Archive

Archive for Mai 2013

Cei dintâi vor fi cei din urmă, România sub alte lumini şi umbre…


 

Larry L. Watts, Cei dintâi vor fi cei din urmă. România la sfârșitul războiului rece, o carte care a fost lansată vineri, 24 mai 2013 la Universitatea ”Petru Maior” din Târgu Mureș. Cartea aduce cititorilor noi informaţii privind politica externă a României în perioada ”războiului rece”, precum și acțiunile de intelligence desfășurate de statul român pentru susținerea acestei politici. Pornind de la o documentație solidă din surse de cea mai înaltă valoare și credibilitate – Departamentul de Stat al SUA, Departamentul Apărării al SUA, note-raport ale CIA, etc. -, precum și pe o analiză pertinentă, volumul va genera multe mirări și, în același timp, o reconsiderare de către istorici a unor evenimente la care România a fost parte, va provoca noi dezbateri în rândul acestora, dar și al societății civile.
„Larry L. Watts – consultant al Corporației RAND la momentul revoluției din România, a călătorit în Europa de Est și în URSS înainte de 1989. Ulterior a asistat oficiali din România la înființarea Colegiului Național de Apărare și a colaborat cu mai mulți miniștri români ai Apărării și șefi de stat-major la reforma armatei, cooperarea cu Parteneriatul pentru Pace și integrarea României în NATO. În 1990 și 1991 a fost șeful Biroului IREX din București, iar până în 1997 a fost senior consultant al Project on Ethnic Relation (PER) și director al Biroului PER din România. Între 2001 – 2004 a fost consultant pentru reforma sectorului de securitate pe lângă consilierul prezidențial pentru securitate națională din România.
Activitatea sa de consilier a fost recunoscută de Serviciul de Informații Externe, de Președinția României și de Ministerul Apărării. În 2013 autorul a fost ales membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință a României”. – Notă din carte

 

Cei dintai vor fi cei din urma

Categorii:literature Etichete:

Romanul românesc contemporan. O aventură la Alba-Iulia, întrebări fără răspuns, întrebări care nu se pun, povestea ca marturie, anticiparea trecutului în lumina prezentului, cu materie primă din viitor!


ROMAN

Categorii:literature Etichete:

Eşti dependent? O carte despre „boala” modernă a dependenţei


Un model nou pentru a ramane abstinent dupa „luna de miere” a incetarii consumului.
In această carte inovativă, Michael Craig Clemmens oferă un nou model de tratament pentru recuperarea pe termen lung, un model care trimite dincolo de paradigma tradiţională a „bolii”. Autorul, convins că o viaţă mai bogată pentru dependentul în recuperare se bazează pe abstinenţă, explorează abordarea auto-modulării, una care duce la o schimbare a comportamentului din interiorul persoanei în paralel cu dezvoltarea şi extinderea legăturilor cu ceilalţi.
„Terapia Dependenţelor” constituie o integrare strălucită între consilierea dependenţelor şi psihoterapie. Această integrare provine de la o persoană care, evident, a trecut prin procesul recuperării. E o carte gândită, provocatoare şi utilă. O lectură obligatorie pentru psihoterapeuţii care se specializează în domeniu.”
Terence T. Gorski, preşedinte, CENAPS
„Terapia dependenţelor” aduce o contribuţie semnificativă în domeniul psihoterapiei. E o carte extrem de utilă pentru înţelegerea procesului recuperării pe termen lung. Textul conţine numeroase exemple clinice care acoperă o gamă largă, de la dependenţi înrăiţi la începători în ale consumului, de la facilităţile tratamentului în clinică la terapia acasă, de unul singur. Această carte va fi utilă clinicienilor care tratează pacienţi în orice tip de cadru.”
James Kepner, Ph.D., autorul lucrărilor Body Process şi Healing Tasks.
Autorul
Michael Craig Clemmens, Ph.D., este psiholog privat în Pittsburgh, Pennsylvania, specializat în terapia dependenţelor şi membru al Gestalt Institute of Cleveland.

terapia-dependentelor-abordari-179088

Categorii:literature Etichete:

Aşezământul Nazaret: „Numai tu singur poţi reuşi, dar nu poţi reuşi de unul singur!”


Aşezământul Nazaret, patronat de Asociaţia Umanitară Crucea Albastră din România, este primul centru de recuperare pentru bărbaţi dependenţi de alcool sau alte droguri din ţară. Oferă celor asistaţi cure cu o durată cuprinsă între 2-6 luni, după modelul unor clinici similare din ţările occidentale, în care se asigură asistenţă medicală, psihologică, socială şi spirituală. Centrul funcţionează într-o fostă casă parohială evanghelică din Şura Mică, la 12 kilometri de Sibiu, într-o zonă cu peisaje atrăgătoare, şi dispune de o capacitate de 22 de locuri.

Prin internarea în centrul nostru se asigură intrarea pacienţilor – de preferinţă după faza de consiliere şi motivaţie (I) şi faza de dezintoxicare (II), realizate de regulă în alte servicii psiho-sociale şi medicale – într-un mediu protejat, unde realizăm faza de recuperare, respectiv reabilitare psihosocială (III). Aici pacientul poate dobândi în câteva luni cunoştinţele şi îşi poate dezvolta aptitudinile pentru a putea ajunge la o abstinenţă stabilă şi durabilă. După externarea din centrul nostru mai urmează faza de „postcură”, sau reintegrare socio-profesională (IV), în care un rol important îl au grupurile sportive (de exemplu, Alcoolicii Anonimi) şi din nou serviciile de consiliere şi asistenţă psiho-socială. Din păcate, în ţara noastră neexistând încă unele verigi din acest lanţ terapeutic, ne vedem obligaţi adesea să încercăm să acoperim noi întregul demers.

În câteva cuvinte, rostul unui astfel de centru de recuperare se poate exprima în felul următor: a primi şi a accepta omul dependent aşa cum este („Nu este o ruşine să fii bolnav, dar este o ruşine să nu te tratezi”), a-l ajuta să se ridice, a-l însoţi o bucată de drum şi în sfârşit „a-i da drumul” într-o viaţă în care el poate şi trebuie să-şi asume din nou răspunderea deplină (autonomie).
Ţelurile terapiei sunt: restabilirea sănătăţii fizice şi psihice, recunoaşterea bolii şi înţelegerea mai profundă a factorilor cauzatori şi a evoluţiei dependenţei, pe fundalul datelor biografice, maturizarea emoţională a personalităţii, capacitatea de a face faţă problemelor vieţii fără a recurge la drog (creşterea toleranţei la frustrare), însuşirea unor aptitudini şi tehnici noi pentru depăşirea crizelor, capacitate mai bună de introspecţie şi exprimare mai bună a stărilor emoţionale, restabilirea capacităţii de muncă, îmbunătăţirea relaţiilor familiale şi sociale, regăsirea unui sistem de valori morale, a unor ţeluri în viaţă.

Instrumente terapeutice sunt: asistenţa medicală, psihoterapia de grup (de 5 ori pe săptămână), psihoterapia individuală (după nevoie), consilierea familiei, ergoterapia (4-5 ore în fiecare zi lucrătoare; prin ea se antrenează autonomia, spiritul de iniţiativă şi rezistenţă, dar şi capacitatea de autoevaluare; se desfăşoară în sectoarele grădinărit, zootehnie, bucătărie, amenajare casă şi curte).

Tot programul de desfăşoară după principiile unei comunităţi terapeutice, în care fiecare pacient îşi asumă progresiv tot mai multă răspundere pentru persoana sa , dar şi pentru întregul grup. În fiecare săptămână, din rândul pacienţilor se alege un „Şef de casă”. Dinamica grupului în sine este considerată cel mai important factor terapeutic, alături de personalitatea terapeuţilor şi metodele aplicate.

Condiţiile pentru internare sunt: recunoaşterea dependenţei, existenţa unei motivaţii pentru terapie, absenţa unor boli interne grave sau a unor tulburări psihice mai severe (psihoze, debilitate mintală, demenţe, tulburări grave de personalitate), precum şi disponibilitatea de a participa la suportarea costurilor terapiei, după posibilităţi.
În ce constă programul de recuperare?

În participarea la psihoterapia de grup, în cadrul căreia fiecare pacient îşi pierde sentimentul de marginalizare, beneficiază de experienţa celorlalţi, conştientizează faptul că dependenţa de alcool sau alte droguri este o boală care se manifestă printr-o serie de tulburări fizice, dar mai ales psihice şi capătă încredere în abstinenţă, pe care o credea imposibilă.

În efectuarea unor şedinţe de psihoterapie individuală, bazate pe o relaţie de încredere reciprocă, şi care ţin seama de personalitatea şi de experienţa de viaţă a fiecărei persoane. Scopul este de a-i permite fiecăruia să se „reconstruiască” pe sine astfel încât problemele care au dus la dependenţă să fie înlăturate sau, cel puţin, controlate. Prin aprofundarea autocunoaşterii, este favorizată perfecţionarea modelelor de comportament.

În efectuarea unor activităţi stimulative şi recreative în timpul ergoterapiei. Educarea în sensul unui stil de viaţă mai sănătos şi echilibrat are ca şi componente principale autogospodărirea, încadrarea într-un program regulat, dar şi încurajarea spiritului de iniţiativă şi dezvoltarea simţului răspunderii.

În respectarea unor recomandări medicale care vizează depăşirea sevrajului
(crizei care urmează întreruperii consumului de alcool sau alte droguri), tratamentul unor complicaţii sau boli asociate, măsuri generale de tonifiere.

Dacă sunteţi un bărbat care şi-a dat seama că alcoolul, alte droguri sau chiar anumite medicamente psihoactive, care pentru un timp păreau a fi singura soluţie pentru problemele dumneavoastră, au început încet, dar sigur, să vă distrugă sănătatea, să vă afecteze viaţa de familie, să vă scadă performanţele profesionale, să vă pericliteze poziţia socială, atunci nu ezitaţi să apelaţi la o asistenţă calificată pentru a vă reabilita. Pentru că:
„Numai tu singur poţi reuşi, dar nu poţi reuşi de unul singur!”

Sursa: Asezământul Nazaret

Categorii:literature Etichete:

GENERAŢII PIERDUTE, UN GÂND DE LA ADRIAN BOTEZ


Primim de la Adrian Botez:

DOUĂ GENERAŢII SUCCESIVE – FĂRĂ CREZURI…!

PRELIMINARII

(fragment)

A avea un crez, presupune ca însăşi existenţa (umană sau de Neam) terestră şi nu numai (crezul Legiunii Mihaelice presupune şi înglobarea, în destinul umano-divin, a stării/existenţei sprituale/de Duh, a omului – deci, presupune afectarea, în bine, a fiinţei/fiinţării umano-divine transcendente, a Arheului Umano-Divin!), se leagă, total şi fără nicio rezervă, de o idee/structură de idei şi sentimente, de atitudini moral-spirituale şi principii moral-spirituale – structură care depăşeşte, cu mult, anvergura fiinţei/fiinţării  personale, de om/fiinţă umano-divină – şi interesează entitatea divină supraumană/transpersonală – NEAMUL. Deci, crezul nu presupune adoptarea, dinspre exterior, a  unui set de idei/sentimente/atitudini/principii, ci trăirea, efectivă, prin intermediul şi în mijlocul/miezul unei structuri spirituale, de idei şi principii, sentimente şi atitudini morale – pe care omul (cu percepţie transindividuală, de colectivitate supraumană/generaţie, în cadrul existenţial al Neamului), şi le-a asumat, şi le consideră născute (în interiorul şi pentru interiorul fiinţei umano-divine, iar nu învăţate, însuşite, auzite etc.), dar existând şi manifestându-se la modul ABSOLUT!

Chiar dacă, într-o primă fază, crezul fiinţei tale (om sau/şi generaţie transindividuală) viitoare poate veni, ca informaţie, dinafară – în faza imediat următoare sângele tău curge, respiraţia ta se produce, vorbele tale îţi izbucnesc, pe buze, ca icoane ale sufletului tău – TOATE formele tale de existenţă şi exprimare se produc prin acest crez: CREZUL ESTE, DECI, REZULTATUL UNEI REVELAŢII! Crezul umano-divin se manifestă la nivel individual, dar transcende individualitatea, în GENERAŢIE – devenind CREZUL UNEI/UNOR GENERAŢII: pentru că numai GENERAŢIA, ca manifestare a transindividualităţii umano-divine, exprimă  optim existenţa, în popor-istorie, a entităţii divine supraindividuale şi, deci, transistorice, numită NEAM.

Crezul unei/unor generaţii umano-divine este factorul dinamic principal, pentru continuitatea evoluţei spirituale a unei/unor epoci, din istoria terestră. Prezenţa sau absenţa unui/unor crez/crezuri, dintr-o generaţie naţională  sau terestră – dar şi calitatea transindividuală a crezului de generaţie, naţională sau terestră – determină evoluţia, respectiv blocajul evolutiv spiritual, la nivelul unui Neam, respectiv la nivelul planetar-spiritual.

De aceea, se poate afirma că, în istoria umanităţii, au existat (şi au putut fi reperate!) şi perioade de secetă revelatorie, perioade în care omul/omenirea au dus lipsă de revelaţii/crezuri. Acestea sunt perioadele de sincopă a evoluţiei spirituale umane terestre – şi ele/aceste perioade nu au, de cele mai multe ori, nicio relevanţă, în istoria lumii terestre. Sau au o relevanţă minimă, nesemnificativă. Şi, dimpotrivă, există epoci în care au dominat revelaţiile/crezuri, şi, deci, umanitatea s-a putut exprima semnificativ, nobil şi înalt/transcendent, cu relevanţă, deci, în evoluţia spiritualităţii umane terestre.

Crezul unei GENERAŢII se naşte şi porneşte, de obicei, de la o PERSONALITATE umană, cu propensiuni spirituale transindividuale – iradiază, apoi, dinspre respectiva PERSONALITATE – şi se fixează ori chiar se lămureşte/exprimă/impune, optim, în transindividualitatea „ucenicilor” (mase mai mici sau mai mari de oameni – de multe ori, ajungând să „umple” bazinul spiritual al unui întreg popor, sau, măcar, al unei cetăţi-stat!).

Existenţa unui/unor crez/crezuri pozitiv-demiurgice determină exhibarea unor atitudini umano-divine de limită. Spre exemplu: eroismul, spiritul de sacrificiu/generozitatea autosacrificială, munca în slujba şi spre consacrarea comunităţii/transindividualităţii etc. Existenţa unui/unor crez/crezuri negativ-satanice determină exhibarea unor atitudini criminal-sinucigaşe: cultul satanic al crimei, chipurile, eliberatoare (a se vedea, „în efigie”,  cazul literar Raskolnikov, dar, apoi, în dezvoltare reală: nihilismul şi „cultul supraomului” nietzsche-an, anarhismul bakunian, respectiv,  „lupta de clasă”, propovăduită şi, apoi, transformată în adevărate măceluri naţionale şi mondiale, de către comunismul boşevic, sau de către rasismul nazist –  nazismul sionisto-plutocratic sau  nazismul german, EGAL! – etc.!), cultul banului (chipurile, pentru „propăşirea” şi „progresul” umanităţii – predicat de protestantism, dar şi de romano-catolicism, în ultima vreme, mai cu seamă) etc. etc.

Unele  crezuri sunt revelaţii divine, altele sunt „revelaţii” satanice. De aceea, se poate vorbi de un fanatism constructiv, viu – şi, respectiv, despre un fanatism dramatic, ucigaş şi sinucigaş. De aceea se poate înţelege cum, spre exemplu, în Florenţa veacului al XV-lea, au putut coexista crezul tragic şi măreţ, impunător al moralei transcendente-creştine, al lui Girolamo Savonarola (1452-1498) şi al generaţiei spirituale, formate de el/crezul său – cu crezul pitic al „geniului” rău, leonardo-davincian (1452-1519), care şi-a determinat, în jur, şi el, generaţia sa de „credincioşi”…amorali şi atei! Dar nu sunt rare nici cazurile când, într-acelaşi veac, au coexistat, concomitent sau succesiv, două sau mai multe genii bune, cu crezuri transcendente, preluate de mase mari de oameni/generaţii în istorie şi, respectiv, în transistorie: spre exemplu, Sfântul Francisc (1182-1226) aproape îl întâlneşte, în viaţa terestră, pe Meister Eckhart (1260-1327). Sau Ştefan cel Mare (1433-1504) şi Vlad Ţepeş (1431-1476), sau Eminescu (1850-1889) şi Creangă (1837-1889) – în cazul apariţiei şi dezvoltării miraculoase a crezurilor româneşti – eroice, religioase sau/şi artistice (cazul Eminescu este legat, concomitent, de toate cele trei laturi ale credincioşiei: erou/războinic,  apărător al Ortodoxiei, geniu re-formator al Logos-ului mioritico-dacic).

Niciodată, însă, în toată istoria României şi a lumii, din ultimul mileniu, nu s-au întâlnit două generaţii umane succesive, FĂRĂ VREUN CREZ! Singura perioadă în care se întâmplă acest lucru este cea contemporană! După fanatismul demiurgic-întru-Hristos, al Legiunii Mihaelice  – şi după fanatismul sinucigaş, al comunismului (fie în varianta sa apocaliptică – bolşevismul rusesc, fie în aceea mult mai nunanţată, a „comunismului naţionalist”, care are mult mai multe şanse de supravieţuire, pentru că oferă soluţii IMPLICIT trancendente, căci trimite, IMPLICIT, la o entitate transcendentă – NEAMUL!) – iată că istoria României şi a Lumii cade într-o prăpastie, se întrerupe, jalnic. Generaţia născută imediat după al II-lea război mondial îşi pierde elitele (de jos şi până sus, „de la vlădică până la opincă”!), între ziduri de închisori, şanţuri de morminte comune şi terorism ideologic – deci, îşi pierde potenţa revelatorie şi simţul moral, de orientare între oameni şi spre Dumnezeu! – iar generaţiei născute cu puţin înainte de 1989, una profund amorală, profund indiferentă la orice formă de manifestare a transcendenţei – nici nu-i dă prin minte să-şi complice existenţa amoebică (de microorganisme, dotate doar cu hrănire autotrofă/heterotrofă şi cu vacuole pulsatile), cu „ceva” care să aducă, măcar cât de cât, a…”crez”! Ne întrebăm, cu gravitate, dacă această dublă sincopă, în succesivitate, este doar un accident istoric, sau un semn tragic al apropierii, cu urgenţă, a „apocalipsei”! În acest al doilea caz, excepţia nu mai interesează/nu ar mai interesa  pe nimeni, fireşte.

…Să încercăm a studia apariţia acestei probleme existenţial-antispirituale, româneşti şi terestre.

Categorii:ESEU

Poem nocturn de la Eugen Evu


 

Manifestul apropierii

 

Avem a reveni la artele îmbunării

ale îmbinării-ntrolaltă de claruri nocturne

la artele care apropie

mie însumi mă rog

neştiut cititorule.

Iată, din aşternut sublunar sar din somn

Ca dintr-o stare de veghe celestă

Îndelung am pătimit să resimt libertatea

Ce în mine se-ascunse, fricoasă.

Necum acea excesivă prudenţă nu află limanul

Nici nu astupă primejidia ce vine din toate

Prin aceea că o zbatere-i viul şi divers asuprindu-ne

A se păstra doar pe sine.

Ce mai iubesc de-i departe o vreme

Nu ar cum să se stingă: e partea

De care depind cât se-ndură viaţa

Să-mi lasă răgazul ce nu-l ştie moartea.

Sar din somn ca din veghe

Şi din adâncul astfel întrerupt

Mire al stării ce vi se îmbie şi vouă

Mă despart de trecutul abrupt.

Sunt un sentiment cu o mie de ramuri

Îndrăgostit de divinul dezmierd

Îţi voi lua oboseala şi însingurarea de sine

Prin această venire din nou,

Ca o naştere.

Ca să iubim prin cunoaştere.

 

II

Sumă de arderi suntem, ce curge.

                   Mister

Care din sine sporind se-nlumină.

Cuiburi cu aripi şi triluri, elitre

Care fac drumuri din sensuri pierdute

Ah, după covalescenţe ce singure vindecă

Prin efectul placebo, latent în pulsaţie.

 

Prin înfruptare cu dor de atingere

Vino, adevereşte-te

Îngere!

 

Eugen Evu

 

Categorii:literature

Eugen Simion – 80


Eugen Simion

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: