Arhiva
PILDELE, VERSURI DE EUGEN DORCESCU – FRAGMENT
Din toate câte trebuie păzite,
Tu inima să ţi-o păzeşti mai tare.
În ea se află tainica vigoare
A lucrurilor vii şi tăinuite.
Nu inima ce-o pomenesc poeţii
Acei poeţi ce râd uşor sau plâng),
Ci inima în rostul ei adânc
De sursă, de izvorniţă a vieţii.
(4,23)
*
Vei auzi în lume câte toate.
Dar să nu-ţi ieşi din minţi. Tu să rămâi
Cum ai pornit, pe drumul tău dintâi.
La dreapta sau la stânga nu te-abate,
Ci umblă pe cărările-nvăţate
Din Cartea ce-o păstrezi la căpătâi.
(4,26-27)
*
Nu fi între aceia ce dau mâna
Punându-se chezaşi pentru străini,
Pentru vecini sau pentru nevecini,
Uitând că datoria e stăpâna
La care vor sluji. E-un domn hain.
Dacă n-ai bani, de ce te învoieşti
A fi garant la datorii străine?
Făcând aceste gesturi nebuneşti,
Vei pierde si-aşternutul de sub tine.
(6,1; 11,15; 20,16; 22,26)
CONTINUARE PE BLOGURILE
Blogroll
ISTORII
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
- ianuarie 2012
- decembrie 2011
- noiembrie 2011
- octombrie 2011
- septembrie 2011
- august 2011
- iulie 2011
- iunie 2011
- mai 2011
- aprilie 2011
- martie 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- noiembrie 2009
- octombrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iulie 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
NORUL
SEMN
- România, cartea de vizită. Patrimoniul românesc
- Revista „Cervantes”, nr. 27/2020. Semnal, sumar, redacția
- Ultimele zile! America și restul lumii. Peisajul spiritual vechi și nou – Oamenii vor fi sălbatici și împotriva binelui!
- Un zâmbet pentru fiecare. Florentin Smarandache și umorul care bate pandemia! „Viata e trista la noi, în schimb salariul e hazliu”
- Theodor Damian: Pandemie și credință
- Revista „Climate literare”, nr. 132/2020. Pace ție, cititorule! La Mulți Ani! Semnal la început de an…
- Sărbători curajoase și limpezi! Nașterea Mântuitorului și Anu Nou în hainele bucuriei!
TEXTE ŞI PRETEXTE
PAGINILE
- A BOTEZ
- About
- APOCALYPSIS
- BADIU IANCU, MONOGRAFII HAŢEG
- BARB
- C STANCU
- Cornel Nistea
- CREDO
- DORCESCU
- EDITURA CRONOLOGIA SIBIU
- EPISTOLA
- Etemenanki
- EVU
- GÂND
- HAŢEG
- HURUBA
- LITERATURA
- LITERATURA DE HUNEDOARA
- MARAFET
- MOISE
- NELU EVU
- NORD
- NOTE LITERARE
- Operaţia
- PARADOXISM ŞI UMOR şi Florentin Smarandache
- PATRIMONIUL ROMÂNESC UNESCO
- POEM
- PRACTIC
- PRIETEN
- PSALM
- RADU IGNA
- REVISTA HATZEG
- ŞTEFI
Etichete
Lumina…
Etichete
Cele mai bune articole și pagini
- REVISAL: MODEL DECIZIE PERSOANĂ DESEMNATĂ DE ANGAJATOR
- Steagul... Drapelele şi steagurile vor fi aşezate în următoarea ordine: drapelul României, drapelul Uniunii Europene, steagul judeţului şi, după caz, steagul propriu al unităţii administrativ-teritoriale
- REVISTA "DISCOBOLUL" - ALBA IULIA, REDACTOR ŞEF AUREL PANTEA PREŞEDINTELE FILIALEI USR ALBA - HUNEDOARA
- Crucea, versete din Noul Testament... Semn şi biruinţă!
- Biblia în Versiune Actualizată. Câteva date şi argumente de la Viorel Silion...
- PARADOXISM ŞI UMOR şi Florentin Smarandache
- Nichita, o carte de Nicolae Băciuţ - Cu colţul inimii, sau 80/30/2013...
- FOSTUL TEATRU NAŢIONAL. Bucureşti, Calea Victoriei, lângă Palatul Telefoanelor. Vederi de altădată!
- Poezia religioasă românească. Ioan Alexandru - Nunta. Serial de Maria-Daniela Pănăzan
- Poezia religioasă românească, un gând de sărbători de la Maria-Daniela Pănăzan