Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!

Trandafirul galben. Toamna în Țara Hațegului…

28 septembrie 2016 Lasă un comentariu

img_20160925_160048

 

Pe străzile din Bizanţ trece îngerul

cu lanţul său de aur,

dimineaţa, ca o fiinţă, vine în vârful picioarelor,

înfloresc pomii când îi atinge.

 

Cineva inventează culorile ca pe soldaţi

în armurile sunetului.

 

Îngerul complică mereu lucrurile în Bizanţ,

argintul intră-n clopotele mari sub care

se odihneşte cerul ca un animal marin.

 

În Bizanţ îngerul atinge coroana de oţel

a împăratului şi ea înfloreşte pe fruntea lui,

nu-i o minune, e doar transformarea

întunericului în substanţă.

 

O dâră de sânge curge pe vitralii nedefinite, mişcătoare,

incomodă dâră de sânge ca o funie sonoră.

 

În Bizanţ unii văd o corabie eşuată

pe acoperişul catedralei,

cu prora înfiptă-n aureolele sfinţilor de sticlă,

legănându-se în liniştea lunii de april,

în labirintul miresmei florii de liliac…

 

Intri în visul fecioarei ca-ntr-o catedrală,

mintea ţi se face imperiu.

Categorii:FOTO, GÂND, POEMUL

„Sunt suflet în sufletul neamului meu…” George Coșbuc 150, Antologie de Nicolae Băciuț, Editura Vatra veche (fragment). Semnal, argumente, eveniment!

23 septembrie 2016 Lasă un comentariu

ROMULUS RUSAN

 

Like pentru Coşbuc

Deşi unii îi contestă locul în manualele de literatură (se pare chiar că unii autori l-au şi eliminat), George Coşbuc rămâne unul dintre stâlpii de rezistenţă ai europenizării culturii noastre. „Ce mai caută Coşbuc în manualele secolului XXI ?” se întreba o mamă intrigată, într-o emisiune de televiziune. „Copiii se vor plictisi şi nu-l vor gusta. Cine, totuşi, îl vrea, îl găseşte pe internet”.

Dar şcoala este făcută oare ca să te distrezi, nu ca să te instruieşti? Cum ar arăta literatura italiană fără D’Annunzio, cea franceză fără Hugo, cea germană fără Herder sau Schiller?

Aceeaşi mamă ultramodernistă pleda nu numai pentru epurarea de clasici, ci şi pentru restructurarea studiului istoriei îndepărtate, „prea amănunţită şi stufoasă”, lăudându-i de pildă pe finlandezi, care îşi vor fi adus manualele de istorie la zi (adică, probabil, gândea ea, la problema valurilor de refugiaţi sau la războaiele din Orientul Apropiat). Minimalismul care a cotropit generaţia de azi şi tinde să pătrundă în educaţie nu este o formă de raţionalitate (cum s-ar vrea), ci una de suficienţă şi lene intelectuală. Căci tableta şi internetul nu pot ţine locul culturii generale, după cum volanul unui automobil nu-ţi serveşte la nimic dacă nu ai în cap harta, itinerariul pe care vrei să-l parcurgi.

Trec zilnic pe Strada Berzei şi văd casa (neîngrijită, din fericire scăpată, totuşi, ca prin minune, de la demolare) în care şi-a trăit ultimii ani George Coşbuc. A murit în 1918, cu câteva luni înaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie. Fiu de preot din ţinutul Năsăudului, a făcut studii universitare incomplete la Cluj, dar marea şcoală a patriotismului a absolvit-o la cele câteva reviste literare ale Transilvaniei şi Bucureştiului. Avea 52 (cincizeci şi doi) de ani când a murit (distrus sufleteşte de moartea, într-un stupid accident, a unicului fiu).

Avea doar cincizeci şi doi de ani (mi-ar fi putut fi fiu, la vârsta mea de acum), dar eu şi generaţia mea de copii ardeleni îl consideram un moş cu barbă, care se dă cu săniuţa cu noi şi ne reproduce sunetele codrului. Până la vârsta de zece-doisprezece ani, Coşbuc stătea în tabela noastră valorică alături de Mihai Eminescu, de care îl deosebea un optimism debordant, o viziune energică asupra lumii. Abia adolescența, cu zbaterile ei sentimentale și existențiale, „făcea diferența” (cum s-ar spune azi) în clasamentul valorilor lirice, Eminescu devenind poetul demiurg, iar Coșbuc ocupând un loc în aparență secundar, de bard sau de rapsod. Dar nu categorisirile contau atunci, la vârsta absorbantă a descoperirilor. Dacă Emi-nescu ne învăța să gândim și să simțim, Coșbuc ne îndemna să trăim, ne dădea putere și optimism, chiar atunci când subiectele sale eroice erau elegiace, precum în „Decebal către popor” sau în „Moartea lui Gelu”. Viața la țară, universul țărănesc – la fel de accesibil transmise adultului și adolescentului – ne infuzau un lirism diafan și, în acelaşi timp, furnizor de vitalitate.

Pentru că făcuse parte, după venirea la București, din cercul Sămănătorului şi datorită filonului mitic-rural din Fire de tort, Balade și idile, din Moartea lui Fulger sau Nunta Zamfirei, Coșbuc a fost retrogradat à rebours în categoria să-mănătorismului, care se ciocnea la jumătatea perioadei interbelice cu puternicul curent al modernismului și sincronismului. Numai că toate aceste capodopere populare nu erau în momentul scrierii anacronice, dimpotrivă, căutau să reînvie, să recompună livresc o nouă mitologie populară, trecută prin filtrele fine ale junimismului recuperator de tradiții (nu Maiorescu l-a remarcat pe tânărul Coșbuc în1889, tocmai în anul morții lui Eminescu, la apariția Nunții Zamfirei.

Nucleul lirico-epic al zestrei lăsate de Coșbuc este, în plus, încastrat, ca într-o casetă de pietre preţioase între scrierile sale istorice (Povestea unei coroane de oțel – proză interzisă în primii ani ai comunismului – sau Războiul nostru pentru neatârnare) și remarcabilele sale traduceri din patrimoniul antic şi medieval, unele, apărute postum (Sakuntala, „Divina Comedie, Odiseea și Eneida). Toate aceste remarcabile „anexe” la opera sa poetică fac din clasicul, de la a cărui naștere se împlineşte în curând un secol și jumătate, un autor realmente proteic, un iluminist care, pe urmele Şcolii Ardelene, a restituit și a recuperat pentru literatura noastră datorii vechi, milenare, din tezaurul universal.

Contrar gusturilor leneșe de azi, Coșbuc rămâne un autor despre care s-a scris enorm, care a fost citit cu entuziasm de multe generații și care, descălecător peste Carpați, poate fi socotit nu numai un unificator al literaturii, ci și al României Mari. O unire mirifică, la care visa încă de pe când, pe băncile liceului din Năsăud, participa la „Virtus Romana Rediviva”. Dar o unire de bucuria căreia moartea nedrept de timpurie l-a frustrat, răpindu-l cu numai câteva luni înainte de apoteoticul 1 Decembrie 1918.

Iată de ce, pe tablete sau în manuale, el nu poate să lipsească din cultura generală a românilor de mâine.

Și, evident, de azi.

 

Sursa: Nicolae Băciuț

cosbuc-coperta

cosbuc-150

Categorii:CARTEA, SEMNAL

Brâncuși la Academie, primăvara 1951

19 septembrie 2016 Lasă un comentariu


Proces verbal Nr. 10
al sedinței din 7 martie 1951
Ședința este prezidată de tov. Acad. M.Sadoveanu
Participă: Acad. Gh. Călinescu, I.Iordan, Camil Petrescu, Al.Rosetti, Al.Toma, G.Oprescu, Jean Al.Steriadi, V.Eftimiu și tov. Geo Bogza, Prof.Al.Graur, Prof. I.Jalea, I.Panaitescu-Parpessicius și K.H. Zambaccian.
Și-au scuzat absența tov. Acad. Gala Galaction și tov. Lucian Grigorescu.
  1. Se citeste procesul-verbal al ședinței din 28 Februarie a.c., care se aprobă.
  2. Tov. Acad. I.Iordan depune raportul de activitate pe luna Februarie 1951 al Institutului de Lingvistică și tov. Acad.G.Oprescu depune procesul-verbal al ședinței din 1 Martie a.c a Institutului de Istoria Artei.
  3. Tov. Prof. Jalea dă citire unei note de completare a comunicării D-sale asupra sculptorului C. Brâncuși, prezentând și numeroase planșe și publicații cu reproduceri din Brâncuși.
Rezumând ideile din comunicarea D-sale anterioară asupra cărții lui Sobolev ”Teoria leninistă a reflectării și artă ” în care se pune problema formalismului în artă, tov. Jalea amintește că citase pe Paciurea și Brâncuși ca exemple de formalism în sculptură la noi.
Fiind cazul tipic al unui artist de talent care oscilează între realism si formalismul extrem, cazul Brâncuși trebuie să fie discutat pentru că ridică probleme importante.
Tov. Acad. Călinescu , ia notă asupra comunicării tov.Prof.Jalea, constată că Brâncuși nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esențiale și caracteristice acestei arte. D-sa clarifica notiunea de realism , in sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitații și nu ca o reproducere fotografica a ei, asa cum e inteles în mod stângiat.
D-sa încheie aratand inutilitatea continuarii discutiilor asupra lui Brâncuși.
Tov. Acad Oprescu spune că nota tov. Călinescu a lămurit o serie de chestiuni importante.
D-sa arată datele si faptele citate de D-sa cu privire la Brâncuși, o figură mai puțin cunoscută, arată lipsa lui de sinceritate, și îl ilustrează ca pe un om de talent și de mari sperante în prima parte a activitatiilor sale, dar care, sub influenta unor sculptori la modă la Paris, care cultivau indifenitul si a cubismului, speculând prin mijloace bizare gusturilor morbide ale societatii burgheze.
Tov. Acad. V. Eftimiu, precizează că tov.Jalea a intentionat prin comunicarea D-sale sa reabiliteze operele valabile ale lui Brâncuși.
Tov. Prof. Graur este impotriva acceptarii în Muzeul de Artă al R.P.R a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă. D-sa cere ca în secțiune să se discute pe viitor probleme rezolvate si publicate de autorul comunicării și propuse spre discutare Secțiunii.
Tov. K. Zambaccian și Acad. Victor Eftimiu revenind la sculptorul Paciurea arată că ”himerele” acestuia au fost un protest împotriva realităților de atunci și că Paciurea a terminat ca realist cu busturile printre care se numară acela al lui Tolstoi.
Tov. Acad. Camil Petrescu relevă meritul comunicării tov. Jalea de a fi prilejuit discuții interesante și de a fi deschis probleme de o semnificație deosebită.
D-sa anunță că, în ședința viitoare își propune să precizeze câteva nuanțe asupra
formalismului în artă.
Sedinta se ridică la orele 19:00
Secterariatul sectiunii
Acad. Mihail Sadoveanu
masa tg jiu
Sursa: Internet, Ion Pachia Tatomirescu, Lucian Alexiu, Irina Răuț etc
Categorii:GÂND

Eveniment: Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație. Daniel Lăcătuș, pasiunea pentru adevăr

17 septembrie 2016 Lasă un comentariu

coperta

 

Biografie

 

 

          Daniel Lăcătuș. Născut în 04 ianuarrie 1988, în localitatea Călan, județul Hunedoara. Istoric, Jurnalist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2011).

A absolvit studiile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal. Absolvent al facultății de Jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Coordonator al proiectului Să ne cunoaştem istoria – Călan, inițiat în 2010. Proiect care are ca obiective: promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural şi turistic al zonei, creionarea unor profile ale oamenilor de seama ai localității, precizarea locului și rolului ce l-a avut și îl deține localitatea Călan în istoria țării, de la consemnarea primelor norme de locuire pe această vatră și de la atestarea ca așezare în epoca medievală până în perioada actuală, alcătuirea unui album foto, primul de acest gen, care să conserve fotografii-document relevante pentru identitatea localităţii.

            Activitatea literară: Debut publicistic cu poemele Pădurea nemuriirii şi Cuvântul în revista Eminescu, luceafărul românilor de pretutindeni – Serie nouă. Nr. 8 (29 – 30), anul VI, Decembrie 2006. Alte colaborări în: Ateneu, Jurnalul Literar, Tomis, Litere, Oglinda Literară, Revista Nouă, Ecouri Literare, Argeş, Cetatea Culturală, Convorbiri Literare, Luceafărul, Familia, Fereastra, Nord Literar, Pro Saeculum, Poezia, Noua Provincia Corvina, Singur, Caiete Silvane, Cenaclul de la Păltiniş, Vatra Veche, Plumb, Almanah cultural 2010 (Editat de Asociatia Culturala Agatha Grigorescu Bacovia şi revista Fereastra), Actualitatea LiterarăApostrof, Cuib Literar, Algoritm Literară, Euphorion, Negru pe alb, Literaria, Vox Libri (Publicație a Bibliotecii Județene Ovid Densușianu Hunedoara-Deva), Agora (Spania), Hambre (Spania), Isla Negra (Spania), Lectorum (Mexic), El Errante (Mexic), La Otra (Mexic), Diario de los Poetas (Argentina), Revista LiterArte Digital (Argentina), La Urraka (Columbia) etc.

Volume literare

La templul poeziei, Editura Lumen, Iaşi, 2008.

La dictadura del silencio (în limba spaniolă), Editura Mayon, Bucureşti, 2009.

În piaţa agroalimentară, prefață de Elena M. Cîmpan și Melania Cuc, Editura Atu, Sibiu, 2009.

Preţ de o clipă, prefață de Petre Andrei Flueraşu și Mihnea Voicu Şimăndan, Editura Atu, Sibiu, 2010.

Cel care a transportat pustiul, comentariu critic de Ioan Radu Văcărescu (coperta a IV-a), Editura Cenaclul de la Păltiniş, Sibiu, 2013,

Femeia aceea/ That woman, volum bilingv în traducerea lui Mădălina Bănucu, comentariu critic de Felix Nicolau, (coperta a IV-a), Editura Stef, Iași, 2016.

Volume publicate în proiectul „Să ne cunoaştem Istoria – Călan”

Să ne cunoaştem istoria – Călan, Editura Noul Scrib, Arad, 2010.

Seminţe literare, (antologie a scriitorilor din oraşul Călan. Coordonator), comentariu critic de Dan Mircea Cipariu (coperta a IV-a), Editura Pim, Iaşi, 2011.

Folclor Poetic din zona oraşului Călan, prefață de prof. dr. Ștefan Lucian Mureșanu, Editura StudIS, Iaşi, 2011

30 de Personalităţi ale oraşului Călan, comentariu critic de Ioan Scorobete și Ștefan Nemecsek (coperta a IV-a, Editura Vertical, Alba-Iulia, 2012.

Călanul în imagini. Vol. I. Clădiri și monumente istorice, Editura StusIS, Iași, 2015.

Alte volume publicate:

Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație, prefață de lect. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi, postfață de lect. univ. dr. Viorel Nistor, Editura Stef, Iași, 2016.

 

 

 

Referințe literare: Gheorghe Andrei Neagu, Petre Andrei Flueraşu, Elena M. Cîmpan, Melania Cuc, Miron Ţic, Mihnea Voicu Şimăndan, Menuţ Maximinian, Al. Florin Țene, Marius Chelaru, Ștefan Lucian Mureșanu, Silviu Guga, Eugen Evu, Ioan Radu Văcărescu, Emanuela Ilie, Nicolae Sava, Ladislau Daradici, Lucian Gruia, Ioan Vasiu, Felix Nicolau, Remus V. Giorgioni în Cenaclul de la Păltiniș, Vox Libri, Literatorul, Euphorion, Oglinda Literară, Agora Literară, Dacia Literară, Cetatea Culturală, Poezia, , Plumb, Convorbiri Literare, Algoritm Literar, Cotidianul Răsunetul, Fereastra, Noua Provincia Corvina, Feed Back, Palia Expres, Actualitaea Literară.

În volume:

– Valentina Becart, Antologie de poezie si comentarii, Editura Paneurope, Iaşi, 2009, pag. 246.

– Eugen Evu, A treia carte a întâlnirilor, Editura Astra 2009, pag. 100.

– Menuț Maximinian, Poemul cu litere, Editura Karuna, Bistrița, 2011, pag. 162.

– Menuț Maximinian, Vremea Sintagmelor, Editura Karuna, Bistrița, 2012, pag. 106

– Silviu Guga, Guvernat de memorii, Editura Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2013, pp. 124, 125.

 

Bibliografie

Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani (D.A.R.C.). Coordonator principal Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, pag. 156.

Județul Hunedoara, monografie, vol. V (Personalități Hunedorene), coordonatori: Ioan Sebastian Bara, Ioachim Lazăr, Paulina Popa, Marcela Balazs, Denisa Toma, Editura Emia, Deva, 2015, pag. 470.

Un dicționar al scriitorilor români contemporani, vol. I, coordonator Ioan Holban, Editura Tipo Moldova, Iași, 2016, pag. 339 – 348

 

Categorii:CARTEA, PRESA

Casa de Cultură Hațeg – expune tablouri Vasiloni Drăgălin

14 septembrie 2016 Lasă un comentariu

La Casa de Cultură Hațeg expune tablourile unui pictor sufletist: Vasiloni Drăgălin.

Culorile și formele definesc un suflet în căutarea absolutului.

Culori vii sau forme exacte, portrete de copii sau imagini

difuz voite, sugerând esențele. Pictorul se exprimă cu

delicatețe și mister. Temele preferate sunt peisajele,

chipurile, Țara Hațegului, autoportrete.

 

O expoziție de  vizitat, directorul Casei de Cultură, domnul

Cristi Bătrâncea, este un ghid disponibil, având cuvinte de

lămurire despre pictor. Casa de Cultură este un loc unde

sufletul se îmblânzește prin culori prietenoase.

 

Am privit îndelung un tablou redând un castel pe un munte

înalt, infinit, sugerând castelele din Țara Hațegului,

trimițând în același timp la castelul din Ceruri. Culori care

scapă rigorii timpului, ziduri între umbră și piatră, ziduri de

carne jupuită. Sugestie și realism în același timp.

 

Un chip de copil definind lumea pe care am pierdut-o,

inocența în stare pură.

 

Vasiloni Drăgălin are un stil propriu, unul care definește

starea artistului prins între dramele personale și mirajul

Țării Hațegului! Un pictor original!

 

hateg foto hateg 15

Categorii:GÂND

Eugen Dorcescu: Apare doar El Shaddai…

6 septembrie 2016 Lasă un comentariu

Mirela-Ioana Borchin în dialog cu Eugen Dorcescu:

Apare doar El Shaddai…

 

 

 

(Fragment din cartea Etern într-o eternă noapte-zi)

 

 

 

 

M.-I.B.: După ce v-am citit articolul despre poezia misticoreligioasă,

prima mea nedumerire a fost aceea că refuzaţi să fiţi

apropiat de vreo religie, deşi vă raliaţi la două dintre religiile

fundamentale: la cea creştină, occidentală, invocându-l pe Yah

Elohim, El Shaddai, Dumnezeu, şi la religia buddhistă, orientală,

pentru reîncarnare, iluminare. Arhi-amintirea vă duce departe –

oriunde, oricând…

 

 

E.D.: Nu mă raliez la nicio religie. Ci doar la perspectiva

mistico-metafizică asupra existenţei.

 

 

M.-I.B.: Faceţi o asociere de religii, găsind între ele consensuri,

care o permit…

 

 

E.D.: Nu particip la niciun cult. Nu resping cultele, sunt

necesare, dar nu sunt practicant. Eu am vrut să scriu o Metafizică. Şi

îmi pare foarte rău că n-am scris-o.

 

M.-I.B.: Mai aveţi timp şi putere…

 

 

E.D.: Nu mă refer în poezie la niciun cult. Nu apar teme

cultice. Apare doar El Shaddai…

 

 

M.-I.B.: El Shaddai şi Iisus. Niciodată Zeus, sau Vishnu… Nici

măcar Buddha. Aţi scris şi un Psalm!

 

 

E.D.: … Sau conştiinţa universală, sau vacuitatea, sau Nirvana.

Pe mine m-a obsedat şi mă obsedează SPIRITUL absolut.

 

 

M.-I.B.: Adică metafizicul… Ceea ce preia şi transformă totul în

lumină.

 

 

E.D.: Deschiderea totală a spiritului, fără caracteristici, fără

delimitări, vacuitatea. Sunt limpede, şi calm, şi cufundat în

beatitudinea revelaţiei, a contopirii, chiar dacă parţiale, cu Marele

Simbol.

 

ED 16

 

Sursa: Eugen Dorcescu

Categorii:CARTEA, GÂND

Hațeg – 27.08.2016. Romanul Vadul ars și vremea tranziției. Oameni și cărți, cultura ca dimensiunea identității. Faptele românilor în vremea tranziției


Foto: Iancu Badiu, Hațeg, 27.08.2016.

În fotografii apar: Primarul orașului Hațeg, domnul Marcel Adrian Goia.

Scriitorii: Cornel Nistea, Radu Igna, Raul Constantinescu, Gligor Hașa, Voicu Lăzăruț, Constantin Stancu, Iancu Badiu, autor al monografiei orașului Hațeg, spectatori.

A prezentat Cristi Bătrâncea, directorul Casei de Cultură, Adina Grădiștean, director Biblioteca Orășenească Hațeg, suținătorii proiectului cultural.

Despre roman, pe scurt…

Încă din 2011, când îşi editase romanul Pe masa de operaţie (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2011, carte premiată la concursul internaţional „Titel Constantinescu”), remarcasem calităţile de excepţional prozator „creator de profunzimi abisale, parabolico-metaforice” (în linia lui Jorge Luis Borges), ale lui CONSTANTIN STANCU – într-o vreme în care proza românească a intrat „în colaps” – … parcă scriitorii  de azi ar fi uitat şi să povestească, şi să facă introspecţie/analiză introspectivă, şi să construiască dialoguri credibile, şi să construiască o naraţiune metaforico-parabolică – şi, mai ales, să dea un mesaj fundamental (prin importanţă şi urgenţă existenţială) unui text.

Noul său roman, Vadul Ars (Ed. Rafet, Rm. Sărat, 2016), dovedeşte, din plin, că subsemnatul nu s-a înşelat asupra excepţiei, întru ale prozei româneşti contemporane – excepţie numită CONSTANTIN STANCU.

Cartea este structurată pe XXXII de „paliere narative”/capitole, adăugând sau reluând mesajele unor personaje  (aflate, majoritatea, în plin vârtej involutiv moral-spiritual!) – capitole prin care tema capătă variaţiuni, schimbări ale unghiului de viziune – reuşindu-se o adevărată frescă interioară a mentalului unei ţări, al unui spaţiu (în speţă, România…dar aceasta numai pentru credibilitatea unei demonstraţii extrem de minuţioase şi curajoase, făcută în zona „descinderii spre infernalitate”!), aflate/aflat în plină implozie moral-spirituală, din pricina doborârii tuturor reperelor existenţiale interioare: omenie, credinţă, loialitate, stabilitate armonios-creatoare etc.

Romanul pare, la prima vedere, un roman social, realist – despre lumea/”faună” românească postdecembristă. În realitate, pe măsură ce este citit şi, apoi, recitit – romanul lui CONSTANTIN STANCU devine o parabolă a convertirii cosmosului în haos, prin prăbuşirea sistemului axiologic interior-uman.

Text: Adrian Botez, fragment de cronică!

Categorii:CARTEA, HAŢEG, PRESA
%d blogeri au apreciat asta: