Arhiva

Posts Tagged ‘POEZIA’

POZIA CA SEMN

19 noiembrie 2010 Lasă un comentariu

EI

Motto :

“Un tăciune si-un cărbune,

Taci poet provincial,

Ca s-a reformat chestura

Şi-ti duc versul la canal…”

Ioan Evu – ”Doina reformată

 

 

Ei.

Ei se-mbracă-n haine străine, first hand,

se hrănesc cu alimente preparate după o reţeta străina,

se iubesc după o moda străina,

vorbesc între ei la telefoane străine,

se salută în limba engleza,

au amintiri comune din Germania,

sau Insulele Marshall,

dar se-njura româneşte…

Ei

urinează la temelia casei de lemn,

urina lor inflamabilă aprinde

Muzeul Satului, Muzeul Omului,

Muzeul Ideii,

se visează miniştri,

pregătiţi să valseze cu televizorul,

ei,

născuţi de MAMA MOARTE…

ei,

vor fi înmormântaţi intr-un ţipăt…

Categorii:literature Etichete:

DESPRE VIERU Se ştie că suferinţa este un motor indispensabil (şi nicidecum suficient) al creaţiei autentice. În acest sens, destinul a fost peste măsură de „darnic” cu Grigore Vieru.

2 septembrie 2010 Lasă un comentariu

Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.
Grigore Vieru

Se ştie că suferinţa este un motor indispensabil (şi nicidecum suficient) al creaţiei autentice. În acest sens, destinul a fost peste măsură de „darnic” cu Grigore Vieru. Ce îl particularizează însă în mod categoric pe el în această asociere este faptul că, spre diferenţă de o probabilă majoritate a poeţilor, suferinţa lui Vieru nu are cause personale, individuale, ci este expresia unei drame colective, anume situaţia unei comunităţi întregi de oameni de a deveni proscrişi în propria lor ţară – pe pămînturile de care ţara se leapădă şi pe care le declară străine. Această dramă el o trăieşte zi cu zi, noapte cu noapte, în toate fibrele fiinţei sale. Puţine sunt poemele vierene unde să nu fie sezisabilă trauma individului marcat, direct ori indirect, nu numai de cele petrecute la Ialta, acum 65 de ani, dar şi de evenimente „politice” mult mai recente. Dacă sunt necesare – ori inevitabile – clasificările, Vieru nu poate fi categorisit altcum decît poetul care, prin asumare voluntară şi definitivă, devine vocea durerii neamului, poetul tragediei naţionale a poporului romîn.

Poetul Vieru, omul Vieru, patriotul şi iubitorul de neam Vieru, a fost pe baricadele reîntregirii mutilatei fiinţe naţionale pînă în ultima zi a vieţii sale. Modul însuşi cum ne-a părăsit – într-un suspect accident de trafic, venind de la o comemorare în memoria nu altuia decît Eminescu însuşi, cel pe care cu extremă generozitate pentru limba noastră îl egala cu ea (vezi „Cîntec basarabean”, în cuprinsul acestui volum) – e simptomatic.

Nu ne simţim capacitaţi a emite evaluări definitive, afirmînd că sacrificiul lui Vieru a fost inutil. Dar starea realităţii în care (supra)vieţuim în Romînia exact acest lucru îl indică. Triumful deplin şi ireversibil al forţelor răului. Este, în definitiv, un fals, chiar dacă unul involuntar, a scrie ori rosti acest substantiv propriu („România”) fără a preciza imediat că e vorba de un mit, de o fantezie pur politică. O fantezie susţinută pe baze exclusiv ideologice, pe un traseu deşert, a cărui destinaţie putativă este himerica „integrare europeană”. O Românie ce cată a se redefini după procustienele directive trasate nu de vreun „congres al partidului”, ci de la tribuna celor cu funcţii supreme în administraţia şi cultura românească, a căror misie e să ne arate cum ne putem debarasa rapid şi fără urme de „cadavrul din debara numit Eminescu”. Un areal al existenţei morbide, unde confiscarea se confundă cu firescul, şi unde tot ce se întreprinde, de la confirmările şi para-confirmările amputărilor teritoriale pînă la entuziasmul auto-lobotomizării culturale, se face cu omniprezentul deziderat de a fi pe plac celor puternici. O redefinire deci nu prin afirmare valorică, ci prin auto-anihilare, prin spirit lacheist şi prostituist. „Integrare” au făcut şi Stalin şi Hitler în 1939 prin reprezentanţii lor Molotov şi respectiv Ribbentrop, implementînd-o cu tancurile – un argument, e drept, mai puţin sofisticat decît cel al „nivelului de viaţă”, cel al „drepturilor umane”, ori cel al „democratizării”, triada vînturată infatigabil de propaganda occidentală de astăzi. Imperialismul forţei brute, al invaziilor militare şi ocupaţiei fizice, este succedat de cel cu mînuşi albe numit globalizare. „Formele se schimbară, dar răul a rămas”, ar zice Eminescu.

Realitatea, aşadar, este complet alta. Realitatea se cheamă, de exemplu, „republica molotova”, după unica perifrază justificabilă ce am auzit despre această plăsmuire cartografică pînă în prezent. Realitate se mai cheamă şi ion iliescu şi petre roman, guvernanţii care încă din august 1991 s-au grăbit să „recunoască” acest avorton al istoriei drept viabil şi legitim – după speranţa lor, întru eternitate. Realitatea mai poartă egal de ruşinoasele nume emil constantinescu şi victor ciorbea, care cu de la sine putere au făcut cadou – repetăm: făcut cadou – tot nordul Bucovinei şi întreg sudul Basarabiei noilor noştri vecini de la răsărit încă din iunie 1997. Ce avantaje personale au obţinut indivizii respectivi prin aceste „tranzacţii de vindere a ţării pe parcele”, evident nu cunoaştem. În democraţia noastră incurabil originală, nu vom cunoaşte nicicînd. Ce ştim însă cu siguranţă absolută e că toţi aceşti şi-au înscris temeinic şi irevocabil numele în Cartea Infamiei, alături de tache ionescu, alexandru vaida-voevod, carol al doilea, mihai pacepa şi alţi trădători de neam. Tuturor acestora, şi celor ce le vor continua spiritul, le dedicăm poemul următor:

TESTAMENTUL LUI MANOLE

El, stăpînul de-atunci
Cu obraz neschimbat
De-a istoriei munci.
Noi, sub bici şi porunci
Am răbdat şi-am sperat.

În poeme soldat
Şi-n războaie poet
De pe-al său parapet
Cu stiloul-stilet
Ori cu pumnul a dat.

Pe cei slabi i-a scuipat
Pe puternici i-a lins.
Cu-ai săi fraţi, înadins
Şi cu-al ţării cuprins
El s-a răscumpărat.

Cîte holde-atîţi crai
În al nostru regat
De căpuşe mînat…
În satanic alai
Au supt gura de rai.

Cînd nimic n-a rămas
Din cel plai fermecat
Trişti, în minţi ne-am retras…
Pînă ne-a-nstrăinat
Limba, al minţii glas.

Peste hău, triumfal
Monument şi-a-nălţat.
O, păstor ancestral
Dintre neguri chemat
La judeţul final!

Manole, Manole
Tu, soţ şi părinte
Al durutei ginte
De blestem desfă-ne
Vieţile redă-ne!
Aşa ne-am rugat
Şi l-am implorat.

Iar el, meşter mare
Cetăţean de-onoare
În zid uzurpat
Ne-a înmormîntat
La apus de soare.

Frauda şi travestiul numite „România”, cea care va rămîne în istorie drept „patria care îşi devorează fiii credincioşi” e încă ţinută cumva pe patul său de muribund, într-o stare de agonie perpetuă, cu respiraţie artificială, cu infuzii valutare şi efuzii patriotarde. Ce nu conştientizează însă cei care ne vînd – atît cît a mai ramas din noi – e faptul că spiritele din scrinul Pandorei de ei slobozite se vor întoarce ca un bumerang pentru a-i stîrpi. Prin „legitimarea” (adică legitimare la nivel pur politic) entităţii hitlero-staliniste de peste Prut, prin „dialogul european” ce ei acordă incondiţional separatiştilor de la Chişinău, ei au creat precedentul ce posibilitează cît se poate de real şi cît se poate de probabil „iugoslavizarea”, dezintegrarea treptată a ţării. Pentru ei, „integrarea prin dezintegrare” nu reprezintă măcar un paradox. Dacă avem o „Republică a Moldovei de Est”, nu e cazul să ne mirăm că vom avea şi o Republică a Moldovei de Vest, o Republică a Ardealului, o Republică a Banatului şi aşa mai departe. Vieru însuşi ne atrage atenţia, în unul dintre aforismele sale: „Dacă sunt doi domnitori în ţară, se va găsi şi al treilea”. Şi nu sunt necesare abilităţi speciale pentru a prezice că relaţiile diplomatice Bucureşti-Iaşi, Bucureşti-Cluj, Bucureşti-Timişoara etc vor fi nu mai puţin cordiale decît cele dintre Bucureşti şi Chişinău.

PAUL ABUCEAN

Categorii:literature Etichete:

VIERU, POEZIA CA DEFINIŢIE …

2 septembrie 2010 Lasă un comentariu

PRIMIM DE LA NICOLAE BĂCIUŢ:

GRIGORE VIERU ÎN LIMBA ROMÂNĂ ŞI ALTE TRADUCERI DIN ANTOLOGIA APĂRUTĂ LA EDITURA „NICO” ÎN TRADUCEREA LUI PAUL ABUCEAN

Aceştia suntem noi

Aceştia suntem noi :
Buni cît se cuvine
În mijlocul răului.
Răi – niciodată.
Se miră noaptea
Că a clocit sub ea
Întuneric,
Dar au ieşit
Pui de lumină.

Así somos (Aceştia suntem noi)

Así somos:
debídamente buenos
en médio de la maldad.
Malvados – jamás.
Se maravilla La Noche
que,
habiendo ella enclocado
tiniebla,
le han salido pollitos
de Luz.

Nous sommes ainsi (Aceştia suntem noi)

Nous sommes ainsi:
dûment bons
au milieu de la perfidie.
Méchants – jamais.
Se merveille La Nuit
voyant sortir de ses oeufs ténébreux
des poulets
de Lumière.

This Is How We Are (Aceştia suntem noi)

This is how we are:
duly kind
mid wickedness.
Evil – never.
It baffles The Night
to see that,
having hatched mirk,
out come chicks of Light.

Ediţie apărută cu sprijinul

ASOCIAŢIEI „NICOLAE BĂCIUŢ”

PENTRU DESCOPERIREA, SUSŢINEREA ŞI PROMOVAREA VALORILOR CULTURAL – ARTISTICE ŞI  PROFESIONALE

540390 Târgu-Mureş, ROMÂNIA, Str. Ilie Munteanu nr. 29

Categorii:literature Etichete:

LA JUDECATĂ …

1 septembrie 2010 Lasă un comentariu

PRIMIM:

SUNT REGII LUMII STRÂNŞI LA JUDECATĂ…

sunt regii lumii strânşi la Judecată,
îngenuncheaţi sub clopote de cer ;
El nu-i un vis: e Trăsnet şi e Tată!
…s-a şters cotlonul laşului: „eu pier”…

în nemurire surghiuniţi – cenuşă
venit-a-acel „acum” de necrezut:
căci spre Hristos – doar lamura e uşă!
…acum – ferice-i cel ce-a fost durut!

n-ai un’ să-mpingi nici după cin’ te-ascunde:
privirea Lui te arde – te pătrunde –
iar împăraţii neamurilor toate

se zvârcolesc în pulberi preadeşarte…
smerenia nu-i mască de o seară:
nu-ţi jupoi viaţa? – ‘geaba cauţi Scară!
***
ADRIAN BOTEZ

Categorii:literature Etichete:

PRIMIM DE LA ADRIAN BOTEZ: DESCÂNTECE DE VARĂ!


BUREŢI PÂNDITORI

miros de greu-al-pământului
bureţii: stingheri
bănuitori pânditori şi bâlbâiţi de sfială – ies de după
un trunchi de copac – fără fală – şi
mă-ntreabă – în şoaptă
îndelungită – hodorogită – clefăită – câte şi
mai câte – despre
mersul prin văzduhuri al stelelor – văzduh şi
stele pe care ei – din pivniţa vintrelor (având-o gazdă pe
bufniţa răstigniţilor
asfinţiţilor nopţii) – nu le vor vedea niciodată

nu – niciodată – de-acolo – dintre spaimele pitite-ale
lutului slutului – atât de
trist – mutului – nu se va vedea
scrisul de foc de pe coperţile
văzduhului
duhului

***

DESCÂNTEC DE MUNŢI

mărăcine de poveste
şuierată printre creste
a muntelui veste
din ceţi de pădure
din iernile sure
din paseri stârnită
în stele oprită…

…lumini de paing
doar pe-aici se ning…

ninge-o iară
tu vlăstară
de ocară
răsărită-n ochi de vară

din cleştar
arde iar
dor de vis
fără hotar

te-ai scornit din crai de vifor
fulger din guşă de prihor
şi-ai aprins amar
iarba de zadar
zamfir de trifoi
la nunta în toi
zeii mici cei doi

şi-a venit o slută
o bufniţă mută
şi-a tăcut tăcerea
şi-a orbit durerea!

dintre ploi
flori de sloi
am suit în munţi
pe cărări de frunţi
doara doarelor
maica norilor
şi a descântărilor

acolo-i lumină
Dumnezeu suspină
peste-o apă lină –
în cercure crină!

ADRIAN BOTEZ

Categorii:literature Etichete:

PILDELE ÎN VERSURI DUPĂ EUGEN DORCESCU, UN GÂND DE DUMINICA


Să-ţi intre bine-n minte şi-n urechi:
Nu clătina cumva hotarul vechi!
Să nu clinteşti străvechii bolovani,
Plini de licheni, de ierburi şi de ani,
Care-au hotărnicit câmpii, păduri,
Fâneţe şi livezi şi arături,
Care despart şi-mbină munţi şi văi –
Aşa cum au dorit părinţii tăi.
(22,28)
*
Nu osteni s-ajungi bogat. Nu-ţi pune
Priceperea în avuţii. Vrei oare
Să le priveşti, năuc, cum prind să zboare
Ca vulturul? Căci bogăţia are
Aripi. Nu e a ta. Doar ţi se pare.
Planează, dispărând, ca prin minune –
O acvilă de vis, topită-n zare.
(23,4-5)
*
Să nu mănânci din pâinea celui care
Se uită cu ochi răi. Să nu pofteşti
Bucatele-i, de-ar fi şi-mpărăteşti.
Chiar dacă te îmbie, sus şi tare,
Zicându-ţi: Bea, îmbucă ce doreşti!,
În suflet poartă cugete haíne
Şi inima lui nu e pentru tine.
De-aceea, pe-ospătar şi pe paharnic
Respinge-i. Gustă prânzul tău modest.
Altfel, curând vei vomita amarnic,
Te vei căi. Şi praful s-a ales
Din graiul tău cu gentileţe dres.
Ţi-ai risipit cuvintele zadarnic.
(23,6-8)

Categorii:literature Etichete:

UN POEM RĂTĂCIT…


LAMA DE CUŢIT
Lui Elvis Presley

Cum aş putea să te fac să crezi,
Este în puterea ta să accepţi raza blândă a lunii să-ţi atingă mâna ce scrie,
Dar până la urmă vei învăţa să plângi şi lacrima ta va cuceri partea nevăzută a lumii …
Precum în altul aşa şi în tine,
sângele îşi curăţă carnea din care ai fost făcut,
mi-a rămas în minte titlul unui tablou:
ce frumos miroase lama de cuţit când taie lemnul de santal,
dar poate mi s-a părut,
e atât de demult în lumea aceea de parcă nu a existat …

Categorii:literature Etichete:

POEM


PRIMIM DE LA ADRIAN BOTEZ

ARD ARTIFICII…

ard artificii îngerii spre mine
pe frânghiile cerului s-avântă!
roiesc prin piept albastrele jivine:
deşi catâr – inima frântă cântă!

nu pot fi supărat pe Tine, Doamne
cât Tu eşti ritmul vieţii mele:
indiscutabil – mă vei duce-n toamne
dar primăvara m-a spălat de rele…

şi vin spre Tine-n dănţuiri ciudate
tot risipind petalele pe trepte:
cei din oglinzi – râzând pe săturate

mă încunună-n zodii preadeştepte!
…de-atâta blând roire de lumină
s-a şters din frunte-mi scrisul cel de vină!

Categorii:literature Etichete:

EMINESCU …


MARIN SORESCU:

„TREBUIAU SĂ POARTE UN NUME”

Eminescu n-a existat.

A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptănata de crai.
Si niște ape ca niște copaci curgători
În care luna își avea cuibar rotit.

Si, mai ales, au existat niște oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Bătrân,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Cărora le plăcea să spună
Seara în jurul focului poezii –
„Miorița” si „Luceafărul” si „Scrisoarea a III-a”.

Dar fiindcă auzeau mereu
Lătrând la stâna lor câinii,
Plecau să se bata cu tătarii
Si cu avarii si cu hunii si cu leșii
Si cu turcii.

În timpul care le rămânea liber
Între doua primejdii,
Acești oameni făceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduioșate,
De curgeau doinele la vale
Pe toți munții Moldovei si ai Munteniei
Si ai Ţării Bârsei şi ai Ţării Vrancei
Si ai altor tari românești.

Au mai existat si niște codri adânci
Si un tânar care vorbea cu ei,
Întrebându-i ce se tot leagănă fără vânt ?

Acest tânar cu ochi mari,
Cât istoria noastră,
Trecea bătut de gânduri
Din cartea cirilica în cartea vieții,
Tot numărând plopii luminii, ai dreptăţii,
ai iubirii,
Care îi ieșeau mereu fără soț.

Au mai existat si niște tei,
Si cei doi îndrăgostiți
Care știau să le troienească toata floarea
Într-un sărut.

Si niște pasări ori niște nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si mascatoare șesuri.

Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.

Categorii:literature Etichete:

TREI ZILE, POEZIA DE DUMINICA …


TREI ZILE
Doar trei zile să mai poţi,
Doar trei zile să ai credinţă,
Toţi vor fi salvaţi, toţi,
Va fi o mare biruinţă…

Trei zile să ai răbdare,
Să priveşti la cerul nesfârşit,
Va răsări cuvântu-n zare,
Tu vei afla că eşti iubit…

Doar trei zile să mai speri,
Să aştepţi o veste bună,
Vei uita c-a fost un ieri,
Când pietrele -or să spună :

A înviat Isus în lumină,
Moartea fost-a biruită,
Şi iertarea o să vină
Scăpându-ne de orice ispită…

In trei zile lumea s-a schimbat,
In trei zile altul a fost veacul,
In trei zile -ai fost iertat,
Morţii afla-tu-i-ai leacul…

Atâta doar, trei zile pline
De răbdare, de speranţă, de credintă
Şi-n sufletul tău vine
Acel timp viu, de biruinţă …

CONSTANTIN STANCU

Categorii:literature Etichete:

POEME DE ADRIAN BOTEZ


BĂTRÂN LUP DE CER

văpăile din stele mă bronzează – mă
ard – mă topesc – mă
retopesc: din mine zboară – în toate părţile
cu şuier cumplit – doar
păsări de zgură
fierbinte

atâta chin şi atâta frământare de
lumină îmi vin din stele – încât
până şi un biet foşnet – rătăcit dinspre
pădure – îmi aduce bucuria răcorii – a
unei brize de linişte

atâtea mări de ceruri am străbătut
am ajuns un crâncen – bătrân şi de
atâtea flăcări în valuri tăbăcit – lup de
ceruri

acum mă trag către umbra înţelepţilor
daimoni ai copacilor – bătrân
nebun – năzuind înapoi – la sânul
răcoros al mamei sale

prea multă nelinişte – prea mult zgomot
inutil – acolo sus – printre
zodii: ele cred a forja
destine – pe care să le neguţeze – printre oameni şi
umbre

de fapt – doar
îşi spală rufele (murdărite de preaîndelunga lor
veghe) – în
regeasca familie a
Luminii

…tâmpla mi-o sprijin de-un
gând suspinat – mă-ndârjesc – şi
cu pumnii strânşi a revoltă – adorm

tot ce-i zidit – dinspre
ceruri – tot ce se izbeşte – din sus – de ţărmul
pământului – tot alaiul – mohorât – al
veacurilor – precum şi razele furişate-n
Palat – bătrâni dumnezei – neagra
Lumină – mă-nconjoară – cu uscată
înaltă-nţelegere: la ce strajă mai bună poţi râvni
tu – răstignitule pe vise
om?

***
CÂND EL MĂ VA CHEMA

când El mă va chema – se va face
linişte în pădure: razele lunii se vor
împletici printre cele-ale
soarelui – aiurare de
zodii

îmi foşnesc – de pe-acum – frunzele
smochinului – în locul
palmelor

e-atât de târziu – şi-i atât de
deşert – în oazele – unde
o viaţă întreagă – am crezut că
răsună chimvale – şi
ospeţe din plin

timpul înşelării s-a ghemuit
spăimântat de moarte – la picioarele
mele: gâfâie cumplit – gata-gata să
spargă crustele de lumină-ale
stelelor

Inorogul trece la pas – cu
capul drept în sus – ţintuit către Crucea
Sudului – grav trece pe sub coloanele
solemne – albele coloane-ale
pădurii: tropotul său hieratic instaurează
din nou – monarhia mistică-a
razelor – alungă
în umilinţă – ultimul ceas

…catastrofic sfâşiat – prin toate ungherele cosmosului
împrăştiat – atât de
incoerent în rostirea bietelor mărturii
dintr-o prea lungă – penală şi
regală poveste – despre care se
va spune că ar fi fost – cândva
viaţa mea

Dumnezeu oftând – deja – s-a întins peste
patul de cuie al
uitării

***

Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:

PENTRU NEAM


EU ŞI NEAMUL MEU

…de fapt – eu nu sunt niciodată doar
eu – ci sunt toate
neamurile mele – din veac şi
până azi: aşa că
atunci când mă iţesc eu
Neamul – pe la cusăturile
istoriei – trebuie
toate satanele să cadă
trăsnite – în
pulbere – şi sub
pulbere să se ascundă – să se
fofileze cât mai
pe tăcute – să nu care cumva focul
năpraznic al pumnului
meu – să se ia după
ele – pe sub pământ – şi
să le sece – dintr-o singură
sugrumătură – până şi izvorul lor
puturos

***

BOLŞEVISM COSMIC

cu râset – regeasca floare din gard viu
năvăleşte spre-nălţimi…E cartier
şi îndat’ un foarfec de oţel zglobiu
o retează fără milă – auster…

constelaţii albe-ucise zac pe-asfalt:
gardu-nchis în rece – verde uniformă
le priveşte cu dispreţul său înalt…
bolşevismu-impune-n cosmos a sa normă!

nu mai scrieţi despre flori şi stele:
odă foarfecelui neîndurător
prosternaţi – căci vânturile rele

au închis în ceruri sipetul cu dor:
au rămas doar rânjet de zăbrele
şi oţelul rece – ţăcănind omor…

***
Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:

HAŢEG, ORAŞ DE PROVINCIE


ORAŞ DE PROVINCIE

Pentru locuitorii din Haţeg
Oraş de provincie,
oraş unde Zalmoxe intră -n chioşcul de ziare,
e dornic de veşti, ce s-a mai întâmplat la Roma, la Ierusalim, la Ampelum,
oraş de provincie unde lupii se odihnesc pe asfaltul plin de instincte …

Oraş de provincie,
aceste cetăţi romane, aceste cetăţi străine, aceste cetăţi dace
plutesc în aer,
umbra lor se sprijină pe frunzele care alunecă din balconul dimineţii …

Oraş de provincie,
aici am descoperit iubirea,
aici m-a iubit Bendis, aici i-am sărutat sânii de miere şi piatră …

Oraş de provincie,
spre seară mă vor străbate suliţe de argint,
spre seară cerbul va paşte umbra, lupii, timpul, frunzele,
statuile,
la miezul nopţii oraşul va fi capitala unui sentiment …

Categorii:literature Etichete:

POEZIA DE DUMINCA DE CONSTANTIN STANCU


OMUL LUI DUMNEZEU

Vrei să fi cu adevărat Omul lui Dumnezeu ?
Să te bucuri în lucrarea dreptă şi sfântă ?
Intre cei bun şi curat nu-i greu
Să primieşti îndoită putere ce cântă …

E putere venită de sus, de la Tatăl,
E autoritatea pecetluită în duh,
Toate vestesc pe Isus împărat, iată- L,
Luminate prin cele ce vin şi se duc …

Faptele tale vor fi rodul şi semnul
Iar cel ce are toată puterea în toate
Arată o faţă luminoasă şi îndemnul
Atrage fiinţe, făcându-le curate …

Omul lui Dumnezeu de vei fi,
In jurul tău se va auri lumina
Şi o vei arăta la fraţi şi la fii,
Alungând vrăjmaşi ce tulbură Cina …

Biruinţa va fi veşnic asigurată,
Dusmanii vor fi orbiţi, nu îngăduiţi,
Doar cu arme spirituale invingi şi, iată,
Cu blândeţe vor fi chiar rătăciţi …

Duşi departe, în lumea neştiută,
Numai să rămână vertical şi-n credinţă
Poporul Tău din Cetatea crescută
Pe muntele pregătit pentru biruinţă …

De Omul lui Dumnezeu cine se atinge ?
De Ilie, de Ioan, de Elisei, de cei socotiţi ?
Doar prin har şi adevăr poţi învinge,
Rămând curat şi viu printre părinţi …

Aceasta-i minunea : să accepţi lucrarea
Lucrarea sfântă ce nu-i a ta,
E a celui ce-a făcut pământul şi marea
Şi ţi-a pus în inimă vie, dragostea …

Categorii:literature Etichete:

POEME DE ADRIAN BOTEZ


GARĂ PUSTIE

în mausoleul pustiu al gării – ignorând
paiele zburătoare-ale câmpiei dintre
linii – se furişează
bănuitor – un
asimetric – câine cenuşiu

cerul – gură de rechin
larg căscată – îl
caută – febril – cu
înverşunare:

până şi umbra jerpelită a
unui câine – poate pune în
pericol – capodopera
neantului

***

LILIAC

scăpărând misterios – maliţios:
liliacul – cutie cu
bijuterii

acest animal purtând blana tuturor
constelaţiilor primăverii – s-a suit
dintr-un singur salt – pe ramura
arcuită – a cerului

…şi cuvântează – voltaire-ian şi
vaticinar!

***
Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat: