Arhiva
DASCAL DE ROMÂNIA
LEGEA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DIN ROMÂNIA – O LEGE PENTRU …”FUNERI”… – SAU PENTRU HINGHERI?!
– SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE DOMNUL MINISTRU AL M.E.C.T.S., DANIEL FUNERIU –
…Zilele astea stă să se nască o lege pentru protecţia pitbull-ilor…Dar, ne întrebăm: pe când şi o lege pentru protecţia dascălilor ?! Pentru că, precum se vede, în aceste luni şi zile – dascălii sunt ţinta unor minciuni, atitudini arogante, demagogii batjocoritoare şi de doi bani grămada, înjosiri, defăimări, lapidări în public… – TOATE „LEGALE”!!! – fără egal în istoria învăţământului! O „hingherire” fără seamăn, din partea unui ministru perfect impostor, în probleme de Educaţie – dar, se vede treaba, teribil de specializat în…”funii” şi „sfori”!
…Deşi ştim bine că nemulţumirile cadrelor didactice din România sunt cauzate, în aceste momente, mai curând de ordonanţele de urgenţă şi de „înfoierile” iresponsabile ale unui guvern iresponsabil, incompetent în cel mai înalt grad şi arogant până la prostie – noi ne vom ocupa, prioritar, în articolul de faţă, de Proiectul în lucru al LEGII ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREUNIVERSITAR. Semnat de însuşi cel al cărui nume are sonorităţi de „funie” (…de spânzurat, sau de…”agăţat” învăţământul în cui, după toate semnele) şi, pe ici-pe colo, „funia” trimiţând la „şbilţul” nobilei şi preavechii profesii (cât şi prostituţia!), numită „hingherie”!
După cum declară înşişi liderii sindicali ai diverselor grupări de dascăli (de ce naiba nu s-a ajuns, ŞI NICI NU SE VREA A SE AJUNGE, la O SINGURĂ GRUPARE SINDICALĂ A DASCĂLILOR, atâta vreme cât „durerile” sunt aceleaşi, peste tot, cel puţin la preuniversitarii din România?! – rămâne o „enigmă nesplicată”, vorba lui Eminescu…): “<>, a declarat preşedintele executiv al Federaţiei <>, Marius Nistor” – cf. . ziare.com – 25 martie 2010. Sau: “În timp ce Executivul i-a chemat pe sindicalişti la discuţii, “pe şest”, a publicat în Monitorul Oficial o ordonanţã de urgenţã care mai învârte o datã cuţitul în rana profesorilor lãsaţi fãrã salarii de merit, fãrã premiul de 2% şi alte sporuri. De aceastã datã, este vorba despre tãierea cu precizie chirurgicalã a sporului de doctorat, în cuantum de 15% “ – dă de veste Monitorul de Vaslui – 1 februarie 2010.
…Aceste ciondăneli, aparent trenante şi sterile (în care întrevedem, dacă doamna Mandas Vergu a devenit, dintr-o ziaristă mediocră, taman “muma lui Funeriu cel Mare”!!! – că şi dintre liderii sindicali actuali se vor plodi şi croì “cătălincroitori” de seamă…!) – ne miros, nouă, “deşcă bătrână”, a institui şantaje reciproce dure, între delegaţiile sindicale şi, respectiv, cea guvernamentală (…din aceste “tribulaţii” s-au născut, de-a lungul vremii, ca din spuma mării, prim-miniştri şi miniştri secretari de stat, proveniţi din mişcarea sindicală…: azi nu se mai foloseşte termenul de “sindicate galbene”…!).
De aceea, noi vom pătrunde la acea rădăcină a răului viitor din România – LEGEA-CA-PROIECT (şi, în România, unde tembelismul a atins cote ameţitoare, cam orice proiect devine lege sadea, numai bună de semnat de către un domn Preşedinte de Republică şi, apoi, de publicat în Monitorul Oficial!) – nu doar în ce priveşte Educaţia, ci, fireşte, în primul rând, în ce priveşte modelarea, în România, a unui cadru spiritual de fiinţare – sau, dimpotrivă, a unui cadru anti-spiritual, de des-fiinţare – drept consecinţă a adoptării, ÎN ORB, a unei legi hinghereşti şi strâmbe. Evident, nimeni nu ne poate oferi spaţiu editorial, pentru a dezbate toată legea şi pe-ndelete – dar, măcar, să semnalăm câteva mari şi letale capcane, “ambalate” într-însa…
…Cine citeşte Proiectul de Lege de la un cap la altul, nu se poate să nu bage de seamă că LIPSEŞTE, COMPLET, DIMENSIUNEA “EDUCAŢIE”! Fireşte, nu ne referim la palavrele înşirate, ci la esenţă. Textul Proiectului Legii este scris, parcă, pentru o fabrică de ROBOŢI, iar nu pentru un altar unde are loc metanoia fiinţei umane. Noi am mai zis/scris că incompetenţa dlui Funeriu, în ce priveşte acest minister, ESTE PERFECTĂ! – dar cine suntem noi, ca să şi fie luate în seamă observaţiile noastre, oricât de argumentate şi judicioase ar fi ele?!
…Art. 2 al Proiectului: “În România, învăţământul constituie prioritate naţională”. Domnule Funeriu, venind dvs. din Japonia, aţi pierdut uzul limbii române, deci nu mai pricepeţi semantica vorbelor! Pentru ca un “ceva” să constituie “prioritate” – înseamnă “să aibă însușirea de a fi primul în timp; dreptul de a ocupa primul loc ca importanță, ca valoare, ca demnitate; precădere, primordialitate, întâietate.” Deci, “a fi prioritate naţională”, înseamnă că naţiunea întreagă se pleacă, respectuos, în faţa Regelui-Învăţământ, Prinţului-Învăţământ – şi nimic nu e mai sus în rang decât Măria-Sa-Învăţământul!!! Or, dvs. n-aţi fost în stare să respectaţi nici măcar LEGEA – Legea de mărire, cu 50 %, a salariilor dascălilor – aprobată de către Parlament şi declarată constituţională, de către însăşi Curtea Constituţională: “Magistraţii Curţii au dezbătut sesizarea Guvernului în legătură cu creşterea salarială cu 50% pentru profesori, aprobată de Parlament, şi au respins-o declarând proiectul de lege de majorare a salariilor ca fiind constituţional ” (cf. Mediafax.ro) – semnată de Preşedintele României şi publicată în Monitor…
Scuzele mele, domnule Ministru – dar minţiţi de îngheaţă apele! – …şi pentru cine minţiţi, de fapt?! Pentru că toţi românii ştiu adevărul – iar dvs. NU MĂRIŢI SALARIILE DASCĂLILOR, CI LE MICŞORAŢI (“pe vrute, pe greşite”…) , CU PÂNĂ LA 73%!!!
…Art. 3 (1): “Învăţământul românesc urmăreşte realizarea idealului educaţional, întemeiat pe valorile democraţiei, ale diversităţii culturale, pe aspiraţiile individuale, sociale şi contribuie la păstrarea identităţii naţionale, în contextual valorilor europene”.
Dacă “valorile democraţiei” înseamnă doar demagogia şi minciuna sfruntată , e bine să ne ferim de aceste “valori”! Asta, în cazul în care ceea ce faceţi dvs., în aceste zile, cu sufletele dascălilor (dintre care unii v-au învăţat carte şi pe dvs., dle Ministru!), s-ar integra/ se integrează în “valorile democraţiei”. Să sperăm că nu aveţi această pretenţie…
…Şcoala nu trăieşte având, în centru – Elevul…! Ucenic fără Maestru nu s-a pomenit niciodată! – cum nici reciproca! Deci, luaţi aminte la DASCĂLI, dacă vreţi să aveţi elevi!!!
Dar, iată ce se observă, cale de o poştă: vă pasă, în primul rând, de “diversitatea culturală”, în loc de “identitatea culturală” a românilor (pe când, la minorităţi, mamă-mamă ce grijă aveţi de această “identitate culturală” – de parcă ar avea ungurii, să zicem, vreun geniu care ar trebui ocrotit…, iar noi, un Emineascu-Identitate Românească, ce ar trebui scuipat…)!!! – şi vă pasă, ABIA ÎN ULTIMUL RÂND, de “identitatea naţională”!!! Noi, subsemnatul, nu admitem o lege prin care Şcoala Românească să nu-l înveţe, ÎN PRIMUL RÂND, pe copilul-elev (VIITOR CETĂŢEAN AL ACESTEI ŢĂRI!), cine este el, care este specificul neamului în care s-a născut, care sunt calităţile de neam care trebuie să i se transmită, ce DATORII are copilul-elev faţă de Neamul care l-a născut – pentru ca, abia apoi, să se compare cu celelalte neamuri europene, şi să mai “şlefuiască” ce-i de “şlefuit” (DACĂ va mai fi fiind ceva de “şlefuit”, în raport cu Europa de Vest – având în vedere că Occidentul înseamnă, în primul rând, antispiritualizare-reificare – moarte a sufletului şi luptă împotriva Duhului!). NOI NU ACCEPTĂM CA AI NOŞTRI COPII SĂ DEVINĂ SCLAVII ŞI MERCENARII ALTOR NEAMURI (…neamuri cărora conducătorii lor le cultivă, cu insistenţă şi chiar cu fanatism şi şovinism, nu doar specificul naţional autentic, ci chiar le şuieră CARE AR TREBUI SĂ DEVINĂ SPECIFICUL NAŢIUNII LOR! – şi, aici, nu ne referim, în primul rând, nici la unguri, nici la israeliţi, ci la francezi, englezi etc. – iar pe primul loc din lume, este “educaţia” pe linia violenţei “zeloto-varavice” sau a “lănciei lui Longinus” – practicată în SUA – “educaţie” foarte asemănătoare cu cea nazistă, din Germania anilor ’30!).
Mugurii consecinţelor adoptării, fără discernământ, a anti-valorilor occidentale, îi culegem, din păcate, prin mârlănia, mârşăvia şi imoralitatea crescânde, în România… – evidente, logic şi cu prisosinţă, “prioritar” la…”capul peştelui împuţit”!
Mai e ceva: niciodată aspiraţiile individuale nu trebuie să primeze în faţa celor ale Neamului! Niciodată un om nu-şi va realiza, plenar, potenţialul de Duh, decât în interiorul Neamului care l-a născut! De aceea şi sutele de mii, milioanele de rataţi disperaţi, din diaspora. Şi miile de sinucideri, din diaspora. Dar de ele vă feriţi să vorbiţi! CREAŢI ŞANSE DE EXISTENŢĂ SPIRITUALĂ AICI, ÎN ROMÂNIA!!!
…Art. 3 (2): “Idealul educaţional al şcolii româneşti constă în dezvoltarea liberă şi armonioasă a personalităţii individului în vederea integrării eficiente (s.n.) în societatea bazată pe cunoaştere (s.n.)”.
De fapt, la ce ne îndemnaţi, pe noi, dascălii, domnule Ministru Funeriu (plus toată liota de consilieri… – domniile voastre fiind, de fapt, nişte “pudeli” ascultători ai unor directive străine de orice linie de Duh şi naţională) ?! Vreţi să ne faceţi, precum PCR-ul anilor ’80, complici ai unei crime monstruoase, ai unui genocid spiritual?! Noi, subsemnatul, cu riscul nu doar de a fi exclus din învăţământ, ci chiar al martirajului – nu vom accepta acest rol de călău spiritual al Neamului care ne-a născut! N-am făcut-o înainte de ’89, n-am acceptat, până la această vârstă de acum, foarte apropiată de senectute – ca urmare, de ce am accepta să ne pătăm mâinile şi cugetul, cu sângele crimei, de acum încolo, când bătrâneţea ar trebui să ne dea o tot mai mare desprindere de farsele Marelui Iluzionist Cosmic – şi, deci, o aură autentică de demnitate şi de dispoziţie senină faţă de moarte?! Noi ascultăm de îndemnul hristic: “Nu vă temeţi!” Se pare că vremea martirajului a sosit – din nou.
…Cum adică?! Conştient fiind noi, subsemnatul, că societatea pe care aţi acceptat-o şi chiar creat-o, prin cedări moral-spirituale de o josnicie de neînchipuit, este o societate a Răului-cu-Mii-de-Feţe – să-i îndemnăm, noi, pe cei încredinţaţi nouă, dascălilor, de Dumnezeu şi de părinţi – să-i îndemnăm pe ucenicii noştri, Duh din Duhul nostru, să intre în abatoarele anti-spirituale preparate de voi… – conştienţi fiind noi că voi vreţi să obţineţi o societate de mafioţi şi de roboţi… – iar noi, subsemnatul, să vă sprijinim?! NU! Deşi ştim că lingăi veţi avea/îi aveţi deja, printre chiar pseudo-colegii-dascăli, noi refuzăm, categoric, să-i “integrăm eficient” pe copiii din grija noastră, în societatea asta plină de veninurile şi strâmbătăţile, adunate din propriile suflete şovăielnice şi pertractante, precum şi de prin străini…! Noi vom face tot posibilul, chiar suportând supremul oprobriu “public”, să-i învăţăm pe copii SĂ LUPTE CONTRA SOCIETĂŢII PE CARE LE-AŢI LIVRAT-O! Noi ştim că autentica democraţie nu este nici măcar cea atheniană: nu cizmarul şi croitorul şi pietrarul ori bogătaşul umflat de pretenţii, din Athena, au avut dreptate, ci SOCRATE! Noi nu acceptăm “dictatura mulţimilor”, prostite şi manipulate de dvs.! Şi-i vom învăţa spiritul de discernere a Duhului-Grâu – de jalnica pleavă, pe ucenicii încredinţaţi nouă spe LUMINARE, iar nu spre meşteşugul de “lume nouă, de a fura cloşca de pe ouă, fără să cârâie”!
…Re-introduceţi, vă rugăm, domnule Ministru, ora de Dirigenţie! Prin ea, re-daţi o şansă majoră EDUCAŢIEI MORAL-SPIRITUALE (…de care nu vă-ndeamnă Duhul, vedem noi bine, ca să scrieţi în Lege!) – Educaţia ca armistiţiu al Duhului cu Lumea!
…”Societate bazată pe cunoaştere”…Cunoaştere DE CE ANUME?! Că dacă sintagma utilizată de dvs. înseamnă doar Internet-informatizare – noi nu suntem de acord! Cunoaşterea, fără dublarea ei de discernământ şi crezul întru Duh, este creatoare de luciferism: doar Căderea s-a făcut tocmai prin Mărul Cunoaşterii fără Ascultarea Vocii Lui Dumnezeu.
Noi vedem clar că, din Proiectul dvs. de Lege – Religia Lui Hristos este “materie” (de aceea aţi şi inventat “profesorii de Religie”, în locul sacerdoţilor cu Har!), o “materie” greu tolerată… – iar Duhul lipseşte cu totul! În rest, “toleranţa” paralizantă de re-acţiune vitalistă! – toleranţă, exclusiv, din partea noastră, a românilor ortodocşi, singura toleranţă în care chiar credeţi: ea se referă la atitudinea noastră faţă de toţi cei care au pretenţii sfruntate asupra ţării noastre… – se referă la atitudinea noastră faţă de toate religiile care nu-l au ca Dumnezeu pe cel care, pe drept cuvânt, este numit de Scriptură: Hristos-Lumina Lumii şi Hristos-Iubirea. Puteţi să faceţi şi spume “unionist-europene” la gură, noi vă zicem/revelăm Adevărul Unic: creştinismul rămâne tot CEL MAI ÎNALT STADIU SPIRITUAL, SPRE CARE TINDE PLANETA TERRA!!!
…”Ante-preşcolara” de care vorbiţi dvs. (Art. 18/2) sunt, de fapt, “cei 7 ani de-acasă”! Haideţi să creăm o societate în care Femeia să fie respectată, iar nu exploatată, ANULATĂ FUNCŢIONAL, din pricina sărăciei! FEMEIA să-şi împlinească menirea divină, de Maică a Domnului – de Primă Educatoare Terestră a Copilului!
…E bine că, la Art. 9 (2) aţi stabilit, clar: “Învăţarea limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie”. Dar :
a-vorbiţi, la Art. 8 (1) d – despre “nepolitizarea sistemului de învăţământ” – când, în mai toate şcolile, colcăie numai directori pedelişti, care, majoritatea, sunt de o incompetenţă crasă! Unii n-au nicio legătură cu învăţământul şi educaţia (sunt de o imoralitate pe care, vorba aia, “o ştie tot satul, dar n-o ştie bărbatul”…), alţii , cât au fost, vreo câţiva ani, dascăli, n-au fost în stare să susţină MĂCAR O SINGURĂ LECŢIE LA CLASĂ!!!;
b-vorbiţi, la Art. 7 (5) şi în Art. 9 (4) etc., de “şcolile confesionale”: “elevii/preşcolarii din învăţământul de stat şi confesional”, “în învăţământul de stat, cel particular ca şi în cel confesional, actele şi documentele şcolare, nominalizate prin ordin al ministrului educaţiei, se întocmesc în limba română” ( foarte bine! – ÎN ROMÂNEŞTE SĂ SE ÎNTOCMEASCĂ, ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL DIN ROMÂNIA!!! – păcat că adăugaţi o prostie: “celelalte înscrisuri şcolare pot fi redactate şi în limba de predare”…); dar câte şcoli confesionale ortodoxe au fost ctitorite în România? Nu ştiţi?! Să vă dezvăluim noi adevărul: UNA SINGURĂ! – şcoala de la Constanţa, “Sfinţii Martiri Brâncoveni”, ridicată de dl Marcel Bouroş – DAR, ŞI ACEEA, NU AUTONOMĂ, CI ÎN CADRUL PROIECTLUI UNUI COMPLEX COMERCIAL! Că, de bună-seamă, altfel nici n-aţi fi acceptat-o/acreditat-o, iar strădania acelui om de bine şi drept-credincios, în zadar s-ar fi consumat…Oare de ce?! Simplu: pentru că Biserica Naţională, cea Ortodoxă, care a ţinut fiinţa de Neam Românesc, este, mai ales în zilele noastre, foarte prost văzută de organismele internaţionale şi europene, care nu-s formate din ortodocşi, ci din catolici şi, mai cu seamă, din protestanţi şi atei declaraţi!!! Iar ADEVĂRATA Biserică a lui Hristos (nu cea slujită de ierarhi obstinat-răufăcători, ori doar nevrednici şi laşi…), Biserică a Dreptei Căi spre Mântuire, respinge acea mişcare cu finalitate ateizatoare, de Duh prigonitoare: ECUMENISMUL-CU-FORŢA-ŞANTAJUL-ŞI-CU-ŞIRETLICUL (…o formă a sincretismului masonico-satanist al lui New Age!);
c- măcar o vorbă să fi pomenit, dle Ministru, în acest Proiect de Lege a Educaţiei, despre DISCRIMINAREA ROMÂNILOR, DIN HARGHITA-COVASNA, dar şi din MUREŞ…! Despre necesitatea reducerii, dacă nu chiar anulării, a discriminării pozitive (le “închinaţi” minorităţilor naţionale, de fapt stafiilor udemeriste, cam 5 pagini din Proiect… – e mult prea mult!), a ungurilor şi secuilor, din România…Dvs. vorbiţi, la Art. 8 (1) f – despre “nediscriminare” – făcându-vă a uita că, în propria noastră ţară, trădările succesivelor guverne (pentru votul udemerist! – pentru “obţinerea majorităţii arcului guvernamental, prin UDMR”…!), din ’90 încoace, i-au adus pe români în halul de a fi discriminaţi în propria lor ţară! – că românii strânşi, în 20 martie 2010, la Topliţa, au redactat un Memorandum dureros, precum cele din veacul al XVIII-lea, din interiorul Imperiului Habsburgic (dar Memorandumul cu pricina era adresat, de data asta, nu Vienei imperiale, ci …BUCUREŞTIULUI!!!): “<>, se arată în memorandum, menţionându-se că în aceste trei judeţe trăiesc peste 400.000 de români.
Semnatarii documentului susţin că în judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş <>” – cf. Mediafax.ro.
…Autorităţile locale au atâta putere, că începe să “pută”, de departe, a politizare dictatorial-pedelistă! – cf. Art. 11(2), Art. 33 (6), Art. 105 (4) etc. : “Şcolarizarea în învăţământul terţiar non-universitar poate fi finanţată din bugetele locale” … – dar de ce să nu fie co-interesaţi agenţii economici, care să-şi asigure, prin acordarea burselor către elevi, viitoarea forţă de muncă de înaltă calificare?! Pentru că aşa s-a procedat sub Ceauşescu?! Păi, nu le-a mers rău, cu acest sistem, nici elevilor, care nu erau nemotivaţi în muncă şi exasperaţi, încă de pe băncile şcolii, de spectrul şomajului, dar nici unităţile/agenţii economici nu intrau în pierdere, căci îşi “pliau” forţa de muncă după nevoi…şi se “pliau”, infinit mai raţional, şi planurile de învăţământ şi cerinţele de clase/număr de elevi de la un anume profil, după necesitatea REALĂ din economie!
Alegerea directorului de şcoală (Art. 92: “prin concurs” – vorbă să fie!), câtă vreme nu se decide, definitiv, depolitizarea şcolii româneşti, “pute” a aranjament de gaşcă. Dar cum să decideţi dvs. altfel, dacă însuşi ministrul Daniel Funeriu n-a fost ales pentru competenţa sa educaţională (DIMPOTRIVĂ! – pentru incompetenţa sa desăvârşită, întru ale Educaţiei…la fel ca şi întru ale Sportului, fie vorba între noi!), ci pentru apartenenţa sa la PDL?!
…Şi din cine sunt compuse “consiliile de administraţie”, care, conform Art. 90(1), “asigură conducerea şcolii”?! Ascultaţi, cu urechea conştiinţei (dacă aveţi, “asupra” dvs., aşa ceva…), ce rezultat a dat incompetenţa dvs. desăvârşită, întru ale Educaţiei, dle Ministru Daniel Funeriu: “Membrii consiliului de administraţie sunt, în proporţie de 60%, reprezentanţi ai unităţii de învăţământ şi în proporţie de 40%, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor, ai autorităţilor publice locale, ai agenţilor economici etc.”
În primul rând că directorul pedelist (care numai sărac nu e!) îşi poate “atrage” foarte uşor (legea şi sărăcia noastră personală ne împiedică să nominalizăm acţiunile concrete de… “atragere” – cât şi persoanele… “atrase”!) “hălci” importante din “oficialităţile” locale, ba chiar dintre părinţi – iar lingăii de serviciu, dintre cei/cele 60% cadre se vor adăuga, fireşte, “claie peste grămadă”!… – şi va ieşi aproape o unanimitate a deciziei consiliului de administraţie, chiar dacă decizia va fi una de…decapitare a unui cadru didactic! Unde este, însă, grija pentru…PROFESIONALISMUL MUNCII DIN ŞCOALĂ?! Practic, componenţa consiliului fiind din “agenţi economici afiliaţi” (traduceţi dvs. cum e mai exact!) şi din “lingăi afiliaţi”, deciziile vor avea mai curând caracter de afaceri şi de vendetta, decât de îndemn la muncă de un înalt profesionalism, atât educativ-formativ, cât şi informativ. Iar începe “caterinca” tembelă, cu “şcoala care trebuie să producă, şcoala ca factor economic”! Bine, am înţeles, nu ne daţi nimic! – dar, măcar, nu ne luaţi ceea ce, deja, avem, de sute de ani: statutul de ŞCOALĂ-CA-FACTOR SPIRITUAL, IAR NU ECONOMIC!!!
DE CE NU INTRODUCEŢI, DOMNULE MINISTRU, ÎN CONSILIILE DE ADMINISTRAŢIE, PE SINGURII RESPONSABILI REALI, CU MUNCA DE DASCĂLI?! Mă refer, evident, la RESPONSABILII COMISIILOR METODICE PE ŞCOALĂ, SINGURII ÎN MĂSURĂ SĂ DEA INFORMAŢII REALE ŞI CONCRETE DESPRE MUNCA DIN ŞCOALĂ?! Pesemne că dvs., domnule Minstru Daniel Funeriu, fiind venit dinafara sistemului de învăţământ, NICI NU ŞTIAŢI DE EXISTENŢA ACESTOR TRUDITORI CONŞTIINCIOŞI ŞI RESPONSABILI, pe spinarea cărora se întemeiază, de fapt şi de drept, munca şcolară…!!!
…În ce priveşte sursele de finanţare ale unităţilor de învăţământ – ele sunt: “bugetul de stat (n.n.: care este un dezastru: hai, nu legal, 6 % – că vă înecaţi de tot! – dar nici măcar 3 %?!), bugetele locale şi veniturile constituite la nivelul unităţii de învăţământ din activităţi proprii (n.n.: da, liceenii de la liceele de muzică să cânte, cu pălăria pusă la picioare, la răscruci de străzi! – iar cei de la liceele de arte plastice…ce să facă?! – să alcătuiască “piramide umane”, ca la circ, în pieţele centrale ale urbei?!) , din contribuţii ale unor membri ai comunităţii şi ale agenţilor economici, sub formă de subvenţii, donaţii, sponsorizări, precum şi din accesarea unor programe cu finanţare externă sau de la nivel naţional”…Păi, stimabile domn, noi ştim că, în Occident, este tradiţia donaţiilor, dar acolo, tocmai pentru că e TRADIŢIE, este şi oleacă de morală a donaţiei: adică, dacă ţi-a donat, el, burtosul de negustor, 1.000 de RONI, la noi, în România, marţafoiul ăsta îşi aduce “la şcolarizare” tot familionul, şi are pretenţia ca familionul lui să aibă numai de ZECE! – chit că lor le pasă de carte, cât ne pasă nouă de cine ştie care constelaţie…!!! Deocamdată, cât încă economia românească “de tip capitalist” n-a ieşit din faza ei ţopească şi ţopârlănească, subzistenţa şcolii prin donaţii, sponsorizări etc. este/devine un fenomen extrem de vătămător pentru morala şcolară, pentru sentimentul echităţii şi “al şanselor egale” ale tuturor elevilor (cf. Art. 5/1 etc.), despre care minţiţi atâta, în Proiectul de Lege…Cum se va simţi un elev de excepţie, care chiar merită nota 10, când un fiu de ţoapă “donatoare”, un “domn Goe” – va lua TOT “zece”, în timp ce-l bombardează pe profesorul (care-i scrie, trudnic, cu mustrări de conştiinţă, “zecele donaţional”)…cu avioane de hârtie?! Ce “spirit curat de emulaţie” mai poate cultiva dascălul, în acea clasă?!
…Art. 32(1): “Pregătirea în cadrul educaţiei profesionale se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educaţiei, în urma consultării partenerilor sociali”. Cum adică, “consultare cu partenerii sociali”?! Dar de ce nu CU SPECIALIŞTII DIN DOMENIU?! Un Cizmar începe, din nou, să dicteze, dacă are …”rude la Ierusalim”!!! Nu, nu acceptăm să fim judecaţi de “parteneri sociali pedelişti”, ci de profesorii noştri, sau de alţi profesori, înzestraţi spiritual similar cu formatorii noştri de Duh, având cunoştinţe şi conştiinţe profesionale pe măsura acelora care au făcut din noi-cei-de-atunci, ceea ce suntem noi, azi!
…Nu înţelegem, în ruptul capului, cum un om care, chiar dacă este impostor ca ministru, a trecut, totuşi, prin şcoală – poate să pretindă (ca şi doamna prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu…) că ciclul liceal poate fi desăvârşit în 3 ani! Măi, oameni buni, chiar uitaţi avertismentul dat, PE CRITERII PUR MORAL-EDUCAŢIONALE, încă din veacul al XVIII-lea, de către autenticul pedagog Jean-Jacques Rousseau: “Modul cum folosim copilăria nu e mare lucru, răul care se strecoară se poate îndrepta, iar binele care se face acum poate să vină şi mai târziu. Dar nu e la fel cu cea dintâi vârstă în care omul începe cu adevărat să trăiască (n.n.: Adolescenţa) . Vârsta aceasta nu durează niciodată îndeajuns pentru folosinţa pe care trebuie să i-o dăm, iar importanţa ei pretinde o atenţie neîntreruptă; iată de ce stărui asupra artei de a o prelungi(…) împiedicaţi-l pe adolescent să devină bărbat, împiedicaţi-l chiar în momentul în care nu-i mai rămâne nimic altceva de făcut, decât să devină asta (n.n.: bărbat/cetăţean/om al Cetăţii!) !” – cf. J.J. Rousseau, Emil sau despre Educaţie, EDP, Buc., 1960, p. 171.
De ce vreţi, cu orice preţ, să “livraţi” societăţii contemporane, şi aşa aflată într-o mizerie moral-spirituală de nedescris, nişte neisprăviţi, nişte avortoni, CA PERICOLE SOCIALE LETALE???!!! MĂCAR ACEST LUCRU, VĂ RUGĂM SĂ-L PRICEPEŢI ŞI SĂ-L OPRIŢI!!! NU e vorba de “lăcomia după catedre” a bietului dascăl, şi cu atât mai puţin de “îmbogăţirea” amărâtului de dascăl, ci de PROCENTUL CRESCUT DE CRIMINALI FRUSTRAŢI, DIN MEDIUL SOCIAL – MEDIU, ŞI AŞA, PESTE MĂSURĂ DE VICIAT!!!
…Haideţi, pentru ca să nu vă simţiţi prea cocoşat de impostura dvs. revoltătoare – să sfârşim “ocheada” prin Proiectul de Lege cu o prevedere bună, CU CONDIŢIA SĂ O ŞI RESPECTAŢI:
Art. 14(2): “Privatizarea instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar este interzisă” – excelent! – pentru că sunt vreo 15 ani de când noi, pe pielea noastră, am îndurat hachiţele unui director ca “şef de plantaţie”, care umbla cu limba scoasă, zilnic, să privatizeze câtumai liceul, prin care să-şi facă afacerile personale, cu sclavii-elevi şi cu sclavii-profesori…
…Vă rugăm, domnule Ministru DANIEL FUNERIU, să mai meditaţi asupra celor prevăzute în Proiectul ăsta atât de stângaci, atât de grăbit şi nu cu multă minte alcătuit – şi comparaţi ceea ce este scris acolo, cu cele ce se cer ÎN ROMÂNIA REALĂ, iar nu doar cu formulările de lemn / poruncile piezişe, ale Uniunii Europene! Căci nu Uniunea Europeană vă va spurca, întru blestem, mormântul, dacă veţi nenoroci tineretul, adică Viitorul Ţării şi Neamului Românesc – CI TOT NOI, DASCĂLII, STRĂJILE DUHULUI ROMÂNESC, CARE VOM VEGHEA ŞI DE DINCOLO DE LUMEA ASTA!
…Nu ne “hingheriţi” Neamul, ca să nu fiţi “hingherit”, pe lumea asta, ca şi pe cealaltă, întru veşnicie, de păcatul contra Neamului! Cel mai comod, dar şi util, pentru memoria fiinţei şi cetăţeanului Daniel Funeriu, ar fi să vă daţi demisia, domnule Ministru! – dar nu oricum: ci, înainte de a vă preda Demisia, să le cereţi colegilor dvs. guvernanţi, cu insistenţă de autentic “hingher”, ca, în locul dvs., la M.E.C.T.S., să pună un om care şi-a sacrificat TOATĂ viaţa pe Altarul Şcolii! Vedeţi, profitaţi de faptul că, încă vreo câţiva ani de acum încolo, vor mai supravieţui reprezentanţi ai acestei specii, atât de repede înaintând pe calea dispariţiei…: ”apostolii şcolii”…Dar nu cumva să acceptaţi, în locul dvs., din nou şi mereu – surogatul, impostura…!
prof. dr. Adrian Botez
O POEZIE DE NICHITA
Altă matematică
Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.
Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roşcovă, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…
Numai tu şi cu mine
înmulţiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…
Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!
NICHITA STĂNESCU RECITÂND – POEZIA CA ZICERE
UN PSALM DE DUMINICA
PSALMUL 22 – VERSURI DE EUGEN DORCESCU, FRAGMENT DIN CARTEA BIBLICE
22
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit ?
Pentru ce stai departe de plângerile mele ?
2. Strig ziua şi nu-mi răspunzi, Dumnezeul meu preaiubit,
Strig noaptea şi tot n-am odihnă, sub beznă şi stele.
3. Totuşi, Tu eşti Cel Sfânt. Tu locuieşti
În mijlocul laudelor lui Israel.
4. În Tine părinţii noştri trupeşti
Se încredeau şi-i salvai din urgii şi măcel.
5. Către Tine strigau şi găseau scăpare la Tine,
Către Tine strigau şi nu rămâneau de ruşine.
6. Dar eu ? Eu sunt vierme, nu om de pământ,
Oprobriu la semeni şi dispreţuitul poporului sunt !
7. Toţi cei care mă văd mă batjocoresc,
ca pe-un ins de nimic,
Gura-şi deschid, îşi clatină capul şi zic :
8. „S-a încrezut în Cel Veşnic. Să-l mântuiască Acel !
Să-l scape, fiindcă Îşi găseşte plăcerea în el”.
9. Da, Tu din pântecele mamei m-ai scos la lumină,
Tu, la sânii ei, în siguranţă mi-ai pregătit adăpost.
10. Încă din pântecele mamei m-am aflat
sub paza-Ţi divină,
Încă de-atunci Dumnezeul meu Tu ai fost !
11. Nu Te îndepărta, aşadar, de la mine,
căci necazu-i aproape
Şi nimeni nu-mi sare în ajutor.
12. O mulţime de tauri, ca nişte valuri de ape,
Tauri mari de Basan mă-nconjoară-n ciopor.
13. Cu negre gâtlejuri, deschise şi potrivnice mie,
Ei sunt asemenea leului, care rage şi sălbatic sfâşie.
14. Iar eu ? Sunt aidoma apei ce curge la vale,
Oasele toate mi se desprind, se-nfioară.
Inima mi s-a făcut cum e ceara de moale
Şi se topeşte în sine-mi, destrămată şi-amară.
15. Mi se usucă puterea, ca un vas de argilă,
Cu cerul gurii limba-ncleiată se-ngână.
O, Dumnezeul meu, fie-Ţi milă !
M-ai adus în ţărână…
16. Căci nişte câini mă-mpresoară, îi simt, m-au ajuns,
Un pâlc de nemernici m-atacă din faţă, din spate,
Mâinile, picioarele mi le-au străpuns.
17. Aş putea să îmi număr oasele toate.
Iar ei, între timp, mă pândesc, mă privesc,
18. Veşmintele mele îşi împărţesc
Şi-aruncă sorţ pentru cămaşa mea…
19. Dar Tu, o Doamne, nu Te depărta !
Tu, forţa mea, vino şi-ajută-mă-n grabă,
20. Sufletu-mi scapă de sabia iute, nimicitoare,
Viaţa salvează-mi din a câinilor labă,
21. Din gura leului pregătit să omoare,
De coarnele bivolului decât malul înalt şi negru
mai tare…
22. Căci eu Numele Tău tuturor fraţilor mei voi vesti
Şi-n mijlocul adunării Te voi lăuda.
23. Voi, ce vă temeţi de Domnul, urmaşi ai lui Iacob,
slăviţi-L în oricare zi,
Tu, posteritate-a lui Israel, să te cutremuri
în faţa Sa !
24. Căci El n-are dispreţ pentru cel necăjit,
De la durerile lui nu-Şi întoarce chipul nicicând.
Dimpotrivă, când acesta e de-amaruri zdrobit
Şi strigă, Domnul îl aude strigând.
25. De-aceea, Tu, Doamne, eşti ţinta imnelor mele-n
adunarea cea mare,
De-aceea jurământul mi-l ţin înaintea celor
ce-Ţi dau ascultare.
26. Şi iată, săracii mânca-vor şi se vor sătura.
Cei care pe Domnul Îl caută Îl vor celebra.
Inima voastră, plină de bucurie, pe veci
să rămână aşa !
27. Aminte-şi aduc şi se-ntorc la Cel Veşnic
hotarele terrei,
Neamuri, familii de neamuri I se închină.
28. Căci peste tot ce există El are stăpânire deplină,
El este Domnul şi Împăratul puterii.
29. Mai-marii pământului I se închină şi ei, de asemeni,
Aidoma tuturor celor ce-aşteaptă în lut să coboare,
Aidoma celor ce nu-şi pot opri viaţa să zboare
Şi pe care, ca pe nişte seminţe, Tu, Doamne,
în ţărână îi semeni.
30. Un neam Îi slujeşte, şi-apoi, unei noi generaţii
I se vorbeşte de Domnul, ca să-L ştie oricine.
Şi-aceasta, la rându-i, seminţiei ce vine
Îi va transmite comoara de mesaje divine –
Vălurind, infinit, în durată şi-n spaţii.
BANII CARE SE DUC …
SCURTE NOTE ASUPRA CREANŢELOR CARE NU SE MAI ÎNCASEAZĂ
Executarea silită a debitorilor devine tot mai complicată pentru creditorii de bună credinţă.
Primele motive sunt legate de haosul din economie, mii de operatori economici nu au sediu, sau sediu expirat, nu au puncte de lucru înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului sau mandatul administratorilor a expirat, ori alte neregularităţi.
Incidentele de plată, respectiv refuzurile la plată înregistrate la Centrale Incidentelor de Plăţi din cadrul B.N.R. sunt tot mai numeroase şi chiar alarmante. Acestea sunt semne că debitorii nu au un patrimoniu stabil care să poată fi urmărit, nu au bunuri mobile sau imobile, nu au disponibil bănesc în conturile bancare, nu au avere, astfel nu se sting creanţele creditorilor activi din economie, prin plată, mai ales.
Baza de date a Oficiului Registrului Comerţului este relevantă, iar numărul de dosare aflate pe rolul instanţelor privitoare la încuviinţarea executării silite sau contestaţiile la executare sunt tot mai numeroase.
Executorii judecătoreşti sunt nevoiţi să închidă dosarele de executare silită şi să constate insolvabilitatea debitorilor, lipsa de avere a acestora şi să restituie titlurile executorii la creditori.
Creditorii, mai ales cei care deţin creanţe sunt 30.000 lei sunt puşi în situaţia de a nu putea aborda întotdeauna procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 359/21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a solicita intrarea în insolvenţă a debitorilor care nu-şi achită datoriile.
O presiune tot mai mare se pune pe activitatea creditorilor şi debitorii par a fi în avantaj, sau poate îşi desfăşoară activitatea în zona neagră a economiei, fără evidenţe şi fără să poată fi lichidaţi în ultima instanţă, ca sancţiune pentru o activitate incorectă. Cheltuielile legate de urmărirea debitorilor cresc, iar rezultatele scad. Acestea se reflectă în căderea economiei, în lipsa de capital de lucru şi în reducerea drastică a creşterii economice a creditorilor de bună credinţă.
Un alt fenomen negativ se înregistrează în zona penală a economiei, plângerile penale pentru înşelăciune şi alte infracţiuni economice nu au rezultatul previzibil, organele de cercetare penală declanşează cercetările şi procedura penală după un timp prea lung, chiar şi un an de zile de la data la care primesc plângerile, din lipsa de personal, de date şi logistică, etc. În acest mod debitorii de rea credinţă activează în economie într-o zonă proprie, nereglementată aproape, după bunul plac. Emiterea unei file cec fără acoperire a devenit o practică uzuală, iar biletele la ordin sunt emise continuu, fără a se asigura provizia bănească în conturile bancare, existând o aparenţă de normalitate a relaţiilor comerciale în economie, până când apare refuzul la plată din lipsă de disponibil.
Procedura medierii devine imposibilă în unele litigii comerciale, operatorii economici debitori nu au personal de specialitate şi nu au fonduri suficiente pentru ca această procedură să poată fi pusă în aplicare efectiv, cu rezultate minime, cel puţin.
Procedura prevăzută de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 870 din 14 decembrie 2009, pare a nu rezolva problema pe fond, vor avea loc întârzieri în recuperarea creanţelor de către creditori, debitorii se vor putea folosi de aceste prevederi legale pentru a întârzia plata datoriilor lor, costurile cu desfăşurarea procedurii speciale afectează patrimoniul debitorilor, oricum insuficient.
În faţa realităţii, fără un sprijin real din partea organelor statului – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Garda Financiară, în special – debitorii vor continua să activeze într-o zonă necontrolată efectiv nici de partenerii de afaceri, nici de organele judiciare, nici de instituţiile fiscale.
În faţa acestei realităţi, creditorul, pe baza actelor întocmite în dosarele de executarea silită, asta dacă au fost dispuşi să facă unele cheltuieli cu urmărirea debitorilor lor, vor proceda la scoaterea în afara bilanţului a prin Contul 8034 – Debitori scoşi din activ, urmăriţi in continuare.
„De menţionat semnificaţia acestei înregistrări: cu ajutorul acestui cont se tine evidenta debitorilor care au fost scoşi din activul unităţii, ca insolvabili sau dispăruţi, care, in conformitate cu dispozițiile legale, trebuie urmăriți in continuare pana la reactivare sau împlinirea termenului de prescripție.
In debitul contului 8034 „Debitori scoși din activ, urmăriți in continuare” se înregistrează sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruți, scoși din activ, iar in credit, sumele reactivate ca urmare a revenirii debitorilor la starea de solvabilitate sau sumele ale căror termene de urmărire s-au prescris.
Soldul contului reprezintă sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruți scoși din activ, nereactivate. „
În cazul în care intervine dizolvarea, lichidarea şi radierea debitorului care nu şi-a achitat datoriile sale către creditor, se impune efectuarea altor operaţiuni.
Ajustarea de valoare este înregistrata pentru a aduce creanța la valoarea probabil recuperabila. Conform Codul fiscal, art. 22 alin. (1) societatea are posibilitatea sa constituie provizioane pentru deprecierea creanțelor deductibile din punct de vedere fiscal in doua situații:
1. Alin. (1) lit. c) din articolul menționat anterior dispune ca sunt deductibile provizioanele constituite in limita unui procent de 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate intr-o perioada ce depăşeşte 270 de zile de la data scadentei;
3. nu sunt garantate de alta persoana;
4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
2. Alin. (1) lit. j) din articolul menționat anterior, dispune ca sunt deductibile provizioanele constituite in limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanța este deținuta la o persoana juridica asupra căreia este declarata procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atesta aceasta situație;
3. nu sunt garantate de alta persoana;
4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
Conform art. 138 din Codul fiscal, articol ce enunța situațiile in care baza de impozitare a TVA se ajustează, se va ajusta baza de impozitare, ceea ce poate fi un avantaj tardiv pentru creditor, un avnataj ce vine prea târziu şi care îl privează de lichidităţi. Astfel, conform lit. d) a articolului menționat, ajustarea TVA se face in cazul in care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate incasa din cauza falimentului debitorului.
Ajustarea este permisa începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, hotărâre rămasa definitiva si irevocabila. Conform normei de aplicare a Codului fiscal, ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugata este permisa numai in situația in care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de aceasta data, atunci când contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate si taxa pe valoarea adăugata aferenta consemnata in aceste facturi nu se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului.
Sunt situații diferite in ceea ce privește TVA:
1. se pronunța printr-o hotărâre închiderea procedurii de faliment a debitorului, hotărâre rămasa definitiva;
2. nu exista o hotărâre de închidere a falimentului, dar si in aceasta situație pot exista doua cazuri, după cum urmează:
2.1. când s-a declarat anterior intrarea in faliment;
2.2. când nu este declarată deschiderea falimentului.
In cazul in care exista hotărâre de închidere a falimentului rămasa definitiva si irevocabila, TVA se poate ajusta in favoarea contribuabilului, ceea ce înseamnă ca nu reprezintă un cost, o pierdere pentru societatea creditoare. Dacă nu există această situaţie, TVA devine o pierdere suportata de societate.
Indiferent de regimul fiscal al provizionului, conform Codului Fiscal, pierderea din creanța este deductibila daca, in conformitate cu art. 21 alin. (2), litera n), clientul aparține vreuneia din urmatoarele categorii:
1. o persoana fizica decedata si creanța nu poate fi recuperata de la moștenitori;
2. dizolvat, in cazul societăţii cu răspundere limitata cu asociat unic, sau lichidat, fara succesor;
3. înregistrează dificultatea financiare majore care ii afectează întreg patrimoniul (situații excepționale determinate de calamitați naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe si in caz de război).
Faţă de aceste realităţi veniturile la bugetul statului vor fi afectate pe viitor, în situaţia în care creditorii vor avea răbdarea necesară să gestioneze întregul fenomen privitor la creanţele care nu se pot încasa, iar dacă nu, vor intra şi ei în lanţul operatorilor economici aflaţi în dificultate, cu potenţial de insolvabilitate.
Constantin Stancu
AROMÂNII – CONTINUARE
“VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA : Epopeea transfigurării – şi singura epopee eroică a neamului românesc…(V)
Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii, până acum, ambiţia, orgoliul – să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor lor români, de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei – SINGURA EPOPEE EROICĂ A ROMÂNILOR!!!: VOSHOPOLE – epopee în sonete (150 de sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii Voshopole – epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI CICLU – 12 , PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!: I- Voshopole se-ntemeiază ca târg; II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată târgul!; V- Voshopolea strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În castelul lui Gojdu; VIII- După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de îngropăciune; XI- În ziua despărţirii de cei dragi; Voshopolencele îşi plâng morţii dragi; XIII- Dezrădăcinaţii – finisată prin 1950, publicată în româneşte întâi în antologia Un veac de poezie aromână, realizată, în 1985, la Cartea Românească, de Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu – şi publicată, automom, abia în 1994!!!, la aceeaşi editură Cartea Românească – versiunea daco-română: HRISTU CÂNDROVEANU, prefaţă de Constantin Sorescu), de NIDA BOGA(1886-1974 – numele lui NIDA BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi, bineînţeles, nici în Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I – sau în Micul dicţionar enciclopedic, din 1976…) ? Să fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii aceluiaşi Neam-Spirit? Să se fi resemnat să moară, îngropaţi alături de comoara lor inestimabilă – decât să fie subapreciaţi, sau chiar respinşi, atunci când vor fi dezvăluit strălucirea divină a epopeii lui NIDA BOGA, sub ochii fraţilor din nordul Dunării? Ştiau şi ei, cum ştim şi noi, că marile neamuri se întemeiază pe epopei, pe MAREA POVESTE A ÎNCEPUTULUI, CU GERMENII VIITORULUI – şi sunt respectate şi temute) de celelalte neamuri, graţie unei cât mai măreţe temelii epopeice?
Câtă neîncredere, câtă amărăciune am produs noi, românii de la Nord, fraţilor noştri de la Sud – prin trădarea noastră faţă de ei, prin părăsirea noastră, inexplicabilă şi impardonabilă, a rădăcinilor noastre, păstrate în limba şi fibra fraţilor din sudul Dunării!…Doamne, iartă, rogu-te, laşitatea noastră milenară – şi fă ca ruga noastră de iertare să fie primită de fraţii aceluiaşi sânge, aceluiaşi LOGOS SACRU (identic cu al nostru) – GRAALUL ROMÂNESC!
Încă de la început, trebuie spus că VOSHOPOLE este epopeea unui neam eroic, fixat (după o luptă-rezistenţă eroică, în faţa armatei turco-albaneze – rezistenţă sfârşită prin măcelul populaţiei şi incendierea, de tip Troia, a Cetăţii Sacre – relativa istorie vorbeşte de cadrul tragediei ca fiind anul 1769…) – în Absolutul Divin, în Eternitatea Sinelui Spiritual al Neamului. Căci cetatea Voshopole (care avea, pe atunci, cca. 60.000 de locuitori – cam cât Bucureştiul vremii aceleia… – dar, în plus, catedrale, zeci de biserici, o academie de studii înalte, tipografii de cărţi în aromânească, biblioteci, castele, palate…) este considerată un centru material (invidiat, în egală măsură, de turci-Paşa Ali-din-Ianina, de greci-Patriarhia Constantinopolitană + Vasilike-metresa-lui-Ali – cât şi de către mercenarii, ispitiţi şi năimiţi de turci, întru crima de deicid asupra Sfintei Cetăţi Aromâneşti– năvălitorii, incendiatorii şi masacratorii ghegi-albanezi, din acele zile tragice ale lui 1769…) – dar, în primul rând, CENTRUL SPIRITUAL al aromânilor. Deci, soarta Voshopolei este arhetipul destinului Neamului (Voshopole cuprinzând, esenţial, spiritualitatea, pură şi eternă, gesturile, interioare şi exterioare, pure şi ritualice, ale aromânilor), Voshopole este nu doar Ierusalimul, Mecca spirituală a aromânilor – cât, mai ales, Walhalla, “spaţiul” edenic, pur spiritual (devenit astfel prin investire spirituală de către eroii Neamului – în frunte cu acest Zeus olimpian al spiritului cultural voshopolean-aromânesc: CAVALIOTTI) – în care sufletele şi spiritul aromânesc se retrag, pentru a se reîncărca cu eternitate: infinit triumf al Speranţei. Dacă vrei să recapeţi durabilitate, tu, neam aromânesc obosit, spulberat, deznădăjduit – întoarce-te, regresează spre originar, în STAREA VOSHOPOLE – Voshopole-Eden, Voshopole-starea de perpetuă rezistenţă şi luptă spirituală a Neamului Aromânesc. Acest statut, subliniem din nou, Voshopole şi l-a câştigat prin trei forţe: înţelepciune ordonatoare, activitate creatoare – şi, mai ales, prin luptă eroică şi plină de credinţă, luptă transfiguratoare. Dincolo de mulţimea (cantitativă) a duşmanului etnic, aromânii voshopoleni şi-au întrevăzut eternitatea spirituală, victoria întru Spirit, nepierirea veşnică. De aceea şi părăsirea ruinelor materiale ale Voshopolei (a se vedea sfatul preoţilor şi bătrânilor înţelepţi), pentru a permite transcenderea Voshopolei, dincolo de formele epuizate – în SPIRITUL EI INEPUIZABIL: în propriul ei arhetip: “Voshopolea-aţea arsă şi surpată/L’ia ca s-arsară multu ma muşată/Tu mintea-armânilor di tu xinitie .(…)Cu-aistă nividzută nă ciudie/ Ş-Voshopolea şi-pitreaţe agiutorlu/S-armână fara armânească vie”( transpunere de HRISTU CÂNDROVEANU:”Voshopolea cea mândră, spulberată,/Nepieritor, ÎN SPIRIT(s.n.) e-ntrupată, -/Al băjenarilor, al tuturora.(…)/Miracol straniu, nemaipomenit, -/Voshopolea nu numai s-a luptat /Ci va lupta mereu, la nesfârşit!”(s.n.) – cf. ultimul sonet, Miracolul Voshopolei.
Credem că aceste versuri apoteotice, finale, fac aproape superfluă următoarea afirmaţie: Voshopole nu poate rămâne doar ARHETIPUL MÂNTUIRII SPIRITUALITĂŢII AROMÂNEŞTI (sud-dunărenilor români) – ci a tuturor băjenarilor – adică al tuturor membrilor-indivizi ai Neamului, care membri şovăie şi disperă, se rătăcesc în necredinţă şi disperare – faţă de eternitatea (victoria întru eternitate) a Spiritului Neamului: Voshopolea este leagănul arhetipal pentru românii de pretutindeni !!! – în momentele de suportare grea a agresivităţii neantului spiritual, a forţelor entropice (simbolizate, aici, prin turci, albanezi-ghegi, greci – adică, Biserica Patriarhală Grecească şi monahii greci pervertiţi, de ură, invidie şi lăcomie – Satana fiind, de fapt, cuplul satanic: Ali-Paşa din Ianina – turcul – şi metresa lui, Vasilike-grecoaica sinelui pervertit, devastator, Dalila greacă – ce nu suportă durabilitatea monumentalităţii eroic-spirituale, monumentalitate prin puritate spirituală – haruri pe care grecii le pierduseră, prin trădarea misiunii lor spiritual-terestre, iar aromânii le căpătaseră, prin puritate şi credinţă…). Dar, paradoxal, ca în toate epopeile autentice, RĂUL are funcţie transfiguratoare: dansul de bucurie al Vasilikei, ATUNCI CÂND AFLĂ DE DISTRUGEREA Voshopolei şi de stingerea în sânge a mândriei aromânilor harnici, creator-activi, denşi din punct de vedere spiritual – este dansul lui Shiva sau al lui Dionysos. Dezintegrator, în plan material – dar reintegrator, în plan spiritual. Fără neagra încercare, fără tragica încercare a distrugerii Voshopolei materiale – Cetatea Exemplară, strălucită din punct de vedere material – aromânii n-ar fi experimentat transcenderea spirituală, trecerea lor în regim divin, prin VOSHOPOLEA REVELATĂ, devenită ARHETIP AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI.
Diaspora aromânească este una aparentă, cum tot aparentă trebuie să fie/rămână despărţirea Neamului Românesc – în românii din Sud şi românii din Nord: toţi românii se regăsesc, se numesc, peste limitele accidental-istorice, materiale, peste spaţiu şi timp, peste răutatea şi trădarea omenească, peste orice slăbiciune şi vrajbă, slujitoare Satanei – în VOSHOPOLEA IDEALĂ. Pentru noi, românii nord-dunăreni, NIDA BOGA, prin epopeea lui extraordinară, profund creştină (neasemuibilă decât, poate, cu Ierusalimul liberat, al lui Torquato Tasso…) a dar un subiect de meditaţie profundă şi foarte gravă: Voshopolea ne aşteaptă pe toţi românii, spre a ne uni, în spirit şi-n simţire – în vederea împlinirii sacrei misiuni, de civilizare a barbarilor spirituali din acest Răsărit de Europă, de luminare spirituală a întunericului vijelios, distructiv, din Apus… – de transfigurare a unei lumi omise, minimalizate, persiflate, banalizate – cea balcanică (aşa cum apare ea, în specificitatea de viziune, rău-voitoare, de rea-credinţă, a neamurilor nelămurite, împâclite, orbite spiritual, ale Europei) – o lume discutată, mereu, în termeni peiorativi, o lume adusă, până şi de românul Emil Cioran, la sintagma dispreţuitoare: “cultură minoră”. Voshopolea ne cheamă, pe toţi românii (de Sud şi de Nord), să depăşim aceste obstacole de înţelegere – ÎN LUMEA REVELAŢIEI SPIRITULUI.
Poate că băjenarii (cei care au scăpat de sub ruinele arse ale Voshopolei învinse PE PĂMÂNT…), de care spun versurile inspiratului NIDA BOGA – nu vorbesc atât de rătăcitorii, prin lume, aromâni – cât, mai ales, de rătăcitorii încă departe de Adevăr-Revelaţie (dar care râvnesc şi sunt dispuşi să se închine, pe ei şi viaţa lor, ARHETIPULUI ADEVĂRULUI, REGĂSIT) – din această lume desacralizată. Români şi aromâni, deopotrivă. Voshopolea, fără îndoială, ca Arhetip al Neamului Românesc (fuzionat în Spirit) – este şansa soteriologică a celor care vor să se lase mântuiţi, care vor să se integreze pe traiectoria autentică, gravă, tragică, iniţiatică – dar triumfătoare, pentru cei care ascund (fără ştire) – şi apoi vădesc, cu ştire, stimulaţi de acest drum iniţiatic – calităţi spirituale autentice.
prof. dr. Adrian Botez
***
POEME DE ADRIAN BOTEZ
VIERSUL BOLII DE VIAŢĂ
UN ÎNGER, AZI-NOAPTE…
un înger
azi-noapte – m-a vizitat (nu vă temeţi
nu vă indignaţi: nu mi-a spus nimic
doar a stat
sau levitat – pe un raft de la bibliotecă…)
era supărat: ţinea
între degetele bucălate – o
ţigară – dar
n-a fumat
încruntat – mormăia
ininteligibil – ceva
în puful auriu din jurul buzelor:
a fâlfâit din aripile-i
albastre – de câteva ori – deranjându-mi
păianjenii de prin
colţurile camerei – apoi
fără veste – a
plecat
adică – a dispărut dintre
razele cărţilor – într-o
groapă mult mai adâncă de
raze
m-am simţit gol – părăsit
oarecum trădat: aş fi preferat
să mă înjure pe îngereşte – să
mă facă praf – scânteietor
cu aripile lui ameninţătoare
nu – el nu: lumea cealaltă
nu mai are încredere în
simetriile mele: preferă să-mi dea
hapuri – în loc de sibilinice
fascinante mesaje
au divorţat de mine – de mult
entuziasmele – agapele
confreriile secrete întocmite cu
cerul – am fost şters din
catastiful măririi
a venit scadenţa voluptăţilor
mele – scadenţa tăcerilor mele
comode şi laşe
cerul m-a băgat într-o carantină fără
sfârşit: se preface-n oboseli de nisip spulberat
timpul: nici nu mai apucă
s-ajungă secundă – cu atât mai puţin la
rangul de minut ori
himeric – de ceas
până şi ultimul fir de
colb – este blindat în
seiful ceresc – sub un
cifru indescifrabil
faţă de cel ce şi-a fraudat
până şi propria viaţă – totul trebuie
ferit şi ascuns – cu o grijă
înfricoşătoare
o foarte reuşită acuarelă a
iadului
***
SONET SUFOCAT
trec printre-artere ciumpăvite-n seară
decenţa umple-amar pocalul morţii:
prearăbdător, în sânge sui c-o scară –
nu-i niciun bec în mahalaua sorţii
preludiul agoniei geme-n strune
sub geamul târfei infectate-n vis –
dar cine se îndură să adune
mii de primordii eşuate-n scris?
din casă-n casă, cioclii scot cadavre
şi ciume, lepre – se sufocă-n fum –
dar nicăieri nu am aflat palavre
s-accepte ghiciturile în scrum…
cerşesc tortùri pe roată, crin ucis –
decât un naufragiu-n paradis!
***
DESCÂNTEC
altădar şi altădată
privire înmiresmată
de un cer uitat odată
şi-o lumină minunată
altădată altădar
călărind pe cal de har
răsărind tot iar şi iar
din altar în alt altar
altădar şi altădată
bâiguind pe strune-ndată
o ivire furişată
prin oglinde răsfirată
altădată altădar
fără foaie-n calendar
doar în gând şi foarte rar
poposind pe lampadar
altădar şi altădată
nume scump şi licăr iată
amândouă deodată
rugăciune preacurată
altădată altădar
mirul izvorând preaclar
din ispită aşadar
cuibări în ochiul doar
altădar şi altădată
uimire nesupărată
venind val pe val ciudată
de îngeri răscumpărată
altădată altădar
orice rege-i azi soitar –
nu-l plimba pe lângă var
focul mistic de bazar
altădar şi altădată
nici în van şi niciodată
sfântă vorbă nepătată
dreasă zodie-aripată
altădată altădar
cuvine-se lui Florar
fecioară multlăudată
grăire înmiresmată
…linu-i lin de paradis
tot rostitu-i doar în vis…
***
DOINĂ
zac a moarte-n primăvară
vrabie mi-e tot o cioară…
bate-n poartă la copaci
soarele – dar ce să-i faci
când pe scară de cenuşă
moartea s-arată la uşă?
lăptişor de soare, lună –
s-a făcut de noapte-bună…
păsările clădesc cer
eu caut locul un’ să pier:
e un loc lângă fântână
unde cârtiţa se-nchină…
sărbătoare mare-i lumea
cu poftiţi din toată strunea:
mi-a plesnit cântecu-n toi
de-a rămas orfan de voi…
aştept înc-un val de ceaţă
silabă din altă viaţă…
zac a moarte-n primăvară:
eu ‘năuntru – voi afară…
tot se face după lege:
cine-aicea râde-a rege
dincolo – doar veşti pribege…
…singur trec pe căi betege…
***
OSPĂŢUL PRIMĂVERII
să-mi dai Pâinea – felii s-o-mpart lumii întregi:
sunt veniţi la ospăţ zei sălbatici şi regi!
de sub bolţi tămâiază Privighetoarea –
lui Hristos i se simte mărirea şi boarea!
azi – aici – prin Hulub s-a stârnit paradis
toţi săracii respiră lumină şi vis!
uităm toţi amintirea şi greul de pântec:
avem rost şi fiinţă prin toiul de Cântec!
prin păduri mugureşte – cald – sângele-n cer:
stâlp stă Veghea de Verb – vii popoarele-o cer!
El-Hristosul nunteşte-ntr-al raiului sfat:
din rărunchii de lume Plugaru-a schimbat
gramatica ierbii: -a apus şi-a-nviat;
nu sunt eu – nu eşti tu: este Mirele-aflat!
***
Adrian Botez
DEVENIREA POETICĂ
Pagini fractalice ( IV)
A DEVENI- DIVINA sau
despre efectul sub-telepatic al rostirii poetice ( poieion).
E limpede pentru poet că limbajul liric, repotentat de afecţiune, de empatie, (em-patos), are efectul sugestionării, efect subtil energetic ( transferat) al semnificatului, menit a determina în simţurile şi mintea altuia, o stare benefică… Aparţine acelui limbaj ce a fost ab initio primordial, anterior „ amestecului limbilor”( babel), din biblice milenii. In illo tempore, Divinaţia era procedeu de vindecare tocmai prin acest efect considerat magic: psihicul uman are forţa latentă sau inhibată de a sugestiona, autosugestiona sau fi sugestionat.
Arta poetică este în acest sens descententa rostirilor divinatorii antice, încă de dinaintea scrierii.. Ceva de la primul cuvânt, prima numire, acel privilegiu- lege dăruit omului adamaic ( adamas, vezi tăbliţele din Sumer, descifrate de Zecharia Sitchin, etc. ), prin creaţie. Când scrierile cu ţintă magică, apoi cele epitafice au fost săpate în piatră, pe pereţii peşterilor, menhiri, cromlehuri, pe lespezi sau pe troiţe şi pe cruci efectul scontat a fost şi a rămas acela de a transmite magic, celui care citeşte, un mesaj cu conţinut implicit sugestiv. Este ceea ce dăinuie prin milenii, rostirea incantatorie cu ţintă taumaturgică, de la oratio ( urare), la descântece practicate fie de vrăjitori, şamani, magicieni, până în practicile canonice ale religiilor ( psalmodii, predici, etc.). Cuvântul conţine subcuantic /energetic- vibrator ceva transmisibil fie prin sonoritatea sa (spiritul agitat- amoţional), fie prin transcriere. Într-un fel, poezia continuă starea „ de transă autoindusă!), efectuând în cazul autenticităţii ei, a ornamenticii estetice şi a mantramicei din aceeaşi arhaică sorginte, efectul sub- tepelatic: alinător sau, la extremă, malefic. Cumva între starea de rugăciune şi cea de sudalmă, de – duhul invocaţie ezoterică- religio, şi cea de blestem. Între aceste ipostaze – coincidentia oppositorum- se zbat întru echilibru şi înaripare Raţionalul şi Iraţionalul, reciproc în re-calibrare, cum Yin şi Yang. Însă dualitatea recesivă a lumii( v.Mircea Florian) este doar gemelara parte a devenirii în Uman, spiritul- fiinţa oferind calea- vama- trans-cederea în triadic. ( teandric, treime).
Cei vechi din spaţiul actual românesc erau ai unei culturi a iniţiaţilor – mari preoţi ( şi vindecători inclusiv prin cuvânt),- existând un uriaş tezaur perpetuat prin milenii până în folclorul actual. Se ştie că protodacii aparţineau unei culturi de acest tip, necunoscând scrisul, învăţau mai ales legile prin Daine…O formulă evocator mantramic magică, relictă dăinuie ( deci vine din daine!), în doinele populare : AINA DAINA…De acolo vine şi verbul dăinuirii.
În fine, vom înţelege ceea ce pare a fi uitat prin veacuri, că inclusiv formulele- sintagme de salut ( Bună dimineaţa, Bună ziua, Noapte bună), Bine aţi venit, Noroc Bun, Să trăiţi, Sănătate, La Mulţi Ani, etc.- suma enormă a acestui tip de sugestionare prin urare- din obiceiurile noastre, aparţin acestui tip de comunicare- cuminecare, cum sugerează însuşi acest cuvânt de origine latină. Vibratoriu simpatic, cuvântul poetic – scris- rostit- cântat,- este un AL Doilea Limbaj, o a Doua Dimensiune destinată lungimii de undă a afectului uman. Arta poetică a fost dintotdeauna astfel una a sacrului atribuit ca atare, un sacralism ce se perpetuează şi cizelează odată cu însăşi devenirea …evocată de acel dumnezeu relevat biblic prin auto- definirea corect tradusă : Eu sunt cel ce devin ( Iehova, pe munte). Poate că şi a DEVENI vine de la DIVIN- DIVINITATE.
Scrierea şi trans- scrierea- rostirea poetică sunt astfel divinaţie, cu atât mai sporită prin secoli, cu cât sistemele lingvistice se dezvoltă şi au impact colectiv, sfidând cumva „ babilonica cenzură” – pe care Elohimii o rostesc explicit : a nu ajunge asemeni nou, a nu se urca la ceruri. Numai că devenirea este redevenire legică, iar limbajul PRIMORDIEI pare a fi unui al butucului lingvistic din care s-au ramificat toate limbile pământenilor care suntem.
Scriind decenii la rând mai ales poezie, am ajuns la înţelegerea ce altădată era doar o vagă instuiţie, că există în ancestral o forţă irepresibilă subtil energetică a cuvântului GÂNDIT şi apoi trasncris, cum s-ar spune, la TREZIRE…Tot mai frecvent, din aceste „ regresiuni ale memoriei” ce au loc în somnul meu, constat uimit la trezire că „ţin minte „ sintagme, idei, rostiri, versuri, enunţuri ce par a fi produsul ( deloc) misterios al Inteligenţei – spiritului ce se manifestă în profunzimile stării de estompată ne- veghe…Visătoria de acest tip poate fi amplificată şi în starea de veghe, prin obsesiile psihicului care scrutează, într-o stranie auto- imersiune, aparentul Abis. Ceea ce mi se pare divin. Ceea ce cred, prin aceea că ştiu, aşadar îmi AMINTESC. ( anamnesys). Ecourile cuvântului – logos străbat Marele Timp fără durate, aidoma cercurilor pe luciul unei nesfârşite ape – susbtanţa şi memoria ei primordiale….
Îndrăgostiţi-vă iar şi iar de Cuvântul divinatoriu, respingeţi cuvântul înrăit, stigmatizant! A deveni este a ne re-îndiviniza. Fie-vă poezia reînsufleţire şi tămăduire, bucuraţi-vă că existăm!
EUGEN EVU
PRACTIC: GHID AJUTORUL DE STAT
Consiliul Concurentei: Ghid pentru beneficiarii ajutoarelor de stat
Consiliul Concurentei a elaborat „Ghidul privind rolul instantelor nationale in domeniul ajutorului de stat”, instrument de lucru destinat atat mediului juridic, cat si furnizorilor, beneficiarilor de ajutor de stat sau concurentilor acestora.
Legislatia prevede ca acordarea ajutorarelor de stat sa se faca numai cu respectarea regulilor in domeniu, in asa fel incat sa nu fie afectate drepturile concurentilor sau sa fie distorsionata concurenta. In cazul in care aceste reguli nu sunt respectate, exista parghii pe care beneficiarii de ajutor de stat sau competitorii acestora pot sa le utilizeze pentru a isi proteja drepturile, un rol foarte important in acest caz avandu-l instantele nationale.
“Ghidul privind rolul instantelor nationale domeniul ajutorului de stat” face parte din actiunile desfasurate in cadrul Programului „Reteaua Nationala de Ajutor de Stat”, program prin care, Consiliul Concurentei isi propune sa extinda colaborarea cu actorii implicati in domeniul ajutorului de stat.
Ghidul poate fi gasit atat la sediul Consiliului Concurentei din Bucuresti si din tara, cat si pe pagina de web a Retelei Nationale de Ajutor de Stat – http://www.ajutordestat.eu sau http://www.renascc.eu.
SCRIITORUL EUGEN EVU – PORTRET ÎNSERAT ÎN OPERA SA
PRACTIC: PESCUITUL SPORTIV ÎNTRE SPORT ŞI LEGE
Comunicat de presa cu privire la conditiile de practicare a pescuitului sportiv in habitatele piscicole naturale
Odata cu aparitia Legii nr. 317/2009 care aproba si completeaza OUG nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura permisele de pescuit sportiv emise de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA) sunt distribuite numai prin asociatiile de pescari sportivi,
legal constituite si inscrise in Registrul unic de evidenta. Asadar ANPA nu mai poate sa elibereze permise direct catre pescarii sportivi, cum s-a intamplat in ultimii doi ani.
In randul pescarilor sportivi aceste prevederi care impun procurarea permiselor de la asociatiile de pescari sportivi au starnit nemultumiri, multi neintelegand de ce trebuie sa plateasca taxa de membru la aceste asociatii pentru a-si putea procura permisul care asigura dreptul de pescuit in habitatele piscicole naturale.
Legea mai sus mentionata nu prevede expres obligativitatea pescarilor de a se inscrie in asociatiile de pescari sportivi pentru a-si procura permisul dar cum asociatiile sunt organizatii non-guvernamentale nici administratia nu le poate obliga sa distribuie gratuit permisele de pescuit sportiv, mai ales ca nu exista posibilitatea de a le rambursa cheltuielile de distributie.
In baza Legii 317/2009 care aproba si completeaza OUG 23/2008 privind pescuitul si acvacultura a fost aprobata legislatia secundara, adica Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 20/2010, modificat de Ord. nr. 50/2010, privind conditiile si regulamentul de practicare al pescuitului sportiv, precum si modelul permisului de pescuit sportiv. Numai dupa aprobarea acestui ordin s-a putut demara emiterea si eliberarea permiselor de pescuit sportiv catre asociatiile de pescari. Acestea sunt acum disponibile la asociatiile inscrise in Registrul unic de evidenta al asociatiilor de pescari sportivi. Lista acestor asociatii poate fi verificata pe situl ANPA, http://www.anpa.ro
Intrucat am primit sesizari ca unii reprezentanti ai unor asociatii de pescari sportivi au iesit in mass-media cu declaratii prin care contesta valabilitatea permiselor de pescuit sportiv si sustin ca in judetele respective se poate pescui doar cu carnetul de membru vizat la asociatiile pe care le reprezinta facem precizarile cuvenite. Conform Legii 317/2009 care aproba si completeaza OUG 23/2008 privind pescuitul si acvacultura, pescuitul in habitatele piscicole naturale se face pe baza permisului emis de ANPA si eliberat de asociatiile de pescari sportivi. Atragem atentia ca vizarea carnetului de membru la orice asociatie de pescari sportivi nu confera drept de pescuit in habitatele piscicole naturale, in absenta permisului emis de ANPA. De asemenea atragem atentia ca nu exista habitate piscicole naturale concesionate pentru pescuit sportiv, cu exceptia concesiunilor din Delta Dunarii. Este vorba de zona 11: Brat Chilia km 54-km 40; Brat Tataru si Pardina; zona 12: Brat Chilia km 40-km 0; Brat Babina si Cernovca, Ostroavele Babina si Cernovca; Brat Musura pana la varsare in Golful Musura; canalul de centura al amenajarii piscicole Popina precum si canalele Cardon, Sondei si Sfistofca; si zona 16: Complex Matita-Merhei; canalul ocolitor de la amenajarea piscicola Chilia care face legatura intre Bratul Cernovca si Complexul Matita-Merhei.
Taxa pentru eliberarea permiselor este aceeasi cu cea de anul trecut, conform HG 1016/2008, respectiv 30 lei, 10 lei pentru elevi/studenti, persoane cu handicap usor si mediu si gratuit pentru pensionari si persoane cu handicap grav.
Permisele de pescuit sportiv sunt eliberate de filialele regionale ANPA catre asociatiile de pescari sportivi pe baza unor tabele nominale si a documentelor justificative, pe categorii de beneficiari. Filialele regionale ANPA emit nominal fiecare permis de pescuit recreativ/sportiv, conform legii, completand datele de identificare ale solicitantului, conform tabelului prezentat de asociatiile de pescari sportivi.
Asociatiile de pescari sportivi, conform legislatiei in vigoare, nu pot obtine autorizatii de pescuit sportiv si deci nu primesc drept de gestionare a pescuitului sportiv pe anumite habitate piscicole naturale, astfel ca nu se poate vorbi de drept de exclusivitate al vreunei asociatii in astfel de habitate, cu exceptia concesiunilor din Delta Dunarii.
Asadar indiferent de la ce asociatie si din ce judet obtineti permisul de pescuit sportiv emis de catre ANPA si eliberat de asociatiile de pescari sportivi, acesta va confera drept de pescuit sportiv in toate habitatele piscicole naturale din tara, cu exceptiile mentionate mai sus.
ARDEALUL LITERAR – O REVISTĂ ÎN 100 DE PAGINI, REDACTOR ŞEF MARIANA PÂNDARU
ABISUL DE LÂNGĂ NOI
ABIS LÂNGĂ ABIS
ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT, este volumul de versuri – testament de zile bune şi de zile rele, testament continuare din cuvintele poetului amestecate cu vorbele oamenilor, purificate de zicerile lui Dumnezeu. Este o antologie de autor, a fost făcută public la Editura online „ Semănătorul” – Martie, 2009, deşi editorii adevăraţi ar fi trebuit să facă tot posibilul pentru a lansa cartea şi în format clasic, pe suport de hârtie, accesibilă publicului din oricare zonă a iubitorului de frumos.
Totul se adună în jurul temei, se coagulează pe firul poveştii de a fii om şi de a crede în Cel de Sus, în Yah Elohim în împletirea aceea de dor, uitare şi vinovăţie, poveste a unei vieţii simţind absenţa- prezenţei lui Dumnezeu, sunt poeme din scrierile mai vechi ale lui Eugen Dorcescu: Omul de cenuşă (antologie 1972 – 2001), 2002; Biblice, 2003 ; Elegii, 2003; Moartea tatălui, 2005; În Piaţa Centrală, 2007, Omul din oglindă (antologie 2003 – 2008), 2008. Excepţie face Rugăciunea regelui Manase, plasată în final, înainte de Epilog, dar apărută încă în 2001 (în volumul Exodul) şi preluată de Biblice.
Deci, Eugen Dorcescu îşi propune o carte de aducere aminte a scrierilor sale cele mai adânci, mai abisale, privind în oglinda poemelor care sunt aduse în prim plan de îngăduinţa divină.
Relaţia om-poet-artist-eremit-Dumnezeu- singurătatea ca prezenţă absolută a luminii, abisul în care fiecare poate cădea fie în sus, în Dumnezeu, fie jos, în omul de pământ amintind de Adam cel care a fost întâiul.
Se poate observa în acest volum evoluţia psalmului scris de Eugen Dorcescu de la simple consideraţii şi observaţii ale celui care crede, pe seama poveştii zilnice, la consideraţii înalte. Poemele au numere în locul titlului, e aici şi o taină a celui care îşi cântă credinţa ca relaţie pură şi intensă, abisală, numerele fiind o legătură directă cu acele cuvinte unice venite de Sus. La vechii evrei alfabetul era mult mai deschis, fiecare cifră avea şi o valoare numerică, de aici esenţa zicerii exacte, în stilul ştiinţei de a ţine universul în echilibru în faţa abisului de din Dumnezeu şi a abisului din om.
Prologul volumului este intens şi deschide perspectiva scrierilor ce urmează: ” N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu./Aseară am vorbit cu Dumnezeu./La fel de clar, de simplu, de senin,/Cum ai tăifăsui cu un vecin…/E drept că El tăcea. Sau, mai curând,/Iradia în fiecare gând,/În fiecare şoaptă şi impuls,/În fiecare zbatere de puls./Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,/Discursul în tăcere s-a mutat,/Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,/Tăcerea era drumul către El./Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,/Aşa-I vorbeam : Abis lângă abis./”
Prezenţa Celui Divin nu poate fi evitată de psalmistul poet, în orice fapt a zilei este prezent, în oamenii care au căzut, într-o clădire în ruină, într-o zi de iarnă dificilă, ca lepra, toate trimit la evenimentele unice ala cititorului de cuvinte divine, ale martorului Scripturii, căci asta este Eugen Dorcescu, martorul, prin poezia sa.
Natura relevă prezenţa Divinităţii prin frumuseţea absoltă: „Şi totuşi, în străvechea primăvară,/Mă pierd. Şi-s fericit. Un altul sunt./Ins de ţărână, sânge şi Cuvânt,/Ce vede pomi şi flori întâia oară./
În scrierile sale Eugen Dorcescu priveşte tragedia umană din perspectivă Biblică, este viziunea sa profundă despre toate, o viziunea pe care nu o tăgăduieşte şi de care nu fuge, o viziune care îi dă energie şi fură energia într-un sens pozitiv: „ Modelu-nfăţişat de Marea Carte/Ne e tot mai abstract şi mai străin./Fiinţe purtătoare de venin,/Murim încet şi reproducem moarte./”
Poetul psalmist preia din stilul celor care au scris şi copiat Scriptura, şi-a asumat rolul de a primi veşti din abisul perfect la modul delicat al scribului care scrie pur şi simplu adevărurile prin Ochii lui Dumnezeu, e aici un model specific Vechiului Testament din Scriptură împletit cu memoria scriitorului modern care a cunoscut frământările vremurilor din urmă. Unori poetul trăieşte la intensitate maximă relaţia specifică doar creştinilor practicanţi, este epuizat, dorind să se sfârşească totul, ca o eliberare, dar de fapt versul reîncepe lumea de la început cu fiecare poem numerotat riguros, pentru a nu scăpa evidenţei divine, trimitând spre eternitate.
Prezenţa omului afectat de păcat este insuportabilă Eremitului: „ Azi-noapte, printre blocuri, un beţiv/Râdea strident, striga, sporovăia./Şi-un grup de-aceeaşi teapă-l însoţea,/Încurajând delirul lui tardiv./”Este imaginea căderii totale a omului, iadul care începe de aici.
Singura şansă pentru cel lucid, pentru cel care veghează, martorul liniştit este lauda: „Lăudat să fii, Doamne,/pentru lumină şi soare,/lăudat pentru alba ninsoare,/lăudat pentru ploi, pentru grâne,/lăudat pentru luna şi stelele, ce
clipesc primăvara în râu şi-n fântâne./Lăudat pentru bucata de pâine,/şi pentru paharul de apă, date mie ieri,/date azi, date mâine./Lăudat că eşti Duh. Că-mi vorbeşti/fie-n vis, fie-n suferinţă, fie-n gând./Fiindcă eşti./Lăudat pentru-nmiresmatele ierburi. Pentru/frunze şi flori./Lăudat că-n final mă omori…/.”
Finalul psalmului nu este unul trist sau pesimit, este chiar eliberarea de trup, ieşirea spre cer, lauda nu este zaranică, se simte aici una din dimensiunile credinţei: nădejdea, apoi moştenirea vieţii veşnice, într-o altă dimensiune, tensiune poemului se rezolvă mai mult prin ceea ce nu spune, prin tăcere în sensul marilor profeţi, revelaţi în Scriptură.
Unitatea de măsură a zilei este dată de prezenţa lui Dumnezeu: „ Faptul că eşti şi nu eşti/e o zi./”
Suferinţa este modul de cunoaştere al credinciosului: „Lacrima chiar, căzută pe piatră,/are formă de cruce./”
Deschiderea spre eternitate dă poetului psalmist emoţia adâncă a celui care vede dincolo de semnele zilei, emoţia care afectează trupul prin puterea ei de a veni din altă dimensiune:” înfiorat până-n măduvă, deasupra negurii ultime,/deasupra negurii primordiale./”
Raportul om –Dumnezeu este tranşat clar, fără speculaţiile intelectualului fermecat de abisul propriu: Aceasta e desăvârşirea/nimicului./Tatăl poate exista/fără lume./Dar lumea/nu poate/exista/fără Tatăl./”
Asumarea destinului propriu aşa cum a fost proiectat de Dumnezeu pentru fiecare, în mod specific, fără generalizările mundane este dimensiunea memoriei de artist şi de om: „Atunci, mă ridic,/şi Domnul, zâmbindu-mi,/mă ducepe drumul ştiut,/în calvarul ştiut:/un om şi o cruce./”
Dreptatea lui Dumnezeu se vede în fiecare vers, Eugen Dorecescu nu speculează, lasă vederea spre viaţă nealterată de viclenia umană: „Plouă peste biserica veche, de/lemn, plouă peste ierburi şi cruci,/ peste scheletele celor vii, plouă/după o misterioasă măsură./”
Sunt versuri în acest volum care tranşează speculaţiile poetice, apelând la revelaţia divină: „/Lumina –/substanţă/a eternităţii./”
Prin cuvinte omeneşti, poetice, evident, poetul pslamist evocă raiul, viaţa de dincolo, cu mijloacele care ne sunt puse la îndemână în această dimensiune: „ Stele şi constelaţii nu sunt/decât schelete de sfinţi, risipite/în lutul văzduhului./”
Mesajul divin este scris în noi, nu-l putem evita, este clar şi trebuie astfel asumat, Dumnezeu şi-a făcut partea, e rândul nostru: „Oamenii doar,covârşiţi de lumină,/par gârbove semne,/hieroglife de tină./”
Există şansa ca cei care sunt aleşi şi acceptă această alegere să vadă ceva din lumea de dincolo: „Domnul arată celor/aleşi/un mic paradis,/un eden virtual,/înainte de stingere./”
Această privire descoperă eremitului sensul morţii, ca legătură a omului de trup şi despărţire de Dumnezeu, pentru o clipă, apoi totul se întregeşte: „Toate cele ce sunt/se împart, ne-mpăcat,/între cer şi/pământ,/între lut şi văzduh./Moartea doar mediază/între carne şi duh./”
În poemul 90 există definiţia stărilor prin care trece fiinţa umană, posibile stări, accesibile prin voia divină, trei stări, trei ceruri, unul jos, altul sus, revelaţia ca certitudine a ceea ce încă nu este, esenţa credinţei depline, mărturia celui condamnat la moarte: „Al treilea şi ultimul nivel,/Cel revelat, e mai presus de-aceste/Închipuiri şi-nspăimântări terestre./Doar duhul se încumetă spre el,/Doar duhu-n zboru-i liber către El,/Şoptind, ca ucenicul: Domnul este!/ De fapt prin mărturia aceasta omul îl strigă pe nume pe Dumnezeu, acest este numele Lui, aşa cum şi l-a spus lui Moise, la zis omului, deci. Copilul îşi cheamă tatăl.
Volumul se încheie cu o rugăciune, este umilinţa celui care ştie dimensiune abisului, încheind cercul cunoşterii prin psalmul poem, este exemplul celui care ajuns în locul ultim al existenţei face legătura, în trup fiind, cu Dumnezeu, e Rugăciunea Regelui Manse, după Scriptură, o rugăciune sinceră, a celui descoperit în faţa lui Dumnezeu, a celui, încă, rob în carnea limitată: „Căci pe Tine Te laudă toate puterile cerului,/şi a Ta este slava, în vecie. Amin !” E o traducere de text biblic, simplu, etern.
Cartea se încheie cu un prolog, încheierea care denotă revenire lui Iisus, apocalipsa, descoperirea ultimă: Crezând şi totuşi nu. Căci, mai presus/De vorba noastră vană şi firavă,/Resimt Cuvântul răstignit în slavă/Şi-mpurpurat pe crucea lui Iisus./”
Efortul spiritual, bătălia omului cu sine, cu neştiinţa sa, cu limitarea sa, efortul de cunoaştere prin psalm, după modelul scribului din vechime, măsurat cu viaţa sa, este cuprins în această carte semnată de Eugen Dorcescu, eremitul prins în poemele sale, prin care a murit, a înviat şi s-a salvat de la uitare …
Volumul nu este unul comod, autorul a folosit teme, idei, cuvinte, imagini, trimiteri care au importanţă doar pentru cel iniţiat cu abisul, la limita dintre poet, teolog şi eremit, păşind peste marginea abisului, cu toate consecinţele.
Cititorul va trebui să-şi asume responsabilitatea cunoaşterii în momentul în care abordează volumul, pentru a înţelege discuţia această simplă, dar necesară şi de a accepta transformarea sa pe timpul discuţiei cu vecinul său, de partea cealaltă a abisului, Dumnezeu …
Constantin Stancu
August, 2009.
costyabc - hatzegworld 