Sunetul trâmbiței de argint sub un cer de aramă

Poem în rev. Discobolul, 2021

CREȘTINI ÎN BABILON… Repetarea istoriei

Despre Babilon…

Mulți creștini afirmă că trăim vremurile din perioada când Babilonul era la putere și poporul lui Israel suferea din cauza politeismului. Analogia cu Babilonul este corectă până la un punct, trăim într-o lume care autodistruge. Dar în Babilon am fost și pe vremea comunismului. La fel în Imperiu Austro-Ungar sau Imperiul Turcesc. La fel este și-n USA, în Rusia, în China. Înainte de 89, fr. Petrică Dugulescu, la Hațeg, predica la fel. La fel și alți predicatori. Între societatea organizată după mintea umană (Capul din cartea Daniel) și societatea organizată după Evanghelie va fi mereu o contradicție. Se va perpetua mereu, până la vremea sorocită,  A Doua Venire. Nimic nou.

Din istoria creștinismului vedem și o altă față a providenței divine. Un împărat roman, Constantin, acceptă doctrina creștină, citește textele din NT, are consilieri mari teologi creștini. Când Dumnezeu decide că imperiul va fi trecut la creștinism, împăratul a constatat că-n lumea creștină (sec. al III-lea, sec. al IV-lea) existau numeroase frământări, unele care puteau duce la căderea creștinismului.

• Mai multe doctrine – pentru unii lideri creștini Iisus nu a fost Dumnezeu adevărat, a fost doar un mare profet.
• În comunitățile creștine au apărut mai mulți lideri creștini care se luptau între ei cu idei diferite. A trebuit să-i adune și să le impună concilii în care să se stabilizeze valorile importante, să tranșeze divergențele, unele grave.
• Unii lideri creștini, fugind de responsabilitățile pentru comunitățile lor, preferau să devină „martiri”, deși nu mai era cazul.
• Împăratul le-a trimis numeroase epistole pentru a calma lucrurile între fracțiunile creștine, bine scrise, documentate.
• Existau numeroase fracțiuni (secte?) în lumea creștină, fiecare cu viziunea ei. Erau comunități ale săracilor, exclusiv. Militarii, avocații, artiștii, vrăjitorii, alte profesii erau excluse. Erau și alte fracțiuni, unele promovau o tradiție, altele altă tradiție. Creștinii nu luptau în armată, după ce creștinismul a devenit doctrină oficială, au acceptat să devină militari pentru a-și apăra valorile. Vremurile au schimbat paradigma.
• Templele păgâne au fost deposedate de bogățiile lor și au ajuns la bisericile creștine. Unii lideri creștini au profitat.
• Împăratul a dat ordin pentru locașuri de cult dedicate creștinilor (biserici, termen eronat, raportat la NT, dar care a devenit uzual, inclusiv în lumea creștină). Bisericile au devenit tot mai bogate.
• A încercat să reconfigureze Roma după necesitările creștinilor, nu a putut merge mai departe, s-ar fi iscat un război civil. Așa că a edificat o nouă capitală, Constantinopol, cu o nouă viziune. A apărut arhitectura creștină.
• S-a consolidat credința creștină = CREZUL. Acesta definește credința noastră. În bisericile protestante nu se prea proclamă Crezul. Dar cum definim CREDINȚA? Altfel decât în istoria creștinismului?
• A dat ordin să se facă 50 de Biblii pentru uzul slujitorilor creștini.  Bibliile erau masive, s-au transportat cu carele de poveri, erau imense. Acum merg într-un rucsac, în spatele unui creștin. Mai poate fi contestat CANONUL NT? Unii o fac, alții nu. Îl acceptăm…
• Unii creștini țineau sărbătorile după calendarul ebraic, alții le țineau după calendarul roman. A trebuit să adune episcopii pentru a decide modul în care creștinii măsoară timpurile, altfel se produceau numeroase confuzii în lumea de atunci. Ca și acum, de altfel. Data nașterii lui Iisus se serbează în 25 ianuarie, alții o serbează în 6 ianuarie. Învierea la o dată după calculele catolicilor, lumea ortodoxă are alt mod de calcul a datei Peștelui (creștin, evident).  
• Etc.

Datele sunt relevante în cartea C. M. Odahl, Constantin și Imperiul Creștin, Ed. Bic All, 2006. Bine documentată, academic. DUMENEZEU ARE ÎN CONTROL ISTORIA, să nu ne temem.

Iisus le-a spus ucenicilor să fugă în munți când va fi atacat Ierusalimul. Nu le-a cerut să apare Templul și Orașul, tradițiile, legea etc.  Așa au scăpat creștinii. Evreii, forțați de noile evenimente, au pus la punct Canonul VT, Dumnezeu i-a obligat să se întoarcă la Cuvânt. Astfel, VT a fost preluat și de creștini și s-a format canonul Bibliei (la care se pot adăuga și apocrifele).

În VT Dumnezeu a îngăduit ca în marile imperii să aibă două persoane prim-ministru  (dregători): Iosif și Daniel. Iată că lumea e în mișcare, sub Mâna lui Bună, cum zicea Neemia. Efectul? Canonul Bibliei, stabilizarea doctrinei, disciplinarea liderilor religioși, disciplinarea creștinilor, biruința.

*Poporul lui Dumnezeu, prin alegere, evreii, a fost salvat de împăratul Cir după Cuvântul lui Dumnezeu dat prin proorocul Ieremia.

*Poporul lui Dumnezeu, prin înfiere, creștinii a fost salvat de împăratul Constantin după cuvântul lui Dumnezeu dat prin Iisus.

Problemele rămân aceleași ca la început, în Geneza aflăm că omul trebuie să muncească și să păzească Raiul. La fel, Neemia, unul dintre cei mai mari administratori ai harului lui Dumnezeu, a stabilit, pe vremea lui, ca evreii să lucreze cu o mână și să țină arama cu altă mână, să fie pregătiți să apere lucrările la Templul din Ierusalim, care se refăcea după episodul exilului. Aceleași sfaturi le dă Apostolul Pavel în cartea  „Efeseni”.

Dar să trecem la partea practică a fenomenului religios:

• Este corect ca un patron creștin și angajații săi să apele la fonduri europene (din Babilon) pentru a-și dezvolta afacerile și a crea locuri de muncă pentru oameni (neamuri, persoane interesate etc.)? Fondurile sunt repartizate administrativ de funcționari care ar putea fi în gruparea LGBTQ, nu?
• Este corect ca pensionarii și asistații sociali să beneficieze de cardul (a nu se citit de la dreapta la stânga!, în stil ebraic) social acordat jumătate din fonduri europene, repartizate administrativ de funcționarii de la Comisia Europeană?  

Mai sunt și alte întrebări practice. Le lăsăm pentru generația mai tânără să le pună, să le rezolve, să simtă gustul istoriei.

Din punctul meu de vedere, comunitățile creștine vor trebuie să fie unite, să apeleze la specialiști care să apere valorile. Dar nu muncă voluntară, salarii sociale etc. Orice afectare a omului poate fi atacată la instanțele europene, la CEDO, la instanțele locale, în proceduri diverse. Este o luptă dură, necesită multă dedicare.

CREȘTINISMUL A BIRUIT ȘI PENTRU CĂ A AVUT OAMENI DEDICAȚI ȘI CARE S-AU ADAPTAT LA NOUL CONTEXT ISTORIC.

Mărturie pe proprie răspundere și risc propriu.

C stancu ©