Arhiva

Archive for iulie 2012

ROVIGNETA PENTRU DRUM – FĂRĂ DESPĂGUBIRI, SIMPLĂ AMENDĂ!


  • LEGE nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 509 din data de 24 iulie 2012

 

  • Fapta de a circula fără a deţine rovinieta valabilă constituie contravenţie continuă şi se sancţionează cu amendă. Dispar despăgubirile!
  • În cazurile prevăzute in lege, procesul-verbal de constatare a contravenţiei se poate încheia şi în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmeşte şi se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenţiei, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenţiei pentru încălcarea legii.
  • Anexa nr. 4 referitoare la tariful de despăgubire se abrogă!

 

Categorii:PRACTIC

ASOCIAŢII DE UTILITATE PUBLICĂ. Reguli, norme, reguli, acte…


  • LEGE nr. 145 din 23 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
  • Publicată  în Monitorul Oficial cu numărul 517 din data de 26 iulie 2012

 

 

 

  • O asociaţie, fundaţie sau federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
  • activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz;
  • funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activităţi neîntrerupte prin acţiuni semnificative;
  • prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;
  • deţine un patrimoniu, logistică, membri şi personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus;
  • face dovada existenţei unor contracte de colaborare şi parteneriate cu instituţii publice sau asociaţii ori fundaţii din ţară şi din străinătate;
  • face dovada obţinerii unor rezultate semnificative în ceea ce priveşte scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorităţi competente din ţară sau din străinătate, care recomandă continuarea activităţii.”
  • Recunoaşterea unei asociaţii sau fundaţii ca fiind de utilitate publică se face prin hotărâre a Guvernului. În acest scop, asociaţia sau fundaţia interesată adresează o cerere Secretariatului General al Guvernului, care o înaintează, în termen de 15 zile, organului de specialitate al administraţiei publice centrale în a cărui sferă de competenţă îşi desfăşoară activitatea.”
  • Se mai depun la Guvern:
  • „f) situaţiile financiare anuale şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani de activitate;
  • lista persoanelor angajate şi copii de pe contractele de muncă ale angajaţilor;
  • copii de pe convenţiile de colaborare, calificări, scrisori de recomandare şi altele asemenea.”
  • Recunoaşterea utilităţii publice incumbă asociaţiei sau fundaţiei următoarele obligaţii:
  • obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii şi performanţele care au determinat recunoaşterea;
  • obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată;
  • obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial. Modelul extrasului situaţiilor financiare se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.”
  • În cazul în care asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una ori mai multe dintre condiţiile prevăzute in lege care au stat la baza recunoaşterii utilităţii publice, Guvernul va retrage, prin hotărâre, statutul de recunoaştere a utilităţii publice, la propunerea autorităţii administrative competente sau a Ministerului Justiţiei.
  • Retragerea va interveni şi în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2) din lege.
  • Împrejurările prevăzute in lege pot fi sesizate autorităţii administrative competente, Ministerului Justiţiei sau Guvernului de către orice persoană fizică sau persoană juridică interesată.

 

Categorii:PRACTIC

IMPERII CAD ÎNTR-O EPISTOLĂ


LA RĂDĂCINA IERBII

 

Nevăzut în plină lumină,

prezenţă fără umbră,

sunet pur în vremuri de tăcere,

 

nimic nu începe cu EL,

dar totul se sfârşeşte cu EL,

 

nimic nu se termină cu EL,

dar totul începe cu EL,

 

mâna sa mută clipele-n veac,

mâna sa pune un ceas la rădăcina ierbii,

dacă fugi din zi,

rămâi în veşnicie,

 

cuvintele cad asemeni imperiilor într-o epistolă,

e un rod în toate,

faptele îşi arată sămânţa,

sămânţă uşoară, purtată de vânt

 

mai la nord de minune …

 

 

 

Constantin Stancu

Categorii:POEMUL

POEZIA CA SEMN. Serial de Adrian Botez


Primim de la Adrian Botez:

DESPRE SEMNUL POETIC

 

AFIRMAŢII DESPRE POEZIE

Cuvântul-Logos este tot ce străbate cosmosul (ca forme de evoluţie ale spiritului) şi spiritul (ca garanţie de evoluţie a cosmosului) – unindu-le şi învrăjbindu-le, vlăguindu-le în “lumi” şi izbăvindu-le în unitatea mistică. Cuvântul-Logos este măreţia Creaţiei-Spirit, este tânjirea (bolnavă de inconsecvenţă, de personalizare excesivă, şi vidată de semantică şi de identitate) după originaritatea măreaţă – dar este şi speranţă, total îngăduită, ba chiar legică, în revenirea întru Splendoarea Sematică Originară.

Toată istoria omenirii nu este decât o dramatică stare de complicitate (ocultată prin forme, dar fundamentală în esenţă) a omului (exprimare divină) cu Dumnezeu (inexprimatul, dar dornic de exprimare de sine): “o, felix culpa” (în Rugăciunea EXULTET – exaltare paradoxală a greşelii lui Adam, considerată ca punct de plecare al Mântuirii). Starea de complicitate mediată şi realizată prin Cuvânt. Victoria, umană şi divină, în acelaşi timp, se va numi Transfigurarea Cuvântului – Mitul care reidentifică Ierusalimul pământesc cu Ierusalimul ceresc: Identitatea Logos-Spirit.

Vremurile mai noi privesc cu neîncredere cuvântul, ca pe o nesperanţă – iar speranţa – cuvânt o numesc, eventual semn poetic. Ne propunem, deci, să reamintim, în această ADDENDA că, singur Cuvântul este martor (Spirit Divin), pârâtor (Logos-raţiune) şi pârât (Logos-fiinţare ocultată) – toate trei dintr-odată- şi că numai realimentând încrederea în poezia-orfism, realimentăm semantica Cuvântului, spre a-l întoarce la tronul său divin.

***

Poezia este ritual de recuperare, de reordonare a energiilor, pentru a readuce fiinţa în Centrul Divin. Poezia înseamnă tocmai drumul de uitare a cuvintelor, ca entităţi corupte, perimate, compromise prin înjosirea, în istorie, a Logos-ului-Eternitate. Poezia nu există, deci, fără revoluţionarea fiinţei temporale (pe care o relansează în/ca transcendenţă), fără efortul de a distruge comoditatea rătăcirii temporale (cuvintele) şi de a regăsi Logos-ul Originar (echivalent cu Fiinţa Originară).

Poezia ca rugăciune: rugăciunea nu înseamnă limbaj, ci stare de graţie (stare care nu exclude, ci presupune teurgia) – dobândită prin desprinderea de orice limbaj[1]. Poezia nu comunică – poezia revelează. Poezia este şansa de mântuire a umanităţii, este chemarea imperativă spre resacralizarea-Logos Originar. Faţă de Poezie trebuie adoptată poziţia de fervoare, intens participativă la esenţele de dincolo de “văl”. Poezia este, prin rezultatul ei asupra fiinţei, METANOIA[2].

***

Nu putem fi de acord cu N. Crainic, care afirmă că “arta e simulacrul eternităţii”[3] şi că “în contemplaţia genială se descoperă lumina unor realităţi neidentificate”. Metarealitatea nu poate fi de altă natură decât divină. Depăşind barierele umanului-fenomenalului-profanului, nu se trece în “neidentificare”, ci în sacralitate. Geniul va fi fiind “un dar natural” (p. 226), dar şi sfinţenie este un dar natural, ca înclinaţie şi râvnă: până când geniul / sfinţenia nu se umplu de dinamismul expresiv, cu funcţiile (auto)iniţiatică şi (auto)soteriologică – nu vom avea de a face cu nici un geniu, nici cu sfinţenie. Iar atunci când se dinamizează, prin sacrificiu spiritual, nu mai poate exista nici o diferenţă între ele, căci, prin sacrificiu soteriologic-demiurgic, răzbate teandria, modelul fiinţia-Christos (cf. N. Berdiaev, Sensul creaţiei, p. 171). Nu există dichotomia geniu, profan-geniu religios, pentru simplul motiv că nu există două zone ale triumfului spiritual-teandric. Geniul şi Sfântul nu sunt naturi cantitative, ci calitative. Nu contează lungimea traiectului iniţiatic, sau forma lui – ci finalitatea ultimă. Şi aceasta este unică: Revelaţia. Iar Revelaţia, la rândul ei, nu are dublă natură. Divinitatea i s-a revelat identic unui Dante şi unui Maxim Mărturisitorul. Nu forma expresivă (căci Revelaţia eludează toate formele-trepte preliminarii), ci clipa revelatorie-soteriologică uneşte Geniul cu Sfântul, întru teandrie. Unicitatea naturii actului revelatoriu este recunoscută, implicit chiar de N. Crainic (p. 8): “… nu există adevăr al credinţei şi altul al ştiinţei; nu există un bine al moralei creştine şi altul al eticii filosofice; nu există un frumos al Bisericii şi altul al artei”. Şi tot el afirmă, la p. 10: “Separaţia dintre cultură şi religie e un fenomen specific modern”. Numai că, după această afirmaţie, N. Crainic produce dichotomia revelaţie naturală / revelaţie supranaturală (deşi afirmase clar mai sus cu câteva rânduri, că revelaţia “e gândirea lui Dumnezeu – deci, nu pot fi doi dumnezei”), având drept consecinţă dichotomia cultură / morală. Or, ce este morala religioasă decât faţa ordonatoare (Logos demiurgic) a lui Dumnezeu – ce este cultura decât faţa cultorială, liturgică, armonizatoare întru Frumosul-Revelaţie (deci, tot Logos demiurgic) a lui Dumnezeu? Cine ar putea despărţi, fără să greşească, în cuvântul cristic – morala de cultură? Finalitatea comună a celor două contează: funcţia soteriologică (prin schimbarea dinăuntru a fiinţei, prin Logos reordonator) – METANOIA.

***

Cultura s-a desprins de cult, tocmai prin uitarea semnificaţiei gestului ritualic – şi transformarea (degradarea, în esenţă) acestuia în acel gol de semnificaţie, numit tehnică(gr: technos=abilitate, îndemânare). Prin desprinderea de cult-cultorialitate (adică, de RITUAL) – cultura se tehnicizează, deci se autodesfiinţează. Doar revenirea culturii la finalitatea ei cultual-liturgică o mai poate salva. Prin această revenire s-ar autodizolva şi dichotomia morală-cultură.

Dacă un om se identifică, expresiv, cu Spiritul Neamului său, el se identifică, progresiv, cu Spiritul Suprem. Acest lucru este posibil doar prin autosacrificiul iniţiatic (“războiul nevăzut”): omul se neagă ca individualitate, neagă lumea fluctuaţiilor mentale-istorice, se oferă reândumnezeirii (“curat cu trupul şi gol cu sufletul”), deci se realizează teandria. Izbăvit de sine şi izbăvindu-şi neamul, prin respiritualizare, această entitate nu mai este posibil să fie numită om, ci geniu / sfânt[4]. Şi “fermentul” acestei metanoia îl constituie, de fiecare dată, credinţa limpezită în contemplaţie. Antropocentrism convertit la teocentrism.

Inspiraţia nu este altceva decât Revelaţia văzută de jos în sus (dinspre om spre Dumnezeu). Pe când Revelaţia – este numită stadiul suprem al teurgiei: ajungerea iniţiatică, sus, în armonie cu Dumnezeu.

În definitiv, genialitatea propune cu totul altceva decât plăcerea estetică şi decât bucuria infinitului: o teo-teleologie, al cărei dinamism-fervoare al ekstazei duce la contopirea (ca act iniţiatic şi soteriologic) cu Logos Suprem.

***

Poezia este echivalentul misticii[5]: “a cunoaşte lucrurile în principiu, în originea lor, în principiul lor”. Iată ce spune maestrul indian, filozof şi mistic, Sankara[6]: “Toate cuvintele au drept scop să lumineze sensul unui obiect. Când sunt auzite, ascultătorul poate să înţeleagă acest sens (cu condiţia să priceapă limba) – şi aceasta prin mijlocirea  a patru categorii: lucru, activitate, însuşire, legătură. De exemplu: vaca sau calul în categoria lucrului; el aleargă, el se roagă, în categoria activităţii; alb şi negru în categoria proprietăţilor; posesor de bani, proprietarul unei vaci, în categoria legăturilor. Dar Brahman nu are nici o clasă de lucruri (nici gen comun căruia să-i aparţină) şi el nu poate fi desemnat prin cuvânt, care, aşa cum face cuvântul fiind (în sens obişnuit) semnifică o clasă de lucruri (anume a tuturor celor ce sunt); nici printr-o anumită însuşire, căci el este fără proprietăţi; şi nici printr-o activitate, deoarece este fără activitate, potrivit cuvintelor cărţii Sfinte: “Fără părţi, fără lucrare, în repaos”. Nu poate fi desemnat mai bine nici prin categoria legăturii, întrucât el este Unul, fără al doilea, nu est obiectul a ceva, şi est Sinele. Este drept, prin urmare, că el nu poate fi desemnat prin nici un cuvânt (concept), aşa cum stă scris în carte: Dinaintea lui cuvintele se întorc din drum”.

Deci, cuvintele au nostalgia re-contopirii cu obiectul şi a re-contopirii obiectului (înscris în pluralitate-istorie) cu Obiectul Unic, Originar. Cuvintele-nostalgii, pe drumul reiniţierii (revenirii în primordial), trebuie să se “sinucidă”, să renunţe la existenţa ca detaşare, existenţa-criză, existenţa falsă, centrifugă, care dezvoltă categorii (prin care să se poată fugi de primordial, de Centrul-care-nu-are-categorii): cuvintele se întorc din drumul spre ele înseşi – desfiinţându-se în transcendenţa-stare de poezie: Binele Absolut. Căci fiinţa lor nu mai este cea falsă (explodând înafară), la care au renunţat – ci este acel Altceva Absolut, Dincolo Absolut: BRAHMAN.

Cuvintele se autoabsorb (demersul metafizic* ), eliberând faţa lor interioară, pe care o disimulaseră sub vălul pluralităţii. Doar categoria a cincea, categoria necategorisirii, este starea poetică, Cuvântul-Logos: BRAHMAN, contemplarea în sine însuşi (fără părţi, fără lucrare, fără repaos), Sinele Absolut. Deci, poezia este stare BRAHMAN, când falsele cuvinte se întorc din drum, renunţă să-şi mai asume destin – şi se regăseşte (şi ne regăsim), ca lamură, Logos-ul Originar. Poezia nu este Ceva-ul de Aici, ci Totul, de Dincolo. Poezia nu est vădirea de Aici, ci este Revelaţia-Dincolo.

 


[1] Vladimir Lossky, Teologia mistică a Bisericii de Răsărit, Anastasia, p. 236: “Rugăciunea contemplativă, fără cuvinte, în care inima se deschide în tăcere înaintea lui Dumnezeu (…), căci rugăciunea este legătură făpturilor cuvântătore cu Creatorul lor (cum spune Sf. Grigorie Palamas)”.

[2] Vl. Losaky, op. cit., p. 234: “Cuvântul grecesc METANOIA înseamnă literalmente schimbare de cuget, prefacere a minţii – a doua naştere”.

[3] N. Crainic, Nostalgia paradisului, E. Moldova, Iaşi, 1994, p. 225.

[4] -Singura(dar fundamentala!) deosebire dintre geniu şi sfânt este aceea că:a- în cazul sfântului, se ştie, la modul absolut, că acţiunea lui este îndreptată, exclusiv, spre ierarhiile cereşti  –  pe când b- geniul poate (uneori!) oscila între ierarhiile celeste şi cele plutonice. Dar adevăratul Geniu-Logos Naţional nu poate fi decât echivalentul absolut al Sfântului!

[5] Rudolf Otto, Mistica Orientului şi mistica Occidentului, Septentrion, Iaşi, 1993, p. 11.

[6] Idem, p. 16.

* Demersul metafizic (specific atât Poetului, cât şi Cititorului) îl înţelegem, în poezie, doar în distincţia făcută de Frithjof Shuon (Despre unitatea transcendentă a religiilor, Humanitas, Buc., 1994, p. 22-24): “Intuiţie intelectuală, ca participare directă şi activă la Cunoaşterea divină, deosebită total de filozofie, prin faptul că propoziţia metafizică e simbolică şi descriptivă (utilizează modurile raţionale ca pe nişte simboluri, pentru a descrie şi a traduce cunoştinţe comportând mai multă certitudine decât orice cunoaştere a ordinului sensibila)”.

Demersul metafizic îl acceptăm ca pe un demers tranzitiv şi intermediar către Revelaţie (pe care o considerăm, spre deosebire de F. Schuon, ca pe o participare a) preparator-imers-iniţiatic-activă, şi apoi b) directă şi cooperantă la Cunoaşterea Divină – acest două aspecte sunt, în acelaşi timp, diferenţiate şi sinergice). Sunt cuvintele-fraze (concepute, respectiv percepute, simbolic), care trebuie să mai treacă încă o dată şi încă o dată, prin Labirintul-Logos, până a se întoarce, prin Revelaţie, în Logos Divin.

Între demersul metafizic şi Revelaţie există, după opinia noastră, o diferenţă de intensitate calitativă (a acţiunii spirituale-teurgice): demersul metafizic face parte din prima etapă a Revelaţiei (faza preparator-imers-iniţiatic activă), dar demersul metafizic este insuficient pentru a se împlini faza a doua, definitorie, a Revelaţiei: METANOIA.

Demersul metafizic este efortul iniţiatic necesar, de jos în sus al Fiinţei doritoare de divinitate – iar Revelaţia este graţia divină a alegerii, de sus în jos, a celui care binemerită, ca Fiinţă activ-metafizică, să se reintegreze divinităţii.

 

Text de Adrian Botez

Categorii:ESEU

VIS DE VARĂ, DE LA DANIELA GHIGEANU


Să poţi să visezi culcat printre mere
                                                                                                            
                                                                  Daniela Ghigeanu
 
Vino, om bun, să culegi poamele grele,
Merele roşii ce stau pe gânduri, ca nişte mărgele,
Pe crengile lungi, braţe părinteşti,
Din care se nasc întrebări fireşti.
E vremea culesului, mărul podoaba şi-o scutură
În iarba arsă de soare, dar inima-mi se bucură,
Aici, în livada sălbatică, unde greierii-s toropiţi,
Ne-ntindem pe spate, ca doi copii fericiţi.
Nici o pasăre nu se mai îndeamnă la cânt,
Toate au încremenit de curând,
Şi cerul zugrăvit în sidef albăstrui,
Şi pisica ce doarme lipită de pui.
Ce linişte mare, ce dulce tăcere,
Să poţi să visezi culcat printre mere…
Categorii:POEMUL

„ŞTIRI ÎN BUCLĂ” – MATEI VIŞNIEC DESPRE OCCIDENT, SOCIETATEA DE CONSUM ŞI LIBERTEA DE A FI MANIPULAT!


MATEI VIŞNIEC – RĂSPUNSURI LA ÎNTREBĂRI CARE NU AVEM CURAJUL SĂ NI LE PUNEM!

 

„…când începi sa-ţi dai seama ce avalanșă de propuneri e pe capul bietului cetăţean sau pe capul bietului adolescent, înţelegi in ce extraordinară mutaţie am intrat: spălare de creier cu iluzia libertăţii si a alegerii pe care o ai in orice… Sigur, bineînţeles că te poţi duce la bibliotecă să-ţi iei Thomas Mann sau Dostoievski, numai că nu te mai duci, nu mai ai timp pentru că intre tine si bibliotecă sunt mai multe baricade. E televizorul, e internetul, este telefonul mobil, sunt modelele, sunt programele de televiziune, sunt aceste cărţi nefaste pe care eu le numesc mondializate, sunt programele de știri, in buclă, care te ameţesc, deși ele nu iţi aduc nimic nou. Toată această societate de creat subcultură e pentru mine o caracatiţă care trebuie dezmembrată, denunţată. Si e mult mai greu să o denunţi pe ea decât sistemul comunist.”

 

Matei Vişniec

 

 

Sursa: VATRA VECHE NR. 8/2012.

Categorii:GÂND, PRESA

NOTE LITERARE: ION SCOROBETE, SCRIITOR NĂSCUT ÎN JUDEŢUL HUNEDOARA…


ION SCOROBETE

 

NOTIŢĂ BIOBIBLIOGRAFICĂ.

 

Scriitorul Ion SCOROBETE s-a născut la 26.05.1947, în satul Meria, judeţul Hunedoara, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara şi licenţiat în ştiinţe juridice şi avocat pledant la Baroul de avocaţi din Timişoara. A debutat cu versuri în revista timişoreană Orizont (1973), semnând cu pseudonimul Romulus Mitu Meria. A colaborat la revistele: Luceafărul, Familia, Tribuna, Convorbiri literare, banat, Reflex, Argeş,Prosaeculum, Astra etc., etc. A debutat editorial la Editura Facla (1987), în vol. Geometria zăpezii, publicând apoi volumele de poezie Baricada cu îngeri, Dragoste şi alte păsări de pradă, Ziua tip vagon; Geometria snega, în l. sârbă. A mai publicat romanele: Cavalerul după-amiezii, Noaptea orgoliilor, Biblioteca de zgomote, Îngerul de faianţă, Zbor interior. A mai publicat volumele: Mierea de pelin şi îmblânzitorul de sfere şi Imperiul mărunt (poeme). Despre cărţile sale au scris, între alţii: Lucian Vasiliu, Cornel Ungureanu, Olimpia Berca, Radu Ciobanu, Luminiţa Marcu,Alexandru Ruja, Lucian Alexiu7, Maria Niţu, Constantin Buiciuc, Eugen Evu, Mircea Bârsilă, Gheorghe Secheşan, Ioan Ardelean, Ion Pachia Tatomirescu,  Rodica Oprean, Emanuela Ilie, Mircea Dinutz, Ioan Moldovan…

Categorii:literature

VATRA VECHE NR. 8/2012 DE LA NICOLAE BĂCIUŢ, SCRIITOR, REDACTOR ŞEF AL REVISTEI. LITERATURA O ŞANSĂ PENTRU SUFLETUL CELUI ÎNSETAT DE LUMINĂ…


Vatra veche 8 , 2012, BT

SUMAR

Scrisori de vară, de Ana Blandiana/ 3

Cuvinte ingeresti, de Miruna Ioana Miron/3

Vatra veche dialog cu I.P.S. Selejan, de Luminiţa Cornea/4

Despre comuniunea cu Dumnezeu (Emil Bartos), de Constantin Stancu/5

Vatra veche dialog cu Matei Visniec, de Cătălina Popa/7

Vatra veche dialog cu Ion Cristofor, de Alexandru Petria/9

Poeme de Ion Cristofor/11

Centenar N. Steinhardt. In trezvia ideii…, de Valentin Marica/13

Răsucirea, de A.I. Brumaru/15

N. Steinhardt si ecumenismul, de Claudia Vasloban/16

Fascinaţie „Intre lumi”, de Nicolae Băciuţ/17

Amintiri despre N. Steinhardt, de Veronica Pavel Lerner/18

Al. Paleologu despre N. Steinhardt/18

Alte convorbiri… cu Nicolae Steinhardt, de Valentin Marica/19

Ochiul Rohiei, de Valentin Marica/19

Sub semnul Timpului, de Ecaterina Ţarălungă/20

Rugăciuni, de Petru Dumitriu/21

Eseu. Destinul valorilor in lumea contemporană, de George Popa/22

Dumnezeu nu scrie romane (Ernesto Sabato), de Dumitru Velea/25

Teoria subsistenţei (Alexandru Surdu), de Iulian Chivu/26

Radu Gyr, un destin poetic frant de politică, de Traian Lazăr/28

Theodor Codreanu despre Mihail Diaconescu/30

Eseu. Si incă mai pustiu cu tine insuţi (Vasile Sav), de Ioan Negru/32

Literatura, stilul si gandirea, de Daniel Muresan/35

Cronica ideilor. Turgheniev si ubicuitatea lui artistică, de George Petrovai/36

Poeme de Stefan Vescari/37

Arta inghiţitului in sec in faţa unei pagini de carte, de Rodica Lăzărescu/38

Poemul intr-un vers, de Jules Cohn Botea/39

Scandal literar pe Facebook, de Alexandru Petria/40

Cronica literară. O poetică a ontosului (Corneliu Ostahie), de Paul Dugneanu/42

Oamenii din Lande (George Dan), de Mihaela Malea Stroe/43

Balade si poeme (George Dan), de Daniel Drăgan/45

Privighetoarea umple vidul (Dorina Brandusa Landen), de Constantin Stancu/46

Monorimurile si indiferenţa (Sorin basangiac), de A.I. Brumaru/47

Paradisul terestru (Mircea Petean), de Lucian Gruia/48

Intre adevăr si aparenţe (Livia Fumurescu), de Maria Vaida-Voevod/49

Cititorul de iluzii (Dumitru Hurubă), de Constantin Stancu/50

Stăruire in lucruri duhovnicesti (Emil Pop, Valeria Pop), de Monica Grosu/51

Poem de Dumitru Ichim/51

Castele de nisip (Ion Catrina), de Teodor Firescu/52

Dialogurile lui Gheorghe Bălăceanu, de Călin Ciobotari/53

Cronică de cititor. „Codul Da Vinci” si „Inelul pierdut” (Virgil Răzesu), de Leonid Gheorghian/54

Poeme de Aurora Stef/55

Vatra veche dialog cu Ion Onuc Nemes, de Liliana Moldovan/55

Poeme de Adrian Botez, Nicolae Nicoară, Adrian Munteanu/58

Documentele continuităţii. Catedrala „Inălţarea Domnului”, din Targu-Mures, de Nicolae Băciuţ si Nicolae Gheorghe Sincan/59

File de istorie. Sfinţirea Catedralei Ortodoxe Romane, 1934, de Mihail Demetrescu/61

As rade, dar nu pot de plans (Gheorghe Sincan), de Iosif Zoica/63

Vechile biserici de lemn muresene (Ioan Eugen Man), de Gheorghe Sincan/63

Metamorfoze arhetipale in imaginarul tradiţional, de Luminiţa Ţăran/65

Un amvon al spiritualităţii romanesti (Maria Borzan, Roxana Maria Man), de Valentin Marica/66

Vatra – semnificaţie si simbol, de Lina Codreanu/67

Poeme de Mariana Pandaru/69

Excelsior. Amurg, de Ioana Ecaterina Talancă/69

Biblioteca Babel. Gunnar Ekelof, de Dorina Brandusa Landen/70

Poeme de Andrei Fischof/71

Poeme de Jack Kerouak, de Ion Rosioru/71

Biblioteca Babel. Maria Capp, de Flavia Cosma/72

Eseu. Fernando Arrabal, de Geo Constantinescu/73

Călătoria muritorilor, de Suzana Fantanaru/75

Poeme de George Baciu/75

Un roman in India, de Ovidiu Ivancu/76

Poem de Maria Belean/77

Literatură si film. Divizii blindate de paznici de noapte, de Alexandru Jurcan/78

The Dreamers, de Mădălina Pojoga/78

Poem de Alexandru Cazacu/78

Pamflet, de Hydra N.T./79

In vara aceasta se poartă alba-neagra, de Iulian Dămăcus/80

Poem de Ovidiu Bajan/80

Epigrame de Vasile Larco si Mugurel Sasu/81

Curier/82

Centenar Nicolae Steinhardt la poalele Tampei, de Maria Stoica/85

Ochean intors. Sfinţirea Catedralei „Inălţarea Domnului” (1990),

de M. A./87

Bunicul si caii…, de Adalbert Gyuris/ 88

Categorii:REVISTA

SEMNAL: AFACERI PRIN EUROPA! Un dicţionar special de la Editura Monitorul Oficial, 2012!


Dicționar de dreptul afacerilor român-englez – Radu Rizoiu, Lucian Traian Poenaru, Raluca Alexandra Zatropa, Veronica Dobozi
 

Format 110 x 165 mm, 272 pagini
Data apari
ției: martie 2012
Prezenta lucrare, concepută in coautorat, NU este un alt dicţionar juridic. Realizată de trei avocaţi specializaţi in dreptul civil şi penal al afacerilor şi un traducător auto­rizat, prima ediţie a Dicţionarului de dreptul afacerilor roman-englez este in mod intenţionat o lucrare non-exhaustivă, adresată in special profesioniştilor in domeniul juridic care folosesc limba engleză in documentele şi comunicările lor curente.

Cuvintele şi conceptele traduse in această lucrare nu au fost alese aleatoriu, autorii propunând o modalitate practică de explicare a conceptelor care nu își găsesc echivalentul in sistemele de drept anglo-saxon şi american. De multe ori, simpla încercare de aproximare sinonimică a termenilor proveniţi nu doar din limbi diferite, dar şi din sisteme juridice diferite este insuficientă pentru a indica o traducere corectă.

Din acest motiv, originalitatea lucrării se regăseşte inclusiv in definiţiile alese pentru a încadra conceptual termenii traduşi. Definiţiile sunt cele prevăzute in legi, ceea ce face mult mai uşoară înțelegerea conceptului pe care profesionistul urmează să îl folosească in limba engleză.

PREȚ: 65,00 RON

 

Categorii:PRESA

LABIRINT VERTICAL


LABIRINT VERTICAL

 

 

 

 

 

… N-am avut răbdare,

în faţă era lumina TA,

aş fi dorit să fiu atins de umbra TA,

Te ştiam acolo …

 

In dimineată cineva mătura treptele,

frunzele cădeau de pe o treaptă pe alta,

în primăvară vor  fi rădăcini …

 

 

TU ai avut răbdare,

nu mai comparat cu nimeni,

m-ai comparat cu o şoaptă în seară,

 

mă spăl pe mâini, într-un gest mereu repetat,

ce rece apă,

unde sunt izvoarele ?

 

n-am răbdarea TA …

 

Sunt prea trecător

pentru a avea un timp trecut,

 

Doamne, ce lumină-n labirint !

 

Nu caut ieşirea, te caut pe TINE,

labirintul acesta urcă -n cer,

e labirintul vertical în care dansează frunze,

din care se nasc oameni …

 

 CONSTANTIN STANCU

Categorii:POEMUL

NUMERI , NUMBERS, NOMBRES…


Nicolae Uţică are loc de vieţuire în Valea  Jiului, la Petroşani, aproape de locul fierbinte, acolo unde hârtia stă să ia foc, acolo unde oamenii  caută un sens vieţii, acolo unde s-a inventat un pustiu şi sunt ameninţaţi că vor trece din nou de  Marea Roşie, de tunelurile acestui ev . L-am văzut pe poet îmbrăcat în trupul său de toate zilele, străduindu-se să rămână “ contimporan cu Dumnezeu”, ascunzându-şi chipul sub o pălărie, poate a purtat cândva o mască de aur, uitată de vreun faraon la Petroşani. Din păcate faraonii nu pot uita şi piramidele de îndurare la Petroşani, dar Uţică  şi-a propus un recensământ al celor care sunt apţi pentru intrarea în pustie, o numărătoare a numărătorilor care se fac mereu şi unde mereu unii sunt lipsă.

Se pare că nu trebuie să privim la faţa omului, mai bine am privi la rodul lui, de aceea când mă gândesc la poetul Uţică am senzaţia unei călătorii nesfârşite în seară, o seară care nu se mai termină şi ea, o seară în care putem pune la cale inventarea lumii din nou, o lume mai bună, trecută prin deşertul cuvintelor  umbroase. Pentru poet cuvântul înseamnă sămânţa, este o definiţie simplă, asumată cu toată forţa sa spirituală, de la această sămânţă născându-se o lume, cu rădăcina înfiptă-n. gând.

Există în volumul de versuri „Numeri” – „Numbers” –„Nombres” , Editura „Călăuza” – Deva, 1999, semnat Nicolae Uţică, o frică eternă în faţa timpului, salvatoare, vindecătoare, a timpul care ne scapă printre degete, timpul care ne spală de erori, timpul care ne iartă. De aceea poate poetul aşteaptă ca mare să vină la cina cea de taină a potrivirii secundelor o dată la o sută de ani. Marea, infinitul, albastrul, iată eternitatea care poate să dea erori pentru om, eternitatea  care tace.

L-am privit pe poet la fată şi am avut senzaţia unei tăieturi de aur, ochii săi exprimau această şansă, dar imediat am înţeles că cel mai bun răspuns este mereu o întrebare. Muşchii feţei – treizeci şi trei plus şaptesprezece, iată şansa de a fi rupt din har, printr-o tăietură directă, simplă.

 In faţa mării Uţică găseşte covorul pe care poate păşi în cer. Cât efort pentru o mare care să fie la dispoziţia omului. E omul stăpân? Răspunsul abia se poate da, există o singură condiţie, poetul o sugerează – rămâi în serviciul “ întâiului “ .

Dar şi muntele este pentru poet semnul discret al sacrului, o rătăcire a unei fărâme izvorâte din cer, care luminează faţa.  Intre toate se aşteaptă „armonia veşniciei”, iată sensul.

Autorul, ca stăpân peste cuvintele sale pământeşti, a încercat variante ale volumului de versuri în limba engleză, în limba franceză, intr-un efort de a evada din timpul acesta strâmt pe care îl trăim mereu sub semnul fricii de uitare. Uţică încearcă împăcarea cu moartea, priveşte fotografia în cele o mie de dimensiuni şi nu numai, o fotografie totală. Mereu aceeaşi nesiguranţă în faţa erorilor de timp din timpul vieţii: „M-am  născut mai târziu. Probabil în mileniul următor.” Din fotografia pe care o iveşte, autorul descoperă măreţia creatorului care are Calea Lactee în buricul degetului arătător. Haosul aparent, destinat doar firii omeneşti, este tăria creatorului. Acest haos ne provoacă, ne solicită imaginaţia, creaţia, fantezia, nu putem rămâne izolaţi în destinul nostru. Dar există  puntea, un capăt se află sub umărul stâng. Iată şansa,capătul acesta de sub umărul stâng.

…în mijlocul vieţii în ruină, există conversaţia cu Dumnezeu, o fereastră deschisă în coroană, în spirit, există sursa de alimentare pentru eternele întrebări ale omului, dar care sunt puse mereu prea târziu.

Si totuşi există răspunsuri, un măr în cădere, sărutul lui în cădere, ne dă argumente, argumente existenţiale. Da, simpla cădere a mărului, câtă speranţă!…. E clipa de har, ceva ce nu merităm mereu, ceva ce primim mereu, între masca de aur şi tăietura de aur există o mare diferenţă, darul fără de plată a semnului de început, creaţia … Veşnicul atom depune mărturie pentru noi. Existăm. Totuşi orologiile au erori, mare niciodată…

Uţică a scris cu sufletul conectat la stea această carte. Limba este un pretext, dar există momente în viaţă când harul se apleacă asupra noastră cu limbi de foc – „Geneza mea relativ tardivă a fost consemnată după ce o  limbă de foc despărţise cerul de ape.”

Am să strig în seară unui munte, mării, timpului,  îmi va răspunde poetul Uţică … Numeri, o numărătoare în pustiu, sub limbi de foc, sub semnul Cuvântului, sub armonii… Totuşi în Valea  Jiului ca în Babilon, o numărătoare a primelor amintiri… Oare cât răbdare există într-un volum de poezie?…

Categorii:CARTEA, CRONICĂ

MISIUNEA OMULUI DE CULTURĂ. Serial de Adrian Botez. Constantin Frosin – traducător…


Primim de la Adrian Botez: 

II  –  CONSTANTIN FROSIN  – TRADUCĂTOR

Probabil cea mai importantă activitate a lui Constantin FROSIN, atât în plan naţional, cât şi internaţional. La data de 20 martie 2006, de exemplu, dată în jurul căreia s-a terminat activitatea de documentare pentru site –il lui C. F., opera de traducător (!) a acestuia număra cca 130 titluri, din care cca 1/3 în edituri francofone. Importanţa acestei activităţi rezidă în aceea că, numele său fiind o garanţie de seriozitate şi calitate a lucrului bine făcut, operele traduse de el sunt promovate în Francofonie (63 state la data susmenţionată), ceea ce înseamnă, implicit, o promovare a valorilor culturii, artei şi spiritualităţii româneşti peste hotare, o recunoaştere a acestora în acele organe culturale care dau tonul peste tot în lume: revistele culturale, ministere, asociaţii şi societăţi culturale şi literare etc.

Vom proceda ca şi în celelalte secţiuni: vom da cuvântul celor mai credibile personalităţi literare naţionale şi internaţionale, care îl vor prezenta pe Constantin FROSIN astfel, încât să nu mai existe dubii asupra valorii demersurilor sale (şi) ca traducător. Dând Cezarului ce este al Cezarului, vom începe cu Preşedintele Academiei Române, dl EUGEN SIMION: <Recomand pentru tipărire traducerile din ION BARBU făcute de dl Constantin FROSIN, profesor de limba franceză la Universitatea din Galaţi. Domnul C. F. este el însuşi poet şi scrie direct în franceză. Cunoaşte bine subtilităţile unei limbi reputate pentru rigiditatea ei. Impresia mea este că el reuşeşte să traducă sugestiv pe intraductibilul BARBU. Este, oricum, o aventură. Dl FROSIN şi-o asumă şi, după toate aparenţele, o duce bine la capăt. Sunt, realmente, impresionat de efortul lui de a transpune versul muzical şi ermetic din Joc secund în limbajul, primejdios prin exactitatea lui – al poeziei franceze.>

În aceeaşi ordine de mărime a valorilor, vom cita din scrisoarea dlui JEAN DUTOURD, membru al Academiei Franceze: « Merci de m’avoir envoyé les Sonnets d’EMINESCU. Votre traduction est un petit cadeau que vous faites à la littérature française. (…) A vous, avec mes bien cordiales pensées. »

Jean-Claude PERISSET, Nunţiu Apostolic (la Nunţiatura Apostolică din România), afirmă, într-o scrisoare către Lucian TEODOSIU, căruia C. F. i-a tradus volumul O ZI DIN VIAŢA MEA : « Durant mon dernier passage à Iasi, pour l’inauguration de l’Exposition de photos de la Visite du Saint-Père en Roumanie, vous avez eu l’amabilité de m’offrir le recueil de vos poèmes Une journée, ma vie, si bien traduit par Constantin FROSIN, que j’ai déjà commencé à goûter, comme on savoure quelque chose de précieux et de rare. »

O supremă personalitate a poeziei franceze actuale, dl Jacques CHARPENTREAU, Directorul Casei de Poezie din Paris, scrie referitor la volumul POÈMES, tradus de C. F. din opera lui MARIN SORESCU : « Marin SORESCU, Poèmes. Traduits du roumain par Constantin FROSIN. Présentation d’Eugen SIMION. Né en 1936, Marin SORESCU est en Roumanie un poète d’autant plus célèbre qu’il fut un temps, sous le nouveau régime, Ministre de la Culture. Cette traduction paraît bien justifier sa renommée. »

Tot cu referire la Marin SORESCU, se exprimă şi Paul VAN MELLE, în celebra sa revistă INEDIT (din decembrie 1995): « J’ai (…) toujours demandé des traductions nouvelles, où il excellait. Ce qui se révèle encore avec les Poèmes qu’il publie d’un de ses compatriotes, Marin Sorescu, bien connu et à juste titre dans toute l’Europe Centrale. Traduction excellente selon l’académicien Eugen SIMION, ce qui confirme mon impression première. »

Vom reveni asupra acestui virulent critic, însă vom da acum cuvântul unor autori români, care i-au cunoscut activitatea de traducător, ca şi lucrările traduse de el  – cel puţin unele dintre ele. Astfel, Bogdan GHIU, în articolul Urmuz – descoperit în Europa, apărut în Jurnalul Naţional din 25 martie 2002, pag. 14, scria:  < Urmuz mai fusese publicat, şi nu doar o dată, dar ediţia despre care vorbim a alăturat textului românesc şi două excelente variante în engleză şi franceză, impecabil realizate (date fiind dificultăţile originalului) de Stavros DELIGIORGIS şi, respectiv, Constantin FROSIN.

Recent, unul din cei mai avizaţi critici din Francofonie, belgianul Paul VAN MELLE, a publicat în revista sa INEDIT NOUVEAU, o recenzie elogioasă, care constituie o pătrundere, chiar dacă târzie, a lui URMUZ în conştiinţa literară europeană, dar şi o recunoaştere implicită a valorii deosebite a variantei în limba franceză, realizate de C. FROSIN.>

Un alt reputat critic şi om de cultură, profund psihanalist pe deasupra, Valentin PROTOPOPESCU, îi consacră lui Constantin FROSIN două articole, unul în revista RADIO ROMÂNIA, altul în Observatorul Literar. Vom cita acum din articolul rezumativ apărut în revista Radio România: < (…) Constantin FROSIN este, înainte de orice, un teribil traducător de literatură română în limba franceză, printre scriitorii tălmăciţi rătăcindu-se şi EMINESCU, şi URMUZ, şi CARAGIALE, şi ION BARBU, şi Marin Sorescu… Eseurile cuprinse în Du Non Sens au Paradoxe, se circumscriu unui unic şi constant interes: a promova, a interpreta şi apăra pe marii autori ai culturii române. Încercările despre (…) mărturisesc toate nevoia autorului de a-şi defini raporturile cu actul tălmăcirii, întru căutarea unei explicaţii apte să confere legitimitate spirituală intenselor sale eforturi. Plecând de la observaţia cioraniană, cum că <… il faut plus de reflexion pour traduire que pour créer>, C. F. elaborează o extrem de interesantă anatomie a actului de traducere, cântărind, cu o precizie de farmaceut îndrăgostit de gramajele substanţelor, o sumedenie de aspecte şi elemente tehnice constituente tălmăcirii. De netrecut cu vederea sunt, în economia volumului de faţă, şi cele trei schiţe inedite ale lui Conu’ Iancu, precum şi nuvela Kir Ianulea, traduse excepţional în limba lui Mallarmé. Acestea reprezintă mostre de lucru bine făcut, exerciţii ale unei excelenţe surprinzătoare dar meritate, căci această graţie de a săvârşi inspirat şi netrădător o traducere, ţine de un imens potenţial de muncă şi dedicaţie profesională.

(…) Eseurile dedicate lui Cioran strălucesc printr-o fineţe a observaţiei ce provine, neîndoielnic, dintr-o extrem de intimă şi aplicată cunoaştere a stilisticii lui Descartes, căci, mânuind o extraordinară franceză, C. F. ştie mai bine şi mai adânc decât mulţi alţii în ce constă savoir faire –ul teribilului moralist.

(…) Un lucru e cert: umanistul autor gălăţean este un intelectual superior, un ins care, dedat la subtilităţile gândului, ştie întotdeauna cum să-şi argumenteze afirmaţiile, nefăcând însă niciodată apel la superficiala comoditate a recursului la sofisme.

Fără să fie filosof de profesie ori de adopţie, Constantin FROSIN scrie cu rigoarea unui logician metamorfozat în gramatician şi cu dezinvoltura unui scientist convertit la literatură.>

In Prefaţa sa la Les Poètes roumains à l’honneur, Louis DELORME, Director al revistei-antologie Soif de Mots, notează: « Constantin FROSIN, qui écrit ses textes en notre langue, a traduit pour nous les plus éminents de ses compatriotes. Qu’il en soit chaleureusement remercié ! Ce n’est pas simple de restituer la pensée d’une langue dans une autre, de ne trahir ni l’esprit, ni la lettre. En poésie, la forme est tout aussi importante que le fond. Respecter le mot à mot, les tournures, les images, la personnalité d’un auteur et, si possible, les particularismes des deux langues, n’est possible que si le traducteur a la parfaite maîtrise de l’auteur et du récepteur, s’il parvient à ajuster l’un l’autre, un peu comme des vases communicants, au point que l’osmose se fasse pleine et entière, sans rien perdre et rien ajouter. »

Eugen SIMION, în Postfaţa la lucrarea: <Schimbarea limbii nu înseamnă schimbarea scriiturii>, afirmă: < Profesorul Constantin FROSIN,  poet de limbă franceză şi traducător din română în franceză, abordează în această lucrare o temă rareori consultată: schimbarea limbii. (…) Lucrarea este, de fapt, un lung eseu, cu multe idei şi, uneori, cu formule excelente. Dl Constantin FROSIN este, în mod evident, un om talentat, cultivat şi are ceea ce se cheamă capacitate de expresie. Remarc faptul că această carte este bine gândită, admirabil scrisă, plină de fantezie şi plină de idei, căci autorul ei se mişcă uşor în mai multe culturi şi ştie să-şi pună bine în pagină ideile.>

Dna Nadine DORMOY, Preşedinta Asociaţiei l’Europe Plurilingue (Paris), scrie în revista asociaţiei, pe Internet: « Constantin FROSIN, La Traduction entre Mythe et Réalité, éditions Le Brontosaure, 2003.

Constantin FROSIN, qui est connu pour ses traductions de poètes roumains, analyse avec talent à la fois la possibilité et l’impossibilité de la traduction littéraire. L’auteur est aussi un ardent défenseur de la francophonie et nous rappelle que la Roumanie fait partie des pays membres de l’association des pays francophones. Il donne des conseils et des exemples utiles pour effectuer des traductions réussies, quelles que soient les langues concernées. Ses réflexions pédagogiques s’adressent autant aux enseignants qu’aux élèves. Elles sont une invitation éloquente et efficace au plurilinguisme européen. »

Cum am promis deja, vom da pe larg cuvântul lui Paul VAN MELLE, care a consemnat cu delicii şi superlative aproape toate traducerile realizate de C. F. (citatele şi extrasele sunt luate aleatoriu):

« Tout en vous aimant, un poète peut vous trahir, vous surprendre, vous noyer dans son jeu. Le Roumain francophone Constantin FROSIN se confie mieux ici (…). Voici enfin des textes où ce faux extraverti se livre en des confidences qui ne le cachent plus. Le voici enfin digne des excellentes traductions qu’il réalise pour les grands classiques de la littérature roumaine et pour plusieurs éditeurs, tant roumains que français. » (in INEDIT, no. 121).

« C’est la revue ANTARES qui, de surcroît, grâce à l’excellent traducteur Constantin FROSIN, n’hésite pas à publier à l’occasion quelques poètes roumains en français : Tudor Arghezi, Virgil Mazilescu, Stefan Augustin Doinas et Gellu Naum, par exemple. » ( in INEDIT, no. 125).

« La traduction du chef-d’œuvre de MIHAI EMINESCU (dont j’ai parlé dans notre no. 73) me permet d’aller un peu plus loin dans mon appréciation. Ce poème, Hypérion, figurait déjà dans l’anthologie traduite par Elisabeta ISANOS. La version que publie FROSIN, considérée par comparaison, est manifestement plus moderne, plus vivante et surtout plus accessible au lecteur d’aujourd’hui. La langue ne s’embarrasse plus des tournures trop romantiques du temps d’Eminescu lui-même. C’est un bien, car le plus grand poète roumain aurait certes évolué lui aussi dans ce sens, s’il avait vécu aujourd’hui. (…) Le travail de Constantin FROSIN est précieux pour faire connaître un poète du passé roumain. » (in INEDIT, no. 114).

« Le double recueil de FROSIN : Après l’amour et A la belle étoilel’auteur s’y révèle bien meilleur connaisseur de la langue française et de ses secrets d’humour et de fantaisie que par le passé. Je dois supposer que, à force d’écrire et de traduire en français, il a fini par presque devenir français. » (in INEDIT, no. 166).

Constantin FROSIN a participat la mai multe reviste francophone dedicate traducerii, dintre care menţionăm : RegArt, Parterre Verbal, L’Arbre à Paroles, etc.

Desigur, o activitate care se întinde din 1990 până astăzi, presupune foarte multe ecouri şi aprecieri, dar nici proiectul de site, nici cel de lucrare tipărită (propunerea a venit din partea unor colaboratori şi buni amici), nu sunt compatibile cu dimensiuni exagerate, drept care această secţiune, chiar cu riscul de a fi incompletă, se încheie aici, nu înainte de a-l cita, încă o dată, pe Paul VAN MELLE :  « P r a t i q u e m e n t, toutes les traductions du roumain qui nous arrivent, sont dués à Constantin FROSIN, Professeur à Galati ! »

Adrian Botez

Categorii:ESEU

POEZIA RELIGIOASĂ ROMÂNEASCĂ. Serial de Maria-Daniela Pănăzan. Cântecul şoptit al iubirii…


Maria-Daniela Pănăzan

Poezia religioasă românească. Eseu monografic

Editura „Reîntregirea” – Alba-Iulia, 2006

 

 

MAGDA ISANOS ŞI CÂNTECUL ŞOPTIT AL IUBIRII

(FRAGMENT)

 

O altă capodoperă a artei lui Isanos este poezia intitulată Dumnezeu. Pornind de la ideea biblică conform căreia Dumnezeu este impresionat de bănuţul văduvei şi nu de prisosul celor îmbogăţiţi, poeta îşi imaginează un scenariu poetic excepţional. Se făcea că în timp ce „oamenii bogaţi au făcut icoane,/catapitezme-aurite şi strane/ însă Dumnezeu n-a venit/în locul astfel îngrădit.”, iar „bogaţii stăteau groşi,împovăraţi/ şi se uitau la sfinţii frumoşi îmbrăcaţi”, în vremea asta Dumnezeu găseşte de cuviinţă să poposească acolo unde nu este bogăţie materială, ci bogăţie spirituală. Acolo unde copacii înfloresc atât de frumos, unde câmpia este înverzită şi floarea de finic începe să crească, acolo, în casele săracilor (amintind de parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr):

„În vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,

făcându-i să-nflorească. Fugea la săraci,

cerându-le mămăligă şi ceapă.

Era când câmpie verde, când apă.

Alteori se făcea mic

şi s-ascundea în floarea de finic,

ori s-apuca să crească-n păpuşoaie,

s-ajute furnicile la muşuroaie,

să dea pământului mană şi ploaie.”

Motivul luminii şi cel al prezenţei îngerului, ca posibilă întâlnire cu Dumnezeu, revin şi-n alte texte poetice. În poezia Lumina asta, Isanos susţine cu tărie credinţa în Înviere, deşi „lumina vieţii ni se ia”, dar ni se ia lumina asta, a vieţii acesteia, primind în schimb lumina cealaltă, lumina Învierii. Culminând în rugăciunea-cerere, Doamne, încă n-am isprăvit!, poetica creştină a nădejdii ca virtute teologică supremă străbate versurile tânguitoare. Strigătul nu este deznădăjduit, ci susţinut de harul poeziei care încă lucrează în artistul creator:

„Doamne, încă n-am isprăvit

cântecul pe care mi l-ai şoptit.

Nu-mi trimite îngeri de gheaţă şi pară

în orice seară.

Nu pot pleca. Arborii îmi şoptesc;

florile calea-mi aţin şi mă opresc.

Despre toate-am început o cântare

de laudă şi naivă mirare.”

Textul acesta este, de fapt, o artă poetică. Menirea poeziei este să fie lumină pentru ceilalţi, mai ales pentru cei care vor veni mai târziu în timpul istoric dat omului pentru mântuire. Metafora poetică are imaginea îmbisericită a rugăciunii: poezia adevărată va fi o candelă. De aceea, finalul poeziei transfigurează nerăbdarea poetică evidentă: nici un creator/ poet nu poate pleca din această lume până nu-şi va fi spus întreg cântecul Luminii:

„Oamenilor voiam să le las

sufletul meu, drept pâine la popas,

drept păşune, livadă şi cer.

Tuturor acelora care nu mă cer

şi nu mă cunosc, am vrut să le fiu

o candelă pentru mai târziu. (…)

Atunci au venit îngerii şi m-au chemat.

Doamne, nu pot pleca, n-am terminat!

Deschide colivia, fă să zboare

cântecele mele nerăbdătoare.”

Tot artă poetică este şi textul Doamne, unde-ai să ne aşezi pe noi? în care Magda Isanos se întreabă retoric dacă Dumnezeu va găsi un loc potrivit în veşnicia-i pentru cei care au „băut din corola florii/ de mătrăgună şi-au trăit goi”, care nu au avut altă avuţie „decât praful de pe tălpile noastre/ altă casă decât zările-albastre/ din copilărie”. Deloc întâmplător, poeta mulţumeşte Celui care „zâmbea uneori” poeţilor care-şi spuneau rugăciunile „încrezători în toate minunile” şi cere iertare pentru greşelile lor, astfel încât locul lor să fie în Grădina Lui cea plivită de îngeri:

Doamne, dintre toţi copiii tăi,

Numai noi am fost ca paserile-n aceste văi,

Iartă-ne c-am greşit şi primeşte-ne în grădinile

pe care îngerii tăi le-au plivit.

Pune-ţi mâinile

pe ranele noastre prea pământeşti

şi spune că ne vindeci şi ne primeşti!”

Tema iubirii se regăseşte în aproape toate textele antume, publicate în presa vremii. Dragostea mea este un imn al iubirii care, parafrazând Imnul iubirii din Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, elogiază pe cel/cea care înţelege să iubească fără să ţină neapărat seama de felul cum se răspunde iubirii, pentru că „iubirea toate le suferă, toate le nădăjduieşte…”. La Magda Isanos, declaraţia este sinceră şi confesivă. Prima propoziţie relaţionează o întâlnire între Eu şi Tu, între care se interpune iubirea ca liant şi virtute supremă a vieţuirii în această lume:

„Eu ştiu că tu nu meriţi dragostea

şi-mi place totuşi să ţi-o dăruiesc;

dar parcă bolta merită vreo stea,

şi totuşi, câte-ntr-însa s-oglindesc…

Nu meriţi iarăşi clipele de-acum

şi gândurile bune câte ţi le-am dat,

dar parcă merită noroiul de pe drum

petalele ce peste el s-au scuturat?”

Ultima strofă conţine o comparaţie dezvoltată prin care, parafrazând versete liturgice dedicate Celui care este Soarele Dreptăţii, poeta defineşte cea mai mare dintre toate virtuţile şi calităţile omului:

„Iubirea însă e ca soarele,

care rămâne pururea curat

şi după ce – milos – i-a sărutat

leprosului, pe uliţă, picioarele.”

Categorii:CARTEA, CREDO

IMAGINE DIN NORVEGIA, ŢARĂ NEMEBRĂ UE ŞI CARE NU ESTE AFECTATĂ DE CRIZA EUROPEANĂ!


Categorii:PRESA

ROMÂNIA ŞI OSKARUL EUROPEAN. Cronici TV din alte vremuri. Serial de Dumitru Hurubă…


OSKAR PENTRU UN PISIC       

 

         Scriu aceste rânduri având ochii încărcaţi de lacrimi, iar mintea şi sufletul clocotind de fericire. Am trăit să văd materializată dragostea românilor pentru animale într-un reportaj căruia regaliatea suedeză îi va decerna la Oslo premiul Nobel, iar americanii îl vor trece pe listă cu 7-8 Oskar-uri.

         Generic: Observator Antena 1. Data: seara zilei de 17 iulie 2003. Prim plan Alessandra Stoicescu, frumoasă, încordată la maximum şi gata să iasă prin micul ecran. Decor: stradă din Micul Paris, lume pestriţă adunată ca la Maglavit; emoţie, suspans, pompieri, poliţişti, jandarmi, reporter, cameraman, parcă şi-o oficialitate că nu se vedea bine din cauza lacrimilor cameramanului, un copac şi un pisic în vârful acestuia. Stare de tensiune, emoţie, suspans şi miorlăitul pisicului. Reporteriţa, gâtuită de emoţie, vorbeşte în hieroglife, întrebându-l pe un şef de la pompieri la ce strategie se gândeşte pentru salvarea pisicului din copac. “Mă gândesc la scară, zice omul, dar n-o putem folosi din cauza crengilor…” Cameramanul focalizează pe “feţele privitorilor” (citat de la Florin Piersic): toată lumea e disperată. Cineva strigă: “Armata, domnilor, să vină cu un elicopter!” Jandarmii se simt umiliţi, pompierii la fel. “Chemaţi trupele antitero, zice altcineva, că ăia se pricep la căţarat”. Pisicul miaună jalnic. Parcă ar spune: nu dialoghez decât cu un reprezentant al Guvernului. Trec minutele, situaţia devine explozivă, lumea începe să privească chiorâş la pompieri, jandarmi, poliţişti şi etc. Alessandra Stoicescu, aproape plângând, o întreabă pe reporteriţă dacă mai sunt şanse de salvare a pisicului. Mai sunt, dar, deocamdată, se pun la punct câteva detalii ale unui plan complex de salvare pentru a se evita catastrofa căderii felinului (masculinul de la felină). Prim plan cu forţele de ordine privindu-se întrebătoare, chiar discutând şi gesticulând ceva spre copac, dovadă că le frământă problema. Şi, însfârşit, în sfârşit!… S-a găsit soluţia: un viteaz ostaş român e gata să-şi dea viaţa pentru onoare, patrie şi pisic. Se urcă în copac vitejeşte (repet) urmărit de cameraman, şi toată suflarea (tăiată) a celor prezenţi. Prinde pisicul, coboară şi, cu el pe-un umăr raportează cu mândrie şi patriotism că misiunea a fost îndeplinită. Bineînţeles, este întrebat de reporteriţă ce sentimente l-au încercat când a pus mâna pe pisic.

         La televizorul meu cu sonor cam răguşit, s-a auzit vocea soldatului parcă spunând:  i-aş fi sucit gâtul, domnişoară. Dar eu nu cred.

         În orice caz a fost ştirea cea mai de senzaţie, care o ţinut populaţia ţării cu respiraţia tăiată câteva minute fiind singura ştire fără morţi, violenţă, prostituate, droguri, corupţi, violuri şi Radu Coşarcă.

         În rest, aşteptăm cu încredere şi emoţie hotărârea Academiei Regale suedeze şi cea a Comisiei pentru decernarea premiilor Oskar. La Cannes şi Veneţia erau blocate telefoanele pentru moment…

         Da’ ce ştire de senzaţie! Extraordinar de formidabil!

Text de Dumitru Hurubă

Categorii:CARTEA, UMOR
%d blogeri au apreciat: