Archive

Archive for Septembrie 2014

Deva, 4-5 octombrie 2014: Noaptea Bibliotecilor. Ioan Sebastian Bara lansează o invitaţie!

27 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

PLIANT VERSO NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2014

Propus de Dumitru Hurubă!

Categorii:PRESA

Romeo şi Julieta la Mizil… Nimic în plus, nimic în minus…

27 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

Festivalul literar internaţional „Romeo şi Julieta la Mizil”,
ediţia a VIII-a

 

 

Regulament

Pe http://www.romeojulietalamizil.ro, în perioada 10.09.- 25.12.2014 se fac înscrierile la Festivalul Internaţional de Poezie şi Epigramă „Romeo şi Julieta la Mizil”, ed. a VIII-a. Concurenţii se pot înscrie şi prin poştă, pe adresa: prof. Laurenţiu Bădicioiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”, str. N.Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova, cod 105800. Pot participa românii din toată lumea, peste 14 ani.

Premiile totale ale sunt de 4000 de lei

Regulamentul integral şi alte precizări despre festival pot fi găsite pe pagina oficială: http://www.romeojulietalamizil.ro

Categorii:literature, PRESA

Dumitru Hurubă şi mecanismele iluziilor. Îngenunchiat în lacrimă, Dumnezeu inventează o poveste de dragoste…

27 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

iluzii

CITITORUL DE ILUZII

 

 

 

 

Un titlu inspirat pentru o carte scrisă în timp, cu răbdare, o carte în care Dumitru Hurubă a pus câte un strop de prietenie, de artă şi spirit critic, plus umorul necesar, zilnic:
CITITORUL DE ILUZII .
Adevărul despre operele scriitorilor sau a celor care scriu: iluzia, ca formă de a rezista în timp, dar şi ca lentilă de contact pentru operele capitale care sunt ceva mai departe de lumea imediată a lecturilor zilnice, dar strict necesare pentru viziune.
Dumitru Hurubă ne prezintă cronici, recenzii, note literare, texte despre texte, motive pentru metafora operei scrise, argumente pentru a rezista în tsunami, în vremuri grele în care lumea pare a nu fi interesată de lectură, dar în care tot mai mulţi scriu şi tot mai puţini citesc, aparent… Cronicar din pasiune, el ne invită la un timp al lecturilor, a regăsirilor, a cercetărilor spirituale, a mirării la tema propusă de scriitor.
Lecturile sale sunt ţipete în pustie, iluziile sunt mirajele de tot felul, cititorul pare a fi cititorul de contor, un contor al pulsului ce vibrează în această epocă a informaţiei. Când totul devine posibil, lectura este imposibila realitate a iluziilor care ne ţin în picioare, ne ţine pe trecerea de pietoni sau pe stadion, ori în faţa televizorului.
Desigur că cei care scriu sunt interesaţi de o părere, de un gând despre opera lor. Dumitru Hurubă este preocupat de iluzia care pune în mişcare un univers complicat, adică universul cărţii. O carte este mai mult decât o sursă de informaţii, este o stare…
Pentru autorul cronicilor lectura este o incitare la o nouă descoperire, la o nouă revelaţie, ea poate fi negativă sau pozitivă, dar cronicarului îi pasă. Până la urmă această carte este un fel de jurnal de bord pentru Dumitru Hurubă, el scrie despre aventurile sale literare, despre opere care acoperă domenii variate: istorie, filozofie, sociologie, literatură, cultura ca formă de evadare din cotidian, jurnalul. Trece de la poezie, la proză, la umor, la mărturie. Lume pare prinsă în menghina dorinţei de a spune, nimeni nu ascultă, toate operele sunt sunete în marele ţipăt de la miezul nopţii, timpul pare ceva copleşitor, cartea ceva concret, ceva care rezistă, o cărămidă de pământ ars, din vechime…
Într-un fel, Dumitru Hurubă pare dezamăgit: capodopere sunt puţine! În alt fel, Dumitru Hurubă e fericit: mai sunt indivizi pe contrasens, se iluzionează, cred în ceva ce pare perisabil şi totuşi, nu…
Titlurile cronicilor sunt relevante, ele prefigurează temele societăţii româneşti: studenţia, sfârşitul lumii, femeia, umoristul, poezia, destinul nedrept, muzeul rural, Cutia Pandorei, Don Quijote, iubirea, intelectualul de serviciu, civilizaţia, oamenii locului, Jung, Holobâcă, Panaite, I.D. Sârbu, Evu, Crepcia, Bârgău, Dumitru Velea, Radu Igna, Breban, Eliade, Eminescu, Sabato, Saul Bellow, Rainer Maria Rilke…şi continuă cu responsabilitatea actului de creaţie, cu jurnalul unui romancier, demitizarea lui Eminescu (tema obsesie a istoriei literare), autocunoaştere, tradiţionalism şi fabulos, un oraş în inima poetei, iluzii pentru sinele propriu…
Modul cum abordează Dumitru Hurubă cărţile este unul serios şi detaşat în acelaşi timp:
„După ce că, datorită libertăţii, democraţiei şi credinţei că oricine poate, doar să vrea, s-a publicat atâta amar de literatură proastă, orice volum de beletristică nou apărut este, cel puţin pentru mine, un motiv de bănuială, nu tocmai cumsecade – recunosc.”
„Dovada că în România se mai citesc autori „dificili”, este această a 2-a ediţie a cărţii de faţă scoase de sub tipar de către Editura Humanitas” ( C.G. Jung: Amintiri, vise, reflecţii. Editura Humanitas, 2001.)
„Orice reîntâlnire cu umorul lui Cornel Udrea este un motiv de intrare în normalitatea fiinţei umano-raţionale. Cu atât mai mult în zilele noastre, când râsul înseamnă tot mai mult cu un rictus sau, în caz şi mai nefericit, cu un rânjet.”
Ce reţine cronicarul din cărţile citite? Esenţa, labirintul existenţei, fabulosul spiritului, curajul, abandonul, devenirea.
Sunt lucruri care dau culoare unei lecturi: trăirea acută a sentimentelor, sinceritatea poetului şi arta iubirii, riscul celui care scrie pe teme neconvenţionale, singurătatea poetului la Brotuna, cartea – un pas important pentru scriitor, pentru sine, mania titlurilor şocante, supleţea exprimării epice, experienţa credinţei, receptarea fenomenului liric, bagajul de cultură solidă şi bine compartimentat, pătrunderea într-o lume cu alte legi, Bizanţul ca temă uitată, proza scurtă în dulcele stil clasic… „a mai sosit unul cu bouvagonul poeţilor”…
Cu siguranţă, recenziile şi cronicile acestea vin să acopere un gol pe care literatura de specialitate nu-l poate acoperit, criticii de profesie sunt puţini, iar pe de altă parte un scriitor are capacitatea de a intra în lumea altui scriitor, este doar cititorul de iluzii, nu-i aşa?… Dumitru Hurubă şi-a luat de bună voie şi nesilit de nimeni această slujbă, a reuşit cu modestie şi nobleţe, lectura unei cărţi te face mai bun, este şi un argument pentru cărţile proprii şi o modalitate de a plonja în realitatea lumii în care trăieşte.
Cartea nu are postfaţă, prefaţă, motive sau argumente pentru care a fost scrisă, din textele publicate reiese, însă, sistemul critic al cronicarului, al cititorului: iubirea aproapelui…
Dar să cităm câteva titluri de cărţi care au trecut prin ochii cronicarului: Sfârşitul lumii; Femei celebre. Mică enciclopedie; De serviciu la clepsidră; Îngenunchiat în lacrimă; Arta fugii; Prăpastia bune speranţe; Uşa interzisă; Arta iubirii; Rochia nesupunerii; Omul recent; Neantia; Despre îngeri; Frică şi cutremur…
Dumitru Hurubă reţine versuri interesante, cele care prind în vocale şi consoane o lume întreagă:
„Îngenunchiat în lacrimă/ca-ntr-o catedrală sufletul celui îndrăgostit.” (Nicolae Crepcia).
„Între ceea ce sunt/ şi ceea ce nu sunt/ se petrece timpul/ ca lama unui cuţit.” (Mariana Pândaru)
„Ascuns în nume zeul, ca-n seminţe,/ Când stă să nască-n noapte bunul soare/ Îşi mai visează chipul vechi din mare/ Trecut prin irizări, către fiinţe.” (Eugen Evu)
„Braţele tale/ precum cătuşele lichenilor/ pe stâncile visând/ grădini suspendate… În steaua de pe umerii tăi/Dumnezeu inventează/ povestea noastră de dragoste.” (George Holobâcă)
„ Din preaiubire m-am născut/ pe o colină transilvană/ să ard cuvintele la rând/ şi să le-aştern pe câte-o rană./” ( Ioan Evu)
„…Noaptea/ şi moartea/ muşcă din mine/ ca dintr-o felie de pepene.” (Nina Ceranu)
„Poeţii aşteaptă şi refuză să doarmă/ Refuză să moară…” (Ana Blandiana)
La un final de cronică Dumitru Hurubă scrie:
„Ce contează de fapt? Contează un adaos important la cunoaşterea de sine şi de ceilalţi.”

 

Constantin Stancu

Categorii:literature

Petre Solonaru şi singurătatea piscului arheic

27 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

CEL CARE ŞI-A ASUMAT SINGURĂTATEA PISCULUI ARHEIC :

„TETRADELE” , de PETRU SOLONARU

Cartea lui PETRU SOLONARU, Tetradele , este un bastion singuratic (doar foarte departe, în zare, se mai văd unul sau două turnuri…), în Poezia (sau „poesia”, cum doreşte autorul a scrie) românească de azi – dar şi a lumii artistice contemporane, în general. Poezia sa este una profund iniţiatică, alchimică, de exorcizare gnostică a Morţii (prin asumare!) – Moartea ca unealtă fundamentală a Marelui Iluzionist, din universul vizibil, aflat sub blestemul-iluzie al BINARULUI (Hieroglifa PAPESEI, Unitatea multiplicată prin ea însăşi)/a Binarităţii a Orice („Vremea androgină, cu-a-nvăţa murind,/adevăruri, două-în pustnicul fiind” – cf. Se învaţă moartea…, p. 16), deci, spune Sofistul Cosmic, şi al Ne-Fiinţei… (explicit: „Aurul alchimic într-un sterp cuibar/şi-a ascuns dispreţul: negru, alb, aprins” – cf. Se învaţă moartea, p. 16). De o spiritualitate atât de rarefiat-înaltă (creată întru obsesie iluminată şi, totodată, tortură/blestem a/l visului primordiilor/arheilor/entelehiilor!), atât de perfect-cristalică în formă, încât doar iniţiaţii vor vrea s-o citească, pentru că numai ei o pot înţelelege – şi numai ei se vor simţi mai puţin vinovaţi, faţă de limbă şi lege divină, pentru a îndrăzni să deschidă cartea lui PETRU SOLONARU, cu aplecare, râvnă şi folos, spre desluşirea de sine autentic terestru şi de bănuit Supra-Sine celest (Sinea noiciană!), ascuns sub rigoarea normelor de Duh şi a marilor arcane din calea transcenderii. ION BARBU ar putea, singurul, să-şi revendice „isprava/isprăvirea”, de tip demiurgic, a acestei „poesii”, în care LOGOS-ul se auto-creează şi se auto-răsfaţă – şi-ar revendica străvezimea şi, mai cu seamă, plodirea/plodul acesta („Un ou cu plod”) – „De foarte sus/Din polul plus/De unde glodul/Pământurilor n-a ajuns” – dar în care roade “acel galben icusar, Ceasornic fără minutar/Ce singur scrie când să moară/Şi ou şi lume. Te-înfioară/De ceasul, galben necesar…” (cf. PETRU SOLONARU: “Cel de nu anină în ispravă plod,/recuzându-şi pofte ce îl nasc şi-l rod” – Sapientul, p. 23).
În Prefaţa cărţii: Cele patru lumi ale poesiei (care nu putea fi scrisă decât de un alt iniţiat, pe măsura Poetului PETRU SOLONARU: LIVIU PENDEFUNDA) se spune, pe drept cuvânt: „A existat permanent nevoia, mai ales pentru profani, de o mediere, aşa cum întreaga lume este la îndemâna moderării şi modulării universale. Petru Solonaru este un astfel de mesager, cărturar prin excelenţă, filosofia sa nefiind cu nimic mai presus, dar nici mai prejos, de a celor ce călătoresc în Olimp, prin Parnas, cu şanse reale de a bea cupa oferită de zei”.
Aşa este, doar că Poetul-Mediator PETRU SOLONARU nu prea mai are, în faţă, ambii termeni ai serenissimei medieri a Poetului/Vizionarului: lumea umano-terestră a ales să ţină capul în/sub borboros – „uitând” sfidător (de fapt, pe sine se sfidează!), cu ostentaţie neghioabă, să mai privească, dincolo de mâl, înspre eter/aitheros-ul anticilor înţelepţi. Încăpăţânat înţepenit în Elada arhaic-iluminată pytagoreico-socratic, PETRU SOLONARU a stabilit, cu de la sine putere, nişte standarde filosofice şi de exprimare sofianică atât de ameţitoare (pentru bieţii năuci ai lui Kali Yuga), încât, spre profundul nostru regret, trebuie să spunem că va fi cam singur, atunci când „va bea cupa oferită de zei”. Extrem de rar ne-a fost dat să vedem o mai fanatică încrâncenare intelectuală, o mai extatică credinţă în lumina transcendentului – o lumină cu irizaţii care se opresc, cumva, în umanitate, nu mult după Evul Mediu. O astfel de atitudine de Duh, într-o lume cum este cea contemporană, desincronizată grav, în raport cu divinul, arheii şi extazele – te duce, automat, la necesitatea asumării unei enorme singurătăţi, de pisc spiritual – asumare a unei arii enorme de vacuum intelectiv şi ontico-gnoseologic, jur-prejurul luminii tale războinice, întru Ideea Absolută şi Muzica Sferelor.
Această carte de excepţie a Poeziei române contemporane conţine 70 de poeme. Evident, numărul lor este stabilit la modul sacral-sacerdotal, unind, alchimic, dar nu şi realistic, Cerul-TREI cu Pământul-PATRU, întru o „PACE PARADOXALĂ”, ACEEA A FACERII/REFACERII/TRANSFIGURĂRII CONTINUE (Septenarul Sacru, sub Hieroglifa ÎNVINGĂTORULUI) – pe care a „ratat-o”, temporar şi în aparenţă, până şi Dumnezeu-Hristos. Există, în cuprinsul paginilor cărţii, loc şi pentru TREI reproduceri picturale (lucrări ale lui ELLENY PENDEFUNDA) – care şi prin conţinutul lor hieratic, dar şi prin postarea lor strategică, în cadrul volumului, sugerează gândul ascuns al Poetului de a decide, EL ÎNSUŞI, Victoria Celestului şi auto-extracţia/auto-aspirarea borboros-ului din lume ( sub hieroglifa: TREI/LITERAGHIMEL – MAMA GENERATOARE-GENERAREA, Primul Mare Număr Sacru, Triunghiul lui Iehovah, Mercurul Înţelepţilor). Poate şi o imergentă secţionare structurală a cărţii – înspre aceleaşi semnificaţii transcense şi îmbieri (din păcate, infertile pentru noi, din pricini de catastrofală şi neasumată/neconştientizată, de către noi, decădere de Duh), înspre „cupa extatică a zeilor”.
OMUL lui PETRU SOLONARU este (cu toate păcatele sale apocaliptice!) singura fiinţă intuitivă de mister, din Creaţie – deci, intuitivă şi în adoraţie iubitoare, aşteptător-„obârşiară” („nostalgică după Paradis”, ar zice Crainic…) de Creator, adică de Supra-Eu/viziune revelatoare de Supra-Eu: „numai omul, intuind mister,/demn de adorare-i ca un zeu presus (…)/Să contemple cerul în rugăciunar/e ursit iubirii ce aievea l-ar/ţese diademei celui Arhitect/oglindire sineşi, iar spre lume-altar”- cf. Omul, p. 5.
OMENIREA, deci, ca „pregustare” a Supra-Eului, se situează între parte-handicap tragic şi vis de întreg – între LUMINĂ/ILUMINARE şi OCOL ISTORIC, între frământare-fără-de-saţ şi dor de pace/împăcare întru sine, între clipă şi nostalgia obsesivă de miraj (până întruchiparea paradoxală!) al veciei: „Minţile-omenirii luminate-apar/însă numai parte-s a primi drept har/cel puhoi de raze fără-întunecimi…/Multe s-or întoarce la obârşiar (n.n.: forma „obârşiar” are într-însa nu doar izvorul/izvorârea geografic-celestă, ci şi pedagogia veşniciei: conţine, în rezonanţa sa de nou-născut al LIMBII ROMÂNE, şi cuvântul „abecedar”! – la fel stând lucrurile şi cu „rugăciunar”: Demiurgul este, în primul rând, Învăţător-de[întru]-Demiurgie, pentru un ADAM PROIECTIV, care, se zice, a fost pus, în Paradis, SĂ NUMEASCĂ, adică să se antreneze, întru EFICIENŢĂ/EFECTIVITATE-Alchimie/REGALA ARTĂ, pentru substituirea, temporară sau cvasi-identitar-divină, a Demiurgului şi a formelor infinite ale demiurgiei Sale!)//ca pierdute pururi întru ţărm ce nu-i” – cf. Lumea ce visează, p. 30.
Pentru un demiurg, se pune problema de facere/refacere/modelare a LOGOS-ului, după nevoile Sale de construcţie. Apar creaţii ad-hoc (nu doar morfologice, ci, în primul rând sintactice, fireşte, de vreme ce Demiurgul este, în primul rând, ALCĂTUITORUL! – proiectiv şi efectiv, deodată: dar exemple nu putem da de sintaxă solonariană, pentru că ar trebui să cităm întreg volumul!!!), pentru luminarea din adâncul statuar al stâncii amorfe – de felul celor amintite, dar şi altele, adevărate noi sinteze alchimico-demiurgice: „apărunt” (n.n.: apărut+cărunt-la-modul-zeiesc, adică apărzt dintru/întru vecie înţeleaptă-drept echilibrată!), „pendular”, „întălmut” (n.n.: întâlnit întru muţenia sacră, de tălmăcit, întru nevedere-negrăire!), „arheian”, „rugăciunar” , „sfietor”, „obârşiar”, „orând” (n.n.: şi „ordine”, şi „rânduială”/”rând”/”generare-generaţie-autogenerare – dar, cine ştie, poate şi „arendare” iniţiatică a Cosmosului-Forţă/Înaltă Ştiinţă-de/întru-Creaţie, către Om…?!) etc. Clisa dură a cuvintelor se transfigurează, prin Demiurgia Poetului, în Ceara Iluminatoare – întru Lumânare şi Paradis, EGAL! Nu degeaba PETRU SOLONARU nu rămâne doar la nivelul sanscrito-eminescianului „ta twam asi, tat aham asmi”: „Spre neasemuitul nineni şi nimic/fac asemănarea sinei: <>” – cf. Eu sunt Tu…, p. 28 – , ci-L numeşte pe Demiurgul (situat, din punctul de vedere al evaluării damnat-umane, androginic-binariste – la crucea dintre „sacru şi zadar” – cf. Făclierul, p. 31) nu numai „Făclier”-ILUMINATOR ŞI INCEDIATOR AL CICLURILOR COSMICE/MANVANTARELOR („acelaşi, precum jos şi sus,/de la rădăcină până-n crengi ce nu-s”) – ci şi ARHITECT! Oarecum criptico-masonic („ei” zic: „Marele Arhitect”). dar îndreptăţit de propria-i viziune sapienţial-platonic-arhitecturală, asupra unei divinităţi „chelare”/A CHEILOR MAJORE ŞI A PANTACLULUI LUI SOLOMON – „nesupus pieirii”, dar pretinzând, în toate, cântar/echilibru „dintre cauză şi efect”, din latenţa ascunderii în trupul-lut rezultând „simbolul resurect”/MIRACOLUL COSMIC AL ÎNVIERII: „Meditând în sine, fi-vom nouă, CHEI//spre eterna tihnă-a celui Arhitect” – cf. Făclierul, p. 31.
Operaţiunea arhitectural-divină este dublată (este ceva firesc, la un sacerdot fanatic al „poesis”-ului orfic!) de RIMA RARĂ, care stabileşte/dezvăluie/revelează legături subterane şi mistic celeste, absolut de nebănuit, între diversele întruchipări ale LOGOS-ului Demiurgic, de la Verbul Divin, dinamizator al Substanţei Proteiforme a Creaţiei – şi până la substitutul emergent al GOT-ului meistereckhart-ian/Atoatecreatorul Dinamic/PRO-NUMELE – şi chiar până la lianţii PETALELOR COROLEI COSMICE, conjuncţii ori prepuse-prepoziţii (spre pildă: „ÎN VĂL/SĂ-L”, „GNOST/ROST”, „ŞI/A FI”, „COS/IROS”, SOTIR[n.n.: “sotere”-mântuire!]/ŞIR, „NU-S/DISPUS”, „ERES/ÎNŢELES, „RĂU CE L-A/DEJA”, „LUI/NECUI”, „NU-S/PLUS”, „RĂSCURG/AMURG”, „VAS/MIRAS”, „CE-I/IDEI” etc. etc.).
OPERAŢIUNEA ALCHIMICĂ de exorcizare a Morţii şi luminare a Rădăcinii Adevărului se încheie chiar prin ultimul poem, Ursitoarea (p. 80):
„Ca pământul umbrei ceru-i trecător…/Totuşi fiecare-în cerc pustiu când mor/stinse către centru-i nicăieri fiind,/n-au a înţelege că doar pururi zor//neclintit rămâne-alături de divin…/restul – nasc venire, naşterii revin – …/Unu-i să alerge; altele, pe rând,/au schimba himerei pieritorul chin…//Scrisă-i farsa aceasta de zeescul Gând/ca decurs el însuşi parte din orând./Nimeni nu-i să-l vadă, căci întru nimic/şi-a ţesut oglinda şi ce nu-i nicicând//trece ca acuma, iar ce-i azi în ieri/revărsare pare-a revărsa păreri./De la vis la lume şi întoarsă-în vis,/ursitoarea-i toarce şubrede tăceri…” .
URSITA este, de fapt, teandria ortodoxă. „URSUL” războiului/”vrajbei demiurgice” pentru Creaţie, „înmânat”, ştafetar, visului-„pregustare” paradisiacă – pentru iniţierea întru DESĂVÂRŞIREA LEBEDEI-ŞARPE /APOLLO şi ARTEMIS-GEMELARITATEA PRINCIPIULUI CENTRAL-ZALMOXIS/DALBII PRIBEGI („fluiditatea, visarea, emoţiile, intuiţia şi creativitatea” – alăturate, prin NUNTIRE ALCHIMICĂ, Înţelepciunii Sacrale: în limbajul sacral dacic – este identică alăturarea Lebădă-Şarpe de aceea LUP-ŞARPE: Imaginea Principiului, cât şi Imaginea Centrului Spiritual al Lumii).
„Zorul” este nu doar graba iluziei istoriei, ci şi vestirea „zorilor” REVELAŢIEI ULTIME! Deci, aceast limbaj aparent sibilinic al lui PETRU SOLONARU nu vrea a zice decât o vorbă a vechimii: „aşteaptă veghind, întru vindecarea de iluzie” . Şi Hristos-Dumnezeu recomandă, în primul rând, veghea, dacă vrei să vezi „zorii” de dincolo de orice „zorire”: RESURECŢIA – ca trezire a sinelui de dincolo de orice larmă şi de orişice vis/întruchipare părelnică („rodul avatarei dintre <> şi-<>” – cf. Un adânc îţi spune…, p. 35), dincolo de orişice „şubredă (n.n.: mereu întreruptă extază, prin „îngrijarea” istorică, al cărei absurd a stârnit elocvenţa unică a LOGOS-ului HRISTIC…! ) tăcere”, întru sacra şi plina Tăcere Atotgrăitoare-Atotfertilă, Chip Revelat al Veşniciei.
…De fap, la fel de sibilinico-stăruitor, întru recomandarea pentru dobândirea „veşniciei”, prin ILUMINAREA ÎNŢELEPCIUNII, este şi GENIUL EMINESCIAN: „Viitorul şi trecutul /Sunt a filei două feţe, /Vede-n capăt începutul /Cine ştie să le-nveţe; /Tot ce-a fost ori o să fie /În prezent le-avem pe toate, /Dar de-a lor zădărnicie /TE ÎNTREABĂ ŞI SOCOATE”.
…De fapt, nimic nu va începe niciodată, DEOARECE TOTUL ESTE DEJA FĂCUT, ÎNTRU DESĂVÂRŞIRE DUMNEZEIASCĂ ! – cum bine subliniază tâlcul Rozei lui Paracelsus, nestemata iluminării iniţiatice luisborges-iene…!
…Niciodată n-am avut mai clară convingerea că orice stih se poate alcătui, pe sine însuşi, autonom, într-un titlu şi într-un POEM COSMIC – şi că a se da titlu poemelor este o muncă infertilă şi futilă! – precum am avut-o citindu-l pe PETRU SOLONARU, cel din TETRADELE. Nici măcar o singură clipă, la prima lecturare (dar nici la a doua!), n-am simţit nevoia ridicării privirii, spre titlul poemului, atât de „titular” era fiecare stih geometrico(„gheometrico-”)-astral, al alcătuirii poematic-cosmice solonariene. O vrajă (conţinută, rezonantic, în însăşi hieroglifa numelui autorului…) plutea peste pagina aparent albă/îngheţată, aşteptând frământări de gânduri s-o fertilizeze şi, deci, maculeze…

 

 

prof. dr. Adrian Botez

Categorii:CARTEA, literature

Tragerea la răspundere penală a persoanei juridice. Noi proceduri, noi riscuri pentru societăţile profesionale…

27 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

Procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice

ART. 489
Dispoziţii generale
(1) În cazul infracţiunilor săvârşite de persoanele juridice prevăzute la art. 135 alin. (1) din Codul penal în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, dispoziţiile prezentului cod se aplică în mod corespunzător, cu derogările şi completările prevăzute în prezentul capitol.
(2) Sunt aplicabile în procedura privind tragerea la răspundere penală a persoanei juridice şi dispoziţiile procedurii de cameră preliminară, care se aplică în mod corespunzător.
ART. 490
Obiectul acţiunii penale
Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspunderea penală a persoanelor juridice care au săvârşit infracţiuni.
ART. 491
Reprezentarea persoanei juridice
(1) Persoana juridică este reprezentată la îndeplinirea actelor procesuale şi procedurale de reprezentantul său legal.
(2) Dacă pentru aceeaşi faptă sau pentru fapte conexe s-a pus în mişcare acţiunea penală şi împotriva reprezentantului legal al persoanei juridice, aceasta îşi numeşte un mandatar pentru a o reprezenta.
(3) În cazul prevăzut la alin. (2), dacă persoana juridică nu şi-a numit un mandatar, acesta este desemnat, după caz, de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţă, din rândul practicienilor în insolvenţă, autorizaţi potrivit legii. Practicienilor în insolvenţă astfel desemnaţi li se aplică, în mod corespunzător, dispoziţiile art. 273 alin. (1), (2), (4) şi (5).
ART. 492
Locul de citare a persoanei juridice
(1) Persoana juridică se citează la sediul acesteia. Dacă sediul este fictiv ori persoana juridică nu mai funcţionează la sediul declarat, iar noul sediu nu este cunoscut, la sediul organului judiciar se afişează o înştiinţare, dispoziţiile art. 259 alin. (5) aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Dacă persoana juridică este reprezentată prin mandatar, numit în condiţiile art. 491 alin. (2) şi (3), citarea se face la locuinţa mandatarului ori la sediul practicianului în insolvenţă desemnat în calitatea de mandatar.
ART. 493
Măsurile preventive
(1) Judecătorul de drepturi şi libertăţi, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanţa poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi numai pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;
b) interdicţia iniţierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;
c) interzicerea unor operaţiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvenţa persoanei juridice;
d) interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;
e) interzicerea desfăşurării activităţilor de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracţiunea.
(2) Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauţiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauţiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunţate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum şi în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice.

(3) Cauţiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a măsurilor preventive luate, făcându-se venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în cauză, precum şi dacă s-a dispus plata din cauţiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor băneşti acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracţiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.
(4) Măsurile preventive prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale şi a menţinerii în cursul procedurii de cameră preliminară şi al judecăţii, dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăşi 60 de zile.
(5) În cursul urmăririi penale, măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi şi libertăţi prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.
(6) Participarea procurorului este obligatorie.
(7) Împotriva încheierii se poate face contestaţie la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori instanţa ierarhic superioară, de către persoana juridică şi procuror, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă.
(8) Măsurile preventive se revocă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de către judecătorul de cameră preliminară şi de către instanţă şi din oficiu, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menţinerea acestora. Dispoziţiile alin. (5) – (7) se aplică în mod corespunzător.
(9) Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute la art. 265 şi art. 283 alin. (2), iar faţă de practicianul în insolvenţă, măsura prevăzută la art. 283 alin. (2).
(10) Luarea măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor asigurătorii conform art. 249 – 256.
ART. 494
Măsurile asigurătorii
Faţă de persoana juridică se pot lua măsuri asigurătorii, dispoziţiile art. 249 – 256 şi ale art. 5491 aplicându-se în mod corespunzător.
ART. 495
Procedura de informare
(1) Procurorul, în cursul urmăririi penale, comunică organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a persoanei juridice, la data dispunerii acestor măsuri, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
(2) În cazul instituţiilor care nu sunt supuse condiţiei înregistrării sau autorizării pentru a dobândi personalitate juridică, informarea prevăzută la alin. (1) se face către organul care a înfiinţat acea instituţie.
(3) Organele prevăzute la alin. (1) şi (2) sunt obligate să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore de la data înregistrării, în copie certificată, orice menţiune înregistrată de acestea cu privire la persoana juridică.
(4) Persoana juridică este obligată să comunice organului judiciar, în termen de 24 de ore, intenţia de fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare, lichidare sau reducere a capitalului social.
(5) Dispoziţiile alin. (1) – (3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul luării măsurilor preventive faţă de persoana juridică.
(6) După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii, instanţa de executare comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare.
(7) Neîndeplinirea, de îndată sau până la împlinirea termenelor prevăzute, a obligaţiilor prevăzute la alin. (3) – (5) constituie abatere judiciară şi se sancţionează cu amenda judiciară prevăzută la art. 283 alin. (4).
ART. 496
Efectele fuziunii, absorbţiei, divizării, reducerii capitalului social, ale dizolvării sau lichidării persoanei juridice condamnate
(1) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a persoanei juridice şi până la executarea pedepselor aplicate, intervine un caz de fuziune, absorbţie, divizare, dizolvare, lichidare sau reducere a capitalului social al acesteia, autoritatea ori instituţia căreia îi revine competenţa de a autoriza sau înregistra această operaţiune este obligată să sesizeze instanţa de executare cu privire la acesta şi să informeze cu privire la persoana juridică creată prin fuziune, absorbţie sau care a dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate.
(2) Persoana juridică rezultată prin fuziune, absorbţie sau care a dobândit fracţiuni din patrimoniul persoanei divizate preia obligaţiile şi interdicţiile persoanei juridice condamnate, dispoziţiile art. 151 din Codul penal aplicându-se în mod corespunzător.
ART. 497
Punerea în executare a pedepsei amenzii
(1) Persoana juridică condamnată la pedeapsa amenzii este obligată să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.
(2) Când persoana juridică condamnată se găseşte în imposibilitatea de a achita integral amenda în termenul prevăzut la alin. (1), judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei juridice, poate dispune eşalonarea plăţii amenzii pe cel mult 2 ani, în rate lunare.
(3) În cazul neîndeplinirii obligaţiei de plată a amenzii în termenul arătat la alin. (1) sau de neplată a unei rate potrivit eşalonării, instanţa de executare comunică un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveşte aplicarea sau eşalonarea amenzii organelor competente, în vederea executării acesteia potrivit procedurii de executare silită a creanţelor fiscale.
ART. 498
Punerea în executare a pedepsei complementare a dizolvării persoanei juridice
(1) Copia dispozitivului hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, de către judecătorul delegat cu executarea persoanei juridice respective, precum şi organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, respectiv organului care a înregistrat persoana juridică, solicitându-se totodată informarea cu privire la modul de ducere la îndeplinire a măsurii.
(2) La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare la pedeapsa complementară a dizolvării, persoana juridică intră în lichidare.
ART. 499
Punerea în executare a pedepsei complementare a suspendării activităţii persoanei juridice
O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa suspendării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.
ART. 500
Punerea în executare a pedepsei complementare a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice
O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa închiderii unor puncte de lucru se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.
ART. 501
Punerea în executare a pedepsei complementare a interzicerii persoanei juridice de a participa la procedurile de achiziţii publice
(1) O copie de pe dispozitivul hotărârii prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive:
a) oficiului registrului comerţului, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în registrul comerţului;
b) Ministerului Justiţiei, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial;
c) oricărei autorităţi care ţine evidenţa persoanelor juridice, în vederea efectuării formalităţilor de publicitate;
d) administratorului sistemului electronic de achiziţii publice.
(2) O copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat persoanei juridice pedeapsa interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice se comunică, la data rămânerii definitive, organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice şi organului care a înregistrat persoana juridică, pentru a lua măsurile necesare.
ART. 5011
Punerea în executare a pedepsei complementare a plasării sub supraveghere judiciară
(1) Atribuţiile mandatarului judiciar privind supravegherea activităţii persoanei juridice sunt cuprinse în dispozitivul hotărârii de condamnare prin care s-a aplicat pedeapsa plasării sub supraveghere judiciară.
(2) Mandatarul judiciar nu se poate substitui organelor statutare în gestionarea activităţilor persoanei juridice.
ART. 502
Punerea în executare a pedepsei complementare a afişării sau publicării hotărârii de condamnare
(1) Un extras al hotărârii de condamnare care priveşte aplicarea pedepsei complementare a afişării hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a-l afişa în forma, locul şi pentru perioada stabilite de instanţa de judecată.
(2) Un extras al hotărârii de condamnare care priveşte aplicarea pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare se comunică, la data rămânerii definitive, persoanei juridice condamnate, pentru a publica hotărârea în forma stabilită de instanţă, pe cheltuială proprie, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuale, desemnate de instanţă.
(3) Persoana juridică condamnată înaintează instanţei de executare dovada începerii executării afişării sau, după caz, dovada executării publicării hotărârii de condamnare, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării ori, după caz, de la executarea pedepsei principale.
(4) O copie de pe hotărârea de condamnare, în întregime sau în extras al acesteia, se comunică la data rămânerii definitive organului care a autorizat înfiinţarea persoanei juridice, organului care a înregistrat persoana juridică, organului care a înfiinţat instituţia nesupusă autorizării sau înregistrării, precum şi organelor cu atribuţii de control şi supraveghere a persoanei juridice, pentru a lua măsurile necesare.
ART. 503
Supravegherea executării pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice
(1) În caz de neexecutare cu rea-credinţă a pedepselor complementare aplicate persoanei juridice, instanţa de executare aplică dispoziţiile art. 139 alin. (2) sau, după caz, art. 140 alin. (2) ori (3) din Codul penal.
(2) Sesizarea instanţei se face din oficiu de către judecătorul delegat al instanţei de executare, potrivit art. 499 – 502.
(3) Persoana juridică este citată la judecată.
(4) Participarea procurorului este obligatorie.
(5) După concluziile procurorului şi ascultarea persoanei juridice condamnate, instanţa se pronunţă prin sentinţă.

Categorii:PRACTIC

Revista PRO SAECULUM, nr. 5-6/2014. Sumar, istorie literară, literatura de azi, un punct de vedere despre artă…

20 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

ProS 1ProS 2

Semnal de la Rodica Lăzărescu, via Dumitru Hurubă

Categorii:literature, REVISTA

Adrian Botez: „Să te împaci cu Dumnezeu…”

20 Septembrie 2014 Lasă un comentariu

RESEMNARE

 

 

picioare murdare de
lut: adică
lutul picioarelor – lucrând în
avans – depăşind planul de făcut
chirpici uman – al Lui
Dumnezeu

n-ai cum să strici plăcerea – ori
sărbătoarea cuiva – când ea este (dinainte de
a fi noi minţiţi şi sfinţiţi) – deja
stricată

poţi – cel mult – să stârneşti
crispări absurde şi
mânii ipocrite: să bei din
gros – şi totodată a te ruga să nu mai
existe băutură

…dar – în definitiv – nici n-ai altceva mai
bun şi mai decent de
făcut – decât
să te împaci cu Dumnezeu: totuşi
singurul mare designer – muzician şi consultant
fiinţial – autentic – din
univers
***

Adrian Botez

Categorii:literature, POEMUL
%d blogeri au apreciat asta: