Arhiva

Posts Tagged ‘CREDO’

Mihai Eminescu despre Evanghelie

2 Septembrie 2013 Lasă un comentariu

„Sunt două mii de ani aproape de când ea (Evanghelia) a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia fiului lui Dumnezeu e cartea după care se creşte omenirea. Învăţăturile lui Buddha, viaţa lui Socrate şi principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deşi asemănătoare cu învăţămintele creştinismului, n-au avut atâta influenţă, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă şi populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale şi fizice, şi nu pentru el, pentru binele şi mântuirea altora. Şi un stoic ar fi suferit chinurile lui Iisus Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie şi dispreţ de semenii lui; şi Socrate a băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuţii civice a Antichităţii. Nu nepăsare, nu dispreţ: suferinţa şi amărăciunea întreagă a morţii au pătruns inima mielului simţitor şi, în momentele supreme, au încolţit iubirea în inima lui şi şi-au încheiat viaţa pământească cerând de la tată-său din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel, a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane”.

Mihai Eminescu

Sursa: Stelian Gombos

In revista Art-Emis

august, 2013

Categorii:literature Etichete:,

Poezia de duminica…


EPISTOLA LUI PAVEL
2 Cor. 6 : 7-10
Cine sunt şi aş putea să fiu ?
Doar El o ştie prea bine,
Sunt omul sau poate un fiu
A Celui ce era, ce este, ce vine …
Şi parcă am fost chemat pe nume,
Şi parcă m – a strigat Cineva,
Şi parcă m-a rupt de lume,
Lumina-i adîncă şi fulgul de nea …
Ca un necunoscut şi totuşi cunoscut,
Ca un înşelător care spune, iată, adevărul,
Din Cuvântul Cuvânt crescut
Trecând prin vremuri, precum gerul …
Ca unul care moare, trăind,
Ca unul care trece venind,
Ca unul întristat, veşnic râzând,
Ca unul viu, purtat de gând …
Mereu sărac, avănd de toate,
Pe bogaţii lumii îmbogăţind,
Dar de Isus având parte,
Întinerind când vremea e-n colind …
Un om ce nu are mai nimic
Şi totuşi stăpânind toate, totul,
Şi timpul, veacul şi un pic,
Trecând de moarte, depăşind potopul …
Acesta sunt, eu n-am ştiut,
Dar Isus o ştie prea bine
Căci m-a iubit şi m-a durut
Cel ce era, ce este, ce vine …

Categorii:literature Etichete:,

Eugen Dorcescu – „Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit” . “Numeroase osteneli”…


Eugen Dorcescu

Din amintirile unui scrib. Cum am lucrat la Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania a Sfintei Scripturi

Biografia mea literară, drumul meu în viaţă şi în literatură – aşa cum sunt ele şi atâta cât sunt – au întâlnit, la anume răspântii, o seamă de personalităţi, pe care, aş înclina să cred, le-a rânduit acolo Providenţa. Debutul în revistă (“Luceafărul”, Bucureşti, 1971) mi-a fost vegheat de Alexandru Philippide, Ştefan Bănulescu şi Cezar Baltag. Cel editorial (Cartea Românească, Bucureşti, 1972) – de Marin Preda, Mircea Ciobanu şi Mihai Gafiţa. Receptarea creaţiei mele, în exegeza românească, îi datorează enorm Profesorului Virgil Nemoianu, geniului său hermeneutic. Iar dincolo de hotarele ţării (cu deosebire în lumea hispanică), poezia mea este cunoscută graţie unor confraţi de gust şi de talent, ce s-au silit fie a o traduce (Rosa Lentini, Coriolano González Montañez), fie a o include în prestigioase antologii şi a o comenta (reputaţii scriitori şi profesori Andrés Sánchez Robayna şi Jaime Siles, poetul şi pictorul Fernando Sabido Sánchez, autor al unei monumentale enciclopedii de poezie universală contemporană etc.).

Toate acestea – la un palier precumpănitor estetic. Cât despre domeniul strict spiritual, am avut şansa de a mă afla, nu puţină vreme, în preajma unor ierarhi iluştri: Părintele Nicolae Corneanu, Mitropolit al Banatului, şi Părintele, de pioasă aducere-aminte, Bartolomeu Valeriu Anania, Mitropolit al Vadului, Feleacului şi Clujului.
Aşadar, ca om şi scriitor, mă pot considera fericit.

*
Pe Părintele Bartolomeu Valeriu Anania l-am cunoscut numai în duh. Nu ne-am întâlnit niciodată faţă către faţă. Ceea ce nu ne-a împiedicat – ci, poate, dimpotrivă – să comunicăm profund şi esenţial. Am corespondat, ne-am dăruit cărţi, am purtat repetate convorbiri telefonice. Şi, mai presus de toate şi de orice, am trudit împreună (mă încumet a zice), dar în măsuri mult diferite, fireşte, la ediţia din 2001 a Sfintei Scripturi – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, Versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Clujului, sprijinit pe numeroase alte osteneli.
*
Între aceste “numeroase osteneli” se înscrie şi modesta-mi slujire. Este punctul cel mai înalt al muncii mele de editor, la fel cum, pe de altă parte, stihuirea Psalmilor, a Ecclesiastului, a Pildelor şi a Rugăciunii regelui Manase alcătuiesc rodul cel mai de preţ al carierei mele literare. Părintele Bartolomeu a tălmăcit şi comentat – cu harul său şi cu erudiţia sa – textul sacru; eu am hărnicit (alături de alţii) la corectură şi la revizia finală.

*
Dar iată cum a început totul.
În 1993, chiar înainte de Paşti, am publicat ediţia I a Psalmilor în versuri, la Editura Excelsior, Timişoara. Îndată după imprimare, am trimis câte un exemplar Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Nicolae, precum şi Înalt Prea Sfinţiei Sale Părintelui Mitropolit Bartolomeu. Am primit, la scurt timp, scrisori de felicitare şi de mulţumire. Tot în 1993, am cumpărat, de la standul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, Noul Testament, ediţie de probă, izvodită de Părintele Bartolomeu, în vederea versiunii integrale a Sfintei Scripturi, după cum suntem înştiinţaţi în Nota asupra ediţiei: “Potrivit unei vechi tradiţii, această primă tipărire se consideră ediţie de probă. Observaţiile (motivate filologic şi teologic) vor fi mai mult decât binevenite, în vederea unei ediţii ulteriore îmbunătăţite, ca şi pentru pregătirea Bibliei integrale în noua versiune” (p. IX). Am citit textul, am găsit un număr de scăpări, le-am corectat, dar – de ce, oare? – nu am avut curajul să le semnalez.
*
După patru ani, în 1997, am tipărit, la Editura Marineasa, din Timişoara, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, a Psalmilor în versuri. Un exemplar a luat drumul Clujului. Mi s-a răspuns cu: Valeriu Anania, File de acatist, Editura Arhidiecezană, Cluj, 1996 (“Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Psalmii în versuri. V. Anania – Bartolomeu al Clujului – martie 1997”). În acelaşi an, şi tot la Editura Marineasa, am publicat, premieră, aş zice absolută, în cultura noastră, Ecclesiastul în versuri. Însemnările mele din vara lui 1997 îmi reîmprospătează memoria: Ecclesiastul în versuri a plecat spre Cluj-Napoca, spre Părintele Bartolomeu, în august 1997. A urmat scrisoarea de confirmare a primirii.
Şi fluviul vremii şi-a continuat curgerea.
*
Momentul crucial al conlucrării noastre, şi al întâlnirii noastre în spirit, se leagă de apariţia, în 1998, a Pildelor în versuri (de asemenea la Editura Marineasa). Atunci, ca răspuns la darul noii mele stihuiri, mi-a venit de la Cluj-Napoca Psaltirea. Versiunea Bartolomeu Valeriu Anania, însoţită de o succintă dedicaţie: “Poetului Eugen Dorcescu, cu mulţumiri pentru Pildele în versuri. Bartolomeu al Clujului. Iunie 1998”.
Am purces numaidecât la studiul Psalmilor şi al comentariilor infrapaginale. Şi, cum se întâmplă, când e vorba de o ediţie de probă, am descoperit mai multe erori tipografice. Le-am notat şi, după câteva zile de ezitare, le-am pus într-un plic, alăturându-le o misivă în care îl rugam pe Părintele Bartolomeu să-mi ierte îndrăzneala, să nu se supere din pricina acestor corecturi, dar m-am considerat dator, în calitatea mea de scriitor, de editor şi, mai cu seamă, de creştin, să-i aduc la cunoştinţă că textul este susceptibil de unele ameliorări filologice. Răspunsul a fost prompt şi categoric: nici pomeneală de supărare! Ca un desăvârşit cărturar ce era, Părintele îşi exprima gratitudinea că am citit cu atâta atenţie Psaltirea. Înţelesese, din primul moment, de atunci, din 1993, că iubesc Scriptura şi că mă străduiesc să-i cuprind şi să-i aprofundez mesajul – o va spune, de altfel, răspicat, în 2003, când a binevoit să însoţească volumul meu antologic Biblice (în care am pus laolaltă Psalmii în versuri, Ecclesiastul în versuri, Pildele în versuri şi Rugăciunea regelui Manase) cu o recomandare pe Coperta a IV-a*. Implicit – şi explicit – mă încuraja să stărui.
*
Din acea clipă au început să-mi sosească, una după alta, cărţile profetice, sapienţiale şi poetice ale Bibliei, “întocmite – aflăm, de fiecare dată, din Nota asupra ediţiei – prin metoda comparativistă…în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă (românească)”. Astfel, în anul 1998, am primit Cântarea Cântărilor (“Poetului Eugen Dorcescu şi iubirii sale pentru limba română, cu îmbrăţişare. Bartolomeu al Clujului. August 1998”) şi, cred, Cartea lui Iov (apărută la Editura Anastasia, fără an). În 1999 – Cartea profetului Isaia (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului”) şi Cartea profetului Ieremia (“Domnului Eugen Dorcescu, din toată inima. Bartolomeu al Clujului”), în 2000 – Cartea profetului Iezechiel, Poezia Vechiului Testament (“Domnului Eugen Dorcescu, cu repetate mulţumiri pentru sprijinul filologic, omagiu. Bartolomeu al Clujului. Mărţişor 2000”), în 2001 – Cartea profetului Daniel şi ale celor doisprezece profeţi mici (“Domnului Eugen Dorcescu, cu cele mai bune doriri. Bartolomeu al Clujului. Ianuarie 2001”). După ce intram în posesia unei cărţi, începeam de îndată lectura, identificam eventualele greşeli, le notam şi, când isprăveam, îi expediam Părintelui lista cu ceea credeam că se cere remediat.
*
Şi a treia etapă. Joi, 27 iulie 2000, am expediat la Cluj un set de corecturi la Cartea profetului Ieremia. După aproximativ trei săptămâni, are loc un foarte important eveniment, legat nemijlocit de această secţiune a Cărţii Sacre. Transcriu, din vechile mele însemnări, acel memento: “…ieri…la prânz, poşta mi-a adus, de la Părintele Anania, Cartea lui Iezechiel şi un volum al său (Valeriu Anania, Dincolo de ape. Pagini de jurnal şi alte texte, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000: ‘Poetului Eugen Dorcescu, cu îmbrăţişare colegială. Valeriu Anania. August 2000’), plus o scrisoare. În cuprinsul scrisorii, Părintele Bartolomeu îmi mulţumeşte pentru observaţiile la Ieremia, se declară foarte impresionat de ‘acribia’ mea şi îmi propune să fac eu corectura ultimă (BT-ul) la întregul text al Bibliei…” (Sâmbătă, 19 august 2000).
Am căzut pe gânduri. Era o mare cinste, însă, concomitent, o mare răspundere. O piatră de încercare. Şi, tocmai de aceea, era cu neputinţă să refuz.
Drept consecinţă, după cum găsesc în aceleaşi note, luni, 21 august 2000, ”în zori, am fost la poștă, să-i trimit părintelui Anania o epistolă (îi mulțumesc pentru cărți: Iezechiel și cea semnată de Dânsul și îi spun că accept colaborarea…)”.
*
De fapt, colaborarea începuse de mult (acum dobândea limpezime, conştiinţă de sine, statut), debutase cu acea primă parcurgere a Psaltirii. Și a continuat, cu fiecare carte biblică ce-mi parvenea de la Cluj. După această clarificare a perspectivei, având lângă mine o mare parte din text, am reluat, și mai atent, în orizontul corecturii ultime, pagină cu pagină, șir cu șir, notă cu notă, Sfintele Scripturi. Iată ce adăugam în Jurnal, la data de 11 ianuarie 2001 (Joi): ”Azi am primit de la Părintele Bartolomeu Cartea lui Daniel și ‘prorocii mici ‘, o agendă, un calendar, o felicitare. Toate într-un plic. Îmi scrie că, până în mai-iunie, Biblia va fi gata pentru tipar. Aștept, deci, să-mi vină textul la BT”. Iar la 4 martie 2001 (Duminică): ”Azi am terminat de (re)lecturat (și de corectat) Iezechiel, ceea ce înseamnă că tot ce am eu aici din versiunea Părintelui Anania a Bibliei e străbătut (poate doar Plângerile lui Ieremia să fi rămas cu o singură lectură). Acum aștept o veste de la Cluj”. Sau, luni, 19 martie 2001: ”spre seară, am pregătit un plic pentru Părintele Bartolomeu (volumul meu de poezie, recent apărut, Exodul, ca dar la împlinirea celor 80 de ani, în 18 martie – ‘coincidență semnificativă’, i-am scris, după spusa lui Jung – dat fiind că eu am aceeași zi de naștere, și o felicitare…”).
*
În fine, reper decisiv, joi, 17 mai 2001, la ora 13,30, prin priori-post, mi-a intrat pe uşă Pentateuhul. Peste cinci zile, marți, 22 mai, la ora 8 dimineața, m-a sunat Părintele Bartolomeu și am vorbit îndelung. Luni, 28 mai 2001, am expediat textul revizuit. Reproduc o notiţă din 30 mai 2001 (înainte de o călătorie în Germania şi Belgia): ”Nădăjduiesc să ajungă azi la Părintele Bartolomeu corectura Pentateuhului…Iar la întoarcere – cum îmi spune Părintele – voi primi Cărțile istorice”.
*
Așa s-a întâmplat. În septembrie, eram încă adâncit în lectură. Cărţile au venit, mi-au pus la încercare privirea, priceperea şi condeiul, după care s-au întors, primenite, alipindu-se una alteia, spre a întocmi, sub ochiul savant şi inspirat al Părintelui Bartolomeu, Marea Carte. Am lucrat mult, cu bucurie, cu spor şi cu folos, şi munca noastră s-a încheiat cu bine.
*
În vara lui 2002, am avut dinainte, proaspăt tipărit, un exemplar din monumentala ediție 2001 a Sfintei Scripturi, purtând pe prima filă, în dreapta, sus, înveşmântate în caligrafia bine cunoscută mie, următoarele slove: ”Domnului Eugen Dorcescu, cu mulțumiri pentru prețioasa colaborare la alcătuirea acestei cărți. Bartolomeu. August 2002”.

Îşi poate dori un scrib mai mult decât atât?

După cum am mărturisit, versificând (stihuire interpretativă), demult, în 1998, o doxologie din Pilde:
Puternic turn e Numele divin,
Spre care drepţii şi-nţelepţii vin.
Primeşte-ne, sub ziduri, şi pe noi,
Căutătorii vremii de apoi,
Pe noi, robiţi celestelor comori,
Ai slovei fantomatici slujitori ;
Primeşte-ne, să ne adăpostim,
S-agonizăm, noi, bieţii sopherim** ,
Sub scutul Tău etern, Iah Elohim !
( 18,10 )

_

_________
* (Poetul Eugen Dorcescu e un scriitor familiarizat cu Sfânta Scriptură şi, implicit, cu poezia ei. Dacă multor condeieri ai literaturii noastre Biblia le-a fost doar o sursă de inspiraţie sau le-a oferit teme lirice, autorului de faţă îi stă ca o pecete pe inimă – ca să-l citez pe Solomon – , ceea ce-i conferă, pe lângă prestigiul literar, şi o aură de nobleţe spirituală. Cu ani în urmă, aveam în mână Psalmii versificaţi de Eugen Dorcescu. O “Psaltire în versuri”, mi-am zis, e un non-sens, de vreme ce însuşi originalul ebraic, urmat de cel grecesc, este o carte de poeme în înţelesul adevărat al cuvântului, alcătuite după canoanele artei poetice a timpului. Încercări de acest fel se mai făcuseră la noi, unele mai modeste decât altele, deşi (sau poate tocmai pentru că) tradiţia îl avea în frunte pe Dosoftei. Am deschis cartea, am citit primele pagini şi de îndată mi-am dat seama că autorul – un mare meşteşugar al stihului învăţat să zboare cu aripile larg deschise – nu se mulţumeşte să versifice textele biblice, ci le re-creează la măsura limbii române contemporane şi la dimensiunile talentului autentic al unui scriitor modern. Eugen Dorcescu a continuat să publice câteva volume de acelaşi gen. Iată că, acum, ni le oferă pe toate la un loc, în cartea de faţă, pe care le-o recomand cititorilor cu bucurie şi încântare.

19 septembrie 2003 VALERIU ANANIA)

**sopherim = scribi (ebr.). (Eugen Dorcescu, Biblice, Editura Marineasa, Timişoara, 2003, p. 194).

1 Decembrie 2012

Învierea, Timişoara, 10 (544), aprilie 2013; Naţiunea, Bucureşti, 28 mai 2013

Categorii:literature Etichete:,

CUVÂNTUL ÎNTRUPAT, TAINA ÎNĂLŢĂRII


 

FRAGMENT

EVANGHELIA DOMNULUI IISUS HRISTOS

PRIVIRE SINOPTICĂ ASUPRA CELOR PATRU VERSIUNI CANONICE ALE

EVANGHELIEI (DUPĂ MATEI, MARCU, LUCA SI IOAN)

Ediţia a II-a

(Îmbunătăţită prin osteneala lui Nicolae Kreis)

Anul 2008 după Hristos, 5769 de la Facerea lumii

 

 

DUMNEZEU-CUVÂNTUL.

Cuvânt înainte. Întruparea Cuvântului.

Cei ce primesc Cuvântul în mintea si în inima lor beneficiază de privilegiul de

a deveni fii ai lui Dumnezeu.

 

 

1. Lc.1.1. Întrucât mulţi au încercat* să alcătuiască o istorisire a faptelor ce s-au

adeverit printre noi,

2. Lc.1.2. după cum ni le-au încredinţat cei care de la început au fost martori si

slujitori ai Cuvântului,

3. Lc.1.3. am găsit si eu de cuviinţă, prea-puternice Teofile, să ţi le scriu pe rând, după

ce pe toate le-am cercetat în amănunt de la început,

4. Lc.1.4. ca să ai certitudine asupra învăţăturii pe care ai primit-o prin viu grai.

5. In.1.1. La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era

Dumnezeu.

6. In.1.2. El era dintru’nceput la Dumnezeu.

7. In.1.3. Toate printr’Însul s-au fãcut; si fără El nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a

făcut.

8. In.1.4. Într’Însul era viaţă si viaţa era lumina oamenilor.

9. In.1.5. Lumina luminează în întuneric si întunericul nu a cuprins-o.

10. In.1.9. Cuvântul era Lumina cea adevărată Care luminează pe tot omul venind în

lume.

11. In.1.10. El era în lume si lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut.

12. In.1.11. La ai Săi a venit, însă ai Săi nu L-au primit.

13. In.1.12. Dar celor ce L-au primit, crezând în Numele Lui, le-a dat putere să devină

fii ai lui Dumnezeu,

14. In.1.13. născuţi nu din poftă bărbătească, nici din vrere omenească, ci din

Dumnezeu.

15. In.1.14. Si Cuvântul S-a făcut trup, sălăsluindu-se* printre noi plin de har si de

adevăr; si noi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl;

16. In.1.16. si din plinătătea Lui am primit har peste har,

17. In.1.17. fiindcă Legea s-a dat prin Moise, dar harul si adevărul au venit prin Iisus

Hristos.

18. In.1.18. Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată: Fiul Cel Unul-Născut, Care

este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.

Categorii:CREDO Etichete:

PILDELE, VERSURI DE EUGEN DORCESCU


EUGEN DORCESCU

PILDELE ÎN VERSURI
Cuvânt lămuritor

Pildele în versuri urmează altor două stihuiri din Sfintele Scripturi, stihuiri cu care am fost învrednicit în anii trecuţi şi anume: Psalmii în versuri (ediţia I, Editura Excelsior – Timişoara, 1993; ediţia a II-a, revăzută şi adăugita, Editura Marineasa, 1997) şi Ecclesiastul în versuri, Editura Marineasa, 1997. Ca şi în cazul acelora, am pornit – şi pentru Pilde – de la un număr de ediţii ale Cărţii sacre, ediţii româneşti şi străine (mai ales franţuzeşti), precum: Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994 (reperul fundamental); Biblia sau Sfânta Scriptură, Gute Botschaft Verlag, Dillenburg, 1989, 1990; La Sainte Bible, Traduite d’apres les textes originaux hebreu et grec par Louis Segond, Alliance Biblique Universelle, f.a.; La Bible de Jérusalem, Éditions du Cerf, Paris, 1973; Les Saintes Écritures, avec notes et références, 1995; The Holy Bible, Oxford University Press, London, New York, Toronto, f.a.; Die Bibel, Lingen Verlag, Köln, 1986 etc.
Pildele versificate urmează, cu o singură excepţie (18, 10), considerată, de noi, un fel de încheiere, succesiunea din textul biblic (tot aşa cum, se înţelege, s-au străduit să îi respecte, cu stricteţe, duhul). Uneori, o secvenţă cuprinde două sau chiar mai multe proverbe originare. Sub fiecare strofă se află, în paranteză, trimiterea cuvenită: numărul capitolului şi numărul sententei (versetului). Prologul şi Epilogul nu mai tâlcuiesc, evident şi neapărat, cuvintele Scripturii, ci sunt mărturia (şi decizia existentialartistică) ale stihuitorului. Pentru tot şi pentru toate să mulţumim Celui Veşnic.

P I L D E
Proverbele lui Solomon , vestitul
Fiu al lui David, rege-n Israel.
Al vieţii adevăr şi rost şi ţel
Le vor descoperi şi eremitul
Şi-oricare cititor împins de zel
În textul lor, durabil ca granitul,
Ca litera de bronz sau de oţel.
Să se scufunde, dar, în manuscrisul
Străvechi, să se scufunde în abisul
Pe care l-a sondat, cândva şi el.
*
Sunt de folos spre a cunoaşte bine
Ce este-nţelepciunea. Cum obţii
Tăria de-a veghea şi socoti,
De-a fi stăpân pe noapte şi pe zi,
Pe desfătări, tristeţi şi vitregii
Şi, mai ales, de-a fi stăpân pe tine.
*
Aşa cuprinzi adâncile cuvinte
Şi capeţi cuget clar, discernământ,
Îţi afli rânduiala pe pământ,
Nu şovăi nici în gând, nici în cuvânt,
Ci judeci cumpănit, cu luare-aminte.
*
Citind, neştiutorii au putinţă
De a găsi, în fine, drumul drept.
Cei tineri îşi cultivă cunoştinţa.
Cât despre cel matur şi înţelept,
Îşi va-mplini ştiinţa, iscusinţa.
El, deci, va fi în stare să pătrundă
Ascunse graiuri, pilde, parimii.
Enigmele-nţeleptilor vor fi,
Sub ochii lui, curate, străvezii.
Va medita ferice, va privi
Ca-n ghicitură-n apa lor afundă.
*
Temerea de Cel Veşnic e-nceputul
Înţelepciunii. Însă cei nebuni
Ignoră orice fel de-nţelepciuni.
Nu poţi nici să-i împărţi, nici să-i aduni.
Nebuni rămân până-i înghite lutul.
(1,1-7)
*
Repetă ne-ncetat acest cuvânt
Şi ţine-l bine minte, fiul meu:
În frica de Cel Sfânt, de Dumnezeu
Începe-nţelepciunea. Orice-i greu
Învinge astfel omul de pământ .
Priceperea şi ea, la rândul său,
Aceasta e: Ştiinţa Celui Sfânt.
(1,7; 9,10)
*

Categorii:literature Etichete:

O PRIVIRE SPRE BISERICĂ DIN PERSPECTIVA LEGII, A PRACTICII, A BIBLIEI


FOTO: BISERICA DUPA VAN GOGH

PREVEDERI LEGALE PRIVIND CULTELE

LEGE nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 11 din data de 8 ianuarie 2007

SECŢIUNEA 1: Relaţiile dintre stat şi culte
Art. 7
(1)Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, precum şi statutul lor de factori ai păcii sociale.
(2)Statul român recunoaşte rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlalte biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti.
Art. 8
(1)Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează şi funcţionează în baza prevederilor constituţionale şi ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.
(2)De asemenea, sunt persoane juridice şi părţile componente ale cultelor, aşa cum sunt menţionate în statutele sau codurile canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.
(3)Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor legale şi în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioşi.
(4)Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.
Art. 9
(1)În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.
(2)Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.
(3)Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeniile de interes comun şi sprijină activitatea acestora.
(4)Statul român, prin autorităţile publice abilitate, sprijină activitatea spiritual-culturală şi socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.
(5)Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele recunoscute atât parteneriate în domeniile de interes comun, cât şi acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.
Art. 10
(1)Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor şi desfăşurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veniturile proprii ale cultelor, create şi administrate în conformitate cu statutele lor.
(2)Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioşilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfăşoară.
(3)Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni cultelor prin deduceri din impozitul pe venit şi încurajează sponsorizările către culte, în condiţiile legii.
(4)Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioşilor cetăţeni români şi cu nevoile reale de subzistenţă şi activitate, salarizarea personalului clerical şi neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.
(5)Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.
(6)Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii şi construcţii noi, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.
(7)Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute şi în calitate de furnizori de servicii sociale.
(8)Autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.
Art. 11
Sprijinul statului constă şi în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.
Art. 12
Utilizarea fondurilor băneşti primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum şi respectarea destinaţiei bunurilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice locale ori centrale se supun controlului statului.
Art. 13
(1)Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2)În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3)Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.
Art. 14
(1)Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.
(2)Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează şi se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente şi coduri canonice.
(3)Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Ministerului Culturii şi Cultelor.
(4)Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita şi primi sprijin financiar, în condiţiile legii.
Art. 15
Sigiliile şi ştampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conţină şi denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut ori iniţialele acestuia.
Art. 16
(1)Cultele recunoscute pot folosi, în desfăşurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa financiar-contabilă se va ţine şi în limba română.
(2)În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.

PROBLEMA BISERICII IN PARLAMENT

Banii pentru consolidarea, reabilitarea şi construirea de biserici au făcut obiectul uneia dintre cele mai arzătoare probleme pe care le-au avut de dezbătut, miercuri, în plen, parlamentarii.
• „După Bătălia de la Valea Albă, în zona bătăliei s-a sfinţit temelia unei biserici. Este vorba despre satul Orşoveni. În localitate trăiesc 800 de familii ortodoxe în pace cu franciscanii catolici, dar nu au biserică ortodoxă. Pentru a ne şterge supărarea faţă de Ştefan cel Mare care nu a finalizat biserica în această localitate, cerem 400.000 de lei pentru terminarea bisericii în acest an”, le-a cerut în zadar unul dintre parlamentarii pesedişti, colegilor din plen.

Titus Corlăţean a cerut 200 de milioane de lei vechi pentru construirea unei biserici în Lunca Câlnicului, judeţul Braşov, unde, spune deputatul se găseşte o comunitate săracă. Nici această încercare nu a fost însă încununată cu succes.Senatorul pesedist Ion Călin a încercat să-şi înduplece colegii pentru a obţine 300.000 de lei „pentru o biserică rătăcită la patrimoniul naţional, pe raza comunei Prejmer”. Nici această iniţiativă nu a trecut de plen, primind 126 de voturi pentru şi 141 împotrivă. Un alt parlamentar a încercat tactica sediului administrativ, prezentând situaţia unei episcopii transilvănene.
• Problema amendamentelor referitoare la biserici le-au luat aleşilor aproape trei ore de argumente şi voturi, timp în care nervii începuseră să se întindă, deputatul PSD, Victor Socaciu, declarând că: „Ministerul Culturii are cel mai mic buget din Evul Mediu până astăzi”.
Recordul pentru numărul de amendamente discutate, ieri, îl deţine deputatul Ion Muntean, preşedinte al PSD Neamţ, care a avut în total 197 de obiecţii la buget, dintre care 62 vizau bisericile.

TEXTE BIBLICE LEGATE DE CREDINTA
2Co 6:1 Ca unii cari lucrăm împreună cu Dumnezeu, vă sfătuim să faceţi aşa ca să nu fi primit în zădar harul lui Dumnezeu.
2Co 6:2 Căci El zice: „La vremea potrivită, te-am ascultat, în ziua mîntuirii, te-am ajutat. Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mîntuirii.”
2Co 6:3 Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentruca slujba noastră să nu fie defăimată.
2Co 6:4 Ci, în toate privinţele, arătăm că sîntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strîmtorări,
2Co 6:5 în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;
2Co 6:6 prin curăţie, prin înţelepciune, prin îndelungă răbdare, prin bunătate, prin Duhul Sfînt, printr-o dragoste neprefăcută,
2Co 6:7 prin cuvîntul adevărului, prin puterea lui Dumnezeu, prin armele de lovire şi de apărare, pe cari le dă neprihănirea;
2Co 6:8 în slavă şi în ocară, în vorbire de rău şi în vorbire de bine. Sîntem priviţi ca nişte înşelători, măcar că spunem adevărul;
2Co 6:9 ca nişte necunoscuţi, măcar că sîntem bine cunoscuţi; ca unii cari murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcarcă nu sîntem omorîţi;
2Co 6:10 ca nişte întristaţi, şi totdeauna sîntem veseli; ca nişte săraci, şi totuş îmbogăţim pe mulţi; ca neavînd nimic, şi totuş stăpînind toate lucrurile.
2Co 6:11 Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s’a lărgit inima.
2Co 6:12 Voi nu sînteţi la strîmtoare în noi; dar inima voastră s’a strîns pentru noi.
2Co 6:13 Faceţi-ne şi voi la fel: vă vorbesc ca unor copii ai mei-lărgiţi-vă şi voi!
2Co 6:14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunerecul?
2Co 6:15 Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?
2Co 6:16 Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi sîntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”
2Co 6:17 Deaceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.
2Co 6:18 Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic.”
2Co 8:1 Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul, pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei.
2Co 8:2 În mijlocul multelor necazuri prin cari au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor.
2Co 8:3 Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor.
2Co 8:4 Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strîngere de ajutoare pentru sfinţi.
2Co 8:5 Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s’au dat mai întîi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.
2Co 8:6 Noi dar, am rugat pe Tit să isprăvească această strîngere de ajutoare, pe care o începuse.
2Co 8:7 După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvînt, în cunoştinţă, în orice rîvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.
2Co 8:8 Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru rîvna altora, şi ca să pun la încercare curăţia dragostei voastre.
2Co 8:9 Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s’a făcut sărac pentru voi, pentruca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
2Co 8:10 În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, cari, de acum un an, cei dintîi aţi început nu numai să faceţi, ci să şi voiţi.
2Co 8:11 Isprăviţi dar acum de făcut; pentruca, după graba voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre.
2Co 8:12 Pentrucă, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avîndu-se în vedere ce are cineva, nu ce n’are.
2Co 8:13 Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strîmtoraţi;
2Co 8:14 ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentruca şi prisosul lor să acopere, la rîndul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire;
2Co 8:15 după cum este scris: „Cel ce strînsese mult, n’avea nimic de prisos, şi cel ce strînsese puţin, nu ducea lipsă.”
2Co 8:16 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, care a pus în inima lui Tit aceeaş rîvnă pentru voi.
2Co 8:17 Căci el a primit îndemnul nostru; ba încă, stăpînit de o rîvnă arzătoare, a pornit de bună voie spre voi.
2Co 8:18 Am trimes cu el şi pe fratele a cărui laudă în Evanghelie este răspîndită prin toate Bisericile.
2Co 8:19 Mai mult, el a fost ales de Biserici să meargă împreună cu noi în această lucrare de binefacere, pe care o săvîrşim spre slava Domnului şi ca o dovadă de bunăvoinţa noastră.
2Co 8:20 În chipul acesta, vrem ca nimeni să nu ne defaime cu privire la acest belşug de ajutoare, de care îngrijim.
2Co 8:21 Căci căutăm să lucrăm cinstit nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor.
2Co 8:22 Am trimes cu ei pe fratele nostru, a cărui rîvnă am încercat-o de atîtea ori în multe împrejurări, şi care, de data aceasta, arată mult mai multă rîvnă, din pricina marei lui încrederi în voi.
2Co 8:23 Astfel, fie avînd în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie avînd în vedere pe fraţii noştri, cari sînt trimeşii Bisericilor şi fala lui Hristos:
2Co 8:24 daţi-le înaintea Bisericilor dovadă de dragostea voastră, şi arătaţi-le că avem dreptul să ne lăudăm cu voi.
2Co 9:1 Este de prisos să vă mai scriu cu privire la strîngerea de ajutoare pentru sfinţi.
2Co 9:2 Cunosc, în adevăr, bunăvoinţa voastră, cu care mă laud cu privire la voi către Macedoneni, şi le spun că Ahaia este gata de acum un an. Şi rîvna voastră a îmbărbătat pe foarte mulţi din ei.
2Co 9:3 Am trimes totuş pe fraţi, pentruca lauda noastră cu voi să nu fie nimicită cu prilejul acesta, ci să fiţi gata, cum am spus.
2Co 9:4 Dacă vor veni vreunii din Macedonia cu mine, şi nu vă vor găsi gata, n’aş vrea ca noi (ca să nu zicem voi) să fim daţi de ruşine în încrederea aceasta.
2Co 9:5 De aceea, am socotit de trebuinţă, să rog pe fraţi să vină mai înainte la voi, şi să pregătească strîngerea darurilor făgăduite de voi, ca ele să fie gata, făcute cu dărnicie nu cu zgîrcenie.
2Co 9:6 Să ştiţi: cine samănă puţin, puţin va secera; iar cine samănă mult, mult va secera.
2Co 9:7 Fiecare să dea după cum a hotărît în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.”
2Co 9:8 Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentruca, avînd totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună,
2Co 9:9 după cum este scris: „A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămîne în veac.”
2Co 9:10 „Cel ce dă sămînţă sămănătorului şi pîne pentru hrană”, vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămînţa de sămănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre.
2Co 9:11 În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţămiri lui Dumnezeu.
2Co 9:12 Căci ajutorul dat de darurile acestea, nu numai că acopere nevoile sfinţilor, dar este şi o pricină de multe mulţămiri către Dumnezeu.
2Co 9:13 Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi;
2Co 9:14 şi-i face să se roage pentru voi, şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.
2Co 9:15 Mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: