Arhiva

Archive for the ‘POEMUL’ Category

Muzeul Ideii și alte expoziții la promoție

10 septembrie 2019 Lasă un comentariu

EI

 

Moto :

 

“ Un tăciune și-un cărbune,

Taci poet provincial,

Ca s-a reformat chestura

Și-ți duc versul la canal…”.

 

Ioan Evu – ”Doina reformată”

 

 

Ei.

 

Ei se-mbracă-n haine străine, first hand,

            se hrănesc cu alimente preparate după o rețetă străina,

                        se iubesc după o moda străina,

                        vorbesc între ei la telefoane străine,

                        se salută în limba engleza,

                        au amintiri comune din Germania,

                        sau Insulele Marshall,

 

                        dar se-n-jură sănătos românește…

 

 

                        Ei

                        urinează la temelia casei de lemn,

urina lor inflamabilă aprinde

 

                        Muzeul Satului,

Muzeul Omului,

 

                        Muzeul Ideii,

 

                        se visează miniștri cu papion și teniși de cauciuc,

                        pregătiți să valseze cu televizorul, cu tableta și celularul inteligent;

                       

          ei,

                        născuți de MAMA MOARTE…

                       

          ei,

                        vor fi înmormântați într-un țipăt,

într-un pământ de plastic recuperat din jurămintele lor…

 

 

 

C Stancu

Reclame
Categorii:ISTORIA, POEMUL

Hațeg… Călătorii de vacanță și legende



 

Poemul



Ţara Haţegului







În august satele se înalţă-n văzduh

pe aripile raţelor sălbatice,

atunci stejarii trag prin rădăcini

până în frunze oasele celor care au fost.




O mierlă cu o melodioasă coroană pe o aripă

şi o alta pe cealaltă aripă zboară,

zimbrii pasc vocalele ierbii,

înveţi cum se bate tăişul coasei, pe îndelete,

până metalul sună frumos

ca un suflet cântând în ninsoare,

ridici ochii, o clipă, spre femeile

cu trupul mirosind a brad şi veşnicie.




Vine şi dimineaţa mai tăioasă ca ochiul lupoaicei,

mai curată ca sufletul fecioarelor

pregătite pentru ritual la Kogaionon,




te retragi în munte,

înţelegi puterea macilor

de a urca în insomniile statuilor de la Sarmizegetusa...




C Stancu
Categorii:HAŢEG, POEMUL

Mai mult decât o lectură, aventura cunoașterii cu istoria companiei MICROSOFT… Cum s-a schimbat lumea, cum ne-am schimbat, revoluția informatică!


 

Un poem pe Internet

 

Poetul lasă poemul să navigheze în contra curentului

ca peştii spre izvoare,

Internetul este un mare ocean care trebuie străbătut,

toţi ştiu că-l traversează, simt asta, se bucură în plină mişcare,

nu este niciun port, doar poeme în mişcare.

 

Prietenii, barbarii, cărătorii de bagaje,

văzătorii comentează poemul, parcă ar fi al lor,

pun idei, gânduri, sensuri cu piper,

admiră sexul poemului, ori abstinenţa metaforei,

el creşte, devine Pluta Meduzei…

 

Undeva, poetul suferă de sete, priveşte apa amară şi sărată,

 

poemul nu-i mai aparţine, nu aparţine nimănui,

 

este poemul fără autor, traversează totul, nimicul, tăcerea și țipătul de pe pod…

 

C Stancu

Categorii:CARTEA, POEMUL

Hațeg – Podul vechi, salt peste timp și ape




A fost o cetate










Aici a fost o cetate,

umbra străjerilor se vede sub ierburi transparente,

umbră verde păstrată până la învierea pietrelor,

atunci vor vedea: oameni trecând pe lângă oameni,

oameni trecând prin oameni,

amestec de mâini, ochi, carne putredă,

gândurile vor fi separate,

apoi clonele gândurilor…







Consoanele vor fi minerale, pustiul, locul de unde încep toate:

şerpi veninoşi, focul ce arde marginea cămăşii,

apa ca o iluzie,

în memorie va exista un cordon ombilical

ce ne va lega de toate,

ideea va străbate piatra pentru a se întrupa…




Infinitul trece prin urechea profetului…




Când vine seara lumina se retrage

în lucrurile banale ale zilei,

umbra cetăţii naşte o nouă ştiinţă: geometria absenţelor…







Eroii care nu s-au născut au rezistat realului,

s-au luptat cu durerea cărnii,

cu lacrimile îngerilor.




Ei sunt îmbrăcaţi în ochi,

totuşi realitatea ca un fulger

între ochii străjerilor şi marginea lumii…



C Stancu
Categorii:HAŢEG, POEMUL

Țipete la promoție și ninsoarea mov. Asfaltul se topește sub privirile tale


Te văd

 

Te văd și eu: stai în ploaie și taci, poate se va schimba ceva în bine și va ninge mov, ca în telenovele turcești.

 

Te văd: nu ai alternative la globalizarea manifestanților, toți țin deasupra capetelor umbrele negre

în locul umbrelelor roșii.

 

Te văd: privești spre mall-ul care arde artistic,

după un trend nou, acolo înfloresc țipete la promoție.

 

Te văd: corupția nu există, doar moda bicicliștilor

care îndrăznesc să circule alături de marile

trenuri auto pe autostrăzile patriei.

Ele transportă mari cantități de libertate din

Vestul Europei în Estul Europei, au inscripționate

mesaje de Crăciun,

scrise cu litere mari și albe, pun totul sub roțile de ultimă generație, bune și vara și iarna și pe vreme de criză.

 

Stai, nu râvni la femeia care trece, are un singur pantof, este însărcinată, va naște gemeni, în compensație cu Turnurile Gemene care au fost mutate în Rai

cu două avioane de mare tonaj.

Da, citește mesajele de Crăciun, chiar dacă acum e vară și asfaltul se topește sub privirile tale…

 

C Stancu

Categorii:POEMUL

Toate drumurile încep la Ierusalim









Am să ies din pielea mea, e mai simplu

să fiu natural, singur între un viitor și altul,

să-mi aleg viitorul cum femeile

boabele de fasole în Primul Război Mondial.




Am să intru în faptele mele, ca un erou la Sarmizegetusa, 

fapte înșiruite de la un capăt al altuia

în lumea aceasta pipăită cu ochii lui Homer.

Am nevoie de un timp bun, un timp bio,

nu de timp sintetic.

Totul trebuie străbătut cu atenție,

drumurile încep întotdeauna de la Ierusalim și

ajung într-un loc pe care nu l-am gândit înainte.

Pe drum nu ni se tocesc picioarele,

privirea nu se tocește, pe drum ajungi să vorbești 

limba dușmanilor tăi și ei se miră și

își luau libertatea de a trage cu pușca

spre peronul gării din care trenurile au alunecat 

în tablourile lui Adrian Ghenie.
Categorii:POEMUL

Îmbrățișare sub castani


În acest parc nesfârşit, atins de aripa brumei,            

sub castani uriaşi prin rădăcinile cărora           

se-ntorc păsări migratoare din ţările sudului,            

sub castani uriaşi se-ntâlnesc indragostiţii.           

Se-mbrăţişează, îşi ating trupurile de parca nu ar exista alte trupuri pe lume, de parcă ar exista o criză mondială de trupuri tinere…

Ei îşi descoperă trupurile cu brutalitate, cu violenta,            

ei sunt migratori dintr-un trup in altul,           

sunt monolitici, sunt de piatra melodioasă,            

descoperă efemera eternitate,  

curgerea lina dinspre  trup spre memorie,       

de la memorie la frunza de castan,  

acolo unde suferința lasă urme de aur pur…

 

C Stancu

Categorii:EVENIMENT, POEMUL
%d blogeri au apreciat asta: