Victoria Milescu: Dreptatea învingătorului, Editura Rafet, 2010. Poezii…

Prima pagină > CARTEA > Victoria Milescu: Dreptatea învingătorului, Editura Rafet, 2010. Poezii…

Victoria Milescu: Dreptatea învingătorului, Editura Rafet, 2010. Poezii…

10 august 2014 costyconsult Lasă un comentariu Go to comments

Categorii:CARTEA

Comentarii (0) Trackbacks (0) Lasă un comentariu Trackback

Niciun comentariu până acum.

No trackbacks yet.

Lasă un comentariu Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Semnal: Revista Feed Back nr. 7-8/2014. Experiment literar şi poem vizual. Director: Daniel Corbu. Sumar şi alte aventuri… Muzeul Naţional al Literaturii Române se reorganizează fortuit. Date, depozite, cărţi, administrative…

august 2014
D	L	M	M	J	V	S
	1	2
3	4	5	6	7	8	9
10	11	12	13	14	15	16
17	18	19	20	21	22	23
24	25	26	27	28	29	30
31

TEXTE ŞI PRETEXTE

Atenţie!! Materialele originale postate pot fi preluate numai cu acordul administratorului blogului şi cu indicarea sursei! Preluarea în alte publicaţii pe orice fel de suport , hârtie, format electronic, a materialelor de pe prezentul blog, fără acceptul administratorului sit-ului, constituie abatere şi poate fi sancţionată! În pagina Haţeg, o scurtă prezentare a zonei şi a cărţilor despre Haţeg. NOTĂ. AUTORII MATERIALELOR TRIMISE ŞI POSTATE POARTĂ ÎNTREAGA RĂSPUNDERE PENTRU CONŢINUTUL LOR!

Lumina…

Ultima săptămână, o carte despre viaţă Scriitorul Constantin Stancu împlineşte în anul 2014 o vârstă rotundă, 60 de ani. Este momentul în care prezintă viziunea sa despre lume, viaţă, artă, despre valorile care ar putea să ne dea sentimentul eternităţii dacă nu am fi în eroarea pe câmpia sângerie. Este viziunea scribului într-o lume a informaţiei care tinde spre informaţia totală. Cartea are la început câteva cuvinte despre lumea în care ne mişcăm cu adrenalină, este o carte a viziunii şi curajului, a rigorii lucidităţii… Oamenii de ştiinţă au constatat că resursele plantei pentru un an se sfârşesc în luna septembrie. A existat o ultimă săptămână pentru Iisus în care a lăsat lumii câteva principii esenţiale, cu toate că ştia că într-o vineri va fi dat la moarte, apoi a urmat duminica. Era în aprilie, după calendarul modern… Glasul meilor se auzea în cetate, începuse vremea sărbătorii… Există o ultimă săptămână, în septembrie, pentru fiecare din noi? Dictionar? Etemenanki – „Clădirea platformei de temelie a cerului şi a pământului al cărei vârf ajunge în cer” sau Clădirea al cărei vârf este în cer” (limba sumeriană) - Dicţionar biblic, Editura „Cartea Creştină” – Oradea, 1995, p.119 (Babel, turnul – „poarta zeului”). Era necesar ca scriitorul să-şi explice titlul, pentru că face trimitere la valorile pe care oamenii le-au pierdut cumva la Turnul Babel, crezând că pot ajunge în cer… În rest, temele care l-au marcat: limitele omului într-un univers enigmatic, la care poate avea acces prin contemplaţie, capacitatea artistului, a celui pasionat, pentru sacrificiul zilnic de a se depăşi, luciditatea de accepta limitele şi posibilitatea de a rămâne în paradigma celor curioşi şi curajoşi. Există o rigoare a lucidităţii, de veghe în lanul cu planete… De ce ultima săptămână? Iisus în ultima săptămână a lăsat câteva valori eterne pentru viaţa noastră, valori vechi, de început, pe care le-a remodelat şi le-a propus pentru ca noi să putem rezista în câmpia sângerie. Există un argument pentru toate: „Lumina îşi păstrează memoria, nimic nu se pierde în valul ei, nimic nu se câştigă în laptele ei. E lumina care îşi aduce aminte de începuturile lumii şi de obsesiile tale oranj sau mov, de insomniile galbene în care se odihnesc gutui. Lumina este aceeaşi ieri, azi şi mâine, în prezenţa ei lumea se face încăpătoare, cuvintele dau rădăcini subţiri şi vocale discrete de clorofilă. Lumina cuprinde totul, prinde în coroana ei soarele miriapod şi piatra pe care s-au scris cele zece porunci. Lumina are degete delicate de brumă, ne atinge trupurile imperfecte şi ne prefacem în sfinţi, dar nu vedem asta. Lumina înfloreşte în braţele lui Dumnezeu ca un buchet de floarea soarelui imens… Prin timp lasă urme: urechea lui van Gogh, capul lui Caravaggio, oul din care a fugit Brâncuşi, formulele neînţelese în care s-au pierdut oamenii de ştiinţă într-o eternitate relativă, sau vitraliul pictat din marile catedrale în care se zbat vrăbii cu aripi de diamant… (Memoria luminii)”. Deci, nimic în plus, nimic în minus… Doar locul perfect în timp: ultima săptămână…

costyabc – hatzegworld