Arhiva

Posts Tagged ‘ISTORIA’

ZID DE PIATRA LA SARMISEGETUSA

11 Decembrie 2009 Lasă un comentariu

Categorii:literature Etichete:

ŢARA HAŢEGULUI …

11 Decembrie 2009 Lasă un comentariu

ULPIA TRAIANA SARMISEGETUSA A MIGRAT ÎN TOATĂ ŢARA HAŢEGULUI ŞI MAI DEPARTE …

Migrarea materialului litic în zona Ulpiei Traiana Sarmisegetusa poate fi urmărită începând cu secolul al XVI-lea, mai ales datorită interesului suscitat de inscripţii. Pe parcursul timpului, colecţionari, anticari şi epigrafişti care au colindat zona în căutarea materialului epigrafic, au transmis informaţii preţioase în legătură cu particularităţile fenomenului migrării antichităţilor romane în zona Ţării Haţegului. În special blocurile purtătoare de inscripţii erau transportate din locul descoperirii lor spre reşedinţele nobiliare – începând cu Palatul principilor din Alba Iulia, până la curiile răspândite
în numeroase sate din zonă (Bretea Română, Fărcădin, Densuş, Mintia, Nălaţvad, Ostrov, Sântămărie-Orlea, Zam), sau spre alte colecţii particulare (la Deva sau Breazova). Amploarea acestui fenomen este descrisă extrem de sugestiv de către Mihail Ackner, care oferă informaţii importante într-o epocă în care, impulsionat de romantism, interesul pentru antichităţi cunoaşte o revitalizare excepţională: în raportul său cu privire la periegeza epigrafică realizată în anul 1847.
Ackner notează că pe parcursul timpului „multe piese zac ascunse, reastupate intenţionat de locuitorii (iobagii) din partea locului, pentru ca ei să nu fie obligaţi a le transporta cu săniile ori cu carele fie la curiile feudalilor proprietari de pământ din satele vecine, fie la Mureş în vederea expedierii lor pe apă spre Viena la curtea imperială” [s.n.] (Mihail. J. Ackner ,
Die römischen Alterthümer und deutschen Burgen in Siebenbürgen, 1856, p. 18). Numeroase piese sunt transportate şi depuse în curtea bisericilor din zonă, pentru a fi apoi înglobate în ziduri sau utilizate ca postament pentru masa altarului bisericii (cum se poate vedea încă la Almaşu Mic, Nălaţvad, Mintia, Haţeg, Peşteana, Roşia Montană, Abrud, Tuştea, Strei, Streisângeorgiu, Sânpetru, Râu de Mori, Peşteana, Densuş). În secolul XIX, din piesele migrate se formează nu numai colecţii nobiliare, dar şi colecţii importante de antichităţi la liceele din Orăştie, Sighişoara şi Turnu-Severin,
datorită acţiunii unor profesori remarcabili – pasionaţi de epigrafie şi de arheologie – ca B. Jánó, C. Gooss sau Al. Bărcăcilă. Clerul se implică şi el în acest gen de acţiuni, cum s-a întâmplat în cazul preotului Ioan Ianza din Grădişte (azi Sarmisegetusa), care colecţiona antichităţi pentru eparhia greco-catolică din Lugoj (IDR, III, 2).
De văzut: Radu Popa, Tara Haţegului, p.108 şi urm.; Ferdinand Marsili, Danubius Pannonico-Mysicus, observationibus geographicis, astronomicis, physicis perlustratus ab Aloysio Ferd. com. Marsili. Hagae-Amstelodami, I, 1726; ( apud IDR III/2, p.177); Th. Mommsen, CIL, III, Berlin, 1873 – 1902 apud IDR, III/2.
De asemenea sub rezerva unor cercetări necesare în arhive, nu credem să existe un document care să ateste momentul de încheiere a migrării pieselor romane către împrejmuirea de la Ostrov.
Nici monumentele purtătoare de inscripţii nu au avut o soartă mai bună. După ce interesul pentru
conţinutul epigrafic al unora dintre altarele sau postamentele incluse în împrejmuire s-a epuizat prin
publicarea acestora, monumentele au fost neglijate, astfel încât astăzi puţine dintre ele mai pot fi
recuperate. Împrejmuirea „megalitică” de la Ostrov (numită şi „gard ciclopic” de unii savanţi) a
constituit ea însăşi un adevărat tezaur de antichităţi din care unele piese au fost probabil extrase de
colecţionari – cu sau fără voia localnicilor – pe parcursul timpului. Pentru asemenea schimbări de destinaţie dispunem de mărturia despre cele şase piese extrase de Ariosti în secolul al XIX-lea pentru a fi transportate la Viena, dar, din păcate, şi o mărturie modernă despre două piese mutate la muzeele din Deva şi Sarmisegetusa.
Singurele piese care au fost inventariate graţie aceluiaşi interes exclusiv epigrafic, formează un
grup de 21 de blocuri cu inscripţii adunate şi publicate de I. I. Russu. Dintre cele 21 de piese
epigrafice menţionate de acesta, nu mai pot fi localizate în ziua de azi nici jumătate. Unele dintre ele
mai fac probabil parte din împrejmuirea cimitirului dar sunt deteriorate în aşa măsură încât şi-au
pierdut orice urmă de inscripţie şi, în unele cazuri, s-au dezmembrat şi nu mai pot fi recunoscute. În
anii din urmă, o echipă de arhitecţi au inventariat din iniţiativă proprie 196 piese arhitecturale (care
sunt încă vizibile) şi au dat spre publicare rezultatele studiului fragmentelor.
Migraţia materialului litic de Sarmisegetusa continuă în lipsa dezinteresului generalizat …Dar trecutul ne urmăreşte …

Categorii:literature Etichete:

DIN ŢARA HAŢEGULUI

12 Noiembrie 2009 Lasă un comentariu

  • DIN ŢARA HAŢEGULUI –
    FRAGMENT DIN RAPORTUL Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit,Siturile Istorice şi Naturale, septembrie 2009
  • 3.4.10. Alte cazuri semnificative
    Împrejmuirea bisericii „Coborârea Duhului Sfânt”, Ostrov, comuna Râu de Mori, jud. Hunedoara
    Rezultatul uneia din cele mai spectaculoase forme de migrare a materialului litic roman într-o zonă
    aflată în vecinătatea Ulpiei Traiana Sarmisegetusa146
    Datarea întemeierii bisericii, se sprijină atât pe un document din anul 1360 cât şi pe un altul care
    atestă la Ostrov, în anul 1402, existenţa unuia din cnezatele Ţării Haţegului şi anume cnezatul lui
    Dionisius de Oztro (Daneş de Ostrov) este cu siguranţă împrejmuirea romanomedievală
    a bisericii din satul Ostrov. S-ar putea spune că împrejmuirea delimitează „nucleul de
    iradiere sacră” al bisericii în aşezarea pe care o slujeşte aşa cum împrejmuirea unui temenos delimita,
    sub alte auspicii şi într-o secvenţă temporală mult îndepărtată, zona sacră aparţinând unui templu. Prin
    prestanţa surprinzătoare a prezenţei sale concrete, împrejmuirea de la Ostrov a stabilit – voluntar sau
    nu – cu o claritate lipsită de orice echivoc, o linie de cezură originală între spaţiul profan al aşezării şi
    spaţiul sacru al bisericii şi necropolei sale.147
    Această împrejmuire, formată dintr-o aglomerare de pietre romane, este excepţională nu numai
    datorită numărului mare al monumentelor pe care le însumează şi a calităţii acestora de a fi fiecare în
    parte expresii ale istoriei sau artei imperiale romane, dar mai ales datorită originalităţii sale ca
    „produs” aflat până nu demult.148
    Nici monumentele purtătoare de inscripţii nu au avut o soartă mai bună. După ce interesul pentru
    conţinutul epigrafic al unora dintre altarele sau postamentele incluse în împrejmuire s-a epuizat prin
    publicarea acestora, monumentele au fost neglijate, astfel încât astăzi puţine dintre ele mai pot fi
    recuperate. Împrejmuirea „megalitică” de la Ostrov (numită şi „gard ciclopic” de unii savanţi) a
    constituit ea însăşi un adevărat tezaur de antichităţi din care unele piese au fost probabil extrase de
    colecţionari – cu sau fără voia localnicilor – pe parcursul timpului. Pentru asemenea schimbări de
    în procesul formării unor istorii şi mentalităţi care interesează în cel mai înalt grad, dar ale ale căror detalii rămân încă, din păcate, preponderent obscure. În cea mai mare parte a traseului, împrejmuirea este invadată astăzi de buruieni, de resturile vegetale rezultate de la înmormântările din cimitir, iar materialul litic se distruge în continuare sub acţiunea agenţilor exteriori.
    Profilaturile sunt în majoritatea cazurilor atât de erodate încât nu mai pot fi descifrate, numeroase
    blocuri au devenit aproape informe.
    destinaţie dispunem de mărturia despre cele şase piese extrase de Ariosti în secolul al XIX-lea pentru a
    fi transportate la Viena149, dar, din păcate, şi o mărturie modernă despre două piese mutate la muzeele
    din Deva şi Sarmisegetusa150
    Singurele piese care au fost inventariate graţie aceluiaşi interes exclusiv epigrafic, formează un
    grup de 21 de blocuri cu inscripţii adunate şi publicate de I. I. Russu .151.
    Dintre cele cele 21 de piese epigrafice menţionate de acesta, nu mai pot fi localizate în ziua de azi nici jumătate. Unele dintre ele mai fac probabil parte din împrejmuirea cimitirului dar sunt deteriorate în aşa măsură încât şi-au pierdut orice urmă de inscripţie şi, în unele cazuri, s-au dezmembrat şi nu mai pot fi recunoscute. În anii din urmă, o echipă de arhitecţi au inventariat din iniţiativă proprie 196 piese arhitecturale (care sunt încă vizibile) şi au dat spre publicare rezultatele studiului fragmentelor152
  • Note: 145 Vezi „Arhitecţii şi Bucureştiul”, nr. 9, martie-aprilie 2007, pp. 6-7.
    146 Migrarea materialului litic în zona Ulpiei Traiana Sarmisegetusa poate fi urmărită începând cu secolul al XVI-lea, mai
    ales datorită interesului suscitat de inscripţii. Pe parcursul timpului, colecţionari, anticari şi epigrafişti care au colindat
    zona în căutarea materialului epigrafic, au transmis informaţii preţioase în legătură cu particularităţile fenomenului
    migrării antichităţilor romane în zona Ţării Haţegului. În special blocurile purtătoare de inscripţii erau transportate din
    locul descoperirii lor spre reşedinţele nobiliare – începând cu Palatul principilor din Alba Iulia, până la curiile răspândite
    în numeroase sate din zonă (Bretea Română, Fărcădin, Densuş, Mintia, Nălaţvad, Ostrov, Sântămărie-Orlea, Zam), sau
    spre alte colecţii particulare (la Deva sau Breazova). Amploarea acestui fenomen este descrisă extrem de sugestiv de către
    Mihail Ackner, care oferă informaţii importante într-o epocă în care, impulsionat de romantism, interesul pentru
    antichităţi cunoaşte o revitalizare excepţională: în raportul său cu privire la periegeza epigrafică realizată în anul 1847
    Ackner notează că pe parcursul timpului „multe piese zac ascunse, reastupate intenţionat de locuitorii (iobagii) din partea
    locului, pentru ca ei să nu fie obligaţi a le transporta cu săniile ori cu carele fie la curiile feudalilor proprietari de pământ
    din satele vecine, fie la Mureş în vederea expedierii lor pe apă spre Viena la curtea imperială” [s.n.] (Mihail. J. Ackner ,
    Die römischen Alterthümer und deutschen Burgen in Siebenbürgen, 1856, p. 18). Numeroase piese sunt transportate şi
    depuse în curtea bisericilor din zonă, pentru a fi apoi înglobate în ziduri sau utilizate ca postament pentru masa altarului
    bisericii (cum se poate vedea încă la Almaşu Mic, Nălaţvad, Mintia, Haţeg, Peşteana, Roşia Montană, Abrud, Tuştea,
    Strei, Streisângeorgiu, Sânpetru, Râu de Mori, Peşteana, Densuş). În secolul XIX, din piesele migrate se formează nu
    numai colecţii nobiliare, dar şi colecţii importante de antichităţi la liceele din Orăştie, Sighişoara şi Turnu-Severin,
    datorită acţiunii unor profesori remarcabili – pasionaţi de epigrafie şi de arheologie – ca B. Jánó, C. Gooss sau Al.
    Bărcăcilă. Clerul se implică şi el în acest gen de acţiuni, cum s-a întâmplat în cazul preotului Ioan Ianza din Grădişte (azi
    Sarmisegetusa), care colecţiona antichităţi pentru eparhia greco-catolică din Lugoj (IDR, III, 2).
    147 Radu Popa, Tara Haţegului, p.108 şi urm.; Ferdinand Marsili, Danubius Pannonico-Mysicus, observationibus
    geographicis, astronomicis, physicis perlustratus ab Aloysio Ferd. com. Marsili. Hagae-Amstelodami, I, 1726; ( apud IDR
    III/2, p.177); Th. Mommsen, CIL, III, Berlin, 1873 – 1902 apud IDR, III/2, p.235.
    148 Sub rezerva unor cercetări necesare în arhive, nu credem să existe un document care să ateste momentul de încheiere a
    migrării pieselor romane către împrejmuirea de la Ostrov. Este de presupus totuşi că prima parte a secolului XX a marcat
    sfârşitul migrării acestora.
Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: