încordat şi, totodată senin, ca şi cum ar fi la începutul gândului: ştie, după căutare şi negăsire, că abia aceasta este starea gândului: ştie, după căutare şi negăsire, că abia aceasta este starea în care sufletul este pregătit să transcendă.

Firescul lui Eminescu? Firescul lui Dumnezeu.

Panteismul şi teologia lui Eminescu sunt ale oricărui om tradiţional-român, Om-Natură, Om-Ritual: nuanţa lui Călin-Soarele se întrepătrunde (transpune) cu/în nunta Fluturelui (Zbor solar), feminitatea complementară fiind viorile, amintind de finalitatea sacră a Eros-ului – celesta Floare albastră (Femeia este sclavă şi arhetipală: roşie ca mărul: cerc al soarelui, simbolul erosului pentru împlinire în cosmos-nuntă). Zburătorul Călin şi Zburătorul-Fluture tind către acelaşi ideal: Cercul uranic (roş şi albastru, foc şi sfinţenie orfică a echilibrului). Nunta trece prin vârtejul Craiului cu  barbă în noduri (valuri, smârcuri, degradarea Rovine), sărac-ascet prin nebunie ispăşire a trufiei cărnii (văluri înşelătoare, moşneagul rege Lear) şi bogat-cosmic, ca noapte bogată. Codrul este labirintul şi Craiul este, prin confirmarea nunţii iniţiatice, Muntele cosmic: “Mult bogat ai fost odată, mult rămas-ai tu sărac” – I-65) – este starea circulară: încrederea demiurgică, prindere în văluri, sărăcia-ascetism pentru Revelaţie – revenire la bogăţie-noapte bogată.

Lacrimile sunt ploaie fertilizatoare, prin durere, a stării hieratice, a cercului paradisiac: (I-64) “Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaştri” (albastrul cercului-Eros împlinit este fecundat şi confirmat prin ploaia fertilă, ploaia de foc a lacrimilor).

La fel (I-117): “Să sfinţeşti cu mii de lacrimi un instinct atât de van” – lacrimile sunt ploaie sfântă, de foc, revărsare de monade spirituale, care transfigurează zona instinctului în zona demiurgiei spirituale-eros.

Sfinţenie, la Eminescu, este în tot şi peste toate, atâta timp cât tensiunea spirituală este maximă: “Şi nopţile-s de-un farmec sfânt / Ce nu-l mai pot pricepe” (Logos-ul mistic, de neînţeles, dar asimilabil prin absorbţia în uranic, readuce la Muntele Cosmic al nopţii, prin farmec-răpire a energiilor-amprente; aceasta, pentru că iubirea ei este veşnică, euharistică, hyperionizând-o: “În veci îl vei iubi şi-n veci / Va rămânea departe” – ceea ce simte şi Luceafărul, în legătură cu Ea: iubirea este creatoarea depărtării, adică a Cercului Infinit al Sacralităţii.

Adrian Botez

*

Categorii:literature

JOC DE ÎNGERI, POEZIA PENTRU COPII DE LA DANIELA GHIGEANU


Gânduri despre volumul ,,Joc de înger şi copil” de Daniela Ghigeanu

 

            Deşi este un volum de poezie pentru copii, „Joc de înger şi copil” de Daniela Ghigeanu se poate adresa şi copiilor mai mari.

            Versurile Danielei sunt când jucăuşe (ca în poezia „M-aş juca”), când cu accente melancolice, ca în poeziile „Joc de înger” („Înger de rouă, afară plouă şi-n inima mea”) şi „Pădurea de mesteceni” („Port o tristeţe ce-mi macină gândul”).

            Minunatele poeme ne poartă într-o călătorie prin toate anotimpurile, fiecare cu farmecul şi minunăţiile sale.

            Primăvara este înfăţişată în poezia cu acelaşi nume, din care răzbate pofta de viaţă adusă de acest anotimp, când întreaga natură renaşte din adormire.

            Toamna e ilustrată de o poezie mai tristă, „Pădurea de mesteceni”, dar şi de una mai veselă, „La cules”. Poezia „La cules” ne încântă cu descrierea plină de candoare a roadelor bogate ale toamnei (struguri, must, nuci, gutui).

            Iarna apare în mai multe poezii ale acestui volum, mai ales legate de Sfintele Sărbători: Naşterea Domnului Iisus Hristos în poezia „Colind târziu”, dar şi de Moş Crăciun în poezia „Vine Moş Crăciun” şi de frumuseţile naturii ca în poezia „Poveste de iarnă”.

            Spiritul ludic revine în poeziile „Omul de zăpadă” şi „Tablou de iarnă”. În prima dintre ele, omul de zăpadă invită la joacă animăluţele din ogradă: păsări, căţei, pisici, ca în final să fie alintat de un copil.

            În minunata poezie „Rondelul domniţelor” sunt descrise cu o rară sensibilitate zânele pădurii şi ale florilor care dănţuiesc tăcute în mijlocul naturii.

            O poezie care mi-a placut mult, cu mare valoare educativă este „Familia muzicală”, din care copiii pot învăţa despre intrumentele muzicale, fiecare instrument prezentându-se cu talentele şi abilităţile sale, asemeni unor personaje reale.

            Poezia Danielei Ghigeanu încântă cititorul, indiferent de vârsta acestuia, prin sensibilitate, profunzime, delicateţe, iubire şi spirit ludic. Celor mari le reaminteşte de farmecul copilăriei de odinioară şi de importanţa de a-şi redobândi sufletul sensibil şi curat al copiilor, pentru a ajunge la mântuire.

Delia Brătuianu, Biblioteca Judeţeană „Astra” Sibiu

Categorii:CRONICĂ
%d blogeri au apreciat asta: