Arhiva

Archive for octombrie 2015

Etemenanki (Ultima săptămână), de la Turnul Babel, cu dragoste…

31 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Pages from Constelatii-diamantine-nr-7-47-2014_Page_1Pages from Constelatii-diamantine-nr-7-47-2014_Page_2Pages from Constelatii-diamantine-nr-7-47-2014_Page_3Pages from Constelatii-diamantine-nr-7-47-2014_Page_4Pages from Constelatii-diamantine-nr-7-47-2014_Page_5

Vatra veche nr. 10/2015. Nicolae Băciuţ şi literatura română. Revista, sumar, poeme, analize, cărţi, artişti pasionaţi, dincolo de cuvinte: mesajul…

30 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Pages from Vatra veche 10,2015 BTPages from Vatra veche 10,2015 BT sumar

Vatra veche 10,2015 BT, click pentru lecturi

Categorii:REVISTA

Nicolae Uţică, asimptotă la eternitate…

30 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Utica datenico utica

Categorii:literature, SEMNAL

Culorile toamnei…

28 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Arhitect Oserv

Categorii:PRACTIC, PRESA

Revista Discobolul, nr. 211-212-213/2015. Sumar, Gala Poeziei Române Contemporane – 2015, La un sfert de veac, maturitate publicistică, piaţa cărţilor, cărţi recent apărute, proză contemporană… Revistă de cultură. Redactor-şef: Aurel Pantea; Secretar de redacţie: Gabriela Chiciudean; Redactori: Cornel Nistea, Mircea Stâncel…

26 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Disco 1Disco 2Disco 3

Constantin Stancu, Fructul din fruct (Adio, ne vedem pe străzile de aur) – antologie 1988 – 2015, versuri, Iaşi: Editura Princeps Mutimedia, 2015

26 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Fructul cop 1Fructul cop 2

Pages from Algoritm sept_15final (1)_Page_4

 

 

 

 
2015, september 10, posted by Adrian Botez

 

Recenzie – Fructul din fruct, de Constantin STANCU

 

Când un Poet îşi alcătuieşte o antologie, îşi recapitulează, de fapt, viaţa şi crezurile cele întru eternitate. Îşi revelează spaţiul „concentraţionar”, întru Revelaţie, al Duhului-Sine Spirituală/Supra-Eu Divin.
Cazul lui CONSTANTIN STANCU în faţa „timpului ieşit din timp”! El chiar are atât de multe de recapitulat (din efectele parashabdice ale „vinului/visului” său poetic şi profetic!), încât fiecare volum scris, de-a lungul perioadei 1988-2015, a reprezentat, pentru noi (…noi, observatorii Institutului Seismologic al Cuvântului Daco-Valaho-Român!), o autentică şi nostalgică antologie secvenţială. Plină, fiecare carte de versuri constantinstanciană – plin, fiecare stih constatinstacian – de Otrava Cea Rară…de „Piatra-Care-Fierbe”!
El, CONSTANTIN STANCU, a recapitulat ciclice omeniri terestre (istorice şi anistorice, de la Mistica Geneză şi de la Turnul Babel – până la Kali Yuga actuală!), în volumul Etemenanki (Ultima Săptămână) – …cum, oare, atunci, să nu simtă, cu necesitate (acum şi în fiece zi a vieţuirii sale, încă în vizibilul terestru), boarea veşniciei (rece şi sibilinic-vaticinară!), trecând prin inima-i de Scrib Sacru şi Taumaturg-al-Cuvintelor, ca o Bună Vestire… – …melancolizată, sinergic, de „Proiectul Răstignirii Cosmice şi Soteriologice”…dar şi (concomitent!) ca un Centru al Focului Eternizator de FRUCT DIVIN („Lumină din Lumină, Fruct adevărat din Fruct adevărat”?!
Autorul ne anunţă, încă dinainte de începerea retrospectivei epopeice propriu-zise a Scribului Sacru, că volumul de faţă (208 pagini, conţinând 93 de poeme, repartizate, inegal, în 7 secţiuni, în funcţie şi de cele cinci volume antologate, din care au fost selectate, dar adaugând şi două noi secţiuni, la extremele volumului: Argumentele antimateriei/p.7 – un poem, respectiv Alte poeme/pp. 127-139, în număr de 10 – la care se adaugă Referinţele critice şi Notele biobibliografice) „include poeme adăugite şi revizuite, din perioada 1988-2015, din cărţile: 1- Fructul din fruct (debut, în Antologia „Argonauţii”)-1988 (11 poeme); 2-Păsările plâng cu aripi – 1988 (32 de poeme); 3-Pomul cu scribi-2006 (17 poeme); 4-Greutatea gândului nerostit-2012 (9 poeme); 5-Etemenanki (Ultima Săptămână) -2014 (10 poeme). Sunt incluse şi poeme nepublicate în volum, din ciclul Alte poeme, precum şi poemul de început, Argumentele antimateriei”.
Noi, „seismologul de serviciu”, cel care am urmărit, pe rând şi la timpul lor, creşterea şi revărsarea magmelor astrale, din fiecare vulcan-volum, la timpul „erupţiei” respective (vulcano-florale!), ne plimbăm, acum, prin antologia lui CONSTANTIN STANCU, precum zeii, prin Grădina Hesperidelor, din Sfânta Hiperboreea…: ne oprim şi ne amintim parfumul unei flori vulcanice regăsite, în Livada Hristos-Domnului… – …ne uimim, din nou, de „pathosul expresiv-corolian” al altei flori vulcanice, pe care aproape o uitasem…Totul este frumos, ba, acum, parcă şi mai frumos, decât în zilele „erupţiei” propriu-zise – pentru că sunt selectate, spre „fixare fotografică spectaculară”, întru expunere antologică, precum într-un muzeu-panopticum – NUMAI „momentele paroxistice” ale diferitelor grade, ale diferitelor ore astrale ale „erupţiilor”, acum trecute…!
POETUL şi POEZIA au rămas (cum era şi firesc, pentru unul dintre cei mai mari Taumaturgi Parashabdici contemporani, ai daco-valaho-românilor – făuritor deplin al „melodiei neştiute de/început de vremuri”!) preocuparea majoră a lui CONSTANTIN STANCU – pentru că poemul cel mai frumos, închinat Cosmicului Mesager al Oamenilor către zei şi al zeilor către oameni – s-a păstrat, la loc de cinste: „El mesager fără ştire,/dar cu permisiunea păsărilor migratoare/şi, vai, păsările nu lasă urme în aer, când se-nalţă,/nu vedem pe ce se sprijină, dar au atâta viaţă şi/ viaţa lor se aseamănă cu melodia neştiută de/început de vremuri…//El, poetul mesager, păstrându-se curat într-un/timp ce alunecă spre putrezire,/într-un trup ce putrezeşte (…)/fragil ca o pasăre pe vreme de furtună,/fragil ca un ochi ce poate fi locuit/de vederea cu inima” – cf. Schimbarea inimii, pp. 38-40, extras/reluat din vol. Pomul cu scribi-2006.
Poetul „rămâne curat” (se conservă întru Originaritatea Duhului!) şi păstrează sau reface, în lumea terestră (după caz!) Vibraţia Originară/Parashabda, chiar şi înfruntând timpul istoric al „putrezirii” – şi nu împotriva firii, ci tocmai respectând Firea Originară, păstrată în „Pasărea Migratoare” (simbol al Sufletului Transcens) şi în „Viziunea/Vedere” a Ochiului Inimii (sediul Sufletului).
De ce face această „slujbă”, ca rezonanţă la „lumea zeilor”? Pentru că el este Mesagerul – pentru că El „urcă pe scările de piatră spre cer,/şi piatra rezistă şi vorbeşte folosind cuvintele/poetului,/el, care aduce vestea naşterii unui om,/a naşterii poemului şi/a naşterii din oul unui tril” – deci, pentru că el are în posesie, ca Har şi Armă Spirituală contra „putrezirii” istorice (a Căderii!) cea mai rezistentă parte a Zidirii-întru-„Tril”-ARMONIE COSMICĂ – „Piatra Cuvântului”, ca Piatră Unghiulară A Zidirii, ca Piatră-Cristal-Care-Fierbe, învăţătoare a tuturor Pietrelor/Credinţelor Lumii.
„Piatra este punctul de pornire. Dacă nu înţelegi acest lucru, n-ai început încă să înţelegi. Căci ţelul este în fiecare dintre paşii tăi” – cf. J.L. Borges, Roza lui Paracelsus, p. 344, în vol. Cartea de nisip.
Dar şi pentru că El, SCRIBUL, Mesagerul Zeilor şi Oamenilor, în egală măsură, este:
1-Hermes al…hermeneuticii atot-legătoare, zămislitoare (la modul „trismegistic”!) de Punţi Regal-Mistice şi Hristice, întru Răstignirea Atotîmbrăţişătoare, este
2-menit a fi Hristosul-Manole al Autosacrificiului pentru Construcţie, dar şi
3-Hristos-Taumaturg şi Suprem Pontif/Pontifex/Făcător-de-Poduri-Celeste, ale Rugăciunii-SCARĂ – Taumaturg care are menirea de a trasgresa lumea, întru „antimateria” („degetele mele au întâlnit antimateria/care luase locul acelor cărţi dispărute,/mâna s-a topit, anihiltă în golul acela de pe/raft…”, cf. Antimateria pe raftul de sus, p. 8) – „antimateria” Nevăzutului Paradis-Stare de Originaritate/Dimineaţă a lumii/Nou Ierusalim al Cuvântului Reaflat-Noua Cetate Parashabdică, „arsă” (la modul alchimic!) de păcat: „el, care nu se lasă cuprins de cutremur, /dar în el cad toate:/dimineaţa, cuvintele, păsările, cetatea, poemul/acesta, cititorul şi, mai ales, scribul/cel care s-a spălat pe mâini înainte de a scrie/poemul acesta şi/s-a îmbrăcat cu haine curate,/şi-a schimbat inima…” – cf. idem, p. 40.
De observat că autorul sugerează (ba chiar impune, la modul hristic!), Soteriologia Cuvâtului: pe nesimţite, Poemul Scribului Sacru, citit de „oarecarele” uman, îl re-introduce pe omul căzut (şi anonim prin inutilitate!), în Liturghia Numelui/Cuvânt Izbăvitor şi Identificator întru Eternitate!
Scribului-Poet „într-o dimineaţă i s-a spus că/trebuie să pună semn lucrurilor,/apoi oamenilor,/brusc, cuvintele au luat foc,/cenuşa lor ne-a intrat în creier” – cf. Taina scribului, pp. 102-103, extras/reluat din vol. Etemenanki (Ultima Săptămână); adică, Scribul-Poet este Noul Adam, re-făptuind ce a făptuit, la poruncă divină, după Prima Săptămână Cosmică (de fapt, UNICA! – PARADISUL, cum afirmă şi Borges, este Singurul Adevăr – Creat şi Creator: „Crezi, oare, că e cu putinţă să trimiţi ceva în neant? (…) Crezi, oare, că divinitatea putea să creeze un spaţiu care să nu fie Paradisul? Crezi, oare, că prăbuşirea constă în altceva decât în a ignora tocmai faptul că ne aflăm în Paradis?” – cf. Jorge Luis Borges, idem, p. 345).
ORIGINARUL SCRIBULUI DACO-VALAH este o Cetate de Foc – Cetatea Cuvântului Uitat, dar (…sub condiţia acceptării Forţei Cosmice A Pietrei-Credinţă!) mereu prezent, hristico-resurecţional, întru „eterna reîntoarcere” întru Eroismul Cetăţii Duhului („Cetatea Lui Dumnezeu” augustiniană), ca extragere din „realitatea căzută” („leproasă”, fără de lumină…), întru „realitatea Heruvilor Iubirii-Lumini de Fulger-Revelaţie” („Ei/eroii sunt îmbrăcaţi în ochi,/totuşi realitatea ca un fulger”): SARMIZEGETUSA (cf. A fost o cetate, p. 133, ciclul Alte poeme) – „Consoanele vor fi mineralele, pustiul, locul de/unde încep toate (…)/Ideea va străbate piatra pentru a se întrupa (…)/Infinitul trece prin urechea profetului (…)/Eroii care nu s-au născut au rezistat ”.
Iubirea este Mântuitoare-întru-Originar, este Lumina-Arcă (cf. Pe umeri ducând curcubeul, p. 131, Alte poeme: „Lumina a deschis fereastra,/era lumina dintâi, a deschis-o spre Arcă”), este Iubirea-ca-Androginitae-întru-Originaritate, întru Resurecţionala Primăvară Eternă, „captivă” întru Eternitatea Paradisiacă: „iar zâmbetul ei este rece/precum zăvorul dimineţii de martie.///grăbită de parcă ar avea două trupuri în care stă/captivă”, cf. O aştept în timpul carnivor, p. 117, din vol. Fructul ca fruct.
…În încheiere, voim a insista, o clipă, asupra „cărnii metafizice” a poemului care deschide Antologia constantinstanciană: Antimateria pe raftul de sus, p. 7. Atmosfera spirituală este a Bibliotecii Babel borgesiene („El primero: La Biblioteca existe ab aeterno”), dar mult umanizată, prin Iubirea Hristică, întru Cuvântul Etern-Reziditor şi „ucigaş de Moarte” („piloţii morţi în zbor” sunt, de fapt, făpturile umano-divine care şi-au revelat Identitatea Transgresată, singura adevărată…): „Cuvintele se ţin de mână în mii de cărţi scrise pe hârtie,/papirus, lut, metal, în electronii nervoşi care se/cabrează,/în aerul înalt cu aburul răsuflării tale (…)/Cuvintele îmbrăţişate formând cărţi/prin gravitaţia lor imposibilă,/fără să ţină cont de noi,/până într-o zi…//Unele au zburat, alte cărţi au murit cum mor/piloţii în zbor (…)”.
Ceea ce ne preocupă, din acest poem, este viziunea complet diferită de cea biblică, a Lumii de Dincolo – „vas de sticlă pură”, în care „sticlarul scăpase o lacrimă”: „acolo”, în „camera cărţilor tăcute”, nu e o zonă de fericire, ci…”rafturi” (mai de sus, mai de jos…): „Pe un perete, în camera cărţilor tăcute/a rămas un loc gol, pe raftul de sus,/un loc fără cărţi,/am întins mâna dreaptă, sau poate cea stângă,/era un gest de îndrăgostit irecuperabil,/degetele mele au întâlnit antimateria/care luase locul acelor cărţi dispărute,/mâna s-a topit, anihilată în golul acela de pe/raft…//Nu înţeleg dacă voi putea trăi fără mână,/fără ochi, fără umeri, fără coasta din care se nasc insomnii,/antimateria a intrat adânc în mintea mea şi/mintea s-a făcut ţăndări”.
„Sticlarul” lumii celeilalte nu mai stă „întru cuvânt”, ci întru Supremul Cuvânt – TĂCEREA LUMINII/LUMINĂRII: „sticla” înseamnă permisivitatea/transluciditatea Revelaţiei, a acelui „apocalipsis”-Viziune Ioanică – prin care ni se comunică: „Acolo sunt RAFTURI INFINITE! – iar nu binaritatea, cu care v-a obişnuit terestricitatea voastră, întru vizibil, opusă <<antimateriei>> Misterului Suprem”!
„Rafturi”, adică diverse niveluri spirituale de înscriere întru dumnezeire – niveluri în care, încă de pe Pământ, ne-am pregătit (dac-am făcut-o!), ne-am creat şansa de a „locui” întru Duh…
Tot e bine dacă suntem/am fi primiţi în „rafturi”, adică nu suntem/n-am fi „scuipaţi din gură de Dumnezeu” – „corigenţi” fiind noi la Viaţa-Trăire-Acceptare şi Participare-Activă-la-Testul-Spiritual-al –Vieţii-Terestre! „A fi în raft” înseamnă, deci, a-i fi dat un răspuns Lui Dumnezeu (…poate nu cel mai bun, dar, măcar, e semnul că n-ai rămas surd la chemarea Lui!) – înseamnă a fi fost, cât de cât, interesat de experimentul terestru al vieţii…adică, de TESTUL DIVIN, prin care ne-am fixat, singuri, într-un anume stadiu spiritual – „raft”.
Iată cum, printre sclipirile de geniu ale Recapitulării Epopeii Cuvântului, întru Lume – cititorul unei Antologii are, în acest caz (creat de CONSTANTIN STANCU!), prilejul de a pregusta noutăţi vizionar-spirituale…ÎNCORDĂRI DE LIRĂ – ”apocaliptice”/revelate, până-n ultima clipă!
Este ceva de luat aminte (LEGIC!), pentru orişicare Poet-Scrib, care va mai năzui a-şi întocmi „bilanţul” Logos-ului său terestru: NU PLICTISI! – nici cu a ta Viaţă şi nici cu Moartea-ţi! – …atât pe Cititor, cât şi pe Dumnezeu!
Căci „SCRIBUL” cărţii de faţă ne-a „ţinut în priză” (miraculos!), de la prima la ultima sa pagină, aşa-zis „antologică” – de fapt, „scrisă cu sânge”, iar nu cu „trecere de vreme şi de vorbe”!

Criminalitatea informatică. Câteva aspecte care ne privesc pe toţi, banii în mişcare haotică. Haosul agreabil, informaţia ca marfă!

26 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Criminalitatea informatică în România
(HOTĂRÂREA GUVERNULUI nr. 779 din 23 septembrie 2015 pentru aprobarea Strategiei naţionale de ordine şi siguranţă publică 2015-2020)

– Contrafacerea şi infracţiunile care aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală
În România, infracţiunile constatate pe linia drepturilor de proprietate intelectuală continuă să reprezinte un fenomen cu repercusiuni grave asupra încasărilor la bugetul general consolidat al statului, stabilităţii şi competitivităţii mediului de afaceri.
La nivelul Uniunii Europene s-a constatat în ultimii ani o creştere a comerţului cu produse contrafăcute din domeniul sănătăţii – medicamente sau echipamente medicale, acest tip de infracţiune cauzând pierderi la nivelul bugetelor statelor membre şi punând în pericol sănătatea şi viaţa celor care folosesc aceste produse.
Tendinţe şi factori de risc
– Există premise ale creşterii numărului de infracţiuni săvârşite în acest domeniu.
– Extinderea activităţilor ilegale cauzează prejudicii mari firmelor care comercializează astfel de bunuri prin scăderea vânzărilor, ceea ce conduce, inclusiv, la scăderea investiţiilor acestora în domeniul cercetării-dezvoltării.
– Pirateria software, precum şi reproducerea frauduloasă a produselor textile/vestimentare continuă să genereze pierderi importante bugetului general consolidat al statului şi producătorilor din acest domeniu.
– Corupţia
Proliferarea rapidă a criminalităţii organizate, potenţialul foarte ridicat de adaptare, precum şi capacitatea de acţiune crescută a grupărilor de criminalitate organizată au determinat inclusiv un interes permanent ai exponenţilor acestora de vulnerabilizare şi corupere a funcţionarilor publici de la toate nivelurile.
Acesta reprezintă un aspect extrem de sensibil pentru România, mai ales din perspectiva monitorizării atente a Uniunii Europene în cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare.
Comisia Europeană a publicat la începutul anului 2014 un studiu Eurobarometru care arată faptul că 34% dintre români, media europeană fiind de 26%, consideră că s-au realizat progrese în materia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de corupţie, România având cea mai mare creştere din Uniunea Europeană la acest indicator în raport cu anul 2011. Acest rezultat demonstrează faptul că opinia publică percepe activitatea sistemului judiciar în acest domeniu ca fiind pozitivă, iar această încredere în eficienţa sistemului este resimţită şi în activitatea judiciară, în contextul în care din ce în ce mai multe persoane denunţă fapte de corupţie despre care iau cunoştinţă.
Ultimele studii de specialitate realizate în domeniu au concluzionat că piaţa achiziţiilor publice din România nu s-a dovedit a fi competitivă şi transparentă. Au fost cheltuite peste 10 miliarde euro anual pe contracte de achiziţii publice atribuite prin intermediul Sistemului electronic de achiziţii, însă aceasta sumă nu reprezintă decât a treia parte din valoarea estimată a fi contractată anual de autorităţile publice centrale şi locale pentru achiziţii de bunuri, servicii sau lucrări prin alte mijloace decât cele electronice autentice.
Au fost identificate inclusiv fapte de corupţie săvârşite în scopul influenţării procedurilor de achiziţie pentru a deturna resursele financiare publice în interesul unor grupări din care făceau parte oameni de afaceri aflaţi, uneori, în legătură cu decidenţi politici.
Tendinţe şi factori de risc
– Corupţia conduce la denaturarea competiţiei legitime care ar trebui să existe între participanţii din cadrul licitaţiilor publice şi are un efect negativ în ceea ce priveşte încrederea în autorităţile statului şi sistemul de drept.
– Cazurile de corupţie pot compromite funcţiile esenţiale ale instituţiilor publice şi ale firmelor/organizaţiilor private.
– Apropierea funcţionarilor publici prin natura atribuţiilor de serviciu de mediul infracţional şi contactul cu mediul interlop pot conduce la coruperea acestora.
– Criminalitatea informatică
Internetul a revoluţionat modul de viaţă şi a contribuit la dispariţia barierelor în societate. Oamenii au devenit din ce în ce mai dependenţi de comunicaţii şi de instrumentele bancare de tip electronic. Acest context oferă oportunităţi infractorilor şi creează în mod constant noi „mărfuri” ilicite, reprezentate, în special, de informaţii cu caracter personal şi/sau informaţii financiare sustrase în mod ilegal, fraude legate de cardurile de plată şi infracţiuni de pornografie infantilă prin intermediul sistemelor informatice.
Evaluarea ameninţării pe care o prezintă criminalitatea organizată prin intermediul internetului şi sistemelor informatice a evidenţiat un trend ascendent în cazul infracţiunilor săvârşite de cetăţeni români care au drept ţinte cetăţeni, firme sau instituţii publice/private din alte state, precum şi un număr tot mai mare de sesizări ale unor cetăţeni români şi firme care devin victime ale acestui tip de infracţionalitate.
România este o sursă pentru criminalitatea informatică, înregistrându-se o creştere a numărului fraudelor săvârşite prin intermediul internetului, al celor cu carduri bancare, atacurilor informatice cu diverşi viruşi/troieni informatici etc., precum şi a infracţiunilor contra siguranţei şi integrităţii datelor informatice.
Tendinţe şi factori de risc
– Apariţia unor noi moduri de operare, devenite din ce în ce mai complexe, care includ majoritatea infracţiunilor din sfera criminalităţii informatice.
– Folosirea camuflajului informatic şi deplasarea rapidă a autorilor faptelor de criminalitate cibernetică reprezintă unele dintre cele mai folosite metode de către infractori care conduc la neidentificarea şi nerăspunderea penală a acestora.
– Creşterea numărului de infracţiuni cu carduri bancare săvârşite pe teritoriul României şi al celor comise în străinătate de cetăţenii români, prin confecţionarea şi folosirea echipamentelor de skimming/fraudarea tranzacţiilor efectuate la ATM-uri şi POS-uri sau prin declanşarea unor atacuri informatice care vizează clienţii unor instituţii bancare în scopul devalizării conturilor bancare ale acestora şi transmiterii sumelor sustrase în conturi bancare de la nivelul altor state.
– Creşterea numărului de infracţiuni săvârşite de cetăţeni români în state din afara Uniunii Europene în care nu s-au implementat coduri de identificare personală pentru cardurile bancare.
– Creşterea numărului de accesări neautorizate ale adreselor de poştă electronică ale persoanelor private, instituţiilor publice sau întreprinderilor private, în scopul săvârşirii de fraude cibernetice.

global terra

Categorii:PRACTIC, PRESA

Ştirea zilei: Cetăţeanul furat. Câteva exemple despre viaţa de zi cu zi… Nimic nou, Constituţia e facultativă…

22 octombrie 2015 Lasă un comentariu

De la cetăţeanul turmentat am trecut la cetăţeanul furat.

 
1. Băncile stabilesc unilateral comisioane, dobânzi, cheltuieli. Cetăţeanul furat are câştig de cauză după 5 ani fără cinci zile! O performanţă.
„Am înfrânt BCR in primul dosar colectiv privitor la clauzele abuzive. Irevocabil. Azi se fac fix 5 ani fara 5 zile de la demararea acestui dosar. Toata apa din Amazon nu va fi suficienta pentru a stinge văpaia care urmează” –avocat Gheorghe Piperea.
2. Statul, prin ANAF, refuză să calculeze dobândă pentru sumele datorate către cetăţeanul furat de la data scadenţei, intervine Curtea Constituţională a României, reglează situaţia, abia după mai mulţi ani, procedura a fost adoptată în anul 2003, dreptatea a venit în anul 2015!
„Cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate şi a constatat că prevederile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale. Curtea a reţinut că normele criticate generează îmbogăţirea fără justă cauză a statului în detrimentul patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepută nelegal şi privarea persoanei de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata respectivei sume. Această pierdere este direct proporţională cu durata indisponibilizării sumei plătite fără temei juridic pe perioada cuprinsă între data plăţii sumei nedatorate şi data restituirii acesteia şi are drept consecinţă încălcarea dreptului de proprietate al contribuabilului, consacrat de art. 44 din Constituţie”.
3. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a dat publicității situația imobilelor gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară, la data de 25 septembrie 2015.
Au fost înregistrate în sistemul informatic 8.231.216 imobile, reprezentând 20,58% din 40.000.000, numărul total aproximat de imobile din România.
4. Se poate afirma faptul ca asemenea taxei de prima înmatriculare, taxei de poluare si taxei pentru emisii poluante, timbrul de mediu constituie o încălcare a dispoziţiilor prevederilor Tratatului de Instituire a Comunităţii Europene, fiind nelegala, discriminatorie si îngrădeşte dreptul la libera circulaţie a mărfurilor.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a declarat, în hotărârea Tatu (cauza C-402/09), după cum urmează:
„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”

5. Cu dosarele prin instanţe, mai mulţi ani: competenţa acestora! În urma soluționării conflictului negativ de competență ivit între completele Secției civile din cadrul Tribunalului Argeș (completul de contencios administrativ și fiscal, pe de-o parte, și cel pentru minori, pe de altă parte), Curtea a reținut că hotărârile emise de Comisiile pentru Protecția Copilului sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, acestea fiind acte unilaterale cu caracter individual, emise de o autoritate publică, în vederea executării dispozițiilor unei legi.

Înalta Curte a considerat că se impune admiterea recursului, pronunţând următoarea soluţie:
”Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că:
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 94 şi art. 95 din Codul de procedură civilă, litigiile având ca obiect acţiuni prin care se solicită de către o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului obligarea unui consiliu judeţean sau local ori a unei alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului la suportarea cheltuielilor de întreţinere pentru persoane care beneficiază de măsuri de protecţie prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ”.
6. Pensiile, o problemă mai complicată:
„Curtea (CCR) constată că dispoziţiile art. IV alin. (3) din OUG nr. 1/2013, aprobată prin Legea nr. 3/2013, introduse prin art. IV pct. 2 din OUG nr. 113/2013, contravin prevederilor art. 147 din Constituţie, întrucât indicii de corecţie rezultaţi din formula de calcul prevăzută de art. 170 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013, trebuie să se cuvină începând cu 1 ianuarie 2013, aşa cum a constatat Curtea prin Decizia nr. 437 din 29 octombrie 2013, iar nu cu data de 7 noiembrie 2013.
7. Codul de procedură penală şi drepturile omului
– Soluția: cu unanimitate de voturi, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia numai „procurorul și inculpatul” pot face contestaţie cu privire la modul de soluţionare a cererilor şi a excepţiilor, precum şi împotriva soluţiilor prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5), este neconstituțională.
Curtea a reţinut că restrângerea sferei titularilor contestației în camera preliminară doar la procuror și inculpat determină încălcarea dreptului de acces la justiție, consacrat de art. 21 din Constituţie, al părții civile, părții responsabile civilmente şi al persoanei vătămate având în vedere faptul că, pe de o parte, rezultatul procedurii în camera preliminară referitor la stabilirea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală are o influenţă directă asupra desfăşurării judecăţii pe fond, iar, pe de altă parte, soluţiile prevăzute la art. 346 alin. (3)-(5) din Codul de procedură penală vizează toate părţile din proces şi persoana vătămată.
Plenul Curții Constituționale s-a întrunit marți, 11 noiembrie 2014, pentru a soluționa următoarele excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 339-art. 348 din Codul de procedură penală.
– Soluția: cu unanimitate de voturi, a admis excepțiile de neconstituționalitate și a constatat următoarele:
– soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului”, este neconstituțională;
– dispozițiile art. 344 alin. (4) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale;
– soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) și în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță „fără participarea procurorului și a inculpatului”, este neconstituțională;
– dispozițiile art. 347 alin. (3) raportate la cele ale art. 344 alin. (4), art. 345 alin. (1) și art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale.

 

luna si pamantul

Categorii:PRACTIC, PRESA

Paulina Popa: „Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici”

21 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Matematica îngerului

 

(Paulina Popa, Matematica îngerului – fragmentarium– , versuri, 154 pagini, Deva: Editura Emia, 2012)

 

Într-un limbaj deschis, curgător, Paulina Popa dezvăluie în cartea Matematica îngerului – fragmentarium – parte din frumuseţea şi rigoarea vieţii, grija lui Dumnezeu pentru oamenii săi, pentru ca miracolul vieţii să rămân miracol.

„Am găsit poeme din care s-au înălţat biserici” – iată frumuseţea care aduce finalitate, calculele divine pentru ca omul să devină perfecţiune se împlinesc şi putem accepta frumuseţea absolută a creaţiei.

Prin această carte poeta pune în joc predestinarea omului, o acceptă şi poezia se dezvăluie ca un mijloc prin care cele luminoase intră în inima omului. Este o viziune pe care o acceptă şi intră în proiect cu toată libertatea, asimilând contradicţia.

Volumul de versuri este masiv, bogat în imagini, în chemări, în miracole, deschidere spre taine şi rădăcini. Mama, matca din care se revarsă viaţa, frumuseţea creaţiei care domină ochii omului lucid, luminile care vin spre mintea celui atent la această frumuseţe, poezia – izvor de mângâiere şi mod de comunicare perfect pentru oricine, răceala unora în faţa frumuseţii, dragostea care ne învăluie, poemul viu din care se aud şoapte, cu sângele se scriu poeme şi miracole, sprijinit de poem poţi ajunge la cer!

Frumuseţea este rod al rigorii, proporţia, armonia, calcul exact, duc la dragoste, totul ivit dintr-un plan uneori ascuns, uneori descoperit şi planul nu este al omului. Fragmente, adică semne, nenumărate semne care vin spre noi şi nu avem unde ne ascundem, ele avertizează, indică locul, timpul, sensul.

Poezia ţâşneşte din matematica fiecărui vers: răni în multa singurătate, arbori care sprijină luna, matematica îngerului cea greu de înţeles, frumuseţea creaţiei este absolută şi este mai mult decât materie, în pământ sunt ascunse zilele lumii, frânghii ne ridică la cer, dormim printre ierburi cu faţa spre Dumnezeu, sinele este limpede ca o floare, apa sub care fierbe altă apă.

Matematica îngerului pune presiune pe sufletul poetei, efectul sunt poemele care îşi regăsesc matca originală din care au evadat cândva. O lectură atentă va dezvălui cititorului o poetă migăloasă, brodează fiecare idee, fiecare gând, fiecare zicere, pune pasiune, ştie reţeta secretă, ştie cantităţile, substanţele şi ideile. Cuvintele se leagă între ele, poemele se leagă, finalul unui poem trezeşte la viaţă poemul care urmează, în care se edifică un singur poem final şi masiv, un ritual femeiesc. Dintr-o inimă bogată se revarsă versuri care nu au mai putut rămâne ascunse. Poeta se liberează, poezia poate fi mărturie, rugăciune, şoaptă de dragoste, avertisment. Cântec.

Realizăm că umerii mai păstrează urmele aripilor, singurătatea este un exerciţiu perfect pentru cei care cunosc drumul de la viaţă la moarte. Bărbatul este un veşnic Ulise în drum spre Itaca, este o zeiţă a înţelepciunii care protejează poemul, perfecţiunea, cu toate că iubirea este batjocorită în pieţele publice.

 

Poemului i se cuvin cuvinte sfinte,

acelea rostite de sacerdoţi,

ori cele rostite cu sfială,

de pruncul ce deschide gura,

cu teama primei silabe (Poemului, p 30).

 

Paulina Popa este în dialog permanent cu îngerul, cu sine, cu oamenii, cu poemul care este viu, cu cel nevăzut, cu bărbatul pregătit de înger, arhetip păzit de cuvinte, cu umbra, cu lumina, vorbeşte, povesteşte pruncului ce stă în ascuns, este deschisă. Dialogul, monologul, mărturia, o eliberează de limitele destinului. Casa, ţara, biserica, strada, cărţile, visele, sfinţii care nu mor, stau de veghe în lanul de poeme, iată, sunt locuri unde lumea poate deveni perfectă.

„Toate drepturile copiilor tăi vor fi anulate,/ ascunse în amintirea unei vieţi pe care ar fi vrut să o ducă” (Torţa, p. 35). O tristeţe care afectează viaţa noastră cea de toate zilele, poeta simte acut această realitate, ratarea unei alte vieţi mai frumoase. Ziua devine tot mai grea, răutăţile acoperă lumea, o mantie de gheaţă pe umerii lumii, oamenii uită de geometria îngerului.

 

Frumos şi bun, bărbatul din cuvinte,

cel ce ridică sus pe braţe noaptea

apoi, cântând, dispare-n zori cu visul,

luându-şi din trezire partea (Frumos şi bun ca unul care vine, p. 41).

 

Ivirea bărbatului din cuvinte devine adâncă materie în lumea-ncremenită şi pustie… Iată, întruparea omului se face din cuvinte, durerea ruperii cărnii de carne este percepută acut, lumea este perfectă aşa cum apare ea în matematica îngerului.

Fragmentarium, este parte din volum cea mai densă, sunt poeme care se cheamă, lasă semne, numerotate ca în manuscrisele vechi de la I la LXXVII, cifrele romane ne întorc cu gândul la marile edicte emise de împărat, la disciplina de fiecare zi. Poeta este parte în partea bună a lumii, a neamului, acut simte acest lucru, versurile sunt apăsate, scrise cu stiletul pe o tablă de plumb.

 

Dacă te rogi pentru tine te rogi!

Pentru tine cânţi, dacă ştii cânta!

Ascultă: îngerii cântă împreună cu tine.

Bucură-te!

Eşti viu!

Dacă scrii, pentru alţii scrii!

Alţii sunt cei ce-ţi vor învieţui poemul

sau îl vor îngropa pe vecie!

Tu luminezi şi lumină vei fi – etern! (XXXVII, p. 109).

 

Cu alte cuvinte: „La cer ajungi doar cu poemul simplu, curat ca o piatră,/ cea care poartă în ea generaţii” (XLIII, p.117).

În această parte a volumului ni se relevă o viziune aparte asupra lumii, o dinamică a devenirii sub aripa îngerului preocupat de matematica divină, de calcule care să ne ridice deasupra-deasuprelor… Întoarcerea la cele eterne: credinţă, cultură, educaţie, cunoaştere, legătura cu părinţii de trup şi cu părinţii patriei, cu partea bună a lumii accesibile şi apropiate. „Felul cum atingi pământul cu picioarele goale spune mult despre lungimea aripilor tale” (XLIX, p. 123). Un înger trece prin fiecare om, dar omul nu-l vede!

Fragmentarium, vas de lut, special, de primit lacrimile poetei, părţi dintr-o lume perfectă scrisă în cer, Paulina Popa se străduieşte să ne-o predea limpede şi curată. „Exprimă-te aşa cum ştii:/ simplu ca-n pântecele mamei (LII, p. 126).

Legătura divină cu cele alese se accentuează şi vine spre cititor: „Într-o lume mai bună vei iubi poezia./ Într-o lume mai bună vei tremura de fericire./ Deasupra ta va fi timp… (LVI, p. 130).

Ultimele versuri: „Numele tău să mulţumească Domnului pentru poem şi/ pentru Matematica Îngerului, Amin” (LXXVII, p. 153).

Am putea reproşa poetei lungimea poemelor, frazele care curg, revolta din cuvinte şi singurătatea care radiază din zicere, poate diluarea dialogului sau vorbele simple care sunt preluate din limbajul obişnuit, de pe uliţa satului, din biserică. Nu putem împiedica apa care curge şi duce poemele spre viaţa cea din viaţa de zi cu zi. Matematica permite şirul lung de numere care atrag şirul lung de cuvinte, în vechime fiecare cuvânt avea un sens profund, dar reprezenta şi o valoare, Paulina Popa nu se poate rupe de începuturile lumii…

„Umerii tăi mai păstrează urmele aripilor/ ce te purtau prin norii ca nişte lei tineri/ prin ierburile înalte ale savanei” (În veacul veacului, întotdeauna, p. 23).

 

 

Constantin Stancu

Deva Paulina 4

 

 

 

 

Categorii:CARTEA, NOTE LITERARE

Revista Lumina, nr. 5-6/2015 Sumar, texte şi scribi

20 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Lumina 5-6-2015-coperta1

2 LUMINA LXVII, Seria nouă, nr. 5-6/2015

 

Sumar

 

Istorie literară, eseu

ADRIAN DINU RACHIERU Pro memoria, Anghel Dumbrăveanu la „Meridianul Timişoara” 5

Meridiane, paralele, transfrontaliere

CATINCA AGACHE Ion Ciurea – Fişă de dicţionar 10

ION CIUREA Îndemn, Simt, Mă pregăteam, trei poezii 17

VICTOR RUSU Un poet de talie europeană: Nicu Ciobanu 20

FLORIAN COPCEA Textualizare şi modernitate în poezia lui Vasile Barbu 23

VICTOR RUSU Ioan Baba-„În urechea timpului” 27

ION PACHIA TATOMIRESCU Radiografi a poeticului ioanbabian – fragment în ipostază

româno-engleză 29

IULIAN FILIP Nu mă pot arăta lumii – incidente de vacanţă, poem 31

MARIA NIŢU La bradoşii lui Sântoader, Leana lui Jane, proză sucrtă 33

GABRIELA MOCĂNAŞU Ulei pe pânză / Huile sur toile, poezie în ipostază

româno-franceză 39

ANCUŢA GURBAN DINU Sub cerul istoriei – fărâme din cărţi I 43

LibertaS O carte unică 46

NEDELJKO TERZIĆ Сад смо наши / Mьі тeпeрь cboи, Отац иде / Tuo padre va, Незнани песник са јужних Карпата / Poetului necunoscut din Carpaţii de

sud, trei poezii traduse în limba rusă, italiană şi română 47

Aniversări

THEODOR CODREANU Tudor Nedelcea – 70 – Crâmpeie esenţiale 52

TUDOR NEDELCEA Un nume (şi) pentru posteritate – Tudor Gheorghe la 70 de ani 59

BRÂNDUŞA JUICĂ O poveste adevărată despre noi – Lucrare dedicată evenimentului opt

decenii de învăţământ pedagogic în limba română la Vârşeţ 64

Prezentări, Semnale, Lecturi

VIRGINIA POPOVIĆ Noi cercetări ştiinţifice în volumul „Memorialul Radu Flora”.

Documente 70

GABRIELA HAJA Un workshop… provocator: Lexicografi a academică românească

– Provocările informatizării 73

MARINA ANCAIŢAN Cronică de familie învelită în dramă şi mister 76

Trilogia destinelor tulburătoare 78

Alchimie de teme, simboluri şi discursuri 81

Instrospective şi discurs epurat de sentimentalisme 86

CONSTANTIN STANCU Istoria literară de mâine, pagini cu energie radiantă din cuvânt 89

Galeria ,,Lumina” Morariu Daniela 93

Rememorări

MARIANA STRATULAT Aurel Mioc (3 decembrie 1932 – 15 iunie 2015)

S-a oprit în iarna vieţii 95

IOAN BABA Moartea schimbă fiinţele – dar le şi înalţă 97

VASA BARBU Pulsul tăcerii 98

AUREL MIOC Imnul pământului, Recviem, Picuie cu umbre, Costul imaginilor, Nu mă

duc, selecţie de cinci poezii 99

LUCIAN MARINA Felicia Marina Munteanu – În drum spre eternitate 103

FELICIA MARINA Zece efigii cu chipul tău, Când vine noaptea, Ca o gură seducătoare, Să

urmăreşti invers, Răsună – selecţie de cinci poezii 108

BRÂNDUŞA JUICĂ Cornel Mata: Cultura?!

Un conglomerat de fapte şi întâmplări 112

Lumina – fasciculă

VALENTIN MIC Reabilitarea spaţiilor industriale şi transformarea lor în spaţii culturale –

Patrimoniul industrial ca un potenţial de dezvoltare sustenabilă al oraşului Panciova 117

Categorii:literature, REVISTA

Haţeg, monografie în oglinzi paralele. Badiu Iancu şi meandrele istoriei: O realitate aproximativă, 1965 – 1989…

17 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Hateg 006

Haţeg, un oraş între două lumi

 

(Iancu Badiu, Oraşul Haţeg în regimul comunist 1965 – 1989, monografie, Deva: Editura Karina, 2015)

 

 

Iancu Badiu îşi continuă monografia deschisă despre oraşul Haţeg, de data aceasta abordând perioada comunistă, perioadă etalon, 1965 – 1989. O perioadă controversată, criticată sau apreciată de nostalgici, ori obiect de propagandă. Autorul riscă într-un mod aparte, dar are curajul de a intra într-o realitate aproximativă, personajele indirecte, unele dintre ele mai trăiesc la data scrierii monografiei. Când este în joc viaţa oamenilor, cumva lucrurile devin aproximative. Aceleaşi fapte pot fi văzute din afară, apreciate în acest mod. Din alt punct de vedere, aceleaşi fapte pot fi văzute din interiorul evenimentelor. Pentru unii viaţa are un preţ, pentru alţii este doar un număr într-o statistică, o curgere simplă prin timp. Pentru a nu risca, autorul apelează, din nou, la documente. Unele sunt obiective, alte subiective. Au fost întocmite „la cald” în acea perioadă, apoi au devenit obiecte de arhivă, apoi amintire, apoi regret, apoi tablouri nedefinite. Arhivele se deschid, dar, cumva, închid perspective. Iancu Badiu depune efortul de a rămâne distant şi obiectiv, dar timpul îi poate juca feste. Rămâne ca cititorul să împlinească în timpul lecturii istoria de Haţeg.

Haţegul nu s-a deosebit cu mult de alte oraşe din România comunistă (termenul va trebui revizuit de istorici, poate a fost o ţară ceauşistă în această perioadă, poate socialistă, cum apare în actele oficiale, poate una a dictaturii). Dincolo de paradigma vremii, putem redescoperi un oraş existând în două lumi. O lume a sloganurilor, a definiţiilor oficiale. O altă lume reală, dureros de reală, o lume care a rezistat prin muncă, pasiune, discreţie, perseverenţă, speranţă, cultură, credinţă. Din statistici poţi descoperi că s-au făcut multe pe plan social, tehnic, arhitectonic, comercial, cultural, educaţional. Pe de altă parte statisticile trădează lipsuri mari de organizare socială, lipsuri în aprovizionare cu bunuri de larg consum, cu oameni presaţi de sistem, cu oameni beneficiari ai sistemului, egalizaţi de normele sociale utopice ale comunismului. Citind atent monografia, descoperi că existau cozi la magazinele alimentare, că lipseau unele alimente de bază, că s-a format o pătură favorizată de comercianţi şi politicieni, de activişti ai fostului partid comunist. Pe de altă parte, din statistici rezultă că infracţionalitatea a crescut în zona abatorului de carne, a fabricii de bere, a fabricii de pâine, a micilor producători, a fostului CAP Haţeg. De aici poţi trage concluzia că lumea se descurca, nu aştepta iluzoriu pentru ca partidul să le asigure un nivel de trai de la centru, din Capitală. Din contră, haţeganii au rezistat prin muncă şi isteţime. Se scriau lozinci, dar se şi trăia o viaţă la modul decent, pentru familie, pentru speranţă.

Abordând fenomenul, putem descoperi că la Haţeg au trăit în acea perioadă, personalităţi care au dat măsura talentului şi generozităţii precum: Constantin Constantinescu, Radu Igna, Histache Tatu, Emil Nemeş, Ioachim Lazăr, Ioan Prodan. Pe de altă parte viaţa religioasă, de credinţă, a adus un plus de spiritualitate prin suferinţă, bisericile creştine precum cea ortodoxă, baptistă, catolică sau reformată, au oferit oamenilor puţin mai multă lumină. Solidaritatea locuitorilor cu membrii bisericilor s-a vădit la edificarea Bisericii Creştine Baptiste Betleem. Puterea creştinilor ortodocşi s-a întărit prin organizare, iar a celor catolici prin dedicare. Chiar dacă la Prislop, în locul mănăstirii a funcţionat un cămin pentru îngrijirea bătrânilor, tradiţia s-a păstrat, au fost haţegani cu mult bun simţ care au păstrat ambele valori: serviciul social şi viaţa de credinţă.

Din punct de vedere economic, în ciuda sistemului îngust, la Haţeg au existat întreprinderi de stat cu relevanţă: fabrica de conserve, abatorul care a funcţionat ca un complex de tăierea animalelor şi prelucrarea cărnii, precum şi comercializarea ei, inclusiv la export, fabrica de bere, întreprinderea de industrie locală, întreprinderile din comerţul socialist, întreprinderea de producerea energiei electrice, etc. Totodată, un aport deosebit la economia oraşului şi-au adus-o cooperativele meşteşugăreşti, cooperaţia de consum, micii meseriaşi, sectorul particular, nu prea apreciate, dar care au funcţionat la un nivel acceptabil. Putem menţiona că a existat un „fenomen” în ce priveşte cooperativa meşteşugărească de artă populară, purta denumirea de „Haţegana”, formată din oameni dedicaţi care au valorificat arta populară din zonă cu mult talent, multe din produsele acesteia fiind destinate exportului, erau viabile calitativ, estetic şi făceau o bună mărturie despre România prin arta populară.

A existat un învăţământ bun la Haţeg, cu profesori pregătiţi, deschişi în faţa elevilor, capabili să transmită esenţa educaţiei, un ins capabil să reziste în sistem, pregătit, cu o bună cultură medie. Dovadă că, ulterior, mulţi haţegani au reuşit în noul sistem social prin activităţi în domeniul privat, prin munca în străinătate, s-au afirmat în domeniul politic, în noile industrii ale Haţegului, ivite după anul 1989. Profesorii au făcut o muncă specială pentru cetăţenii oraşului, în ciuda vieţii aride din localitate.

Haţeganii au rezistat prin cultură, un termen invocat des după anul 1989. Poate a fost la un nivel modest, dar în Haţeg se citea mult mai mult decât la data apariţiei acestei monografii. Biblioteca orăşenească a fost un loc unde oamenii şi-au găsit liniştea sufletească, a funcţionat un cenaclu literar (Sarmis), un cor renumit, un cinematograf nou unde arta şi-a făcut simţită prezenţa, dincolo de propaganda oficială.

Iancu Badiu, analizând fenomenul social din oraş, abordează paliere interesante: evoluţia populaţiei, scrisorile oamenilor muncii, unităţile militare cu viaţa lor specifică, asistenţa medicală, activitatea din pieţe şi oboare, sectorul particular afectat de normele vremii, viaţa bisericilor, activitatea la căminul de bătrâni din Prislop. Cu mult curaj analizează activitatea securităţii, o instituţie considerată de opresiune. Din această analiză se poate „pipăi” nivelul de omenie al haţeganilor, modul cum au reacţionat la tarele sistemului social, cu trădări, cu informatori stranii, cu tehnici de manipulare, cu reţele informative, cu sinceritatea unor haţegani, etc. Iancu Badiu regretă că în anul 1989 s-a „pierdut” lista cu informatori din oraşul Haţeg, s-ar fi declanşat o saga specifică haţeganilor.

Din modul cum a redactat monografia, autorul relevă o viaţă specială, un fenomen social delicat şi profund: viaţa navetistului. Rutele existente între Haţeg şi satele din împrejurul oraşului, gestionate de fosta întreprindere de transport (I.R.T.A.) au dus la formarea unui mod de viaţă: navetistul. Probabil că fenomenul ar merita tratat într-o lumină aparte: elevii făceau naveta de la sat la oraş, muncitorii, profesorii, inginerii, lucrătorii simpli, meseriaşii. Migraţia nu s-a finalizat, era ceva mereu în tranzit, pe drumul acesta al industrializării forţate, al goanei după altceva, mai „modern”. Au existat şi persoane care s-au mutat la oraş, au descoperit „viaţa la bloc”, cu ţânţari, lipsa de igienă, cu lipsa apei calde, a gazelor naturale în sistem organizat, a energiei electrice, etc. La blocurile din oraş s-a format o lume aparte, cu necesităţile ei, cu necazuri specifice, s-a declanşat „anteniada”, fuga după informaţie. Probabil că informaţia din categoria „mass-media” a lipsit cel mai mult haţeganului în acea vreme. „Anteniada” a fost un fenomen interesant în România, Haţegul nu a fost ocolit, fuga după viaţa ca viaţă, cu antena de televizor în braţe, era ceva straniu, care a marcat o generaţie.

Anexe, fotografii, bibliografie, trimiteri, comentarii discrete, toate contribuie la realizarea unei monografii relevante pentru perioada analizată în ce priveşte oraşul Haţeg. Un loc sfânt pentru unii, un loc de tranziţie pentru alţii, un loc al căderii…

Până şi apa are o istorie a ei în Ţara Haţegului: energie electrică, ingredient pentru industria alimentară (fabricarea berii, fabricarea conservelor, fabricarea pâinii), potenţial mecanic şi energetic, igienă, sănătate.

„Haţegul are o geografie, vocaţia unei mici Elveţii cu munţi falnici şi ape curgătoare, care se întâlnesc acolo, în Subcetate, pentru ca apoi, aidoma unor fii şi fiice să se verse în Mureş. A fost şi a rămas un târg şi centru administrativ, religios, de cultură şi învăţământ. Oricum, vocaţia de capitală de ţară şi-a păstrat-o până astăzi”. (Anexa – Ragu Igna, Vocaţia culturală a Haţegului, Ed. Gligor Haşa, Deva, 2009. P.222-223).

Iancu Badiu notează, printre altele, la început: „Cei care au trăit în acele vremuri ştiu că de multe ori documentele oficiale un oglindeau adevărul. Dacă unii dintre cei care scriau rapoartele ar fi arătat situaţia reală, acest fapt ar fi putut duce la <<eliberarea din funcţie>> a unor persoane sau chiar condamnarea lor pentru <<sabotarea economiei naţionale>>” (Introducere).

Adevărul? Haţegul stă între două oglinzi paralele între anii 1965-1989, imaginea se mişcă după cum vălureşte lumina…

 

 

Constantin Stancu

 

 

Categorii:CARTEA, HAŢEG

Calul, de Boris Marian

16 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Am primit de la Boris Marian

 

Calul

 

Calul paște iarbă,
Iarba paște caii,
Iarba ne paște și pe noi,
Timpul ne paște și el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paște uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înțelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeți, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre ființe?
Uneori mai dau și din cap a jale.

 

BORIS MARIAN

 

 

cal arab

Categorii:literature

Emil Botta, o monografie de Adrian Botez

16 octombrie 2015 Lasă un comentariu

ADRIAN BOTEZ – MONOGRAF AL POETULUI EMIL BOTTA

de Ionel NECULA, Tecuci/ROMÂNIA

 

 

Cunoscutul cărturar adjudean, Adrian Botez, din claustrarea sa de provincial sortit anonimatului, ne scutură, iar, din amorţire, cu o carte care ar trebui să complexeze scrobita cercetare românească, cu ifosele ei direcţionare. Suntem în postmodernism, iar pe steagul său este înscris, printre altele, şi postulatul unui asalt al periferiei şi provinciei asupra unui presupus centru autocrat.
Sigur, autorul nu se încolonează sub faldurile acestui drapel, nu se războieşte cu nimeni şi nu asaltează vreun centru cu pretenţii dispecerale, dar reabilitează provincia, reabilitează cercetările de geografie culturală posibilităţile intelectualilor ei de a se angaja în cercetări fundamentale, şi de a optimiza lucru bun şi temeinic aşezat, ceea ce decomplexează lumea cărturărească disipată prin ţară, în condiţii mai puţin prielnice cercetărilor serioase. Noul său volum Emil Botta – închinător înfrânt Eminescului…?! (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2015) este, mărturiseşte într-o succintă notaţie, cadoul autorului făcut municipiului Adjud redându-i-l astfel, din punct de vedere spiritual pe poetul său emblematic.
Adevărul este că poetul Emil Botta era scăpat din atenţia criticii literare, că opera lui, în linii generale a rămas fixată în ediţii princeps, de restrânsă circulaţie şi puţini critici s-au mai aplecat asupra vieţii şi operei lui – amândouă fabuloase şi de o originalitate sui generis. Dacă-i adevărat, şi este cu siguranţă, că importanţa unei localităţi este direct proporţională cu numărul şi importanţa personalităţilor pe care le-a furnizat societăţii şi istoriei, atunci Emil Botta împreună cu fratele său, actorul şi eseistul Dan Botta, reprezintă – are dreptate Adrian Botez – personalităţile emblematice, reperele locului şi mândria fiecărui adjudean. Sigur, ulterior, numărul oamenilor de cultură legaţi prin rădăcini sau prin alte fire ombilicale de ţinutul Adjudului se va îmbogăţi cu alte nume importante, dar fraţii Botta rămân stâlpitorii spiritului adjudean şi mă bucur sincer că s-a găsit, în sfârţit, cineva care să se aplece asupra lor, să-i supună unui demers hermeneutic şi să-i readucă în atenţia publică.
Deşi nu este un om al locului, profesorul Adrian Botez s-a identificat cu toposul adjudean şi-a ridicat, atât cât îi stă în posibilitate unui om, nivelul vieţii spirituale locale, implicându-se sporitor, ca profesor şi ca redactor al revistei Contraatac, în toate problemele culturale ale locului – fapt recunoscut deja de comunitate, care l-a declarat cetăţean de onoare al Adjudului.Ultima sa ispravă livrescă, monografia poetului Emil Botta, este nu doar un cald omagiu adus poetului uitat şi puţin cunoscut, dar şi o patetică recunoaştere a integrării autorului în viaţa spirituală a comunităţii, în tradiţia şi în fondul de simţire al adjudenilor. Spre cinstea sa, administraţia municipiului a recunoscut efortul autorului şi-a găsit resursele necesare pentru editarea acestei lucrări, care nu-l reprezintă doar pe autor, ci legitimează însăşi dispoziţia spirituală a localnicilor şi contribuţia lor la constituirea patrimoniului naţional de valori.
Cartea este, înainte de toate, o hermeneutică a poeziei lui Emil Botta, dar o hermeneutică harică şi laborioasă, cu mari descinderi bibliografice şi cu un simţ acut al perceperii esenţei. Cu ceva timp în urmă, autorul a publicat o monografie consacrată Mitropolitului Dosoftei, carte fundamentală pentru înţelegerea începutului literaturii noastre şi a locului ocupat de cinstitul părinte în devenirea culturii româneşti. Am remarcat atunci, în cronica ce i-am consacrat-o că autorul a luat creaţia eminesciană ca paradigmă şi ca reper pentru înţelegerea psalmilor lui Dosoftei. Este una din convingerile lui Adrian Botez că toată cultura românească trebuie raportată la Eminescu, iar Dosoftei n-a fost decât un precursor şi un vestitor al omului deplin din cultura românească
Nu încape îndoială că situându-se într-un azimut aşa de înalt autorul monografiei despre care ne-am propus să vorbim în aceste rânduri, nu putea să greşească nici în hermeneutizarea hipersensibilului poet, Emil Botta. Tot din această perspectivă generoasă este privit şi Emil Botta, mai exact din perspectiva arheică plăsmuită de autorul Luceafărului pentru înţelegerea lumii. Ce este Arheul? Eminescu nu dezvoltă ideea în toate articulaţiile ei epistemice, dar oferă suficiente indicii pentru a-i conferi funcţie de concept esenţial şi paradigmatic pentru procesarea logică a mecanicii existenţei. Într-un fel, lumea arheică este o altă lume a ideilor pure din care Platon deriva pluralitatea ontologică. Tot ceea ce alcătuieşte lumea sublunară descinde din această presupusă lume arheică şi reprezintă întruchipări sau întrupări ale acesteia. Arheul, mai precizează Eminescu, trăieşte în poveşti, în plăsmuirile oamenilor
Operând cu acest concept, în hermeneutizarea poeziei lui Emil Botta, autorul îl consideră deja un succesor al lui Eminescu. În linii generale, Adrian Botez conservă sensul original şi semnificaţia consacrată despre arheu, dar îl complineşte şi cu alte nuanţe noi, arhetipale extrase din cultul tracic, ceea ce îi conferă valoare prototipală şi expresie de duh pentru neamul românesc. Opinia noastră, mărturiseşte şi autorul, este că şi Emil Botta (ca şi fratele său Dan) îşi datorează acest prima movens al Poeziei sale lui MIHAI EMINESCU (p. 22). Cei doi poeţi adjudeni circumscriu aceeaşi ontologie eminesciană, doar că este împregnată, copios cu valenţe apotropaice preluate din istoria veche şi medievală a românilor, şi din fondul nostru de credinţe străbune. Să nu uităm, precizează şi şi Adrian Botez, că orice cultură a fost, mai întâi CULT şi orice act artistic trăieşte tocmai prin suspendarea timpului istoric. (p.31).
Nu se poate separa cultura naţională de SPIRITUL NAŢIONAL – acea structură inefabilă , prototipată într-un Arhanghel al neamului, care imprimă caracteristicile de simţire, gândire, comportament etc (p.33). Or, la noi, la români, funcţia aceasta de Arhanghel al neamului revine lui Mihai Eminescu, aşa cum spiritul englez este prototipat de Shakespeare, iar cel german de Goethe, dublat de Bethoven. Există însă, precizează autorul, şi etnii, precum Franţa, la care spiritul naţional nu derivă şi nu s-a întrupat într-un model existenţial prototipal, cu prelungiri transcendente, ci se dispersează într-o pluralitate de acte şi acţiuni care nu se revendică dintr-un punct central protoistoric, cu valoare indicativă şi de îndreptar pentru întreaga ei devenire spirituală.
Eminescu este Orfeul românilor, este Orfeul hristic care a dat un sens şi un rost devenirii româneşti – în istorie şi în lume şi din înălţimea acestui punct trebuie privită şi poezia fraţilor Botta.

 

Botez 004

Categorii:CARTEA, literature

DISCOBOLUL 25. Un eveniment cultural important!

16 octombrie 2015 Lasă un comentariu

Discobolul

Participă scriitorii, criticii literari și profesorii universitari: ION POP, ALEXANDRU CISTELECAN, VIRGIL PODOABĂ, IOAN MOLDOVAN, ADRIAN POPESCU, VASILE DAN, VIOREL MUREȘAN, ION MUREȘAN, NICOLAE OPREA, ADRIAN ALUI GHEORGHE, CORNELIU ANTONIU, LIVIU IOAN STOICIU, TRAIAN ȘTEF, TITU POPESCU, DANIEL CRISTEA-ENACHE.

Schiuzmy, bătrâne! Şarpele are clopoţeii furaţi! Dumitru Hurubă şi umorul bine temperat!

16 octombrie 2015 Lasă un comentariu

 

(Dumitru Hurubă, Spondiloza la şarpele cu clopoţei, Floreşti, jud. Cluj: Editura Limes, 2015)

Cu un limbaj cursiv, cu mult umor şi multe lecţii de viaţă, Dumitru Hurubă are ceva să ne spună: există boli incurabile de care nu scăpăm! Incultura, superficialitatea, nepotismul, vorba goală, efectul capra vecinului, epopeea personală în ţinutul zăpăciţilor de tranziţie, judecata vecinului de balcon, goana după nimicul cel de toate zilele…
Deşi pare un roman din zona umorului bine temperat, cartea Spondiloza la şarpele cu clopoţei, ne prezintă viaţa unui român în timpul tranziţiei sale spre altceva, mereu altceva, încărcătura este una existenţială. Neconformist, sincer, Andricuţ Vetreanu, eroul principal, este mereu contra curentului, cei din jur îl văd ca pe un şarpe mereu pregătit să arunce veninul unei idei, sarcasmul vorbei, replica brutală care-l scoate pe omul de lângă el din normalitatea lui anormală. El are replica pregătită, prietenul, colegul de serviciu, neamurile, toţi îl privesc ca pe un ciudat. Suna cumva cunoscut, mereu votăm cu cei care au replica la ei… Epopeea începe la şcoală, trece prin gulagul familiei, prin concasorul de la locul de muncă, prin inchiziţia vecinilor de bloc. Numele este semnificativ, Vetreanu, ca un fel de om al locului, bine ancorat în cultura sa, cu arbore genealogic, cu familie, cu verişoare pline de viaţă. Andricuţ, diminutiv folosit de apropiaţi, adică eroul este apropiatul nostru, cel cu replica de acid. Biografia cetăţeanului cu personalitate este motivul ideal pentru Dumitru Hurubă de a pune în valoare incultura ca argument pentru o cultură serioasă. Se pun întrebări importante. Ce ar putea să ne diferenţieze? Cultura? Lecturile? Până la urmă superficialitatea face legea în fiecare zi, spoiala de complezenţă, mândria fără acoperire în fapte. Elev care a trecut prin mai multe încercări, a repetat anii buni ai tinereţii prin şcoală, ajunge tehnician la o întreprindere de transporturi, apoi, la limita extremă, psiho-filozof, meserie la modă, meserie cu perspectivă spre sufletul omului. Este la modă, majoritate îşi dau cu părerea, restul mai şi trăiesc.
Punctele de referinţă în viaţa eroului sunt multiple: un prostănac în fotoliu cu scârţ, romancier fără voie, istorii de ieri şi de azi despre familia lui Vetreanu, ceasurile vechi timp CFR care stăteau în calea armatei roşii în războiul mondial, istorii cu Împăratul Traian, imnul fluierat în biserică, întrebări fără răspuns, bârfa ca mod de viaţă, saltul în gol, de la tehnician auto la absolvent de filozofie-psihologie, eternul război dintre bărbat şi femeie, logica agresată de imaginaţie, destin şi arbore genealogic, paradoxurile vieţii, istoria naţională şi teste, „de ce iubim femeile”, realitatea pe care lumea ar fi bine să n-o ştie, se doarme mai uşor în pantofii altuia…
Există o lovitură de teatru în toate, o sforărie a destinului…
„- Mă, Petreuţule, după ce mă alcoolizez, să fiu al dra…, schiuzmy, dacă nu-mi pari şarpe cu clopoţei, bolnav de spondiloză. Schiuzmy…”.
Scuza de serviciu, nu avem nicio vină, aşa este destinul… Dumitru Hurubă prinde bine mentalitatea cetăţeanului avid de bunăstare, mândru de poziţia sa pe scara de la bloc, dornic de aventuri fără riscuri, de un chef pe cinste, vorbind despre cultură şi depărându-se de cultură, privind cu admiraţie spre posesorul de Trabant într-o lume sofisticată. Plus ideea că românul s-a născut geniu, sau este geniu în devenire, însă neînţeles de oameni, de neamuri, de prieteni. E o boală grea, bine redată de autor în carte, subtil şi într-un limbaj care poate fi înţeles de vecinul de scară. Oricine poate scrie romanul vieţii la Editura Smak-Smak…
„- Poezia „Luceafărul” ştiţi cine a scris-o?
– Domnu Vetreanu, păru revoltat vecinul, mă credeţi un… Cine-l poate confunda pe Eminescu? „Luceafărul”, „Oltul”, „1907”…”.
Naşterea lui Petreuţ Vetreanu este miraculoasă.

„Deci naşterea lui Petreuţ Vetreanu, după cum atestă izvoarele orale ale satului Cătunu: şoapte cu năframa la gură, zvonuri şi bârfe oficiale, a fost asistată de moaşa comunală, altfel o ţărăncuţă harnică, uşor sucită la minte, însă cu principii puternic-severe, între care şi acela să se spele consătenii cât mai rar pe mâini pentru a nu se subţia pielea, fapt care ar fi dus la băşicarea palmelor din cauza cozii sapei şi a altor unelte agricole…”.
Efectul, elevul Vetreanu a dorit să se căsătorească imediat cu învăţătoarea pe care o vedea la şcoală, era „amorezat până la leşin”.
Ajuns în situaţia de a deveni director la întreprinderea de transporturi, eroul are o reacţie specifică şarpelui purtător de clopoţei:

„- Da, şi? Uite, mie nu-mi convine chestia asta. Voi nu vedeţi cum, pe baza a tot felul de aranjamente, ca să nu le spun mârşăvii, se perindă prin funcţii importante inşi pentru care termenul de nulitate e cel mai elegant?”.

În roman, descrierea continuă cu detalii, spumos, punând în lumină sistemul clientelar născut de falsa liberate şi falsa democraţie… Cei din jur se întreabă dacă totul este în regulă cu acest personaj care suferă pentru că ar trebui să devină director, fără voie…
Problemele importante pentru societate sunt privite de autor în dinamismul lor urban sau rural, problema educaţiei are nuanţe noi, specifice noilor norme şi relaţii dintre oameni, a cutumelor care zguduie istoria de la un capăt la altul.

„…Gata, de acum suntem occidentali, suntem europeni, suntem… Gata cu lagărul socialist, cu sovieticii, cu dictonul leninist învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi! Uraaaaa! Ce atâta carte! De-acum, ca la americani: intri în clasă şi-i zici ăleia de la catedră:
– Auzi, fă, prefecsoaro! Vezi că-mi dăduşi trei la teză… Ştii că tata e patronul lu mă-ta?
– OK, răspunde aia speriată. Fac din trei opt, da e pentru ultima dată!
– Bine, OK! La nota asta! Apoi, om mai videa…”.

Dumitru Hurubă este atent la detalii, diferenţele sunt făcute de acele detalii din vorbire, din gesturi, din atitudini. Chiar dacă foloseşte hiperbola, lucrurile sunt scoase în evidenţă cu detaşare, cu viziunea şi înţelepciunea scriitorului de cursă lungă, a celui care a trecut prin multe, prin încercări, prin bucurii. Sunt puse în evidenţă cuvintele noi care afectează limbajul zilnic, atacă normele sociale indirect: of course, loopinguri, all right, bastard, cool, lord, schiuzmy, goodbay, etc. Chiar dacă personajele apar în izmene în locuri publice, Dumitru Hurubă, cu multă ironie, pune în paralel trimiteri la marile creaţii ale literaturii universale, ale culturii, sunt vehiculate în antiteză nume importante care au marcat istoria. O face intenţionat pentru a rupe mituri, pentru a reinventa mitul orăşeanului cult doar pentru că locuieşte la bloc…
Sunt evidenţiate devierile de limbaj ale personajelor, confuzia ideilor, amalgamul de sisteme, tangajul principiilor de viaţă: ştirile teve, vă atenţionăm în acest sex, a boctări, realizări foarte formidabile, neamţ esesist, amor multiplu şi fecund, aglomeraţie de ţâcniţi, remătisul de la gleznă, mozol, etc.
Numele personajelor pun în lumină caracterul. Tehnica este a luddismului, umorul iese în evidenţă şi schiţează epoca de tranziţie din societatea românească, pendulând între conservatorism, cosmopolitism, absurd, parvenitism cu orice preţ, preţiozitate…
Saltul făcut de personajul principal este bine pus în lumină prin declaraţiile acestuia, autorul dându-i întâietate pentru a-l face credibil.

„După ceva ani, reuşisem să fiu un preţuit tehnician auto, cu atribuţiuni stric legate de domeniu şi apreciat până la a fi propus pentru funcţia de director. În secret, am urmat cursurile facultăţii de filozofie-psihologie – domeniu pe care l-am iubit dintotdeauna fără condiţii, dovadă fiind şi aproape nenumăratele mele spitalizări, mă rog, la psihiatrie, dar, orişicâtuşi”.

Eroul este un cal pur sânge breaz care poate şoca, înaintarea în viaţa se poate face domol, cu teatrală modestie.
Ieşirea personajului din scenă este regizată cu eleganţă:
„Sfinte, Dumnezeule, iartă-mi vorbele şi înţelege-mi situaţia!”

Constantin Stancu

Mitica

%d blogeri au apreciat: