Arhiva

Archive for decembrie 2011

TE PORT ÎN MINE….

28 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Zorica Laţcu, Te port în mine

–          Fragment –

 

 

„Te port în suflet, ca pe-un vas de preţ

Ca pe-o comoară-nchisă cu peceţi,

Te port în trup, în sânii albi şi grei

Cum poartă rodia sămânţa ei

Te port în minte ca pe-un imn sfinţit

Un cântec vechi, cu crai din răsărit.

Şi port la gât nepreţuit şirag

Strânsoarea caldă-a braţului tău drag.

Te port în mine tainic, ca pe-un vis,

În cer înalt de noapte te-am închis

Te port, lumină rumenă de zori,

Cum poartă florile mireasma lor.

Te port pe buze, ca pe-un fagur plin

O poamă aurită de smochin.

Te port în braţe, horbote subţiri,

Mănunchi legat cu grijă, fir cu fir,

Cum poartă floarea rodul de cais,

Adânc te port în trupul meu şi-n vis”.

 

Selecţia Maria-Daniela Pănăzan

Categorii:CREDO, POEMUL

POEZIA RELIGIOASĂ ROMÂNEASCĂ. Serial de Maria-Daniela Pănăzan. Zorica Laţcu, suflet de patimini neatins…

28 decembrie 2011 Lasă un comentariu

MARIA-DANIELA PĂNĂZAN

 

Poezia religioasă românească. Eseu monografic

Editura „Reîntregirea” – Alba-Iulia, 2006

 

ZORICA LAŢCU –TEODOSIA – SUFLET DE PATIMI NEATINS –

 

 

Două mari nume ale liricii feminine din perioada interbelică ne-au rămas astăzi ca exemple vii ale unei autentice poetici creştine. Pe de-o parte, Zorica Laţcu, care în jurul vârstei de 30 de ani se călugăreşte, fiind cunoscută sub numele de Maica Teodosia, şi Magda Isanos, care s-a stins din viaţă la vârsta de numai 28 de ani. Două vieţi care, prin felul cum au înţeles să folosească timpul acestei fiinţări în lumea trecătoare, pentru a condensa gândirea poetică, au revenit momentan în conştiinţa noastră literară precum două suflete care şi-au învăluit viaţa în Iubire, Iubirea Lui.

Poezia Zoricăi Laţcu Teodosia este prea puţin cunoscută cititorilor, de-abia în anul 2000 reuşindu-se publicarea unui volum de opere, majoritatea textelor fiind păstrate la Biblioteca ASTRA din Sibiu. Născută la 17 martie 1917, Zorica Laţcu a urmat liceul la Braşov, apoi Facultatea de Filologie, secţia filologie clasică – limba greacă şi latină, şi filologie modernă – limba şi literatura franceză, din Cluj-Napoca. A fost preparator universitar la Institutul Român de Lingvistică şi a colaborat la realizarea Dicţionarului Limbii Române al Academiei. Zorica Laţcu a debutat în paginile revistei „Gândirea” de la Cluj, în anul 1941, cu „Epitafuri antice”. În timpul vieţii a publicat trei volume de versuri: „Insula Albă”, „Osana Luminii”, „Poemele Iubirii”. În anul 1948 a intrat în viaţa monahală, cu numele Teodosia, iar până în 1990 (când s-a stins din viaţă, la 8 august) a mai scris patru volume de poezii, păstrate în manuscris la Biblioteca ASTRA din Sibiu: „Icoane pentru paraclis”, „Din pribegie”, „Pentru neamul meu”, „Grădina Doamnei” şi “Alte poezii”.

Deşi a suferit oprimările comunismului, nu a renunţat la convingerile religioase, scriind mereu şi făcând traduceri din operele patristice ale lui Origen şi Sfântul Grigorie de Nyssa. De asemenea, a tradus parţial din Imnele şi Cuvântările lui Simion Noul Teolog. Opera poetică a Zoricăi Laţcu depăşeşte într-un anume fel cadrul tradiţional al poeziei religioase româneşti. Ea nu se revendică de la nici un mare poet român. Poezia ei nu este nici căutare febrilă sau tăgadă a divinităţii, precum la Arghezi, nici de influenţă panteistă, ca la Blaga, nici tradiţionalistă, ca la Voiculescu, nici ca poezia lui Ioan Alexandru. Profund originală, poezia Zoricăi Laţcu completează şi îmbogăţeşte patrimoniul liricii noastre religioase cu texte de o rară frumuseţe şi armonie, de o sensibilitate peste limitele firii. Deşi aparţine curentului gândirist iniţiat de Nichifor Crainic, poeta se detaşează de acesta, sesizându-se uşor în textele ei o viziune poetică profund teologică. Predomină în textele poetei o religiozitate aparte, specifică doar marilor creatori, capabili să transpună în versuri Iubirea lui Dumnezeu.

De aceea, poezia Zoricăi Laţcu poate fi analizată din perspectiva acestui aspect ascetico-mistic, în ciuda faptului că trebuie să fim rezervaţi în analiza unei asemenea aspect. Dar termenul mistic (chiar dacă unii mari duhovnici, precum ieromonahul Noica, nu acceptă folosirea acestuia în traducerea română) trebuie acceptat atunci când te îmbogăţeşti sufleteşte lecturând poeziile Zoricăi Laţcu. Mai ales pentru că, eu cred asta, poezia ei şi-a împlinit menirea: a îndumnezeit lumea, l-a adus pe Dumnezeu în sufletul nostru şi ne-a învăţat cum  să-L vedem şi să-L iubim. Mai mare lucru decât acesta cine poate să facă?

Temele mari ale volumelor Zoricăi Laţcu acoperă întreaga sferă a religiosului: relaţia omului cu Dumnezeu, convorbirea cu Dumnezeu, rugăciunea, definirea rugăciunii, a poeziei izvorâtă din rugăciune, raportul Mire-Mireasă specific viziunii creştine, toate culminând sublim în Iubirea revelată care este Însuşi Dumnezeu. Aşa cum susţine şi Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, mistica şi ascetica nu sunt doar vocaţii monahale, ele reprezintă modalităţi de câştigare a mântuirii, şi nu oricum ci prin îndumnezeirea sufletului omenesc. Maica Teodosia s-a regăsit în poezie căutându-L permanent pe Dumnezeu. Numai o căutare febrilă, ascetică, poate să învingă patimile, păcatele, ca să ajungă la dobândirea virtuţilor şi la acel fel de trăire prin Dumnezeu, trăire pe care o numim mistică. Aceasta culminează îndeosebi în nepătimire, eliberare totală de patimi, purificare, iluminare, desăvârşire. Iar Zorica Laţcu a ajuns la acest fel de trăire, singurul care te pune în relaţie cu Dumnezeu şi ţi-L descoperă pe Dumnezeu, astfel încât, prin poezie, prin vers de foc, să-L faci cunoscut lumii întregi pe Cel ce este Iubire: „dacă la vederea luminii dumnezeieşti ajunge cel ce s-a curăţat de patimi şi a ajuns urcând pe treptele virtuţilor până la o iubire fierbinte de Dumnezeu, aceasta înseamnă că el şi-a spiritualizat fiinţa în aşa fel, că ea însăşi a devenit căldură şi lumină a dragostei de Dumnezeu şi de oameni.”123

 

 

 

123 Părintele Profesor Dumitru Stăniloae, Ascetica şi mistica Bisericii Ortodoxe, Editura IBMBOR, Bucureşti, 2002, p.421

 

Categorii:CARTEA

UN GÂND DESPRE NOI…

28 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Categorii:FOTO

ESTIMAREA BAZEI DE IMPUNERE LA SOCIETĂŢILE COMERCIALE ŞI VERIFICAREA DOCUMENTARĂ. Procedura fiscală dă putere organului fiscală să intre in esenţa fenomenului…

27 decembrie 2011 Lasă un comentariu

  • DE LA 01.01.2012 ORGANUL FISCAL POATE STABILI PRIN ESTIMARE BAZA DE IMPOZITARE PENTRU SOCIETĂŢILE COMERCIALE

 

  • Stabilirea prin estimare a bazei de impunere 

(1) Organul fiscal stabileste baza de impunere si obligatia fiscala de plata aferenta, prin estimarea rezonabila a bazei de impunere, folosind orice proba si mijloc de proba prevazute de lege, ori de cate ori acesta nu poate determina situatia fiscal corecta.
(2) Stabilirea prin estimare a bazei de impunere se efectueaza in situatii cum ar fi:
a) in situatia prevazuta la art. 83 alin. (4);
b) in situatiile in care organele de inspectie fiscala constata ca evidentele contabile sau fiscale ori declaratiile fiscale sau documentele si informatiile prezentate in cursul inspectiei fiscale sunt incorecte, incomplete, precum si in situatia in care acestea nu exista sau nu sunt puse la dispozitia organelor de inspectie fiscala.
(3) In situatiile in care, potrivit legii, organele fiscale sunt indreptatite sa stabileasca prin estimare bazele de impunere, acestea identifica acele elemente care sunt cele mai apropiate situatiei de fapt fiscale.
(4) In scopul stabilirii prin estimare a bazei de impunere, organele fiscale pot folosi metode de stabilire prin estimare a bazelor de impunere, aprobate prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
(5) Cuantumul obligatiilor fiscale rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol sunt stabilite sub rezerva verificarii ulterioare, cu exceptia celor stabilite in cadrul unei inspectii fiscale.”

  •  Verificarea documentara

 
(1) Pentru stabilirea corecta a situatiei fiscale a contribuabililor, organul fiscal poate proceda la o verificare documentara.
(2) Verificarea documentara consta in efectuarea unei analize de coerenta a situatiei fiscale a contribuabilului, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al contribuabilului, precum si pe baza oricaror informatii si documente transmise de terti sau detinute de organul fiscal, care au relevanta pentru determinarea situatiei fiscale.
(3) In situatia in care, ca urmare a verificarii documentare, organul fiscal constata diferente fata de obligatiile fiscale declarate de contribuabili, procedeaza la notificarea acestora.
Odata cu notificarea organul fiscal solicita si documentele pe care contribuabilul trebuie sa le prezinte in vederea clarificarii situatiei fiscale.
(4) In cazul in care documentele solicitate potrivit alin. (3) nu au fost prezentate de contribuabil in termen de 30 de zile de la comunicarea notificarii sau documentele prezentate nu sunt suficiente pentru clarificarea situatiei fiscale, organul fiscal procedeaza la stabilirea diferentelor de obligatii fiscale datorate prin emiterea unei decizii sau dispune masurile necesare respectarii prevederilor legale, dupa caz.
(5) Decizia prevazuta la alin. (4) este o decizie sub rezerva verificarii ulterioare si poate fi contestata de catre contribuabil in conditiile prezentului cod.
(6) Procedura de aplicare a prezentului articol va fi aprobata prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.”

Notă. Ordonanta Guvernului Nr. 29/2011 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 626, din 2 septembrie 2011, contine prevederi care vor intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2012.

 

Categorii:PRACTIC

Eugen Dorcescu despre inspiraţia scriitorului…REALITATEA CA SURSA A INSPIRAŢIEI…

27 decembrie 2011 Lasă un comentariu

SUBSTANŢA INSPIRAŢIEI LA EUGEN DORCESCU

 

Un poet, un scriitor, în general, se inspiră din realitate, nu din teorii, nu din ideologii. Important este, însă, a nu se confunda realitatea cu imanenţa, cu aparenţa. Ce anume (mai exact: Cine) este Realitatea, Cine este substanţa, aflăm din Exod 3, 14: âÈhyèh âAshèr âÈhyèh; Égô éïmi ho ôn; Ego sum qui sum; Eu sunt Cel ce sunt. În consecinţă, subscriu întru totul la afirmaţia lui Spinoza: „În afară de Dumnezeu nu poate nici să existe, nici să fie concepută o altă substanţă” (Propoziţia XIV). Această Realitate deci, în relaţie subtilă şi permanentă cu fiinţa mea şi cu făptura în ansamblu, a fost şi a rămas sursa scrisului meu – după puterea talentului (după măsura talentului) pe care l-am primit. Cât despre poeţii cu care am intrat în dialog duhovnicesc şi artistic, îi pot numi pe marii noştri clasici (Eminescu, Macedonski), pe poeţii moderni (Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu), pot aminti şi numeroşi poeţi străini, pe care i-am citit în original (Dante, Baudelaire, Leconte de Lisle, Lamartine, Paul Claudel, Calderón de la Barca). Dar trebuie să spun că m-am recunoscut şi m-am regăsit, cu adevărat, de-a lungul vremii, în scrierile lui Seneca, precum şi, mai ales, în cărţile profetice, poetice şi sapienţiale ale Bibliei.

 

Eugen Dorcescu

 

 

Notă. Eugen Dorcescu a făcut parte din echipa de corectori a Bibliei, diortosită după Septuaginta, a ierarhului şi scriitorului de fericită pomenire Bartolomeu Valeriu Anania, apărută la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2001.

 

Ziarul Lumina – 14 iunie 2011

Categorii:GÂND, literature

PENTRU CEI MICI: „COLIND TÂRZIU” DE LA DANIELA GHIGEANU, DIN VOLUMUL „JOC DE ÎNGER ŞI COPIL”, Editura „Reîntregirea” – Alba Iulia, 2011

25 decembrie 2011 Lasă un comentariu

De la Daniela Ghigeanu pentru cei mici:
 
 
COLIND TÂRZIU
 
Toaca bate şi răzbate
Glas de tulnic de departe,
Fluieră vântul în noapte,
Liniştea pogoară-n sate,
S-a născut Domnul Preasfânt!
 
Maica şade-mbujorată,
De Îngeri înconjurată,
Iar păstorii, cu-a lor ceată,
Se-nchinară de îndată
Ce-l văzură pe Pruncuţ!
 
Ce minune ni se-arată!
Lumea-ntreagă e salvată,
De Hristos eliberată,
Prin Fecioara fără pată.
Astăzi s-a născut Iisus!
 
Pe la porţi cântec răsună,
De copii cu voie bună,
Cete-cete se adună,
Vin cu clopoţei în mână
Să-L vestească pe Hristos!
 
Omenirea Îl măreşte
Pe Cel care mântuieşte,
Popoarelor glăsuieşte,
Prin Evanghelii trăieşte
Unul Domn, Iisus Hristos!

Daniela Ghigeanu

Categorii:CARTEA, CREDO

„…persoana care nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii…”

25 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Text propus de Ion Urda:

 

Pe la anul 1600 s-a legiferat ca:

” persoana care nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii.”

 

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume. 
Finlanda este, in acelasi timp si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume.
In urma perioadei de grava recesiune economica din anii ’90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei.
Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie.

Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali, inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.

 

De ce este atat de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamana?

07:45 – Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nici o hirtie pe jos, nici un grafitti pe ziduri.

09:15 – Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara . Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si bineinteles, gratuita dar cu instalatii demne de un colegiu „scump” din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cate un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de tamplarie, schiuri… O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mancarea e gratuita.

12:00 – Mancare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru pranz la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit, nutritiv si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pana dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 – Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cand se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intarzie la serviciu.

18:30 – Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

20:15 – Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, dar Saili le termina rapid intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

– „Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca”.

– Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200.000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. „Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre”.

 

– Studentii platesc doar cartile si mancarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dandu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.

 

– Elevii au un respect total fata de profesori si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.

 

– Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii ci atingerea unui nivel general mediu cat mai inalt.

 

– Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut un elev care copiaza, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. „De ce sa risti, cand poti sa studiezi?” Pe aceeasi linie, ca adulti nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.

 

– Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: „Cand îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor”.

 

– Nu exista repetenti, desi nu exista decat o singura oportunitate de a lua un examen, „pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decat o singura data”. Se studiaza pana cand se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.

 

– „Ziua de lucru” a lui Saili este intensa, de la 8 pana la 15. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii canta la vioara, ghitara electrica sau la ce prefera. Si inca o data, se incurajeaza gandirea critica si se discuta.

 

– „Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da.”

Da, dar secretul este altul: 

 

pe la 1600 s-a legiferat ca persoana care nu stie sa scrie si sa citeasca, nu are voie sa faca copii.

Selectia : Ion Urda

Categorii:GÂND

Ladislau Daradici: MESERIA DE A TRĂI LA EUGEN EVU…

25 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Ladislau DARADICI

 

AGONIE ŞI SACRIFICIU SAU PAGINI NEPIERDUTE DIN „EXILUL DE ACASĂ”

 

Eugen Evu – Psihoteca (aforisme şi eseuri), Editura RAFAET, Râmnicu Sărat, 2011

Psihoteca lui Eugen Evu, această inedită culegere de „aforisme şi eseuri”, publicată în acest an la Editura RAFAET, a obţinut Premiul „Victor Frunză” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu”, ediţia IV-a, 2011. Lucrarea a apărut în cadrul proiectului „Scriitori râmniceni pentru literatura română”, iniţiat de Asociaţia „Renaşterea râmniceană” (preşedinte Constantin Marafet), cu sprijinul financiar al Consiliului Municipal Râmnicu Sărat şi al asociaţiei.

Într-un „precuvent” intitulat „Psiche ludens…”, poetul motivează metafizica demersului său în realizarea volumului, raportându-se la contextul întregului său parcurs existenţial şi poetic („a poetiza, a avea eterna nostalgie a mai frumosului, ca suferinţă”), revenind la unul din motivele aproape obsedante ale liricii sale din ultimul deceniu: „scrierea ca orgasm mistic, virtualitatea prin care intuim, eventual, întruparea în Logos, prin scânteile suferinţei lui Iov, suferinţa falsei consolări…”

Problematica „poetizării” („a poetiza, a recurge la metafora revelatorie, a ascunde spre a ocroti esenţele care tind a ne chinui, a ne obseda, a ne rătăci prin pădurea de grafeme, semne, sisteme…”) îşi are locul aparte rezervat în volum, în secvenţe aleatoriu reunite într-o ordine/ dezordine instaurată de instanţe lăuntrice ca Textul ca o vălurire de ape…, Mic jurnal al poeziei, Fantasio poesis, Despre genialitatea creatoare sau îmblânzirea geniului, Poetomul sau Mantre şi arte, poetul căutând un posibil răspuns la aceeaşi milenară întrebare pe care şi-o pune şi el (ca şi noi, de altfel) de peste o jumătate de secol: De ce scriem?

Dar iată şi câteva variante de răspuns, selectate din volum: scriem „ca să comunicăm, aşadar cuminecăm”; scriem „din încredere”; „din dor de inefabil şi leac, lecuire”; „din această gravitate care totuşi are impulsul mirabil de a râde…”; „scriem adică ne autotratăm, intuitiv, uneori, dacă suntem inspiraţi şi sinceri cu noi înşine…” Şi câteva „definiri” ale creaţiei/ poeziei: „Creaţia, ca efect al durerilor-fantomă, de organe amputate; drog compensatoriu?”; „Poezia ne este actul superb-tragic, sublim, al învăţării de a uita, de a ne trezi în alte lumi, care ne caută…”; „Poezia mea în formă şi conţinut este fagure dublu, de viespi; neucigaşe” sau „Mult din poezia pretinsă de azi, în descompunere, premisă a unei eventuale recompuneri, este una de fotografii mişcate, delir al suprafeţelor minţii…” Şi aşa mai departe.

Evu va relua, pe parcurs, şi ideea că nu poeţii sunt cei care creează, ei devenind doar o unealtă, „traducând” doar în semne/ însemne harul şi mesajul divin, în cele din urmă poezia fiind cea care „ne face” pe noi, dirijându-ne viaţa, transformându-ne: „Nu tu faci poezia, ci ea te face pe tine. Te preface, sau te desface.”

Temele abordate în acest volum de eseuri şi aforisme (deşi Psihoteca este mult mai mult de atât) cuprind o paletă relativ largă, însă nu mult diferită de cele consacrate de-acum prin numeroasele sale cărţi de poezie. Astfel, existenţa este, pentru poet, o flacără, un jar sau o „jăruire”, totul putând fi redus la deja celebră sintagmă „agonie şi extaz”; „jăruirea” fiind urmată de „iarnă”, iarna nefiinţei, absenţa („Suntem arderi care curg”; „Când nu mai avem dorinţe ardente, pulsatorii, inflamabile, ci doar foamea de energii pentru digestie, suntem deja în agonie”; „La urma urmei, viaţa este o moarte aşteptată…” sau „Avem timp să fim născuţi, timp să iubim, timp să murim; căci asta facem, murim trăind.”).

Se pare că hunedoreanul este obsedat şi de pierderea identităţii de sine, de dublarea involuntară a personalităţii, îngrozit şi de sentimentul/ posibilitatea ca noi să fim locuiţi de alţii (Borges spunea că tot ce facem noi este visat de altcineva): „Prin ochii tăi, cineva se uită la lume” sau „Pare că altcineva, de neatins, se joacă prin mintea noastră tomnatică, crepusculară, cu o inocenţă care suspină nostalgic în noi, ne-pierdută…”

Într-un aforism surprinde condiţia tragică a eroilor/ soldaţilor fără de războaie, dar care duc, de fapt, războaiele „zeilor”, murind pentru aceştia („Dintotdeauna, voi aţi dus războaiele altcuiva, ale zeilor voştri”), într-un alt loc vorbindu-ne despre stigmatul frumuseţii („Frumuseţea unei femei, a unei ţări, ca stigmat: toţi şi le doresc, toţi le vor prăda…”) sau vremelnicia vieţii („Timpul… Am călătorit virtual într-o veşnicie de carte, şi am costatat, trezit, epuizat, că trecuse doar o viaţă…”).

Volumul cuprinde şi câteva pagini de memorialistică, în care poetul reconsideră evenimente reale din propria sa viaţă, dar care l-au marcat profund. O astfel de aducere-aminte vizează moartea regretatului editor Ioan I. Iancu, petrecută a Deva, în care redescoperim un Evu sensibil şi empatic de odinioară: „Cu un ceas înainte, la mine acasă, la Hunedoara, a adus soţiei un buchet de brânduşe… Ultima propoziţie din ultima sa carte, stă scrisă: Plecasem să mor puţin…” Evu descrie cum a suportat rezultatul expertizei medico-legale şi cum i-a arătat anatomistul inima maestrului exploadată („o biată bucată de muşchi înnegrit… ca o moluscă, mi-am spus…”, finalul însemnării fiind demn de o nuvelă sau un frumos poem: „Cu aceste note, îi restitui bucheţelul…” De brânduşe, desigur… (s.n.)

O altă amintire prezintă o scenă la care poetul a fost martor în 2001, la Geoagiu: o fată cu gura cusută pe jumătate (cât să fie hrănită), însoţită de tatăl ei care o obliga să cerşească, părintele, la rându-i, ispăşind astfel păcatul de a o fi abuzat-o… (o scenă cutremurătoare, posibilă doar în România, demnă de prozele lui Gabriel Garcia Marquez, şi mai cu seamă de Fantastica şi trista poveste a candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici).

O serie de titluri ale eseurilor/ microeseurilor care clădesc volumul trădează suferinţa şi deznădejdea unui om care, la cei aproape 68 de ani ai săi, pare însingurat, dezamăgit, răvăşit, martor neputincios al spectacolului iraţional, zgomotos şi decadent al realităţii înconjurătoare, în acest început de veac al derutei, vulgarităţii şi agresivităţii: Problema suferinţei, Altceva, altcineva, Amintiri nefrumoase (I, II), Meditaţii agitate, Exilul de acasă (Pagini nepierdute), Între VIU şi VIS, Demo(n)craţie, Cu stânga-n dreapta, Memorie încă vie, memorie nevie…, Alt veac, alte terori etc.

Din păcate, editorul a omis să însoţească volumul şi cu un cuprins, pentru a ne uşura căutările/ căutarea; ar fi o justificare ideea că, deşi „piesele” componente nu sunt ordonate după o logică anume, volumul în sine constituie un întreg, un singur „poem”, o singură spovedanie, un album de fotografii lăuntrice ale agoniei unui spirit încolţit şi însingurat, dar care nu pare dispus să renunţe.

Nu lipsesc referirile la confraţi, reproducerea, de pildă, a corespondenţei dintre poet şi Adrian Botez sau a unei scrisori (o „scrisorică”, e de părere poetul) de la Radu Stanca: „Eugen, eşti atât de pesimist că îmi vine, Mie, să mă sugrum cu poemele mele… Dar, te salvezi mereu, la final… Cred că pesimismul tău este exact ca optimismul meu: ambele între ghilimele, ambele egale ca stare, ambele justificându-ne travaliul şi plăcerea lui perversă…”

Într-o „exaltare” la Doina Uricariu, Evu scrie: „A o re-descoperi pe Doina Uricariu este un sentiment înnoitor în sine, prin însăşi rostirea liricii sale, una postmantramică…”

Dar iată câteva aforisme selectate fără un criteriu anume: „Frigul nu mă inspiră. Viscolul da…; “Nu mă tem de teroarea cunoaşterii, ci de necunoscutul ei.”; “Gândul meu are viteza luminii, deci şi a întunericului.”; “Frunzele de arţar, încetinind moartea, elice cu nervuri, în ochiul compus al libelulei şi al poeticii mele.”; “A evada din ce? Dintr-o celulă în alta? Cări orice ieşire este intrare în altundeva.”; “Murim melodios, iată vindecarea inversând timpul duratei proprii!”; “Dumnezeirea nu se lasă scrisă.”; “Omul e un complot.”; “Moartea ca şi viaţa sunt imorale.”; “Preoţii, spionii lui Dumnezeu… Dar al căruia dintre ei?”

Nu puteau lipsi, desigur, fragmentele lirice inedite sau recuperări, redescoperiri ale unor mai vechi rostiri, variante noi, nuanţate, ale unor versuri, strofe de odinioară: „Păsări ucise de vânt,/ Încă mai suntem, mai sunt./ Nimicul din om nu e sfânt/ Încă răbdăm prin cuvânt/ Orbul, bătrân legământ…”. Dar iată şi câteva poeme într-un vers şi în care l-am redescoperit pe poetul strălucitor, pur şi profund de odinioară: „În urma de urs, diafana brânduşă…”; „Cuib de pene şi sânge, sub vultur…”; „Stelele care cad de nimeni culese…”; „Pe omătul mormintelor, iezii de lapte…”; „Luminăţia Sa, Mama Noapte…”

Şi iată cum, Psihoteca lui Eugen Evu devine o veritabilă „destinotecă”, semn de suferinţă şi agonie spirituală, dar şi mărturie de speranţă în acelaşi timp, obsesia a unei singurătăţi existenţiale, dar şi a creaţiei, ca mântuire, dar şi povară. Nu greşesc dacă numesc această carte o sinceră tălmăcire a sinelui şi, în acelaşi timp, un dureros testament spiritual.

Mi se pare potrivit, în loc de concluzii, să-i dau cuvântul autorului – în ipostaza sa de martor-cugetător -, citând propriul său Postludiu din volum, un final exemplar, datat 7 aprilie 2011: „Închei aceste pagini la ora cumplitului seism din Japonia, 2011… Şi îmi dau seama că teoria Efectul fluture este o simplă fantezie. Şi că tragedia gigant este pentru unii dintre noi, ca asistenţi, mai puţin de proporţii decât cea a unei cifre de morţi, înghiţită monstruos într-o clipă. Aici, poate un veac, Altundeva, (în) AltCineva…”

Şi poate nu greşesc dacă asociez lucrarea celebrului jurnal al lui Cesare Pavese, Meseria de a trăi, care m-a însoţit fidel, alături de alte câteva titluri, în toţi aceşti ani ai mei (şi nu sunt puţini). Cartea lui Pavese este jurnalul unui sinucigaş. La rândul lui, Eugen Evu şi-a jertfit viaţa pe altarul ademenitor, dar şi necruţător, în acelaşi timp, al Poeziei.

O mare dragoste şi aceasta, chiar dacă diferită de a lui Pavese.

Ladislau DARADICI

 

Categorii:CRONICĂ

REVISTA „VATRA VECHE” NR.1/2012. Redactor şef: Nicolae Băciuţ

25 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Vatra veche 1, 2012

SUMAR:

• Antologie „Vatra veche”., De dragoste, de Nichita Stănescu/1
• Vatra veche dialog cu Gabriel Stan, de Eugen Axinte/3
• Ustensilul înamorat, de A.I. Brumaru/3
• Gabriel Stan, Palmares artistic/9
• Eseu. Luceafărul – opera non finita, de George Popa/10
• Poeme de Nicolae Băciuţ/13
• „Vatra veche” dialog cu Nicolae Georgescu, de Rodica Lăzărescu/14
• Nicolae si Cicerone Georgescu – Jupânii de pe râul Doamnei, de Rodica
• Lăzărescu/16
• Politica lui “Cel mai… Cea mai…”, de Mircea Dinutz/17
• Poeme de Valentin Marica /18
• Memoriile lui Ion D. Sîrbu. O reconstituire, de Cristian Lunel/19
• Poeme de George Baciu/21
• Vârstele lumii, de Liviu Pendefunda/22
• Poeme de Florin Caragiu/23
• Întregul si partea, de Ecaterina Ţarălungă/24
• Muzica terapeutică, de Gina Agapie/26
• Cronica ideilor. Cultura – dimensiunea existenţială a omului, de George
• Petrovai/28
• Anchetă „Vatra veche”. Scrisul de mână. Încă mai scriu cu.., de Marian
• Nicolae Tomi/30
• Poeme de Veronica Bălaj/31
• Cronica literară. Textul sfânt al lumii (Aurel Pantea), de Constantin
• Stancu/32
• Liniste redusă la tăcere (Mircea Petean), de Lucian Gruia/35
• Pagini de istorie instant. Pasi prin pustia veacurilor (Mariana Cristescu),
• de Cezara Adamescu/36
• Sonetul de aur (Adrian Munteanu), de A.I.Brumaru/39
• Adrian Munteanu. Un trubadur…., de Mihaela Aionesei/40
• Un neloc unde eu scriu (Ioan Lascu), de Geo Constantinescu/41
• Reinventare (Corneliu Păunescu), de A.I. Bumaru/42
• Jurnalistul de investigaţie (Eduard Ovidiu Ohanesian), de A.I.Brumaru/43
• Anotimpurile lui Ilie (Ilie Hoza), de Cornel Cotuţiu/44
• Filtre. Terapia Jeniţei Naidin, de Menuţ Maximinian/45
• Maculatorul transcris pe curat (Ion Dur), de Silviu Guga/45
• Doru Roman si poezia în « vremuri maladive », de Dumitru Velea/46
• Părintele Feier – despre episcopii din mănăstirile străvechi, de Menuţ
• Maximinian/47
• Panait Istrati, nomadul statornic, de Ioan Grosescu/49
• Documentele continuităţii. De ce mereu Mioriţa?, de Stefan Goanţă/51
• Convorbiri duhovnicesti, cu Î.P.S. Ioan Selejan, de Luminiţa Cornea/53
• Cursuri de folclor românesc pentru îngeri (Ion Seuleanu), de Nicolae
• Băciuţ/54
• Un cadou însângerat, de Alexandru Jucan/55
• Poeme de Iulian Dămăcus/55
• Dialoguri neconvenţionale: Menuţ Maximinian – Melania Cuc/56
• Poeme de Sorin Lucaci/57
• Starea prozei. Un amurg inutil, de Geo Constantinescu/58
• Starea prozei. Anuţa, de Maria Tirenescu/59
• Poeme de Mariana Zavati Gardner/60
• Biblioteca Babel. Edith Södergran, Prezentare si traducere de Dorina Brândusa
• Landén/61
• Biblioteca Babel. Hans Dama, în românește de Simion Dănilă/62
• Ochean întors. Prezenţi si absenţi în faţa minunii de a fi, de Daniel
• Muresan/63
• Cât de vesnică e vesnica pomenire, de Rodica Lăzărescu/64
• Starea prozei. O “familie” modernă!, de Corina-Lucia Costea/65
• Viaţa la ţară toamna, de Anica Facina/66
• Starea prozei. Cafeaua de dimineaţă, de Anamaria Ionescu/67
• Poeme de Ion Lila/67
• Ancheta „Vatra veche”. Case memoriale. Casa de sub pădure, de Carmen
• Sima/68
• altfel de casă memorială, de Nina Arhip/70
• Poem de Beatrice Silvia Sorescu/71
• Anchetă „Vatra veche”. Starea monumentelor de for public. Bustul lui
• Dimitrie Cantemir/72
• Goma, Breban, Manea siminsomnia Premiului Nobel, de Alexandru Petria/72
• Literatură si cinematografie. Pielea lui Almodovar, de Alexandru Jurcan/73
• Cronică teatrală. N-am bani, nu plătesc, de Silviu Milesan/73
• Cehov – precursor al teatrului absurdului, de Tamara Constantinescu/74
• Curier/76
• Sub semnul lui Romulus Cioflec, de Luminiţa Cornea/78
• Români în lume. Alcala de Henares, de Raluca Andreea Chiper/79
• Pamflet. A douăsprezecea scrisoare franco-afonă, de Hydra N.T./81
• Tanka – Vama veche, de Jules Cohn Botea/82
• Satyricon. Punguţa cu doi bani, de Ananie Gagniuc/82
• Prin Ţara de Sus, de Vasile Larco/83
• Excelsior. Atârn, de Miruna Ioana Miron/84
• Ut pictura poesis, de Mariana Cristescu/85
• Vasile Muresan, “Urma”, de lazăr Lădariu/86
• Când lutul devine artă…, de Nicolae Băciuţ/87
• Starea prozei. Grimasă în oglindă, de Attila F. Balázs/88

Categorii:literature Etichete:

REVISTA „ORIENT LATIN” NR.4/2011, Director Nina Ceranu. Redactor şef Ilie Chelariu. Timişoara, decembrie 2011. Din cuprins: poezie, proză, premii literare, eseu, cartea ca prezenţă în cetate, potret de scriitor: Eugen Dorcescu…

25 decembrie 2011 Lasă un comentariu

OL 4 2011

CUPRINS

 

  • Suplimentul poeziei
  • timişorene – “Spieluhr”:
  • EUGEN DORCESCU
  • Poezie:

Nicolae Coande, Ovidiu Vasilescu, Olivera Stoianovici, Iulian Dămăcuş, Lucian Adam, Milan Mircov, Geo Galetaru

  • Proză: Costel Stancu
  • Critică:
  • Cornel Ungureanu, Ladislau Daradici, Octavia Nedelcu, Dumitru Hurubă, Marcel Turcu, Maria Niţu, Virgil Diaconu, Eugen Dorcescu, Sorin Ciutacu, Simona Ţene
  • Noutăţi
  • Calendar literar
Categorii:literature Etichete:

FELICITARE DE SĂRBĂTORI DE LA SERGIU ŞI AURELIA…

23 decembrie 2011 Lasă un comentariu

S-a născut Iisus, cel mai important

trimis special al lui Dumnezeu

pe Terra în ultimele două milenii !! 

 

Esenţa programului up-gradat.

Şapte păcate: invidia, mânia, lăcomia,

desfrâul, avariţia, lenea, trufia.

Şapte virtuţi:  credinţa, cumpătarea, speranţa,

dreptatea, tăria, milostenia, prudenţa.

Atât de simplu de respectat !?

 

 

Sărbători cât mai îmbelşugate

şi pline de bucurii !! 

 

LA MULŢI ANI !

 

Cu sănătate,

  

Aurelia si Sergiu Gãbureac

 

Categorii:GÂND

SĂRBĂTORI FERICITE!

23 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Categorii:GÂND

„CEA MAI BUNĂ BIBLIOTECĂ”, O INIŢIATIVĂ A BIBLIOTECII JUDEŢENE „OVID DENSUŞIANU” – Deva. Prima ediţie: Orăştie, Haţeg, Blăjeni…

23 decembrie 2011 Lasă un comentariu

CEA MAI BUNĂ BIBLIOTECĂ

 

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva a luat de curând iniţiativa de a stimula şi încuraja activitatea, iniţiativele şi proiectele celorlalte biblioteci publice din judeţ cărora, prin lege, le acordă sprijin şi consultanţă metodologică.

Cele 5 biblioteci municipale, cele 6 biblioteci orăşeneşti şi cele 54 biblioteci comunale se află, din punct de vedere metodologic, profesional, în atenţia permanentă a echipei manageriale a Bibliotecii Judeţene.

Activitatea acestor este urmărită îndeaproape şi orice problemă care apare în bunul mers al bibliotecilor este prompt soluţionată, legătura cu bibliotecarii fiind una din preocupările noastre cele mai importante.

Pornind de la această conexiune puternică pe care o avem cu bibliotecile din judeţ, am luat iniţiativa de a stimula spiritul de emulaţie şi de competiţie dintre cele trei categorii de biblioteci.

Pornind de la aprecierea şi evaluarea activităţii bibliotecilor de pe întregul parcurs al anului 2010, am hotărât să desemnăm cele mai bune biblioteci din judeţ.

Criteriile pe care le-am avut în vedere au fost: calitatea muncii de bibliotecar, spiritul de organizare şi grija faţă de bibliotecă, capacitatea bibliotecarilor de a atrage cât mai mulţi cititori, spiritul de iniţiativă în organizarea unor activităţi cât mai atractive pentru locuitorii comunităţii locale în care fiinţează biblioteca, gama cât mai diversificată de servicii oferite utilizatorilor bibliotecii.

Nu a fost deloc uşor să selecţionăm, din toate cele 66 biblioteci publice din judeţ, pe primele trei, la cele trei categorii: biblioteci municipale, orăşeneşti şi comunale.

Activitatea tuturor bibliotecilor a fost bogată şi bibliotecarii au răspuns întotdeauna cu promptitudine la solicitările cititorilor, s-au preocupat ca toate categoriile de utilizatori să beneficieze cât mai mult de serviciile de bibliotecă.

Cu toate acestea, pentru activitatea din anul 2010, bibliotecile publice din municipiul Orăştie, din oraşul Haţeg şi din comuna Blăjeni au obţinut titlul de „Cea mai bună bibliotecă”. Într-o impresionantă ceremonie desfăşurată în ziua de 15 decembrie 2011, ora 10, la Casa de Cultură „Drăgan Muntean” din Deva, în sala „Liviu Oros”, au fost oferite diplome de excelenţă şi trofee reprezentanţilor acestor trei biblioteci.

Nu avem, desigur, posibilitatea de a oferi recompense băneşti, dar recunoaşterea meritelor şi a strădaniilor depuse de aceste biblioteci pentru a fi în permanenţă gata să slujească cititorii, membrii comunităţii compensează cu siguranţă orice premiu material.

A fost prima ediţie a unei competiţii care, cu siguranţă, va antrena toate bibliotecile publice din judeţul nostru în activităţi tot mai interesante, organizarea unor evenimente culturale menite să valorifice potenţialul inestimabil pe care îl reprezintă bibliotecile publice.

 

Ioan Sebastian BARA

Categorii:PRESA

UN SEMN DE SĂRBĂTORI…

22 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Categorii:GÂND

UN GÂND DE SĂRBĂTORI: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate…”

21 decembrie 2011 Lasă un comentariu

Heb 1:1 După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

Heb 1:2 la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile.

Heb 1:3 El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvîntul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,

Heb 1:4 ajungînd cu atît mai pe sus de îngeri, cu cît a moştenit un Nume mult mai minunat decît al lor.

Heb 1:5 Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut?” Şi iarăş: „Eu Îi voi fi Tată, şi El Îmi va fi Fiu?”

Heb 1:6 Şi, cînd duce iarăş în lume pe Cel întîi născut, zice: „Toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!”

Heb 1:7 Şi despre îngeri zice: „Din vînturi face îngeri ai Lui; şi dintr’o flacără de foc, slujitori ai Lui”;

Heb 1:8 pe cînd Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate:

Heb 1:9 Tu ai iubit neprihănirea şi ai urît nelegiuirea: de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decît pe tovarăşii Tăi.”

Heb 1:10 Şi iarăş: „La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pămîntul; şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.

Heb 1:11 Ele vor pieri, dar Tu rămîi; toate se vor învechi ca o haină;

Heb 1:12 le vei face sul ca pe o manta, şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaş; şi anii Tăi nu se vor sfîrşi.”

Heb 1:13 Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: „Şezi la dreapta Mea, pînă voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?”

Heb 1:14 Nu sînt oare toţi duhuri slujitoare trimese să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mîntuirea?

Categorii:CREDO
%d blogeri au apreciat: