Arhiva

Archive for the ‘CARTEA’ Category

Răzvan Theodorescu: Picătura de istorie la români – Locul, soarta și utopia…


 

Sursa: Răzvan Theodorescu, Picătura de istorie, București: Editura Fundației Culturale Române, 2002.

Care Europă, care Europe?

Categorii:CARTEA, CREDO, GÂND, ISTORIA

EVENIMENT: STRĂVECHI TRADIȚII ȘI CREAȚII POPULARE DIN ȚARA HAȚEGULUI! O carte de Raul Constantinescu. Sumar, date despre autor, argumentele eternității, frumusețea unui loc special – Țara Hațegului ca amprentă divină


Categorii:CARTEA, HAŢEG

Adrian Botez: CEASURILE VECHI BAT MEREU ORA UNU!


Categorii:CARTEA, SEMNAL

Radu Igna și umorul cu stil: Armonia snack-bar

12 Octombrie 2016 Lasă un comentariu

hateg 024

Categorii:CARTEA, GÂND

O analiză profundă: Despre libertatea scriitorului. Cornel Nistea și dialogul… Tentative de ieșire din exil…


Libertatea scriitorului…

(Cornel Nistea, Tragismul exilului românesc, interviuri,

Sebeş: Emma Books, 2016)

 

 

 

Tragismul exilului românesc – interviuri –, mai mult decât o carte de aspre dialoguri, o carte de istorie literară, mărturii, vieţi de scriitori în timpul dintre vremuri, o carte eveniment. Cornel Nistea a pus în paginile cărţii texte publicate în revista „Discobolul” din Alba-Iulia. Anii au trecut, declaraţiile martorilor s-au estompat. Adunate în carte, toate cuvintele scriitorilor înseamnă mult mai mult. Epoca trecută, comunistă, epoca prezentă, care a început în decembrie 1989, sunt oglindite cu luciditate în răspunsurile date de cei disponibili la mărturie. O lume a scriitorilor care au suferit sau suferă. Cornel Nistea, prozator solid, stăpân pe mijloacele sale, a ştiut să pună întrebări. Ele au zguduit mintea celor care au răspuns. S-a desfăşurat un tablou real al vremii. Şocul a fost vizibil. A fost cerut de mulţi. Pe unii i-a surprins, pe alţii i-a făcut mai puternici.

Cornel Nistea a realizat o carte necesară. Adevărul se lasă greu cucerit. După mulţi ani el răsare din pământ ca iarba.

Exilul a fost şi este o pedeapsă. Motivele au fost politice, economice, religioase. Scriitorul a simţit acut depărtarea de patrie, de prieteni, de familie, de locul unic, special, în care s-a născut. Înainte de 1989 motivele au fost politice sau religioase, ele au pus presiune pe viaţa creatorului. După această dată motivele sunt financiare, economice, sociale, psihologice şi religioase. Cartea se prezintă pe mai multe paliere: Exilul exterior, exilul interior şi are un capitol distinct, exilul de acasă, suferinţa ca unitate de măsură a epocii.

Exilul de acasă este bine pus în lumină prin interviul realizat cu părintele Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea. Aflat la mijloc, între cele două straturi ale exilului, cel exterior şi cel interior, acasă este exilul cel mai crunt, suferinţa care a schimbat un om după voia lui Dumnezeu. La alţii greutatea  s-a pus pe materializarea talentului primit, pe căutări, pe suferinţă specifică unui artist. Răspunsurile părintelui Iovan au o greutate aparte. Experienţa închisorilor comuniste a avut ca efect modelarea unui suflet după principii divine dure şi necesare.

Părintele mărturiseşte:

 

Securitatea m-a urmărit permanent. Am fost arestat şi condamnat din nou în trei rânduri: în 1966, în 1968 şi-n 1970. Ultima oară au găsit asupra mea drept corp delict patrafirul…

După treisprezece ani de puşcărie, de hărţuire de către securitate, uneori mergând pe străzile Bucureştiului şi amintindu-mi de acţiunile lor bestiale, mă întrebam dacă Securitatea nu-mi poate cunoaşte şi gândurile.

Ura lor a fost fără margini. Ei mi-au propus să-i iert şi să-i iubesc, să mă rog pentru toţi torţionarii din puşcării şi nefericiţii lor informatori. Şi cred că am reuşit (părintele Ioan Iovan – În căutarea sensului suferinţei, p.108).

 

Lecţiile supreme: Iertarea, rugăciunea, răbdarea, rămânerea lângă Dumnezeu. Părintele nu a scris vreo carte în mod special, dacă nu ar fi fost interviul realizat de Cornel Nistea, răspunsurile ar fi fost cunoscute doar de Dumnezeu. Cuvintele aceste au fost publicate în cer, în Cartea Vieţii. Au dimensiunea eternităţii.

În exilul exterior, cei care au răspuns au reuşit să stabilească momentul când au intrat în exil, efectele izgonirii scriitorului din spaţiul său intim, energiile declanşate în acest exil, curajul, voinţa care s-au pus în mişcare, efectele asupra creaţiei literare, zbuciumul, furia. Răspunsurile trasează limitele, impulsurile necesare, instinctul supravieţuirii într-un nou mediu, străin, e ca o alungare din Rai, căpătarea unei alte identităţi, stabilirea relaţiilor dintre acasă şi acolo, creionarea pericolelor şi captarea libertăţii într-un mod special.

Exilul poate fi interior, exterior, voluntar, involuntar… Apare ca o boală, ca o moarte (Bujor Nedelcovici), ca o perioadă iniţiatică, urmată de înviere.

„Datorez exilului o cunoaştere a unei realităţi politice, culturale şi spirituale, dar îndeosebi dobândirea unei noi dimensiuni – revelaţie – a eului intim” (p.10 – Bujor Nedelcovici).

Dan Culcer mărturiseşte:

 

Nu ezit să reprecizez aici că nici într-un caz nu mă consider disident. Aş fi putut poate ajunge să joc acelaşi rol cu cei care se zvonea în 1990 că au fost aşa ceva. Ridicol. Eu voiam fie normalitate, adică respectul legilor, fie revolta imaginaţiei (p.36).

 

Exilul interior, interviuri cu scriitori din ţară, pune accentul pe nevoia de adevăr. Există artişti exilaţi acasă, cei autoexilaţi, cei care şi-au impus o conduită care să ducă la integritate sau la asumarea responsabilităţilor spirituale într-o vreme când oamenii au devenit materialişti. Fantomele trecutului, tăcerile, eludările, lehamitea, alte păcate, mari sau mici, care bântuie în lumea literară, în viaţa socială, toate sunt scoase spre lumină de răspunsurile primite de Cornel Nistea. Se lămuresc cu multă claritate aspectele legate de condiţia scriitorului în timpul dictaturii comuniste, raporturile dintre posibilităţile de receptare a valorilor culturale şi posibilităţile reale de evocare a condiţiei umane. Sunt prezentate aspecte concrete ale relaţiei cu sistemul, cu oamenii cenzurii, cu dimensiunile suferinţei, cu mitul revoltei, efectele lipsei de libertate asupra operei scriitorilor. În final sunt puse în balanţă noile paradigme: Libertate sau angoasă, alienare sau optimism. Răspunsurile sunt cutremurătoare şi dau dimensiunea adevăratului mediul literar românesc. De aici se poate trece la o istorie literară concretă a vremii, la o critică serioasă şi corectă. Au fost experienţe traumatizante, s-a constatat lipsa solidarităţii dintre oamenii cu acelaşi destin, mascarada desfiinţării cenzurii, o altă lume în lumea cunoscută, diferenţele dintre cartea din dictatură şi cartea din democratură! Mărturiile arată că a existat un infern din care s-a evadat cumva, boli spirituale nevindecate, aventuri într-un sistem ostil, un adevăr care trece dincolo de optimism sau pesimism, singurătatea ca soluţie, scrisul fără noimă, teme interzise, trauma supravieţuirii, apoi variantele libertăţii – una originală, una „tradusă”… Obsesii şi noile realităţi obsesive.

Cum a fost în comunism?

 

Te ţineau tot timpul ocupat, să nu poţi scrie, să nu te poţi revolta, să nu-ţi poţi salva sufletul din prizonieratul lor ideologic. Doamne, cât de repede a uitat lumea infernul comunist din care am scăpat! (Ion Zubaşcu – Infernul din care am scăpat, p. 163).

 

Cum era scriitorul?

 

Şi totuşi, sub dictatură, am fost un scriitor liber. Nu mi-am permis nici cea mai măruntă concesie imperativelor ideologice ale vremii. Am plătit scump însă această libertate interioară prin marginalizare, mai exact prin excludere (Gabriela Creţan – Timpul acela  p. 175).

 

Care este paradigma literară în prezent?

 

Astăzi scriitorul român e într-adevăr liber să scrie ce vrea şi cum vrea. Nu mai există cenzură politică. Există însă o altfel de cenzură, la fel de draconică. Cenzura economică şi, de ce să n-o spun, de gaşcă. Poţi să scrii ce vrei şi cum vrei dar nu poţi să publici dacă nu ai bani. Şi, mai rău, dacă nu faci parte dintr-un grup sau altul. Dacă eşti independent, eşti ca şi cum n-ai exista (Constantin Cubleşan – Dovada că erai scriitor, p. 231).

 

Cornel Nistea a aruncat o privire peste graniţele nefireşti din ţară, a privit scriitorul în ochi, întrebările sale au avut menirea să limpezească viaţa din lumea literară pe o perioadă mai întinsă. La provocarea sa au răspuns mai mulţi scriitori, cartea de faţă trebuie citită mai ales de scriitori. Criticii literari au nevoie de aceste mărturii pentru a înțelege binele sau răul pe care îl pot face. Poziția lor marchează lumea literară și, mai dramatic, poate afecta viața unui om pe care Dumnezeu la trimis pe pământ, i-a dat talent și pasiune, iar deciziile de o clipă schimbă perspectiva. Generaţiile mai tinere vor înţelege că este în joc şi viaţa lor, istoria se poate repeta. Are capcanele ei. De remarcat sinceritatea celor care au răspuns întrebărilor puse, conştienţi că rememorarea se încrustează în granitul vremurilor. Adevărul e valabil şi peste timp. El provoacă trecutul. Lămureşte viitorul. Echilibrează prezentul.

Cornel Nistea a realizat un lucru admirabil, fericirea poate intra în calculele fiecăruia. Nu este un joc superficial scrisul. E geneză. Este un mod de cunoaştere, de realizare, de bucurie. Autorul ne prezintă un model spiritual demn de urmat şi ţinut minte:

 

Părintele Ioan de Mănăstirea Naşterii Maicii Domnului de la Recea a intrat de mult în legendă. În cercurile ortodoxiei româneşti este un adevărat mit. De-o cuvioşie şi de-o modestie uneori stânjenitoare şi o sinceritate vecină cu inocenţa, părintele Ioan, ajuns la vârsta de 76 de ani (la momentul luării interviului, n.n.) respinge aura de martir ce i se face…(părintele Ioan Iovan – În căutarea sensului suferinţei, p. 99).

 

Cum se prefigurează viitorul?

 

Cred că ar trebui să spun ceva şi despre viitor. Născuţi în timpuri mai tolerante, tinerii scriitori de astăzi n-au motive să-şi pună problema libertăţii, a lipsei de libertate. Asta însă nu trebuie să însemne că nu au alte probleme, atâtea. Libertatea este totul şi, în acelaşi timp nimic, dacă nu ştim ce să facem cu ea (Serafim Saka – Cenzura, o obsesie…, p. 355).

 

Cornel Nistea, prin această carte de interviuri, a prezentat viziunea unui scriitor despre literatură. Din mai multe părți a reușit să formeze vitraliul prin care putem privi dincolo de aparențe.

 

Constantin Stancu

Nistea

 

 

 

Categorii:CARTEA, CRONICĂ

„Sunt suflet în sufletul neamului meu…” George Coșbuc 150, Antologie de Nicolae Băciuț, Editura Vatra veche (fragment). Semnal, argumente, eveniment!

23 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

ROMULUS RUSAN

 

Like pentru Coşbuc

Deşi unii îi contestă locul în manualele de literatură (se pare chiar că unii autori l-au şi eliminat), George Coşbuc rămâne unul dintre stâlpii de rezistenţă ai europenizării culturii noastre. „Ce mai caută Coşbuc în manualele secolului XXI ?” se întreba o mamă intrigată, într-o emisiune de televiziune. „Copiii se vor plictisi şi nu-l vor gusta. Cine, totuşi, îl vrea, îl găseşte pe internet”.

Dar şcoala este făcută oare ca să te distrezi, nu ca să te instruieşti? Cum ar arăta literatura italiană fără D’Annunzio, cea franceză fără Hugo, cea germană fără Herder sau Schiller?

Aceeaşi mamă ultramodernistă pleda nu numai pentru epurarea de clasici, ci şi pentru restructurarea studiului istoriei îndepărtate, „prea amănunţită şi stufoasă”, lăudându-i de pildă pe finlandezi, care îşi vor fi adus manualele de istorie la zi (adică, probabil, gândea ea, la problema valurilor de refugiaţi sau la războaiele din Orientul Apropiat). Minimalismul care a cotropit generaţia de azi şi tinde să pătrundă în educaţie nu este o formă de raţionalitate (cum s-ar vrea), ci una de suficienţă şi lene intelectuală. Căci tableta şi internetul nu pot ţine locul culturii generale, după cum volanul unui automobil nu-ţi serveşte la nimic dacă nu ai în cap harta, itinerariul pe care vrei să-l parcurgi.

Trec zilnic pe Strada Berzei şi văd casa (neîngrijită, din fericire scăpată, totuşi, ca prin minune, de la demolare) în care şi-a trăit ultimii ani George Coşbuc. A murit în 1918, cu câteva luni înaintea Marii Uniri de la 1 Decembrie. Fiu de preot din ţinutul Năsăudului, a făcut studii universitare incomplete la Cluj, dar marea şcoală a patriotismului a absolvit-o la cele câteva reviste literare ale Transilvaniei şi Bucureştiului. Avea 52 (cincizeci şi doi) de ani când a murit (distrus sufleteşte de moartea, într-un stupid accident, a unicului fiu).

Avea doar cincizeci şi doi de ani (mi-ar fi putut fi fiu, la vârsta mea de acum), dar eu şi generaţia mea de copii ardeleni îl consideram un moş cu barbă, care se dă cu săniuţa cu noi şi ne reproduce sunetele codrului. Până la vârsta de zece-doisprezece ani, Coşbuc stătea în tabela noastră valorică alături de Mihai Eminescu, de care îl deosebea un optimism debordant, o viziune energică asupra lumii. Abia adolescența, cu zbaterile ei sentimentale și existențiale, „făcea diferența” (cum s-ar spune azi) în clasamentul valorilor lirice, Eminescu devenind poetul demiurg, iar Coșbuc ocupând un loc în aparență secundar, de bard sau de rapsod. Dar nu categorisirile contau atunci, la vârsta absorbantă a descoperirilor. Dacă Emi-nescu ne învăța să gândim și să simțim, Coșbuc ne îndemna să trăim, ne dădea putere și optimism, chiar atunci când subiectele sale eroice erau elegiace, precum în „Decebal către popor” sau în „Moartea lui Gelu”. Viața la țară, universul țărănesc – la fel de accesibil transmise adultului și adolescentului – ne infuzau un lirism diafan și, în acelaşi timp, furnizor de vitalitate.

Pentru că făcuse parte, după venirea la București, din cercul Sămănătorului şi datorită filonului mitic-rural din Fire de tort, Balade și idile, din Moartea lui Fulger sau Nunta Zamfirei, Coșbuc a fost retrogradat à rebours în categoria să-mănătorismului, care se ciocnea la jumătatea perioadei interbelice cu puternicul curent al modernismului și sincronismului. Numai că toate aceste capodopere populare nu erau în momentul scrierii anacronice, dimpotrivă, căutau să reînvie, să recompună livresc o nouă mitologie populară, trecută prin filtrele fine ale junimismului recuperator de tradiții (nu Maiorescu l-a remarcat pe tânărul Coșbuc în1889, tocmai în anul morții lui Eminescu, la apariția Nunții Zamfirei.

Nucleul lirico-epic al zestrei lăsate de Coșbuc este, în plus, încastrat, ca într-o casetă de pietre preţioase între scrierile sale istorice (Povestea unei coroane de oțel – proză interzisă în primii ani ai comunismului – sau Războiul nostru pentru neatârnare) și remarcabilele sale traduceri din patrimoniul antic şi medieval, unele, apărute postum (Sakuntala, „Divina Comedie, Odiseea și Eneida). Toate aceste remarcabile „anexe” la opera sa poetică fac din clasicul, de la a cărui naștere se împlineşte în curând un secol și jumătate, un autor realmente proteic, un iluminist care, pe urmele Şcolii Ardelene, a restituit și a recuperat pentru literatura noastră datorii vechi, milenare, din tezaurul universal.

Contrar gusturilor leneșe de azi, Coșbuc rămâne un autor despre care s-a scris enorm, care a fost citit cu entuziasm de multe generații și care, descălecător peste Carpați, poate fi socotit nu numai un unificator al literaturii, ci și al României Mari. O unire mirifică, la care visa încă de pe când, pe băncile liceului din Năsăud, participa la „Virtus Romana Rediviva”. Dar o unire de bucuria căreia moartea nedrept de timpurie l-a frustrat, răpindu-l cu numai câteva luni înainte de apoteoticul 1 Decembrie 1918.

Iată de ce, pe tablete sau în manuale, el nu poate să lipsească din cultura generală a românilor de mâine.

Și, evident, de azi.

 

Sursa: Nicolae Băciuț

cosbuc-coperta

cosbuc-150

Categorii:CARTEA, SEMNAL

Eveniment: Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație. Daniel Lăcătuș, pasiunea pentru adevăr

17 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

coperta

 

Biografie

 

 

          Daniel Lăcătuș. Născut în 04 ianuarrie 1988, în localitatea Călan, județul Hunedoara. Istoric, Jurnalist și scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 2011).

A absolvit studiile primare, gimnaziale şi liceale în oraşul natal. Absolvent al facultății de Jurnalism la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu.

Coordonator al proiectului Să ne cunoaştem istoria – Călan, inițiat în 2010. Proiect care are ca obiective: promovarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic, natural şi turistic al zonei, creionarea unor profile ale oamenilor de seama ai localității, precizarea locului și rolului ce l-a avut și îl deține localitatea Călan în istoria țării, de la consemnarea primelor norme de locuire pe această vatră și de la atestarea ca așezare în epoca medievală până în perioada actuală, alcătuirea unui album foto, primul de acest gen, care să conserve fotografii-document relevante pentru identitatea localităţii.

            Activitatea literară: Debut publicistic cu poemele Pădurea nemuriirii şi Cuvântul în revista Eminescu, luceafărul românilor de pretutindeni – Serie nouă. Nr. 8 (29 – 30), anul VI, Decembrie 2006. Alte colaborări în: Ateneu, Jurnalul Literar, Tomis, Litere, Oglinda Literară, Revista Nouă, Ecouri Literare, Argeş, Cetatea Culturală, Convorbiri Literare, Luceafărul, Familia, Fereastra, Nord Literar, Pro Saeculum, Poezia, Noua Provincia Corvina, Singur, Caiete Silvane, Cenaclul de la Păltiniş, Vatra Veche, Plumb, Almanah cultural 2010 (Editat de Asociatia Culturala Agatha Grigorescu Bacovia şi revista Fereastra), Actualitatea LiterarăApostrof, Cuib Literar, Algoritm Literară, Euphorion, Negru pe alb, Literaria, Vox Libri (Publicație a Bibliotecii Județene Ovid Densușianu Hunedoara-Deva), Agora (Spania), Hambre (Spania), Isla Negra (Spania), Lectorum (Mexic), El Errante (Mexic), La Otra (Mexic), Diario de los Poetas (Argentina), Revista LiterArte Digital (Argentina), La Urraka (Columbia) etc.

Volume literare

La templul poeziei, Editura Lumen, Iaşi, 2008.

La dictadura del silencio (în limba spaniolă), Editura Mayon, Bucureşti, 2009.

În piaţa agroalimentară, prefață de Elena M. Cîmpan și Melania Cuc, Editura Atu, Sibiu, 2009.

Preţ de o clipă, prefață de Petre Andrei Flueraşu și Mihnea Voicu Şimăndan, Editura Atu, Sibiu, 2010.

Cel care a transportat pustiul, comentariu critic de Ioan Radu Văcărescu (coperta a IV-a), Editura Cenaclul de la Păltiniş, Sibiu, 2013,

Femeia aceea/ That woman, volum bilingv în traducerea lui Mădălina Bănucu, comentariu critic de Felix Nicolau, (coperta a IV-a), Editura Stef, Iași, 2016.

Volume publicate în proiectul „Să ne cunoaştem Istoria – Călan”

Să ne cunoaştem istoria – Călan, Editura Noul Scrib, Arad, 2010.

Seminţe literare, (antologie a scriitorilor din oraşul Călan. Coordonator), comentariu critic de Dan Mircea Cipariu (coperta a IV-a), Editura Pim, Iaşi, 2011.

Folclor Poetic din zona oraşului Călan, prefață de prof. dr. Ștefan Lucian Mureșanu, Editura StudIS, Iaşi, 2011

30 de Personalităţi ale oraşului Călan, comentariu critic de Ioan Scorobete și Ștefan Nemecsek (coperta a IV-a, Editura Vertical, Alba-Iulia, 2012.

Călanul în imagini. Vol. I. Clădiri și monumente istorice, Editura StusIS, Iași, 2015.

Alte volume publicate:

Presa din Hunedoara. Contribuții privind jurnalismul de investigație, prefață de lect. univ. dr. Gabriel Hasmațuchi, postfață de lect. univ. dr. Viorel Nistor, Editura Stef, Iași, 2016.

 

 

 

Referințe literare: Gheorghe Andrei Neagu, Petre Andrei Flueraşu, Elena M. Cîmpan, Melania Cuc, Miron Ţic, Mihnea Voicu Şimăndan, Menuţ Maximinian, Al. Florin Țene, Marius Chelaru, Ștefan Lucian Mureșanu, Silviu Guga, Eugen Evu, Ioan Radu Văcărescu, Emanuela Ilie, Nicolae Sava, Ladislau Daradici, Lucian Gruia, Ioan Vasiu, Felix Nicolau, Remus V. Giorgioni în Cenaclul de la Păltiniș, Vox Libri, Literatorul, Euphorion, Oglinda Literară, Agora Literară, Dacia Literară, Cetatea Culturală, Poezia, , Plumb, Convorbiri Literare, Algoritm Literar, Cotidianul Răsunetul, Fereastra, Noua Provincia Corvina, Feed Back, Palia Expres, Actualitaea Literară.

În volume:

– Valentina Becart, Antologie de poezie si comentarii, Editura Paneurope, Iaşi, 2009, pag. 246.

– Eugen Evu, A treia carte a întâlnirilor, Editura Astra 2009, pag. 100.

– Menuț Maximinian, Poemul cu litere, Editura Karuna, Bistrița, 2011, pag. 162.

– Menuț Maximinian, Vremea Sintagmelor, Editura Karuna, Bistrița, 2012, pag. 106

– Silviu Guga, Guvernat de memorii, Editura Cenaclul de la Păltiniș, Sibiu, 2013, pp. 124, 125.

 

Bibliografie

Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani (D.A.R.C.). Coordonator principal Alina Kristinka, Editura Arial, Ploiești, 2013, pag. 156.

Județul Hunedoara, monografie, vol. V (Personalități Hunedorene), coordonatori: Ioan Sebastian Bara, Ioachim Lazăr, Paulina Popa, Marcela Balazs, Denisa Toma, Editura Emia, Deva, 2015, pag. 470.

Un dicționar al scriitorilor români contemporani, vol. I, coordonator Ioan Holban, Editura Tipo Moldova, Iași, 2016, pag. 339 – 348

 

Categorii:CARTEA, PRESA
%d blogeri au apreciat asta: