Arhiva

Archive for the ‘GÂND’ Category

21 MARTIE – ZIUA POEZIEI. Oameni și cruci… Geamantanul cu poeme


Oameni și cruci

 

Cruci pentru toate mărimile posibile de eroi, pregătite pentru oameni vii,

telescopice, elastice, cu sisteme de prindere, cu șuruburi și piulițe,

cu gheare metalice, pentru ca individul să fie bine fixat acolo, sus,

să fie văzut din toate pozițiile, din toate timpurile.

 

Poziția pe cruce este bine calculată,

nu se vor abate nici un milimetru de la planul stabilit.

 

Cruci moderne, pliabile, putând fi montate la intersecții, prin parcurile

din care au fost evacuați ultimii corbi,

lângă fântâni arteziene care mișcă apa și lumina după o muzică secretă.

 

Cruci bune, solide, bine scoase la strung sau la freză,

ori imprimante 3 D.

Individul acomodabil trebuie să fie dezbrăcat de hainele sale,

de ideile sale, de sentimentele sale –

 

gol pe crucea pliabilă și telescopică.

 

Se vor putea vedea toate membrele sale, toate organele sale,

oricum toți avem un Big Brother de unică folosință,

mereu atent la proceduri, la borduri și la boli.

 

Cum vă zic: Individul va fi pus gol pușcă

pe crucea lui cea mai confortabilă și

toți vor explica în detaliu cum pe un om

îl poți cunoaște după lumina care, iată, cade

de undeva de jos sau dintr-o parte.

 

Cum vă zic: Lăsați ștergarele înflorate în jurul coapselor,

e dezbrăcat și e vid pe crucea Sa de toate zilele…

 

 

C Stancu

Reclame
Categorii:GÂND, literature, POEMUL

Balerină în trafic pe autostradă


Lampa veche

Cu lampa veche, pe care aureola este rugina,

priveşti spre colţul acela uitat,

plin cu efecte pentru soldaţii din primul război mondial,

miroase a timp fraged lângă asfinţitul oglindit în tabachera de argint

a unui soldat din cel de al doilea mondial…

Mai sunt jucării stricate ale copiilor care au migrat spre ţinutul de zăpezi,

din ele ai putea înjgheba un transatlantic,

arcuri vechi destinse,

asemeni insectelor carnivore adormite peste pradă,

pipa veche a profesorului de istorie,

unde s-a ascuns un şoarece alburiu,

un păianjen de tutun de undeva, din sud, unde acum e vară…

În lampa veche sare un greier ce seamănă

cu flacăra de spirit de Veneţia,

acolo apele au ridicat spirtul până în dreptul ferestrelor

şi el pluteşte, pare o atlantidă iluzorie, inflamabilă…

Tragi fitilul mic – nerv de balerină în trafic pe autostradă –

el cade în inima ta, arzând…  

Categorii:GÂND

Istorii banale


Categorii:GÂND

Mesagerul


Schimbarea inimii

 

 

În dimineaţa aceasta de vară în care îngeri calcă pe aripi de păsări, chiar pe tril de păsări, chiar pe inimi de păsări,

mă întreb de poate fi sau ce nu poate fi poetul,

singur între gândurile sale ca nişte munţi pe care rezistă zăpada şi în miezul verii…

 

El, mesager fără ştire,

dar cu permisiunea păsărilor migratoare

şi, vai, păsările nu lasă urme în aer, când se-nalţă,

nu vedem pe ce se sprijină, dar au atâta viaţă şi

viaţa lor se aseamănă cu melodia neştiută de început de vremuri…

 

O, mesagerul, care nu ştie ce faţă a văzut şi unde,

învăţând veşnicia, dar limitat de cuvintele sale,

închis în cetatea cuvintelor sale,

pe care le-a primit de la cei dinaintea sa şi

care le-au primit de la Dumnezeu, când ne-a învăţat să dăm nume lucrurilor şi să punem semne, cu răbdare, cu viaţă, cu moarte, cu tăcere…

 

El, poetul mesager, păstrându-se curat într-un timp ce alunecă spre putrezire,

într-un trup ce putrezeşte,

cu o inimă ce se poate opri cândva,

speriat de irealitatea fiinţei sale,

fragil ca o pasăre pe vreme de furtună,

fragil ca un ochi ce poate fi locuit

de vederea cu inima…

 

El, mesagerul, urcă pe scările de piatră spre cer,

şi piatra rezistă şi vorbeşte folosind cuvintele poetului,

el, care aduce vestea naşterii unui om,

a naşterii poemului şi

a naşterii păsării din oul unui tril.

 

El, care stă pe zid cu o banală cumpănă veche,

pregătit să măsoare cetatea şi zidul pe care stă,

pregătit să măsoare sufletele celor din cetate,

el care nu se lasă atins de cutremur,

dar în el cad toate:

dimineaţa, cuvintele, păsările, cetatea, poemul acesta, cititorul şi, mai ales, scribul,

cel care s-a spălat pe mâini înainte de a scrie poemul acesta şi

s-a îmbrăcat cu haine curate,

şi-a schimbat inima…

 

 

C Stancu

 

Categorii:GÂND

Răzvan Theodorescu: Picătura de istorie la români – Locul, soarta și utopia…


 

Sursa: Răzvan Theodorescu, Picătura de istorie, București: Editura Fundației Culturale Române, 2002.

Care Europă, care Europe?

Categorii:CARTEA, CREDO, GÂND, ISTORIA

Medalion liric: Constantin Stancu


Eugen Evu

 

Medalion  liric

 

Prin empatia sufletului cu spiritul, oglindite în limbajul plăcut auzului şi vederii ce se contopesc armonios în substanţa inefabilă a cuvintelor-scântei, lirica poetului Constantin Stancu este dintre cele mai originale, neatinsă de turbulenţele stihiale, inocentă în sensul Fiinţei ce se înnoieşte prin rostire şi ia podoabe sărbătoreşti, prin transfigurare .

O cultură poetică şi  religiozitatea creştinilor originari, un fior transcendental scarat în sus, primitor de energie şi transparent ca aurele sferice, o redescoperire prin fiecare poem, a sinelui în Marele Sine Cosmic, sunt câteva din culorile ce simt potrivite cu lucrarea lui însetată de esenţe.

Emoţia este înfloritoare mereu în metafore autentice, condiţia umanului este mereu de a se dărui celorlalţi, iubitoare de aproapele din departe . Între noi trăieşte de mulţi ani poemul viu al prieteniei prin poezie , cuvânt şi vrere de mai bine. Într-atât de mult şi tulburător a scris Constantin Stancu despre cei asemenea lui, Poeţii, încât aceste propoziţii  rămân doar o  strângere de mână, la marginea unui Unic Cuvânt, cel Viu: de frăţietate şi de bucurie de a ne fi întâlnit pe aceeaşi cale, prin Duh intuită.

Opera sa critică este şi ea structurată original, pe temelia unui sentiment aderent cald, fertil şi cu harul de a decoda în scrisul celuilalt, mesajul de profunzime, dincolo de chipul şi asemănarea fiecăruia .

 07.01.2007

0320

 


 

CONSTANTIN STANCU

 

STRADA CARE DUCE SPRE CER …

 

Noaptea cade pe asfaltul orb ca o bilă de aur,

copiii se joacă neştiutori cu acest dar,

o împing spre centrul cetăţii,

aud ţipetele lor uşoare ca frunzele,

visele mi se prefac în vin şi vorbele în pâine,

apoi bila de aur se opreşte la picioarele lui Dumnezeu,

copii tac zidiţi în minune,

eu tac zidit în cuvânt,

strada pe care locuiesc duce spre cer …

 

 

VREMURI

 

Există o vreme a iubirii pure

când autovehiculele trec

prin trupurile adolescenţilor îndrăgostiţi,

cu mare viteză,

iar ei se sprijină de un sărut,

există o vreme a tăcerii,

sunetul precum săgeata lasă o urmă

ca o zbatere de pleoapă,

şi lacrima în care locuieşti,

poţi striga peste câmpul înflorit

ca spre o cetate,

adolescenţii se sprijină de un sărut…

 

 

FRUNZĂ ÎN CĂDERE

 

Ceea ce ţine viaţa în noi nu se vede,

dar există,

bucură-te că locuieşti în trupul acesta,

întristează-te de neputinţa ochiului tău,

de imposibilitatea auzirii cu umărul …

 

Floarea de câmp durează foarte puţin,

dar câmpul cuceritor se-ntinde spre veşnicie,

cel orb nu vede, cel verde nu înmugureşte….

Cel ce există este foarte departe,

nu-l vezi, nu-i vorbeşti,

dar este mereu cu tine …

 

Cum poţi turna culoarea frunzei în cădere

în paharul tău, toamna,

când greierii se-ascund în aureolele sfinţilor …

 

 

NINSOARE ÎN BABILON

 

Mai ninge-n Babilon, zăpada acoperă finalul,

zăpada e umbra iubirii,

mai ninge-n Babilon,

statuile suferă de frig,

oamenii s-au îmbolnăvit de veşnicie,

întotdeauna mai rămâne cineva

care va scrie cuvântul Babilon pe zăpada proaspăt ninsă…

 

SEMNUL IERBII

 

Urme de trupuri pe un verde iluzoriu,

ţipătul copilului care îşi pierde fluturele,

vorbele apei care strigă spre izvoare,

poate paşii tăi în iarba înaltă,

ca un sigiliu de negustor de pe vremuri,

şi nu s-ar lega trecutul de viitor

dacă animalele nu ar ieşi la păscut pe iarba aceasta …

 

Dar ce rămâne după iarba înflorită-n primăvară, în toamna de acum ?

poate dragostea ca semn, piatra scrisă cu sânge

roşul ce răzbate verdele crud şi real …

 

 

FRUNZA VIŢEI DE VIE

 

O, frunza viţei de vie,

scrisă pe toate părţile,

vorbe neînţelese într-o limbă veche,

picură litere vii de carne, între o lume şi altă lume,

cade prin mine frunza viţei de vie,

cu suferinţă simt că mă transform într-o altă fiinţă,

care nu mai recunoaşte vara aceasta …

Frunza viţei de vie plină de retine,

nu te întoarce să lupţi cu îngerul …

 

 

INSECTA

 

O insectă se opri pe cuvântul abia scris,

cerneala proaspătă nu se uscase

şi ea, insecta se acuplă cu semnele acelea vechi,

era atâta dragoste în jur,

ca un aer nerespirat,

apoi insecta îşi deschise aripile

şi zbură spre un alt manuscris

şi m-am întrebat dacă acel cuvânt scris de mine

va căpăta şi el aripi şi ce viaţă va avea,

va trăi veşnic sau va dura cât viaţa unei insecte,

doar cât o banală zi

în care avem libertatea de a scrie despre Dumnezeu …

Categorii:GÂND

La mulți ani!

30 decembrie 2016 Lasă un comentariu

La mulți ani!

Un nou început, limitele pot fi altele, viața să ne fie frumoasă și multe bucurii!

Am rezervat o simplă pagină albă pentru fiecare felicitare de parcă aceasta a fost cândva o vietate ce-a murit şi s-a întrupat din bulgării colii de hârtie, din altă lume…

 

NUFERI

 

Categorii:GÂND
%d blogeri au apreciat asta: