Arhiva

Posts Tagged ‘INTERVIU’

INTERVIU REALIZAT DE ADRIAN BOTEZ CU PRIETENUL CONSTANTIN STANCU

31 Octombrie 2009 Lasă un comentariu

INTERVIU CU SCRIITORUL CONSTANTIN STANCU

1-…Stimate domnule CONSTANTIN STANCU – am remarcat, de la prima noastră „întâlnire” (internetistică şi, apoi, epistolară), o sensibilitate aproape maladivă a omului Constantin Stancu, egală cu aceea a Poetului/eseistului/criticului Constantin Stancu (folosind alte cuvinte, Poezia dvs. îl exprimă perfect pe omul care o scrie… – lucru rar întâlnit în literatura contemporană, grav histrionizată… – sau, cel puţin, în cea de înaltă şi autentică valoare! – iar dvs. aveţi o capacitate de vizionarism poetică şi de empathie critică mult peste medie!). Cum se împacă THEMIS-Zeiţa Oarbă (ŞI, CEL PUŢIN ÎN TEORIE, DURĂ!) a Justiţiei (aţi absolvit Facultatea de Drept, sunteţi, actualmente, jurist/consilier juridic…), cu inefabilul, uneori serafic, al Poeziei dvs. ?
Răspuns:
Extremele se ating. Sunt sensibil pentru a putea primi unele lucruri, sunt riguros pentru a le putea organiza şi a le da o finalitate. Privind la ceea ce scriu, în parte cronica, nu este exprimarea unui critic, ci a iubitorului de poezie care mai alcătuieşte un poem pe o temă dată, un poem al relaţiei. Nu am pretenţia de a fi pus în categoria criticilor de profesie, ci a prietenului care propune o operă ce ar trece neobservată. Aştept să trec la proză, e momentul în care voi putea fi altceva în felul meu de vieţuire. În Vechiul Testament, preluat din Biblia tradiţională, scrisă de evrei la început, Dumnezeu este bun şi drept, iar mila şi îndurarea se împletesc cu justiţia divină. Interesant că la evrei bun şi drept se exprima printr-un singur cuvânt, deci aici este rădăcina, cuvântul care poate cuprinde viaţa în cupele sale. Şi trebuie să sorbim cupa întinsă de Mâna Divină. Nu mai cred în metafora zeilor şi a zeiţelor, ci mă focalizez pe UNU, adică fiinţa TRIUNICĂ. În fond apa mărturiseşte pe pământ: lichid, gheaţă, abur, toate apa din care suntem plămădiţi alături de ţărână, dar nu suntem … noroi … ( vezi Nichita ).

2-Poezia dvs. vine (cum frumos zice confratele dvs., Poetul hunedorean şi prieten comun, Ioan EVU: Trăind în spaţiul mirific al Tării Haţegului, acest poet cu chipul sculptat într-o stâncă a Retezatului are în privire ceva din transparenţa adâncă a lacurilor montane) dinspre dumnezeiescul şi stră-istoricul Ţinut al Haţegului. Ce şi cât consideraţi dvs. că datoraţi (peste ce a spus, cu atâta dreptate, Ioan EVU!), din punct de vedere al “poeticului poeziei” dvs., acestui ţinut, la care românii n-au învăţat, încă, să se închine?
Răspuns:
Ţara Haţegului este o zonă interesantă, iar prietenul, vecinul şi prozatorul Radu Igna a prins ceva din miracolul acestui loc despre care au scris mulţi oameni mari, nu au putut face abstracţie de ţară ca ţară. Cartea sa despre vocaţia culturală a Tării Haţegului este un document care nu ar trebui să treacă neobservat.
Nu pot spune nimic despre această legătură, dar Densuşianu scria despre poezia pământului, simţea poezia locului, a intuit bine stare pământului. Ca tânăr am fost pe Retezat, iar mai nou, fenomen recunoscut public, această zonă este printre cele mai frumoase din lume. Ori frumuseţea care tinde spre absolut, vine de din Dumnezeu. Aici a fost în vechime un important adânc de mare, aici, pe dealurile Haţegului unii au crezut că a fost cetatea lui Decebal ‼ Sunt astfel de speculaţii, istoricii nu admit aceasta, dar pe dealul Haţegului a fost o cetate cândva, o vatră, apoi toate monumentele existente care înseamnă istorie, mit, legendă, viaţă de om simplu şi de voievod.
Aş invita pe orice la un traseu în Munţii Retezat, acolo s-a mai păstrat ceva pur şi apoi să prinzi păstrăv din apa de munte, eşti pe altă planetă, ori deja trebuie să faci un reportaj de pe această planetă …
Sunt multe de zis, dar trebuie să înţelegi că pământul pe care stai e uneori sfânt. La mânăstirea Prislop simţi că eşti pe o gură de rai, asta se simte, locul are ceva mirific. M-am rugat în locaşul săpat în stâncă de Ioan de la Prislop şi am simţit că ceva îmi atinge fruntea deşi nu era nimeni acolo, era poate Duhul Sfânt, e ceva ce se trăieşte şi nu trebuie să priveşti neapărat la sfinţi, ci direct spre Dumnezeu, cu mult curaj …
Bea apă din izvoarele din Retezat şi nu te saturi, deşi nu are gust, nu e poluată, adică atinsă de păcat … Fă un culcuş din cetină de brad şi dormi sub stele, repeţi povestea Părintelui Avraam …într-un alt loc …

3-Faptul că aţi “evadat”, o vreme, în lumea Bucureştilor, este resimţit, de dvs., ca o perioadă de “dezertare” moral-spirituală, sau este doar o modalitate de a “înteţi focul prin depărtare de origini”, de a învăţa, mai din afunduri, să iubiţi Munţii Sfinţi ai Haţegului? Cu adevărat, acum, întors în Haţeg, vă simţiţi re-întors în Paradis…?! – cel puţin din punctul de vedere al spiritului omului terestru…? Expresia dvs. poetică, din Pomul cu scribi (“acolo, în Retezat, poţi scrie o scrisoare de dragoste/direct pe tălpile lui Dumnezeu”sau: „mă prind cu ambele mâini de marginea cuvântului/şi urc spre răsuflarea ta, Doamne…” ), exprimă optim, ceea ce simţiţi pentru tărâmurile magice, unde v-aţi întors?
Răspuns:
La Bucureşti am ajuns datorită fenomenului migraţiei forţei de muncă specifică în capitalism, dar acolo, într-un apartament simplu, am dus o viaţă de călugăr, am citit în afara programului de muncă, am fost la Muzeul Ţăranului Român, la Muzeu Satului, la Muzeul de Artă, nu am întâlnit pe nimeni important acolo, era imposibil, un om sensibil nu poate intra în contract cu o lume a interesului. Capitala nu vede Provincia, Provincia este deja altceva decât cred cei de acolo. Doar cutremurul va face legătura, atunci toţi vor sări în ajutor, altfel … Am scris în timpul liber şi m-am lăsat scris, presiunea capitalei te face să explodezi, iar eu am preferat să explodez în operă … Haţegul e Vatra. Aş fi dispus la o nouă experienţă altundeva, dar m-aş întoarce la Vatră, ca un soldat la final de ciclu …

4-Sunteţi de o discreţie (orfică şi umană) şi de un perfecţionism de bijutier care, cel puţin pe mine, mă fac să cred că veniţi din altă lume…Este în firea dvs., înscrisă dintotdeauna, această discreţie?!… sau v-aţi construit-o, ca stare prin care vă alimentaţi confortul dvs. spiritual, necesar caligrafierii Poeziei dvs.… – …sau este, mereu, un dar al “ursitoarelor haţegane”, un fel de testament al Ţării Haţegului, pe care spiritele superioare ale locului v-au “ţinut”, cu jurământ, să-l respectaţi, dacă vreţi “să vă fie bine”…?
Răspuns:
Scriu sub imperiul inspiraţiei, apoi revăd textele de mai multe ori la intervale de ani, chiar, mă dau puţin înapoi, în moarte, vorba poetului, ca să am perspectivă, ca să înţeleg. Psalmistul spune că Dumnezeu îşi purifică Cuvântul de şapte ori, ca aurul sau argintul, pentru a-L face pur, ori asta cred că trebuie să facem şi noi, oricum Dumnezeu ne purifică de şapte ori pe cei aleşi, pentru a ne face fiinţe …, puse deoparte …
Nu mă grăbesc, deşi din punct de vedere al eternităţii, e o grabă …
Cărţile mele includ mai multe volume fiecare, nu am avut ştiinţa marchetingului, dar apar destul de rar, nu cred că un poet se poate exprima prea mult, câteva poeme este opera sa, restul e o repetare, un cancer de cuvinte, sună bine, dar e o repetare undeva, un ecou şi nu e bine să abuzezi. Numărul de cărţi nu este egal cu valoarea deşi e posibil acest lucru, dorim să facem planul cincinal în patru ani, dar nu este aşa, trebuie să ai răbdare cu tine, Dumnezeu are răbdare cu tine, opera este altceva …
Între cuvinte este o relaţie strictă, Biblia are o structură matematică, de aceea nu se poate adăuga nimic, nu se poate scoate nimic … este exemplul … Nu este ceva contradictoriu, dar este paradoxal, ea oferă exemplu, interesantă istoria Bibliei, e prea interesantă până a ajunge la canon, adică la unitatea de măsură …
Nu vă plac profeţii ? Nu vă plac pildele ? Nu vă plac psalmii ? Nu vă plac regulile spuse de Dumnezeu prin Moise ? Nu vă plac faptele oamenilor lui Dumnezeu ? Toate se leagă … Moise a scris şi cât s-a codit să meargă în lucrare … dar trebuia să fie martor şi să scrie, bâlbâitul nu era o scuză, cineva trebuie să vorbească oamenilor … Pavel a fost aruncat de pe cal pentru a scrie epistole şi încă din închisoare … De aceea artistul trebuie să se retragă apoi din viaţă, pentru a se exprima, apoi înapoi în lume, apoi … Brâncuşi a trăit ca un ţăran la Paris, dar a sculptat cu lumina, trebuie să învăţăm că nu scriem numai folosindu-ne de cuvinte … Brâncuşi a câştigat procesul contra U.S.A. care îl acuzau că face trafic cu metale interzise, deşi el ducea operele la americani …Ce curios, dar toate lucrurile lucrează pentru binele celui care foloseşte lumina în opera sa …

5-Cât valorează, SINCER, pentru dvs., “Gloria Artistică” – AZI?
Răspuns:
Câţiva oameni beţi încercând să danseze vals pe masa de ospăţ, cocoţaţi acolo, să-i vadă lumea, pe o melodie de manea …sentimentală … Dar nu-i vede nimeni, doar muzicanţii care aşteptă bacşişul …Şi ospăţul este pregătit de Dumnezeu …
Vă place cum a murit Elvis, mai rău ca un câine, atunci ce e gloria ? Dar M. Jackson …mai rău, nu mai avea trup parcă şi sunt … vedete …

6- Vă rog mult să le vorbiţi, mai pe larg, cititorilor noştri, câţi vor fi fiind ei, despre iniţiativa dvs. de a crea o revistă electronică online: costyconsult.wordpress.com
Am această rugăminte, pentru că unii dintre membrii cenaclului revistei Contraatac (evident, dintre cei cu talent autentic, obsedaţi, ca lunaticii, de literatură şi de scrierea ei-Revelaţie a sinelui) mă întreabă cum se pot face “auziţi”, prin ce au de spus… – şi eu le-am spus că ŞI prin revistele literare online o pot face…

Răspuns: Modul acesta de a ieşi spre lume cu poemele tale nu este poate cel mai corect, nu are aceea doză de mister şi taină, dar trăim într-un context şi ne adaptăm vremurilor. În istorie au mai existat treceri de la un mediu informatic la altul. Când fenicienii au trecut la alfabetul pe care îl cunoaştem, în mare, iar modalitatea de comunicare specifică imperiului Egiptean a fost abandonată treptat, a fost un şoc, informaţia circula mult mai repede, era mai uşor de transmis epistole de la un om la altul, le puneai într-un baston de bătrân orb şi inamicul nu ştia nimic, dar omul tău de la capătul drumului de orb, ştia ceva. A fost o reformă severă în imperiu lumesc. Solomon, cel din Scriptură, a colaborat bine cu vecinii săi şi a descoperit că aceştia erau buni comercianţi şi meseriaşi, chiar şi Templul de la Ierusalim a suferit influenţa artei feniciene, astfel că cel mai înţelept om consemnat în vechime a înţeles că există posibilităţi mai mari în acea colaborare cu regele Hiram. Invenţia tiparului a dus la reformă în vestul Europei şi la potenţarea valorilor în toată lumea.
Trebuie să acceptăm schimbarea, e ca o naştere, simţim durerile, dar ne vom bucura în final, e şi mecanismul uitării, uiţi durerea până la urmă …
Dacă cineva va dori să vadă cum arăta lumea literară din Ardeal, mai ales din zona Hunedoarei, va avea pulsul în format electronic. Apoi necesitatea de a arhiva cumva scrierile vremii, de a le conserva. Informaţia culturală va fi necesară, chiar dacă nu pare aşa. Tendinţa spre globalizare va impune cultura de nişă care va putea aduce originalitate, mister, va stimula oameni şi va lumina cumva eroarea care este în lume încercând să o devieze spre bine.
Există destine de excepţie în zonă şi în Ardeal, ele nu trebuie omise, chiar dacă partea oficială a lumii are alte opţiuni mai de interes material şi politic, e nevoie de oameni care să arate cum se face un lucru în mod profund, serios şi cutremurător. Nu dau nume, dar ele se impun oricum, o lectură a cronicilor arată că există astfel de oameni.
Sunt fenomene care trebuie puse în valoare, care trebuie semnalate, tradiţii, eroare umană deşi formele nu o arată, idei măreţe, etc …
Cred că literatura se va muta încet – încet în virtual. Am fost emoţionat când am putut vedea un fragment din „ codex sinaiticus „ – ceva misterios, dar am avut acces la manuscrisul cel mai vechi privind cartea Isaia din Biblie, revista a făcut totul accesibil până la urmă. Trebuie să ne asumăm şi riscurile, cei făcuţi să distrugă, vor ataca ceea ce li se pare neserios, să iei în serios vremurile, adică, acum când e atât de simplu să distrugi …
Şi Templul a fost distrus de mai multe ori, dar s-a ajuns la Templul trupului omenesc în care Dumnezeu pune valoare. E nevoie de răbdare, însă, fructul trebuie să se coacă şi se va face în timp, dar o cetate pe un munte înalt va fi observată până la urmă. E nevoie de timp, însă, pentru a urca muntele …

7- Există ceva specific poeziei Ardealului? Ce anume? Şi dacă există acest “ceva” inexprimabil sau exprimabil, va rămâne el, în vremile ce vin …- neîntinat şi neschimbat, precum lucrările dumnezeieşti?!
Răspuns:
Da, seriozitate, consistenţă şi oamenii nu cedează aşa de uşor modelor trecătoare. Influenţa culturii vestice în Ardeal este evidentă, e mai multă seriozitate, artistul îşi asumă destinul mai altfel, cu suflet. Nu trebuie exagerat, dar Ardealul are o culoare aparte în imaginea de ansamblu a literaturii române. Temele sunt fundamentale: natura, familia, iubirea, revelaţia, preocuparea pentru problemele necesare ale umanităţii. Este o tradiţie începând cu Palia de Orăştie, cu Ţiganiada, cu Densuşianu, sunt locuri mirifice demne de prins într-o carte, cu legende, mituri sau oamenii extraordinari.

8-Cum este simţit Dumnezeu, în Ardeal? Oare această “presimţire”/intuiţie/vizionarism vă face să pregătiţi (printre alte numeroase proiecte literare!) volumul de poezii : Poemul care se scrie singur?…după Ecou de Psalmi…?!
Răspuns:
În Ardeal creştinismul este mult mai relaxat, sunt multe culte creştine, iar viaţa socială este dominată de acestea la modul implicit. Ardealul este poate cea mai liberă zonă din lume în ce priveşte credinţa, e un exemplu. Influenţa reformei din Europa a marcat zona, dar creştinii ortodocşi sunt numeroşi şi prezenţi. Cultele evanghelice aduc un plus de creativitate şi contribuie activ la formarea de oameni de caracter. În general în Ardeal oamenii citesc mai intens Scriptura ceea ce îi face mai buni, e o latură care influenţează viaţa socială. De reţinut că în acest context de libertate, lipsesc cultele neautorizate, cele …originale în felul lumesc …
La nivelul personal, deşi am fost format în socialism, după anul 2000 am dedicat o mare parte timpului studiind evoluţia Bisericii, a Creştinismului de-a lungul timpului, convins că înainte de 1989 ni s-a ascuns o bună parte din istoria lumii în acel fel de a privi omul. Am descoperit valori fundamentale care stau la baza existenţei, fără speculaţii sau erori, ci pe baza Evangheliei, a marilor profeţi, a legalismului revelat lui Moise, a literaturii sapienţiale din Scriptură. Am căutat să învăţ în fiecare zi de la Dumnezeu prin Cuvântul Său, în mod direct, „ on line „ , ca să folosesc un termen la modă. E cea mai înaltă şcoală, în Scriptură există tot ceea ce este necesar pentru o viaţă de om.
Să nu uităm opera poetică semnată de Lucian Blaga, cel care a dat o linie corectă poeziei, care ne-a învăţat să ascultăm cum razele de lună ating fereastra, iar credinţa străpungea versul. Revelaţia poetică serioasă vine pe această linie: versul/ textul Bibliei … Să nu uităm că din punct de vedere scriptural omul este opera de artă a lui Dumnezeu …adică, viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu …

9- Cum vedeţi dvs. noile vremuri – din punctual de vedere al tinerilor care chiar vor să-şi facă din poezie un mod de viaţă? Nu mă refer la vreo remuneraţie, ci la posibilitatea de a-şi face auzite strigătele “de peşti” ale emoţiei poetice, sau opiniile despre forţa Spiritului, care, dacă încă nu poate domina lumea noastră, ei (“nădăjduitorii”…) sunt siguri că o va face, într-un viitor nu foarte îndepărtat? Sau credeţi că însăşi această “naivitate” este premiza ratării vieţii lor, cum li se spune lor de către unii, chiar în şcoală?!
Răspuns:
Poezia a rezistat de-a lungul timpului pentru că toţi cei ce au scris nu au fost plătiţi, ei au scris pentru că scrisul e un mod de cunoaştere, de trăire, de realizare …Ce au primit cei care au scris Evanghelia, mânaţi de Duhul lui Dumnezeu ? Cei mai mulţi au sfârşit în mod trist şi groaznic, dar au murit împăcaţi cu Dumnezeu. Poetul se poate împăca, la modul spiritual, cu Dumnezeu şi asta îi aduce linişte …
E nevoie de poezie în multe domenii ale vieţii ca: viaţa creştină, publicitatea, jurnalismul, dreptul, teologia, formarea continuă, etc . Cineva care scrie poate fi un bun avocat pentru că textul său va convinge. În Biserică e nevoie de multă frumuseţe, pentru o mărturie a vieţii de creştin, pentru textele cântărilor religioase, pentru cântarea de suflet care lipseşte lumii. Cel care scrie şi lucrează în publicitate va găsi metafora care să convingă. E nevoie de cei care scriu pentru ca viaţa noastră să fie mai frumoasă prin modul în care comunicăm. Produsul artistului nu este opera în sine, ci viaţa sa în armonie cu ceilalţi în această lume, opera este efectul acestei vieţi.
Cine nu doreşte să aibă o viaţă frumoasă ?
Scrisul e şi o frumoasă terapie, terapia de a reuşi, de a nu fi singur şi a nu o lua razna, este important să te salvezi, pentru că într-o zi, tot scriind ajungi să descoperi cum Dumnezeu scrie viaţa ta în carnea ta şi atunci mântuirea este aproape, poate deveni reală, comunici cu Cel Prea Înalt. Toţi mai scriitori au scris despre Iisus, despre întâmplările Scripturii, a fost o obligaţie existenţială …Verificaţi, citiţi-le opera …
10- Se clamează, de ani mulţi, inutilitatea Poeziei – şi, culmea, până şi bogătaşii, politicienii etc. se simt extrem de măguliţi de “onorurile useriste”…Cazurile cele mai cunoscute: ex-Premierul Radu Vasile/”Mischie” şi ex-Ministrul de Finanţe al României, focşăneanul Varujan Vosganian… Comentaţi, vă rog, acest aparent paradox…

Răspuns:
Paradoxul dă sens, el relevă ceva ascuns. Oamenii politici scriu pentru a se vindeca de timiditate, de păcate şi pentru a arăta lumii că sunt „ cineva „, adică au ceva de adus lumii în plus. Au şi bani să-şi publice operele, dar asta nu exclude ca un bun scriitor să fie şi ministru, cum a fost Sorescu. Din păcate pentru Nichita nu s-a găsit un minister, pentru că Ministerul Poeziei este un non-sens la politicieni, dar e un Minister al Turismului … Romanul lui Rebreanu „ Gorila” arată multe din viaţa politrucului, un roman solid …
Scriitorul nu este inutil, din păcate nu este încă văzut, iar scriitorul are încă mentalitatea că este un paria pentru societate. Nu este aşa, Liiceanu s-a realizat că editor – om de afaceri, Baconsky a fost consilier prezidenţial, firma de publicitate care l-a lansat pe Domnul Băsescu este condusă de un teolog, ziare importante sunt conduse de scriitori, sau la care activează scriitori, sunt scriitori în mediul academic, la universităţi, etc …Scriitorul fără o specializare bună într-un domeniu nu va reuşi, nu uita că Sfântul Apostol Pavel a fost făcător de corturi, iar corturile era o afacere serioasă, pentru armată, cler, nobili …

11- Cum vedeţi dvs. viitorul literaturii poetice româneşti şi mondiale, ţinând cont şi de atomizarea culturală a României, şi de contextual cultural (…sau sub-cultural ?!), european şi mondial?
…Pur şi simplu, vă întreb… – nu vreau să dau dreptate celor care spun despre mine că, prin întrebările mele, “terorizez” interlocutorul, voind să-i “suflu”/impun şi răspunsul…

Răspuns:
Operele românilor trebuie traduse şi prezentate lumii, aici e nevoie de efortul statului de a se „ striga „ astfel în lume, dar ca să ajungă acolo, scriitorul trebuie să scrie pur şi simplu în limba română. Literatura are viitor în sensul că ea va fi mai implicată în viaţa socială, va face corp cu aceasta, devenind mai transparentă, dar existentă acolo. Daţi un test pentru un job la Comunitatea Europeană şi vedeţi ce important este să ştii să te exprimi … Din păcate la noi individul nu este verificat la nivel de creativitate, ci de memorie, ori zadarnic ai memorie dacă nu ştii să te mulezi pe realitatea societăţii. Elevii ar trebui învăţaţi să se exprime pentru a putea ajunge la oameni, dar ei sunt testaţi simplu, pe diverse teorii şi când ajung în practică se pierd, nu fac legătura între cu realul şi necesarul …
În condiţiile trendului spre universalizare se va pune accentul pe standardizare şi atunci, cultura de nişă va aduce sporul de creativitate necesar …
Într-o Europă a euroregiunilor cine va da aduce culoare vieţii? Toţi vor învăţa că acoperişul la stână va trebui să aibă o anumită înclinare, prin standardizare, dar stâna nu constă în acoperiş, ci în produsul finit: brânza, care poate fi specialitatea românească ce se vinde bine … Aşa este şi în literatură, va fi nevoie de oameni care comunice cu oamenii din lume … Să nu uităm că Brâncuşi a arătat lumii cum se sculptează cu lumina …era ceva deosebit … Dar oricum oameni de excepţie nu se găsesc la colţul străzii, ei au o doză de taină … le place să se retragă şi să converseze cu ei, cu Dumnezeu, să dialogheze în eternitate …
De ce nu se alocă fonduri europene pentru traducerea unor cărţi scrise de români, aşa direct, mulţi nu sunt traducători autorizaţi, dar dacă vor fi atraşi în fenomen, chiar ca persoane fizice, ar traduce … Ştiţi câţi traducători autorizaţi au tradus Biblia ? Crede cineva că nu e bine ?
12-Reviste online? Reviste “de hârtie”? Al cui este viitorul? De ce? Şi, al oricui veţi zice că este, E BINE, OARE, CĂ ESTE?!
Răspuns:
Prefer revista de hârtie, dar viitor se va muta în virtual … Lumea se schimbă, nu ne putem opune …

13-Ce înseamnă, pentru dvs. (dar şi pentru românii din diaspora…), colaborarea la reviste online, de tipul celei din Germania, Agero Stuttgart, condusă de dl Lucian Hetco?

Domnul Hetco m-a încurajat, m-a descoperit la sugestia celui care a fost Artur Silvestri, apoi lucrurile au curs normal, cred că in prezenţa la Agero am spus unele lucruri care au interesat şi nu am tratat superficial niciodată textul postat acolo. Am fost încurajat de prezenţa dvs. în paginile electronice, iar Eugen Evu a avut cuvinte de încurajare de asemenea, de cei care au apărut acolo …
La Agero s-au adunat scrieri de ale mele cât pentru o carte, domnul Lucian Hetco a avut răbdare cu noi toţi pentru ca românii să poată comunica cu românii. A fost, este şi va fi un demers sincer la Agero, am pus suflet …
Eu cred că există o Românie ascunsă politrucului, dar când o va descoperi va fi uimit că românii depind atât de puţin de clasa politică şi depind tot mai mult de Dumnezeu care ridică oameni pentru ca românii să fie la ei acasă oriunde. Domnului Lucian Hetco nu i-a fost uşor şi nu îi este, este asaltat zilnic cu zeci, poate sute de scrieri şi trebuie să depună un efort considerabil, alături de problemele de la serviciu, de problemele personale şi multe altele, dar îi doresc să reziste, pentru că a devenit o instituţie a românilor fără frontiere, un brand cum susţin unii … Apoi invidia, celelalte tare ale intelectualului care vrea să scrie şi să colaboreze la Agero şi din acest punct de vedere e greu pentru domnul Hetco …

14-…Dacă nu aveţi dvs. vreo întrebare (mie mi-au rămas, către dvs., sute!) a vă pune singur, ca în orice final de interviu luat de mine, vă întreb şi pe dvs., deoarece sunteţi unul dintre cei cărora le trimitem, cu multă bucurie, revista Contraatac… – ceva ce, pe mine, mă întreb tot mai des : are, oare, revista aceasta, vreun rost, rol…(cum vreţi a-i zice…) în lumea asta, a cărei condiţie este agravată progresiv-accelerat, prin atâtea orbiri profunde?! Face bine cuiva, revista asta (cui şi de ce, dacă da?!), face rău, cuiva (cui şi de ce, dacă da…?!)?!

Răspuns:
Ceea ce am de spus am spus-o în eseul SCRIBUL LA INTERSECŢIA MARILOR BULEVARDE…
Ca o concluzie, cel care scrie trebuie să treacă de la scrisul ca moft la scrisul ca vocaţie, pentru a fi biruitor … Eugen Evu sublinia că Iisus nu a scris, da, dar Dumnezeu scrie direct pe oameni şi că la El ceea ce zice se face, e fulgerarea dintre gândul Dumnezeiesc şi faptă, adică: univers, societate, om … Ca să parafrazez psalmistul, glasul Lui nu se aude, dar răsunetul străbate tot universul, societatea, fiinţa …Noi suntem limitaţi, dar limitarea noastră ne mână să îl găsim pe El …şi să ne regăsim pe noi în oglinda Cuvântului său …
Revista Contraatac este una serioasă, iar materialele dovedesc cunoaştere, aplecare, profunzime. Modul în care se scrie acolo este unul profesionist, dar cu cât se scrie mai bine, cu atât numărul cititorilor scade. E bine, dar nouă nu ne este util să ne reamintim de suferinţa lui Eminescu, de exemplu, e prea mult, laboratorul poetului ne aduce aminte că e nevoie de studiu, de muncă, de inspiraţie şi asta nu aduce profit, nu poţi da drumul la mecanismul ţeapa, trebuie să ai un gând curat, spune publicul din sală …
Bani pentru orice revistă sunt, în general. Cei care ar da banii cer însă glasul politicului acolo, sau a interesului, alţii ar vrea să fie părtaşi cu tine, adică detractorii lui Eminescu să stea la masă cu Eminescu, nu au ştiinţa rămânerii în umbră, pentru imaginea curată a României, de care toţi avem nevoie, mai ales oamenii de afaceri. Ar fi mai bine văzuţi şi de români şi de străini şi afacerile lor ar avea de câştigat.
Pentru accesarea de fonduri ai nevoie de logistică, ceea ce scriitorul nu prea înţelege, iar manageri culturali nu prea sunt. Şi dacă ar fi, proiectul ar creşte exponenţial şi ar fi nevoie de oameni, iar oameni de calitate nu prea mai sunt. E un cerc vicios aici …
E o situaţie similară ca la Nova Provincia Corvina din Hunedoara. E un chin pentru Eugen Evu să scoată nu număr. Asta la îmbolnăvit, dar cui îi pasă ? Frământările lui au dat naştere la un fond de revoltă personală care afectează privirea limpede şi duce la obsesii, dar a mai reuşit în ciuda opoziţiilor de tot felul. Când urmează să apară un număr la revistă aproape nu poţi discuta cu el, e încrâncenat, dar apoi relaxarea îi permite să scrie lucruri extraordinare.
Artur Silvestri se plângea că nu are oameni pentru proiectele sale, dar când Dumnezeu îi trimitea oameni, nu avea timpul şi răbdarea necesare pentru a vedea că acei oameni au şi ei de scris operele lor şi că potenţialul este neexploatat, asta l-a măcinat, l-a afectat …
E un preţ ce trebuie plătit, pentru asta trebuie să fii pregătit …
Soluţia ar fi unitatea scriitorilor, adică o utopie, ar susţine unii, dar ar trage foloase cu toţii …Viziunile diferite au dus la rupturi, ceea ce nu ar fi normal, ar trebui să fie acceptată complementaritatea … USR ar trebui să ofere suport logistic, dar acolo ideea de a fi mai celebru ca altul e mai importantă …E nevoie de cineva curat care să spună adevărul curat …
Sper ca revista să –şi găsească echilibrul într-o lumea dezechilibrelor, iar lui Adrian Botez puterea de a rezista şi încrederea că nu este singurul, mai sunt cei care nu şi-au plecat genunchii …
S-ar putea ca Dumnezeu să ofere oportunitatea brusc şi aş dori să nu fiţi luaţi pe nepregătite …Poate mai puţină încrâncenare ar fi mai bine, e nevoie să spunem lucrurile cu zâmbetul pe buze …
Personal revista mi-a deschis ochii şi spre alte reviste şi spre alţi oameni, asta este esenţial …De fapt Constantin Stancu şi Adrian Botez se cunosc prin ceea ce scriu, e mult, e puţin ?
Hai să rămânem în pomul cu scribi, ne va vizita curcubeul oricum …

Nici nu bănuiţi cu cât interes aştept răspunsul dvs., la această ultimă (deocamdată…) întrebare, din interviul nostru de azi, 25 iulie 2009!!!

…Mulţumesc din suflet! Sunteţi invitatul nostru permanent şi de onoare, în paginile acestei reviste!

Adrian Botez

SCRIBUL LA ÎNTERSECŢIA MARILOR BULEVARDE
Constantin Stancu

„Omul se naşte ca să sufere, după
cum scânteia se naşte ca să zboare.“

Aş fi dorit să scriu un astfel de verset, dar el a fost scris cu mai multe mii de ani înainte şi a fost trăit şi mai de demult. Apare redat în Scriptură în cartea „IOV“, ducând cu el multă eternitate.
În aparenţă, scriem pentru a transmite ceva, dar în mod real trebuie să ne lăsăm scrişi; apoi unor lucruri le dăm drumul în lume ca unor porumbei voiajori.
Deoarece suntem scrişi chiar în fiinţele noastre trecătoare, avea harul de a stăpâni scrisul acesta şi de a-l păzi, cu puţina viaţă pe care am primit-o.
Am putut da nume unor lucruri efemere pentru că eu am primit nume şi pentru că sunt cunoscut pe nume.
Îmi displace folosirea numelui de „scriitor“, îl prefer pe acela de scrib, care pare mult mai potrivit, din acest unghi de vedere.
Când scriu, fac un exerciţiu spiritual de a rămâne cât mai curat.
Mulţi scriu pentru a se apăra de moarte, sau de a nu rata şansa.
Unii scriu pentru că au făcut din asta o religie; sau pentru alţii scrisul este un fel de rugăciune.
Timpul scurs din momentul în care eşti scris şi până în momentul în care pui pe hârtie, în cuvinte smerite, româneşti, mesajul, creează o anumită tensiune. Ea poate fi benefică, stimulatoare, sau poate duce la nebunie, graniţa dintre cele două este mică, aproape invizibilă.
A fost o vreme în care am dorit să citesc ceea ce ar fi putut scrie alţii despre mine, dar în singurătatea lumii populate de oameni şi alte fiinţe vii, am aşteptat zadarnic oglinda în care să mă văd, chiar şi neclar.
Mi-a trecut dorinţa aceasta, cu timpul.
Împrejurările, apoi, au făcut ca eu să scriu despre operele altora, despre poeţii de aproape sau de departe, despre prozatori discreţi sau de forţă, aparent m-am risipit în poemele şi operele lor ca să mă adun în textul acela pe care l-am scris despre toate aceste.
Deşi n-am avut prea mulţi prieteni, cultul prieteniei este ocazia să faci poemul să trăiască.
În general poetul, artistul, este tot mai singur, dar asta îl face să se regăsească în har.
Cuvintele trec prin tine şi treptat devin logos, apoi tăcerea….
Poate ar trebui să luăm modelul prim, glasul să nu se audă,dar ecoul lui să străbată lumile văzute sau nevăzute până la margini de vreme. Acest contrast marchează momentul lui a fi, adică a avea viaţă.
Cred că un poet nu poate scrie prea multe volume profunde pentru că se repetă şi se risipeşte în iluzia de a fi scriitor şi nu scrib şi pentru dorinţa de primi onorul de la soldatul cel neştiutor…
Câteva cărţi, poate trei, câteva poeme pe care să fi răstignit; şi este de ajuns… Întotdeauna am uitat ceea ce am scris, am o memorie fulgerătoare şi transparentă, apoi vine poemul următor în care să locuiesc.
Mi-a plăcut să învăţ scriind despre marii poeţi sau scriitori, despre prieteni de lângă mine aşa cum erau şi sunt ei şi vor fi, cu viaţa lor care nu este a lor şi care le curge printre degete.
Nu mi-au plăcut şi nu-mi plac poeţii care scriu „ dur „, folosind cuvinte murdare, cred că-şi bat joc de ceea ce au primit în dar.
Hristos spune că lucrul care ne murdăreşte sunt cuvintele noastre care ne vin din inimă pe buze şi apoi pe hârtie. Tot el ne atrage atenţia că din cuvintele noastre vom fi judecaţi, din fiecare cuvânt rostit. Trăim pe o lamă de cuţit cu două tăişe. Unul te apără, altul îţi curăţă inima. Este dureros, dar preferi să te salvezi prin scris.
Tot cu mii de ani în urmă psalmistul a scris că prin LUMINA LUI vedem LUMINA. De aceea originalitatea îi aparţine LUI, noi suntem martori ai propriului scris; fiind păcătoşi, am ratat şansa de a fi originali în felul nostru discret şi tandru.
Pentru că trăim sub un nor de creştinism, cred că scriitorul,sau scribul, nu poate face abstracţie de valorile creştine şi din acest punct de vedere, deşi nu înţelegem, acceptăm dragostea ca alternativă, ca un dat. Restul nu înseamnă prea mult, pentru că nu rămâne. Să mori, să înviezi, să te înalţi pe aripile cuvântului, iată sensul pentru poet sau pentru artist la intersecţia marilor bulevarde ale lumii.
Mi-a plăcut felul în care scriau cei din vechime, scribii de profesie, cei calificaţi. Se spălau, îşi puneau haine curate, apoi luau instrumentul de scris şi numai aşa, curaţi, puteau scrie. Este momentul să ne îmbrăcăm cu altceva, cu o altă fiinţă, după ce ne-am dezbrăcat de eu-ul nostru cel de toate zilele, şi să scriem textul următor de parcă am murit şi am înviat.
În rest locuim în ceva cu mult mai măreţ pe care nu — L putem vedea, dar care ne ESTE ….
Septembrie, 2005

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: