Arhiva

Archive for the ‘POEMUL’ Category

O săptămână cu Iisus în Piața Centrală


(Fragment)

Există piaţa centrală, acolo toate au preţ,

se vând alge, plante, saltele,

chiar şi banalul pătrunjel,

acolo e scris preţul corect, în arginţi,

pe tabla de lut, îndelung lucrată şi parafată de sigiliu imperial,

nimic în plus, nimic în minus,

precum în codul genetic.

 

E ultima zi în care ai putea fi liber,

ca o sămânţă purtată de vânt

de pe un continent pe altul,

purtând în sine arborele,

apoi ultima cină,

câte zile atâtea pâini,

câte pâini atâţia prieteni care te cunosc.

 

 

Ultima săptămână,

bibliotecile ca pântecul femeilor însărcinate,

pregătite să nască…

 

C Stancu

Anunțuri
Categorii:POEMUL

21 MARTIE – ZIUA POEZIEI. Oameni și cruci… Geamantanul cu poeme


Oameni și cruci

 

Cruci pentru toate mărimile posibile de eroi, pregătite pentru oameni vii,

telescopice, elastice, cu sisteme de prindere, cu șuruburi și piulițe,

cu gheare metalice, pentru ca individul să fie bine fixat acolo, sus,

să fie văzut din toate pozițiile, din toate timpurile.

 

Poziția pe cruce este bine calculată,

nu se vor abate nici un milimetru de la planul stabilit.

 

Cruci moderne, pliabile, putând fi montate la intersecții, prin parcurile

din care au fost evacuați ultimii corbi,

lângă fântâni arteziene care mișcă apa și lumina după o muzică secretă.

 

Cruci bune, solide, bine scoase la strung sau la freză,

ori imprimante 3 D.

Individul acomodabil trebuie să fie dezbrăcat de hainele sale,

de ideile sale, de sentimentele sale –

 

gol pe crucea pliabilă și telescopică.

 

Se vor putea vedea toate membrele sale, toate organele sale,

oricum toți avem un Big Brother de unică folosință,

mereu atent la proceduri, la borduri și la boli.

 

Cum vă zic: Individul va fi pus gol pușcă

pe crucea lui cea mai confortabilă și

toți vor explica în detaliu cum pe un om

îl poți cunoaște după lumina care, iată, cade

de undeva de jos sau dintr-o parte.

 

Cum vă zic: Lăsați ștergarele înflorate în jurul coapselor,

e dezbrăcat și e vid pe crucea Sa de toate zilele…

 

 

C Stancu

Categorii:GÂND, literature, POEMUL

Șapte dimensiuni pentru cel flămând…


Exist în şapte dimensiuni deodată,

exist şi parcă sunt  singur

în fiecare dimensiune.

Tu te apropii ca o ninsoare în Cuvânt,

într-una din aceste dimensiuni…

Eu te aştept, mai pur, mai alb,

e şi o nălucă albastră

fugită din tabloul ce se va picta

într-un secol viitor cu geometrii divine…

Deasupra capetelor noastre

va fi oraşul, un pumn de orez umed…

Exist în şapte dimensiuni deodată,

suferinţa este intr-una din aceste dimensiuni,

în cea de a şaptea dimensiune

sunt aşteptat la Cina cea de taină.

C Stancu

Categorii:POEMUL

Constantin Stancu: Poeme dintr-un timp aproximativ


Sursa: Revista „Contraatac”, nr. 38/2017

Redactor șef: Adrian Botez

Categorii:POEMUL

Primăvara ca o pecete

22 Februarie 2017 Lasă un comentariu

Semne

Primele semne ale primăverii,

totul ia forma trupului tău

de femeie tânără,

e un  miracol,

ceva se ridică din pământ,

umbra ta sau anotimpul care a fost,

ghioceii – picuri de sânge alb pe o lume sângerândă…

 

000054

 

Categorii:POEMUL

Un semn: Muntele din cer

20 Decembrie 2016 Lasă un comentariu

Muntele din cer

 

 

Cele o mie de epistole pe care nu le-am scris

 

în cei o mie de ani de odihnă,

 

mă urmează ca un halou de cuvinte,

 

e un furnicar de vorbe nescrise

 

pregătit să mute muntele din cer în celălalt cer.

 

 

Poemul ca o lacrimă pe umărul Tău, Doamne!…

 

 

 

 

 

 

IMG_20150828_142239

 

Categorii:POEMUL

Trandafirul galben. Toamna în Țara Hațegului…

28 Septembrie 2016 Lasă un comentariu

img_20160925_160048

 

Pe străzile din Bizanţ trece îngerul

cu lanţul său de aur,

dimineaţa, ca o fiinţă, vine în vârful picioarelor,

înfloresc pomii când îi atinge.

 

Cineva inventează culorile ca pe soldaţi

în armurile sunetului.

 

Îngerul complică mereu lucrurile în Bizanţ,

argintul intră-n clopotele mari sub care

se odihneşte cerul ca un animal marin.

 

În Bizanţ îngerul atinge coroana de oţel

a împăratului şi ea înfloreşte pe fruntea lui,

nu-i o minune, e doar transformarea

întunericului în substanţă.

 

O dâră de sânge curge pe vitralii nedefinite, mişcătoare,

incomodă dâră de sânge ca o funie sonoră.

 

În Bizanţ unii văd o corabie eşuată

pe acoperişul catedralei,

cu prora înfiptă-n aureolele sfinţilor de sticlă,

legănându-se în liniştea lunii de april,

în labirintul miresmei florii de liliac…

 

Intri în visul fecioarei ca-ntr-o catedrală,

mintea ţi se face imperiu.

Categorii:FOTO, GÂND, POEMUL
%d blogeri au apreciat asta: