Prima pagină > POEMUL > Sfinxul s-a sinucis

Sfinxul s-a sinucis


CÂT FRIG POATE SĂ FIE ÎNTR-O NOAPTE DE MARTIE

 

cât frig poate să fie într-o    

noapte de martie – câte

blesteme-i sufocă pe

copiii unei omeniri abia

ieşite de sub apele

începutului

 

încerci să opreşti cu

gândul limbile clopotelor – măturând cu

vaierele lor oceane de

stele: din clopotniţa lumii auzi hohotul

disperat al

clopotarului

 

de nicăieri spre nicăieri nu se mai aprind

focuri: e-o linişte – bolnavă de toate

morţile care-au uitat să

bântuie mii de alte deşerturi

lunare – după ce s-au năruit

piramidele

 

sfinxul – copleşit de inutilitatea

singurătăţii – s-a

sinucis

 

la colţul străzii – spart de

ultimul strigăt de moarte – cu

milenii în urmă – felinarul în

noapte – orb – vrea – fără niciun

succes de scenă – să ia locul

sfinxului

 

strigoii şi-au cusut

buzunarele – nu cumva să li se scurgă – pe

trotuarele prefăcute-n sângeroase

mlaştini – compătimirea – dar nici neagră

făina – pe dârele căreia s-ar putea

întoarce – spre-a reface

statuia de bronz a unei lumi

amintite

 

sufletul meu stă agăţat de-un cârlig (ca-ntr-o

măcelărie – din care n-a mai rămas decât duhoarea

sângelui pe jos) – deasupra neantului

***

 

Adrian Botez

 

flori rosii

Anunțuri
Categorii:POEMUL
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: