Dumitru Hurubă: Să fim romantici? „Ne aflăm deja într-o lume a nepăsării faţă de ce e în jurul nostru, inclusiv faţă de semenii noştri… Traversăm strada cu telefonul la ureche, aparat care nu lipseşte nici la un meci, la privitul la televizor, întâlniri de afaceri, în timpul unei plimbări, întâlniri cu omul drag(?)… E riscant să porţi, întâmplător, o carte subsuoară, sau să vorbeşti despre o carte proaspăt citită, să oferi o carte, pentru că poţi fi lesne etichetat drept ins care este, sau va ajunge în curând, eliminat de societate…”

NU MAI ŞTIM SĂ FIM ROMANTICI?

 

Poate mai ştim, însă nu vrem, fiindcă e jenant acum, la început de secol douăzeci şi unu, să mai fim romantici şi, adică, să simţim… omeneşte. În multe cazuri, e aproape suspicios să oferim flori fetei sau femeii iubite. Un telefon scump, un laptop, o tabletă etc., e cu totul altceva, e la modă, e de bonton, ba  chiar şi nuanţa de bucurie e alta decât la oferirea unei flori. Am auzit o voce suav-drăgălaşă spunând: „La ce naiba ai dat bani pe flori? Mai bine mă invitai la un Mc Donalds!” Să fi fost doar o glumă? Însă, ideea apare, în contextul general, oarecum nepotrivită, ba chiar vetustă în marea desfăşurare de alte forţe tehnice care nu apropie, ci îndepărtează din punct de vedere al umanului din prezentul nostru fără precedent…

Adevărul este că Omul nou, datorită agresiunii la care este supus de fluxul informaţiei şi posibilităţilor tehnice, inclusiv, sau mai ales, de comunicare, îşi exclude treptat, voit sau nu, procentul de parte romantică din suflet, care se reduce aproape clipă de clipă. apropiindu-se de dispariţia totală. Aşadar, ajungem mai rapid decât ne vine să credem, la o asemenea transformare a egoului, că nu ne mai recunoaştem noi pe noi. Suntem martorii unei tot mai accentuate indiferenţe faţă de semen, sentiment care nu mai reprezintă cine ştie ce noutate, dimpotrivă. Acest aspect, cred că nici nu ne mai interesează, fiindcă abundenţa de probleme, existenţiale în general, ne obligă vrând-nevrând, să gândim altfel şi să acţionăm altfel. Astfel, procesul depersonalizării, odată început, se desfăşoară şi cu viteză şi cu succes direct proporţional cu trecerea timpului. Prin natura situaţiei, pierdem enorm ca… oameni în timp ce câştigăm ca… roboţi, fiindcă agresiunea, despre care aminteam puţin mai înainte este total acaparatoare, în care persistă şi elemente demolatoare, ca să nu spun chiar distrugătoare din punct de vedere psiho-mental.

Fenomenul semnalat mai înainte, nu este deloc accidental, ci se petrece, cât se poate de clar, în detrimentul laturii umane, fiindcă, nu ne sună prea bine, sau deloc bine faptul că am redus cu hărnicie cantitatea de lectură, de ce nu?, de dorinţa cunoaşterii… Se citeşte puţin, periculos de puţin, dacă admitem o perspectivă a relaţiilor dintre oameni. Păstrând proporţiile şi respectul ce se cuvine, partea tehnică invadatoare nu ne face mai umani, mai înţelegători, mai comunicativi şi mai sentimentali, dimpotrivă, ne îndepărtează pe unii de alţii până la înstrăinarea totală, În paralel, evoluează, începând cu anii de şcoală, o cultură unilaterală pe considerentul: la ce îmi trebuie să ştiu istorie, geografie etc., din moment ce profesia mea este, să zicem, cea de informatician?

Această unilateralitate a culturii, care nu mai este… generală, de fapt procentul în sine fiind condimentat din belşug cu intruziuni solide şi mai uşor de asimilat din societate, devine dominantă şi cu mult mai uşor de asimilat fără ameninţarea trecerii în carnetul de note, sau vreo testare socială. Iar în acest context, ne întrebăm: oare chiar nu mai ştim şi nici nu mai vrem să fie romantici tocmai prin reducerea cantităţii de umanism din noi şi a nu deveni penibili manifestându-ne ca nişte, încă!, romantici? Şi-atunci, repet: am uitat, sau nu mai ştim să fim uman-romantici? Poate nici nu mai vrem, fiindcă starea noastră nu mai corespunde.

Totul, dar absolut totul se desfăşoară cu respectarea altor parametri, totul este îmbrăcat în armura blindată a unui modernism înţeles nu totdeauna cum trebuie. A nu mai citi, a nu mai acumula cunoştinţe din lecturi şi studiere, oare nu înseamnă un drum spre dezumanizare, în realitate, spre robotizare, spre oameni lipsiţi de sentimente? Personal, consider că da. Ne aflăm deja într-o lume a nepăsării faţă de ce e în jurul nostru, inclusiv faţă de semenii noştri…

Traversăm strada cu telefonul la ureche, aparat care nu lipseşte nici la un meci, la privitul la televizor, întâlniri de afaceri, în timpul unei plimbări, întâlniri cu omul drag(?)… E riscant să porţi, întâmplător, o carte subsuoară, sau să vorbeşti despre o carte proaspăt citită, să oferi o carte, pentru că poţi fi lesne etichetat drept ins care este, sau va ajunge în curând, eliminat de societate…

Un asemenea comportament în… văzul lumii, te compromite, te face de râs!

 

                                              Dumitru Hurubă

 

HAȚEG FEST 2019

In 29-30 iunie – Hateg Fest, un eveniment organizat de PRIMĂRIA HAȚEG in parteneriat cu Asociatia culturala Pordampi.
In cadrul evenimentului, vor fi organizate mai multe spectacole artistice sustinute de renumiti artisti.

Vor fi amenajate spatii pentru zone dedicate comertului cu produse de artizanat, preparate traditionale si un parc de distractii cu jocuri pentru copii si tineret.
Evenimentul se va desfasura pe strada Aurel Vlaicu, in spatele Liceului I.C.Bratianu.

Daniela Sitar-Tăut este „Scriitorul Anului 2019”

  

Vineri, 14 iunie a.c. la Primăria Baia Mare, în sala „Europa”, a avut loc decernarea premiului „Scriitorul Anului 2019” şi al „Marelui premiu pentru literatură” precum şi titlul şi premiul pentru „Tânărul Scriitor”.

Cele două distincţii au fost acordate de către un Juriu format din: primarul municipiului Baia Mare – Cătălin Cherecheş, preşedinte; directorul revistei „Nord Literar” – prof. Săluc Horvat; preşedintele Reprezentanţei USR Cluj, filiala Maramureş – poetul Gheorghe Pârja; consilier municipal – Maria Pop, vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor şi preşedintele Cenaclului Scriitorilor Maramureş – scriitoarea Florica Bud şi consilierul municipal – Florin Creţ, şef comisie buget-finanţe în cadrul Consiliului Local Baia Mare.

La manifestare a participat şi edilul Băii Mari, dl. Cătălin Cherecheş, care în cuvântul său, după ce a felicitat acest demers,  a spus că „este o manifestare în care oamenii de cultură trebuie să se prezinte cu ce au mai valoros” şi că pe viitor îşi doreşte un „Târg de carte serios la Baia Mare”. În acest sens, le va da tot sprijinul logistic şi financiar şi îi sfătuieşte pe scriitorii băimăreni să realizeze şi o revistă culturală a oraşului.

În cuvântul său, dl. Săluc Horvat i-a mulţumit primarului Cătălin Cherecheş pentru organizarea celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului cultural „Scriitorul Anului” şi i-a reamintit primarului Cătălin Cherecheş faptul că „scriitorii nu sunt prea vocali, cărţile lor, cu mici excepţii, ajung greu pe piaţă iar un târg de carte la Baia Mare ar fi binevenit”.

A urmat decernarea  premiului „Scriitorul Anului 2019” doamnei dr. Daniela SITAR-TĂUT, având în vedere activitatea sa literară constând în publicarea mai multor cărţi şi o bogată activitate publicistică, precum şi promovarea valorilor culturale locale, promovarea literaturii şi a valorilor locale în rândul elevilor prin organizarea de întâlniri cu scriitorii, organizarea de concursuri literare, simpozioane la nivel naţional.

Premiul „Tânăr scriitor” – Opera Omnia, a revenit tinerei poete Diana Teodora COZMA. La acestă nominalizare s-a avut în vedere debutul ca tânăr poet în planul creaţiei literare („Amurg suspect”), perspectivele de a deveni un poet valoros. În momentul de faţă este doctorandă la Facultatea de Litere a Centrului Universitar „Nord” Baia Mare.

Au mai luat cuvântul Gheorghe Pârja, Florica Bud şi Alina Maria Nechita.

Felicitări premiantelor dar şi organizatorilor acestui eveniment care se apropie de ceas aniversar.

Gelu Dragoş

 

 

Sursa: Nicolae Băciuț

Foto: Daniela Sitar

                                                                                       

GALA POEZIEI ROMÂNE LA MUSEIKON – 08.06.2019. Scriitori prezenți, critici activi, lista canonică, organizatori și spectatori, o istorie liberă

Gala a fost organizată de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor, Consiliul Județean Alba, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba a beneficiat de sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Institutului Cultural Român. Parteneri ai evenimentului: Primăria Municipiului Alba Iulia, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Inspectoratul Școlar Județean Alba.

Manifestarea culturală de excepție, care a avut loc, sâmbătă, 8 iunie 2019, în Sala Museikon din cetate, în prezența unui public atent și receptiv.

A fost a IX-a ediție și a fost un succes. Organizatorii Galei și coordonatorul Galei au avut în vedere proiectul al revistei România literară, realizat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor: Lista canonică a poeziei române – 100 de poeți în 100 de ani, 1918-2018.

Nicolae Manolescu, coordonatorul Listei canonice, dar și al Galei Poeziei Române, a inițiat ritualul poetic:

• O introducere despre proiectul Lista canonică, susținută de Gabriel Chifu și trei conferințe despre poezia română canonică din perioada 1918-2018, privită din trei unghiuri diferite de criticii și istoricii literari ai României literare: alături de Nicolae Manolescu, Răzvan Voncu și Daniel Cristea-Enache. A fost un moment dens, culorile tari ale poeziei fiind bine puse în evidență.
• Patru actori de la Teatrul Național din Cluj-Napoca, Adriana Băilescu, Alexandra Tarce, Ruslan Bârlea și Petre Băcioiu, au susținut recitaluri din lirica unor poeți clasici români: Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Emil Botta, Leonid Dimov, Ștefan Aug. Doinaș, Ion Horea, Ion Minulescu, Florin Mugur, Ion Pillat, Marin Sorescu, Nichita Stănescu și George Topârceanu.
• Domnul Nicolae Manolescu a ales să pună în lumină poezia română de astăzi invitând câțiva poeți, care au citit din versurile lor, în lecturi apreciate de cei prezenți: Gabriel Chifu, Vasile Dan, Marian Drăghici, Ovidiu Genaru, Ioan Mureșan, Aurel Pantea, Ioan Es. Pop și Adrian Popescu. Momente muzicale, reușite și semnificative în execuția Laurei Orian – voce și lui Dima Belinski – pian.
• Lista canonică a fost bine pusă în evidență prin toate aceste intervenții de ținută.

Au fost vizați de acest eveniment: profesorii de limba și literatura română, elevii și studenții cu interes pentru literatură din liceele și, respectiv, universitatea din Alba Iulia, dar și din alte localități ale județului Alba, din județul Hunedoara și din țară.

 

Eveniment: Gala Poeziei Române Contemporane

Notă. În urma unei analize a organizatorilor Galei Poeziei din 8 iunie a factorilor de risc de a rata un spectacol poetic de calitate de interes național televizat – în zona Muzeului Unirii sunt și alte manifestări cu sonorizare accentuată cum mai poate fi și ploaie -, Gala se va ține în sala de festivități a Museikon.

Țipete la promoție și ninsoarea mov. Asfaltul se topește sub privirile tale

Te văd

 

Te văd și eu: stai în ploaie și taci, poate se va schimba ceva în bine și va ninge mov, ca în telenovele turcești.

 

Te văd: nu ai alternative la globalizarea manifestanților, toți țin deasupra capetelor umbrele negre

în locul umbrelelor roșii.

 

Te văd: privești spre mall-ul care arde artistic,

după un trend nou, acolo înfloresc țipete la promoție.

 

Te văd: corupția nu există, doar moda bicicliștilor

care îndrăznesc să circule alături de marile

trenuri auto pe autostrăzile patriei.

Ele transportă mari cantități de libertate din

Vestul Europei în Estul Europei, au inscripționate

mesaje de Crăciun,

scrise cu litere mari și albe, pun totul sub roțile de ultimă generație, bune și vara și iarna și pe vreme de criză.

 

Stai, nu râvni la femeia care trece, are un singur pantof, este însărcinată, va naște gemeni, în compensație cu Turnurile Gemene care au fost mutate în Rai

cu două avioane de mare tonaj.

Da, citește mesajele de Crăciun, chiar dacă acum e vară și asfaltul se topește sub privirile tale…

 

C Stancu

Discursul integral al Papei în Catedrala Mântuirii Neamului – ”Tatăl nostru”!

Discursul integral al Papei în Catedrala Mântuirii Neamului – ”Tatăl nostru”!

Prea Fericirea Voastră, dragi fraţi şi surori, aş dori să îmi exprim mulţumirea şi emoţia pentru că mă aflu în acest templu sfânt care ne adună în unitate.

Iisus i-a chemat pe fraţii Andrei şi Petru să îşi părăsească mrejele ca să devină împreună pescari de oameni. Chemarea proprie nu este completă dacă lipseşte chemarea fratelui.

Astăzi, stând alături, dorim să înălţăm împreună, din inima ţării, rugăciunea comună “Tatăl nostru”. Ea sintetizează identitatea noastră de fii şi, în special, de fraţi care se roagă unul lângă celălalt.

Rugăciunea “Tatăl nostru” afirmă certitudinea promisiunii făcute de Iisus ucenicilor săi: “Nu vă voi lăsa orfani!” şi ne oferă încredere să primim şi să acceptăm fratele ca pe un dar. De aceea, aş dori să vă împărtăşesc câteva cuvinte ca pregătire înainte de rugăciunea pe care o voi rosti pentru drumul nostru de fraternitate şi pentru ca România să poată fi mereu casa tuturor, un loc al întâlnirii, o grădină în care înfloreşte împăcarea şi comuniunea.

De fiecare dată când pronunţăm “Tatăl nostru”, subliniem că fără să spunem “al nostru” nu poate exista cuvântul “Tată”. Uniţi în rugăciunea lui Iisus, ne unim şi în experienţa Sa de unire şi de mijlocire şi de iubire care ne face să spunem Tatăl meu şi Tatăl vostru, Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru. Prin aceasta, ne invită ca “al meu” să se transforme în “al nostru” şi “al nostru” să devină rugăciune.

Tată, ajută-ne să luăm în serios viaţa fratelui, să ne însuşim istoria sa, ajută-ne, Tată, să nu ne judecăm fratele din cauza acţiunilor şi limitelor sale, ci să-l acceptăm, înainte de toate, ca fiu al Tău!

Ajută-ne să învingem ispita de a ne simţi fii mai mari care, pentru că se află într-o poziţie privilegiată, uită că celălalt este un dar. Ţie, care eşti în ceruri, în cerurile care-i cuprind pe toţi, de unde faci să răsară soarele şi peste cei buni, şi peste cei răi, şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi, îţi cerem acea armonie pe care nu am fost în stare să o păstrăm pe pământ.

O cerem prin mijlocirea atâtor fraţi şi surori în credinţă care, împreună, locuiesc în cerul Tău după ce au crezut, au iubit şi au suferit mult, chiar şi în zilele noastre, doar pentru că sunt creştini. Asemenea lor, vrem şi noi să sfinţim numele Tău, punându-l în centrul tuturor intereselor noastre.

Doamne, numele Tău, nu al nostru, să ne mişte şi să ne trezească să practicăm caritatea! De atâtea ori, în rugăciune, ne rezumăm să pretindem daruri şi să Îţi înşirăm cereri, uitând că lucrul cel mai important este să lăudăm numele Tău, să adorăm persoana Ta pentru ca, mai apoi, să recunoaştem reflecţia ta vie în persoana fratelui pe care ni l-ai pus alături!

În mijlocul atâtor lucruri trecătoare pentru care ne trudim ajută-ne, Tată, să căutăm ceea ce rămâne: prezenţa Ta şi a fratelui nostru!

Suntem în aşteptarea venirii Împărăţiei Tale, o cerem şi o dorim pentru că observăm că mersul lumii nu o încuviinţează. Dinamica lumii e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii, cufundaţi în consumerism din ce în ce mai dezlănţuit, care ne farmecă prin strălucirea sa scânteietoare, dar efemeră.

Ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm, să renunţăm la garanţiile comode ale puterii, la ispitirile înşelătoare ale lumescului, la aroganţa goală a impresiei de autosuficienţă, la ipocrizia preocupării pentru aparenţă! Astfel, nu vom pierde din vedere împărăţia la care Tu ne chemi.

Să se facă voia Ta, nu a noastră! Voinţa lui Dumnezeu este mântuirea tuturor. Tată, avem nevoie să le lărgim orizonturile, pentru a nu îngrădi în limitele noastre voinţa Ta milostivă de mântuire, care vrea să îi îmbrăţişeze pe toţi.

Tată, ajută-ne, trimiţându-l la noi, ca la Rusalii, pe Duhul Sfânt, dătător de curaj şi bucurie! Ca El să ne impusioneze să anunţăm vestea cea bună a Evangheliei, dincolo de hotarele în care trăim, dincolo de limbi, culturi şi naţiuni. În fiecare zi avem nevoie de El, pâinea noastră cea de toate zilele. El este pâinea vieţii, care ne face să ne simţim fii iubiţi, care ne potoleşte foamea când ne simţim singuri şi orfani. El este pâinea slujirii. În timp ce se frânge pe sine pentru a deveni slujitorul nostru, ne cere să ne slujim unul pe altul.

Tată, atunci când ne dai pâinea cea de toate zilele, alimentează în noi nostalgia după fratele nostru, nevoia de a-l sluji. Rugându-ne pentru pâinea de fiecare zi îţi cerem şi pâinea memoriei, harul de a întări rădăcinile comune ale identităţii noastre creştine, rădăcini indispensabile într-un timp în care umanitatea, mai ales tinerele generaţii, în mijlocul atâtor situaţii lichide, riscă să se simtă dezrădăcinată, incapabilă să dea sens existenţei. Pâinea pe care Ţi-o cerem, prin lunga sa istorie, de la însămânţare la spic, de la cules până la pe masă, să inspire în noi dorinţa de a fi răbdători, cultivatori de comuniune, care nu ostenesc în a face să încolţească seminţele unităţii, în a face să dospească binele, în a lucra mereu alături de fraţii lor. Fără suspiciuni, fără a sta la distanţă, fără exagerări şi fără conformism, în convivialitatea diferenţelor reconciliate!

Pâinea pe care o cerem astăzi este şi pâinea de care atâţia oameni sunt lipsiţi zi de zi, în timp ce alţii puţini au din prisos.

“Tatăl nostru” nu este o rugăciune care relaxează, ci este strigătul faţă de foametea de iubire a timpului nostru, în faţa individualismului şi a diferenţei, care profanează numele tău Tată.

Ajută-ne să ne fie foame de a ne dărui! Ori de câte ori ne rugăm aminteşte-ne că pentru a trăi nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem, să împărţim, nu să adunăm, să îi săturăm pe alţii în loc să ne umplem pe noi înşine, deoarece bunăstarea este adevărată numai în măsura în care aparţine tuturor.

Ori de câte ori ne rugăm cerem să ne fie iertate greşelile noastre. E nevoie de curaj să ne angajăm, totodată să iertăm şi noi greşiţilor noştri. Prin urmare, trebuie să găsim puterea de a ierta din inimă pe fratele nostru, aşa cum tu Tată ierţi păcatele noastre.

Să lăsăm trecutul în urmă şi să îmbrăţişăm împreună prezentul! Ajută-ne Tată să nu cedăm în faţa fricii, să nu vedem în deschiderea faţă de celălalt un pericol, să avem puterea de a ne ierta şi de a merge înainte, curajul de a nu ne mulţumi cu o viaţă liniştită şi de a căuta mereu cu trasparenţă şi sinceritate chipul fratelui!

Iar când răul pândind la uşa inimii ne va împinge să ne închidem în noi înşine, când ispita de a ne izola ne va copleşi ascuzând substanţa păcatului care constă în depărtarea de Tine şi de aproapele nostru, Tată continuă să ne susţii, să ne ajuţi! Încurajează-ne să descoperim în fratele de lângă noi un sprijin pe care Tu ni l-ai pus alături pentru a merge spre tine şi să avem împreună curajul de a spune “Tatăl nostru, Amin!

 

Sursa: Presa