Arhiva

Archive for Noiembrie 2014

Satu Mare: Revista Citadela nr. 4-12/2014. Aurel Pop şi dragostea pentru literatură…

29 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Citadela 2 Citadela versiunea 6 (1), click pentru lectura

Categorii:literature, REVISTA

Despre Dumnezeu, în fiecare zi…

29 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Am primit de la Adrian Botez:

DUMNEZEU ABĂTUT

s-ambolnăvit Dumnezeu în mine – s-a-mbolnăvit
de greaţă: tuşeşte amarnic – plămânii şi-i scuipă – prin
aceleaşi locuri pe unde
mi-i scuip şi eu

l-am adus la sărăcie lucie – şi la
exasperare – la ultima tresărire de mânie – pe
Dumnezeul din mine – e atât de
abătut – atât de
abătut – încât îi vine uneori să se
spânzure de bara de foc a
pixului din mâna mea

atât de haìnă mi-i viaţa – încât
l-am nenorocit de tot pe Dumnezeu – i-am
batjocorit – cu migală – până şi cea mai
firavă – cea din
urmă boare de fericire – aşezată
sfios fluture – pe cea din urmă petală a
inimii

e atât de abătut – atât de abătut – încât pare
bătut de-a binelea

atât de abătut e Dumnezeu – încât
uită să-şi mai bată spre
absurdă trezie – conştiincios şi
responsabil – ceasurile din poală – ba parcă şi
anii şi secolele – ba chiar şi
eonii şi-i uită de la bătaie: a ajuns
mândrul şi fulgerătorul Dumnezeu de altădată – un
biet stins cerşetor mizantrop – o fiinţă debilă care tresare
nervos – la fiecare scârţâit al deschiderii vreunui
simţ – către vântoasele turbate-ale
lumii

dar nu mi-e milă de el – cum nu mi-e milă de
mine – iar de mine mi-e o cosmică
silă: pragul fiinţei nu l-am mai trecut de
nu ştiu câte vecìi – nu mai ştiu şi nu vreau să
învăţ cine sunt – dacă
sunt – şi nici dacă şi ce ar trebui să
fac

mă cain în surdină şi mă blestem – cu
aceleaşi cuvinte cu care Dumnezeu ar
face-o – dacă n-ar fi cumplit de
mahmur – dacă n-ar zăcea pe moarte – la
capul patului – la capătul
lumii

e mereu o seară murdară – mereu
felinarele nespălate uită să se
aprindă: pe această uliţă nu se
trece

cioclii – cărătorii de cadavre ale
ciumaţilor numai ei au trecut şi au răspândit peste
tot gustul trufaş – atotputernic sfruntat – al
ciumei

nimeni nu se poate pune în gură cu
ciuma: până şi Dumnezeu acceptă – cu un
zvâcnet dureros al
buzei de sus – această
realitate – ca pe-o alternativă
rezonabilă – faţă de plictisul de
moarte

păsările – tărgile – la fel ca şi
ceasurile – s-au lehămetit să mai
treacă: este târziu – şi
atât – ca şi cum medicul mediocru care tocmai a
murit – a apucat doar să pună un
diagnostic – şi cu atât ne-am
ales – precum cu pecetea blestemului – venit din
acea şură cosmică – unde-au murit de
urât toate stelele

…plouă cu cenuşă – iarăşi
plouă
***

Adrian Botez

Categorii:literature, POEMUL

Nicolae Băciuţ – Cenaclu, fapte povestite…

29 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Eveniment
La Colegiul Naţional “Papiu” a luat fiinţă Cenaclul Literar “Nicolae Băciuţ”
“Nicio jucărie nu e mai frumoasă ca jucăria de vorbe. Copiii, ca şi oamenii mari, sunt mai simţitori la vorbe decât la fapte, plăcându-le, mai mult decât faptele făcute, faptele povestite…” (T. Arghezi)
Reflectând asupra afirmaţiei poetului consacrat, un grup de 13 elevi ai Colegiului Naţional “Al. Papiu Ilarian”, susţinut de profesoara Luminiţa Boboc, a decis să experimenteze îndemnul.
Aşadar, făcându-şi cunoscută intenţia de a se constitui într-un cenaclu literar, şi nu unul oarecare, ci purtând numele unui reprezentant de seamă al culturii mureşene, Nicolae Băciuț, elevii noştri au avut onoarea să-l întâlnească într-o primă “şedinţă de lucru” pe scriitorul N. Băciuț.
Poet şi publicist, redactor la Televiziunea Română, scriitor cu numeroase premii şi distincţii literare, autor a peste 70 de cărţi, printre care şi “O istorie a literaturii române contemporane în interviuri” (vol. I şi II), Director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Mureş, dl. Băciuț le-a oferit elevilor noştri un exemplu de maturitate şi responsabilitate artistică, de implicare susţinută şi dăruire.
Dialogul s-a bazat pe sinceritate, dezvăluindu-le elevilor adevărata dimensiune a eforturilor depuse, a autodeterminării şi mobilizării lor.
Atraşi de cuvânt, de forţă magică a acestuia, tinerii speră că, sub îndrumarea mentorului lor, să poată descoperi şi ei, în curând, valenţele expresive ale “necuvintelor”.
Activităţile cenaclului vor avea ca scop: descoperirea tinerelor talente din colegiul nostru, publicarea textelor reprezentative într-o revistă a cenaclului, participări la diverse lansări de carte, întâlniri cu scriitori, actori şi artişti plastici consacraţi, participarea la spectacole de teatru urmate de discuţii cu actori şi regizori, schimb de experienţă cu alte cenacluri, excursii etc.
Elevii sunt, de asemenea, profund recunoscători doamnei Rodica Puia, poetă ea însăşi, preşedinta Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina, filiala Mureş – o prezenţă extrem de caldă şi stimulativă, doamnei psiholog Daniela Ilioasa, gazdă a întâlnirii respective, şi, nu în ultimul rând, conducerii liceului, care s-a dovedit foarte receptivă la iniţiativa elevilor.
“Urez succes şi zbor înalt Cenaclului literar Nicolae Băciuț, cu convingerea că lectura va continua să joace un rol fundamental în viaţa oamenilor, că accelerarea progresului tehnic va fi mereu însoţită de remedierea compensatoare a unui spaţiu liber pentru închipuire, visare şi căutare de sens…”
(Mioara Kozak, Inspector Şcolar pentru Limba şi Literarura Română, Limba Latină, Inspectoratul Şcolar Judeţean, jud. Mureş)
Profesor Luminiţa Boboc

Categorii:literature, PRESA

Un romancier pasionat: Radu Igna. Valea proscrişilor şi viaţa profesorului dedicat…

25 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Am primit de la LÖRINCZI FRANCISC-MIHAI:

 

 

Verbul a fi şi înnobilarea Omului Radu Igna

 

 

rudi

 

 

 

Radu Igna este un scriitor din Haţeg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba-Hunedoara. La ceas aniversar, 80 de ani, doresc să realizez şi eu un medalion distinctiv, o pagină omagială pe marginea cuvintelor. Voi face această apreciere literară subiectivă pe fundalul romanului Valea Proscrişilor, pe planul căruia putem sta împreună, doi dascăli, în ţinută, la masa verbelor, acelea care ţin omul în verticalitate aristocrată. Pentru că verbul a fi este cel care poartă amprenta divinului, a avea e deşertăciune.
Radu Igna face o radiografie a satului din perspectiva dascălului, o fină analiză, substanţială, a moravurilor şi a vieţii din perioada anilor ´60, perioadă aflată sub razele însorite ale epocii de aur. Rumoarea inimilor, rezonanţa acestora la atingerea corzilor adânci, suişurile şi coborâşurile fireşti ale sufletului omenesc sunt frumos şi fidel suprinse păstrându-le şi consemnându-le prospeţimea trăirii şi autenticitatea temporală. Scriitorul surprinde cântecul magic al profunzimilor umane, vâltoarea unora sau molcomul sufletesc al altora, în bătălia cu firescul şi echilibrul vieţii, cumpătarea unuia sau vertijul viciilor altuia. Este atâta cumsecădenie în scrierea lui Radu Igna. Maliţiozitatea este ţinută în frâu. Morala stă în picioare. Reflecţiile sunt pline de adâncime. Expunerea este naturală, nu se simte nicio sforţare. Totul este rânduit în cuvinte încăpătoare, curate şi niciodată lăsate în neorânduială. Simţi cuvintele cum ţi se lipesc de suflet. Aceasta se datorează scriitorului onest, bun mânuitor al condeiului, un fidel cunoscător al psihologiei abisale a oamenilor, caracter încercat de forja experienţei vieţii, iar metalul curat care iese de sub dalta scriitoricească este dublat de simţul artistic fin. Cuvintele m-au înmiresmat, citindu-le. Nu poţi ajunge oricum la sufletul cititorului. Radu Igna este un dascăl, un Om care fiinţează în nobleţe. Autorul se mută în tine cu toată lumea satului deopotrivă şi îţi mobilează gândurile, sentimentele, cu gânduri alese care ţi se sedimentează în adâncuri, ca pe câmpurile iudeilor mana cerească. Iar când eşti atins de frumuseţea cuvintelor pe care ca un adevărat discernător, le zboară în tine, devii parte a acestui ţinut aristocartic al lui a fi. Devii persoană, înălţat la starea divină, aşa cum frumos scrie Gracian în Criticonul, persona autentica y verdadera, în traducerea magistrală a lui Sorin Mărculescu, pe care am avut plăcerea să îl cunosc, într-un cerc scriitoricesc erudit, la „Colocviile George Coşbuc” de la Bistriţa, anul acesta. Privind din acest unghi, de pe acest fundament lucrurile poţi şi tu să vezi panoramic lumea, aşa cum o vedea personajul Cristian Ştefănescu, de pe prispa casei nobilului Vlad Gernemiza sau să respiri aerul frumuseţii în tihna unei clipe în ochii limpezi ai frumoasei Cumbria: sta cu ochii închişi, cu un lujer de vis pe buze.
Când se forţa forjarea omului nou, totdeauna dintr-un metal slab, din oameni reduşi puşi în funcţii de conducere, dascălul de ţară are aceeaşi responsabilitate, a avut-o şi ieri, o are şi azi, aceea de a modela sufletele plăpânde, de a le scoate în aerul rarefiat al frumuseţii, de a le stârni spiritul spre a se înalţa din animalitate, pentru a le îmblânzi firea şi instinctul.
Scriitorul prezintă viaţa din Valea Proscrişilor aşa cum a fost ea, cât de fidel posibil, o lume arhaică, rudimentară, autentică, trăită în moralitate, aşezată în sfinţenie, cu obiceiurile locului, distilate în taina frumuseţii şi latura adumbrită adusă de omul nou, modificările în peisajul locului şi în structura oamenilor. Se petrecea o înstrăinare a omului de loc, a omului faţă de semenii săi, tocmai sub aparenţa, perdeaua comunităţii. Nu se produce unirea, ci dezbinarea comunităţii prin înscăunarea obrazului gros, a muncii făcute cu superficialitate.
Dascălul pasionat, dedicat meseriei până la sacrificiu, este înlocuit cu dascălul- surogat impus de noul regim. Sub masca inadaptării dascălului tânăr într-o comunitate mică, arhaică, într-un sat retras de lume, Valea lui Vlad, scriitorul întrezăreşte perioada de inadaptare a omului scos din starea lui naturală şi aşezat forţat în lumea omului nou, o lume fără substanţă şi fără Dumnezeu. Rezistenţa se face prin caracterul puternic, prin educaţie sănătoasă. Omul fără Dumnezeu este un om gol, fără şansa de a rămâne în timp.
Autorul se impune prin echilibrul scriiturii, prin autenticitate, umor bine proporţionat. Romanul urmăreşte pionieratul în profesia de dascăl a lui Cristian Ştefănescu, obligat să slujească, prin repartiţie forţată, într-un sat uitat de lume şi de timp. Dascălul învaţă din ritmul natural al vieţii, simte fiecare clipă a dramei în care este forţat să se mişte. Dar drama şi meandrele evenimenţiale şi viaţa aspră a oamenilor din sat, a elevilor care cu greu fac faţă studiului, a ţăranilor care muncesc pământul şi sunt condamnaţi să nu poată a-şi depăşi condiţia, labirintul acestor suflete este un parcurs miraculos şi dascălul devine parte a acestora: de la dureroasa experienţă a elevului care nu poate să dedice timp studiului, prins în mrejele gospodăriei, la Koty Neni, care se roteşte într-un univers închis al bucătăriei, o lume care o defineşte, până la dramele şi aventurile amoroase din sat şi la contemplaţie şi meditaţie alături de câteva minţi mai luminate: judecătorul, Vlad Gernemiza, Gorun, Tirea. Marile drame aparţin timpului care le gestionează cu măiestrie, care dărâmă oameni sau îi ridică în pânza subţirea a prezentului. Ştefănescu, profesor educat, pregătit, care îşi urmează rostul didactic cu aplecăciune nu poate accede la funcţia de director, aşa cum i s-ar fi pregătit, deoarece regimul îl ridică în scaun pe omul nou, arogant şi incompetent.
Am vrut ca prin aceste cuvinte să conturez un medalion literar al scriitorului Radu Igna de la Haţeg, la ceas aniversar, la optzeci de primăveri în Grădina Împărătească. L-am cunoscut pe scriitor de curând, în anul 2013 la Târgul de Carte „Alba Transilvana” din Alba Iulia. Mi-a plăcut omul, atitudinea verticală, onestitatea, un om aşezat, cu un umor fin, un om natural, fără înţolire. Am ciocnit atunci, îmi mintesc, după o prezentare de carte, un pahar de gin, am închinat creştineşte, iar la masă timpul l-am modelat cu un dialog prietenesc. Şi, ca-ntr-o sorbitură, am putut să văd omul din spatele cuvintelor. Când întâlnirea are loc între oameni naturali, care se mişcă în adevăr şi nobleţe, apropierea nu are bariere. Sufletele noastre au stat alături când cuvântul le era templu. Ne-a legat apoi profesia de dascăl, pe care amândoi am îmbrăţişat-o. De curând mi-a spus cu blândeţe, ca un sfat de viaţă pe calea învăţământului: Răbdare, dăscălia-i lungă! Şi ştiu că au fost vorbe sincere şi moralizatoare. Au venit ca un pahar de apă rece de izvor într-o zi de vară caniculară.
Şi am ales ca pe acest fond al cărţii Valea proscrişilor, care este o descindere în lumea şcolii, să aduc un omagiu dascălului şi scriitorului Radu Igna, prin înfiltraţii, comentarii pe marginea cărţii, prin scurte instantanee şi panse-uri literare despre om şi carte deopotrivă.
Animat de interstiţiile textului, cugetând alături de scriitor pe prispa casei lui Vlad Gernemiza, respirând adânc aerul ruralului, în care m-am format şi eu ca om, iar mai apoi am revenit ca dascăl în satul cu şcoala sub Dealul Bisericii, am retrăit şi eu iniţierea mea în tainele dăscăliei.
Cartea scriitorului Radu Igna, Valea Proscrişilor, este ca o bibliotecă vie în care intri şi devii personaj şi trăieşti alături de dascăli şi alături de toată suflarea satului, care se mişcă într-un ritm ancestral, cu ciclicitatea naturală impusă de mersul anotimpurilor.
Un drum iniţiatic, de descoperire a ta prin clătirea cu sufletul celuilalt, este cel pe care am pornit în a descoperi pe omul aşezat, echilibrat, plin de vitalitate, omenos şi discret, cordial şi sociabil, deschis şi modest, un suflet cald, amabil şi păstrând un umor din acela rar, subtil, care încântă şi te duce în sufletul său. Aşa m-am simţit eu lângă Rudi, cum îi spun prietenii, ca în compania unui nobil, mereu respectuos, distins şi înclinat spre bunătate, jovial şi plin de vitalitate. Timpul petrecut, chiar dacă întâlnirile au fost scurte, a fost o desfătare, tihnă în cuvânt, rod în cumpătare, nobleţe şi reverenţă, prestanţă şi onoare.
Evenimentele cărţii se derulează într-un spaţiu amplu şi un timp darnic, în anii ´60-´80, în epoca socialistă când sciitorul pune în centrul cărţii sale dascălul dintr-o comunitate rurală mică, în care luptă cu morile de vânt, în vremurile când aparenţa era consolidată de noul regim şi lumea era în schimbare. Se încerca păstrarea curată a profesiunii de dascăl, dar onestitatea şi dăruirea sunt înlocuite repede de personaje care nu fac cinste educaţiei, dar care sunt promovate la conducere. Dascălul Critian Ştefănescu vede dincolo de aparenţe, meditează, primeşte de la elevi şi de la oameni simpli lecţii de viaţă. În labirintul interior reverberează dramele ţinutului. Omul în încercarea de a ieşi din această vale condamnată la superficialitate şi mărginire, se încurcă în iţele comunităţii, trăieşte, iubeşte, suferă, învaţă, încearcă să se adapteze, dar nu reuşeşte. Dezgustul dascălului după înscăunarea noului director, numit preferenţial, pe criterii politice (această plaga nu a fost eradicată nici azi), îl determină să plece din Valea lui Vlad şi o face cu toată viteza, la volanul maşinii, cugetând la vorbele shakespeare-iene, că lumea asta şi-a ieşit din ţâţâni.
Pare un spaţiu atemporal cel în care evenimentele nu îşi pot ieşi din matcă, singură Limpejoara, râul din sat, la viituri poate să se reverse peste maluri, râul care prin toponimie transcede acest loc în care aparent nu se întâmplă nimic. Acest experiment existenţial, viaţa ca viaţă, cale de răscruce în evoluţia şi traiul de dascăl de ţară, îl prinde pe Cristian Ştefănescu, alter ego autorului, în vârtejul schimbării unei societăţi care se îndepărtează de natural, de autentic şi trăieşte un moment al prefacerilor, când totul se diluează în artificial, în aparenţă, lipsă de conţinut, poleială, toate pedepsite de condeiul scriitorului, păcat care se multiplică, nu se ajunge nicidecum la însănătoşire. Astăzi, iar şi iar, tarele înrădăcinate puternic în societate par a condamna oamenii să se rotească în aceeaşi vale a proscrişilor şi să nu poată ieşi în aerul rarefiat al societăţilor democratice.
În aceste exerciţii de singurătate, pe fondul iniţierii în dăscălie, omul cugetă asupra rostului vieţii, a relaţiilor dintre oameni, la tradiţii şi obiceiuri, vicii omeneşti, se trece şi în planul ocult, al visului şi superstiţiilor; meditaţia şi contemplaţia fiind calităţi ale omului superior care vede dincolo de dealuri, de Valea lui Vlad şi care face previziuni profunde.
Azi Radu Igna în frumoasa iarnă a bătrâneţii, cum o denumeşte Gracian, vede dincolo de valea în care trăim şi ne invită la o cină de taină la înălţimea vrăjită a cuvintelor.
Îi doresc dascălului şi scriitorului Radu Igna, din suflet, multă sănătate, putere de a scrie, să se bucure de marea familie pe care o are şi să nu uite că trebuie să mai ciocnim cândva un pahar cu gin, pentru că nu am putut fi prezent la aniversarea din 6 noiembrie de la Hațeg.

LÖRINCZI FRANCISC-MIHAI

Categorii:ESEU, literature

Critica poeziei după Artur Silvestri. Eveniment şi patrimoniu cultural…

25 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Layout 1

Categorii:literature, PRESA

Ora de religie… Un punct de vedere constituţional

25 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

Curtea Constituționala a hotărât la 12 noiembrie 2014, ca obligația de a face cerere pentru ca un elev sa nu participe la ora de religie, prevăzuta in legea Educației, este neconstituționala, reprezentanţi ai Curții Constituţionale au arătat clar că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcuta doar de cei care vor sa studieze disciplina şi nu în modul stabilit prin legea supusă analizei de constituţionalitate.
Prin decizia mai sus arătată, judecătorii CCR au stabilit ca prevederile articolului 9 alineatul (2) din Legea invatamantului numărul 84/1995 si cele ale articolului 18 alineatul (2) teza intai din Legea educației naționale nr. 1/2011 sunt neconstituționale.

Religia face parte din planul cadru de educaţie. Pana acum, elevul major, părintele sau tutorele trebuiau sa depună o cerere pentru a nu participa la cursurile acestei discipline. In urma deciziei, s-a stabilit ca trebuie sa spui când vrei sa participi la cursurile de Religie, nu sa spui când nu vrei. Astfel, s-a decis ca aceste cereri vor fi completate doar de cei care vor sa fie prezenţi la ora de religie conform Curții Constituționale. Şmecheria din lege nu a ţinut, Constituţia se aplică şi are efecte, chiar şi pentru credinţa oamenilor.
Ce poziţie are Iisus referitor la Evanghelia pe care a lăsat-o oamenilor:
„Mar 16:15 Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.
Mar 16:16 Cine va crede şi se va boteza, va fi mîntuit; dar cine nu va crede, va fi osîndit.
Mar 16:17 Iată semnele cari vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;
Mar 16:18 vor lua în mînă şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mînile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.”
Mar 16:19 Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S’a înălţat la cer, şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.
Mar 16:20 Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvîntul prin semnele, cari-l însoţeau. Amin”.

Categorii:CREDO, PRESA

Gala de la Alba Iulia în câteva fotografii realizate de Dumitru Hurubă. La cina poeziei române contemporane

25 Noiembrie 2014 Lasă un comentariu

 

Foto: Dumitru Hurubă, scriitor, Filiala Alba-Hunedoara a USR

%d blogeri au apreciat asta: