BANII CARE SE DUC …

SCURTE NOTE ASUPRA CREANŢELOR CARE NU SE MAI ÎNCASEAZĂ

Executarea silită a debitorilor devine tot mai complicată pentru creditorii de bună credinţă.
Primele motive sunt legate de haosul din economie, mii de operatori economici nu au sediu, sau sediu expirat, nu au puncte de lucru înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului sau mandatul administratorilor a expirat, ori alte neregularităţi.
Incidentele de plată, respectiv refuzurile la plată înregistrate la Centrale Incidentelor de Plăţi din cadrul B.N.R. sunt tot mai numeroase şi chiar alarmante. Acestea sunt semne că debitorii nu au un patrimoniu stabil care să poată fi urmărit, nu au bunuri mobile sau imobile, nu au disponibil bănesc în conturile bancare, nu au avere, astfel nu se sting creanţele creditorilor activi din economie, prin plată, mai ales.
Baza de date a Oficiului Registrului Comerţului este relevantă, iar numărul de dosare aflate pe rolul instanţelor privitoare la încuviinţarea executării silite sau contestaţiile la executare sunt tot mai numeroase.
Executorii judecătoreşti sunt nevoiţi să închidă dosarele de executare silită şi să constate insolvabilitatea debitorilor, lipsa de avere a acestora şi să restituie titlurile executorii la creditori.
Creditorii, mai ales cei care deţin creanţe sunt 30.000 lei sunt puşi în situaţia de a nu putea aborda întotdeauna procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 359/21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a solicita intrarea în insolvenţă a debitorilor care nu-şi achită datoriile.
O presiune tot mai mare se pune pe activitatea creditorilor şi debitorii par a fi în avantaj, sau poate îşi desfăşoară activitatea în zona neagră a economiei, fără evidenţe şi fără să poată fi lichidaţi în ultima instanţă, ca sancţiune pentru o activitate incorectă. Cheltuielile legate de urmărirea debitorilor cresc, iar rezultatele scad. Acestea se reflectă în căderea economiei, în lipsa de capital de lucru şi în reducerea drastică a creşterii economice a creditorilor de bună credinţă.
Un alt fenomen negativ se înregistrează în zona penală a economiei, plângerile penale pentru înşelăciune şi alte infracţiuni economice nu au rezultatul previzibil, organele de cercetare penală declanşează cercetările şi procedura penală după un timp prea lung, chiar şi un an de zile de la data la care primesc plângerile, din lipsa de personal, de date şi logistică, etc. În acest mod debitorii de rea credinţă activează în economie într-o zonă proprie, nereglementată aproape, după bunul plac. Emiterea unei file cec fără acoperire a devenit o practică uzuală, iar biletele la ordin sunt emise continuu, fără a se asigura provizia bănească în conturile bancare, existând o aparenţă de normalitate a relaţiilor comerciale în economie, până când apare refuzul la plată din lipsă de disponibil.
Procedura medierii devine imposibilă în unele litigii comerciale, operatorii economici debitori nu au personal de specialitate şi nu au fonduri suficiente pentru ca această procedură să poată fi pusă în aplicare efectiv, cu rezultate minime, cel puţin.
Procedura prevăzută de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 870 din 14 decembrie 2009, pare a nu rezolva problema pe fond, vor avea loc întârzieri în recuperarea creanţelor de către creditori, debitorii se vor putea folosi de aceste prevederi legale pentru a întârzia plata datoriilor lor, costurile cu desfăşurarea procedurii speciale afectează patrimoniul debitorilor, oricum insuficient.
În faţa realităţii, fără un sprijin real din partea organelor statului – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Garda Financiară, în special – debitorii vor continua să activeze într-o zonă necontrolată efectiv nici de partenerii de afaceri, nici de organele judiciare, nici de instituţiile fiscale.
În faţa acestei realităţi, creditorul, pe baza actelor întocmite în dosarele de executarea silită, asta dacă au fost dispuşi să facă unele cheltuieli cu urmărirea debitorilor lor, vor proceda la scoaterea în afara bilanţului a prin Contul 8034 – Debitori scoşi din activ, urmăriţi in continuare.
„De menţionat semnificaţia acestei înregistrări: cu ajutorul acestui cont se tine evidenta debitorilor care au fost scoşi din activul unităţii, ca insolvabili sau dispăruţi, care, in conformitate cu dispozițiile legale, trebuie urmăriți in continuare pana la reactivare sau împlinirea termenului de prescripție.
In debitul contului 8034 „Debitori scoși din activ, urmăriți in continuare” se înregistrează sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruți, scoși din activ, iar in credit, sumele reactivate ca urmare a revenirii debitorilor la starea de solvabilitate sau sumele ale căror termene de urmărire s-au prescris.
Soldul contului reprezintă sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruți scoși din activ, nereactivate. „

În cazul în care intervine dizolvarea, lichidarea şi radierea debitorului care nu şi-a achitat datoriile sale către creditor, se impune efectuarea altor operaţiuni.
Ajustarea de valoare este înregistrata pentru a aduce creanța la valoarea probabil recuperabila. Conform Codul fiscal, art. 22 alin. (1) societatea are posibilitatea sa constituie provizioane pentru deprecierea creanțelor deductibile din punct de vedere fiscal in doua situații:
1. Alin. (1) lit. c) din articolul menționat anterior dispune ca sunt deductibile provizioanele constituite in limita unui procent de 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate intr-o perioada ce depăşeşte 270 de zile de la data scadentei;
3. nu sunt garantate de alta persoana;
4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
2. Alin. (1) lit. j) din articolul menționat anterior, dispune ca sunt deductibile provizioanele constituite in limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanța este deținuta la o persoana juridica asupra căreia este declarata procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atesta aceasta situație;
3. nu sunt garantate de alta persoana;
4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
Conform art. 138 din Codul fiscal, articol ce enunța situațiile in care baza de impozitare a TVA se ajustează, se va ajusta baza de impozitare, ceea ce poate fi un avantaj tardiv pentru creditor, un avnataj ce vine prea târziu şi care îl privează de lichidităţi. Astfel, conform lit. d) a articolului menționat, ajustarea TVA se face in cazul in care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate incasa din cauza falimentului debitorului.
Ajustarea este permisa începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, hotărâre rămasa definitiva si irevocabila. Conform normei de aplicare a Codului fiscal, ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugata este permisa numai in situația in care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de aceasta data, atunci când contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate si taxa pe valoarea adăugata aferenta consemnata in aceste facturi nu se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului.
Sunt situații diferite in ceea ce privește TVA:
1. se pronunța printr-o hotărâre închiderea procedurii de faliment a debitorului, hotărâre rămasa definitiva;
2. nu exista o hotărâre de închidere a falimentului, dar si in aceasta situație pot exista doua cazuri, după cum urmează:
2.1. când s-a declarat anterior intrarea in faliment;
2.2. când nu este declarată deschiderea falimentului.
In cazul in care exista hotărâre de închidere a falimentului rămasa definitiva si irevocabila, TVA se poate ajusta in favoarea contribuabilului, ceea ce înseamnă ca nu reprezintă un cost, o pierdere pentru societatea creditoare. Dacă nu există această situaţie, TVA devine o pierdere suportata de societate.
Indiferent de regimul fiscal al provizionului, conform Codului Fiscal, pierderea din creanța este deductibila daca, in conformitate cu art. 21 alin. (2), litera n), clientul aparține vreuneia din urmatoarele categorii:
1. o persoana fizica decedata si creanța nu poate fi recuperata de la moștenitori;
2. dizolvat, in cazul societăţii cu răspundere limitata cu asociat unic, sau lichidat, fara succesor;
3. înregistrează dificultatea financiare majore care ii afectează întreg patrimoniul (situații excepționale determinate de calamitați naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe si in caz de război).
Faţă de aceste realităţi veniturile la bugetul statului vor fi afectate pe viitor, în situaţia în care creditorii vor avea răbdarea necesară să gestioneze întregul fenomen privitor la creanţele care nu se pot încasa, iar dacă nu, vor intra şi ei în lanţul operatorilor economici aflaţi în dificultate, cu potenţial de insolvabilitate.
Constantin Stancu