Arhiva

Posts Tagged ‘POEMUL’

Aur şi zgură

7 Septembrie 2013 Lasă un comentariu

Orbirea

Scrie într-o vreme când nimeni nu citeşte,
orbirea este cea mai bună activitate –
ieşi din istorie şi nu ştii,
zgura se revarsă pe străzi,
aur adânc îngropat în aureolele sfinţilor…

Roşia Montana?

Anunțuri
Categorii:literature Etichete:

Mâna Ta…


PSALM

Mâna Ta mă ocroteşte, Doamne,
Duhul Tău mă înconjoară,
Intunericul în fiecare noapte,
Face lumina să răsară…

Doamne, mă cunoşti de aproape,
Tu mă cercetezi cu răbdare,
Mă duci blând lângă ape,
Mă salvezi de furtuni, pe mare…

Îmi ştii toate drumurile,
Imi ştii gândul, fulgerător,
Din vecuri rămân fumurile,
Muritorul se face nemuritor…

Constantin Stancu

Poem de duminica

Categorii:literature Etichete:

Geometrie divină


GEOMETRIA DIVINĂ

Între un asfinţit şi altul, e o unitate de măsură,
o simplă trestie de aur între un asfinţit şi altul,
patru tineri ţin în pumni taina, au umeri de aur şi lacrimi în ochi,
ce geometrie între o zi şi alta, între un veac şi altul!…
Ce echilibru între o privire şi alta!
– când ne privim din clipe diferite,
ori chiar din dimineţi diferite…

…învăţăm ce-nseamnă cele patru dimensiuni şi ne realizăm limitele, biruitori,
iar în grădină, firul de lalea îşi leagănă roşul de sânge
deasupra brazdei,
ca o rană…

Constantin Stancu

Categorii:literature Etichete:

ADIO, LUI NELU TEPELEA, DE LA EUGEN EVU. Martie si poezia inlacrimata…


De adio

Lui Nelu Ţepelea in memoriam

Doru-mi-i de ce mă doare
Scuturîndu-mi pe ninsoare
Sângele, cel ultim sfânt
Cântecul, cel ultim sfânt…

Ceva-n lume-i spre sfârşit..
Să renască-n cea murit
Să renască-n ce-a murit.

Gând se face, auzit,
Umbra norului zdrobit
Să reintre-n piatră
Viul, rob născut iubit,
Fiica- fiul mult- dorit…
Îngerimea-n om lovit
Îngerimea-n om sfinţit:
Au promis dar n-au venit
Au promis dar n-au venit.

Aina- Daina, orb misterul
Zdreanţa purpurei, bălaur
Când îngenunchiase Cerul
Din splendoare-n frig de aur.

Gând se face auzit
Moartea ce din spate sare,
Drumul cel din zeu umbrit
Răsucit cu solzi şi giare

Frate vânt frate mai mare
Asuprit de gelozia
Care ne-am mâncat fetia
Dinainte de născare

Hău din elemente greu
De ubicuu dumnezău
Ţi-am murit murirea eu
Partea ta de binerău
Boala ta de bine- rău…

Frate geamăn vânt plebeu.

Bate coasa-n deal şi-n vale
Moşul, tata-n basm postum
Vine mama cu mâncare
Umbra norului de fum

Umbra norului, de scrum
Din trecut etern acum
Din trecut etern acum

Mare geamăn pomul-om

Înrăit altoi- genom
Dintru preaiubire
Spre înnebunire.

Scutură cireşe coapte
Se culege singur El
Mi se face-n suflet noapte
Dor cumplit şi-un ghiocel
Lacrimă bolnavă, miel…

Sărăcie din preaplinul
Harului din jos prădat
Ce-am pierdut de la Divinul
Dăruindu-l, m-a trădat
Dăruindu-l, m-a trădat…

Tune bezna-n tot ce moare
Şi ne trage sub pământ
Foamea lumii, cea mai mare
De cădere prin cuvânt
Doru-mi-i de ce mă doare
Scuturîndu-mi pe ninsoare
Sângele, cel ultim sfânt
Cântecul, cel ultim sfânt…

Aina- Daina, orb misterul
Zdreanţa Purpurei, bălaur
Când îngenunchiase Cerul
Din splendoare-n frig de aur.

Mare geamăn pomul-om
Înrăit altoi- genom
Dintru preaiubire
Spre înnebunire?

Ceva-n lume-i spre sfârşit..
Să renască-n cea murit
Să renască-n ce-a murit.

Viul, rob născut iubit,
De esenţe asuprit…
Fiica- fiul mult- dorit…
Îngerimea-n om lovit
Îngerimea-n om sfinţit:
Au promis dar n-au venit
Au promis dar n-au venit.

Doru-mi-i de ce mă doare
Scuturîndu-mi pe ninsoare
Sângele, cel ultim sfânt
Cântecul, cel ultim sfânt…

Gând tăiat, străpuns, ucis,
Hăituit din paradis
Miel de jertfă-n tot ce-ai scris
De adio.

Eugen Evu, martie 2012

Categorii:literature Etichete:

SEMINARUL, UN POEM DE TOAMNĂ

10 Decembrie 2010 Lasă un comentariu

PRIMIM DE LA Eugen EVU

 Seminarul

 E bigamie să doreşti şi să nu rodeşti.

Doamne câtă splendoare, dar nu pentru orbi !

În satul smulgerii mele, mierla îndoliase un curcubeu.

Durerea estetizează pentru că îi suntem gemeni.

Popor al meu nu mai ai  loc pentru sfinţii închisorilor.

Ecoul umbrei mele aude cum suspină Dumnezeu.

Goliciunea nu e perversă, hainele da .

Soarele e acolo şi noaptea.

Stelele nu le vezi din cauza luminii.

În micul ecran e groapa metafizicii.

Preacurvia nu e trupului, ci a duhului coborât: a înălţa.

Sunt bătrân, nu mai sunt gelos pe îngerul căzut.

La originea zborului, au fost smulgerea şi saltul.

Limba clopotului e captivă ca golul lui.

Nu de legea lustraţiei avem nevoie, ci de legea frustraţiei.

Omul are obsesia orfaniei la proporţii cosmice.

Venerând un Tată Ceresc, de fapt acuzăm un incest planetar?

Omul este extraterestru: Creatorul nu e pământean…

Nu eşti rob, deci nu fii robot.

Otice târâş înfricoşat, este o insultă a Creatorului.

Din cugetul tău se plăsmuie visul şi ţi se dăruie.

Artele, ca şi religiile, sunt de genul feminin.

Omul uitat în lume este înger sălbăticit.

Partea ta de noapte cheamă sfericitatea textului.

Trăim inversând timpul…Murim zilnic, asta facem.

Din sângele meu strigă sevele primordiale.

Cine ştie să sfideze urâtul, are încă zeu intact în el.

Pe cât mori, pe atât te reumpli de viaţă.

În orgasm, îţi aud electronii cum sar de pe orbitele stinse.

Toate poemele de azi sunt orgasme sub – cuantice.

Oricum murim: să murim melodios.

Un infern pierdut nu e paradisul căutat.

În sus şi în jos se perindau ţipenii. Le dădeam cu milă bineţe.

Veriga lipsă nu este îngerul, ci femeia.

Pe luciul apei, se tânguie delirul abisului.

Vei auzi prin cetate că aş fi murit. Să nu-i crezi.

Prin aceea că timpul-spaţiul sunt circulare, tot ce a fost va fi.

Adevărul nu trebuie muşcat, ci gustat.

Seminţele rodiei se numără cu limba…

În seminţe e hermeneutica divinului.

În fiece sâmbure, rabdă arborele vieţii.

Prea multe cimitire pentru o unică moarte.

Prima scriere a fost urma păsării pe omăt…deodată pierind.

Acolo unde vârful flăcării intră în cer, iese un suflet.

Totul este ceea ce semnifică.

Nimic nu este decât gândit.

Inteligenţa ta e umbra luminii.

Metafora e logos străpuns.

Orice contact este un viol.

Inocenţa este prudenţa morţii.

Cele mai multe înjurături sunt de mamă:

     o reminiscenţă de război?…

Fiinţa face obsesii, care nasc zei ambigui…

Zeilor canibali le e plăcută osânza.

Celor psihedelici, narcozele şi orgasmul.

Gene- erogene, endocrinologie a crinilor …

Când nu voi mai fi, voi fi.

La început a fost muşcătura, apoi a sublimat în sărut…

Categorii:POEMUL Etichete:

POEMUL DE DUMINICA DE COSTACHE IOANID


Doar gândul

Doar gândul la Tine mă face sa sper
in drumul acesta ce duce la cer.
Doar dorul de Tine, de chipul Tău blând
îmi spune mereu…
In curând…
In curând…

La poarta cetăţii odată voi sta
acolo departe in patria Ta.
De dorul acesta ce-mi arde in piept
veghez si tresar
si Te-aștept…
si Te-aștept…

In lumea aceasta mereu calator
mă-nalț către stele pe scări de fior.
La orice sclipire tresar îngânând:
O, vino, Te rog…
mai curând…
mai curând…

Categorii:Uncategorized Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: