Arhiva

Archive for the ‘CARTEA’ Category

Cartea anului 2019: Dragă Cioran… Cronica unei prietenii, de Alina Diaconu

29 decembrie 2019 Lasă un comentariu

 

Cronica unei prietenii –

Epistolă despre Cioran, de Alina Diaconu

 

 

 

Prietenia este o întâmplare tot mai rară în vremurile din urmă. Cultul prieteniei înseamnă mult pentru o persoană, pentru această epocă a concurenței acerbe. Alina Diaconu revine în spațiul literar românesc după mai mulți ani de călătorii. Ea ne prezintă cronica prieteniei cu Emil Cioran, personalitate complexă a secolului al XX-lea, cu implicații în spiritualitatea românească. Cartea Dragă Cioran (Cronica unei prietenii), apărută ca semnal editorial, traducerea din limba spaniolă de Grabriela Banu, coordonator editorial Anca Sîrghie, ne prezintă o epocă, un stil de gândire, o relație profundă dintre o scriitoare pasionată și un gânditor de excepție: Emil Cioran. Scriitoarea pune pasiune în textul încredințat tiparului și spațiului public, reușește să unească eternitatea cu prezentul, plecând de la o prietenie specială. Maria Codama (partenera de viață a lui J.L. Borges) are câteva cuvinte de început, un Prolog de suflet, ea notează: „Îmi amintesc când Borges și cu mine, fiind la Paris, l-am vizitat pe Cioran. A fost o experiență de neuitat să ascult părerile despre diferiți autori, unii dintre ei îndrăgiți de amândoi, alții nu, și totdeauna în discuție apăreau toate argumentele pentru a sprijini o alegere sau o a justifica o respingere” (Prolog, p. 5). Prieteniile, iată, se stabilesc fie prin alegeri, fie prin respingeri, spațiul nu are un rol esențial, importantă este empatia.

Cu o demnitate elegantă și necesară, Alina Diaconu se prezintă cititorului român în Autogeografie. Era nevoie de o reluare a relației cu lumea culturală din România. Din anul 1959 autoarea a părăsit țară datorită situației politice din vremurile acelea, când sferele de influență din lume s-au stabilit pe căi politice, generate de ultimul mare război mondial.

Alina Diaconu a trăit o viață complexă și complicată, marcată de evenimente importante, evenimente care au curs spre mintea ei cu accente tragice sau cu bucurii spirituale intense.

  • A trăit în trei centre de geografie emoțională: România, Franța, Argentina – o aventură care a conturat liniile geografice după puncte de tensiune greu de anticipat la început.
  • A trăit aventura limbii spaniole, exilul a forțat-o să preia din esența unei alte culturi noi puncte de referință.
  • Scrisul i-a oferit evadarea de care avea nevoie, universul ei s-a extins în limite nebănuite, pe noi coordonate, într-o lume destul de liberă.
  • Experiența exilului i-a permis să înțeleagă că pierderile afectează conștiința, credințele, scopurile, a pierdut ființe dragi, casa cu tot ce înseamnă vatra românească, iubirile și posibilele iubiri, peisajele, limba română.
  • Identitatea scriitoarei s-a consolidat treptat, într-o lume complicată, străină și apropiată în același timp.
  • Recunoaște cu sinceritate că Eugen Ionesco și Cioran i-au influențat viața într-o mare parte, aceștia i-au schimbat perspectivele și paradigmele.
  • A cunoscut două dictaturi: dictatura proletariatului din România (perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej, pionul lui Stalin în această zonă a Europei) și dictatura militară argentiniană sub diferitele forme și proceduri politice specifice în America de Sud.
  • A cultivat prieteniile cu diferiți scriitori, precum cu poetul Alberto Girri sau cu Borges, ori alți scriitori cunoscuți pe plan mondial.
  • A practicat o literatură a rupturilor, a provocărilor pe care lumea modernă o determina, a analizat substanța complexă a omului, mergând pe linia de limită: cărți bune – cărți ratate.
  • A practicat „exaltarea uimirii”, bazată pe imaginația fără frontiere, atingând lucrurile minunate și înspăimântătoare în același timp, oniricul, fantasticul…Călătoriile spirituale au un loc aparte în construcția literară. Titlurile cărților sale dau o deschidere spre o lume a realității fantastice: Îndrăgostită de un zid; Sfâșiații; Penultima călătorie; O femeie misterioasă; Pat de îngeri…

La final, Alina Diaconu recunoaște cu o deschidere tulburătoare și esențială: „În încheiere o să spun, ca și alți scriitori, că nu știu din ce pricină scriu, nici pentru cine, nici de ce” (p. 15).

Autoarea ne prezintă în carte câteva tablouri specifice privindu-l pe Emil Cioran: o biografie, o realitate brutală și concretă, întâlnirile cu marele gânditor, interviurile vii și percutante, convorbirile telefonice, articolele scrise despre acesta.

Cartea schițează o personalitate complexă: scriitor, partener de dialog în cosmosul pipăibil, absențele și prezențele scriitorului, iubirile secrete ale acestuia, face un portret al Simonei, partenera de călătorii spirituale și în geografia imediată, reia atmosfera scrisorilor lui Cioran sau a viselor cu acesta, declarațiile sale, descoperirile pe care le-a făcut în urma lecturilor din opera marelui om; traducerile, întâlnirile sale cu personalități de excepție: Mircea Eliade, Borges, Ionesco etc.

Notele din jurnalele de călătorie susținute de Alina Diaconu sunt exacte, se pot reține clipele cadru ale vieții lui Cioran, locurile unde a trăit, timpul miraculos întâmplat, preocupările sale simple sau preocupările privind viața comunităților. Se pot decela angoasele, revelațiile, viziunile, bucuriile simple și tragedia unei lumi uzate, aflate la apogeu, fără o ieșire de siguranță în istorie.

Un capitol aparte este Cioran și Ionesco – Spiritul secolului nostru. Un reportaj imaginar, ideile și temele provin din diferite surse: note, scrisori, cărți, conversații, întâmplări cu voie și fără de cenzură.

Reținem câteva idei despre viziunea lui Cioran asupra lumii:

  • Omul este afectat de păcatul originar, este atins de la început de cădere.
  • Omul va rezista prin nevoia de absolut, toate vor dispare la final.
  • Forța va câștiga continentele, nu puterea convingerilor, lumea se va clădi cu spada.
  • Utopia este otrăvită de apocalipsă.
  • „Cu cât se dezumanizează mai mult un imperiu, cu atât se dezvoltă mai mult contradicțiile de care va pieri” (p. 85) – un citat necesar, real de dureros, pertinent.
  • În lumea modernă omul este captiv, subjugat până la hărțuire.
  • Bomba nucleară este o consecință a dramei umane: omul se autodistruge de la Creație, un rezultat logic al destinului omenesc.
  • Cu durere a sufletului, Cioran explică pe larg ce înseamnă „porcăriile istoriei”, capcanele și eșecul civilizației.
  • Iubirile secrete ale gânditorului definesc omul: a avut ca parteneră de viață pe Simone Boué, o femeie cu un destin discret și miraculos, ea a transcris la mașina de scris, cu un devotament mistic, opera lui Cioran. De remarcat și pasiunea pentru Frierdgard Thoma (30 de ani, cu un fiu) o nemțoaică, profesoară de filozofie, la apusul vieții (70 de ani), între ei declanșându-se o relație intensă. Simona a fost partenera luminoasă de viață pentru Cioran, cu un final dramatic. Thoma a fost momentul dramatic, insuportabil al iubirii care sfâșie.
  • Cioran a dorit și a rămas un apatrid, un om legat de timpul său, de Dumnezeul pe care l-a omis (negat după unii comentatori) de cele mai multe ori, dar bazându-se pe ideile profunde ale creștinismului. A fost un demers complicat pentru a evita trădarea și pentru a nu fi obligat să accepte un destin impus de regulile lumii moderne care galopa spre un globalism complex și dureros. A trăit din surse modeste, a scris liber de orice constrângeri, s-a pus în brațele unui timp carnivor, a vizitat Franța pe bicicletă, modest iubitor de miracole, misionar al absolutului greu de atins.

Cartea mai reține multe aspecte din viața marelui personaj care a trezit societatea românească și care a marcat cultura europeană prin faptul că a acceptat să trăiască simplu și modest la Paris, scriind în limba franceză, gândind ca un mare vizionar, capabil să accepte epoca la limita dintre prezent și autodistrugere.

Traducând din aforismele prietenului și filozofului, Alina Diaconu punctează unele idei, remarcabile pentru gândirea acestuia:

„Poți să fii mândru de ce ai făcut, dar ar trebui să fii cu mult mai mândru pentru ce n-ai făcut. Orgoliul acesta trebuie să fie inventat” (p.139).

„Cu cât detești mai mult oamenii, cu atât mai copt ești pentru Dumnezeu, pentru un dialog cu nimeni” (p. 142).

„Faptul că viața nu are niciun sens este un motiv pentru a trăi, poate că singurul” (p. 144).

Scriind despre întâlnirile cu Cioran, pregătindu-se pentru dialog și interviuri, Alina Diaconu notează cu o emoție profundă și mistică: „Nu știu dacă are ochi pe deplin albaștri. Mi-i amintesc limpezi, dar nu țin minte nuanța exactă de azuriu sau verzui. În schimb, îmi amintesc vesta de lână gri, jerseul de culoarea drojdiei de vin și pot să-i descriu pantofii. Dar tonalitatea exactă a ochilor…” (p. 35).

Cioran mărturisea, răspunzând la întrebările puse:

„Sunt apatrid, acesta este visul meu de-o viață: să nu fiu nimic. E un sentiment de libertate extraordinar. Sunt un cetățean care trăiește în Franța, dar nu sunt francez. Administrativ sunt <<apatrid>> și-mi place pentru că este în consens cu ideile mele. Francezii mă consideră francez fiindcă scriu în franceză și ei sunt foarte mândri când un scriitor străin scrie în franceză. Pentru francezi, patria esențială este franceza, și de asta îmi place Franța. Au cultul limbii, iar asta nu există nicăieri altundeva” (p.38).

De reținut sentimentul fericirii, mai rar la Cioran, sentiment legat, iată, de România: „Copilăria a fost singura epocă fericită din viața mea, pentru că stăteam la munte. M-am născut în Transilvania, chiar între Carpați, la 12 km de un oraș important, Sibiul. Și Sibiul a jucat un rol foarte important, dar sătucul acesta, Rășinari, mi-a lăsat amintiri de neșters” (p. 35).

Despre personalitatea lui Emil Cioran se mai pot reține multe taine și căderi, plus tragedia de a fi legat doar de existența pură, pentru că el experia (trăia valorile curate) datul faptelor ca un miracol, în sensul profund, religios, până la limite. Despre scrisul pe care îl practică un om, care are ceva de spus, el reținea: „Sunt unele afirmații pe care le faci în singurătate, ca și cum ai fi Dumnezeu. Scrisul este un act de megalomanie. Îl faci ca și cum ți-ai scrie testamentul. Și atunci, evident că într-un sens absolut, este tot atât de absurd ca și a respira. Când scrii te afli singur cu tine însuți, nu gândești la consecințe, nici la ceilalți. Ca și cum ai sta singur în fața Neantului. Astfel de afirmații pe care le face cineva pot părea absurde celorlalți, dar sunt adevărate pentru sine, mai ales în momentul când le scrie. Când cineva e singur, este un Dumnezeu. Și de aceea scrisul este ceva extraordinar, pentru că te întreci cu Dumnezeu” (p. 39).

Această cronică, geomonografie a unei prietenii, are înserate fotografii, anexe, autoarea face numeroase trimiteri la publicațiile în care au apărut unele texte, are bibliografia necesară lămuririi în timp și spațiu a evenimentelor, trimiterile de subsol lămuresc contextul, care de multe ori este mult mai complex decât o simplă expunere a narațiunii.

Titlurile cărților scrise de Cioran este revelatoriu și explică tot contextul istoric și cultural, în sens absolut: Ispita de a exista; Căderea în timp; Despre neajunsul de a te fi născut; Exerciții de admirație; Acest afurisit eu…

Cioran, după părerea mea (subiectivă, evident), ținând cont de teologia sec. al XIX-lea și teologia sec. al XX-lea (americană și germană), este și un mare teolog existențialist, nu numai un mare scriitor și om de cultură, având în vedere și principiile din teologia sistematică, o știință bine conturată în ultimele secole în vest. A fost solidar cu cei care au acceptat „demitizarea” sau „cultura” ca parte integrantă a lumii religioase, ori chiar „istoria” ca modul în care se relevă Demiurgul în lume. Pe linia Conciliul Vatican II (anii 60) care a acceptat în sfera catolicismului (și nu numai) faptul că sunt persoane care cred în Dumnezeu fără să  fie dedicați unui cult cu tot ce înseamnă acest lucru…

Este cunoscută teoria cu „Dumnezeu a murit”, atât de populară în anii 60-70 în occident, corect este să vedem lucrurile în această perspectivă: „trăim ca și cum Dumnezeu a murit” – și Cioran asta exprimă. Fractura dintre generații o dovedește și, din acest motiv, este acceptat de tineri. Ei redescoperă o lume pierdută prin modul în care a scris Cioran, legând în stilul culturii moderne valorile și generațiile. Scrisul său este proaspăt și pătrunde în inima omului dispus să accepte trendul istoriei. Din acest motiv el este actual și are o viziune corectă și atrage prin modul în care exprimă ideile. Se adresează acelui „afurisit eu”…

 

 

Constantin Stancu

 

 

 

 

Categorii:CARTEA, GÂND, ISTORIA, SCRIITORI

Adrian Botez: Matrozii care fac această călătorie posibilă pe elipsa dintre soare și restul galaxiei de cuvinte

17 noiembrie 2019 Lasă un comentariu

Categorii:CARTEA

Radu Igna (85) – Lecția discretă de umor și viață


Radu Igna, „domnul profesor”: Tact și eleganță într-o lume agitată

 

Despre cartea Lecţia de umor şi viaţă în opera lui Radu Igna, (istorie literară), Sibiu: Editura CronoLogia, 2014 aș putea scrie mai multe, momentul mă îndeamnă la un anumit respect…

 

 

Radu Igna mi-a fost profesor de limba engleză. Am optat la început pentru limba franceză, apoi programa a impus o a doua limbă străină. Un miracol pentru vremea aceea. Ceva se dezghețase în viața școlii românești. Am fost o generație norocoasă. Am abordat, pe lângă materiile clasice, istoria literaturii universale, istoria artei, psihologie etc. Am primit un bagaj de cunoștințe important, esențial. Fostul meu coleg, Daniel Pișcu, poet și el, mi-a mărturisit că toate acestea      l-au ajutat și la facultate. La București a avut profesori de prim rang: Nicolae Manolescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga etc. Mie mi-a ajutat în profesie. Ca jurist trebuie să înțelegi bine relațiile sociale, să poți să te exprimi, să aduci noutăți. După anul 1989 m-am întâlnit cu „domn profesor”, am inițiat numeroase „dezbateri” literare la dânsul acasă, o cameră de doi pe doi, cu bibliotecă pe pereți și calculator. Scrisesem mai mult poezie, note literare, evocare literară. M-a provocat să scriu roman. Așa a fost finalizat romanul Vadul ars (2016).  I-a plăcut primul meu roman memorialistic Pe masa de operație (2011). A scris despre mine în cartea sa despre viața culturală a Hațegului (2009). M-a încurajat tot timpul, a făcut-o cu tact de profesor. Eu i-am citit cărțile, am scris despre ele. Din când în când l-am stimulat să folosească din plin calculatorul. Lumea se schimba și asta l-a ajutat. Generația domniei sale a pierdut cursa cu sistemul de informare și comunicare generat de Internet, calculatoare, dispozitive electronice. Cumva a recuperat și are romanele salvate pe acele dispozitive electronice, un lucru important.

Cartea Lecţia de umor şi viaţă în opera lui Radu Igna a fost lansată în ziua în care a împlinit optzeci de ani. A organizat evenimentul împreună cu familia și alți scriitori la o pensiune din Hațeg. Au fost prezenți scriitorii din conducerea Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România (Aurel Pantea, Cornel Nistea, Mircea Stâncel etc). Au vorbit despre scriitorul Radu Igna mai mulți colegi. Am vorbit și eu, a fost mulțumit, așa am dedus.

Pe Radu Igna l-am cunoscut în sens spiritual mai ales după ce a ieşit la pensie, când şi-a publicat scrierile, romane sau schiţe, când a dezvăluit în cărţile sale o lume interesantă, profundă, dar dureros de reală.

Mi-a fost profesor, dar atunci nu am înţeles clar.

Ulterior eu am înţeles că trebuia să te baţi pentru condiţia umană.

Am reţinut de la scriitor dragostea sa pentru oameni şi locuri, a fost mereu atent cu cei din jur şi le-a dat un sfat, o idee, un gând bun. Romanul său VÂLTOAREA e poate unul dintre cele mai importante din literatura română contemporană. Un roman dens, pânza lui de cuvinte se întinde peste mai mulţi ani. Memoria este provocată la un exerciţiu de rezistenţă prin tema romanului, prin subiect, prin idei.

Discret, a adunat povestiri despre oameni din Ţara Haţegului şi a scris o carte mărturie despre poezia pământului. Erau ani în care culegea în tăcere, discret, mărturii despre miracolul din acest loc de lume. Părea că nu se întâmplă nimic deosebit în timpul vieţii sale, dar erau zile pline în care scria, lăsa ideile să devină romane, cronici, jurnale de călătorie. Este printre puţinii scriitori din România care a avut curajul să abordeze viaţa dascălilor în secolul al XX-lea, în suprafaţa dură a epocilor contradictorii. Romanele lui despre profesori sunt romane ale conştiinţei care pătrunde dincolo de aparenţe, sparge barierele dintre a cunoaște şi a nu cunoaște. Poate aceasta este dilema la care scriitorul s-a străduit să dea un răspuns: poţi să ştii, poţi să nu ştii. Dar vei plăti preţul dacă nu afli adevărul…

Îl ştiu din momente mai grele, dar a lăsat un mesaj pentru cei din jur: există soluţii până la urmă. În camera sa de scriitor din Haţeg mi-a povestit o parte din romanele sale înainte ca acestea să vadă lumina tiparului. Avea şi are un sentiment al sfinţeniei scrisului. Dorea să prindă esenţa, viaţa la modul sublim. A reuşit. Un episod interesant a fost recuperarea cărții despre cetatea Hațegului, autor fiind Constantin Zagoriț, colonel în armata română în anii treizeci. Acesta a studiat locul de lângă orașul Hațeg pentru aplicații militare. A avut o revelație, pe locul vechii cetăți a Hațegului era adevărata Sarmisegetusa. A scris o carte despre acest eveniment istoric. Cartea ajunsese întreprinderea de recuperarea deșeurilor din Hațeg, ca hârtie uzată. Dânsul a descoperit comoara, a păstrat-o. După anul 1989 a scris despre ea, a inclus un capitol în cartea dedicată vieții culturale a Hațegului. Gligor Hașa, cu vocație pentru romanul istoric, scriitor și el a „mirosit” comoara și a preluat cartea veche, a scris o carte pe tema aceasta: Hațeg, adevărata Sarmisegetusa (2016). A lansat teoria ca ipoteza Hașa – Zagoriț… A pomenit tangențial despre Radu Igna la cărțile care au stat la baza acestei isprăvi istorice.

Cartea sa despre lumea din ţinutul acesta (VOCAŢIA CULTURALĂ A HAŢEGULUI)  este un document important despre oamenii locului şi despre amprenta spirituală a locului în geografia complicată a Europei. Deşi adoră clasicismul, Radu Igna e mereu interesat de mişcarea modernă a sufletului în epocă. Are un simţ deosebit al valorii, vede eroii, oamenii care au de spus ceva lumii, chiar dacă aceştia rămân în umbra anonimatului. Rudi îi vede şi scrie despre ei. Îi vede aşa cum sunt. Creionează personaje, le dă viaţă prin cuvinte pline de viaţă. La timpul potrivit mi-a deschis ochii asupra valorilor creştine, mi-a arătat sensul într-o lume care părea că nu mai are valori, o lume a tranziţiei în anii nouăzeci, apoi în anii două mii, a ştiut să îmi mobilizeze viziunea.

M-a îndemnat să devin membru al Uniunii Scriitorilor din România. La sugestia lui am depus dosarul la Filiala Alba-Hunedoara, m-a recomandat colegilor din conducerea acesteia. I-a îndemnat și pe alți scriitori din filială să mă susțină. Elevul primea nota, mă simțeam comod. În felul acesta am rupt vraja sub care căzusem. Eugen Evu mi-a promis că mă va ajuta la Filiala Timișoara. Nu a făcut-o, m-a îndemnat să vorbesc Eugen Dorcescu după câțiva ani, doar mă debutase la Editura Facla în antologia Argonauții.  Rudi, cu tac și eleganță, m-a pus pe direcția corectă.

Îi sunt recunoscător pentru lecţia pe care am primit-o. A fost o lecţie implicită, nu explicită. Dar necesară.

A scris câteva cărţi despre călătoriile pe care le-a făcut, a lăsat un mesaj românilor: dacă acolo se poate, se poate şi în România.

Rudi, cum îi spun prietenii, s-a impus în mod discret dar consistent în peisajul literar al Ardealului. Peste vremuri haţeganii vor redescoperi Ţara Haţegului şi datorită lui Radu Igna, scriitor şi cronicar, iar cultura europeană va accepta că există o literatură de nişă care aduce echilibru în mintea oamenilor, o literatură reprezentată demn de Radu Igna.

Nu am avut curajul să-i spun Rudi, dar acum pot să îl chem aşa, epistola aceasta mă eliberează de condiţia tranziţiei. Mi-a plăcut să-i spun „Domn Profesor”, era mai comod…

 

C Stancu

Foto: Radu Igna

 

Categorii:CARTEA, PORTRET, SCRIITORI

Țara Hațegului – Folclor literar: „Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului”, de Raul Constantinescu

29 octombrie 2019 Lasă un comentariu

 

Țara  Hațegului

Cronica literară –  Constantin Stancu:  Raul Constantinescu, „Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului”,  Editura SAECULUM  I. O., București, 2017

Deschideri de orizont: Folclorul din Țara Hațegului, un Ardeal în miniatură

 

Raul Constantinescu a lucrat peste 47 ani la antologia de folclor „Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului”*, culegere monografică de succes. A cules, a ascultat, a analizat, a colaborat cu multe persoane, a cercetat, a dat direcții noi într-un domeniu cultural interesant și profund. Ajuns la vârsta maturității, scriitorul se poate bucura de această carte de excepție, dintr-o zonă de excepție. Poet profund, ancorat în cultura serioasă, durabilă și cu mesaj, cunoscător al literaturii de azi și dintotdeauna, bazându-se pe valori solide și pe certitudini, el ne oferă un eveniment special, o lectură dinamică prin viața oamenilor din Țara Hațegului. Nume importante ale culturii s-au aplecat asupra acestui areal: Aron Denușianu, B.P. Hasdeu, Romulus Vuia, Ovid Densusianu, Bela Bartok, Nicolae Densușianu, Ion Pop-Reteganu, însă Raul Constantinescu a reactualizat un domeniu dinamic, a reușit să-și concentreze eforturile într-o direcție concretă, realizarea sa fiind una emoționantă și în concordanță cu istoria, viața și miracolele din Țara Hațegului.

Cum singur afirmă, lucrarea începe cu Deschidere de orizont, prezentându-ne Țara Hațegului în toată complexitatea ei. O zonă conservatoare străbătută de influențe venind din mai multe direcții, din Banat, din Oltenia, dinspre Sibiu, o zonă înconjurată de munți, o cetate naturală. Influențele au marcat viața oamenilor și asta se poate constata din cuprinsul cărții. Munții Retezat, Munții Șurianu, Munții Poiana Ruscă, Munții Țarcului, metereze și mesaje pentru cei din loc și pentru cei care doreau să vină aici. Sunt curente, sunt paliere istorice, de la vechile culturi ale omului primitiv la cultura precreștină sau cultura creștină, de la omul stăpânit de frici la omul care a convertit frica în poezie, muzică, strigăt, colind, poveste cu ieșire la cer.

Monografia prezentă este bine consolidată prin organizarea materialului, prin explicațiile date, prin analizele pertinente, prin legăturile cu operele anterioare din domeniu, prin dragostea autorului pentru oamenii locului.

Raul Constantinescu a adus mulțumiri celor care l-au ajutat să realizeze această carte, de la oamenii simpli și pasionați din Țara Hațegului, oameni pe care i-a cunoscut și i-a prețuit, mulți la număr, la profesori de liceu sau școală generală, apoi domului profesor universitar dr. Ion Cuceu din cadrul UBB Cluj-Napoca, structurilor de specialitate din Academia Română, profesorului dr. Ionel Oprișan, directorul Editurii Saeculum I.O. București.

Autorul precizează că munca sa a fost una asiduă și că s-a străduit să selecteze texte de folclor literar originale prin care pronunțarea specifică a graiului hațegan s-a păstrat cu multă acuratețe, cuvintele având sonoritatea din locul acesta mirific. Cine trăiește în această zonă va recunoaște în conținutul monografiei specificul zonei și se va recunoaște cu bucurie. Cartea are un motto mai lung, textele preluate din Ion Pop-Reteganul și Ovid Densușianu ne aduc astfel argumente pertinente în ce privește lumea în care este invitat cititorul să plonjeze cu entuziasm. Câteva note biobibliografice ne prezintă pe Raul Constantinescu ca profesor, omul care a fost activ în Țara Hațegului și este activ, a colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri și culegeri de folclor la importante reviste de cultură din țară, a publicat opt volume de versuri și a fost prezent în domeniul cultural din zonă. A influențat multe persoane și i-a îndrumat spre domeniul culturii prin activitatea de profesor sau de poet. De remarcat că în postfața monografiei, fostul elev al autorului, conf. univ. dr. George Ardeleanu de la Facultatea de Litere, Universitatea București, are cuvinte de apreciere pentru prezenta antologie de folclor: „Ceea ce fascinează, fie și la o <<repede ochire>> asupra corpusurilor de texte incluse în volumul de față, dincolo de diversitatea tematică, motivică, simbolică ori stilistică, sunt multiplele interferențe culturale care caracterizează patrimoniul spiritual al Țării Hațegului, imaginea de palimpsest creat prin suprapunerea diverselor straturi de culturi și civilizații succesive, contaminările tematico-simbolice și poetice, care vin, în opinia autorului, din preistorie până în prezent” (p. 468).

În prefața lucrării, prof. univ. dr. Ion Cuceu (Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca/ Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române) reține: „Colindele din Hațeg, cum bine a intuit autorul acestei monografii etnologice zonale, sunt larg cuprinzătoare motivic și se disting față de cele din alte vetre ale colindatului tradițional prin densitatea și profunzimea aderenței la stratul precreștin peste care s-au suprapus mai multe rânduri de influențe creștine, de <<vârste>> și <<consistențe diferite>>. Raul Constantinescu le-a ales atent și a reliefat consubstanțialitatea lor cu temele mari ale creștinismului cosmic, le-a pus în valoare mai bine decât alți cercetătorii anteriori, cu aceeași ardoare și stăruință ca marele filolog antecesor Ovid Densușianu sau ilustrul antropogeograf Ion Conea” (p. 11).

Volumul are inserate mai multe fotografii, hărți, comentarii, un rezumat pertinent, un glosar, indice de localități, indice de interlocutori, de culegători, note, observații și explicații, o bogată bibliografie. În mod evident, autorul a lucrat și a avut multiple relații spirituale cu foarte mulți oameni ai Țării Hațegului, pe care i-a cunoscut, ascultat, i-a încurajat, prestând o muncă dificilă dar și plină de satisfacții și bucurii. În rezumatul monografiei, Rau Constantinescu ne prezintă pe scurt această lucrare, o face cu multă rigoare, cu atenție, punând accent pe domeniile importante ale folclorului din Țara Hațegului. Sumarul este redat și în limba engleză pentru a introduce pe cititorul străin în universul de excepție din zona vizată.

Deschiderea de orizont în tărâmul folclorului din Țara Hațegului ne dezvăluie spiritualitatea oamenilor în timp și spațiu, dinamica și interferențele etnolingvistice străvechi și conservatoare, precum și tradițiile și obiceiurile permanente păstrate de oamenii din acest ținut mirific. După ce receptorul interesat a intrat în lumea aceasta, el va descoperi tradiții, eresuri, obiceiuri din fiecare anotimp, de la ritualuri de invocarea ploii la șezători, apoi colinde diverse și complexe și claca din satele locului, la ritualuri folclorice profunde cu ocazia diverselor sărbători legate de tradițiile creștine. Autorul analizează nedeile din Țara Hațegului, momentele importante din viața locuitorilor așa cum au rămas imprimate în mintea acestora, descântecele și practicile magice, apoi lirica populară – doinele, cântecele, strigăturile etc. Raul Constantinescu este atent cu epica populară, punând accentul pe balade diferite, pe epica populară în proză, abordând ghicitorile, proverbele și zicătorile, folclorul copiilor, jocurile de cuvinte, glumele, batjocurile, vorbele de rușine, exercițiile de pronunțare. Analiza este detaliată, autorul pătrunde în stratul spiritual al oamenilor din Țara Hațegului, de la naștere, căsătorie și până la moarte. Este o analiză intimă a vieții așa cum s-a manifestat în mod direct pe acest pământ. O călătorie prin viața oamenilor reali și dedicați.

Strigarea peste sat (primăvara) este o formă de judecată populară necesară într-o colectivitate rurală, când se fac focuri pe dealuri ca semn de început și lumină, se dau drumul la vale a mai multor roți înfășurate cu paie aprinse, luminând satul. Este un bilanț al vieții în sat. „Ca la o adevărată judecată a satului sunt strigate toate fetele și nevestele din sat, fiind luate în râs defectele și viciile acestora în diferite feluri de batjocuri la adresa lor, apoi se iau în râs gospodarii bețivi, mincinoși, leneși, lăudăroși, zgârciți, făloși etc., având ca scop îndreptarea năravurilor rele. Când sfârșesc, coboară noaptea în sat și deschid porțile unor fete cu comportări nepotrivite, sau le scot din țâțâni și le ascund prin apropiere. Dimineața tot satul vede și râde” (p. 37, Varianta Ștei, Inf. Bogdan Iustin).

Mai reținem, din viața oamenilor din Țara Hațegului, momentul nedeii. O perioadă specială din viața comunității, o practică veche, o sărbătoare tradițională, iar, o dată cu creștinismul, este sărbătorită împreună cu hramul bisericii din localitatea respectivă. În vechime, zeii erau celebrați pe înălțimile munților, locuri considerate sacre. În Țara Hațegului, unele nedei durau o săptămână. În Munții Țarcului există un vârf cu denumirea Nedeia (2150 m), locul unde satele apropiate își țineau evenimentul. Familiile se pregăteau cu pasiune pentru sărbătoare, făceau curățenie în ogradă, înnoiau casele, își cumpărau haine noi, asigurau alimentele și băuturile necesare, așteptau să sosească neamurile, prietenii, musafirii, toți fiind primiți cu bucurie de gazda care se implicase în sărbătoarea satului. O colectivitate se strângea la masa specială organizată cu ocazia nedeii, legăturile interumane se consolidau, viața era vie, oamenii se puteau privi în ochi, se cânta, se juca (dansa), o relație specială se refăcea sub semnul ospitalității sincere, marcând unitatea spirituală a oamenilor din aceste locuri (p. p. 197- 198).

Cântecele satirice au amprenta sincerității și voioșiei:

”- Și tu ești cam rău din fire/ Și nu ești harnic la iubire,/ Că de-ai fi o floare aleasă,/ Te-aș pune seara-n fereastră,/ Dar ești floarea spinelui/ Și inima câinelui” (Cântece satirice, Inf. Murar Sânziana, Cârnești, 74 ani în 1986, n. 1912).

Raul Constantinescu notează în rezumatul lucrării sale: „În ansamblu, antologia monografică <<Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului>> / `Ancient Traditions and Folkloric Creations from Hațeg County`/ valorifică bogata moștenire literară populară din această străveche vatră de cultură și civilizație românească, prezentând obiceiurile tradiționale de peste an, acordând o atenție specială bogăției și varietății colindelor din satele hațegane, momentele importante din viața omului, relevând accentuarea valorii etice constructive profund umane care le amprentează și care este evidentă și din creațiile poeziei populare lirice și epice bogate, specifice acestui inestimabil areal spiritual cu certă valoare literară, estetică și documentar-istorică” (p. 466).

Despre Țara Hațegului, Ion Pop-Reteganul are cuvinte speciale: „Frumos este Ardealul peste măsură, dar în el mai frumos este tocmai acest colț care din vechi și până astăzi se cheamă așa: Țara Hațegului…, că, deși e mică Țara Hațegului ea întrunește în sine tot ce Ardealul are mai bun și mai frumos; Țara Hațegului se poate numi cu drept cuvânt un Ardeal în miniatură” (Motto, p. 9).

Constantin Stancu

Mai 2017

*Raul Constantinescu, „Străvechi tradiții și creații populare din Țara Hațegului”, culegere monografică, 512 pagini, București: Editura Saeculum I.O., 2017, Colecția Mythos.

 

Categorii:CARTEA, CRONICĂ, HAŢEG

Constantin Stancu – Migranți fără bagaje… Lumea în mișcare, povestea care ne afectează

19 octombrie 2019 Lasă un comentariu

 

Comenzi la Editura Limes

 

Acțiunea romanului se referă la viața unor oameni dintr-o fostă localitate monoindustrială după ce societatea comercială, aparținând în principal statului, având capital majoritar de stat, a dat faliment și a fost lichidată. Viața își urmează cursul fără prezența mastodontului industrial. Acțiunea continuă narațiunea din romanul Vadul Ars, publicat anterior.

Localitatea unde se petrece bună parte din acțiune este Vadu Ars.

Vadul ars reprezintă o licență literară, istorică, socială, cu impact asupra vremii de tranziție prin care trec personajele cărții.

Personajele principale ale cărții sunt oameni obișnuiți aflați sub aripa destinului, umbriți de energii nebănuite.

Acțiunea din Vadu Ars redă cauzele pentru care migrează oamenii din orașele mici, foste monoindustriale și devenite libere (?). Cauzele fac parte integrantă din fenomenul migrației.

În astfel de zone oamenii nu pot face afaceri pentru a trăi, acestea sunt capturate imediat de patronii care domină locul. Ana Nor, un personaj central în roman, are toate condițiile să se realizeze, dar nu o poate face.

Pe de altă parte, omul a devenit marfă pentru alt om, cu încălcarea dreptului divin. Prostituata este marcată de clanurile care o controlează prin tatuajul aplicat, la fel ca la animale. În pădurile de lângă Vadu Ars oamenii sunt legați cu lanțuri și puși la muncă forțată. Angajații din localitate sunt legați de forțele economice de locul unde trăiesc, la fel ca în sclavagism, nu au altă soartă. Patronul îi controlează prin diverse metode, ei nu mai au timp de familie, cultură, activism civic, biserică etc. Fenomenul „biserici goale” apare și la noi.

„Plicul cu bani” este semnul puterii pentru cei care sunt în control prin forțele economice! La primărie politicienii se luptă la propriu pentru putere. Poliția nu mai are autoritate, Margareta, un alt personaj interesant, confiscă uniforma polițistului într-un exces de veselie și exuberanță etc.

Multele fapte și acțiuni reflectă vremurile pe care le trăim. Pe unitatea de timp oamenii suportă evenimente peste puterile lor de asimilare, oamenii sunt sufocați de ritmul vieții. Romancierul trebuie să reflecte această tendință a vremii. Migrația este o consecință a stilului de viață pe care-l trăiesc în unele zone ale țării oamenii. În 10-12 orașe mari din țară sunt condiții ca persoanele să nu migreze, dar e puțin raportat la numărul total al populației.

Dinamica din roman este preluată din teologie, acolo se analizează firul roșu al istoriei unui popor. Profeții descriu țara lor (Israel și Iuda) pentru a arăta de ce Dumnezeu îi va duce în Babilon etc.

Migrația este prezentă de-a lungul istoriei din motive economice și de resurse. Aceasta a afectat mintea oamenilor de-a lungul timpului. În vechime se practica pe larg canibalismul, sugerat în prezent de unii sociologi, motivat de faptul că în etapa următoare va urma o criză a alimentației și a apei. Dar migrația, în principal, afectează și mintea oamenilor prin stilul de viață, astfel că aceștia își pierd identitatea inițială, dobândesc o alta datorită efectelor produse de context.

În diaspora românii se înțeleg mai bine ca în patrie, se ajută, se încurajează.

Personajele creionează fenomenul migrației, atât în afara țării cât și în țară.

Ana Nor, fost avocat, migrant în Europa, femeie în căutarea unei vetre, bun tehnocrat, marcată de dispariția fostului prieten Ilie Talan, moartea lui suspectă nu a fost lămurită complet niciodată.

Gigi Zugravu, parlamentar, om de inițiativă, tată lui Bill Zugravu, cel care dă impuls politic vieții din localitate.

Bill Zugravu, artist profesionist, cântă la diferite evenimente organizate de partide, primării, oameni cu stare, un fel de hipster, personaj în căutarea fericirii, formând opoziția la lucrurile convenționale, cu potențial în realizarea unor lucruri mari, îndrăgostit de Margareta.

Ioan Jude, practician în insolvență, economist, fost jurnalist, implicat în viața economică a localității, cunoscător al tendințelor din politica locală, iubitor de cultură și istorie.

Ion Ardelean, fost director al combinatului din localitate, devenit important om de afaceri în domeniul agriculturii și comerțului cu produse agricole, cu potențial politic real în vremuri de tranziție, dispus să joace tare în zona socială.

Margareta, o tânără veselă, angajată la firma „Diversum” din Vadu Ars, mereu în căutarea fericirii normale într-o lume anormală.

Moise Buzatu, om de afaceri din localitate, implicat în viața socială, cu resurse de toate felurile, creator de locuri de muncă și tristeți, dovada vie că oamenii de afaceri români pot dinamiza viața dintr-o localitate de provincie.

Toma Bucur, profesor, autor de romane de aventuri vândute în străinătate, prietenul Anei Nor, om în căutarea fericirii și a cunoașterii prin aventura în lumi aflate în mișcare.

Radu Costin, pensionar, fost profesor, cunoscător al culturii și istoriei locale, păstrător al tainelor din Vadu Ars.

Ioan Hora, animatorului unui centru creștin, teolog, om în edificarea unei comunități utopice, specifice societăților marcate de cultura occidentală.

 

Migranți – oameni/ animale care migrează (conform Dexonline).

 

SALONUL HUNEDOREAN AL CĂRȚII – Deva, 16-19 octombrie 2019. Cărți, edituri, scriitori, cititori, bibliotecari, critici profesioniști și critici de ocazie, povestea zilelor de astăzi… Programul evenimentelor pe larg

14 octombrie 2019 Lasă un comentariu

 

PROGRAMUL EVENIMENTELOR:

https://www.bibliotecadeva.ro/evenim/viitoare/salon/salon/salon.html

Călătorii cu Marina Almășan: Tokyo, New York și alte mirări… Când lumea se mișcă de la est la vest, dictatura curiozității și a mișcării printre continente


Categorii:CARTEA, CĂLĂTOR
%d blogeri au apreciat asta: