Arhiva

Archive for septembrie 2013

Biblioteca Judeţeanã „Ovid Densusianu” Hunedoara- Deva vă invită la Noaptea Bibliotecilor în 05 octombrie 2013, ora 18!

30 septembrie 2013 Lasă un comentariu

 

Biblioteca Judeţeanã „Ovid Densusianu” Hunedoara- Deva îşi deschide din nou, cu generozitate, porţile şi vã aşteaptã şi de aceastã datã la cea de-a treia ediţie a îndrãgitei manifestãri culturale desfãşurate sub genericul Noaptea Bibliotecilor.

Avem din nou bucuria de a vã invita sã treceţi pragul Bibliotecii noastre şi sã luaţi parte la momentele artistice şi educative pe care le-am pregãtit.

Pentru cã faceţi parte din marea familie a iubitorilor de carte, culturã, muzicã, contãm pe prezenţa D-voastrã la acest agreabil moment care se va desfãşura în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2013. Deschiderea oficialã a manifestãrii, care cuprinde un bogat şi divers program artistic, va avea loc în ziua de 5 octombrie, ora 18 , la Biblioteca Judeţeanã cu sediul în str. 1 Decembrie, nr. 26.

Vã aşteptãm cu drag şi sperãm sã petreceţi o noapte deosebitã în compania unor îndrãgiţi artişti şi alãturi de colegii noştri bibliotecari.

 

 

 

 

Manager

Ioan Sebastian BARA

PLIANT NOAPTEA BIBLIOTECILOR 2013 – click aici!

 

Categorii:literature

Clauzele abuzive în contracte, consumatori şi profesionişti în căutarea banilor „pierduţi”…

26 septembrie 2013 Lasă un comentariu

Începând de la data de 1 octombrie 2013 vor intra in vigoare dispozițiile art.12 si 13 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre profesioniști si consumatori. Articolele au fost modificate prin Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Legea dispune posibilitatea reprezentanților împuterniciți ai Autorităţii Naționale pentru Protecția Consumatorilor sau a asociațiilor pentru protecția consumatorilor de a chema in judecata pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune ce conțin clauze abuzive, pentru ca instanța sa hotărască încetarea folosirii acestora, precum si modificarea contractelor aflate in curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.

Aplicarea acestor prevederi nu afectează dreptul consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conține clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acțiune ori pe cale de excepție, in condițiile legii.

Legea nr. 76/ 2012

”Art. 38
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 18 aprilie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1.Articolul 12 va avea următorul cuprins:
„Art. 12
(1) În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
(2) La cererea de chemare în judecată va fi anexat procesul-verbal întocmit potrivit art. 11.
(3) Asociaţiile pentru protecţia consumatorului care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 30 şi 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, la instanţa prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi (4) sunt aplicabile.
(4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.”
2.Articolul 13 va avea următorul cuprins:
„Art. 13
(1) Instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), instanţa va aplica şi amenda contravenţională prevăzută la art. 16.
(3) Dacă instanţa constată că nu sunt clauze abuzive în contract, va anula procesul-verbal întocmit.
(4) Hotărârea este supusă numai apelului.”
3.În tot cuprinsul legii, termenul „comerciant” se înlocuieşte cu termenul „profesionist”.”.

Sursa: MJ

Categorii:literature Etichete:

Viaţa Românească, o revistă de literatură şi cultură

25 septembrie 2013 Lasă un comentariu

Viața Românească 7-8 /2013

Sumar
Mircea Tiberian – MUZICA ŞI CUVÂNTULEDITORIAL
Nicolae Prelipceanu – VARA VORBIM, IARNA VORBIM, PRIMĂVARA VORBIM IARĂ…

POEMUL INVITAT
Arcadie Suceveanu – EPISTOLĂ DIN CETATEA SCHISMEI

ISTORIE ȘI LITERATURĂ
Florin Manolescu – SCRIITORI ROMÂNI ÎN EXIL NEAGU DJUVARA: ÎNTRE DEZASTRUL VIEŢII ŞI SUCCESUL PRIN LITERATURĂ

EXERCIȚII DE LUCIDITATE
Ovidiu Ivancu – DISCURS EXCESIV LIRIC DESPRE DESTINUL CĂRŢILOR

DOSAR
Florin Toma – PREAMBUL
Ion Stratan – BARZA
Cosmin Ciotloș – STUDIU DE CAZ. ION STRATAN ŞI REZILIEREA PACTULUI DE LECTURĂ

CĂRŢI PARALELE
Elisabeta Lăsconi – JOCUL DUBLULUI ŞI AL DEDUBLĂRII (ALEXANDRU MACEDONSKI, NOAPTE DE DECEMBRIE; ALFRED DE MUSSET, NOAPTE DE DECEMBRIE)

POEŢI ÎN TIMPUL INTERMEDIAR
Sebastian Reichmann – DESPRE INCONȘTIENT POETIC ȘI OCULTARE, CU PIERRE JEAN JOUVE ȘI GELLU NAUM

PROZĂ
Adrian Buzdugan – MOSCOVA NU CREDE ÎN GLOANŢE (roman alb)
Attila Mózes – DUPĂ POTOP, APELE-ŞI REGĂSESC VECHILE ALBII (fragment de roman)
Sânziana Vasile – ACCIDENTUL

ESEURI
Alexandra Ciocârlie – MĂŞTI MITOLOGICE

PREMIILE VR
Anastasia Gavrilovici – Poeme
Vlad A. Gheorghiu – Poeme

POEZII
Ion Cocora – Poeme
Gheorghe Vidican – Poeme
Mihai Banciu – Poeme

PERSEFON
Andrei Codrescu – AVANPOSTURILE AMERICII. FLORIDA Ontologie platoniciană subiectivă şi leacuri poetice

COMENTARII CRITICE
Cornel Ungureanu – V. VOICULESCU – ALTE STRUCTURI LITERARE ALE RENAŞTERII
Florina Moldovan Lircă – „MANIFESTUL” ŞI MANIFESTELE LUI CORNEL REGMAN

NOTE CLASICE
Liviu Franga – SPERANŢA CA ANTIDOT AL FRICII DE MOARTE – EXCERPTE

CLASICI REVIZITAŢI
Mihai Zamfir – GEORGE BACOVIA (1881-1957)

CRONICA LITERARĂ
Gheorghe Grigurcu – UN CELEBRATOR AL MITULUI
Andrei Ionescu – O LUPTĂ FĂRĂ IEŞIRE, DAR SUPERBĂ (Vintilă Horia în corespondenţa cu fratele său)
Tudorel Urian – SPLEEN-UL ANILOR FACEBOOK
Viorica Răduţă – O ALTĂ „UMBRIE”
Graţiela Benga – DE LA DISTANŢĂ
Viorica Nișcov – O DATORIE ASUMATĂ

CRONICA TRADUCERILOR
Rodica Grigore – ÎN ORAŞUL VISELOR CRONICA IDEILOR
Nicoleta Dabija – ÎNAPOI LA LIMBAJUL SACRU, ÎNAPOI LA JURĂMÂNT!

CARTEA DE RELIGIE
Paul Aretzu – DRUMUL SPRE ÎNDUMNEZEIRE

CRONICA PLASTICII
Florin Toma – A TRĂI ÎNTR-UN TABLOU

CARTEA DE ARHITECTURĂ
Augustin Ioan – DOUĂ OBIECTE FRUMOASE, ÎN CÂTEVA CUVINTE

CRONICA FILMULUI
Călin Stănculescu – MECEFF LA CEA DE-A TREIA EDIŢIE, UN NOU SUCCES AL REGIZORULUI RADU GABREA

CRONICA TV
Dan Iancu – DISCOVERY, NEAMULE!

SPECTATOR
Nicolae Prelipceanu – SIBIU 20 SAU UN FESTIVAL CARE MERGE ÎNAINTE

ATITUDINI
Solomon Marcus – EDUCAŢIA: UN BOLNAV CU DIAGNOSTIC CONTROVERSAT

MERIDIAN
José María Piñeiro – Poeme
George Elliott Clarke – Poeme
JUAN CARLOS ONETTI – Proză

MISCELLANEA
Comunicat.
Premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2012.
Premiu elveţian pentru Mircea Cărtărescu.
Nicolae Prelipceanu – Opere de Pavel Dan.
Marian Drăghici – Opera poetică a lui Virgil Mazilescu – reeditare.
Florin Toma – Letiţia Oprişan – o reverenţă.
Marian Drăghici – Seară de vară „acasă la Piliuţă”, cu Dan Gavriş.
Florin Toma – Adrian Spirescu, la Ordin.
Ioan Groşan – Eu – alta.
Marian Drăghici – A reapărut în peisaj poetul Valentin Iacob
Maria Octavian Pavnotescu – Amintirile unui profesor.
Florin Toma – Paul Hitter – un hartist din Balcani.
Eugenia Ţarălungă – breviar editorial
Liviu Ioan Stoiciu – revista revistelor
Comunicat.
In memoriam Alexandru Muşina
In Memoriam I

Categorii:REVISTA

Conturi de trezorerie pentru beneficiarii de proiecte din instrumentele structurale

25 septembrie 2013 Lasă un comentariu

 

In scopul aplicarii prevederilor art. 17.4 alin(2) din OUG nr. 64/2009, cu privire la mecanismul decontarii cererilor de plata, Directia Generala Trezorerie si Contabilitate Publica, din cadrul Ministerului Finantelor Publice, a emis Circulara nr. 388.021 din 16.09.2013.

Actul prevede deschiderea, pe numele tuturor beneficiarilor de proiecte din instrumente structurale in cadrul programelor operationale, cu exceptia beneficiarilor prevazuti la art. 5 alin. (1) – (3.1) din OUG nr. 64/2009, cu modificarile si completarile ulterioare, a contului de trezorerie 50.40 ,,Disponibil aferent mecanismului decontarii cererilor de plata”.

De asemenea, denumirea contului 50.98.15 se modifica din ,,Disponibil al asociatiilor de dezvoltare intercomunitara, aferent mecanismului decontarii cererilor de plati” in ,,Disponibil al beneficiarilor privati aferent mecanismului decontarii cererilor de plata”, cont care se deschide pe numele beneficiarilor privati, inclusiv a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara.

Sursa: ADR Centru

Categorii:PRESA

AFCN si fondurile alocate… Informatii, domenii, sume…

25 septembrie 2013 Lasă un comentariu

 

Administratia Fondului Cultural National (AFCN) a publicat, pe 23 septembrie, lista proiectelor culturale selectate pentru acordarea finantarilor nerambursabile, in urma celei de a doua etape de concurs, dupa solutionarea contestatiilor. In total, la cele noua arii (Activitati muzeale, Artele Spectacolului, Arhitectura si Design, Artele Vizuale si Noile Media, Interventie Culturala, Formare Profesionala, Patrimoniu Cultural National, Patrimoniu Imaterial, Educatie Culturala) au fost inscrise 895 de proiecte, dintre care au fost alese pentru finantare 83. In total, au fost solutionate 116 contestatii. Dintre acestea, cinci proiecte culturale au fost castigatoare in urma distribuirii sumelor rezultate din eliminarea dupa a doua etapa de concurs. 

 

Lista proiectelor culturale selectate o puteti consulta la adresa http://www.afcn.ro/finantari/proiecte-culturale.html.

 

Suma alocata de Administratia Fondului Cultural National pentru a doua sesiune de finantari din 2013 a fost de 3,5 milioane de lei si va fi distribuita astfel:

 

•        Arte vizuale si Noile media (pictura/sculptura/grafica/arte decorative/foto-video/noi media/cercetare in istoria artei)  –  420.000 lei;

 

•        Arhitectura si Design – 140.000 lei;

 

•        Activitati muzeale –  175.000 lei;

 

•        Artele spectacolului – 805.000 lei;

 

•        Interventie culturala – 175.000 lei;

 

•        Patrimoniu cultural national – 315.000 lei;

 

•        Patrimoniu imaterial – 315.000 lei;

 

•        Formare profesionala in domeniul culturii (inclusiv management cultural) – 210.000 lei;

 

•        Educatie culturala (inclusiv promovarea lecturilor publice) – 840.000 lei;

 

•        Contestatii – 105.000 lei.

 

 

Categorii:literature, PRESA

Se schimba Codul rutier: nu circulaţi fără centura de siguranţă!!

24 septembrie 2013 Lasă un comentariu

centura

Categorii:literature Etichete:

Sibiu, tăria poeziei: 27-29 septembrie 2013

24 septembrie 2013 Lasă un comentariu

smart

Categorii:literature Etichete:

Declaraţii fiscale, semnatura electronică, timp pentru oamenii de afaceri! Lumea în mişcare, ANAF un fel de facebook pentru intreprinzatorii!

23 septembrie 2013 Lasă un comentariu

 

Contribuabilii au nevoie de certificatele digitale calificate pentru a putea depune declaratiile fiscale online, conform Legii nr. 455/2001 privind semnatura electronica si se obtine de la furnizorii autorizati si inregistrati in Registrul special de la MCSI.

In tabelul furnizorilor de servicii de certificare acreditati contine cinci nume:  SC Transfer Speed, SC Digisign SA, SC CERTSIGN SRL, SC Alfatrust Certification SA si SC Centrul de Calcul SA

 

 Declaratii care se pot transmite electronic:

  • Declaratia privind obligatiile de plata la bugetul de stat, formularul 100;
  • Declaratia privind impozitul pe profit, formularul 101;
  • Declaratia privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate, formularul 112;
  • Decontul privind accizele, formularul 120;
  • Decontul privind impozitul la titeiul din productia interna, formularul 130;
  • Declaratia privind veniturile realizate din Romania, formularul 200;
  • Cererea privind destinatia sumei reprezentand pana la 2% din impozitul anual si deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea in sistem colectiv pentru domeniul locativ, formularul 230;
  • Decontul de taxa pe valoarea adaugata, formularul 300;
  • Decontul special de taxa pe valoarea adaugata, formularul 301;
  • Cererea de rambursare a taxei pe valoarea adaugata pentru persoanele impozabile stabilite in Romania, depusa potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul Fiscal, formularul 318;
  • Declaratia recapitulativa privind livrarile/ achizitiile/ prestarile intracomunitare, formularul 390;
  • Declaratia informativa privind livrarile/ prestarile/ achizitiile efectuate pe teritoriul national, formularul 394;
  • Declaratia rectificativa, formularul 710;
  • Situatiile financiare anuale.

De la Agentiei Nationale de Administrare Fiscala se pot retine aspectele legate de metoda depunerii declaratiilor fiscale.

Contribuabilii pot apela la aceasta metoda de depunere a declaratiilor fiscale prin mijloace electronice de transmitere la distanta folosind serviciul „Depunere declaratii on-line” existent pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, portalul ANAF, folosind semnatura electronica obtinuta printr-un certificat digital.


Certificatele digitale pentru semnatura electronica sunt valabile un an de zile, iar pentru a putea fi utilizate in continuare, ele trebuie reinnoite inainte de expirarea perioadei. Certificatele digitale se inregistreaza pe portalul ANAF. 

 

ANAF nu percepe taxe pentru depunerea on-line a declaratiilor fiscale.

 

Categorii:PRACTIC

Pe uliţă şi pe la bac -parodie… pe banii noştri…

23 septembrie 2013 Lasă un comentariu

VARA PE ULITA parodie BAC (dupa G. Cosbuc) de Vali Slavu – profesor pentru învăţământul primar

, 
membră a Uniunii Epigramiştilor din România
.

Ne-aşteptam, la bac, să cadă
Vreun elev, acolo, doi,
Însă, ca după război,
Au picat elevi, grămadă.
Vai de noi!
 
 
Li s-a dus în lume vestea
Şi-am zvârlit spre ei săgeţi
Ascultaţi acum, de vreţi,
Cum s-a derulat povestea!
Să vedeţi.
 
 
Patru ani au dus-o bine,
Lenevind şi petrecând,
Fără să le dea prin gând
Că năvalnic vuiet vine
În curând.
 
 
Nici măcar în lună-o dată
 
Un caiet n-au răsfoit,
 
Şi-un liceu au absolvit,
 
Însă ziua mare, iată,
A sosit!
 
 
Dintr-un jeep, la bac, răsare
 
Un băiat al. ştim noi cui,
 
Arogant cum altul nu-i
Şi e plin de îngâmfare
 
Chipul lui.
 
 
Blugii peticiţi i-atârnă,
 
Cinci ca el încap în ei,
Dacă-l vezi, te-nchini la zei,
 
Că şi-a-nfipt în nara cârnă
Trei cercei.
 
 
Uite-i buzunarul, frate,
 
Mare cât o zi de post
Şi croit c-un singur rost:
Au fiţuicile-adunate
Adăpost!
 
 
Îşi aruncă ochii, roată,
 
Prin lentile fumurii
 
Şi se-ndreaptă, să te ţii,
 
Către zgomotoasa gloată
 
De copii.
 
 
Cum se-apropiase bacu’,
 
Tatăl său, descurcăreţ,
 
Pregătise-un plan măreţ,
 
Ca examenul să-l ia cu
Orice preţ.
 
 
Profitând de-mprejurare,
 
Pe băiat îl doare-n cot,
 
Dar, la bac, surpriză mare:
 
Camere de spionare
 
Peste tot.
 
 
Inhibat din cale-afară
 
Şi mizând pe portofel,
Nu s-a descurcat defel,
 
Dar noi ştim c-au fost, în ţară ,
 
Mulţi ca el.
 
 
De va şti să dea din coate,
 
Peste ani, nimic de spus,
 
La catedră fi-va pus,
 
La inspectorat sau, poate,
 
Chiar mai sus!
 
 
Că, la noi, acela care
 
Se târăşte-abia, abia,
Cu o pilă în dotare,
 
Poate să ajungă mare,
 
Doar să vrea.
 
 
Poţi preda la grădiniţă
 
Chiar de n-ai habar să scrii;
 
Te cruceşti când la „copii”
Pune-o bravă dăscăliţă
Doar un „i”.
 
 
Autori de perle crase
 
Din păcate, nu sunt rari,
 
Dezacorduri, faze tari
Se-ntâlnesc şi pe la case.
Mult mai mari.
 
 
Şcoala-i navă în furtună
Ce de-un timp a eşuat,
Echipaju-i speriat,
Şi-ar fi cazul să se pună.
Pe-nvăţat!


Propunere Dumitru Huruba

Categorii:GÂND

Bătrân vagabond

22 septembrie 2013 Lasă un comentariu

Primim la Adrian Botez:

BĂTRÂN VAGABOND

 

bătrân vagabond – greoi şontâcăind

cu-amara-mi viaţă – nemoartea mea plângând

cu frunze galbene  – galeş încununat

un mire ce-şi dă seama: nuntirea-a expirat

 

n-a fost nicicând amiază – mereu doar în amurg

am înnoptat cu aştrii – leşin de viaţă scurg

iar fraţii zei – sincope în logica de frondă

mă tot amână jalnic – cu-o lună rubicondă

 

păşesc şi gâfâi straşnic – cărări fără de număr

am inventat în cosmos – iar mâinile din umăr

îmi smulg cărând gunoiul ce-l strâng din poartă-n poartă

 

şi îl înghit cuminte – un hap în loc de soartă

…nu suport răstignire – ci doar privesc la lire

cum se aştern pe ceruri: lebede în citire…

Adrian Botez

Categorii:literature

Schiţe şi publicistică la Ioan Velica, Carpe Diem, Editura EdyroPress – Petroşani, 2013

22 septembrie 2013 Lasă un comentariu

toamna 001

Categorii:literature

Unitatea de măsură

22 septembrie 2013 Lasă un comentariu

UNITATEA DE MĂSURĂ

Când totul se vinde, când totul se cumpără,

doar preţul ne curge printre degete….

Este o unitate de măsură în toate,

pentru vremurile de apoi,

există cuvântul ca unitate de măsură a veşniciei …

Plânge pământul care duce pe aripi grele

casele, iarba, mormintele, sângele eroilor,

dar plouă şi ploaia spală rădăcinle pomilor cu

memoria umbroasă…

Inima ta, prietene, este curată din pricina

celui care, seară de seară, îţi spală picioarele…

Câinele se întoarce în locul unde

Dumnezeu învaţă pe cel dintîi om să dea nume lucrurilor…

Constantin Stancu

Categorii:literature, POEMUL

Semnele vremii la Alexandru Nemoianu

22 septembrie 2013 Lasă un comentariu

APROAPE DE ŢĂRM

„Asta îmi aduce aminte de o mai veche observaţie a mea. Drumurile „noi” nu fac decât să crească distanţa dintre comunităţi. Localnicii folosesc drumurile străvechi care fac legătura firească şi rapidă. Cele „noi” sunt zgârieturi trufaşe şi exemplu de forme fără fond şi fără rost”.

Observaţia lui Alexandru Nemoianu  este una de profunzime şi face parte din Semnele vremii  sau din Gândurile şoptite către Fratele Gavriil de pe Ceahlău, carte apărută la Editura „Carpathia Press„ – Bucureşti, 2005 sub îngrijirea profesorului Artur Silvestri.

Observaţia vine dintr-o singurătate, paradoxal, în părtăşie a scriitorului. Este una de profunzime, de esenţă, aşa cum mai rar se scrie astăzi. Alexandru Nemoianu este atent la semne, sunt semnele care vin de la Dumnezeu. Detaşat de cele lumeşti şi căutând aceste semne el şopteşte către prietenul său Artur Silvestri tainele care, iată, se dezvăluie celor care insistă, celor care bat la uşă până când Dumnezeu deschide.

Trăitor în America scriitorul pare a locui într-un loc sfinţit de gânduri, privind spre România acolo unde s-a format ca persoană a lumii. Dorul de România cea din adânc este unul al iluminării.

Dincolo de ape este Artur, un fin curcubeu se leagă între cei doi, cuvintele lor atinse de brume fierbinţi leagă lumile după cum lumile în sine nu se mai pot lega. Cad distanţele, se apropie vremurile prin cuvinte din inimă. Temele din scrieri a celor doi sunt ale unora care caută şi găsesc locul prins în aburii veşniciei.

La bucurie, la durere, la stare de veghe sau de ţipăt, Alexandru Nemoianu se simte sub puterea valorilor creştine, cele eterne, venite prin Isus Mântuitorul şi prin marele nor de martori care este în Împărăţia de Sus. Deşi istoric sau apropiat de arheologie, el nu se lasă dus de valul oficial, ştie care este valul şi vântul divin care suflă în pânzele sufletului, se distanţează de împietrirea  lumii, dar dus spre  o lume vie, la dispoziţia lui Dumnezeu.

Atent la ce se întâmplă în România el scrie Fratelui cu sufletul cald al celui care iubeşte, cuvintele vin din izvorul adâncurilor care a dat putere culturii române. Iubirea necondiţionată pentru ceea ce este românesc, este una de tipic creştin. Faptul că el vede în apropiatul său un frate este semnul că iubirea sa este una reală.

Crede în modelul de existenţă al românilor în vreme şi este un model care dă alternativă raportat  altor modele. El se opune nu elitei de mahala, el este pentru fiinţarea României ca model de din dragoste.

Alexandru Nemoianu observă din turnul singurătăţii sale de veghetor că suntem datori celor plecaţi dintre noi fără de număr, celor care au trecut dincolo pentru ca noi să fim, pentru că ne-au lăsat moştenire modelul acesta existenţial care REZISTĂ.

Pentru scriitor marile oraşe îl blochează şi nu se simte acasă, preferă zona de sus a lumii, satul, vatra, acolo unde mai există câţiva bărbaţi solomonari capabili să stea în vreme, să ştie drumurile care leagă comunităţile, să povestească prin har, dezvăluind modelul.

Există pentru Nemoianu valorile fundamentale: persoana, familia, neamul, apoi Dumnezeu lucrează în mod original cu omul pentru a putea şi noi înţelege rostul pentru care trăim şi, iată, viaţa este lumina dată oamenilor, lumina lină care ne copleşeşte, iar prin naşterea lui Hristos am primit înţelepciunea, dincolo de carnea trecătoare.

Fiecare model de existenţă este o realitatea şi are izvoarele sale diferite de alte modele.

Rezistenţa în vreme este dată de rugăciunea în cuvinte puţine şi personale, este rugăciunea lacrimei în răbdarea care aduce salvarea sufletelor.

Pentru scriitor prigoana modelului creştin este una dureroasă, pentru că azi prigoana nu mai este una vizibilă, nu mai este una a violenţei, este una prin care lucrurile divine sunt golite de conţinut, una care vine din interiorul fiinţei, unde sensurile de început ale logosului sunt schimbate după voia oamenilor, iar catedralele din Europa de Apus ne arată dimensiunea aceasta a pustiului, iar pustiul este semnul lipsei lui Dumnezeu din locul acela.  Dar această prigoană care are şi ea modelul ei se va izbi de Hristos cel Viu, de piatra din capul unghiului, mereu prezentă acolo pentru ca lumea să nu se prăbuşească.

Alexandru Nemoianu scrie Fratelui său Gavriil cu dragoste despre piatra care nu este luată în seamă, dar care va da măsura vremurilor.

Mirajului unei lumi mai bune dincolo de ocean, Nemoianu îi opune dragostea. Vede clar că modelul american are limite, catastrofa lăsată în urmă de taifunul Katrina arată neputinţa unei lumi dezvoltate la ea acasă şi mai ales „Izolarea programatică a individului face ca acesta să nu se poată baza pe solidaritatea de comunitate, familie şi neam”.  Dar speră că acest impuls negativ dat de Dumnezeu care lucrează şi în natură, acest semn care a atins America anului 2005 va deschide inimi şi minţi.

În opoziţie cu visul occidentului modelul românesc este unul esenţial pentru că are o incredibilă capacitate de regenerare.  Trebuie să privim la acest model românesc pentru că există oameni care îl reprezintă şi dincolo de căderi există cineva care ne poate îndemna: SUS INIMA !

Gândurile aceste şoptite a lui Nemoianu au darul de a ne aduce aminte de profeţie, de rugăciune, de deschidere spre verticalul vertical printr-un stil de modă veche, un stil al celor care ştiu, un stil al echilibrelor şi al credinţei.

Puterea de a privi dincolo de vremuri spre Hristos ca salvare, ca model desăvârşit aduce cărţii o putere care dă viaţă.

Între notele zilnice sunt fragmente de ştiinţă înaltă, ştiinţa de a refuza căderea şi a de a căuta lumina, căci veşnicia este calitate, iar răul nu poate fi socotit bine. Urechea scriitorului aude glasul României, un susur blând şi dulce:

„Oricum, la fel ca în fiecare an, mă bucur seara când în zumzet de greieri şi cer cu stele aud fâşâitul frunzelor de porumb. Septembrie, este, la fel ca Toamna, un prag. Ne aflăm foarte aproape de un ţărm care este atât de simplu de atins încât nu îl aflăm”.

Este Glasul din veşnicie venit.

Constantin Stancu

decembrie 2005, sfârşit de toamnă în Carpaţi.

Categorii:CRONICĂ, CĂLĂTOR

Dumitru Hurubă – Ploi de toamnă

22 septembrie 2013 Lasă un comentariu

toamna

Fragment din volumul Bate vântul prin cămară

Autor: Dumitru Hurubă

Categorii:literature

Adrian Botez despre „Dor de absolut” la Dan si Emil Botta

18 septembrie 2013 Un comentariu

DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE. ELEMENTE EMINESCO-ROMANTICE, ÎN OPERA POETICĂ A FRAŢILOR DAN ŞI EMIL BOTTA

 

 

Orice ar zice (sau, mai exact, ce n-ar zice şi nici nu zic!) istoriile literaturii române, din ultimul veac (de la George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ion Negoiţescu, dicţionarul lui Mircea Zaciu ş.a.) – şi până la aceea a lui Alex Ştefănescu şi, mai cu seamă, la cea extrem de subiectivistă şi cu grave deformări de ordin axiologic, a dlui Nicolae Manolescu!), Adjudul, ca şi Răşinarii Sibiului, este un loc special, în România: dacă Răşinarii Sibiului i-au dat, ca spirite superioare, pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran – Adjudul a dat, egal, României/Valahiei două Duhuri alese: pe Fraţii Orfici – Poeţii-Fraţi DAN şi EMIL BOTTA.
Amândouă, după opinia noastră, aplecându-se, într-o adâncă reverenţă, în faţa Duhului Protector al Valahilor – EMINESCU – dar reverenţa lor neînsemnând, nicicum, epigonism, ci creativitate, originalitate, complementaritate, faţă de Demiurgul Logos-ului Valah.
Da, două valori apropiate, prin caratele talentului, harului artistic – doi fraţi, pe care i-a născut, aici, la noi, în Moldova de Mijloc, zbaterea apelor şi luncilor Siretului şi Trotuşului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, şi zâmbetul lui era peste putinţă de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântătoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text apărut în „Prodromos”, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celălalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.
Prin Înalta Voire a Dumnezeului Celui Mare şi Bun, cele Două Duhuri de Înaltă Lumină ale Neamului Românesc s-au născut într-o familie de medic – tatăl fiind THEODOR BOTTA – şi al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – AGLAE – al cărei tată, FRANCESCO MARIA FRANCESCHI (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahăr, din Sascut!) – era corsican de origine. Adică, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împăratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din născare, s-a numit, destul de vaticinar, deşi se trăgea din nobilimea măruntă : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNĂ”!). Din câte ştim azi, totuşi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUŞMAN al lui Napoleon…Se pare că bejenia familiei Franceschi a început chiar de pe acele vremi.
…Dar să ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…
DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naşte, însă, într-o zodie a discreţiei ucigaşe de renume – dovadă că, azi, puţini români ştiu că Emil Botta a avut un frate. Un frate născut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucureşti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îşi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focşani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. Urmează, apoi, studii universitare clasice (limba latină şi limba greacă) la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, fiind dublu licenţiat în Educaţie Fizică şi Sport. Publică în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participă la conferinţele grupului Criterion şi este cooptat în comitetul de redacţie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de direcţie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrăbiţi, pe când cădeau zăpezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediază frivol şi abandonează misterului cosmic, ziarele vremii, pe acest Pontif al Frumuseţii, al Incantaţiei şi al Fervorii:
“(…)De departe sună cornul, /Cornul serii, cornul mării, /Cornul surd al întristării, /Cornul mării, cornul serii, /Cornul jelei şi-al pierzării!
(Cornul mării, cornul serii)
…A se observa, extrem de clar, preluarea motivului eminesciano-romantic, cu valenţe –uranico-thanatice, al “cornului”-punte de eros, spre mediul selenico-thanatic (“Mai departe,mai departe,/Mai încet, tot mai încet,/Sufletu-mi nemângâiet/Îndulcind cu dor de moarte.//De ce taci, când femecată/Inima-mi spre tine-ntorn?/Mai suna-vei, dulce corn,/Pentru mine, vreodată?” – cf. Mihai Eminescu, Peste vârfuri) . “Cornul” danbottian (“Cornul jelei şi-al pierzării!”) conţine, la nivel semantic, aceeaşi orficitate fascinantă, precum la Eminescu – dar are, din păcate, şi un plus de deznădejde, provenit dintr-o mai insistentă ancorare în ontologia terestră (care stă sub semnul dublu direcţionat semantic, zbatere existenţială-stingere:“seară”-“mare”).
Sau, tot întru lira Eminescului:
“Muge-adânc un cerb în codru, /Codrul freamătă adânc, /De vânt crengile se frâng, /Muge-adânc un cerb în codru, /Muge-adânc şi nu e modru/Gândurile să-mi înfrâng.//Muge cerbul singuratic, /Echo duce tânga-i lung, /Glas de bucium lung-prelung;/Peste codrul singuratic/Cade viforul tomnatic, /Nu pot jalea să-mi alung.//Muge-un cerb, Diana Doamna/Lui din ceruri se întristă, /Plânge-n nori ca-ntr-o batistă, /Muge cerbul. Nicicând toamna/N-a mai fost atît de tristă” – cf. Dan Botta – Muge-adînc un cerb în codru.
Motivele eminesciene ale “codrului”, ca topos sacru şi, respectiv, al “buciumului” hermetic, motive care acţionează în câmpul semantic al frământărilor cosmogenetice, sunt păstrate, cu anumită rezervă personală de viziune, de către adjudeanul nostru. “Codrul freamătă adânc” – spune DAN BOTTA, înţelegând, prin “freamăt”, frământarea cosmogenezei interiorizate, întru premoniţia morţii-toamnă (“Peste codrul singuratic/Cade viforul tomnatic,/ Nu pot jalea să-mi alung”) – atunci când Eminescu, demult, nuanţase, întru cosmogeneză nuntită cu etnogeneză-valahogeneză, în Scrisoarea III: “Ce mai freamăt, ce mai zbucium!/Codrul clocoti de zgomot şi de arme şi de bucium”. De observat cum “singurătatea” neo-romantică şi egotist-subiectivă a lui DAN BOTTA – pornise dintru un Eminescu care îşi vedea etnogeneza feerico-mioritic: “freamătul” codrului şi glasul de bucium nasc, la Eminescu, violenţa sublim-reactivă, a unui neam valah, despre care, azi, nu mai ştim aproape nimic… – un neam valah al “armei” reactive, dar şi al existenţei întru lumină cosmică, un neam închinat Soarelui şi Lunii, stelelor etern-lucitoare (“coifuri lucitoare”) şi cometelor-“capete pletoase” etern-trecătoare şi etern-vaticinare/mistic-revelatoare (“ies din umbra-ntunecoasă”):“ (…) la poala lui cea verde mii de capete pletoase,/Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă”.
Pe de altă parte, amestecul de thanatic şi orfic, prin reactivarea “buciumului” aminic (din poemul Peste vârfuri), aproape că şochează, la DAN BOTTA (poemul Muge-adânc un cerb în codru), prin fidelitatea faţă de semantica eminesciană: “Echo duce tânga-i lung, /Glas de bucium lung-prelung”.
Ceea ce surprinde, oarecum, la DAN BOTTA, în acest poem, este devierea-degradarea semanticii atmosferei cosmice a “buciumului” şi a “codrului”, până la simbolistica –întunecării spirituale-uitării, semnificată de “batistă” (“Plânge-n nori ca-ntr-o batistă”) – şi, ca urmare, se înregistrează o importantă deviere a încărcăturii mitologice a Dianei-Artemis (eminesciene), zeiţă a Lunii, soră, luminător-săgetătoare (deci, apocaliptic-demiurgică şi spiritual-iluminatoare -), a lui Apollon-Soarele, zeiţă care, prin îndoirea-arcuirea mâinilor, defineşte-închide, la modul demiurgic, bolta lumii create (“Ah! acum crengile le-ndoaie/Mânuţe albe de omăt, /O faţă dulce şi bălaie, /Un trup înalt şi mlădiet.//Un arc de aur pe-al ei umăr, /Ea trece mândră la vânat/Şi peste frunze fără număr/Abia o urmă a lăsat“ – cf. Mihai Eminescu, Diana) – către o Diană a lui DAN BOTTA, care Diană danbottiană se deplasează, clar, spre câmpul semantic al Maicii Cosmice (Maica Domnului Hristos-MATER SELENE, MATER SUSPIRIORUM, MATER TENEBRARUM, MISTICA MATER FERTILAE ET FECUNDA/ALMA MATER): “Diana Doamna Lui din ceruri”. “Întristarea” ei/Doamnei din ceruri nu are, însă, valenţe soteriologice, ci, mai curând, rămâne la stadiul de expiatoare cosmic-autosacrificială: “(…)Diana Doamna/Lui din ceruri se întristă, /Plânge-n nori ca-ntr-o batistă, /Muge cerbul. Nicicând toamna/N-a mai fost atît de tristă”. Dar, în mod evident, “cerbul” care “mugeşte”, cu tot pesimismul manifest al lui Dan Botta, se înscrie şi rămâne în câmpul semantic al Copacului/Stâlpului Logos-ului Ordonator-Cosmic. Al Parashabdei – Sunetul Întemeietor-Demiurgic. Adică, păstrează semantica originar-aminică: cf. M. Eminescu, Povestea Codrului: “Împărat slăvit e codrul,/Neamuri mii îi cresc sub poale,/Toate înflorind din mila/Codrului, Măriei sale.//Lună, Soare şi Luceferi/El le poartă-n a lui herb,/Împrejuru-i are dame Şi curteni din neamul Cerb” – dar şi cf. M. Eminescu, Memento mori: “Apoi iar se pierde-n codrii cu trunchi groși, cu frunza deasă,/Unde-n arborul din mijloc e vrăjita-mpărăteasă (…)Sara sună glas de bucium și cerboaice albe-n turme/Prin cărările de codru, pe de frunze-uscate urme (…)”. Neamul Românesc este echivalent cu Stâlpul (Brâncuşian!) Central al Cosmosului (Muntele MERU!), echivalent cu Forţa Demiurgiei Cosmice – şi i se deleagă, de către divinitatea uranică – Forţa Cosmogenetică.
Tristeţea Eros-ului din versurile danbottiene “Nicicând toamna/N-a mai fost atît de tristă” – păstrează ceva din demiurgia mistică, conţinută în celebrul verset eminescian: “Totuşi este trist în lume”, din finalul “Florii albastre”.
… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toată generaţia tânără interbelică…”Sunt, TOŢI, în vesela şi iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul să răspundă. Pentru că nu este drept ca DAN BOTTA să fie dat uitării, numai pentru că a avut adânci şi sincere crezuri şi înţelegeri naţionalist-legionare – nu este drept să fie aproape complet dat uitării un atât de sever şi iluminat Poet, un eseist eremit, înţelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …şi un Înger Traducător, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) şi Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade şi alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirică a lui Edgar Allan Poe şi din germana diamantină a lui Goethe sau din portugheza conchistadorică a lui Ferreira de Castro… – …un mare şi harnic savant tracolog (în anul 1944, DAN BOTTA începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteză thraco-romană-bizantină, care durează 14 ani şi însumează 1200 de pagini) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru că DAN BOTTA a înţeles că Scrisul este o Religie, că nu trebuie să-ţi măsori opera cu…camioanele (de maculatură, fireşte!), ci că orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculptează pe Stânca Eternităţii, din Paradisul Lui Dumnezeu.
…Mai mistic: DAN BOTTA (ca şi fratele său, Emil, fireşte!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI ŞI MAGI AI CETĂŢII DACICE A MARAMUREŞULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, strămoşii săi Martin şi Mihail Botha fiind recunoscuţi, la 1579, drept voievozi ai Cetăţii şi Ţinutului Chioarului, din Maramureş” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitatea neamului său după tată a fost confirmată de Christofor Bathory (în 1579), înrudită fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!
DAN BOTTA este, alături de Mihai Eminescu, de N. Densuşianu şi Blaga, printre extrem de puţinii români care au înţeles, cu clarviziune, că Neamul Românilor, ROMÂNII-VALAHII, ca expresie de Duh! – nu alcătuiesc, în existenţa lor de sute de mii de ani, ca strămoşi ai Europei şi ai Lumii întregi – o…”cultură minoră”, cum s-a înşelat un alt român major, contemporan cu DAN BOTTA – răşinăreanul Emil Cioran: “Credea (alături de alţi câţiva, printre care mă număram) că dacă o cultură îşi revelează conştient esenţele – într-o creaţie poetică, în filozofie, într-o operă spirituală – devine prin însuşi acest fapt o CULTURĂ MAJORĂ; chiar dacă, datorită limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulaţie universală” – cf. Mircea Eliade, idem. Şi afirmă, demonstrând meticulos, la nivel de lingvistică şi mitologie, că VALAHII sunt, prin strămoşii lor daci, ETNODEMIURGI TEREŞTRI (a se vedea studiile tracologice ale lui DAN BOTTA – neagreat de învăţăceii impostorului Lucian Boia: cf. Bogdan Neagota, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, în lucrarea Dacismul şi “fenomenul originar”, în studiul culturii populare: “<> era, pentru Dan Botta, chintesenta întregii Europe rasăritene, <>, bântuită în imaginaţia poetului de fantasmele uni trecut exemplar (Apollo şi Dionysos, Orfeu şi Zalmoxis”)..
…Şi, tot din mărturia extrem de preţioasă a lui Mircea Eliade, aflăm că DAN BOTTA era VÂNĂTOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esenţe. De aici, de asemenea, convingerea lui că numai „clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplară de inspiraţie. Pentru că, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îţi revelezi esenţele şi înveţi să le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un „clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creaţii ale poeziei populare. Ceilalţi cercetători rămâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.
Şi, iată dezvăluirea eliadescă, despre Dan Botta, pe care l-a înţeles cum nimeni nu l-a înţeles şi l-a văzut înconjurat de Lumina Taborică a Fixării Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever şi mai străluminat Paradis – cel al ARTEI:
“(…)Nu credea în realitatea literară a obiectelor şi acţiunilor de toate zilele.
În fond, pentru el, reale – şi deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, aşa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toată erudiţia greco-latină pe care o implica, nu era rezultatul unei „învăţături” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.
Pentru Dan Botta, lumea devenea reală când începea să-şi reveleze structurile ei profunde; adică, atunci când ochiul minţii începe să desprindă, înapoia aparenţelor, imaginile eterne, figurile mitice. Pătrundeai misterul unei nopţi de vară când izbuteai să ţi-o revelezi ca în aceste versuri din CANTILENĂ: „Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când şi-ardică struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-aş cununa… ”
(…) Dan Botta avea mare slăbiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntaseră de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii şi romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacră, pentru că pe plaiurile şi munţii aceştia oamenii întâlniseră pe Apollo şi Dionysos, pe Orfeu şi Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – şi odată cu el, peisajul. Lumea aceasta, care aşteaptă vrăjită de mii de ani, era şi lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.
…Cu puţin înainte de despărţirea de Eliade (şi, la nu multă vreme, şi de lume!), l-a luat deoparte pe Magul Eliade şi i-a şoptit: „<>”. Este şi maniera Aminului Valahilor, de a doini, cu amar şi “dor fără saţiu”…!!!
Şi iată dovada alduirii ca iniţiat zalmoxian, ÎMPĂRAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de către Magul Mircea Eliade: „<>, reluă el după câteva clipe, loc de verdeaţă şi de odihnă…>>. August 1942. Era printre cei care înţeleseseră” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.
***
…Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoaştere publică generoasă, fie şi numai prin faptul că a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare socială incomparabil mai largă decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, dacă l-a văzut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parcă venea de la Mumele şi Vâlvele Pământului. Rolurile Ion Nebunul, din Năpasta lui Caragiale – precum şi Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodată, de nimeni altul: doar să…”înconjori”, reverenţios, pe lângă Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!
…Se naşte, cum am zis, în aceeaşi familie de medic şi de urmaşă a corsicanilor vendettei, ca şi Dan – …se naşte, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – şi prinde ceva mai multă viaţă decât Dan: pleacă “pe partea cealaltă”, în 24 iulie 1977, începutul călătoriei mistice fiind la…Bucureşti!
… Visând, de mic copil, să devină actor – fuge de acasă, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de artă dramatică din Bucureşti, pe care îl va absolvi în 1932. După ce joacă pe scenele mai multor teatre bucureştene şi din provincie, devine actor al Naţionalului bucureştean. Interpretează rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.
Apoi, lumea cinematografică, din epoca aşa-numit “comunistă”, îi va oferi destul de multe şanse expresive, pentru a-şi valorifica talentul şi maniera de interpretare unică (Se aprind făcliile(1939), Viaţa nu iartă, 1958, Erupţia, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Paşi spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraţilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aş fi… Harap alb, 1965, Şah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.
Voce lirică unică, pusă, mereu, sub semnul tragicului, dar şi al măştilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofă ultimă, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.
Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu rataţi”, din care s-au desprins şi filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai puţin orfic decât Dan – şi mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu până la…Minulescu!) al generaţiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Măşti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv şi Blând… – aveau un adevărat cult.
…Este autorul unei poezii negre, existenţialiste, dar, totul, prins într-o horă carnavalescă, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a morţii, în consonanţă cu filosofia trăirismului interbelic. E un poet al măştilor, eul lyric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morţii şi a neputinţei.
…Orice actor de geniu (şi EMIL BOTTA a fost!), care trăieşte în mijlocul hărmălaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem că Fratele cel Negru se autodefineşte ireproşabil, dincolo de Mistica Nordului (cf. p. 197, Noapte din Andersen: “Cumplite-s aceste misterii: aicea, tu, moartă,/şi afară-n tenebre, vikingii pândindu-ne casa”), dincolo de metafizica Blestemului către Simion Dascălul şi către Bureţi… – prin CUC, pasărea singurătăţii, dar şi a reversibilităţii metanoice – …dar şi “ondină” fascinantă şi pururi misterioasă, a Mareelor Codrului, “ştimă” care atrage (dacă ar putea, LUMEA ÎNTREAGĂ!), către Misteriile Thanatice şi Regenerator-Soteriologice ale Codrului şi ale lui Isis-Cybelle.
Dinspre “sleirea” şi “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” ŞI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICĂ A REVELAŢIEI, prin LOGOS-Cuvânt-cu-Cuvânt şi “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELAŢIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS… – dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/”Ulciorul cu Cucută” – spre “…stele fumegânde şi FOCURI CRESCÂNDE…”!):
“am înlemnit/la vederea cucului,/un cuc de pripas/la casele noastre./ce mai cuc sărac/ i-am văzut şi faţa/slăbita, sleită./eu cu jonglerii,/eu cu clovnerii/încerc să-l încânt/cu vânt cucu vânt./să-l distrez cu nimic/pe Fluieră Vânt/Frig în ochi îi arunc/din ulcioare de cucută/îi dau să bea,/ulcioare de foc îi întind/pe pat cu cuie îl culc,/fac din cuc fachir,
lopeţi de pământ/arunc peste el/şi stele fumegânde/şi focuri crescânde …/eu cu clovnerii,
eu cu jonglerii” (Fachir)
…”FAQR” înseamnă, în arabă, şi “sfânt”, şi “sărac cu punga şi bogat cu Duhul” – adică, ÎNŢELEPT! ÎMPĂRAT AL DUHULUI…!!!
…Opinia noastră este că şi Emil Botta (ca şi fratele său, Dan!) îi datorează acel “primo movens” al Poeziei sale – lui MIHAI EMINESCU!
Nu mai departe decât în poemul mai sus-citat, Fachir, Emil Botta urmează, cu originalitate îmbinată cu smerenie, învăţătura eminesciană (inclusiv cea conţinută în numela Sărmanul/[”FACHIRUL”] Dionis!): actul artistic este întemeiat şi pus în lucrare doar prin îmbinarea armonică a ludicului umano-orfic (“Fluieră Vânt”) cu sacrificialul şi sacralul. Ceea ce Eminescu numea “Voluptos joc cu icoane şi cu glasuri tremurate”, din prima ars poetica eminesciană – finalul poemului Epigonii (unde “jocul” sugerează latura ludică a actului artistic, iar “icoana+glasuri tremurate” trimite, direct, la sacralul autosacrificial creştin) – Emil Botta foloseşte îmbinarea de “clovnerii/jonglerii” (deci, ludicul, cu efecte dedus-transcendente!), cu “fachirul” pneumei cosmic-sacrale (“cu vânt cucu vânt”/Cuvântul Demiurg, prin CUCUL Reversibil/Resintetizator de Lumi, prin CUCUL Crucificat întru Misterul Demiurgic al Primăverii!), “culcatul” întru “cuiele/raze” ale Revelaţiei şi Înviatul Martiric, întru cosmicul nebulos, cosmicul înviat ciclico-spiralat, dintru noua cosmogeneză – de sub semnul Crucii-SAPĂ şi evoluând dinspre “stele fumegânde” spre “focuri crescânde”: “ulcioare de foc îi întind/pe pat cu cuie îl culc,/fac din cuc fachir,/lopeţi de pământ/arunc peste el/şi stele fumegânde/şi focuri crescânde …” Rezultatul este Opera-Poezie/Răstignirea Orfică – disjunsă, major, de personalitatea terestră a Poetului.

Expresionismul, trăirismul şi neo-modernismul “pierdutului” şi carnavalescului Emil Botta i se topesc acestuia (în bulboanele propriei fiinţări expresive!), treptat şi cu înalt rafinament eminescian, până vede nevăzutele/esenţele – în ROMANTISM (împrumută de la Eminescu nu doar viziunea, ci până şi vocabularul: “vrajă”, “muri”, “lună”, “suspin de ape” etc.!): “De m-ar atinge vraja/romanticei păduri!/Şi brazii să-şi înalţe/întunecaţii muri” (cf. Comentariu la o viaţă pierdută).

Până şi viziunea asupra lui Lucifer împrumută enorm, din punct de vedere al semanticii evolutive a poemului, al topicii şi al vizionarismului, din Luceafărul eminescian: “Făt-Frumos Isus peste Ape/te uită cum trece. Apa suspină./Domniţă Trestie, te înclină/când trece Domnul./(…)Cu imaginea eretică a lunei aproape,/vieţuiesc, rătăcesc./Oh, singurătate de argint,/spânzurato de cumpăna fântânelor,/ lună, lună, zână a zânelor,/nu mă vrăji./Încă mai am o brumă de cer,/o fâşie de noapte,/o stea – dacă pier” (cf. Lucifer). De observat că Emil Botta pricepe nemăsurat mai mult decât criticii lui Eminescu, din funcţia eminesciană a Lunii-Zână-a-Zânelor, a Trestiei Bidirecţionate (Ontologico-Psihopomp) şi a Fântânii Transcendente, ba insistă chiar şi asupra colaborării lui Lucifer cu Mumele Elementarităţii Cosmice şi cu Duhul Lumii şi cu cel al Omului Cosmic (“Frumoase ceruri, nobile ape,/atât de nobile că setes mi-o mint!”). La un moment dat, pare că intuieşte, mirabil, până şi FAŢA CRISTICĂ a lui Lucifer (“Deschide-te, mormânt arzător”/Făt-Frumos Isus peste Ape/ te uită cum trece”), valenţele luciferice, fortificatoare pentru om şi izbăvitoare pentru cosmos, ale acestuia… – …numai că, spre deosebire de cosmico-dinamicul Duh Valaho-Eminescian – înneguratul Poet Emil Botta preferă să zăbovească/tândălească, extatic şi molatic, la hotarul dintre viaţă şi moarte, dintre clarobscur şi lumină. Rezultatul este, mai curând, REVERIA, decât MÂNTUIREA!

…Ceea ce impresionează, încă şi mai mult, la Emil Botta, în ce priveşte gena sa eminesciană – este aplecarea sa, profund incantatorie şi cu valenţe apotropaice, asupra istoriei eroice româneşti medioevice (incantaţie parcă mai primitiv-orginară, chiar, în ritmarea ei exterioară – decât a Maestrului-AMIN!). Rămân, adânc, în memoria noastră sentimentală, poeme precum: p. 383 – Bocetul al lui Ion Vodă Armanul, mai numit şi cel Cumplit, Răstignitul Valahiei, pe patru cămile, de către turci, după bătălia pierdută, de la Roşcani-Finţa/1574 (“M-au întrebat /că de ce moarte am murit,/ce de patimi am suferit./Pe mâna cămilelor m-au dat/şi numai sufletul meu neadormit/ştie ce-a pătimit. /Iară sufletul meu /în judecată le-a strigat/pe câteşipatru cămilele/care sufletul/de trup l-au depărtat,/pe cocoşatele/pe care cu sângele meu le-am zugrăvit/în sânge tot, le-am împodobit (…) Cămaşa de piele/nu le-au putrezit, ciolanele nu s-au risipit,/ele, ciolanele,/au înflorit”), Pe Câmpia Turzii (unde a fost asasinat Mihai Viteazul/1601) – p. 211 – (“…Şi blestematul şi procletul Iacob Beuri, valonul,/ca un demon fuge din cort /Adevăr spui că Mihai dormea dincolo, mort, că a fost împlinit sacrilegiul, că smulsă e împărăteasca viţă?/ Nu, stelelor, nu aveţi de ce roşi,/nici voi, căpăţâne de criţă,/lefegii şi pigmei, /sperjurul fiind trăsătura voastră de căpetenie, / actul prim al catehismului vostru./Vă sperie luminatu-i leş,/ căci împăcată eşti, omenire, cu stricăciunea şi moartea,/dar cu moartea morţii, ba”), Iacob Beuri, valonul (numele mercenarului valon care l-a străpuns, laş, pe Mihai Viteazul cel singur, în propriu-i cort, de pe Câmpia Turzii: “Oh, Mihaiu, stângaciul,/ne-ar fi zdrobit, el, Măreţia, Retezatul, Copaciul” – p. 241– după vorba cronicarului: “Şi căzu trupul cel frumos [n.n.: al lui Mihai Viteazul], ca un copaciu…”) – şi, mai cu seamă, Misail Călugărul şi Simion Dascălul – p. 470 (doi dintre cei trei copişti, interpolatori în pasajele cronicii lui Grigore Ureche, crunt calomniatori, hulitori şi blasfemiatori ai Neamului Valah, în folosul altor neamuri vecine!): “Vai vouă Misaile,/ tristeţi şi bureţi (…) Ce fel de călugăr eşti Misaile?/Ce hram porţi Misaile?/(…) Şi tu Simioane Dascăle/ce mutră ai?/ Ce isoane ţii tu/Simioane?/Voi sunteţi fum, vai vouă, fum.//(…) Voi sunteţi, vai vouă,/vânzarea neamului vostru./Şi încă şi mai rău:/sunteţi Misail,/sunteţiSimion,/tristeţi şi bureţi, vai vouă!”).

Dacă ar fi să tragem o concluzie, în legătură cu influenţa Eminescului-Aminului, asupra Poeziei celor doi fraţi Botta – am putea sintetiza, parţial, deocamdată, o deosebire evidentă: Dan Botta eminescianiză, adânc, preponderent la nivelul formei – pe când Emil Botta eminescianizează, cu precădere, la nivelul ideatic, al conţinutului. Dar ambii fraţi îl urmează, cu zel de neofiţi, pe Eminescu, ca pe o Călăuză Mistică, pe tărâmul Mitologiei Daco-Valahe!!!

…Românul, de etnie evreiască, Andrei Oişteanu (care se pronunţă, insistent şi cu o violenţă cu totul nefirească, şi împotriva Aminului Românilor…!) – face un studiu despre…ne-înţelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oişteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA ŞI “LECŢIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizează şi pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur şi simplu, nu ne interesează: şi Edgar Allan Poe era dipsoman şi narcoman, dar, prin asta, E. A. Poe şi-a dovedit, mai curând, dispoziţia martirică faţă de Artă, decât voinţa de autodegradare prin viciu! Ca şi Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreagă generaţie, aceea a simboliştilor “romantico-postromantici”!
…Este, fireşte, şi cazul lui EMIL BOTTA!
…Nu-l putem părăsi, pe Emil Botta, printre opiniile “oiştene” – deci, ne vom resorbi, taumaturgic şi soteriologic, în Dorul lui fără Saţiu, pentru a fi şi rămâne, noi şi tot Neamul Nostru Românesc, alături şi “trăirind” întru Magii noştri adjudeni:
“De un dor fără saţiu-s învins/şi nu ştiu ce sete mă arde./Parcă mereu din adînc,/un ochi răpitor de Himeră/ar vrea să mă prade./Şi pururi n-am pace,/nici al stelei vrăjit du-te-vino în spaţii,/izvoare sub lună, ori dornică ciută,/nimic nu mă stinge, nimic nu mă alină
şi parcă-aş visa o planetă pierdută./E atîta nepace în sufletul meu,/bătut de alean şi de umbre cuprins…/Un dor fără saţiu m-a-nvins,/Şi nu ştiu ce sete mă arde mereu…”
…Sperăm ca această “sete meree”, de necuprins/”dor fără saţiu”, să nu se stingă, niciodată, pentru noi, “Vechea Gardă” (dar cu Credinţă în Dumnezeu şi în Viitorul Neamului Românesc!). Şi, mai ales, tragem nădejdea să-i “învingă setea meree” pe Poeţii locului şi “pururi n-aibă pace” şi “nimic nu-i stingă, nimic nu-i aline”, pe această “planetă de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât …Nestinsul şi Nealinatul DOR DE ABSOLUT!

prof. dr. Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat: