Arhiva
Adrian Botez: Matrozii care fac această călătorie posibilă pe elipsa dintre soare și restul galaxiei de cuvinte
Radu Igna (85) – Lecția discretă de umor și viață
Radu Igna, „domnul profesor”: Tact și eleganță într-o lume agitată
Despre cartea Lecţia de umor şi viaţă în opera lui Radu Igna, (istorie literară), Sibiu: Editura CronoLogia, 2014 aș putea scrie mai multe, momentul mă îndeamnă la un anumit respect…
Radu Igna mi-a fost profesor de limba engleză. Am optat la început pentru limba franceză, apoi programa a impus o a doua limbă străină. Un miracol pentru vremea aceea. Ceva se dezghețase în viața școlii românești. Am fost o generație norocoasă. Am abordat, pe lângă materiile clasice, istoria literaturii universale, istoria artei, psihologie etc. Am primit un bagaj de cunoștințe important, esențial. Fostul meu coleg, Daniel Pișcu, poet și el, mi-a mărturisit că toate acestea l-au ajutat și la facultate. La București a avut profesori de prim rang: Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga etc. Mie mi-a ajutat în profesie. Ca jurist trebuie să înțelegi bine relațiile sociale, să poți să te exprimi, să aduci noutăți. După anul 1989 m-am întâlnit cu „domn profesor”, am inițiat numeroase „dezbateri” literare la dânsul acasă, o cameră de doi pe doi, cu bibliotecă pe pereți și calculator. Scrisesem mai mult poezie, note literare, evocare literară. M-a provocat să scriu roman. Așa a fost finalizat romanul Vadul ars (2016). I-a plăcut primul meu roman memorialistic Pe masa de operație (2011). A scris despre mine în cartea sa despre viața culturală a Hațegului (2009). M-a încurajat tot timpul, a făcut-o cu tact de profesor. Eu i-am citit cărțile, am scris despre ele. Din când în când l-am stimulat să folosească din plin calculatorul. Lumea se schimba și asta l-a ajutat. Generația domniei sale a pierdut cursa cu sistemul de informare și comunicare generat de Internet, calculatoare, dispozitive electronice. Cumva a recuperat și are romanele salvate pe acele dispozitive electronice, un lucru important.
Cartea Lecţia de umor şi viaţă în opera lui Radu Igna a fost lansată în ziua în care a împlinit optzeci de ani. A organizat evenimentul împreună cu familia și alți scriitori la o pensiune din Hațeg. Au fost prezenți scriitorii din conducerea Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (Aurel Pantea, Cornel Nistea, Mircea Stâncel etc). Au vorbit despre scriitorul Radu Igna mai mulți colegi. Am vorbit și eu, a fost mulțumit, așa am dedus.
Pe Radu Igna l-am cunoscut în sens spiritual mai ales după ce a ieşit la pensie, când şi-a publicat scrierile, romane sau schiţe, când a dezvăluit în cărţile sale o lume interesantă, profundă, dar dureros de reală.
Mi-a fost profesor, dar atunci nu am înţeles clar.
Ulterior eu am înţeles că trebuia să te baţi pentru condiţia umană.
Am reţinut de la scriitor dragostea sa pentru oameni şi locuri, a fost mereu atent cu cei din jur şi le-a dat un sfat, o idee, un gând bun. Romanul său VÂLTOAREA e poate unul dintre cele mai importante din literatura română contemporană. Un roman dens, pânza lui de cuvinte se întinde peste mai mulţi ani. Memoria este provocată la un exerciţiu de rezistenţă prin tema romanului, prin subiect, prin idei.
Discret, a adunat povestiri despre oameni din Ţara Haţegului şi a scris o carte mărturie despre poezia pământului. Erau ani în care culegea în tăcere, discret, mărturii despre miracolul din acest loc de lume. Părea că nu se întâmplă nimic deosebit în timpul vieţii sale, dar erau zile pline în care scria, lăsa ideile să devină romane, cronici, jurnale de călătorie. Este printre puţinii scriitori din România care a avut curajul să abordeze viaţa dascălilor în secolul al XX-lea, în suprafaţa dură a epocilor contradictorii. Romanele lui despre profesori sunt romane ale conştiinţei care pătrunde dincolo de aparenţe, sparge barierele dintre a cunoaște şi a nu cunoaște. Poate aceasta este dilema la care scriitorul s-a străduit să dea un răspuns: poţi să ştii, poţi să nu ştii. Dar vei plăti preţul dacă nu afli adevărul…
Îl ştiu din momente mai grele, dar a lăsat un mesaj pentru cei din jur: există soluţii până la urmă. În camera sa de scriitor din Haţeg mi-a povestit o parte din romanele sale înainte ca acestea să vadă lumina tiparului. Avea şi are un sentiment al sfinţeniei scrisului. Dorea să prindă esenţa, viaţa la modul sublim. A reuşit. Un episod interesant a fost recuperarea cărții despre cetatea Hațegului, autor fiind Constantin Zagoriț, colonel în armata română în anii treizeci. Acesta a studiat locul de lângă orașul Hațeg pentru aplicații militare. A avut o revelație, pe locul vechii cetăți a Hațegului era adevărata Sarmisegetusa. A scris o carte despre acest eveniment istoric. Cartea ajunsese întreprinderea de recuperarea deșeurilor din Hațeg, ca hârtie uzată. Dânsul a descoperit comoara, a păstrat-o. După anul 1989 a scris despre ea, a inclus un capitol în cartea dedicată vieții culturale a Hațegului. Gligor Hașa, cu vocație pentru romanul istoric, scriitor și el a „mirosit” comoara și a preluat cartea veche, a scris o carte pe tema aceasta: Hațeg, adevărata Sarmisegetusa (2016). A lansat teoria ca ipoteza Hașa – Zagoriț… A pomenit tangențial despre Radu Igna la cărțile care au stat la baza acestei isprăvi istorice.
Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta (VOCAŢIA CULTURALĂ A HAŢEGULUI) este un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a locului în geografia complicată a Europei. Deşi adoră clasicismul, Radu Igna e mereu interesat de mişcarea modernă a sufletului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede eroii, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului. Rudi îi vede şi scrie despre ei. Îi vede aşa cum sunt. Creionează personaje, le dă viaţă prin cuvinte pline de viaţă. La timpul potrivit mi-a deschis ochii asupra valorilor creştine, mi-a arătat sensul într-o lume care părea că nu mai are valori, o lume a tranziţiei în anii nouăzeci, apoi în anii două mii, a ştiut să îmi mobilizeze viziunea.
M-a îndemnat să devin membru al Uniunii Scriitorilor din România. La sugestia lui am depus dosarul la Filiala Alba-Hunedoara, m-a recomandat colegilor din conducerea acesteia. I-a îndemnat și pe alți scriitori din filială să mă susțină. Elevul primea nota, mă simțeam comod. În felul acesta am rupt vraja sub care căzusem. Eugen Evu mi-a promis că mă va ajuta la Filiala Timișoara. Nu a făcut-o, m-a îndemnat să vorbesc Eugen Dorcescu după câțiva ani, doar mă debutase la Editura Facla în antologia Argonauții. Rudi, cu tac și eleganță, m-a pus pe direcția corectă.
Îi sunt recunoscător pentru lecţia pe care am primit-o. A fost o lecţie implicită, nu explicită. Dar necesară.
A scris câteva cărţi despre călătoriile pe care le-a făcut, a lăsat un mesaj românilor: dacă acolo se poate, se poate şi în România.
Rudi, cum îi spun prietenii, s-a impus în mod discret dar consistent în peisajul literar al Ardealului. Peste vremuri haţeganii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, o literatură reprezentată demn de Radu Igna.
Nu am avut curajul să-i spun Rudi, dar acum pot să îl chem aşa, epistola aceasta mă eliberează de condiţia tranziţiei. Mi-a plăcut să-i spun „Domn Profesor”, era mai comod…
C Stancu
Foto: Radu Igna
costyabc - hatzegworld 