Prima pagină > CARTEA, CREDO, GÂND, POEMUL > Vremuri înțelepte sau nebune… Eugen Dorcescu despre Ecclesiastul

Vremuri înțelepte sau nebune… Eugen Dorcescu despre Ecclesiastul


Prin vremuri înțelepte sau nebune,

Din veac în veac, Ecclesiastul spune :

Deșertăciune-i tot. Deșertăciune.

Nu știm ce-am fost, ce suntem, ce-o să fim.

Nimicnicie. Havel Havalim.

  1. Ecclesiastul nu doar pentru sine

A fost un înțelept. El a-nvățat

Norodul. A cules, a cercetat

Si pilde a-ntocmit pentru mulțime.

  1. Cuvintele-i sunt fagure de miere,

Savoare si-adevăr întocmai scris.

Acela care-n cuget și le-a-nscris

A dobândit știință și putere.

  1. Căci vorbele-nțelepților sunt bolduri,

Sunt cuie, care-adună mai cu spor,

Într-un întreg sentențe și imbolduri

Venite de la unicul Păstor.

  1. Si peste toate-acestea, fiul meu,

Scrisul de cărți e fără de sfârșit.

Și multa-nvățătură prea din greu

Secătuiește trupul vlăguit.

  1. Ci iată care-i ultimul cuvânt

Din tot ce-ai ascultat si auzit :

Pe Dumnezeu să-L temi necontenit

Si să-I păzești poruncile oricând.

Acesta este lucrul cuvenit

Oricărui om de humă pe pământ.

  1. Iah Elohim din veșnicii ascuns e,

Dar are sub privire toate cele,

De la noianul mării, pân’ la stele.

Si judeca-va lucrurile-ascunse –

Pe toate : Fie bune, fie rele.

 

 

 

 

 

 

 

Eugen Dorcescu

 

Fragment din Ecclesiastul în versuri, Timișoara: Editura Marineasa, 1997

 

Eugen Dorcescu tânăr

Anunțuri
Categorii:CARTEA, CREDO, GÂND, POEMUL
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: