Arhiva

Archive for the ‘GÂND’ Category

Cartea anului 2019: Dragă Cioran… Cronica unei prietenii, de Alina Diaconu

29 decembrie 2019 Lasă un comentariu

 

Cronica unei prietenii –

Epistolă despre Cioran, de Alina Diaconu

 

 

 

Prietenia este o întâmplare tot mai rară în vremurile din urmă. Cultul prieteniei înseamnă mult pentru o persoană, pentru această epocă a concurenței acerbe. Alina Diaconu revine în spațiul literar românesc după mai mulți ani de călătorii. Ea ne prezintă cronica prieteniei cu Emil Cioran, personalitate complexă a secolului al XX-lea, cu implicații în spiritualitatea românească. Cartea Dragă Cioran (Cronica unei prietenii), apărută ca semnal editorial, traducerea din limba spaniolă de Grabriela Banu, coordonator editorial Anca Sîrghie, ne prezintă o epocă, un stil de gândire, o relație profundă dintre o scriitoare pasionată și un gânditor de excepție: Emil Cioran. Scriitoarea pune pasiune în textul încredințat tiparului și spațiului public, reușește să unească eternitatea cu prezentul, plecând de la o prietenie specială. Maria Codama (partenera de viață a lui J.L. Borges) are câteva cuvinte de început, un Prolog de suflet, ea notează: „Îmi amintesc când Borges și cu mine, fiind la Paris, l-am vizitat pe Cioran. A fost o experiență de neuitat să ascult părerile despre diferiți autori, unii dintre ei îndrăgiți de amândoi, alții nu, și totdeauna în discuție apăreau toate argumentele pentru a sprijini o alegere sau o a justifica o respingere” (Prolog, p. 5). Prieteniile, iată, se stabilesc fie prin alegeri, fie prin respingeri, spațiul nu are un rol esențial, importantă este empatia.

Cu o demnitate elegantă și necesară, Alina Diaconu se prezintă cititorului român în Autogeografie. Era nevoie de o reluare a relației cu lumea culturală din România. Din anul 1959 autoarea a părăsit țară datorită situației politice din vremurile acelea, când sferele de influență din lume s-au stabilit pe căi politice, generate de ultimul mare război mondial.

Alina Diaconu a trăit o viață complexă și complicată, marcată de evenimente importante, evenimente care au curs spre mintea ei cu accente tragice sau cu bucurii spirituale intense.

  • A trăit în trei centre de geografie emoțională: România, Franța, Argentina – o aventură care a conturat liniile geografice după puncte de tensiune greu de anticipat la început.
  • A trăit aventura limbii spaniole, exilul a forțat-o să preia din esența unei alte culturi noi puncte de referință.
  • Scrisul i-a oferit evadarea de care avea nevoie, universul ei s-a extins în limite nebănuite, pe noi coordonate, într-o lume destul de liberă.
  • Experiența exilului i-a permis să înțeleagă că pierderile afectează conștiința, credințele, scopurile, a pierdut ființe dragi, casa cu tot ce înseamnă vatra românească, iubirile și posibilele iubiri, peisajele, limba română.
  • Identitatea scriitoarei s-a consolidat treptat, într-o lume complicată, străină și apropiată în același timp.
  • Recunoaște cu sinceritate că Eugen Ionesco și Cioran i-au influențat viața într-o mare parte, aceștia i-au schimbat perspectivele și paradigmele.
  • A cunoscut două dictaturi: dictatura proletariatului din România (perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, pionul lui Stalin în această zonă a Europei) și dictatura militară argentiniană sub diferitele forme și proceduri politice specifice în America de Sud.
  • A cultivat prieteniile cu diferiți scriitori, precum cu poetul Alberto Girri sau cu Borges, ori alți scriitori cunoscuți pe plan mondial.
  • A practicat o literatură a rupturilor, a provocărilor pe care lumea modernă o determina, a analizat substanța complexă a omului, mergând pe linia de limită: cărți bune – cărți ratate.
  • A practicat „exaltarea uimirii”, bazată pe imaginația fără frontiere, atingând lucrurile minunate și înspăimântătoare în același timp, oniricul, fantasticul…Călătoriile spirituale au un loc aparte în construcția literară. Titlurile cărților sale dau o deschidere spre o lume a realității fantastice: Îndrăgostită de un zid; Sfâșiații; Penultima călătorie; O femeie misterioasă; Pat de îngeri…

La final, Alina Diaconu recunoaște cu o deschidere tulburătoare și esențială: „În încheiere o să spun, ca și alți scriitori, că nu știu din ce pricină scriu, nici pentru cine, nici de ce” (p. 15).

Autoarea ne prezintă în carte câteva tablouri specifice privindu-l pe Emil Cioran: o biografie, o realitate brutală și concretă, întâlnirile cu marele gânditor, interviurile vii și percutante, convorbirile telefonice, articolele scrise despre acesta.

Cartea schițează o personalitate complexă: scriitor, partener de dialog în cosmosul pipăibil, absențele și prezențele scriitorului, iubirile secrete ale acestuia, face un portret al Simonei, partenera de călătorii spirituale și în geografia imediată, reia atmosfera scrisorilor lui Cioran sau a viselor cu acesta, declarațiile sale, descoperirile pe care le-a făcut în urma lecturilor din opera marelui om; traducerile, întâlnirile sale cu personalități de excepție: Mircea Eliade, Borges, Ionesco etc.

Notele din jurnalele de călătorie susținute de Alina Diaconu sunt exacte, se pot reține clipele cadru ale vieții lui Cioran, locurile unde a trăit, timpul miraculos întâmplat, preocupările sale simple sau preocupările privind viața comunităților. Se pot decela angoasele, revelațiile, viziunile, bucuriile simple și tragedia unei lumi uzate, aflate la apogeu, fără o ieșire de siguranță în istorie.

Un capitol aparte este Cioran și Ionesco – Spiritul secolului nostru. Un reportaj imaginar, ideile și temele provin din diferite surse: note, scrisori, cărți, conversații, întâmplări cu voie și fără de cenzură.

Reținem câteva idei despre viziunea lui Cioran asupra lumii:

  • Omul este afectat de păcatul originar, este atins de la început de cădere.
  • Omul va rezista prin nevoia de absolut, toate vor dispare la final.
  • Forța va câștiga continentele, nu puterea convingerilor, lumea se va clădi cu spada.
  • Utopia este otrăvită de apocalipsă.
  • „Cu cât se dezumanizează mai mult un imperiu, cu atât se dezvoltă mai mult contradicțiile de care va pieri” (p. 85) – un citat necesar, real de dureros, pertinent.
  • În lumea modernă omul este captiv, subjugat până la hărțuire.
  • Bomba nucleară este o consecință a dramei umane: omul se autodistruge de la Creație, un rezultat logic al destinului omenesc.
  • Cu durere a sufletului, Cioran explică pe larg ce înseamnă „porcăriile istoriei”, capcanele și eșecul civilizației.
  • Iubirile secrete ale gânditorului definesc omul: a avut ca parteneră de viață pe Simone Boué, o femeie cu un destin discret și miraculos, ea a transcris la mașina de scris, cu un devotament mistic, opera lui Cioran. De remarcat și pasiunea pentru Frierdgard Thoma (30 de ani, cu un fiu) o nemțoaică, profesoară de filozofie, la apusul vieții (70 de ani), între ei declanșându-se o relație intensă. Simona a fost partenera luminoasă de viață pentru Cioran, cu un final dramatic. Thoma a fost momentul dramatic, insuportabil al iubirii care sfâșie.
  • Cioran a dorit și a rămas un apatrid, un om legat de timpul său, de Dumnezeul pe care l-a omis (negat după unii comentatori) de cele mai multe ori, dar bazându-se pe ideile profunde ale creștinismului. A fost un demers complicat pentru a evita trădarea și pentru a nu fi obligat să accepte un destin impus de regulile lumii moderne care galopa spre un globalism complex și dureros. A trăit din surse modeste, a scris liber de orice constrângeri, s-a pus în brațele unui timp carnivor, a vizitat Franța pe bicicletă, modest iubitor de miracole, misionar al absolutului greu de atins.

Cartea mai reține multe aspecte din viața marelui personaj care a trezit societatea românească și care a marcat cultura europeană prin faptul că a acceptat să trăiască simplu și modest la Paris, scriind în limba franceză, gândind ca un mare vizionar, capabil să accepte epoca la limita dintre prezent și autodistrugere.

Traducând din aforismele prietenului și filozofului, Alina Diaconu punctează unele idei, remarcabile pentru gândirea acestuia:

„Poți să fii mândru de ce ai făcut, dar ar trebui să fii cu mult mai mândru pentru ce n-ai făcut. Orgoliul acesta trebuie să fie inventat” (p.139).

„Cu cât detești mai mult oamenii, cu atât mai copt ești pentru Dumnezeu, pentru un dialog cu nimeni” (p. 142).

„Faptul că viața nu are niciun sens este un motiv pentru a trăi, poate că singurul” (p. 144).

Scriind despre întâlnirile cu Cioran, pregătindu-se pentru dialog și interviuri, Alina Diaconu notează cu o emoție profundă și mistică: „Nu știu dacă are ochi pe deplin albaștri. Mi-i amintesc limpezi, dar nu țin minte nuanța exactă de azuriu sau verzui. În schimb, îmi amintesc vesta de lână gri, jerseul de culoarea drojdiei de vin și pot să-i descriu pantofii. Dar tonalitatea exactă a ochilor…” (p. 35).

Cioran mărturisea, răspunzând la întrebările puse:

„Sunt apatrid, acesta este visul meu de-o viață: să nu fiu nimic. E un sentiment de libertate extraordinar. Sunt un cetățean care trăiește în Franța, dar nu sunt francez. Administrativ sunt <<apatrid>> și-mi place pentru că este în consens cu ideile mele. Francezii mă consideră francez fiindcă scriu în franceză și ei sunt foarte mândri când un scriitor străin scrie în franceză. Pentru francezi, patria esențială este franceza, și de asta îmi place Franța. Au cultul limbii, iar asta nu există nicăieri altundeva” (p.38).

De reținut sentimentul fericirii, mai rar la Cioran, sentiment legat, iată, de România: „Copilăria a fost singura epocă fericită din viața mea, pentru că stăteam la munte. M-am născut în Transilvania, chiar între Carpați, la 12 km de un oraș important, Sibiul. Și Sibiul a jucat un rol foarte important, dar sătucul acesta, Rășinari, mi-a lăsat amintiri de neșters” (p. 35).

Despre personalitatea lui Emil Cioran se mai pot reține multe taine și căderi, plus tragedia de a fi legat doar de existența pură, pentru că el experia (trăia valorile curate) datul faptelor ca un miracol, în sensul profund, religios, până la limite. Despre scrisul pe care îl practică un om, care are ceva de spus, el reținea: „Sunt unele afirmații pe care le faci în singurătate, ca și cum ai fi Dumnezeu. Scrisul este un act de megalomanie. Îl faci ca și cum ți-ai scrie testamentul. Și atunci, evident că într-un sens absolut, este tot atât de absurd ca și a respira. Când scrii te afli singur cu tine însuți, nu gândești la consecințe, nici la ceilalți. Ca și cum ai sta singur în fața Neantului. Astfel de afirmații pe care le face cineva pot părea absurde celorlalți, dar sunt adevărate pentru sine, mai ales în momentul când le scrie. Când cineva e singur, este un Dumnezeu. Și de aceea scrisul este ceva extraordinar, pentru că te întreci cu Dumnezeu” (p. 39).

Această cronică, geomonografie a unei prietenii, are înserate fotografii, anexe, autoarea face numeroase trimiteri la publicațiile în care au apărut unele texte, are bibliografia necesară lămuririi în timp și spațiu a evenimentelor, trimiterile de subsol lămuresc contextul, care de multe ori este mult mai complex decât o simplă expunere a narațiunii.

Titlurile cărților scrise de Cioran este revelatoriu și explică tot contextul istoric și cultural, în sens absolut: Ispita de a exista; Căderea în timp; Despre neajunsul de a te fi născut; Exerciții de admirație; Acest afurisit eu…

Cioran, după părerea mea (subiectivă, evident), ținând cont de teologia sec. al XIX-lea și teologia sec. al XX-lea (americană și germană), este și un mare teolog existențialist, nu numai un mare scriitor și om de cultură, având în vedere și principiile din teologia sistematică, o știință bine conturată în ultimele secole în vest. A fost solidar cu cei care au acceptat „demitizarea” sau „cultura” ca parte integrantă a lumii religioase, ori chiar „istoria” ca modul în care se relevă Demiurgul în lume. Pe linia Conciliul Vatican II (anii 60) care a acceptat în sfera catolicismului (și nu numai) faptul că sunt persoane care cred în Dumnezeu fără să  fie dedicați unui cult cu tot ce înseamnă acest lucru…

Este cunoscută teoria cu „Dumnezeu a murit”, atât de populară în anii 60-70 în occident, corect este să vedem lucrurile în această perspectivă: „trăim ca și cum Dumnezeu a murit” – și Cioran asta exprimă. Fractura dintre generații o dovedește și, din acest motiv, este acceptat de tineri. Ei redescoperă o lume pierdută prin modul în care a scris Cioran, legând în stilul culturii moderne valorile și generațiile. Scrisul său este proaspăt și pătrunde în inima omului dispus să accepte trendul istoriei. Din acest motiv el este actual și are o viziune corectă și atrage prin modul în care exprimă ideile. Se adresează acelui „afurisit eu”…

 

 

Constantin Stancu

 

 

 

 

Categorii:CARTEA, GÂND, ISTORIA, SCRIITORI

Memoria fotografiei: Lancrăm, 2019 – Constantin Stancu și Virgil Todeasă discutând despre festival


3 MARTIE – ZIUA SCRIITORULUI… Cărți și evenimente…


Categorii:GÂND, SCRIITORI

Ziua mondială a toleranței /International Day for Tolerance – 16 noiembrie 2018

16 noiembrie 2018 Lasă un comentariu

Ziua mondială a toleranței (International Day for Tolerance) este marcată, anual, la data de 16 noiembrie.

Această zi fost proclamată la data de 16 noiembrie 1995, în cadrul Conferinței generale a UNESCO de la Paris, când s-a emis „Declarația principiilor toleranței”, enunțată în 1986, care definește termenul de toleranță ca fiind respectul, acceptarea și aprecierea diversității și bogăției culturale, a manierelor de exprimare, a calității noastre de ființe umane.

În anul 1996, Adunarea Generală a ONU, a invitat țările membre să sărbătorească în fiecare an această zi, prin acțiuni de promovare a toleranței și păcii, prin activități la care să participe atât instituțiile de învățământ, cât și publicul larg.

Într-o lume a globalizării, diversității și mobilității, toleranța în familie, în comunitate sau între state, reprezintă o necesitate principală.

Toleranța a fost plasată printre valorile fundamentale care stau la baza relațiilor internaționale în secolul XXI (Declarația Mileniului, 2000).

Website oficial: aici

Foto: Imagini din Hațeg

 

Categorii:GÂND, PRESA

VREMURILE DIN URMĂ. O viziune asupra timpului pe care îl halim cu poftă…

10 octombrie 2018 Lasă un comentariu

VREMURILE DIN URMĂ

 

Câteva idei lansate cu aproape două mii de ani înaintea noastră

 

 

 

Întâia epistolă a lui Pavel către Timotei

 

Capitolul 4

  1. Dar Duhul spune lămurit* **, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească deduhuri înselătoare si†† de învăţăturile dracilor,

*Ioan 16:13; 2Tes. 2:3; 2Tim. 3:1, etc.; 2Pet. 3:3; 1Ioan 2:18; Iuda 1:4, 18.

**1Pet. 1:20. 2Tim. 3:13; 2Pet. 2:1; Apoc. 16:14. ††Dan. 11:35, 37, 38; Apoc.

9:20

  1. abătuţi* de făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnaţi cu fierul** rosu în însusi cugetul lor.

*Mat. 7:15; Rom. 16:18; 2Pet. 2:3. **Efes. 4:19

  1. Ei opresc* căsătoria si întrebuinţarea bucatelor** pe care Dumnezeu le-a făcut ca să fie luatecu mulţumiri†† de către cei ce cred si cunosc adevărul.

*1Cor. 7:28, 36, 38; Col. 2:20, 21; Evr. 13:4. **Rom. 14:3, 17; 1Cor. 8:8.

Gen. 1:29; Gen. 9:3. ††Rom. 14:6; 1Cor. 10:30

  1. Căci orice făptură a lui Dumnezeu este bună, si nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumiri, 5. pentru că este sfinţit prin Cuvântul lui Dumnezeu si prin rugăciune.

 

 

Epistola sobornicească a lui Iuda

  1. Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor* fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite.

*1Tim. 4:1; 2Tim. 3:1; 2Tim. 4:3; 2Pet. 2:1; 1Pet. 3:3

  1. Ei sunt aceia care* dau nastere la dezbinări, oameni supusi poftelor firii**, care n-au Duhul.

*Prov. 18:1; Ezec. 14:7; Osea 4:14; Osea 9:10; Evr. 10:25. **1Cor. 2:14; Iac.

3:15

 

A doua epistolă a lui Pavel către Timotei

 

Capitolul 3

  1. Să stii că în* zilele din urmă vor fi vremuri grele.

*1Tim. 4:1; 2Tim. 4:3; 2Pet. 3:3; 1Ioan 2:18; Iuda 1:18

  1. Căci oamenii vor fi iubitori de sine*, iubitori de bani**, lăudărosi, trufasi, hulitori††, neascultători de părinţi*†, nemulţumitori†*, fără evlavie,

*Filip. 2:21. **2Pet. 2:3. Iuda 1:16. ††1Tim. 6:4. *†1Tim. 1:20; 2Pet. 2:12;

Iuda 1:10. †*Rom. 1:30

  1. fără * dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori**, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine,

*Rom. 1:31. **Rom. 1:31. 2Pet. 3:3

  1. vânzători*, obraznici, îngâmfaţi; iubitori** mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

*2Pet. 2:10. **Filip. 3:19; 2Pet. 2:13, etc.; Iuda 1:4, 19

  1. având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea*. Depărtează-te de oamenii acestia**.

*1Tim. 5:8; Tit 1:16. **2Tes. 3:6; 1Tim. 6:5

  1. De altfel, toţi* cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.

*Ps. 34:19; Mat. 16:24; Ioan 17:14; Fap. 14:22; 1Cor. 15:19; 1Tes. 3:3

  1. Dar* oamenii răi si înselători vor merge din rău în mai rău, vor amăgi pe alţii si se vor amăgi si pe ei însisi.

*2Tes. 2:11; 1Tim. 4:1; 2Tim. 2:16

  1. Tu* să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat si de care esti deplin încredinţat, căci stii de la cine le-ai învăţat;

*2Tim. 1:13; 2Tim. 2:2

  1. din pruncie cunosti Sfintele* Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.

*Ioan 5:39

  1. Toată * Scriptura este insuflată de Dumnezeu si de folos** ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire,

*2Pet. 1:20, 21. **Rom. 15:4

  1. pentru ca* omul lui Dumnezeu să fie desăvârsit si cu totul destoinic** pentru orice lucrare bună.

*1Tim. 6:11. **2Tim. 2:21

Categorii:GÂND, ISTORIA

Hațeg, o istorie în imagini


Categorii:FOTO, GÂND, HAŢEG

21 MARTIE – ZIUA POEZIEI. Oameni și cruci… Geamantanul cu poeme


Oameni și cruci

 

Cruci pentru toate mărimile posibile de eroi, pregătite pentru oameni vii,

telescopice, elastice, cu sisteme de prindere, cu șuruburi și piulițe,

cu gheare metalice, pentru ca individul să fie bine fixat acolo, sus,

să fie văzut din toate pozițiile, din toate timpurile.

 

Poziția pe cruce este bine calculată,

nu se vor abate nici un milimetru de la planul stabilit.

 

Cruci moderne, pliabile, putând fi montate la intersecții, prin parcurile

din care au fost evacuați ultimii corbi,

lângă fântâni arteziene care mișcă apa și lumina după o muzică secretă.

 

Cruci bune, solide, bine scoase la strung sau la freză,

ori imprimante 3 D.

Individul acomodabil trebuie să fie dezbrăcat de hainele sale,

de ideile sale, de sentimentele sale –

 

gol pe crucea pliabilă și telescopică.

 

Se vor putea vedea toate membrele sale, toate organele sale,

oricum toți avem un Big Brother de unică folosință,

mereu atent la proceduri, la borduri și la boli.

 

Cum vă zic: Individul va fi pus gol pușcă

pe crucea lui cea mai confortabilă și

toți vor explica în detaliu cum pe un om

îl poți cunoaște după lumina care, iată, cade

de undeva de jos sau dintr-o parte.

 

Cum vă zic: Lăsați ștergarele înflorate în jurul coapselor,

e dezbrăcat și e vid pe crucea Sa de toate zilele…

 

 

C Stancu

Categorii:GÂND, literature, POEMUL
%d blogeri au apreciat: