Arhiva

Archive for Ianuarie 2010

REVISTA CONTRAATAC – ULTIMUL NUMĂR, EDITATĂ DE COLEGIUL TEHNIC „GHEORGHE BALŞ” – ADJUD


Anunțuri
Categorii:literature Etichete:

O NOUĂ CARTE DE ADRIAN BOTEZ


Categorii:literature Etichete:

LA PRISLOP …


Categorii:literature Etichete:

POEME ELASTICE …


POEMUL PISICII

Stăteam la fereastra ce da spre ziua de mâine,
scriam poemul acesta,
iar pisica noastră cea flămândă se apropia,
atingea fiecare vers ca pe o vrabie speriata –
întindea lăbuţele cu ghiare
spre ghiarele poemului,
era un poem oglinda despre pisica…

Atât a spus :
“ acesta este poemul pisici “,
de atunci ea nu mai vorbeşte,
a pierdut darul cuvântului,
doar toarce fericita,
aşteaptă ca prin sticla ferestrei
să intre -n casa alt poem…

PISICA POEMULUI

Pisica stătea la fereastră,
lingea peisajul de iarna,
întindea lăbuţa după
ghemul nervos al străzii,
agăţa cu gheara firul subţire albastru
şi pulovărul oraşului începu sa se destrame…

Poate-n ochii pisicii oraşul e un şoarece,
sau un ghem a cărui fire se pot încalci,
fereastra o desparte de spital, de primărie, de catedrala,
de ceilalţi şoareci
care fug din calea noastră
şi se ascund în gaura neagra
sub porţile albe ale iernii…

c STANCU

Categorii:literature Etichete:

PARADOXISM ŞI ALTE CULORI


O PRIVIRE „ CRITICĂ „ ASUPRA PARADOXISMULUI

Paradoxismul s-a impus şi se impune în continuare ca un fenomen necesar al lumii, cu atât mai mult a lumii de astăzi când posibilităţile cunoaşterii au luat-o razna şi când nu ne mai pasă că există limite, dar chiar lipsa de limite este o limitare, paradoxal. Fenomenul este prezent în ştiinţă, în artă, în publicitate, în economie, în cucerirea spaţiului din afara planetei, e necesar ca mod de a trăi cumva pe o planetă care se sufocă sub talpa mică a unei fiinţe vii- omul …
Mişcarea este legată de numele lui Florentin Smarandache, un român plecat de aici pentru că acolo, în lumea largă să fie mai român şi să poată striga liber că este universal, punând bazele unui mod de a vedea lumea puţin diferit de cel occidental, puţin diferit de cel oriental, asiatic sau african, diferit de cel al focilor de polul nord şi chiar de cel al coloniilor de furnici care stăpânesc nevăzute teritorii.
Paradoxismul este prezent şi nu putem face abstracţie.
Dincolo de biografia lui Smarandache este un adevăr filozofic care se străduieşte să fie o persoană, mai mult decât o noţiune filosofică, un adevăr revelat, iar autorul poate nu realizează totdeauna esenţa paradoxală a paradoxismului, deşi face trimitere.
Fiind legat de ştiinţele exacte vectorul Smarandache a recunoscut că el nu a inventat nimic, doar a descoperit fenomenul şi la pus într-un limbaj artistic sau matematic pentru a fi cunoscut. Aspectul este unul meritoriu şi nu este duce atingere personalităţii lui Florentin, ci adaugă merite.
Acest fenomen însă este ceva mult mai profund şi dacă privim în Scriptură, adică dintr-un alt punct de vedere ştiinţific pentru că Biblia este ştiinţa desăvârşită, nu putem să nu observă că paradoxismul este un mod de a lucra a lui Dumnezeu cu lumea, cu omul, cu tot ceea ce este creat de El, astfel că s-a impus prin revelaţie, printr-o stare aparte, de curăţie a fiinţei.
Este paradoxal să realizezi că Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, ESTE ( pentru că, paradoxal, acest este timpul care se poate folosi când ne referim la eternitate ), când te străduieşti să te apropii de El, atât jertfa desăvârşită, adică Mielul care ia păcatul lumii, cât şi Marele Preot, dar şi Proorocul care a spus deschis oamenilor despre acest lucru. La nivelul gândirii omeneşti este greu să accepţi acest lucru, aparent contradictoriu şi ieşit din normala normalitate, dar tocmai această lucrare divină ne-a scos din eroare şi ne-a dat şansa să scăpăm de teroarea imposibilului, pentru că învierea pare a fi imposibilă, dar efectele în lume dovedesc exact contrariul.
Tehnica literară paradosită a fost utilizată de psalmişti, de autorii literaturii de înţelepciune aşa cum apar cărţile în Biblie, respectiv: Iov, Psalmii, Proverbe, Eclesiastul …şi nu mai …
Câteva exemple sunt revelatorii:
„ Cerurile spun slava lui Dumnezeu, / şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. / O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. / Şi aceasta fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: / dar răsunetul lor străbate tot pământul, / şi glasul lor merge până la marginile lumii.” – Psalmul 19: 1-4

„ Fiindcă pe pământ nu este nici un om fără prihană care să facă binele fără să păcătuiască „ – Eclesiastul 7: 20.
Toate aceste au fost scrise cu mult înainte, cu peste trei mii de ani faţă de epoca modernă, cum ne place să o numim perioada în care trăim şi cum au numit-o şi alte generaţii înaintea noastră perioada lor la fel.
Paradoxal este că orice legământ încheiat de Dumnezeu cu omul sau cu un popor s-a respectat deşi în ansamblu toate par a fi contradictorii.
Apoi paradoxal este şi faptul că în lume există peste 19.000 de manuscrise ale Noului Testament, scrise în diferite limbi folosite de om, răspândite pe o zonă întinsă din Europa, Asia, Africa, Orient, dar ele sunt asemănătoare în proporţie de 99, 5 % de parcă Cineva Nevăzut s-a îngrijit ca fiecare Cuvânt scris acolo să ajungă intact până la noi.
Dar meritul lui Florentin Smarandache este că a descoperit o armă formidabilă împotriva totalitarismului, a pus în valoare lucruri aparent fără valoare, uitate, sau inexistente, a folosit elemente aparent neartistice pentru a face artă, a scris piese de teatru deschise ca o carte, paradoxismul său e folosit în cercetarea spaţiului cosmic, fiind universal indiferent de locul unde se aplică, a folosit limbajul matematic pentru a formula fenomenul, dar şi limbajul utilizat de alte ştiinţe.
Acesta este şi modul de a lucra a lui Dumnezeu: alege oamenii de jos ai lumii, pentru a birui pe cei puternici, cheamă lucrurile care nu sunt de parcă ar fi, pune la baza lumii dragostea cu o structură matematică parcă, condiţionată de modelul său divin, o dragoste simplă şi puternică, îi face pe cei orbi să vadă cu ochii minţii ceea ce oamenii normali nu mai pot vedea, schimbă lumea într-o clipită, în fracţiuni de timp pe care noi nu le percepem, dar care menţin viaţa, face dintr-un fricos un mare apostol, creează cel mai important Templu, trupul uman, deşi oamenii vor un altul, ne atrage atenţia că toate lucrurile sunt permise, dar totodată nu toate zidesc şi nu toate ne sunt de folos, limitarea dând astfel sens infinitului… Exemplele pot continua.
Ceea ce vreau să atrag atenţia este că Dumnezeu se foloseşte de cine vrea El pentru a pune în lumină lucrarea Sa, la fel s-a folosit şi de Florentin Smarandache, un român plecat de aici pentru a fi mai aproape de România, dar şi de cer.
Apostolul Pavel a scris sub puterea divină că nu cel ce vrea sau se străduieşte este acceptat de Dumnezeu, ci este acceptat cel ce îi este plăcut lui Dumnezeu ( Romani 9: 15 –16 ), dovedindu-se de multe ori că slujitori ai lui Dumnezeu sunt cei plăcuţi, acesta fiind elementul care atrage atenţia asupra alegerii.
Cred că a venit timpul ca acest concept „ neoutrosofic” al paradoxismului să fie utilizat şi de teologi în ramura specifică lor de lucru – apologetica. Orice curs de apologetică va trebui să facă apel la paradoxism ca argument ştiinţific de a aborda lumea din perspectivă creştină.
Din acest punct de vedere Florentin Smarandache are merite care trebuie remarcate şi care nu pot fi puse sub preş occidental sau de oriunde altundeva.
Petre Ţuţea afirma:
„ Originali, vorba lui Heidegger, nu sunt decât idioţii. Altminteri doar Dumnezeu e original, iar Aristotel nu e original, că nu face decât să descrie opera lui Dumnezeu. Dar Aristotel, nu încape îndoială, e un geniu, pentru că descrie genial opera lui Dumnezeu. „ ( 322 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2004, pagina 88.
Marele înţelept român avea dreptate şi definiţia sa este una valabilă, citatul fiind prea clar pentru a suporta comentarii.
Florentin Smarandache afirmă: „
Poezia salvează raţionamentul, însă prin metafizică, precum o vorbă de duh care convinge mai mult decât o demonstraţie plată, înlocuind-o uneori. Poezia oferă posibilităţi la imposibil. „ – „ Mărturisirea de credinţă literară „ , Editura Carpathia Press- 2006, pagina 104
Apoi:
„ Pământul era pustiu şi gol, peste faţa pământului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. „ Biblia – Geneza 1: 2.
Pradoxal, curentul acesta justifică miracolul, miracol care este o excepţie, o deviere de la legile normale ale existenţei, dar prin faptul că depinde total de Dumnezeu, confirmă creaţia şi normalul care există în continuare şi în sfera căruia s-a permis această excepţie.

Constantin Stancu

Categorii:literature Etichete:

POEZIA DE DUMINICA


LA RĂDĂCINA IERBII

Nevăzut în plină lumină,
prezenţă fără umbră,
sunet pur în vremuri de tăcere,

nimic nu începe cu EL,
dar totul se sfârşeşte cu EL,

nimic nu se termină cu EL,
dar totul începe cu EL,

mâna sa mută clipele-n veac,
mâna sa pune un ceas la rădăcina ierbii,
dacă fugi din zi,
rămâi în veşnicie,

cuvintele cad asemeni imperiilor într-o epistolă,

e un rod în toate,
faptele îşI arată sămânţa,
sămânţă uşoară, purtată de vânt

mai la nord de minune …

Categorii:literature Etichete:

LEGĂTURI – RUGĂCIUNE, SCLUPTURĂ DE CONSTANTIN BRÂNCUŞI


Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: