Arhiva

Archive for the ‘POEMUL’ Category

Breaking news de mâine


Breaking news pentru absenți

Breaking news și timpul probabil,

au îngheţat vrăbiile, pocnesc precum păstăile,

e o noapte geroasă ca o dobândă

trasă cu forcepsul din statisticile băncii naționale…

Muncitorul se gândeşte la grevă și mai înjură o dată,

artistul  visează la naşterea lui Isus într-o iesle simplă,

căptușită cu ziare care promovează

mica publicitate și marea absență.

Breaking news și timpul probabil,

guvernanţii ascultă colinzi vechi

în timp ce socotesc posibilele voturi și

indemnizațiile speciale.

Din cer  cad oglinzi peste zăpada fragedă,

şomerul îşi pregăteşte cuţitul cumpărat la promoție,

taie din noapte o bucată –

timpul probabil și breaking news pentru absenți.

La ştirile sportive se anunţă noua campioană la fotbal,

un om cu o ghitară ţine albul deasupra zăpezilor,

pentru a nu se ridica la cer.

Televiziunea face publicitate morţii,

iar pe Facebook absenții dau like cu poftă…

C Stancu

Breaking news


Categorii:literature, POEMUL

Poeme de Adrian Botez: Pământul din oglinzi


HAIDUCUL

 

El e Haiduc de Spiță Veche

(Femeie rabdă doar din Toane…) :

sar – mii – Bogați – loviți de Streche

când îi înghesuie-n Bulboană

 

Averi nu strânge – Bani împarte

la cei Sărmani și fără Parte :

la Moara Veche-și face veacul

alăturându-și tot Săracul

 

Domnia Țării – tremurândă

(…Străină – Rea – Tare Flămândă !)

dă Aur la-Arbănași – Sodom

Pòteri să-l pună sub Osândă !

…dar el Nălucă-i ! – …nu e Om…

 

năprasnic – lovi Curțile chiar Ieri

dar n-a făcut-o pentru Fală :

El sparge Cheful la Boieri

dând lăcomìi pe Nicovală…!

 

…așa va fi – în veac – Haiducul

doborâtor de-Obraznici Vulpi :

Umili Pălmași de-i legi și-i scuipi

ți-arată  – El – Temei : BUTUCUL

 

…venit-au – iar – Vremi de Bejènii

striviți suntem – iar – de Vedènii :

ne-au potopit Străini – Viclènii

omoară-n noi Duh de Ectènii…

 

…Popor Sărac – născut Colinzi

arând Pământul din Oglinzi

își tot visează Dumnezeul

de pe Pământ – iar nu din Grinzi :

Credința-i luminează Greul…

 

Colò – -n Pădure și pe Munte

își joacă Murgul – iar – Haiducul

cu-Aureolă – iar – pe Frunte !

…tăiem Ciocoilor – Surtucul !

***

 

 

CĂTRE MIHAI SIN PĂTRAȘCU-VODĂ

 

Mihai sin Pătrașcu-Vodă – un Viteaz între Viteji

a murit când  –  toți românii  – de mult nu mai erau treji !

nici Opincă – nici Vlădică – nici Boieri (în Mâini cu Fier…)

n-au vegheat ca să nu cadă Capul Lui de Cavaler !

 

El unit-a toți Românii – nu spre Viață – ci spre Somn

și – de-atunci – ne rugăm Cristul să ne dea – iarăși – un Domn :

Domnul-Dumnezeu-de-Seară – și Pribeag pe-acest Pământ

să ne lumineze Calea – și spre Munți – și spre Mormânt !

 

un Domn-Dumnezeu-de-Seară – dar Zorind – din nou – spre DACI :

Uriași în Duh și-n Suflet  (…doar la Străchini – mai Săraci…)

cari să smulgă Dimineața – pentru veci – din Ceți și Crengi

                                                                                                                          

să ne-aducă – iar – spre Tronuri :  un Popor Măreț – de Regi !                   

…hai și-ntoarnă-te spre Patrii – SFÂNTULE IZVOR – MIHAIE

ca să iști – în Duhul nostru – iarăși – o Năvală de Pâraie !  

***

 

STAREA DE POET

 

Poetul adormi – cu Capul pe Scripca-i Ostenită…

de-ndată – Stol de Ciori – Ispită după-Ispită

s-au năpustit să stingă Lumea ASTA

să ferece – spre Ceruri – Senin-Sfântă Fereastra !

 

nu poți dormi – Poete : se-mprăștie Sori-Rime

și vei cânta cât Veacul – pân’ iar să fii în Tine…

Poet : Singura Strajă – la Iepurii ziși ”Lumi

singurul care știe de Leac și de Minuni !

 

nu mai dormi – Poete : când t-ei trezi – mahmur

și-ți vei relua Hrisovul-Scripca de Trubadur

afla-vei mii de Slove.. – …că ți le-a șters un Fur !

 

până la Moarte ești blestemat să cânți

 

iar Rimele-Armoniei – spre RAZĂ să descânți…

…ce Plată vei primi – la Slujba ta de Astru ?

Pietre zvârlite-n Spate – și-o Viață de Sihastru…

***

 Prof. Dr. Adrian Botez

Categorii:POEMUL

Eugen Dorcescu: Sub cerul Genezei… „Omul și-a ars destinul, s-a prefăcut în om de cenușă, o luptă teribilă se dă între spirit și carne/ trup, o bătălie a universului”


 

Sub un tavan de fulgere…

 

(Eugen Dorcescu, Sub cerul Genezei, poeme, 115 pagini,

Timișoara: Editura Mirton, 2017)

 

 

„Poemele reunite în antologia Sub cerul Genezei au forţa şi măreţia unor psalmi, strecuraţi de Poet în volumele publicate înainte de 1989, distribuiţi apoi, în număr mai mare, în poziţii-cheie, în volumele apărute după Revoluţie, în epoca în care Eugen Dorcescu şi-a scris cărţile «Paradisului său lăuntric».

Aceste poezii se pun reciproc în relief şi oglindesc, laolaltă, un parcurs de excepţie, acoperind patru decenii de viaţă şi de creaţie, în spiritul valorilor creştine” (Mirela-Ioana Borchin, Notă asupra ediției, p. 8).

 

Am citat din nota asupra antologiei de versuri aparținând lui Eugen Dorcescu, semnată de Mirela-Ioana Borchin ca sinteză a volumului de versuri prezent. Intitulată profund și exact, Sub cerul Genezei, antologia reunește, poate, cele mai bune poeme selectate din opera poetului, o radiografie în mișcare a lumii în care s-a zbătut, a suferit, s-a bucurat și a înviat autorul.

Versurile s-au decantat, curg cu rigoare și respect spre cititor, inspirația poetică se descoperă ca una care depășește starea celui care scrie sub presiunea destinului său. Avem în față o revelație personală literară bazată pe revelația generală dată omului în Scriptură.

Eugen Dorcescu ne invită în primele zile ale creației, într-un Rai neatins de lume și păcat, sub cerul de început, unic, picurat din Mâinile Divine. O priveliște neobișnuită, peisajul este unul spiritual, poetul vede și el cu ochi spirituali o lume dinamică, în expansiune spre un alt pământ și un alt cer.

Omul s-a înstrăinat de raiul dintâi, pământul a fost afectat de păcat, moarte, pământul a devenit, brusc, o colivie, a devenit prea îngust. Omul este obligat să simtă pe piele proprie căderea…

 

În neîncăpătoarea colivie a lumii,

învrăjbiţi, ne-nghesuim.

Căci nu suntém ce-ar trebui să fim

Şi lumea nu-i ce-ar trebui să fie.

 

Modelu-nfăţişat de Marea Carte

Ne e tot mai abstract şi mai străin.

Fiinţe purtătoare de venin,

Murim încet şi reproducem moarte (În neîncăpătoarea colivie…, p. 19).

 

Antologia este mai mult decât poezia ființei, este cartea unei relații speciale, omul având, la început, un destin unic, dar pierzând gravitația Edenului, a rămas sub puterea lui Dumnezeu, gol și descoperit, sub haloul morții fizice. Această relație se materializează literar prin relativitate: este/ nu este; poate/ nu poate; se arată/ nu se arată etc. Relativitatea se pliază peste ființa omului, certitudinea este la Creator.

 

Yah Elohim le rânduieşte toate,

El ştie până când şi până unde.

Degeaba-ntrebi: răspunde, nu răspunde.

Degeaba speri: ţi-arată, nu ţi-arată…

O, Domnul meu, de s-ar sfârşi odată! (O, Domnul meu!…, p. 21).

 

Modest și împăcat cu sine, poetul acceptă starea cu un realism consolidat prin suferință. Revelația particulară modelează mintea omului. Creația se arcuiește în natură, în vis, în moarte, în dragoste, în ritualul din biserică, în oamenii care sunt trimiși spre alți oameni, prin ploaia grea și densă care trimite la potop. Natura oglindește prezența divină, Eugen Dorcescu descrie cu atenție miracolul din aceasta, prin frumusețe, prin puritate, prin claritate…

Dumnezeu se relevă în univers, motivele biblice sunt asimilate în poezie, lumina are ceva tainic, ascunde mesajul fundamental pentru om, miracolul. Paradoxul se deschide în miracol, poetul nu redă valorile teologice fundamentale, pleacă de la ele, iată, le forjează în noi forme, fără a pierde esența.

 

Se întoarce

la acel întuneric profund,

absolut,

la acel întuneric perfect,

care-i însăşi lumina (Aici punem punct…, p. 24).

 

Omul și-a ars destinul, s-a prefăcut în om de cenușă, o luptă teribilă se dă între spirit și carne/ trup, o bătălie a universului.

 

În sufletu-mi nocturn şi luminos,

Eu însumi stau în stratul său de jos,

Pe când tot eu aş vrea să fiu, dar nu-s,

În străvezimea lumilor de sus.

 

Nu-s nici la mijloc. Nu sunt nicăieri.

Sunt un şirag de zboruri şi căderi,

O dâră sângerie în abis,

Scris şi nescris pe-al Duhului zapis.

Amestec sunt de bine şi de rău,

Desprins şi nedesprins de chipul Tău (În sufletu-mi nocturn şi luminos…,p. 39).

 

Stihiile care ating pământul și omul de pământ sunt un semn al puterii lui Dumnezeu, acesta intervine în istorie cu hotărâre și decisiv. Intervenția este una necesară, ea atrage ulterior binecuvântarea, răul este înfrânt de binele absolut. Puterea se exprimă prin Degetul lui Dumnezeu, realitate cruntă, o frântură din tavanul Capelei Divine, pictată sub inspirație de Michelangelo…

 

Aici e spărtura prin care

Providenţa inundă istoria,

aici, unde sângele pătează pavaje şi

ziduri, înroşeşte memoria.

Aici, unde sufletul contemplă

cu spaimă tavanul de fulgere,

ca pe-o dorită, teribilă, mântuitoare

mirungere (Degetul lui Dumnezeu…, p 32).

 

Eugen Dorcescu preferă să folosească Numele lui Dumnezeu în poeme așa cum apare în textul sacru inițial, în limba ebraică veche, semn că traducerea este și ea o neputință umană. Pentru inițiați, cei care studiază atent mesajul divin, fără a interveni la baza lui, numele au o importanță capitală, este numele absolut care nu poate fi blamat.

 

Bezna-i însăşi lumina

întoarsă spre sine,

concentrată-n tăria strălucirii

depline (Hallelu Yah, p.48).

 

Pentru că omul a fost creat după chipul și asemănarea Creatorului, atât îi rămâne, o dimensiune spirituală, trupul este pământ, trecător și neputincios. Acestea două, însă, țin specia umană la nivelul de sus, amprenta divină se poate percepe, dovedind existența lui Dumnezeu în eternitate. Două paralele care se întâlnesc doar în Dumnezeu…

 

Acestea două-s tot ce omul are

în timpul şi în spaţiul infinit.

Atâta numai: chip şi-asemănare (Chipul, p. 53).

 

Eternitatea este definită exact, Dumnezeu este Lumină și aceasta devine substanță a eternității, expresia este preluată din crezul creștin. În modul acesta, poetul, prin puține cuvinte, acoperă ani de căutări filozofice și teologice. Prezența divină este și un abis de lumină

 

Lumina –

substanţă

a eternităţii (Sub cerul genezei, p. 66).

 

Eugen Dorcescu abordează tema morții din perspectiva eternității, moartea mamei, moartea femeii iubite, bolnavul care suferă, atins de gheara rece a morții, nimic nu este refuzat. În fiecare țipăt declanșat de durere este un cui…unul căzut de la cruce…Absența se dovedește a fi prezență de primă mărime, una teribilă, greu de evitat. Dumnezeu aplică pedeapsa, el iartă, se face un salt…Există o destinație: Ierusalimul ceresc…Bătrânul simte că sufletul său este prins în trup, împotmolit în carne, un suflet aflat în exil…

 

Ne-existând, nu poate să se-ascundă.

Ne-existând, nu-şi neagă evidenţa.

Egale-i sunt teroarea şi clemenţa…

 

Absenţa e-o prezenţă mult mai cruntă,

Mai greu de îndurat decât prezenţa (Absența, p. 87).

 

Antologia este mult mai complexă, în notele de început Mirela-Ioana Borchin, redactor de carte, bună cunoscătoare a poeziei lui Dorcescu, explică o parte din valoarea acesteia. Antologia pune în lumină și temele principale ale operei: avatarul, relația cu marile religii, libertatea omului și libertatea poetului, arhi-amintirea, problema degradării umane și rezistența spiritului în fața căderii abrupte, frumusețea naturii în contrast cu ruina societății, cavalerul, arheul etc. Limbajul poeziei de față este unul deosebit, bazat pe rigoarea prezentării revelației personale, pe simplitate și profunzime. Cuvintele originale care au fixat lumea în cadrul istoriei sunt păstrate intacte, ca respect suprem pentru actul creației. Este și o dovadă a faptului că revelația este rigoare în stare pură. Orizontul spiritual al poeziei vine din atingerile cu textele Bibliei, din mesajul altor texte sacre, din cărțile fundamentale ale umanității. Biblia, pentru Eugen Dorcescu și pentru cei care înțeleg, nu este o carte religioasă, este una a adevărului, una a vieții și morții, a efemerului și a eternității. Toate în echilibru ținute de Iisus, ca punct fix în univers. Poetul are respect pentru ritualul religios, pentru tainele din biserică, însă el rămâne credincios relației sale cu Dumnezeu, așa cum am arătat mai sus.

Despre opera poetului au scris mulți prieteni, istorici literari, critici, pasionați de literatură, iubitori de frumos, atenți la sensul valorilor în vremurile din urmă. Toți au subliniat părțile tari ale creației sale, acestea fiind și părțile fragile, omul superficial nu va putea înțelege sensul istoriei.

Atenționarea poetului este una teribilă și liberatorie: „Ne revedem după Apocalipsă”. De remarcat punctul de la final, și nu semnul exclamării…

Lupta poetului cu sinele, cu destinul dur și cu suferințele pe care le-a îndurat, convertite în poeme, sunt fixate în poezia penultimă, Ioanitul, cavalerul se întoarce acasă, sub cerul originar. Poetul, ajuns pe prag, simte prezența divină prin realitatea curentă, continuă. Durerea și suferința sunt anulate de întoarcerea acasă. Contrariile se ating și nasc bucuria…

 

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,

Frumos și pur, la fel ca la-nceput.

Nici urmă n-a rămas din lănci și scut.

Din strigătul de luptă – o grimasă (Ioanitul, p.109).

 

 

Constantin Stancu

 

 

origine

Categorii:CARTEA, POEMUL

Vișin izolat în alb de aprilie


 

Bătrânul îndrăgostit

Am uitat de unde am plecat, nu știu unde voi ajunge,

doar o imensă oboseală, iată,

nu-mi mai pot duce trupul în spate…

O frunză rebelă cade pe gândurile mele,

nu știu dacă este toamnă sau doar vântul barbar,

aud sunete grele de aur frânt, în față e o ceață de argint, cuvinte miriapode se mișcă în memoria mea.

Ai putea să mă eliberezi de toate aceste

cu un simplu gest de femeie îndrăgostită,

ai putea să-mi șoptești la ureche

în ce an suntem, ce zi locuim,

ce anotimp asimetric străbatem…

Vine o locomotivă veche, cu abur, trece prin mine,

trage după ea nopțile ratate și

absențele de esență tare…

C Stancu

Categorii:POEMUL

Memoria anotimpului pierdut

17 decembrie 2019 Lasă un comentariu

Memoria în ciocul vrăbiei

 

Memoria în ciocul vrăbiei,

trece un profet ce a fost cândva muncitor cu ziua în patria lui…

 

Spune vorbe neînţelese pentru unii,

adună miracole, istorii, anotimpuri pentru un secol viitor,

se întoarce cu faţa spre părinţi iluzorii,

le vede umbrele pe ziduri deşi ei nu au existat,

îşi strigă copii cu nume ciudate de învins,

redescoperă scrierea veche

a omului care a încercat să spargă coaja oului de diamant

dintre aripile vulturului…

 

 

Profetul se spală pe mâini,

trasează pe nisip patria sa

şi intră curajos acolo

pentru a striga proorocia

care îl va transforma iar în muncitor cu ziua:

antimateria există, oamenii pot învia,

formula lui Einstein este corectă,

astăzi nu am bani pentru pâinea cea de toate zilele…

 

C Stancu

Categorii:POEMUL

Muzeul Ideii și alte expoziții la promoție

10 septembrie 2019 Lasă un comentariu

EI

 

Moto :

 

“ Un tăciune și-un cărbune,

Taci poet provincial,

Ca s-a reformat chestura

Și-ți duc versul la canal…”.

 

Ioan Evu – ”Doina reformată”

 

 

Ei.

 

Ei se-mbracă-n haine străine, first hand,

            se hrănesc cu alimente preparate după o rețetă străina,

                        se iubesc după o moda străina,

                        vorbesc între ei la telefoane străine,

                        se salută în limba engleza,

                        au amintiri comune din Germania,

                        sau Insulele Marshall,

 

                        dar se-n-jură sănătos românește…

 

 

                        Ei

                        urinează la temelia casei de lemn,

urina lor inflamabilă aprinde

 

                        Muzeul Satului,

Muzeul Omului,

 

                        Muzeul Ideii,

 

                        se visează miniștri cu papion și teniși de cauciuc,

                        pregătiți să valseze cu televizorul, cu tableta și celularul inteligent;

                       

          ei,

                        născuți de MAMA MOARTE…

                       

          ei,

                        vor fi înmormântați într-un țipăt,

într-un pământ de plastic recuperat din jurămintele lor…

 

 

 

C Stancu

Categorii:ISTORIA, POEMUL

Hațeg… Călătorii de vacanță și legende



 

Poemul



Ţara Haţegului







În august satele se înalţă-n văzduh

pe aripile raţelor sălbatice,

atunci stejarii trag prin rădăcini

până în frunze oasele celor care au fost.




O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă

şi o alta pe cealaltă aripă zboară,

zimbrii pasc vocalele ierbii,

înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,

până metalul sună frumos

ca un suflet cântând în ninsoare,

ridici ochii, o clipă, spre femeile

cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.




Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,

mai curată ca sufletul fecioarelor

pregătite pentru ritual la Kogaionon,




te retragi în munte,

înţelegi puterea macilor

de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...




C Stancu
Categorii:HAŢEG, POEMUL

Mai mult decât o lectură, aventura cunoașterii cu istoria companiei MICROSOFT… Cum s-a schimbat lumea, cum ne-am schimbat, revoluția informatică!


 

Un poem pe Internet

 

Poetul lasă poemul să navigheze în contra curentului

ca peştii spre izvoare,

Internetul este un mare ocean care trebuie străbătut,

toţi ştiu că-l traversează, simt asta, se bucură în plină mişcare,

nu este niciun port, doar poeme în mişcare.

 

Prietenii, barbarii, cărătorii de bagaje,

văzătorii comentează poemul, parcă ar fi al lor,

pun idei, gânduri, sensuri cu piper,

admiră sexul poemului, ori abstinenţa metaforei,

el creşte, devine Pluta Meduzei…

 

Undeva, poetul suferă de sete, priveşte apa amară şi sărată,

 

poemul nu-i mai aparţine, nu aparţine nimănui,

 

este poemul fără autor, traversează totul, nimicul, tăcerea și țipătul de pe pod…

 

C Stancu

Categorii:CARTEA, POEMUL

Hațeg – Podul vechi, salt peste timp și ape




A fost o cetate










Aici a fost o cetate,

umbra străjerilor se vede sub ierburi transparente,

umbră verde păstrată până la învierea pietrelor,

atunci vor vedea: oameni trecând pe lângă oameni,

oameni trecând prin oameni,

amestec de mâini, ochi, carne putredă,

gândurile vor fi separate,

apoi clonele gândurilor…







Consoanele vor fi minerale, pustiul, locul de unde încep toate:

şerpi veninoşi, focul ce arde marginea cămăşii,

apa ca o iluzie,

în memorie va exista un cordon ombilical

ce ne va lega de toate,

ideea va străbate piatra pentru a se întrupa…




Infinitul trece prin urechea profetului…




Când vine seara lumina se retrage

în lucrurile banale ale zilei,

umbra cetăţii naşte o nouă ştiinţă: geometria absenţelor…







Eroii care nu s-au născut au rezistat realului,

s-au luptat cu durerea cărnii,

cu lacrimile îngerilor.




Ei sunt îmbrăcaţi în ochi,

totuşi realitatea ca un fulger

între ochii străjerilor şi marginea lumii…



C Stancu
Categorii:HAŢEG, POEMUL

Țipete la promoție și ninsoarea mov. Asfaltul se topește sub privirile tale


Te văd

 

Te văd și eu: stai în ploaie și taci, poate se va schimba ceva în bine și va ninge mov, ca în telenovele turcești.

 

Te văd: nu ai alternative la globalizarea manifestanților, toți țin deasupra capetelor umbrele negre

în locul umbrelelor roșii.

 

Te văd: privești spre mall-ul care arde artistic,

după un trend nou, acolo înfloresc țipete la promoție.

 

Te văd: corupția nu există, doar moda bicicliștilor

care îndrăznesc să circule alături de marile

trenuri auto pe autostrăzile patriei.

Ele transportă mari cantități de libertate din

Vestul Europei în Estul Europei, au inscripționate

mesaje de Crăciun,

scrise cu litere mari și albe, pun totul sub roțile de ultimă generație, bune și vara și iarna și pe vreme de criză.

 

Stai, nu râvni la femeia care trece, are un singur pantof, este însărcinată, va naște gemeni, în compensație cu Turnurile Gemene care au fost mutate în Rai

cu două avioane de mare tonaj.

Da, citește mesajele de Crăciun, chiar dacă acum e vară și asfaltul se topește sub privirile tale…

 

C Stancu

Categorii:POEMUL

Toate drumurile încep la Ierusalim









Am să ies din pielea mea, e mai simplu

să fiu natural, singur între un viitor și altul,

să-mi aleg viitorul cum femeile

boabele de fasole în Primul Război Mondial.




Am să intru în faptele mele, ca un erou la Sarmizegetusa, 

fapte înșiruite de la un capăt al altuia

în lumea aceasta pipăită cu ochii lui Homer.

Am nevoie de un timp bun, un timp bio,

nu de timp sintetic.

Totul trebuie străbătut cu atenție,

drumurile încep întotdeauna de la Ierusalim și

ajung într-un loc pe care nu l-am gândit înainte.

Pe drum nu ni se tocesc picioarele,

privirea nu se tocește, pe drum ajungi să vorbești 

limba dușmanilor tăi și ei se miră și

își luau libertatea de a trage cu pușca

spre peronul gării din care trenurile au alunecat 

în tablourile lui Adrian Ghenie.
Categorii:POEMUL

Îmbrățișare sub castani


În acest parc nesfârşit, atins de aripa brumei,            

sub castani uriaşi prin rădăcinile cărora           

se-ntorc păsări migratoare din ţările sudului,            

sub castani uriaşi se-ntâlnesc indragostiţii.           

Se-mbrăţişează, îşi ating trupurile de parca nu ar exista alte trupuri pe lume, de parcă ar exista o criză mondială de trupuri tinere…

Ei îşi descoperă trupurile cu brutalitate, cu violenta,            

ei sunt migratori dintr-un trup in altul,           

sunt monolitici, sunt de piatra melodioasă,            

descoperă efemera eternitate,  

curgerea lina dinspre  trup spre memorie,       

de la memorie la frunza de castan,  

acolo unde suferința lasă urme de aur pur…

 

C Stancu

Categorii:EVENIMENT, POEMUL

Breaking news: Eminescu


Biopoeme crescute lent

 

 

Dragi poeți, lumea vă va urî cu stil pentru că și pe Eminescu

l-au urât întâi. Voi nu mai sunteți băieții de gașcă,

lumea nu mai citește poeme cu ritm și rimă de import,

nu mai citește poeme în proză,

caută europoeme corecte estetic, politic,

biopoeme crescute lent.

 

Dacă pe Eminescu l-au otrăvit, vă va veni și vouă rândul,

dacă i-au trecut cuvintele prin mașina de tocat carne,

nu vor scăpa nici vorbele voastre.

 

Cum vă zic, lumea vă urăște, voi nu aveți telecomenzi în mâini, voi purtați în pumni cuvinte sângerânde.

 

Acolo unde locuiește un poet, el își scrie poemele pe zidurile apartamentului de la etajul zece,

sunt poeme cu balcon și aer condiționat.

 

Atât vă mai zic:

Nu pe voi vă urăște lumea, nici pe Eminescu,

sunteți cu toții mărci industriale precum numele sfinților

din zilele de pe urmă.

Lumea urăște pe fabricantul de cuvinte,

pe angrosistul de vorbe, pe agentul de vânzări,

pe vindecătorul care are o ambulanță,

plină cu acele cuvinte de lux, cu diacritice.

 

C Stancu

Din volumul Breaking news pentru absenți

Categorii:POEMUL

Calul, un animal simplu… Trece pe câmpia războaielor


Cal pe o monedă veche









Calul e un animal simplu,

verdele trece prin el ca umbra unui secol,

picioare lungi asemenea oaselor mării,

răsuflarea precum trupul Anei topindu-se între cărămizi,

doi ochi unde amurgul îşi risipeşte petale,

buzele de oţel în care se înţepenesc ierburi sălbatice care n-au putut deveni cuvinte...








Calul e un animal simplu, poate a fost cândva om,

ne înţelege războaiele şi nervii,

răbdător, rămâne mereu al doilea,

nu traversează deşertul, cocoaşă îi poate fi umbra unui soldat,

scheletul a evoluat din scheletul ploii,

fuga asemeni ecoului...






Calul e un animal simplu,

doarme pe o monedă veche, uriaşă,

cum se bătea la început de prinţii deşertului,

picioarele îi atârnă peste marginea aurită...



C Stancu
Categorii:POEMUL

O LIMBĂ – UN NEAM. Târgoviște – Chișinău – Cernăuți – Alba Iulia. Cetăți ale spiritualității românești (Antologie de poezie). Realizatori: Mihai Stan (coordonator), Victor Petrescu (Târgoviște), Acad. Mihai Cimpoi, Iulian Filip (Chișinău), Acad. Vasile Tărâțeanu, Mircea Lutic (Cernăuți), Aurel Pantea, Ion Mărginean (Alba Iulia), Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2018. În unire e tăria poeziei!

15 decembrie 2018 Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: