Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi!

Construcțiile realizate fără autorizație vor putea fi intabulate în cartea funciară…


Construcțiile realizate fără autorizație vor putea fi intabulate în cartea funciară dacă termenul de prescripție pentru sancționarea unei astfel de fapte s-a împlinit și dacă clădirea întrunește cerințele fundamentale privind calitatea în construcții, conform legislației. Dispoziție conform prevederilor Legii 7/2020 care modifică Legea 50/1991 privind calitatea în construcții, publicată în Monitorul Oficial. Modificarea legislativă stipulează rezolvarea situației juridice pentru o parte semnificativă dintre construcțiile din România care au fost construite fără autorizație prevăzută de lege.

Potrivit legislației în vigoare, executarea de construcții fără autorizație constituie contravenție sau, după caz, infracțiune și se pedepsește conform legii.

Termenul până la care organul competent poate aplica sancțiunea este de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Categorii:PRACTIC, PRESA

Personalități ale Hațegului: Petru Dugulescu… Când Dumnezeu are simțul umorului…


 Fragment din cartea Arhivele de la Hațeg. De la Neantia la Vâltoarea sufletelor (2010)
Petru Dugulescu: Ei mi-au programat moartea
“Dumnezeu are simţul umorului“  afirmă în cartea sa Petru Dugulescu. E o concluzie la care un pastor, mai bine zis un slujitor al celor de Sus, adică un om la care alegea aparţine lui Isus, ajunge după o experienţă care a durat aproape o viaţă, plus Biblia,  la o concluzie eliberatoare, care ne indică faptul că Dumnezeu e un Dumnezeu al celor vii.
Cine nu cunoaşte bine Scriptura în adevărul şi duhul ei, va înţelege foarte greu că autobiografia din cartea “EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”, Editura  “Marineasa“, Timişoara, 2003, este o scriere care depăşeşte simpla scriere a unei cărţi, este descrierea modului cum Dumnezeu lucrează cu omul.
Născut într-o familie modestă, Petru Dugulescu îşi scrie şi rescrie viaţa sa trecută prin deşertul comunist şi prin oaza palidă a începutului de libertate din România, acolo unde securitatea, ca organ de represiune a statului comunist nu a putut face faţă în nici un fel Planului din veşnicie a lui Dumnezeu, Plan în care au existat şi există şi o parte din noi cei trăitori pe aceste meleaguri.
Doar cine cunoaşte Biblia va înţelege căile lui Dumnezeu. Ca slujitor al lui Isus autorul a trăit din plin apostazia lumii, căderea spirituală a anilor 50 – 90 în România. Autorul, după cum se deschide această carte de excepţie, trebuia să moară şi această moarte i-a fost programată de oameni, dar nu şi de Cel de Sus şi dacă El vrea altceva, si dacă El este viaţă, dacă El este biruinţă şi biruinţă asupra morţii, atunci lumea trebuie să recunoască puterea Cuvântului.
Cartea este prefaţată, meritoriu, de Mitropolitul Banatului, cel fericit, Nicolae Corneanu, – “ un sfânt în viaţă, un om smerit şi blând, cu o inimă caldă şi iubitoare”, după cum scrie autorul, cartea este susţinută de Pastor dr. Iosif Ţon, un alt slujitor al suferinţei în Hristos, cartea este susţinută de umblarea cu Dumnezeu şi veşnicia care curge prin fiinţele noastre.
Cartea trebuie citită, dincolo de text, există un mesaj al celui care cunoaşte forţa Cuvântului. Sunt fotografii, sunt texte autentice, este o flacără în text, dincolo de mode literare, dincolo de stiluri, Petru Dugulescu a adoptat stilul Scripturii, un stil care rezistă la proba timpului. Astfel de cărţi au puterea de a străbate graniţele care despart oamenii.
Cartea este susţinută şi de alţi creştini din Împărăţia lui Isus, de mărturia lor, de faptele lor, de participarea lor.
Dincolo de cortina oficială a comunismului a existat ceva, ceva ce mulţi nu au ştiut, “ Petru Pocăitul “  a dezvăluit acest lucru, l-a făcut cu tărie, cu puterea adevărului. Fiind o carte autobiografică, din empatie cu timpul nu voi insista asupra vieţii lui Petru Dugulescu, dar voi spune doar atât : cei fără Dumnezeu nu vor înţelege niciodată dragostea care îi uneşte pe creştini oriunde ar fi ei, nu vor înţelege că în Hristos toţi suntem una.
Autorul insistă pe faptul că trebuie să ne pese de ceilalţi, să ne doară de ceilalţi, să plângem pentru ceilalţi, iar creştinism fără ajutor practic, real în viaţa oamenilor, nu poate exista. Dimensiune socială a creştinismului este dată de Isus, el a dat orbilor vederea, şchiopilor mersul, chiar pe ape adânci, a dat Cuvântul lui Dumnezeu celor care cred…
Şi ce mare minune să –L auzi pe Isus vorbind.
Cartea se bazează pe texte din Scriptură, se sprijină pe aceste texte, este motivată de Cuvânt. Se dezvăluie modul în care cerul şi pământul vor trece, dar Cuvântul va rezista – comunismului, dictaturii, terorii, regilor pământeni, preşedinţilor, unui simplu poliţist, – Cuvântul, da, Cuvântul …
Numai prin har, prin credinţă, prin alegerea făcut de Dumnezeu se poate rezista în lumea aceasta şi acestea sunt lucrurile care dau tărie vieţii de zi cu zi…
Autorul adresează în final şi un avertisment Americii, ca reprezentant al puterii pământeşti în lumea aceasta – mesajul: “TREZEŞTE –TE, America!“, e un mesaj valabil pentru fiecare, Isus ne-a spus-o clar – “vegheaţi!“
Imaginea societăţii într-un moment al ei, este surprinsă cu exactitate de autor, atingând multe straturi, mulţi oameni, dar unii îl vor contesta pe Pastorul Dugulescu, alţii nici nu vor înţelege, alţii vor spune – da, alţii nici nu există, vor poetului Nichita Stănescu…
Numai Dumnezeu ştie cu adevărat ce se află în spatele textului scris de Petru Dugulescu, pentru că El singur cunoaşte inimile oamenilor.
Autorul scrie: “Sfânta Scriptură spune în Psalmul 53 –1 – “Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!”. Eu sper că acest Senat nu este o casă de nebuni, domnilor senatori! Ultimul recensământ a arătat că populaţia ţării noastre este în proporţie de 98 % creştină. Dumneavoastră pe care popor îl reprezentaţi, domnule coleg?“, sunt citate cuvintele poetului Ioan Alexandru rostite în Parlamentul României, când cei cu inima la Dumnezeu au  luptat pentru ca fiecare şedinţă din acest organ de stat, de natură democratică, să înceapă cu rugăciunea “Tatăl Nostru“.
Cartea “EI MI-AU PROGRAMAT MOARTEA”  a fost scrisă sub starea de har, dovadă că Dumnezeu nu vrea să ne pierdem memoria, alături de Eugen Evu, poetul hunedorean, care a scris despre încercarea focului, lucrarea lui Dumnezeu cu poetul, alături de valea plângerii rescrisă de Nicolae Uţică, scriitor din Petroşani, care a arătat nedeia minerului cu moartea, alături de cartea scriitorului Radu Igna, care a descris lumea profesorilor atinşi de boala comunismului, prozator şi el din Haţeg, Petru Dugulescu, ne dă imaginea modului cum Duhul Sfânt lucrează în parte de lume ….
Iosif Ţon scrie despre autor: “Autobiografia lui este o relatare a modului în care Dumnezeu l-a crescut, l-a căutat, l-a cucerit, l-a făcut agentul Său şi l-a folosit în locurile şi în acţiunile determinate de El şi pentru scopurile Lui divine”.
Autorul scrie despre autor: “ Niciodată nu am să înţeleg de ce Dumnezeu m-a ales pe mine şi m-a chemat în lucrarea Lui, un om lipsit de o pregătire aleasă, cu atâtea defecte şi atât de nevrednic…“.
EL, însă, ne-a programat viaţa veşnică, în Hristos Isus…
PETRU DUGULESCU: O CĂLĂTORIE ENIGMATICĂ
Viaţa este uneori dură şi enigmatică, o viaţă a unor călători enigmatici. La începutul anului 2008 Petru Dugulescu a trecut dincolo, spre cele înalte, fără ca măcar să poată duce la sfârşit ceea ce dorea să facă.
A lăsat, parcă   într-un testament de suflet, mesajul său despre călătoria sa în această viaţă în cartea „DEMOCRAŢIE ŞI PERSECUŢIE” , carte apărută la Editura Multimedia Internaţional – Arad, 2007. Mesajul este unul dens, aparent contradictoriu.
În epilogul la această carte autorul scrie:
Acestea sunt zilele în care trăim noi, generaţia care am avut harul să vedem smochinul înflorit şi toţi copacii înfrunzind. „ Şi le-a spus o pildă: Vedeţi, smochinul şi toţi copacii. Când înfrunzesc, si-i vedeţi, voi singuri cunoaşteţi că de acum vara este aproape „ ( Luca 21: 28,30 – Biblia ). Acum când democraţia este îmbrăţişată de majoritatea statelor lumii”.
Cartea este scrisă după ce au trecut şaptesprezece  ani de la Revoluţia anticomunistă care a început la Timişoara în România, perioadă pe care Petru Dugulescu o caracterizează ca „persecuţie democratică”.
Cartea lasă deschisă o cale, o reflexie simplă, despre adevărata patrie pentru un om, patria care este la Dumnezeu, în cer, dincolo de înţelegerea noastră.
Bazat pe valorile creştine, autorul a scris cartea „Ei mi-au programat moartea”, prima care a lăsat deschisă oportunitatea pentru cea de a doua, „Democraţie şi persecuţie”, de fapt o singură carte în două volume, cu accente biografice, ca un fel de spovedanie necesară atunci când doreşti să te împaci cu Dumnezeu definitiv şi, de fapt, cărţile sunt o mărturie despre vremurile în care trăim, filtrate prin prisma valorilor creştine eterne.
Este în carte o doză de naivitate asumată de autor, aceea că lume va înţelege mesajul său, un mesaj creştin, dar lucru pare imposibil şi greu de realizat, se pare că indiferent de locaţie, de continent, de Biserică, de sistem social de vieţuire, de imaginaţia umană, depăşită de evenimentele care au luat-o la vale, spre zone întunecate, de joasă vibraţie.
E aici o naivitate asumată pentru că mesajul Evangheliei este unul complex care duce de la moarte la viaţă, şi necesită studiu, înţelegerea unor noţiuni profunde, în fond dincolo de misiunea unor apostoli era Dumnezeu care a atras în acest mecanism Imperiul Roman din secolul întâi, după Hristos, a atras valorile filozofiei antice, pornind de la Platon, Heraclit, etc, a atras vehiculul de mişcare a ideilor, limba greacă veche, coine, a atras sistemul de drept roman, cu pax romana, cu drumurile imperiului de tot felul, sistemul financiar imperial din acea vreme şi multe altele, pe care lumea de astăzi nu mai are timp să le asimileze în lumina adevărată a veştii bune, pentru că nu mai are timp pentru timpul etern, pentru că nu mai are timp pentru acordarea cu mişcarea puterii, pentru că, vorba lui Toffler, puterea este în mişcare.
Cartea surprinde secvenţe din viaţa lui Petru Dugulescu în mediul acid al vremii, povara purtată de la declaraţia de acceptare propusă de fosta Securitate a sistemului comunist şi acceptată de autor sub presiunea împrejurărilor până la eliberarea de sub puterea morţii spirituale şi fizice evidente la care a fost supus.
Trăgând linie şi adunând putem spune că, bazat pe aceste valori, din perspectivă socială şi istorică, el a reuşit până la punctul de alegere, până la punctul de torsiune, a ajuns deputat în Parlamentul României, a adus rugăciunea Tatăl nostru, rugăciune creştină, în decembrie 1989 în Piaţa Operei  din Timişoara într-un moment greu, a avut puterea de a se smulge din cătuşa timpului, atunci, a reuşit să se implice în fapte caritabile pe care un sistem feudal românesc nu le poate susţine corect, a fost un mesager creştin pentru România în USA la vremuri complicate politic, fiind implicat în reacordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru ţara noastră, a cunoscut şi s-a confruntat cu oameni politici străini ca ministrul de justiţie din America, din cadrul Departamentului de Stat, dar şi cu oameni politici români: Emil Constantinescu, Adrian Năstase, C.V. Tudor, Corneliu Coposu, şi mulţi alţii.
Interesante mărturiile lui Petru Dugulescu despre Ioan Alexandru – poetul imnului creştin, poetul şi cărturarului ales, care a înţeles Biblia aşa cum a fost scrisă în textul ei original în limba ebraică, un om al pământului românesc care a simţit puterea lucrării lui Iisus Hristos pentru ţară în aceste vremuri delicate şi contorsionate care stau sub semnul lipsei de valori autentice.
În februarie 1992, Ioan Alexandru m-a însoţit la „ Micul dejun cu rugăciune „ cu preşedintele Bill Clinton. El a fost impresionat să vadă cum liderii lumii politici şi militari ai celei mai puternice naţiuni din  lume se roagă şi citesc Biblia”.
Apoi împreună cei doi reuşesc să introducă în Parlamentul României obiceiul ca parlamentarii să se roage şi au început prin a o face în „Cabinetul nr. 2”  al foştilor lideri comunişti, cunoscuţi pentru poziţia lor rece şi ostilă la adresa creştinilor de orice fel.
Erau vremuri de dezgheţ în istoria României în anii 90, care suferea şocul democraţiei şi a luptelor de tot felul, ca ţară, brusc deschisă spre noi reguli de convieţuire şi fiinţare în sine ca popor. Au fost vremuri grele şi interesante.
În cartea sa, Petru Dugulescu prezintă sub o lumină angajată rolul presei în democraţie şi în acest joc special pentru un om politic şi pentru un creştin, este provocat şi  provocă jurnaliştii pentru a trăi vremurile şi nu numai de a scrie despre ele, pentru a evita manipularea şi risipirea într-o lume a intereselor financiare şi de putere. A fost un joc serios dar şi responsabil, mai ales din parte autorului. Jocul este susţinut de extrase din presa vremii, de fotografii, de mărturii, de adrese oficiale ale instituţiilor statului depăşite de fenomenele vremii, de ciocnirea dintre civilizaţii. Autorul e nevoit să apeleze la stilul reportajului şi a documentarului  pentru a susţine ideea de civilizaţie în modul în care o vede, într-o lume rece, afectată de luptele politice, lupte pentru putere.
Prin cartea sa, autorul însă critică şi valorile americane, uniune de state model pentru democraţie, din punctul de vedere al creştinismului.
„… Acest vânt de secularizare a Americii a început să bată pe la începutul anilor  ’60. Nimeni  n-ar fi crezut atunci că în scurgerea timpului, acest curent liberal va fi ca un bulgăre de zăpadă care, în rostogolirea lui, ia proporţii tot mai mari”.
„… Părinţii fondatori ai Americii, oameni cu frică de Dumnezeu şi cu o înaltă moralitate, nici în cele mai urâte vise ale lor nu ar fi crezut că această sintagmă ”separarea bisericii de stat” va fi interpretată  într-un mod atât de negativ şi distructiv pentru naţiunea lor”.
Pentru noi mărturia autorului este una presantă pentru că pune în evidenţă mecanismele istoriei care pot duce la dezastru sau la democraţie.
Până la urmă mărturia sa a avut ecou, în America povestea sa de om trăitor în această lume a fost primită şi o companie a decis să realizeze un film după cartea sa „Ei mi-au programat moartea”, sub titlul Repenters, producătorul filmului fiind Gerad Moulin, cel care a realizat Lista lui Schindler şi Jurasic Park.
Dacă în România cărţile trăite nu au loc în vitrina politică a instituţiilor de cultură, se pare că în alte zone istoria este luată în serios. De reţinut şi criza spirituală din America, în lipsă de teme fundamentale, pentru că acolo industria filmului, în goană după senzaţional şi bani, şi-a uitat menirea, temele distrugătoare de suflet omenesc au dus la ratarea ţintei, în sine  ca misiune a lumii civilizate pentru cei cu premii Oscar.
Autorul are un stil direct, stilul documentar al reporterului despre o lume mişcată, sub presiune schimbărilor de tot felul, fără un stil literar căutat, e stilul martorului venit dintr-o altă lume să scrie despre călătoria fiinţei umane în această lume, în căutare după o patrie adevărată şi poate aici fiinţa spirituală a lui Petru Dugulescu s-a frânt, forţată să ducă o existenţă în două lumi paralele, văzute şi nevăzute, reale şi totuşi glisante…
Constantin Stancu
2.11.2008
  • Petru Dugulescu – câteva date biografice (n. 18.XI.1945 – d. 3.01.2008)
Cunoscută personalitate religioasă şi politică, Petru Dugulescu a fost pastor baptist (Haţeg 1974-1986; Timişoara 1986-2002) şi deputat PNŢCD de Timiş (1992-2002). A fost unul dintre fondatorii Grupului de Rugăciune din Parlamentul României.
A fondat Asociaţia Evanghelistică şi de Caritate “Isus Speranţa României” (1991) şi casa de orfani “Fraţii lui Onisim” din Timişoara (1992).
A publicat: Călătorii enigmatici” şi “Apus de mileniu” şi cărţile (autobiografice) “Ei mi-au programat moartea”, tradusă în limba engleză cu titlul “Repenters” şi “Democraţie şi persecuţie” (lansată în decembrie 2007).
Petru Dugulescu a primit titlul de “Ambasador al Păcii” oferit de Interreligious and International Peace Council şi premiul “Freedom Fighter Award” oferit American Freedom Festival. A fost cetăţean de onoare în 4 state americane.
În zilele revoluţiei a fost prezent în balconul Operei Române din Timişoara şi i-a chemat pe revoluţionarii prezenţi în piaţa centrală a Timişoarei să îngenuncheze, să rostească Tatăl nostru în plin centrul oraşului, în public, România fiind comunistă în acele zile.
(Sursa: Blogul lui Petru Dugulescu).
 
Categorii:CREDO, CRONICĂ, HAŢEG, PORTRET

Cartea anului 2019: Dragă Cioran… Cronica unei prietenii, de Alina Diaconu

29 decembrie 2019 Lasă un comentariu

 

Cronica unei prietenii –

Epistolă despre Cioran, de Alina Diaconu

 

 

 

Prietenia este o întâmplare tot mai rară în vremurile din urmă. Cultul prieteniei înseamnă mult pentru o persoană, pentru această epocă a concurenței acerbe. Alina Diaconu revine în spațiul literar românesc după mai mulți ani de călătorii. Ea ne prezintă cronica prieteniei cu Emil Cioran, personalitate complexă a secolului al XX-lea, cu implicații în spiritualitatea românească. Cartea Dragă Cioran (Cronica unei prietenii), apărută ca semnal editorial, traducerea din limba spaniolă de Grabriela Banu, coordonator editorial Anca Sîrghie, ne prezintă o epocă, un stil de gândire, o relație profundă dintre o scriitoare pasionată și un gânditor de excepție: Emil Cioran. Scriitoarea pune pasiune în textul încredințat tiparului și spațiului public, reușește să unească eternitatea cu prezentul, plecând de la o prietenie specială. Maria Codama (partenera de viață a lui J.L. Borges) are câteva cuvinte de început, un Prolog de suflet, ea notează: „Îmi amintesc când Borges și cu mine, fiind la Paris, l-am vizitat pe Cioran. A fost o experiență de neuitat să ascult părerile despre diferiți autori, unii dintre ei îndrăgiți de amândoi, alții nu, și totdeauna în discuție apăreau toate argumentele pentru a sprijini o alegere sau o a justifica o respingere” (Prolog, p. 5). Prieteniile, iată, se stabilesc fie prin alegeri, fie prin respingeri, spațiul nu are un rol esențial, importantă este empatia.

Cu o demnitate elegantă și necesară, Alina Diaconu se prezintă cititorului român în Autogeografie. Era nevoie de o reluare a relației cu lumea culturală din România. Din anul 1959 autoarea a părăsit țară datorită situației politice din vremurile acelea, când sferele de influență din lume s-au stabilit pe căi politice, generate de ultimul mare război mondial.

Alina Diaconu a trăit o viață complexă și complicată, marcată de evenimente importante, evenimente care au curs spre mintea ei cu accente tragice sau cu bucurii spirituale intense.

  • A trăit în trei centre de geografie emoțională: România, Franța, Argentina – o aventură care a conturat liniile geografice după puncte de tensiune greu de anticipat la început.
  • A trăit aventura limbii spaniole, exilul a forțat-o să preia din esența unei alte culturi noi puncte de referință.
  • Scrisul i-a oferit evadarea de care avea nevoie, universul ei s-a extins în limite nebănuite, pe noi coordonate, într-o lume destul de liberă.
  • Experiența exilului i-a permis să înțeleagă că pierderile afectează conștiința, credințele, scopurile, a pierdut ființe dragi, casa cu tot ce înseamnă vatra românească, iubirile și posibilele iubiri, peisajele, limba română.
  • Identitatea scriitoarei s-a consolidat treptat, într-o lume complicată, străină și apropiată în același timp.
  • Recunoaște cu sinceritate că Eugen Ionesco și Cioran i-au influențat viața într-o mare parte, aceștia i-au schimbat perspectivele și paradigmele.
  • A cunoscut două dictaturi: dictatura proletariatului din România (perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, pionul lui Stalin în această zonă a Europei) și dictatura militară argentiniană sub diferitele forme și proceduri politice specifice în America de Sud.
  • A cultivat prieteniile cu diferiți scriitori, precum cu poetul Alberto Girri sau cu Borges, ori alți scriitori cunoscuți pe plan mondial.
  • A practicat o literatură a rupturilor, a provocărilor pe care lumea modernă o determina, a analizat substanța complexă a omului, mergând pe linia de limită: cărți bune – cărți ratate.
  • A practicat „exaltarea uimirii”, bazată pe imaginația fără frontiere, atingând lucrurile minunate și înspăimântătoare în același timp, oniricul, fantasticul…Călătoriile spirituale au un loc aparte în construcția literară. Titlurile cărților sale dau o deschidere spre o lume a realității fantastice: Îndrăgostită de un zid; Sfâșiații; Penultima călătorie; O femeie misterioasă; Pat de îngeri…

La final, Alina Diaconu recunoaște cu o deschidere tulburătoare și esențială: „În încheiere o să spun, ca și alți scriitori, că nu știu din ce pricină scriu, nici pentru cine, nici de ce” (p. 15).

Autoarea ne prezintă în carte câteva tablouri specifice privindu-l pe Emil Cioran: o biografie, o realitate brutală și concretă, întâlnirile cu marele gânditor, interviurile vii și percutante, convorbirile telefonice, articolele scrise despre acesta.

Cartea schițează o personalitate complexă: scriitor, partener de dialog în cosmosul pipăibil, absențele și prezențele scriitorului, iubirile secrete ale acestuia, face un portret al Simonei, partenera de călătorii spirituale și în geografia imediată, reia atmosfera scrisorilor lui Cioran sau a viselor cu acesta, declarațiile sale, descoperirile pe care le-a făcut în urma lecturilor din opera marelui om; traducerile, întâlnirile sale cu personalități de excepție: Mircea Eliade, Borges, Ionesco etc.

Notele din jurnalele de călătorie susținute de Alina Diaconu sunt exacte, se pot reține clipele cadru ale vieții lui Cioran, locurile unde a trăit, timpul miraculos întâmplat, preocupările sale simple sau preocupările privind viața comunităților. Se pot decela angoasele, revelațiile, viziunile, bucuriile simple și tragedia unei lumi uzate, aflate la apogeu, fără o ieșire de siguranță în istorie.

Un capitol aparte este Cioran și Ionesco – Spiritul secolului nostru. Un reportaj imaginar, ideile și temele provin din diferite surse: note, scrisori, cărți, conversații, întâmplări cu voie și fără de cenzură.

Reținem câteva idei despre viziunea lui Cioran asupra lumii:

  • Omul este afectat de păcatul originar, este atins de la început de cădere.
  • Omul va rezista prin nevoia de absolut, toate vor dispare la final.
  • Forța va câștiga continentele, nu puterea convingerilor, lumea se va clădi cu spada.
  • Utopia este otrăvită de apocalipsă.
  • „Cu cât se dezumanizează mai mult un imperiu, cu atât se dezvoltă mai mult contradicțiile de care va pieri” (p. 85) – un citat necesar, real de dureros, pertinent.
  • În lumea modernă omul este captiv, subjugat până la hărțuire.
  • Bomba nucleară este o consecință a dramei umane: omul se autodistruge de la Creație, un rezultat logic al destinului omenesc.
  • Cu durere a sufletului, Cioran explică pe larg ce înseamnă „porcăriile istoriei”, capcanele și eșecul civilizației.
  • Iubirile secrete ale gânditorului definesc omul: a avut ca parteneră de viață pe Simone Boué, o femeie cu un destin discret și miraculos, ea a transcris la mașina de scris, cu un devotament mistic, opera lui Cioran. De remarcat și pasiunea pentru Frierdgard Thoma (30 de ani, cu un fiu) o nemțoaică, profesoară de filozofie, la apusul vieții (70 de ani), între ei declanșându-se o relație intensă. Simona a fost partenera luminoasă de viață pentru Cioran, cu un final dramatic. Thoma a fost momentul dramatic, insuportabil al iubirii care sfâșie.
  • Cioran a dorit și a rămas un apatrid, un om legat de timpul său, de Dumnezeul pe care l-a omis (negat după unii comentatori) de cele mai multe ori, dar bazându-se pe ideile profunde ale creștinismului. A fost un demers complicat pentru a evita trădarea și pentru a nu fi obligat să accepte un destin impus de regulile lumii moderne care galopa spre un globalism complex și dureros. A trăit din surse modeste, a scris liber de orice constrângeri, s-a pus în brațele unui timp carnivor, a vizitat Franța pe bicicletă, modest iubitor de miracole, misionar al absolutului greu de atins.

Cartea mai reține multe aspecte din viața marelui personaj care a trezit societatea românească și care a marcat cultura europeană prin faptul că a acceptat să trăiască simplu și modest la Paris, scriind în limba franceză, gândind ca un mare vizionar, capabil să accepte epoca la limita dintre prezent și autodistrugere.

Traducând din aforismele prietenului și filozofului, Alina Diaconu punctează unele idei, remarcabile pentru gândirea acestuia:

„Poți să fii mândru de ce ai făcut, dar ar trebui să fii cu mult mai mândru pentru ce n-ai făcut. Orgoliul acesta trebuie să fie inventat” (p.139).

„Cu cât detești mai mult oamenii, cu atât mai copt ești pentru Dumnezeu, pentru un dialog cu nimeni” (p. 142).

„Faptul că viața nu are niciun sens este un motiv pentru a trăi, poate că singurul” (p. 144).

Scriind despre întâlnirile cu Cioran, pregătindu-se pentru dialog și interviuri, Alina Diaconu notează cu o emoție profundă și mistică: „Nu știu dacă are ochi pe deplin albaștri. Mi-i amintesc limpezi, dar nu țin minte nuanța exactă de azuriu sau verzui. În schimb, îmi amintesc vesta de lână gri, jerseul de culoarea drojdiei de vin și pot să-i descriu pantofii. Dar tonalitatea exactă a ochilor…” (p. 35).

Cioran mărturisea, răspunzând la întrebările puse:

„Sunt apatrid, acesta este visul meu de-o viață: să nu fiu nimic. E un sentiment de libertate extraordinar. Sunt un cetățean care trăiește în Franța, dar nu sunt francez. Administrativ sunt <<apatrid>> și-mi place pentru că este în consens cu ideile mele. Francezii mă consideră francez fiindcă scriu în franceză și ei sunt foarte mândri când un scriitor străin scrie în franceză. Pentru francezi, patria esențială este franceza, și de asta îmi place Franța. Au cultul limbii, iar asta nu există nicăieri altundeva” (p.38).

De reținut sentimentul fericirii, mai rar la Cioran, sentiment legat, iată, de România: „Copilăria a fost singura epocă fericită din viața mea, pentru că stăteam la munte. M-am născut în Transilvania, chiar între Carpați, la 12 km de un oraș important, Sibiul. Și Sibiul a jucat un rol foarte important, dar sătucul acesta, Rășinari, mi-a lăsat amintiri de neșters” (p. 35).

Despre personalitatea lui Emil Cioran se mai pot reține multe taine și căderi, plus tragedia de a fi legat doar de existența pură, pentru că el experia (trăia valorile curate) datul faptelor ca un miracol, în sensul profund, religios, până la limite. Despre scrisul pe care îl practică un om, care are ceva de spus, el reținea: „Sunt unele afirmații pe care le faci în singurătate, ca și cum ai fi Dumnezeu. Scrisul este un act de megalomanie. Îl faci ca și cum ți-ai scrie testamentul. Și atunci, evident că într-un sens absolut, este tot atât de absurd ca și a respira. Când scrii te afli singur cu tine însuți, nu gândești la consecințe, nici la ceilalți. Ca și cum ai sta singur în fața Neantului. Astfel de afirmații pe care le face cineva pot părea absurde celorlalți, dar sunt adevărate pentru sine, mai ales în momentul când le scrie. Când cineva e singur, este un Dumnezeu. Și de aceea scrisul este ceva extraordinar, pentru că te întreci cu Dumnezeu” (p. 39).

Această cronică, geomonografie a unei prietenii, are înserate fotografii, anexe, autoarea face numeroase trimiteri la publicațiile în care au apărut unele texte, are bibliografia necesară lămuririi în timp și spațiu a evenimentelor, trimiterile de subsol lămuresc contextul, care de multe ori este mult mai complex decât o simplă expunere a narațiunii.

Titlurile cărților scrise de Cioran este revelatoriu și explică tot contextul istoric și cultural, în sens absolut: Ispita de a exista; Căderea în timp; Despre neajunsul de a te fi născut; Exerciții de admirație; Acest afurisit eu…

Cioran, după părerea mea (subiectivă, evident), ținând cont de teologia sec. al XIX-lea și teologia sec. al XX-lea (americană și germană), este și un mare teolog existențialist, nu numai un mare scriitor și om de cultură, având în vedere și principiile din teologia sistematică, o știință bine conturată în ultimele secole în vest. A fost solidar cu cei care au acceptat „demitizarea” sau „cultura” ca parte integrantă a lumii religioase, ori chiar „istoria” ca modul în care se relevă Demiurgul în lume. Pe linia Conciliul Vatican II (anii 60) care a acceptat în sfera catolicismului (și nu numai) faptul că sunt persoane care cred în Dumnezeu fără să  fie dedicați unui cult cu tot ce înseamnă acest lucru…

Este cunoscută teoria cu „Dumnezeu a murit”, atât de populară în anii 60-70 în occident, corect este să vedem lucrurile în această perspectivă: „trăim ca și cum Dumnezeu a murit” – și Cioran asta exprimă. Fractura dintre generații o dovedește și, din acest motiv, este acceptat de tineri. Ei redescoperă o lume pierdută prin modul în care a scris Cioran, legând în stilul culturii moderne valorile și generațiile. Scrisul său este proaspăt și pătrunde în inima omului dispus să accepte trendul istoriei. Din acest motiv el este actual și are o viziune corectă și atrage prin modul în care exprimă ideile. Se adresează acelui „afurisit eu”…

 

 

Constantin Stancu

 

 

 

 

Categorii:CARTEA, GÂND, ISTORIA, SCRIITORI

Memoria anotimpului pierdut

17 decembrie 2019 Lasă un comentariu

Memoria în ciocul vrăbiei

 

Memoria în ciocul vrăbiei,

trece un profet ce a fost cândva muncitor cu ziua în patria lui…

 

Spune vorbe neînţelese pentru unii,

adună miracole, istorii, anotimpuri pentru un secol viitor,

se întoarce cu faţa spre părinţi iluzorii,

le vede umbrele pe ziduri deşi ei nu au existat,

îşi strigă copii cu nume ciudate de învins,

redescoperă scrierea veche

a omului care a încercat să spargă coaja oului de diamant

dintre aripile vulturului…

 

 

Profetul se spală pe mâini,

trasează pe nisip patria sa

şi intră curajos acolo

pentru a striga proorocia

care îl va transforma iar în muncitor cu ziua:

antimateria există, oamenii pot învia,

formula lui Einstein este corectă,

astăzi nu am bani pentru pâinea cea de toate zilele…

 

C Stancu

Categorii:POEMUL

Alba Iulia, călător prin anul 2019

29 noiembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CĂLĂTOR, MEMORIA

Adrian Botez: Matrozii care fac această călătorie posibilă pe elipsa dintre soare și restul galaxiei de cuvinte

17 noiembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA

Lebede roșii… Un timp hain în plină stradă

17 noiembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CRONICĂ
%d blogeri au apreciat asta: