Arhiva

Archive for Ianuarie 2013

Eminescu – la începuturi fu Chaosul…


Primim de la Adrian Botez:

 

I. CHAOS. REPAOS ŞI NON-REPAOS. EUL-SPIRIT, CA PUNCT DE MIŞCARE. ANALIZA POETICO-ARHETIPALĂ.

Motto: “La început de începuturi fu Chaosul …”

(Hesiod, Theogonia)

Ritualul-Logos al Luceafărului este edificator pentru conceptele de lume-non-lume, repaos-non-repaos, în viziunea eminesciană. Starea de divinitate este stare de maximă energetizare: “Din chaos, Doamne,-am apărut / Şi m-aş întoarce-n chaos… / Şi din repaos m-am născut, / Mi-e sete de repaos… ”**

Luceafărul priveşte lucrurile din interiorul stării de divinitate, starea lui a fi (nu a exista): starea lui a fi (lumea-spaţiu ideal) este starea de cosmos (cosmos ideal), starea de încleştare maximă (din punct de vedere energetic) pentru a plănui, a crea în zona proiectului ideal. Aceasta este singura creaţie adevărată, a lui a fi. Când forma depăşeşte proiectul şi se autonomizează, se distinge din

a) gregaritatea divină (nu chaos, ci cosmos ideal), ea există,

b) gregaritatea profană, indistincţie (din punct de vedere sacru), doar ce este divin are chip distinct, ceea ce se desprinde de divin, se desprinde de sinele său şi devine de nedespărţit de toate de acelaşi fel, de proliferările haotice ale existenţei profane. Starea profană este repaos şi chaos (starea de Anti-Spirit), formele proliferează fără sens, fără logică, indistinct. Creaţia adevărată este identică cu proiectul şi înseamnă, deci, maximă energetizare. Creatura este identică cu existenţa şi înseamnă, deci, dezenergetizare maximă, până la autoanularea (obţinută prin acţiunea de tip Cain[1]). Când, însă, în poezia eminesciană, se priveşte din punct de vedere uman, lucrările se inversează: “[Punctul de mişcare] din chaos face mumă, iară el devine Tatăl” sau “Vin din sure văi de chaos [colonii de lumi pierdute]”: “chaos” (“sure văi din chaos”) devine sinonimul Proiectului divin dinspre care sunt trimise spre aparenţă-existenţă, spre pierdere, “colonii de lumi”, prin voinţa demiurgică a Tatălui-Punct de Mişcare. Creaturile nu disting Spiritul Creator – şi atunci, neputinţa lor este resimţită ca stare de chaos (Anti-Spirit), văl după care se ascunde Demiurgul (Spirit).

În mitologia populară românească, relaţia eminesciană dintre Spirit (Punct de Mişcare) şi Anti-Spirit (chaos) se regăseşte în dualitatea arhetipală Fărtat-Nefărtat: ivirea lor este simultană, sunt consubstanţiali, iar lumea se creează tocmai prin starea permanentă de opoziţie funcţională dintre ei (cf. Romulus Vulcănescu, Mitologie românească, Ed. Academiei R.S.R., Buc., 1985, p. 343). Adjectivul sure, pentru văi de chaos, marchează alianţa funcţională, anterioară actului demiurgic, a celor doi co-operanţi la demiurgie: Albul-Fărtat şi Negrul-Nefărtat (rezultând zona de creaţie mistică, spaţiul iniţiatic, alb-negru – sugerând paralele cu statutul esoteric de Harap-Alb).

Veşnicia e neagră întru greu (“De greul negrei vecinicii…”), adică este bogată, maxim densificată, intens semnificativă, încleştată întru sensurile veşnice. Este, deci, o luptă eternă pentru: 1- a proiecta şi 2 – a păstra sensurile veşnice, întru distincţia ideatică (şi întru indistincţia provenienţei lor ultime, Demiurgos).

A fi – Fiinţa este intens trăitoare, prea intens trăitoare: focul din privire, nimbul-cerc divin (opus cercului strâmt: “Trăind în cercul vostru strâmt…”). Ora de iubire (“Şi pentru toate dă-mi în schimb / O oră de iubire…”) este un alt cerc, o existenţă – ciclicitate. Tot eternitate este şi creaţia creaturilor – forme indistincte, confundabile, interschimbătoare (“Dac-oi fi eu sau altul…”): dar eternitate a repaosului, a dezenergetizării.

Cele trei feţe ale eternităţii sunt:

1 – cea divină, de încleştare cosmică a proiectării fiinţei, cosmos-foc energetic maxim;

2 – cea profană, de repaos, care creează confuzia creaturilor-forme scăpate din cercul de foc al divinităţii, lăsate să se consume-falsifice (deteriorare energetică) întru întâlnire şi indistincţie: chaos;

3 – circularitatea mişcării între cele două ipostaze ale eternităţii este eternă şi ea: “Din chaos [apar] – m-aş întoarce-n chaos… Din repaos [mă nasc] – mi-e sete de repaos”.

Apariţia şi naşterea sunt divine: apari şi te naşti întru eternitate ca entitate divină. În lumea profană, deci, dispari, adică te cufunzi în indistinct, confuzie, înjosire, compromis al esenţei, bâlci-teatru, promiscuitate – şi mori, adică îţi întuneci-ascunzi, sub masca-formă, esenţa.

Nirvana este ieşirea din discuţia cu doi termeni. Nirvana este ilogică, tocmai de aceea este divină-mai-divină-decât-divinitatea (eventual Gottheit-deitatea lui Meister Eckhart). Nirvana-neantul neagă însăşi originea, demiurgia. Este lacul cu apă sfinţită (cf. Memento mori, I-285-286), este misterul însuşi, ieşit din orice schemă logic-raţională.

Nirvana neagă şi pe a exista, dar şi pe a fi, neagă fiinţa şi pe înfiinţător. Neagă circularitatea, ca funcţie rezultată din demiurgie, din naşterea celor doi termeni eterni ai opoziţiei, ca esenţă a demiurgiei.

Deci, lumea profană (cu temeiul în Eros) este, implicit, faţă a demiurgiei-veşnicie. Căci orice este, a fost întâi proiectat şi, deci, tânjeşte să se autodesfiinţeze ca formă, pentru a se re-întoarce în proiect. Demiurgie (ca şi divinitate, în genere) înseamnă stările de proiecţie-opoziţie şi circularitate.

Proiectul îşi naşte opusul, iar fiinţarea termenilor se produce întru reversibilitate eternă (circularitate).

Dar ce e proiectul? Este explozia ilogicului în logic. Este sinele afirmat, adică sinele în criză de încredere (nu mai este sigur unu de unu, Dumnezeu de Dumnezeu). Proiectul este criza (ca fiind superlativul absolut al stării de idealitate: starea de început a non-identificării şi, apoi, a non-identităţii).

Speranţa (/vs/ disperare) este rezultatul crizei. Atâta timp cât Demiurgul este în criză de identitate a sinelui, nu există delimitare (reală) între sacru şi profan: de aceea, nu este nimic miraculos cu adevărat, scandalos, ilogic etc., în pământul re-edenizat prin iubire, din finalul Luceafărului. Iar Luceafărul nu este diferit esenţial de cuplul hyperionizat: este diferit formal (cuplul hyperionizat: nu cerc de foc, dar cerc strâmt – şi, mereu, problema retranscenderii, a revizuirii şi refolosirii-reciclării divinului). Ea, la fel ca-n basme şi ca-n nunta alchimică, nu este altceva decât o “amorţire” în lumină a lui eu luna pentru soare. De aceea, Eros-ul eminescian este regăsire de sine şi se limitează la somn, atunci când cei doi sâmburi ai împlinirii Eului-Spirit se pregătesc pentru transsubstanţiere, pentru a trece în aurul sacru, în ipostaza ubicuă a divinităţii. Eros-ul eminescian este Ritual pe spirală, braţele şi buzele fiind şarpele cu două încolăciri, încolăciri prin care sinele trece în Sine sacru: infinit (“Când ţi-oi întinde braţul stâng / Să mă cuprinzi cu braţul… / Când sărutându-te mă-nclin / Tu iarăşi mă sărută”, între ei instaurându-se verticala-axă tensionată prin Eros – axis mundi: “Când faţa mea se pleacă-n jos, / În sus rămâi cu faţa, / Să ne privim nesăţios / Şi dulce toată viaţa…”)  –  cf. Figura 1.

                        sus-jos

 buze (oul creaţiei, brâncuşian)

                                                              braţe (oul creaţiei, dar şi trezirea

spiralei Şarpelui Kundalini,

                                Figura 1 .                             jos-sus                             la baza Fiinţei)

*

*                      *

Repaosul şi non-repaosul sunt puncte de vedere, nu sunt realităţi absolute. Nu sunt dimensiuni ale Spiritului, ci sunt doar aspecte ale eternei cunoaşteri şi re-cunoaşteri de sine ale Spiritului.

Puseul” Spiritului împinge haosul către cosmos, indiferenţa către trăsăturile chipului-lume.

Acest “puseu” iniţial şi iniţiatic, prin care se auto-portretizează Spiritul, ia, la Eminescu, alături de ipostazele eului (tu, el, ea)[2] şi pe acelea ale împăratului, magului, punctului de mişcare. Dar, foarte subtil, şi pe ale cântecului. Vom reveni, bineînţeles, asupra forţei orfice asupra reversibilităţii funcţionale a orfismului în poezia eminesciană.

***

 

ANALIZA POETICO-ARHETIPALĂ

Eugen Todoran[3] are dreptate (sub rezerva necesităţii unei formulări care să sublinieze organicitatea perfectă a împletirii mit-poezie), când afirmă că “pentru Eminescu, mitul intră în ţesătura poeziei”, dar nu putem subscrie decât pe jumătate la continuarea afirmaţiei sale: “mitul românesc (la Eminescu) poate fi privit metodologic, ca analiză a poeticului, printr-un dublu aspect: unul ca factor exterior al universului poetic, în raportul dintre mit şi istorie, şi altul ca factor interior în elaborarea gândirii poetice, în raportul dintre mit şi poezie”.

În primul rând, în cazul în care am prezumat deja că poezia eminesciană este un fapt esoteric, instituind Ritualul-Logos, spre spiritualizare – raportul dintre mit şi poezie nu poate fi, în viziunea noastră, decât unul de echivalenţă. Şi atunci, orice realitate care pare a fi istorică – în contextul poeziei eminesciene, transgresează la valoarea de realitate arhetipală. Deci, pentru a rămâne fideli crezului pe care ni l-am declarat dintru început, considerăm că, din cele citate mai sus din E. Tudoran, nu putem reţine (sub rezerva mai sus menţionată) decât prima secvenţă, şi anume că mitul românesc este “factor interior în elaborarea gândirii poetice”.

În acest sens, pentru a încerca să demonstrăm de ce a fost necesar să ne delimităm de concepţii de tipul celei aparţinând lui E. Todoran, am ales, spre analiză poetico-arhetipală, dintre creaţiile poetice eminesciene, câteva poeme esenţiale, în care poate fi urmărită infiltrarea Spiritului ca Logos (şi reciproc, destrămarea structurilor verbale, având drept consecinţă fenomenul supraverbal: Revelaţia Spiritului), ca traducere simultană în structuri de arhetipuri. Am încercat, astfel, să săvârşim un “cvasi-ritual”: o lectură de arhetipuri, ca lectură a traseului spiritualizării Logos-ului.

Este demn de respect efortul unor poeticieni scrupuloşi şi harnici, de tipul lui Ştefan Badea[4], care, însă, pe parcursul a 19 pagini tipărite, făcând o analiză poetică formală a poemului Singurătate, ajunge la concluzia derizorie şi tautologică : “elementele poeziei (…) nu au decât rostul de a motiva şi a susţine – mai ales – o stare sufletească, stare care este definită prin titlul poeziei”.

Poetica nu trebuie să rămână sau să devină un scop în sine, căci acest lucru o face contraproductivă. Poetica, după opinia noastră, e necesar să se instituie într-un intermediar operatoriu eficient, pentru a regăsi legătura dintre logos-ul-text şi dimensiunile profunde ale Logos-ului uman (Ritualul-Poezie); funcţia ritualică a acestuia din urmă trebuie folosită, într-o nouă etapă de iniţiere spirituală, pentru a se transgresa la Logos-ul Sacru*.

Analiza poetico-arhetipală îşi propune urmărirea, cât mai îndeaproape, a modului cum se organizează arhetipurile Logos-ului uman în Logos-ul-Ritual Poetic. Această observare a structurării Ritualului Poetic devine, ea însăşi, un cvasiritual paralel, a cărui finalitate principală va fi una similară celei a Logos-ului observat: finalitatea soteriologică** (adăugată aceleia de atenţionare asupra complexităţii procesului de dezintegrare a elementelor Logos-ului profan şi transgresarea lor în Logos-Ritual Poetic).

Chiar dacă realizarea finalităţii propuse de cvasiritualul hermeneutic nu este posibilă totdeauna, din raţiunile limitative (din punct de vedere al iniţierii spirituale) pe care le impune oricare text, care nu se poate constitui în ritual autentic (căci este oferit unui cititor nepregătit, sau, mai exact, pregătit pentru alt “ritual”, unul minor: “ritualul” explicativ-hermeneutic, cu efect preponderent în zona raţională a fiinţei), trebuie sugerate măcar, prin analiza poetico-arhetipală, dinamica semantică şi compatibilitatea semantică reciprocă (cu propensiuni spre o semantică a marilor comuniuni psihocosmice-cosmogonice) a marilor structuri ritualice ale Poeziei, ca integralitate a Logos-ului Sacru. Măcar şi prin realizarea acestei sugestii, prin care doar se mimează Ritualul – sunt “invitaţi” partenerii, angajaţi în “misteriul” Logos-ului, la comuniune spirituală. Este un început (şi nu unul dintre cele mai dezesperante) în demersul spre realizarea a) unei căi iniţiatice, b) stării de Eros agape, a Spiritului uman.

***

                                                                                            prof. dr. Adrian Botez


** Cf. G. Călinescu, Opera lui M. Eminescu, Minerva, Buc., 1985, I-7: “Cum orice gând omenesc adânc porneşte de la cauza primă, din cer (…), opera lui Eminescu izvorăşte şi ea din fiorul cosmogonic. Poemele lui se învârtesc toate mai aproape sau mai departe de sâmburele de întuneric al golului primar (…)”.

[1] Vezi lucrarea de faţă, partea a III-a, Sămânţa Cain, p. 132.

[2] Cf. Mihai Şora, Eu & tu & el & ea … sau dialogul generalizat, Cartea Românească, Buc., 1990.

[3] E. Todoran, M. Eminescu – Epopeea română, Junimea, Iaşi, 1981, p. 7.

[4] Şt. Badea, Singurătatea – de la variante la forma definitivă, în Caietele M. Eminescu (IV), Ed. Eminescu , Buc., 1977, p. 141.

* Cf. Addenda lucrării de faţă, p. 360.

** Idem, p. 355 şi următoarele.

Categorii:ESEU

Revista Orient Latin nr.4/2012. Redactor-şef: Ilie Chelariu. Director: Nina Ceranu. Timişoara culturală, literatură şi curaj…


Orient 4 pe 2012 red

 

OL 4 12 OL 4 2 12

Categorii:literature

Poemele bătrânului şi alte poeme de Eugen Dorcescu, în limba spaniolă, engleză…


Ştire literar-culturală

Poetul timişorean EUGEN DORCESCU este prezent, cu ample eşantioane din creaţia sa, în monumentala ANTOLOGÍA POESÍA UNIVERSAL: MÁS DE 9.100 POETAS DE 175 PAÍSES – Editor: Fernando Sabido Sánchez, Madrid, 2012.  Autorul acestei enciclopedice Antologii, Fernando Sabido Sánchez, scriitor şi pictor abstracţionist, bine cunoscut şi foarte apreciat în întreaga lume hispanică, a  reţinut din opera lui Eugen Dorcescu  texte aparţinând volumelor Poemas del Viejo – Poemele Bătrânului (traducere: Rosa Lentini), Elegías de Bad Hofgastein – Elegiile de la Bad Hofgastein (traducere: Coriolano González Montañez), o inedită, Añoranza (“Nostalgie”, tălmăcită de Coriolano González Montañez), şi poema de mare circulaţie O arhiamintire, versiune engleză de Paul Abucean (An Arch-Remembrance, descoperită, probabil, pe Internet).

Categorii:literature, PRESA

Medierea ca fenomen… Dreptul tău ca birocraţie…


 

În luna decembrie 2012 Guvernul a aprobat OUG pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, precum si pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator. Din conţinutul actului rezultă că începând cu data de 1 februarie 2013, pentru litigiile prevăzute la art. 60 1 lit. a) – f) din Legea nr. 192/2006, sancțiunea pentru introducerea cererii de chemare in judecata fara participarea anterioara la ședința de informare privind avantajele medierii este inadmisibilitatea.

În lanţul procedural se introduce o nouă etapă, anterioară depunerii cererii la instanţa de judecată, astfel că accesul la o instanţă este condiţionat evident deoarece sancţiunea  este dură, instanța de judecată va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau după declanșarea procesului până la termenul dat de instanța in acest scop, pentru litigiile arătate mai sus. Lipsa certificatului de la dosarul cauzei, eliberat de mediator sau a procesului verbal, după caz, pot bloca accesul la instanţă.

Procedura are multe inconveniente, mai ales practice, sau juridice.

Se încalcă prevederile constituţionale şi ale legislaţiei europene şi acest lucru a fost reiterat de numeroase articole de specialitate, nu voi insista asupra lor.

–          Un reclamant se poate adresa unui mediator cu 50 de dosare într-o zi solicitând îndeplinirea informării, dar procedura de informare este gratuită, va accepta mediatorul să dreseze acte în mod gratuit?

–          Mulţi pârâţi au o atitudine de pasivitate sau de fugă din faţa răspunderii, nu au domiciliul la o adresă fixă, la persoanele juridice unele au o situaţie juridică aproximativă: lipseşte sediul, administratorii sunt plecaţi din ţară, nu au o persoană desemnată cu primirea corespondenţei, nu se prezintă la oficiul poştal sau curier pentru ridicarea corespondenţei, etc. Situaţiile neclare sunt multiple şi procedura este foarte greu de îndeplinit…

–          Judecătorul are obligaţia de a îndruma părţile la mediere, ori rezolvarea unui litigiu pe cale amiabilă se poate face pe mai multe căi: concilierea, tranzacţia, schimbarea de bunuri, compensarea, etc. Aceste pot fi realizate fie de parte, fie de un avocat sau consilier juridic, sau de un economist, fie de un alt profesionist.  Direcţionarea spre biroul mediatorului reflectă lipsa de independenţă şi obiectivitate, se afectează dreptul persoanei de a decide asupra averii sale de orice fel. Cred că judecătorul se va transforma în agent de vânzări pentru mediator prin simplul fapt că reclamantul va trebui să aleagă o cale unică prevăzută de procedură (cu scuzele de rigoare pentru judecător, nu este un atac)… 

–          Sunt unele persoane care nu au capacitatea de a negocia şi de a se ajunge la o concluzie din lipsa unei culturi adecvate, în structura persoanelor juridice nu sunt angajaţi specialişti care ar putea avea un rol important la mediere, persoane care să aibă cunoştinţele de specialitate. Se va ajunge la un fel de dictatură a mediocrităţii care nu va înţelege…

–          Mediatorul în sine nu este specialistul în drept care să înţeleagă unele fenomene, va plăti reclamantul comisioane duble şi la mediator şi la avocatul care îl va asista. Şi dacă mediatorul nu va înţelege? Practica judiciară este oricum diversă şi controversată…

–          Dacă într-o şedinţă de mediere o parte va fi forţată să cedeze în sensul dorit de cealaltă parte prin presiuni de tot felul, se va realiza medierea, judecătorul va verifica doar aspectele formale, fără să intre în fondul cauzei, va valida actul de mediere, se va ajunge ca practica judiciară să devină inutilă. Validarea actelor mediatorului se aseamănă mult cu procedura de investire a titlurilor de valoare, astfel că fondul nu va fi abordat de judecător, în acest mod se va ajunge la o situaţie interesantă în societate, relaţii sociale rezolvate formal de mediator, dar problemele de fond vor rămâne, nedreptatea socială va persista cu toate consecinţele.

–          Pârâtul va face exces de procedura medierii prin multe acţiuni formale, întârziind accesul la o instanţă o perioadă însemnată de timp, blocând reclamantul la instanţă şi finalizarea divergenţei printr-o soluţie legală.

–          Mediatorul în sine poate avea un deficit de cultură, de înţelegere, va ascunde incompatibilităţile, va avea interese, etc.

Se pot enumera multe situaţii de genul celor de mai sus. Reclamantul va fi pus într-o situaţie dificilă, creditorii pot ajunge să suporte mult timp lipsa capitalului care a migrat spre un pârât incomod, pornit să speculeze procedura, cei care vor fi de bună credinţă vor avea de suportat de urma relei credinţe a pârâţilor.

Adoptarea ordonanţei de urgenţă privind modificarea legii medierii a avut menirea de a proteja judecătorii de numărul mare de dosare, dar soluţia va avea efecte perverse, ca în economie, numărul de dosare vor creşte, efectul va fi altul decât cel dorit.

 

Se pune o întrebare: ne îndreptăm spre o justiţie narcisistă, care se va direcţiona spre problemele ei în loc să se realizeze dreptatea socială?    

 

 

Constantin Stancu  

 

 

 

Categorii:PRACTIC

Medierea 2013 – reguli procedurale, sancţiuni, litigii…


In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata,

Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

Art. I – Legea nr. 192/2006privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 441 din 22 mai 2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si se completeaza dupa cum urmeaza:

1. Alineatului (1) al art. 2 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

„Art. 2 – (1) Daca legea nu prevede altfel, partile, persoane fizice sau persoane juridice, sunt obligate sa participe la sedinta de informare privind avantajele medierii, inclusiv, daca este cazul, dupa declansarea unui proces in fata instantelor competente, in vederea solutionarii pe aceasta cale a conflictelor in materie civila, de familie, in materie penala, precum si in alte materii, in conditiile prevazute de lege.

(11) Dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea. Daca una dintre parti refuza in scris participarea la sedinta de informare, nu raspunde invitatiei prevazute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezinta la data fixata pentru sedinta de informare, se intocmeste un proces-verbal, care se depune la dosarul  instantei.

(12) Instanta va respinge cererea de chemare in judecata ca inadmisibila in caz de neindeplinire de catre reclamant a obligatiei de a participa la sedinta de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare in judecata, sau dupa declansarea procesului pana la termenul dat de instanta in acest scop, pentru litigiile in materiile prevazute de art. 601 lit. a) – f).

2. Alineatul (2) al art. 59 se modifica si va avea urmatorul cuprins:

„(2) Partile acordului de mediere se pot infatisa la instanta judecatoreasca pentru a cere, indeplinind procedurile legale, sa se dea o hotarare care sa consfinteasca intelegerea lor. Competenta apartine fie judecatoriei in a carei circumscriptie isi are domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, sediul oricare dintre parti, fie judecatoriei in a carei circumscriptie se afla locul unde a fost incheiat acordul de mediere. Hotararea prin care instanta incuviinteaza intelegerea partilor se da in camera de consiliu si constituie titlu executoriu in conditiile legii. Dispozitiile art. 438 – 441 din Codul de procedura civila se aplica in mod corespunzator.”

3. Alineatul (1) literele f) si g) ale articolului 601 se modifica si vor avea urmatorul cuprins:

„f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedura prevazuta la art. 1013-1024 sau la cea prevazuta la art. 1025-1032 din Codul de procedura civila.

g) in cazul infractiunilor pentru care retragerea plangerii prealabile sau impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, iar victima isi exprima consimtamantul  de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul; daca victima refuza sa participe impreuna cu faptuitorul, sedinta de informare se desfasoara separat.

4. Alineatul (2) al articolului 601 se abroga.

5. Dupa art. 601 se include un articol nou, art. 602, cu urmatorul continut:

„Art. 602 – (1) Procedura de informare, incluzand si formalitatile pentru convocarea partilor, nu poate depasi 15 zile calendaristice. Prevederile art. 2532 pct.7 din Codul civil sunt aplicabile in mod corespunzator.

(2) Acceptarea participarii sau participarea la sedinta de informare nu constituie  o recunoastere a dreptului ce ar face obiectul litigiului si nu intrerupe cursul prescriptiei.”

6. Alineatul (1) al art. 63  se modifica si va avea urmatorul cuprins:

(1) In cazul in care litigiul a fost solutionat pe calea medierii, instanta va pronunta, la cererea partilor, cu respectarea conditiilor legale, o hotarare, dispozitiile art. 438-441 din Codul de procedura civila fiind aplicabile in mod corespunzator.

Art.  II –  Termenul prevazut la art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea si completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 462 din 9 iulie 2012, cu modificarile si completarile ulterioare, referitor la intrarea in vigoare a dispozitiilor art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, se proroga pana la data de 1 februarie 2013.”

Art. III – Dispozitiile prezentei ordonante de urgenta referitoare la sanctiunea inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata se aplica numai proceselor incepute dupa intrarea acesteia in vigoare.

Începând din 1 februarie 2013, procedura prealabila instanţei de judecată – medierea – va fi obligatorie:

  • în domeniul protecției consumatorilor, când consumatorul invocă existenta unui prejudiciu ca urmare a achiziționării unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectării clauzelor contractuale ori garanțiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici ori a încălcării altor drepturi prevăzute în legislația națională sau a Uniunii Europene în domeniul protecției consumatorilor;
  • în materia dreptului familiei (neînțelegerile care țin de continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinţilor la întreținerea copiilor sau orice alte neînțelegeri care apar in raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii);
  • în domeniul litigiilor privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;
  • în domeniul răspunderii profesionale in care poate fi angajata răspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, în măsură în care prin legi speciale nu este prevăzuta o altă procedură;
  • in litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de munca;
  • în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția litigiilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a acțiunilor referitoare la Registrul Comerțului si a cazurilor in care părţile aleg sa recurgă la procedurile prevăzute la art. 1013-1024 sau la cea prevăzută la art. 1025-1032 din Codul de procedură civilă;
  • în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penala se pune în mișcare la plângerea prealabila a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiția ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la ședința de informare împreună cu făptuitorul.

 

 

Categorii:PRACTIC

VATRA VECHE NR. 2/2013. LITERATURA CARE ÎŞI NINGE POEMELE PESTE SUFLETE. Redactor-şef: Nicolae Băciuţ


SUMAR

 

Antologie „Vatra veche”/1

Editorial. Poezia satului, satul poeziei, de Nicolae Băciuţ/3

Mihai Eminescu despre geniul naţional al poporului român, de Dumitru

Velea/4

Poeme de Liviu Ioan Stoiciu/6

Rolul scriitorului în formarea spiritualităţii de mâine, Isabela Vasiliu-Scraba,

de Victor Munteanu/7

Dincolo de Caragiale, de Cătălina Gheorghe/10

Eseu. Homo intelectualis, de George Popa/12

Amurgul iubirii, de Aurel Codoban/14

Poeme de Adrian Botez/15

Maitreyi Devi – În arşiţa dragostei, de Carmen Moldovan/16

Baraba, fratele fiului risipitor, de George Petrovai/18

Poem de Ion Iancu Vale/18

Buddha şi contemporanii săi, de Mariana Gabriela Trandafir/19

Poeme de Raluca Pavel/19

Existenţa poetică a lui Bacovia, de Constantin Blănaru/20

Verde crud, de Svetlana Paleologu Matta/21

Emil Cioran şi portretul generaţiei ’27, de Alina Diana Flitan/23

Conjugarea verdelui. Stânca lui Israel, de Valentin Marica/24

Poem de Al. Florin Ţene/24

Cronica literară. Palimpseste necesare (Mircea Dinutz), de Ana-Maria Cornilă

Norocea/25

Câtă viaţă, atâta literatură (Lazăr Lădariu), de Nicolae Băciuţ/26

Un gazetar de excepţie (Nicolae Băciuţ), de Mariana Cristescu/27

Nobleţea poetului (George L. Nimigeanu), de Ionel Popa/29

Cuvântul vindecător (Menuţ Maximinian), de Jeniţa Naidin/30

Un formidabil bocet metafizic (Ligia Csiki), de Ion Roşioru/31

Poezia contemporană, la marginea acoperişului (Victor Munteanu), de

Lăcrămioara Solomon/33

Crochiuri în slove (Ileana Lucia Floran), de Livia Fumurescu/35

George Baciu, cu gându-n carte, de Gheorghe Păun/36

„O căruţă cu paiaţe – cântând……” (Cristian Ioan), de Tamara Constantinescu/36

Poezia din Eden (Petre Rău), de Menuţ Maximinian/37

Poemul se naşte în ieslea durerii (Nicolae Crepcia), de Constantin Stancu/38

De unde vii… (Dorina Vladi), de Darie Ducan/39

„Prefaţă la ziua de mâine” (Magda Han), de Ioan Astăluş/39

Călătoria ca reînnoire şi mântuire (Alexander Bibac), de A.I. Brumaru/40

Cartea despre salvare (Gabriel Stan), de A.I. Brumaru/41

Ana Blandiana în lecturi critice. Vânătoare, de Iuliana Vrabie/42

Lecturi critice. Mat la moarte (Nicolae Băciuţ), de Florin Gheorghiu/43

Ucenic şi dascăl., de Angela Olaru/44

„O casă a cărţii” – Casa Memorială „Cezar Petrescu”, Buşteni, de Luminiţa Cornea/45

Poeme de Melania Cuc/46

Documentele continuităţii. Tăcerea îl apropie pe om de Dumnezeu şi îl face înger, de Gh. Şincan/47

Apostolul Pavel, de Constantin Stancu/48

Convorbiri duhovniceşti, cu Î.P.S. Ioan Selejan, de Luminiţa Cornea/50

Încercarea de rezistenţă (Gheorghe Şincan), de Remus Onişor/51

Ce Te vei face, Doamne, dacă mor?, de R.M. Rilke/51

Amprente, de Dorina Vladi/52

Voci de dincolo… de lumea aceasta, de Tănasă Valeriu/53

Poeme de Valeriu Bârgău/54

Nedumeririle unui necredincios, de Victor Blănaru/55

Poeme de Ion Pachia-Tatomirescu/56

Starea prozei. Poveste de iarnă, de Corina Lucia Costea/57

Starea prozei. O părere, atâta doar, de Ion Nete/58

Poeme de Vasile Zetu/59

Poeme de Ionel Simota/60

Biblioteca Babel. August Strindberg, de Dorina Brânduşa Landén/61

Biblioteca Babel. Jose Guillermo Vargas, de Flavia Cosma/63

Léon-Paul Lafargue, de Corina şi George Holobacă/63

O carte în oraşul alb, Ierusalim, de Veronica Bălaj/64

Călătorie cu zeppelinul spre America, de Elena Bran (Ediţie M.N. Rusu)/66

Un român în India, de Ovidiu Ivancu/67

Jurnal. Vietnam, de Alexander Bibac/69

Impresii din Cuba, de Elena Buică/71

Aqua (pagini de jurnal), de Suzana Fântânariu/73

Poeme de Cristinel C. Popa/74

Poeme de Emilia Popescu Rusu/74

Literatură şi film. Strigătul înainte de cădere, de Alexandru Jurcan/75

Miniportret din afară, de Iulian Dămăcuş/75

Semnal editorial, Didahii moderne şi epitalamuri eterne (Theodor Damian), de M.N. Rusu/76

Avem timp, de Maria Cecilia Nicu/76

Medjugore, Regina şi Adversarul, de Luca Cipolla/77

Curier/78

Excelsior. Poeme de Cristina Vasiliu/83

Epigrame de Vasile Larco/84

Colţul lui Ştef/84

Lecţia Steinhardt, de Laurenţiu Ciprian Tudor/85

Desenând sufletul (Elena Boariu), de Cleopatra Lorinţiu/86

Istorii mărunte, de Mihaela Malea Stroe/88

 

Vatra veche 2, 2013, BT doc

Categorii:REVISTA

Domnul Director-Manager Ioan Sebastian Bara propune: Judeţul Hunedoara, MONOGRAFIE, lansare oficială la 29.01.2013! O carte de interes…


JUDEŢUL HUNEDOARA – MONOGRAFIE LANSARE OFICIALĂ –

Consiliul Judeţean Hunedoara, Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 29 ianuarie 2013, ora 1500, în foaierul Teatrului de Artă Deva un eveniment cultural de o importanţă excepţională: lansarea celor trei volume din lucrarea Judeţul Hunedoara, monografie. Este un eveniment de mare importanţă, aşteptat cu nerăbdare de toţi cei care au fost în permanenţă la curent cu acest proiect amplu, de mare impact asupra vieţii social-culturale din judeţ. Monografia a fost elaborată la iniţiativa domnului Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. Biblioteca Judeţeană a acceptat provocarea şi s-a implicat cu toate forţele în finalizarea acestui ambiţios proiect cultural. Rezultatul a fost apariţia celei mai ample şi mai bine documentate monografii a judeţului Hunedoara, lucrare ce reprezintă o veritabilă carte de vizită a judeţului nostru, realizată cu instrumentar ştiinţific de către un colectiv interdisciplinar format din specialişti din principalele instituţii de profil din judeţ: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Hunedoara, Compania Judeţeană de Turism Hunedoara S.A., Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Hunedoara, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Hunedoara, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Teatrul de Artă Deva. Aspectul grafic de înaltă ţinută este meritul Casei de Editură Emia Deva care a avut o contribuţie importantă la realizarea acestei monografii. Monografia pe care o vom prezenta publicului, tuturor celor interesaţi de judeţul Hunedoara, este o lucrare complexă, structurată în trei volume.

Primul volum prezintă pe larg, prin studii bine documentate, caracteristicile naturale ale judeţului Hunedoara, începând de la aşezare, relief, hidrografie, floră şi faună, până la parcuri naturale şi zone protejate. Urmează capitole speciale dedicate istoriei judeţului Hunedoara, istorie analizată din cele mai vechi timpuri, ajungând la Regatul dac şi Dacia romană, viaţa comitatului în timpul voievodatului Transilvaniei, cu figura ilustră a lui Iancu de Hunedoara, perioada modernă, cu răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan, revoluţia de la 1848-1849, lupta românilor hunedoreni pentru emancipare naţională, judeţul Hunedoara în timpul Primului Război Mondial, viaţa hunedoreană în perioada interbelică şi anii ce au premers a doua conflagraţie mondială.

Al doilea volum poartă titlul generic „Economie şi societate” întrucât face o profundă incursiune în viaţa economică, socială şi spirituală a judeţului, punând în lumină aspecte specifice judeţului nostru. Firul istoric este reluat de la anii celui de-al Doilea Război Mondial după care se face o amplă şi documentată incursiune, o analiză riguroasă a vieţii judeţului Hunedoara în timpul comunismului. Este prezentat impactul negativ produs de naţionalizarea de la 11 iunie 1948 şi de colectivizarea agriculturii, procese dureroase care au generat suferinţe şi traume ale căror efecte s-au resimţit puternic şi asupra populaţiei judeţului Hunedoara. Perioada de după decembrie 1989 este analizată succint, evenimentele fiind foarte recente pe scara timpului, ceea ce nu permite încă o abordare istorică suficient de riguroasă. Capitole speciale sunt rezervate dezvoltării economice a judeţului, mineritului aurifer, carbonifer şi al fierului, din Munţii Apuseni, Valea Jiului, Munţii Poiana Ruscă, aspectele tehnologice, descrierile zăcămintelor, informaţiile economice fiind completate cu analiza activităţii societăţilor miniere care au funcţionat aici de-a lungul timpului şi au contribuit la dezvoltarea economică a judeţului Hunedoara. O amplă analiză, bazată pe documente inedite, este rezervată meşteşugurilor şi breslelor hunedorene urmărite de la începuturile din secolul XIII, până în epoca contemporană. O bogată iconografie vine în sprijinul informaţiilor oferite. În continuare, administraţia judeţului Hunedoara este prezentată detaliat, începând cu prima menţiune despre comitatul Hunedoara datând din anul 1876, continuând cu analiza instituţiilor administrative ale comitatului şi apoi ale judeţului. Tabloul administraţiei hunedorene este adus la zi, până la reînfiinţarea prefecturilor, în mai 1992. Acestui tablou i se adaugă o prezentare sintetică, pe bază de hărţi, a tuturor unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Hunedoara (municipii, oraşe, comune), cu localităţile aparţinătoare şi cu anul primei lor atestări documentare. Volumul se încheie cu o amplă prezentare a învăţământului hunedorean de la începuturi până în zilele noastre, subliniindu-se în mod deosebit rolul extrem de important pe care l-a îndeplinit şcoala românească din Transilvania în păstrarea şi afirmarea fibrei naţionale.

Al treilea volum al monografiei se intitulează „Cultură şi spiritualitate” şi include texte ce pun în lumină viaţa spirituală şi bogăţia culturală a acestui spaţiu. Volumul se deschide cu o amplă prezentare a istoriei bisericilor creştine din judeţ. De la atestările paleocreştine de pe teritoriul judeţului Hunedoara, de la cele mai vechi biserici din judeţ, de la Strei şi Streisângiorgiu, până la viaţa bisericească din zilele noastre, este prezentată istoria bisericilor ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, reformată, luterană, unitariană. Din acest capitol rezultă cu limpezime faptul că judeţul Hunedoara a fost întotdeauna un spaţiu de vieţuire interetnică, a tuturor confesiunilor religioase, fără fricţiuni şi conflicte majore. Viaţa culturală hunedoreană a fost caracterizată printr-o efervescenţă deosebită a societăţilor şi instituţiilor culturale, o atenţie specială şi pe deplin justificată fiind acordată rolului pe care Societatea ASTRA l-a jucat în formarea şi afirmarea conştiinţei naţionale a românilor transilvăneni. De asemenea a fost amplu prezentată activitatea Societăţii pentru Fond de Teatru Român, a Societăţii de Istorie şi Arheologie a Comitatului Hunedoara şi a Muzeului Judeţului Hunedoara, instituţii culturale care au avut un impact puternic asupra vieţii hunedorene la cumpăna veacurilor XIX şi XX. Întreaga viaţă politică, socială, economică, culturală a judeţului Hunedoara a fost oglindită, începând cu anul 1876, când apare primul ziar hunedorean, în paginile unor publicaţii cu profil divers, publicaţii a căror apariţie este urmărită cronologic în monografie, până în perioada post-decembristă. Zonele etno- folclorice din judeţul Hunedoara se bucură de o atenţie specială, acestea fiind prezentate pe larg, cu competenţă şi pasiune de către autorii monografiei, astfel încât oricine doreşte să cunoască acest judeţ va descoperi comori folclorice inestimabile, bine conservate, nealterate, din Ţinutul Pădurenilor până pe Valea Mureşului, din Ţinutul Momârlanilor până pe culmile domoale ale Apusenilor. Frumuseţile naturale ale judeţului Hunedoara, monumentele naturii, monumentele istorice, de patrimoniu sunt concentrate în capitolul special dedicat turismului. Traseele montane din Retezat şi Parâng, aşezările din Munţii Apuseni, monumentele dacice, vestigiile romane, bisericile vechi din lemn şi piatră, castelele şi fortăreţele, văile pitoreşti ale râurilor ce străbat judeţul fac ca în orice anotimp acesta să-şi păstreze atractivitatea pentru cei care îl vizitează. Monografia judeţului Hunedoara a încercat să sintetizeze toate caracteristicile acestui judeţ care se prezintă celor care vor să-l cunoască drept un judeţ cu frumuseţi naturale unice, cu o existenţă marcată de momente cruciale pentru istoria naţională, cu o viaţă spirituală bogată, cu o impresionantă bogăţie etno-folclorică. Lucrarea, în ansamblul ei, are la bază o documentare extrem de minuţioasă, caracterizată prin recursul la surse de informare credibile şi prin prezentarea a numeroase informaţii inedite. De asemenea, materialul iconografic inclus în fiecare volum conferă atractivitate şi adaugă valoare textelor. Monografia are drept public-ţintă atât cititori cu pregătire ştiinţifică, specialişti în domeniile abordate în lucrare, dar şi publicul larg, cititorul obişnuit, legat sufleteşte de acest judeţ pe care acum are ocazia să-l cunoască sub multiple aspecte. Colectivul redacţional a încercat să acopere o arie tematică cât mai amplă, să prezinte numeroasele faţete sub care ni se prezintă acest judeţ, să aducă numeroase aspecte inedite, documente şi imagini care nu au mai văzut lumina tiparului. Cu toate acestea, nu suntem în prezenţa unei lucrări exhaustive, drept care monografia este perfectibilă, se poate completa, se poate îmbogăţi, se pot aduce noi informaţii din toată structura tematică a sumarului. Este, însă, de notat faptul că Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu„ Hunedoara-Deva, ca instituţie care a coordonat şi a asigurat munca de redactare a acestei consistente monografii, cu exigenţă şi profesionalism, a reuşit să contribuie la cunoaşterea şi prezentarea judeţului Hunedoara, îndeplinindu-şi cu onoare datoria de instituţie de cultură a judeţului.    

Director-Manager Ioan Sebastian Bara  

 

Text pus la dispoziţie de Ştefan Nemecsek

Categorii:PRESA
%d blogeri au apreciat asta: