Arhiva

Archive for august 2012

CĂLĂREŢI AUTENTICI ÎN BALADĂ


Primim de la Adrian Botez

BALADA CĂLĂREŢILOR AUTENTICI

le putrezeau picioarele-n cizme – şi ei

călăreau

au ajuns să fie schelete de oameni – călărind pe

schelete de cai – şi ei

tot călăreau

la un moment dat – cum e rânduiala cea

firească – Moartea a ajuns să călărească pe lângă

ei – şi

nu i-a recunoscut

…iar ei – înţepeniţi în şei de mândrie  – călăresc şi azi – călări pe imense

spinări de nouri…şi pe cozile de păun ale

tot mai sus-înălţatelor

stele

…şi tunător chiuie din şei – către

umbra gălbejită de pustiitoare invidii a

pământului – care abia se mai zăreşte

chircită  sub copitele cailor – aflaţi de vecìi

în galop fără istov

ADRIAN BOTEZ, POET ROMÂN

Categorii:POEMUL

POST RESTANT ÎN BLÂNDEŢEA POEZIEI


A murit şi Constanţa BUZEA

 

 

Poeta Constanţa Buzea a încetat din viaţă în această dimineaţă, la ora 7:00, la Spitalul Elias, potrivit cotidianul.ro. Constanţa Buzea a urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea din Bucureşti, obţinând licenţa în 1970. Între 1974 şi 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru, iar din 1990 a  lucreat ca redactor la România literară, unde  a semnat  rubrica de corespondenţă „Post-restant“. Opera poetică a Constanţei Buzea numără peste 20 de volume, la care se adaugă câteva antologii. Poetei i s-au decernat premii literare importante, cum ar fi Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei. Constanţa Buzea este şi autoare de cărţi pentru copii, apreciate şi răsplătite cu premii literare. Constanţa Buzea, socotită de istoricii literari unul dintre cei mai mari poeţi români contemporani, s-a născut în 29 martie 1941, la Bucureşti. În 1961 s-a căsătorit cu poetul Adrian Păunescu cu care are doi copii, Ioana şi Andrei. “N-aş fi putut spera, copac al vieţii,/ să-mi duci verdele crud din primăvară/ pulberi şi flori ce tandre adiară/ spre alt final decât cel al blândeţii// blând tu în tot şi-n fiecare frunză/ duios ca pasărea ce vrea să moară/ de ea văzut în ultima ei oară/ miraculoasă masă-ntinsă-strânsă/ graal luminos la cina cea de ceară// vizibil în priveliştea ascunsă/ din care păsări nasc şi pururi zboară// oricând acum mereu odinioară/ ia-mi din destin această mască plânsă/ să fiu rănită şi să nu mă doară”Cină bogată în viscol.

A consemnat poetul Eugen Evu

Categorii:PRESA

UN POEM DE EUGEN DORCESCU: AÑORANZA… oraş patriahal…


EUGEN  DORCESCU

AÑORANZA

Oraș patriarhal, uituc, uitat,

Cu parc și râu, cu munții-nvecinat,

În floare și-n mireasmă scufundat.

Tu, urbea fericită de-altădat!

Te-am cercetat, prin ani, din când în când,

Și te-am găsit același, dormitând,

Sub arșiță, sub ploaie și sub vânt.

Punct fix, precum o pajură-n zenit,

Cu fontă-n plisc și gheară de granit,

Exact ce-ai ignorat te-a nemurit…

Oraș uituc, oraș de neuitat,

Din care-am fost, pe vremuri, alungat.

2012, martie 18.

Categorii:POEMUL

VATRA VECHE NR.9/2012, DE LA NICOLAE BĂCIUŢ – REDACTOR ŞEF. Literatura ca formă de bucurie în cetate!


Vatra veche 9, 2012

SUMAR:

Antologie Vatra veche. Nichifor Crainic, Rugăciunea din amurg/1

Vatra veche dialog cu Dorinel Marc, de Dorina Brandusa Landen/3

Poeme de Marian Nicolae Tomi/5

Vatra veche dialog cu Matei Visniec, de Cătălina Popa/6

Candva, poem de Adrian Botez/8

Caragiale si prietenii, de Traian D. Lazăr/9

Repere. Arta de a distruge, de Cezarina Adamescu/10

I.P.S. Anania si arta lui Brancusi, de Constantin Zărnescu/11

Poeme de Dumitru Ichim/12

Eseu. Destinul valorilor in lumea contemporană, de George Popa/13

Eseu. Oglinda si teatrul, de Dumitru Velea/15

Poeme de Alexandru Petria si Eugen Velea/16

Prostii, de liviu Rebreanu, de Adrian Botez/17

Ochean intors. Hai, despre poezie mai bine să vorbim, de Nicolae Băciuţ/18

Anchetă Vatra veche. Casa Memorială „Liviu Rebreanu”, de Luminiţa Cornea/19

Theodor Codreanu despre Mihail Diaconescu, de Mihaela Varga/20

Cronica ideilor, Crestinismul de-nceput, de George Petrovai/22

Poeme de George L. Nimigeanu/24

Petru Dumitriu, Rugăciuni/25

Logos si semn lingvistic, de Virgil Borcan/27

Marie, poem de Nicolae Nicoară/27

Orice om are dreptul la o părere, de Mircea Dinutz/28

Scandal pe Facebook, de Alexandru Petria/29

Arta inghiţitului in sec in faţa unor pagini de carte, de Rodica Lăzărescu/31

Cronica literară. Iordan Datcu. Un cronicar binar, de Rodica Lăzărescu/33

O jumătate de moarte, un adevăr intreg (D.R.Popescu), de Rodica Lăzărescu/34

Spre Marea Trecere (Maria Borzan), de Nicolae Băciuţ/35

Viaţa – Notă informativă despre dezamăgire (Ileana Vulpescu), de Cristina Bindiu/36

Hoţul de imagini (Alexandru Jurcan), de Iulian V./37

Un poet crepuscular (Ion Cristofor), de Lucian Gruia/38

De unde vii? (Dorina Vladi), de Darie Ducan/38

Oglinzi de apă (Dorina Brandusa Landen), de Octavian Mihalcea/39

Poezia extatică (Constantin Bihara), de A.I. Brumaru/40

Catren „cu rouă de Răchiţele”, (Teofil Răchiţeanu), de Adrian Ţion/41

„O cărare prin ierburile toamnei” (Dan Doman), de Augustin Tătar/41

Altfel de cronică (Codrina Bran), de Ionel Popa/42

Altarul idealului (Mexhid Mehmeti), de Octavian Mihalcea/43

Tradiţia perfecţiunii la Lucia Sav, de Constantin Zărnescu/44

Sinceritatea si ardenţa trăirilor poetice (Carmen Tania Grigore), de Ion

Rosioru/45

Pădurea – respiraţia lumii (Ilie Musat), de Luminiţa Cornea/47

Lecturi de vară. Semn de carte (Nicolae Băciuţ), de Andreea Ferenc/48

O carte si o enigmă: Elena Bran. Cu Zeppelinul spre America, de M.N. Rusu/49

Cu Zeppelinul spre America, de Elena Bran/50

Starea prozei. Poarta, de Mircea Moţ/52

Documentele continuităţii. Metamorfoze arhetipale in imaginarul tradiţional, de Luminiţa Ţăran/53

Convorbiri duhovnicesti, cu I.P.S. Selejan, de Luminiţa Cornea/55

Satul romanesc, de Valeriu Tănasă/56

Satul romanesc, de la transcendenţa idealizată…, de Tudor Petcu/57

Trecand prin Sancel de Maria Tirenescu/58

Răstignit pe cuvinte, poeme de Menuţ Maximinian/59

Perna mamei, de Suzana Fantanariu/60

Poeme de Veronica Bălaj/61

Proză ritmică, de Stefan Dorgosan/62

Poem de Veronica Pavel Lerner/62

Starea prozei. Restul e… tăcere, de Geo Constantinescu/63

Gloria si decăderea zeului Sorin, de Anamaria Ionescu/65

’Mneaţa bună, de Dumitru Hurubă/66

Poeme de Victor Burde/67

Biblioteca Babel. Romina Funes, de Flavia Cosma/68

După amiază de vară, de Mariana Zavati Gardner/69

Audienţa, de Ioan Fercu/70

Poeme de Rodica Anca/71

Cum am băut prima bere cu băiatul meu, de Cristian Ioan/72

Poeme de Felix Sima/72

Pamflet, de Hydra N.T./73

„Frunzuliţa care te-a adus aici…/, de Suzana Fantanariu/75

Debut. Autocunoastere, de Ana Incău/75

Curier/76

Poveste a povestii care inalţă, de Carmen Sima/81

Rosturi si inţelesuri, de Valentin Marica/82

Poem de Sergiu Scoferciu/82

Literatură si film. Turnul de apă din Endora, de Alexandru Jurcan/83

Tabăra de Creaţie si Cultură „Muntele vrăjit”, ediţia a VII-a/83

Caarnet. S-a intamplat la Ramnicu Sărat/ de Rodica Lăzărescu/84

Festivalul de Poezie Religioasă „Credo”/84

Epigrame de Vasile Larco/85

Colţul lui Stef/85

Ochean intors. Cat de naivă e arta naivă?, de Nicolae Băciuţ/86

Augustin Tătar. Profil de artist, de Iulian Dămăcus/87

Starea prozei. Delirul lui Lule, de Luca Cipolla/88

Categorii:REVISTA

O PRIVIRE SINOPTICĂ ASUPRA LUI IOAN BOTEZĂTORUL … Alacătuirea – Nicolae Kreis, 2008 sau 5769 de la facerea lumii..


EVANGHELIA DOMNULUI IISUS HRISTOS

PRIVIRE SINOPTICĂ ASUPRA CELOR PATRU VERSIUNI CANONICE ALE

EVANGHELIEI (DUPĂ MATEI, MARCU, LUCA SI IOAN)

Ediţia a II-a

(Îmbunătăţită prin osteneala lui Nicolae Kreis)

Anul 2008 după Hristos, 5769 de la Facerea lumii

SFÂRSITUL LUI IOAN BOTEZĂTORUL

Poticnirea lui Ioan în Iisus. Dizarmonia lumii în probleme de gândire si credinţă.

Onomastica lui Irod si moartea lui Ioan Botezătorul.

1. Mt.11.2.Lc.7.18. Ucenicii lui Ioan au dat de stire învăţătorului lor, pe când se afla

în închisoare, despre toate lucrările lui Hristos;

2. Lc.7.19.Mt.11.3. iar Ioan i-a chemat pe doi dintre ei si i-a trimis la Domnul să-L

întrebe: „Tu esti Acela Ce va să vină, sau să asteptăm pe altul ?”

3. Lc.7.20. Acestia, înfăţisându-se înaintea lui Iisus, I-au zis: «Ioan Botezătorul ne-a

trimis să Te întrebăm: “Tu esti Acela ce va să vină, sau să asteptăm pe altul ?” »

4. Lc.7.21. Si în acel ceas El a vindecat pe mulţi de boli, de răni, de duhuri rele si

multor orbi le-a dăruit vederea.

5. Mt.11.4.Lc.7.22. Si, răspunzându-le, Iisus le-a zis: „Mergeţi si spuneţi lui Ioan cele

ce auziţi si vedeţi:

6. Mt.11.5.Lc.7.22. orbii văd, surzii aud, schiopii umblă, leprosii sunt curăţiţi, morţii

înviază si săracilor li se binevesteste.

7. Lc.7.23.Mt.11.6. Fericit este acela care nu se poticneste întru Mine!”

8. Mt.11.7.Lc.7.24. Pe când se întorceau ei, Iisus a început să vorbească mulţimilor

despre Ioan: «Ce aţi iesit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt?

9. Mt.11.8.Lc.7.25. Dacă nu, atunci ce aţi iesit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi?

Iată, cei ce poartă haine luxoase si trăiesc în desfătări se află în casele împăraţilor.

10. Mt.11.9.Lc.7.26. Atunci ce aţi iesit să vedeţi? Un prooroc? Da, vă spun, chiar mai

mult decât un prooroc:

11. Mt.11.10.Lc.7.27. fiindcă el este acela despre care s-a scris: “Iată, trimit înaintea

Feţei Tale pe îngerul Meu care Îţi va pregăti calea înaintea Ta”.

12. Mt.11.11.Lc.7.28. Adevăr grăiesc vouă: Între cei născuţi din femei nu s-a ridicat

niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totusi, cel mai mic în Împărăţia cerurilor

este mai mare decât el.

13. Lc.16.16.Mt.11.13. Legea si proorocii au fost până la Ioan.

14. Lc.16.16.Mt.11.12. De atunci încoace Împărăţia lui Dumnezeu se binevesteste si se

ia prin străduinţă, iar cei ce se străduiesc reusesc să intre într-însa.

15. Mt.11.14. Si, dacă vreţi să primiţi, el este Ilie, cel ce va să vină.

16. Lc.7.29. Si tot poporul care l-a auzit, si vamesii, s-au încredinţat de dreptatea lui

Dumnezeu si au primit botezul lui Ioan;

17. Lc.7.30. dar fariseii si învăţătorii de Lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei însisi,

neprimind botezul lui.

18. Mt.11.15. Cine are urechi, să audă !

19. Lc.7.31.Mt.11.16. Asadar, cu cine voi asemăna pe oamenii din neamul acesta? Si cu

cine se aseamănă ei ?

20. Lc.7.32.Mt.11.16. Se aseamănă unor copii care stau în piaţă si strigă unii către alţii:

21. Mt.11.17.Lc.7.32. – „V-am cântat din fluier si n-aţi jucat”; – „V-am cântat de jale si

n-aţi plâns, nici nu v-aţi tânguit”.

22. Mt.11.18.Lc.7.33. Fiindcă Ioan Botezătorul a venit nici mâncând pâine, nici bând

vin, si ei zic: „Are demon !”

23. Mt.11.19.Lc.7.34. A venit Fiul omului mâncând si bând si ei zic: „Iată om

mâncăcios si băutor de vin, prieten al vamesilor si al păcătosilor”.

24. Lc.7.35.Mt.11.19. Totusi, Înţelepciunea a fost găsită dreaptă din faptele ei de către

toţi fiii ei ».

25. Mc.6.19. Irodiada îl ura pe Ioan si voia să-l omoare, dar nu putea,

26. Mc.6.20. pentru că Irod se temea de Ioan si-l ocrotea, stiindu-l om drept si sfânt; si,

când îl auzea, de multe ori sta în cumpănă, nestiind ce să facă; si-l asculta cu plăcere.

27. Mc.6.21.Mt.14.6. Totusi, a venit o zi cu bun prilej când Irod, sărbătorindu-si ziua

nasterii, a făcut ospăţ dregătorilor săi, căpeteniilor oastei si fruntasilor Galileii.

28. Mc.6.22.Mt.14.6. Si, intrând fiica Irodiadei si dănţuind, i-a plăcut lui Irod si celor

ce stăteau la masă cu el. Iar regele i-a zis fetei: „Cere de la mine orice vei voi si-ţi voi da”.

29. Mc.6.23.Mt.14.7. Si s-a jurat: „Orice îmi vei cere îţi voi da, până la jumătate din

regatul meu”.

30. Mc.6.24. Iar ea, iesind, a întrebat-o pe mama sa: „Ce să cer?” Si aceea i-a zis:

„Capul lui Ioan Botezătorul”.

31. Mc.6.25.Mt.14.8. Îndemnată de mama sa, fata s-a grăbit să vină la rege si i-a cerut,

zicând: „Vreau să-mi dai chiar acum, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”.

32. Mc.6.26.Mt.14.9. Regele s-a mâhnit adânc; dar, din cauza jurămintelor si pentru cei

ce erau la masă cu el, n-a voit să spună nu si a poruncit să i-l dea.

33. Mc.6.27.Mt.14.10. Si a trimis îndată un paznic cu porunca de a-i aduce capul. Iar

acela, mergând, i-a tăiat capul lui Ioan în temniţă,

34. Mc.6.28.Mt.14.11. l-a adus pe tipsie, l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale.

35. Mc.6.29.Mt.14.12. Si auzind ucenicii lui, au venit, i-au ridicat trupul, l-au pus întrun

mormânt si, ducându-se, au dat de stire lui Iisus.

36. Mt.14.13.In.6.1. Iar Iisus, auzind, a plecat de acolo cu luntrea si S-a dus singur la o

parte, într-un loc pustiu, dincolo de marea Galileii, numită marea Tiberiadei.

Categorii:CREDO

IISUS DESPRE IOAN BOTEZĂTORUL, ÎN EVANGHELII


Mat 11:7  După plecarea acestora, Iisus a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce-aţi ieşit să vedeţi în pustie? Au trestie clătinată de vânt?

Mat 11:8  Dar de ce aţi ieşit? Să vedeţi un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine moi sunt în casele regilor.

Mat 11:9  Atunci de ce-aţi ieşit? Să vedeţi un prooroc? Da, zic vouă, şi mai mult decât un prooroc.

Mat 11:10  Că el este acela despre care s-a scris: „Iată Eu trimit, înaintea feţei Tale, pe îngerul Meu, care va pregăti calea Ta, înaintea Ta”.

Mat 11:11  Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.

Mat 11:12  Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.

Mat 11:13  Toţi proorocii şi Legea au proorocit până la Ioan.

Mat 11:14  Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.

Mat 11:15  Cine are urechi de auzit să audă.

Mat 11:16  Dar cu cine voi asemăna neamul acesta? Este asemenea copiilor care şed în pieţe şi strigă către alţii,

Mat 11:17  Zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi nu v-aţi tânguit.

Mat 11:18  Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi spun: Are demon.

Mat 11:19  A venit Fiul Omului, mâncând şi bând şi spun: Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Dar înţelepciunea s-a dovedit dreaptă din faptele ei.

 

Luk 7:24  Iar, după ce trimişii lui Ioan au plecat, El a început să vorbească mulţimilor despre Ioan: Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt?

Luk 7:25  Dar ce aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce poartă haine scumpe şi petrec în desfătare sunt în casele regilor.

Luk 7:26  Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Da! Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc.

Luk 7:27  Acesta este cel despre care s-a scris: „Iată trimit înaintea feţei Tale pe îngerul Meu care va găti calea Ta, înaintea Ta”.

Luk 7:28  Zic vouă: Între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăţia lui Dumnezeu este mai mare decât el.

Luk 7:29  Şi tot poporul auzind, şi vameşii s-au încredinţat de dreptatea lui Dumnezeu, botezându-se cu botezul lui Ioan.

Luk 7:30  Iar fariseii şi învăţătorii de lege au călcat voia lui Dumnezeu în ei înşişi, nebotezându-se de el.

Luk 7:31  Cu cine voi asemăna pe oamenii acestui neam? Şi cu cine sunt ei asemenea?

Luk 7:32  Sunt asemenea copiilor care şed în piaţă şi strigă unii către alţii, zicând: V-am cântat din fluier şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale şi n-aţi plâns.

Luk 7:33  Căci a venit Ioan Botezătorul, nemâncând pâine şi negustând vin, şi ziceţi: Are demon!

Luk 7:34  A venit şi Fiul Omului, mâncând şi bând, şi ziceţi: Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!

Luk 7:35  Dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei.

 

Categorii:CREDO

OPERE POLITICE COMPLETE, SEMNAL EDITORIAL…DE DUMITRU HURUBĂ


  • LITERATURA ROMÂNĂ ÎŞI ETALEAZĂ OPERELE
  • Semnal literar-umoristic de scriitorul Dumitru Hurubă

ACOLO ŞEZUM ŞI … RÂSEM….

(în faţa televizorului)

  • -cronici tv publicate în România literară-
  • APARIŢIE EDITORIALĂ DE EXCEPŢIE!
  • Ioan Rus şi Vasile Blaga: Emoţionanta armonie dintre putere şi opoziţie când este vorba de a-i face rău contribuabilului. Cap.Vechi Ordonanţe de urgenţă. Prefaţă la prima ediţie: Adrian Năstase (2003); prefaţă la ediţia a doua: C.P.Tăriceanu (2005). Editura „Power and Opposition”.
  • NOI APARIŢII EDITORIALE
  • Traian Băsescu: Isterii şi bâzâieli româneşti contemporane, vol.I.
  • Valeriu Stoica: Mona Muscă – unul dintre puţinii bărbaţi politici ai României, col.”Biografii” (compendiu după emisiunea „Întrebările Realităţii Tv”, din data de 27.07.2005; moderator: Carol Sebastian).
  • Călin Popescu-Tăriceanu: Cum să sprijinim cu popi acoperişurile caselor a căror pereţi au fost luaţi de ape ? (teză de doctorat, asistent: Laszlo Borbely). Tiraj forţat. Bibliografie: Bojdeuca din Ţicău, de Ion Creangă.
  • Tudor Giurgiu: (Opere, antologie de autor). Vol.1: Sunt un ardelean serios şi nu schimb nimic; vol.2: Inşi din TVR care nu fac nimic şi iau o grămadă de bani…
  • George Copos: Cum se desface şi se reface în 24 de ore contractul de muncă al unui antrenor de fotbal ? Prefaţă la prima ediţie: Mircea Lucescu. Note şi comentarii: Mircea Rednic.
  • Laszlo Borbely: Să ne cunoaştem frumuseţile patriei noastre România. Vol.I: Nici un judeţ fără hartă de risc natural!Cu un rezumat bilingv.

 

 

 

 

 

 

 

Categorii:UMOR

VERSURI ÎNTR-UN PICIOR… UNI-VERSURI…


Uni-versuri

 

E timpu-n suflet răsucit ca vrejul

*

Nu-s toate-adevărate din ce vezi

*

Cât mai eşti tu din cel care te ştii?

*

Cum se ciocnesc, să scape, neuronii..

*

Peaplin de bine, devorat de Rău

*

Închide ochii, să se facă noapte

*

Nu-i chip, ci masca celui care-ai fost

*

Nu-i fel şi chip, ci vag- asemănare

*

Răzbună-mi rău-n somn îngreunat

*

Pe invizibil vertical, orizontala

*

Căzut biet- omul, sinei lui povară

*

În floarea înspinată, stinsa fiară

*

Nu fruntea-ngenunchiază, ci aura

*

Trădează-mă, să nu mă plângi, străino

*

Nu mai veni, să aflu cum transcenzi…

 

Eugen Evu, scriitor, Hunedoara

Categorii:POEMUL

VORBE, VORBE… UN GÂND DESPRE BOSCORODEALA DIN PIAŢĂ!


LIMBA MINCINOASĂ – LIMBA OMULUI DREPT

PROVERBE – SCRIPTURA

(Pro 6:17)  Ochii mândri, limba mincinoasă, mâinile care varsă sânge nevinovat,

(Pro 6:24)  Ele te vor păzi de femeia vicleană, de limba cea ademenitoare a celei străine.

(Pro 10:20)  Limba omului drept este argint curat, dar inima celor fără de lege este lucru de puţin preţ.

(Pro 10:31)  Gura celui drept rodeşte înţelepciune, iar limba urzitoare de rele aduce pierzare.

(Pro 12:18)  Cei nechibzuiţi la vorbă sunt ca împunsăturile de sabie, pe când limba celor înţelepţi aduce tămăduire.

(Pro 12:19)  Buzele care spun adevărul vor dăinui totdeauna, iar limba grăitoare de minciună numai pentru o clipă.

(Pro 15:2)  Limba celor înţelepţi picură ştiinţă, iar gura celor nebuni revarsă prostie.

(Pro 15:4)  Limba dulce este pom al vieţii, iar limba vicleană zdrobeşte inima.

(Pro 17:4)  Făcătorul de rele ia aminte la buzele nedrepte, mincinosul pleacă urechea la limba cea rea.

(Pro 21:23)  Cel ce-şi păzeşte gura şi limba lui îşi păzeşte sufletul lui de primejdie.

(Pro 25:23)  Vântul de la miazănoapte aduce ploaie şi limba clevetitoare aduce o faţă mâhnită.

(Pro 26:28)  Limba mincinoasă urăşte adevărul şi gura linguşitorilor pricinuieşte prăbuşirea.

(Pro 31:26)  Gura şi-o deschide cu înţelepciune şi sfaturi pline de dragoste sunt pe limba ei.

Categorii:CREDO

DEMOCRAŢIA ARE UN PREŢ, REFEREDUM CU ERATĂ ŞI OPINII SEPARATE! Între statul de drept şi statul real, România reflectă lupta pentru putere în Europa, un continent cât un stat! Drumul spre Statele Unite ale Europei începe în România, statele îşi vor pierde rapid din suveranitate în favoarea pieţei globale! Românii adevăraţi vor fi cetăţeni europeni de nişă!

28 august 2012 Un comentariu

  • REFERENDUM CU OPINII SEPARATE. Decizie politică privind referendumul? Decizie privind invalidarea referendumului are / nu are goluri privind motivaţia? Doctrina îşi va spune cuvântul în final, nimeni nu va putea opri profesorii de drept, studenţii, specialiştii să facă analiza acestei decizii? Va fi târziu? Va fi tardiv?
  • Două linii paralele se întâlnesc la infinit: starea de drept şi starea de fapt, o Românie pendulând între statul de drept şi statul de fapt. Listele vor trebui revizuite şi adoptată o linie corectă, la cetăţeni mai puţini, politicieni mai puţini! Banii sunt ai contribuabililor şi ca atare, democraţia are un preţ!
  • Hotărârea CC de invalidare a referendumului a fost citita luni, 27 august 2012 in Parlament.
  • Judecătorii  Curţii Constituţionale, Ion Predescu, Acsinte Gaspar si Tudorel Toader au făcut opinie separata la hotărârea de invalidare a referendumului din 29 iulie.
  • Motivaţia:

    „Dezacordul exprimat in raport cu hotărâre de invalidare a rezultatelor referendumului național din data de 29 iulie 2012, are la baza faptul ca aceasta a fost adoptata prin raportare la prevederile art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, soluție prefigurata prin ‘erata’ din data de 6 august 2012, referitoare la Hotărârea Curții Constituționale nr. 3 din 2 august 2012, „erata” la adoptarea căreia nu am fost consultați, procedeu fara precedent in jurisprudența constituționala”.
    Magistrații cu opinie separată argumentează ca, pe de o parte, prin Hotărârea nr. 3 din 2 august 2012, CC a statuat in sensul ca cetățenii romani cu domiciliul sau reședința in străinătate „au dreptul de a vota in mod liber in străinătate pe listele electorale suplimentare”, iar „rațiunea pentru care acești cetățeni nu sunt înscriși in listele electorale permanente rezida in faptul ca nu au domiciliul in tara, astfel încât numărul acestora nu poate influenta cvorumul legal de participare la referendum, respectiv majoritatea persoanelor înscrise pe listele electorale permanente”.
  • Erata adiţională face referire la „listele electorale cuprinzând cetățenii romani cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani pana in ziua alegerilor inclusiv”, deci indiferent de domiciliu.Magistraţii cu opinia separată subliniază  ca listele electorale permanente sunt definite prin prevederile art. 7 alin. 1) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Președintelui României, in care se statuează ca acestea „se întocmesc pe comune, orașe si municipii, după caz, si cuprind toți alegatorii care domiciliază in comuna, orașul sau municipiul pentru care ele au fost întocmite”.

    „In sensul legii, starea de fapt (domiciliază) se suprapune peste starea de drept (au domiciliul), motiv pentru care cetățenii romani cu domiciliul ori reședința in străinătate nu pot fi incluși in listele electorale permanente, însa îşi pot exercita dreptul de vot fiind cuprinși in listele electorale suplimentare!

    Ca efect, includerea in listele electorale permanente a celor 1.101.809 cetățeni romani cu domiciliul ori reședința in străinătate, la care se adăuga o parte dintre ceilalți 1.468.369 cetățeni aflați in aceeași situație, dintre care unii sunt minori este de natura sa afecteze rezultatul referendumului”.

    Soluția este agreată si prin Liniile directoare privind alegerile, adoptate de către Comisia de la Veneția in cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare de la Veneția, din 5-6 iulie 2002, prin care la art. I 1.2. se prevede ca o lista electorala suplimentara poate permite sa voteze persoanelor care si-au schimbat domiciliul.

    „Consideram ca listele electorale permanente nu pot cuprinde nici pe cei 512.379 cetățeni romani cu drept de vot ale căror acte de identitate au expirat, fara a fi reînnoite pana in ziua votului. Aceasta deoarece, in sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 370/2004, pentru alegerea Președintelui României, actele de identitate trebuie sa fie valabile in ziua votării.

    Menținerea acestei categorii de persoane pe listele electorale permanente, este de natura sa consacre o noua categorie, a celor care nu îşi pot exercita dreptul de vot, persoane care in mod obiectiv vor fi absente. In ipoteza in care dreptul de vot este exercitat pe baza unei cărţii de identitate provizorie, respectivele persoane sunt trecute si pe liste electorale suplimentare”.

    Magistraţii cu opinie separată au mai spus ca, in aceste condiții, cifra de 18.292.464 de persoane înscrise in listele electorale permanente, cifra luata in considerare la adoptarea hotărârii, nu reflecta structura si dimensiunea corpului electoral actual.

    „Pornind de la continua scădere a populației României, de la datele statistice furnizate in mod oficial, de la necesitatea eliminării din liste a celor decedați, a persoanelor care au pierdut cetățenia ori drepturile electorale considerând ca in listele electorale permanente nu pot fi incluși cetățenii romani cu domiciliul ori reședința in străinătate si nici cei ale căror acte de identitate nu sunt valabile, constatam ca datele finale sunt de natura sa conducă la validarea rezultatelor referendumului”.

Categorii:PRESA

POEZIA ROMÂNĂ TRADUSĂ ÎN LIMBA ENGLEZĂ: SUNETE COMUNE, CÂND TOTUL SE SPRIJINĂ PE TOTUL!


Constantin STANCU

 

 

 

 

Aleph

Totul se sprijină pe totul

pentru a nu sfărîma treptele dimineţii

şi piramida perfectă

cioplită-n cel mai pur diamant…

… profetul doarme pe o umbră de sânge

sub roţile dinţate ale anotimpului…

Noi vedem acestea cu ochii din vis,

cu umerii din vis,

degetele ne-au căzut în iarba

din ele au crescut crini…

 

 

 

 

 

Semnul de foc

Un timp lichid îmi spală trupul,

amintirile, destinul,

vezi, pe munţi se sprijină zăpezile, clipa…

Nu cred în laudele vagabonzilor, a generalilor,

a beţivilor, a vânzătorilor de ziare,

locuiesc un trup etern,

alături de o efemeră înţelepciune,

e o noua formă de viaţă în la marginea lumii,

cuvintele năpârlesc,

corpul se umple de retine ca de bube,

semn că secolul asfinţeşte,

copleşit de părinţi, zăpezi, timp, munţi…

 

 

 

 

 

Aleph

The whole finds comfort on the whole

so as not to shutter the morning stairs

And the perfect pyramid

carved in the purest of diamonds…

… the prophet sleeps on a shadow of blood

Under the gearwheels of the season…

We can see them with our dream eyes,

With our dream shoulders,

Our fingers have fallen on the grass

They turned into lilies…

 

 

 

 

 

 

The fire sign

A liquid time is washing my body

My memories, my destiny,

behold, the mountains hold the snow, the moment…

I do not believe in praising the vagrants, the generals,

The drunkards, the newspaper sellers,

I live in an eternal body,

Endowed with an ephemeral wisdom,

it’s a new form of life at the end of the world,

words shed,

showing that the century is bound to set,

overwhelmed by parents, snow, time, mountains…

 

 

 

Translated by MTTLC Student:

Roxana Madalina Nazâlu

 

Notă: iniţiativă de Ion Barb, poet, director revista „Algoritm Literar”

Categorii:POEMUL

IARĂŞI: CITITORUL DE ILUZII, DE LA DUMITRU HURUBĂ!


CITITORUL DE ILUZII

Un titlu inspirat pentru o carte scrisă în timp, cu răbdare, o carte în care Dumitru Hurubă[1] a pus câte un strop de prietenie, de artă şi spirit critic, plus umorul necesar, zilnic:

CITITORUL DE ILUZII[2].

Adevărul despre operele scriitorilor sau a celor care scriu: iluzia, ca formă de a rezista în timp, dar şi ca lentilă de contact pentru operele capitale care sunt ceva mai departe de lumea imediată a lecturilor zilnice, dar strict necesare pentru viziune.

Dumitru Hurubă ne prezintă cronici, recenzii, note literare, texte despre texte, motive pentru metafora operei scrise, argumente pentru a rezista în tsunami, în vremuri grele în care lumea pare a nu fi interesată de lectură, dar în care tot mai mulţi scriu şi tot mai puţini citesc, aparent… Cronicar din pasiune, el ne invită la un timp al lecturilor, a regăsirilor, a cercetărilor spirituale, a mirării la tema propusă de scriitor.

Lecturile sale sunt ţipete în pustie, iluziile sunt mirajele de tot felul, cititorul pare a fi cititorul de contor, un contor al pulsului ce vibrează în această epocă a informaţiei. Când totul devine posibil, lectura este imposibila realitate a iluziilor care ne ţin în picioare, ne ţine pe trecerea de pietoni sau pe stadion, ori în faţa televizorului.

Desigur că cei care scriu sunt interesaţi de o părere, de un gând despre opera lor. Dumitru Hurubă este preocupat de iluzia care pune în mişcare un univers complicat, adică universul cărţii. O carte este mai mult decât o sursă de informaţii, este o stare…

Pentru autorul cronicilor lectura este o incitare la o nouă descoperire, la o nouă revelaţie, ea poate fi negativă sau pozitivă, dar cronicarului îi pasă. Până la urmă această carte este un fel de jurnal de bord pentru Dumitru Hurubă, el scrie despre aventurile sale literare, despre opere care acoperă domenii variate: istorie, filozofie, sociologie, literatură, cultura ca formă de evadare din cotidian, jurnalul. Trece de la poezie, la proză, la umor, la mărturie. Lume pare prinsă în menghina dorinţei de a spune, nimeni nu ascultă, toate operele sunt sunete în marele ţipăt de la miezul nopţii, timpul pare ceva copleşitor, cartea ceva concret, ceva care rezistă, o cărămidă de pământ ars, din vechime…

Într-un fel, Dumitru Hurubă pare dezamăgit: capodopere sunt puţine! În alt fel, Dumitru Hurubă e fericit: mai sunt indivizi pe contrasens, se iluzionează, cred în ceva ce pare perisabil şi totuşi, nu…

Titlurile cronicilor sunt relevante, ele prefigurează temele societăţii româneşti: studenţia, sfârşitul lumii, femeia, umoristul, poezia, destinul nedrept, muzeul rural, Cutia Pandorei, Don Quijote, iubirea, intelectualul de serviciu, civilizaţia, oamenii locului, Jung, Holobâcă, Panaite, I.D. Sârbu, Evu, Crepcia, Bârgău, Dumitru Velea, Radu Igna, Breban, Eliade, Eminescu, Sabato, Saul Bellow, Rainer Maria Rilke…şi continuă cu responsabilitatea actului de creaţie, cu jurnalul unui romancier, demitizarea lui Eminescu (tema obsesie a istoriei literare), autocunoaştere, tradiţionalism şi fabulos, un oraş în inima poetei, iluzii pentru sinele propriu…

Modul cum abordează Dumitru Hurubă cărţile este unul serios şi detaşat în acelaşi timp:

„După ce că, datorită libertăţii, democraţiei şi credinţei că oricine poate, doar să vrea, s-a publicat atâta amar de literatură proastă, orice volum de beletristică nou apărut este, cel puţin pentru mine, un motiv de bănuială, nu tocmai cumsecade – recunosc.”

„Dovada că în România se mai citesc autori „dificili”, este această a 2-a ediţie a cărţii de faţă scoase de sub tipar de către Editura Humanitas” ( C.G. Jung: Amintiri, vise, reflecţii. Editura Humanitas, 2001.)

„Orice reîntâlnire cu umorul lui Cornel Udrea este un motiv de intrare în normalitatea fiinţei umano-raţionale. Cu atât mai mult în zilele noastre, când râsul înseamnă tot mai mult cu un rictus sau, în caz şi mai nefericit, cu un rânjet.”

Ce reţine cronicarul din cărţile citite? Esenţa, labirintul existenţei, fabulosul spiritului, curajul, abandonul, devenirea.

Sunt lucruri care dau culoare unei lecturi: trăirea acută a sentimentelor, sinceritatea poetului şi arta iubirii, riscul celui care scrie pe teme neconvenţionale, singurătatea poetului la Brotuna, cartea – un pas important pentru scriitor, pentru sine, mania titlurilor şocante, supleţea exprimării epice, experienţa credinţei, receptarea fenomenului liric, bagajul de cultură solidă şi bine compartimentat, pătrunderea într-o lume cu alte legi, Bizanţul ca temă uitată, proza scurtă în dulcele stil clasic… „a mai sosit unul cu bouvagonul poeţilor”…

Cu siguranţă, recenziile şi cronicile acestea vin să acopere un gol pe care literatura de specialitate nu-l poate acoperit, criticii de profesie sunt puţini, iar pe de altă parte un scriitor are capacitatea de a intra în lumea altui scriitor, este doar cititorul de iluzii, nu-i aşa?… Dumitru Hurubă şi-a luat de bună voie şi nesilit de nimeni această slujbă, a reuşit cu modestie şi nobleţe, lectura unei cărţi te face mai bun, este şi un argument pentru cărţile proprii şi o modalitate de a plonja în realitatea lumii în care trăieşte.

Cartea nu are postfaţă, prefaţă, motive sau argumente pentru care a fost scrisă, din textele publicate reiese, însă, sistemul critic al cronicarului, al cititorului: iubirea aproapelui…

Dar să cităm câteva titluri de cărţi care au trecut prin ochii cronicarului: Sfârşitul lumii; Femei celebre. Mică enciclopedie; De serviciu la clepsidră; Îngenunchiat în lacrimă; Arta fugii; Prăpastia bune speranţe; Uşa interzisă; Arta iubirii; Rochia nesupunerii; Omul recent; Neantia; Despre îngeri; Frică şi cutremur…    

Dumitru Hurubă reţine versuri interesante, cele care prind în vocale şi consoane o lume întreagă:

Îngenunchiat în lacrimă/ca-ntr-o catedrală sufletul celui îndrăgostit.” (Nicolae Crepcia).

Între ceea ce sunt/ şi ceea ce nu sunt/ se petrece timpul/ ca lama unui cuţit.” (Mariana Pândaru)

Ascuns în nume zeul, ca-n seminţe,/ Când stă să nască-n noapte bunul soare/ Îşi mai visează chipul vechi din mare/ Trecut prin irizări, către fiinţe.” (Eugen Evu)

Braţele tale/ precum cătuşele lichenilor/ pe stâncile visând/ grădini suspendate… În steaua de pe umerii tăi/Dumnezeu inventează/ povestea noastră de dragoste.” (George Holobâcă)

Din preaiubire m-am născut/ pe o colină transilvană/ să ard cuvintele la rând/ şi să le-aştern pe câte-o rană./” ( Ioan Evu)

„…Noaptea/ şi moartea/ muşcă din mine/ ca dintr-o felie de pepene.” (Nina Ceranu)

Poeţii aşteaptă şi refuză să doarmă/ Refuză să moară…” (Ana Blandiana)

La un final de cronică Dumitru Hurubă scrie:

„Ce contează de fapt? Contează un adaos important la cunoaşterea de sine şi de ceilalţi.”

Constantin Stancu

Mai 2012.


[1] Dumitru Hurubă, scriitor român, membru al Filialei Alba-Hunedoara a U.S.R.  Este autorul unor cărţi importante pentru literatura română: Debut’86, volum colectiv de debut la Editura Cartea Românească (Bucureşti, 1986); Rezervaţia de zăpăciţi (proză satirico-umoristică, Editura Corvin, Deva, 1995); Carte de colorat mintea (versuri social-satirico-umoristice, Editura Emia, Colecţia “Scorpion”, Deva, 1998); Bună seara, Domnule Mann…(povestiri, Editura Eubeea, Timişoara, 1998); Un scorpion pe contrasens (schiţe şi povestiri satirico-umoristice, Editura Corvin, Deva, 1999); De vorbă cu… (interviuri, Editura Eubeea, Timişoara, 1999); Insomnii binefăcătoare (critică literară, Editura Corvin, Deva, 2000); Scuzaţi că ne-am cunoscut (schiţe şi povestiri satirico-umoristice, Editura SigNata, Timişoara, 2001); Balamucul, dragostea mea… (roman umoristic, Editura Călăuza, Deva, 2002); Cronici TV din vremea zăpăciţilor de tranziţie, Editura Călăuza, 2004; Crime şi strălucire (microbiografii ale unor personalităţi istorice: Ahasverus, Apostolul Pavel, Maria Stuart…), Editura Călăuza, 2004; Natură vie cu scorpion sentimental (microroman), Editura Emia, 2005, Deva; Acolo şezum şi… râsem (Cronici TV publicate în România literară), Editura Corvin, 2006; Amanţii gaiţelor cu cap de struţ (roman), Editura Eubeea, 2008; Carte de colorat mintea (versuri, ediţie definitivă), Editura Corvin, 2008; Cobaii (roman), Editura Eubeea, 2009; Cititorul de iluzii (cronici şi recenzii literare), Editura Eubeea; Evadaţii din Clexane (roman), Editura Eubeea…

[2] Dumitru Hurubă, CITITORUL DE ILUZII, Editura „Eubeea”, Timişoara – 2010. Lector: Ilie Chelariu. Consilier editorial: Nina Ceranu, 304 pagini.

Categorii:CARTEA, CRONICĂ

UN GÂND LA POMUL CU SCRIBI!


Categorii:GÂND

CYBER-POETRY LA CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU, SCURTĂ SEMNALARE DE LA ADRIAN BOTEZ


UN DEBUT PE DEPLIN ONEST : “MEANDRE”, DE CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU[1]

A apărut, în literatura română, un nou poet (şi această apariţie se face, acum, in anno Domini 2012, în mod oficializat – demn, “pe uşa din faţă”, prin volum de debut!): CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU (director al unei deosebit de curajoase şi meritorii reviste, de literatură, cultură şi atitudine – revista “ZEIT”-Brăila).

Volumul MEANDRE (Editura ZEIT, 2012), bilingv (în franceză şi română – traduceri realizate de CAMELIA MARIA ANGHEL/SILVIA ANGHEL), este prefaţat de DUMITRU ANGHEL. Laudativ. Poate, oarecum excesiv-laudativ – entuziasmul scuzând doar parţial gongorismul unor afirmaţii ale prefaţatorului: “Volumul de versuri MEANDRE reprezintă debutul editorial al poetului CĂTĂLIN NICOLAE MOLDOVEANU, cu o lirică modernă, novatoare şi îndrăzneaţă, protejată de draperii grele de sensuri noi (…). Poetul îşi asumă, deliberat, riscul promovării unei poezii cu totul nouă, modern peste poate, virtual învingătoare şi cu aderenţă la un cititor (…) – fără rezerve şi profesional, promovează şi impune, în lirica românească de ultimă generaţie o tehnică poetică foarte nouă, cu accente cyber-poetry, manieră cunoscută doar în mediile literare din SUA şi Canada…” etc. etc. etc..

Ai impresia că DUMITRU ANGHEL vorbeşte cel puţin despre Maiakovski, dacă nu de un “neo”-Arthur Rimbaud!

Nu, CĂTĂLIN MOLDOVEANU nu “revoluţionează” nimic şi pe nimeni, nu “promovează” (pe nimeni şi nimic) şi nu “impune” – nimic şi pe nimeni! Nici măcar lirica sa nu e “protejată de draperii grele de sensuri noi”. CĂTĂLIN MODOVEANU debutează. Atât. Cum o face, asta este altceva – şi ne propunem să analizăm fenomenul, fie şi pe scurt.

A DEBUTA – înseamnă a te pregăti şi a-ţi asuma să înfrunţi încercări letale, capcane seducătoare spre neant, spre orgolii sterpe, spre…tot ce te va apropia, treptat şi teribil-grav, secătuitor de forţe obişnuite şi sublim (întru ne-obişnuire/grea-obişnuire!), de Revelaţia Sinelui-Cel-Ocultat, de „fanta” cosmico-spirituală, prin care începi să vezi/recunoşti/identifici şi smulgi măştile oribile şi exaspera(n)te, ale aparenţelor unui fenomenal pervers şi pervertit, chiar şi/mai ales în inima Dumnezeirii Artei! Nu e nicidecum o sărbătoare, cum mai pare (chiar şi în aburii otrăviţi ai scepticismului sinucigaş, de azi!), pentru unii naivi… – ci este pregătirea lui Oedip, de a coborî, de viu, pe AXA LUMII, până la limita ultimă a OSIEI COSMICE – adică, în INFERN. Pentru a căpăta, apoi, în faza de iniţiere smerit-înţeleaptă, dreptul ascensional, de a asalta, în vârtejuri concentrice (în jurul aceleiaşi AXE/OSII, dar tentând sensul invers!), prometeic şi hristic (simultan!) – CERURILE.

…Noi nu agreăm acest soi de critică de întâmpinare, care se bazează pe “etichetism”, iar nu pe criteriile, severe şi mult mai convingător-relevante, ale ESTETICII. Din pricina acestor “etichetişti”, fără nicio bază în afirmaţiile lor, şi care măresc decibelii “la trâmbiţă”, fără să le-o ceară nimeni, avem de-a face, în literatura română contemporană, cu fenomenul, tot mai intens proliferant, al imposturii artistice. Al falsificării Zeului-Artă – deci, al trădării Sinei Cosmice noiciene.

…Norocul lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU (poate!) este că şi-a scris poemele înainte de a fi dat volumul spre prefaţare…Altfel, cine mai ştie, înregistram un nou rebut, în lumea literelor.

Din fericire, CĂTĂLIN MOLDOVEANU nu şi-a “luat-o în cap”, şi-a văzut de truda onestă la stihurile sale – şi, astfel, se poate înregistra, în literatura română, încă un debut poetic, DEPLIN ONORABIL.

Că nu totdeauna i-a ieşit ce şi-a propus…e firesc! Doar are, înaintea sa, dacă s-a decis să se sacrifice, integral (sau…cam pe-acolo!), pe altarul Euterpei – VIAŢA ÎNTREAGĂ! În definitiv, bănuim că titlul volumului (MEANDRE) conţine şi autoreflectarea conştiinţei artizanului-poet, care ne comunică, astfel, într-un singur cuvânt, o ars poetica integrală: actul poetic este compus (printre altele) şi din “Încercările Labirintului”…!

Poetul debutant este merituos tocmai prin faptul că NU încearcă să “revoluţioneze” (s-ar prăbuşi, sub greutatea uriaşei “răspunderi”!) – ci îşi încearcă, doar, aripile. Poezia sa este una de experiment personal  (harnic şi plin de curiozitatea ajungerii în lumea mirifică a “subversiunii” cuvintelor, întru posibila muzică!) – nicidecum unul …internaţional!

A încerca, într-un volum conţinând doar 65 de poeme, sute de hierogamii ale Logos-ului – da, acesta este un merit real şi pe deplin lăudabil!

Totul este, la CĂTĂLIN MOLDOVEANU, atât de proaspăt-onest, întru dilatarea pupilei, obsedată de amănuntul ne-semnificativ – întru inocenţa actului de auto-labirintizare! – încât i se pot/trebuie să i se poată ierta multe stângăcii!

Cum remarcă şi prefaţatorul (de data aceasta, în mod corect!), CĂTĂLIN MOLDOVEANU experimentează şi în domeniul structurii strofice: două strofe (o nonarie+o cvinarie), la care adaugă (cu efecte variabile, de la caz la caz, de la poem la poem) un vers final, intenţionat a fi concluziv. Uneori, este ceea ce s-a vrut – …alteori, finalul stih se rupe de corpus-ul poemului (cazurile din finalul poemelor: cf. Stare, Meduza, Sălcii, Pădure, Jderul, Economie, Peste buze-nsetate… etc.)…şi, de câteva ori, chiar se autonomizează, precum “Poemele într-un vers” (Editura Cartea Românească, 1936), ale lui Ion Pillat (cf. Încremenire: “simplificând verticala”,  cf. Parcul lor…: “La taina cuponului de pensie…”, cf. Mutare: “De dorul cititorului…”, cf. Literă de lut: “Şi s-a numit cuvânt…” etc.). Sunt, e drept, şi poeme integral banale – cf. Banii…: “Râd monedele de bancnote/Că în nimicnicia lor profană/Metalul din ele scos la mezat/Valorează mai mult decât/Plasticul cu fir metalizat” (pentru economie editorială, am citat doar cvinaria – ceea ce nu schimbă, cu nimic, ratarea…) – dar, din fericire, astfel de cvasi-poeme sunt excepţii, în onestul volum al lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU!

Nu se justifică, semantic (decât rar şi cu totul aleatoriu!), punctele de suspensie, puse după majoritatea titlurilor: Cavernă…, Copacul şi melcul…, Culorile gri…Floarea de colţ…, La capăt…, Linii… –  etc. etc.

…Mai sus, însă, afirmam că Poetul debutant este “plin de curiozitatea ajungerii în lumea mirifică a “subversiunii” cuvintelor, întru posibila muzică”. Este un adevăr, demonstrat prin beţia de hierogamii, în lumea “verbum”-ului (uneori, captivarea este în lumea zeilor, alteori, în mlaştina delirului verbal): “hematii pe terasa unei vene” (cf. Evadare în interior), “suburbiile conştiinţei” (cf. Călifarul), “pedante mişcări de translaţie” (cf. Contemplare), “frig ancestral” (cf. Nesomn…), “cadranul hidrografiei”, “delta nemuririi”, “răsăritul atlasului geografic (cf. Râul), “mări veninoase” (Cu ace…).

Destul de greu, dar DELOC IMPOSIBIL! –  putem desprinde chiar versuri întregi/grupaje de versuri, nesubminate de preţiozitate/pretenţiozitate (de felul: “mal latifundiar”, “mlaştini prutiene” – cf. Sălcii…, sau: “pretenţii antropice” – cf. Râul, sau “efortul aristotelic” – cf. Cavernă…), sau de expresii redundant-pleonastice (“timpul varsă orologii” – cf. Meduza) – versuri uimitor de tandre – rar (dar nu…inexistent!) cvasi-vizionare:

– “Se iveşte o altă zăpadă/Verticalizată de jos în sus” (cf. Ploaie);

-“Din istorii cu turci şi haiduci/Rătăciţi fără cai şi potcoave” (cf. Sălcii…);

– “Nisipul se adună pixelat/La rezoluţie inferioară” (cf. Electromagnetism);

– “Prin basme în valuri de seară/La margini de lumi şi de existenţă/Unde claviaturi de orgi infinite/Eludau sentimente din suflete goale” (cf. Nemurirea…);

-“Afară se expugnau sentimente/La pieţe de gross, în baxuri cu verighete” (cf. Stare…) etc.

…Poeme cu substanţă, pe alocuri, chiar cu neaşteptată vigoare, gen: „Cer decăzut ca oglinda/În albastrul de stânci/LA FEL DE ABSURDE ŞI GOLAŞE/PRECUM ROCILE CĂZUTE PE BRÂNCI.//ŞI REVĂRSATE CA MAREA…” (cf. Stâncile teşite). Sintagma “rocile căzute în brânci” surprinde, după cvasi-banala formulare “albastrul de stânci”  – …sau după neclara, din punct de vedere cosmico-ideatic, comparaţie metaforizantă: “Cer decăzut ca oglinda”. OGLINDA, conform mitologiei asiatice, încifrează o simbolistică extrem de îmbietoare/”ofertantă”, prin profunzimea ei mistică: tărâm de hotar, al înfruntărilor şi biruinţelor succesive, ale lumii iluziei asupra iluziei lumii – şi “viceversa”…!

…Salutar, dar prea ostentativ, efortul de a transcende spre metaforă (se aude, parcă, un „icnet”, înainte de a se naşte peisajul selenaro-metaforic:  „Munţi imaginari/Din geografii/ascunse de lume/Fără definiţii geologice/Dorm sclipind prin atlase” – cf. Stâncile teşite – saltul de la banala sintagmă “geografii ascunse”, la generozitatea cosmic-metaforică a sintagmei “dorm sclipind prin atlase” provoacă neîncredere (a lectorului) în potenţialul real al Poetului, cu toate că nu e DELOC cazul; sau, în alt fel: “Sintagmă neprogramată/Într-o propoziţie lipsită de/Sensuri şi predicate/Adjectiv ascuns de vocabular/În noaptea sclipitoare, foaie albă/Litere chicoteau la comanda/Alcoolică a mâinii drepte/Prelungită pe degete/Banderole cu inspiraţie maximă” – cf. Inspiraţie… – Poetului parcă i se face frică de reuşita personificant-metaforizantă “Litere chicoteau la comanda/Alcoolică a mâinii drepte” – şi eşuează în mediocritatea sub-metaforică “Banderole cu inspiraţie maximă” ).

… “Frisoanele curg peste umeri/Zguduie umbra paiaţei/Ascunde intimitatea momentului/Prelungită de lumânarea aprinsă/În eroarea torentului/Creaţiei…” – cf. Inspiraţie.

Chiar şi “eroarea torentului” apare ca o forţare jenantă, în registru metaforic – după banalitatea sintagmatică “Ascunde intimitatea momentului”…!

….“Unde nuanţe de stihuri/Împing precum taifunul/Pupa epavei cu propoziţii/Aduse din indiile gramaticii” – cf. Nesomn. “Indiile gramaticii” este frumos spus (de-a dreptul mirific!) şi mistico-magic, metafizic sugerat – dar, când “indiile gramaticii” succed unei formulări cam siluite, ratate ca avânt “interstelar” (“pupa epavei cu propoziţii”) – atunci, se diminuează forţa de impact, asupra doritorului de aventuri metaforice, cititorul avizat.

… “Mâinile creierului” (cf. Literă de lut) – nefericită alăturare de cuvinte: un creier cu mâini nu mai are nimic poetic, ci doar…proletar! La fel, prea simplisto-paşoptistă şi sintagma: “câmpiile mesopotame” (cf. idem). De ce “mesopotame? Ca să rimeze cu “ideograme”?

Vorba lui nenea Iancu: “Nu face pentru ca să…” Sunt prea izbutite poemele, în general, pentru astfel de “eclipse” poetico-supralingvistice!

… “Interjecţii scabroase” devine mult prea banal… – după superbele “suburbii lexicale” (metaforă mustind de rosturi şi tragedii metafizice ale Logos-ului contemporan, dar şi de ideatică steiner-iană şi guénon-iană)!

…Ceea ce, însă, determină o reacţie decisă, din partea noastră, este mult prea marele coeficient de narcisism al Poetului – care se “îndrăgosteşte” (febril şi delirant, precum fascinatul luciferico-faustic, dar aflat, încă, în zona penibilului exoteric: UCENICUL VRĂJITOR! – ceea ce produce, uneori, şi  redundanţele sus-menţionate!) de “eprubetele” combinaţiilor/hierogamiilor sale de cuvinte, dar…pierzând, cu totul, din vedere, PERSPECTIVELE COSMICE ALE PROPRIEI POEZII! Nu ajunge să vorbeşti de “soare, lună şi stele”, ca să creezi perspective cosmice. Trebuie să-ţi sacrifici cuvintele, pentru/întru CÂNTEC/ARMONIE TOTAL-ORFICĂ!

Degeaba vorbeşti de “păsări planate”  – pentru a le încleia, apoi, divagant şi vagant, printre semantici obscur-labirintice, de felul “cuiburilor din crengi peste crevase/Doar de fotografii amatori dibuite” – cf. Drumeţie – …degeaba supralicitezi, chipurile, Muntele MERU, prin sintagme, de tipul “potecile geografiilor endemice” sau “crestele semeţe ale radiaţiilor”…dacă, apoi, înmlăştinezi, toate imaginile, în amănuntul grosier-material, orbitor de zbor, în Prakrti: “melcii bocancilor în urcuş”…sau în banalitatea “străjuiesc văile mioritice”!

Degeaba îţi faci curaj de verticalizare, întru perspectivă cosmic-demiurgică, prin “luna” care “bate albul de pe taste/lovite-n pustie de degete oarbe” – dacă toate eforturile astralizării sunt pierdute/epuizate în divagaţii şi sinusoidale imagistice care nu mai pot fi urmărite (“meandrele”, de obicei, nu ucid RÂUL, ci-l conformează!), ci devin îngreunătoare de aripi şi ocultante de zări şi eliberări spre “globalizarea” semanticii poemului: “…corzile vocale ale harpei/acordă octave pe claviaturi/insomnia iluziei pe portative//notele adună la difuzare/simularea bifonică a partiturii…” (cf. Sunete) – …şi unde, o, Doamne, mai este/rămâne LUNA, cu apanajul ei de …“degete oarbe”?!

CĂTĂLIN MOLDOVEANU ajunge la delir gongorizant de cuvinte, nu din infatuare, ci din curiozitate şi exces de încântare/auto-fermecare  (cum am zis, mai sus: narcisiacă!), faţă de potenţele infinite ale Logos-ului descoperit, în etapele trudei sale. Dar aceasta înseamnă să nu ţii cont că, Poet fiind, eşti, implicit, un COMUNICATOR! Eşti NU persoană privată –  ci CĂLĂUZĂ A UMANITĂŢII. Sau, cel puţin, aşa s-ar cuveni să fii.

Concluzii:

1-Poezia lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU este una de tentaţie curajoasă, de avânt experimental viguros (cu puternice ambiţii şi, destul de des, cu reuşite pe măsură!) – avânt lingvistico-stelar şi lingvistico-chtonian, în egală măsură….din păcate, pierzând, “pe drum”, luciditatea (dar şi avântul!) perspectivei.

2-Ar fi de dorit o mai mare RĂBDARE MEDITATIVĂ, APROFUNDARE LUCIDĂ A ESENŢELOR, CONSTANŢĂ ÎN CONSTRUCŢIE, CONTINUITATE SEMANTICĂ ŞI RITMICITATE, în  elaborarea metaforelor şi alegoriilor – transformându-le în DRUM INIŢIATIC, iar nu în zări de…mlaştină!

3-…O ultimă alegaţie: Poezia lui CĂTĂLIN MOLDOVEANU aşteaptă, cuminte şi cu un potenţial semantic remarcabil – maturizarea şi “înţelepţirea” iniţiatică, tranzitarea metanoică, dintr-un univers PERSONAL – în “celălalt”, cu largi perspective VIZIONAR-IMPERSONALE (…încă  precar exploatate şi autorevelate, de către Poet)!

prof. dr. Adrian Botez

 

 

 


[1] -Cătălin Moldoveanu, MEANDRE, Editura ZEIT, Brăila, 2012.

Categorii:CARTEA, CRONICĂ

CARNEA LOGOSULUI PERSONAL LA EUGEN EVU, O RECENZIE DE ADRIAN BOTEZ. POEZIA APLICATĂ PE PIELE PROPRIE!


DAINAUA SOTERIOLOGICĂ ŞI „ORGASMUL INIŢIATIC”:

POEME INTERMINABILE”, de EUGEN EVU

 

Cu destui ani în urmă (2006), îi reproşam, cu jumătate de glas, eminentului Poet româno-hunedoreano-european, EUGEN EVU, în recenzia la volumul său, „Purpura iarnă” (Eubeea, 2006), excesul gongoric de neologisme. Maestrul a tăcut, a acceptat…şi, peste trei ani, numai, când citeam şi recenzam „Vânătoarea de curcubee” (Hestia, 2009), constatam, cu bucurie umilă: „(…) acest nou şi splendid volum de versuri, de 64 de pagini, s-a <<scuturat>>, ÎN TOTALITATE, de orice dizarmonie (prin exces de <<modernitate>> neologistică), tot aşa precum poezia eminesciană cunoaşte epoca deplinei maturizări, apoteotice, în care s-a produs <<scuturarea podoabelor>>”.

Poetul impresionantelor doine/”dainale” este, azi, probabil cea mai puternică personalitate lirico-reflexivă, din Poezia română. Nu aruncăm vorbe-n vânt: nu există temă, adânc îndurată/suferită de Duhul uman terestru, pe care EUGEN EVU să nu şi-o fi apropriat, să nu o fi trăit, întru carnea Logos-ului său personal şi să nu o fi exprimat, cu dramatism – uneori atingând treptele sublime ale tragicului.

Aşa că nu ne miră cum, prin noul său volum („Poeme interminabile”), Poetul EUGEN EVU, academician al Accademiei Internazionale „Il Convivio„, Sicilia, Italia – a ajuns să “adulmece”, îndeaproape,  indeterminarea/”interminabilitatea” divină a orfismului.

Poemele sale, din acest volum, vorbesc despre Supra-Omul-POET, ca despre o fiinţă vecină cu impersonalitatea zeilor şi cu o moarte care, paradoxal, poate, “regurgitează” viaţă – eternitate umanizat-expresivă, de fapt: Nu te mai zbate/suflet al meu/zbaterea însăşi/ţi-e dumnezeu.//(…) GEAMĂNA MOARTE/NAŞTE MEREU/Nu te mai zbate/EU NEALMEU– cf. Invocaţie nocturnă.

Învierea-Renaşterea umană este, la scepticul şi sarcasticul tragedian, EUGEN EVU, un fenomen mai curând Gnostic, decât Creştin. “Mielulstă sub blestemul amestecului con-fratern (precum tracicul Fărtat, con-fratern, întru demiurgie, cu Nefărtatul – aparent paradox, exprimat astfel: Noi, cei aduşi aici de moartea Ta murim/Abject sublim./Retro, Elohim!” – cf. Good morning!), până la non-disjuncţie semantică: CAIN-ABEL.În pastoralia în pastoralia!/Acolo unde cele dintâi sanctuare/Au ajuns reptiliene cuibare/Acolo am auzit plânsul mieilor/Plânsul de primăvară,/Al învierii prin înjunghiere -/În pastoralia, în pastoralia!”. Nu e decât o parodie (cumplit sardonică!) a pastoralelor/bucolicelor viziuni vergiliene.Păstorireanu mai este,demult, izotopică semantic cuocrotirea” – ci cu jertfa/asasinare, păgân-sălbatică, din partea unei omeniri coborâte, pe linia Revelaţiei antroposofico-steiner-iene, până la STADIUL INFERIOR-LEMURIAN (“reptiliene cuibare”):Până la un anumit moment al evoluţiei Pământului, existau doar FIINŢE CU SÂNGE RECE ŞI LIPSITE DE PASIONALITATE; CELELALTE S-AU NĂSCUT PE LA MIJLOCUL PERIOADEI LEMURIENE. Prin aceasta s-au format şi cele două sexe, din sexul unic care existase până atunci. Datorită faptului că omul a eliminat din sine animalele inferioare, care mai trăiesc şi azi ca reptile, şi, mai târziu, când a devenit o fiinţă cu sânge cald, a îndepărtat din sine şi neamul păsărilor, el a ajuns la maturitatea necesară pentru a primi în sine spiritul, în prima lui formă– cf. Rudolf Steiner, “Noţiunile fundamentale ale teosofiei”.

Înjunghierea” nu este (aici, cel puţin!) transfigurare, prin “junghiul solar”-Raza/Revelaţie – ci este mărturia involuţiei canibalice, autofage (“mutaţia/Reciclările din interregn/Energofagia reciprocă”), a unei umanităţi damnate (dar damnate, dimpreună cu Dumnezeul ei! – “nemila” este complementară trădării/”vânzării” Sinelui Divin, anticipând funcţia Iudei!):Mieii zburdând pe morminte/Mieii înţărcaţi – carne roşie/Adulmecată de canibalii păstori/Ofranda cea plăcută domnului/Motivaţia fratricidului/Cainul iertat de cel de mai sus/Ca să se împlinească mutaţia/Reciclările din interregn/Energofagia reciprocă/Paradigma şi strămutările/Namilei,Nemilei/şi rodnicei de frate vânzare/sângele buşnind în celesta lucrare” – cf. Plânsul mieilor.

Învingându-şi, fie şi ludic, înclinaţia pesimist-apocaliptică, precum Poeţii/Preoţii Logos-ului antic (care se sinucideau – a se vedea Petronius sau Seneca! –  în mijloc de fast şi ospeţe!), şi EUGEN EVU (chiar dacă, lucid, ştie că “păstrăvii-n amonte mor la praguri” şi, spre amurgul lui ICHTHEOS/Hristos-Dumnezeu, “Nici icre de sămânţă n-or mai fi…” – ambiguu, spre apoteoza…”nocturnului”: “Sub parapante, corbii zbat stihii” – CORBUL fiind nu doar simbol funebru, ci şi Pasărea FOCULUI!) – se situează (militant ANAMNEZIC, răzvrătit contra “iernii” existenţial-proliferante!) sub semnul solar şi armonic al COCORULUI. Pasărea lui Apollon! (“Cocorul este pasărea lui Apollo, zeul soarelui (…). Cocorul este asociat cu poeţii, ce îl au pe Apollo ca patron” – cf. Dicţionar de simboluri, de Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt): “Urcat pieptiş nu-mi vine să cobor/(AM FOST, UITAT ÎN IARNĂ, UN COCOR..)” – cf. Baladă la Uroi-Simeria. Sau, SOFIANIC-ESENŢIAL (“Sophia androginul din moarte înviind” – cf. Oarba empatie), taumaturgic („DIN MIEZ SPRE MARGINI VINE VINDECAREA” – cf. Baladă de septembrie): “În timpul cel mic, al duratei, COCOR,/din smulgere spre starea de zbor/Al inimii psalm niciodată nu piere…/Stoarce SOPHIA din fagure miere/Esenţa de leacuri,himere” – cf. Aumbre (amintind, fireşte, de Omul Divin/Cosmic al invocaţiei buddhiste: AUM!).

…Poetul năzuieşte, precum Blaga, printr-o anamneză implicită Logos-ului descătuşat, spre ORIGINARITATEA MISTERIOS/MISTIC-SALVATOARE, funcţionând ciclic(“Roiri stelare, sori ce ard miriade/Eonii ce se-alungă şi răsar/Cu stingerea şi iarăşi vii cascade/SE-NTORC IZVORURI LA ORIGINI, IAR ŞI IAR” – cf. Strălumini – dar şi: “CICLICĂ naştere/Întru cunoaştere/Prin zodii maştere…” – cf. La Novalis):
A  ne reumple lumea de mister (…)Noi, fii din flori ai cerului din cer,/CĂZUŢI DIN SEMINŢIILE DIVINE ?/Am fost din îngeri? cei dintâi, văzuţii,/ASCUNŞI ÎN RAI CA-N CURCUBEU PĂUNII?” – cf. Baladă la Vâlcele Bune. Să nu uităm că hierogamia luciferian/luciferică a Eminescului se realizează, în fapt, între Păunarul Cosmic (”Ce împle cupele cu vin/Mesenilor la masă,/Un paj ce poartă pas cu pas/A-mpărătesii rochii”  – hephaistico-anamnezicşi, în acelaşi timp, ţinând/stăpânind “trena de foc con-stelar/con-stelativ” a Lunii!) şi Lună/“Fata din rude mari împărăteşti”…! Astfel, devenind/atingând Stadiul Eliberării Ante-Nirvanice, Brahman: “Vis visat oglindit/Libertate luminând” – cf. Sanctuar pe umeri.

 

Totul, pentru soteriologie! – căci: “Nu-i scris la care pagină e moartea” – cf. Epifanie. Altfel, rămâi în nadir – “ştiind”, dar/deci murind: “Pulsaţia zburând prin armonii/Se-ntoarce-n orizont-nadir. Vei şti” – cf. Epifanie. “Cine ştie prea multe, moare prea repede”, nu? Probabil, dacă nu crede în Şansa Revelaţiei. Dar numai dacă Misterul blagian al “minus-cunoaşterii”/”cunoaşterii luciferice”, de fapt, al Re-Armonizării cu “susul”, prin ruptura, ACUM, cu “josul” –  este păstrat (consecutiv, apare, o, mult-aşteptata “DAINA” din colindă!): “Murindu-mi moartea-ntre pământ şi cer/Reumplu Nemurirea de Mister./Al Spiritului, moartea nu-mi dă pace/De-aceea cânt şi Florile-sunt-dalbe…” – cf. Florile dalbe.

Da, “dainaua” barbilian-soteriologică, prin “orb” Misterul Re-Armonizării Cosmice: “AINA-DAINA, orb misterul/Zdreanţa purpurei, BĂLAUR/Când îngenunchiase Cerul/Din splendoare-n frig de aur” – cf. De adio. Balaurul fiind Paznicul Sacru al Misterelor Eleusin-Demiurgice…!

SOPHIA” nu este “ştiinţă”, ci “ŞTIRE ÎNTRU SINELE UMANO-DIVIN/înţelepciunea Magului Kogaionic” – altfel, se micşorează şansa Revelaţiei Soteriologice (fanta dinspre Misterul Învietor se îngustează!): “Hristos ştiind aflase. Eternitatea scade” – cf. Oarba empatie.

 

Voind să des-cânte Kali Yuga/Vârsta Întunericului/Fierului (când “Moartea bătrână-n stihii/Urlă gravidă prin gloate…” – cf. Kali Yuga) – Poetul este/devine, iniţiatic, “Pasărea Haar”, orfică şi thanatică, totdeodată (dar exorcizarea de moarte se face tocmai prin…”murirea” întru CÂNTEC-REARMONIZARE, ÎNTRU NOU COSMOS! – “cu moarte pre moarte călcând”): “Acea pasăre prea-înaltă plutind/Sub care inima ta se mai zbate/Numele şi-l CÂNTĂ parcă murind”– cf. Pasărea HAAR. Sau, din nou, echivalarea dublă, a Poetului şi a Revelaţiei, cu Harul Apollinic/COCOR, taumaturgic, întru thanatomahie: “Sub azimut bătrân COCOR/râzând eu MOARTEA MEA SĂ-MI MOR!” – cf. Cântec pentru Canon-Group. Şi, altfel şi mereu la fel: “Logos străpuns ca rit al învierii…” cf. Miel al durerii (variantă). Moarte iniţiatică, autosacrificială, a Poetului, pentru a adeveri Efectul Soteriologic/Cathartic, al Poeziei: “Nu plânge-n vis bătrân, Miel al Durerii…/În paradis vor înflori iar merii/Gustând sămânţa cu amar ocult,/Cunoaşterii altoiul vindecării/Cel  reprimit ca dar, prinos plăcut,/Se-nfrupte-n noi misteru-mpreunării?”– cf. Miel al durerii (variantă).

Iată cum apare Poetul eliberat/mântuit, prin Logos orfico-demiurgic – imperativ şi inspirat, chiar theogonic, întru a sa demiurgie: “Daţi-i poetului pădurea vie/O va sculpta şi o va umple de zei/Apoi va inventa o teogonie/la care să se-nchine discipolii săi” – cf. Daţi-i o pădure

 

Coperta ar trezi, poate, impresia că Poezia Maestrului este una erotico-sexuală. Şi novicii, văzând reiterarea cuvântului “orgasm”, vor întreţine această falsă idee, despre Poezia Poetului! Să fie, aici, şi o oarece uşurătate a Maestrului, care mai derapează, când şi când…poate calculat, atrăgând cititorul în viitoare capcane semantice: “Zdrenţe bikini chiloţeii primelor orgasme” (cf. Un pamphlet, ma non troppo)…?! Se poate.

Pentru că, iată ce structură sintagmatică domină semantica “orgasmului”, din acest volum “evuian” (şi nu numai!):

Ontologia orgasmelor tale/Şi verticala punere-n cruce a/Îngerului în organic năpârlind/TU ASEMENI SCĂLDĂTOAREI/EU ASEMENI CASCADEI -/Jertfe plăcute Daimonului– cf. Eros t.v. nocturn – O descriere a orgasmului, în DOIME      (variantă). …Da, Păcatul Proliferării (sexualitate înjosită/înjositoare!)-DOI trebuie transfigurat în OPUSUL său – deci, resacralizat: deasupra de DOI, să fie, din nou, pitagoreic, Stăpân-UNU – deci, REFACEREA TREIMII!!!

Francezii, buni cunoscători ai mythos-ului sexual, vorbesc de “la petite mort”. Ca metaforă a ORGASMULUI. Dar şi grecii antici îi “înfrăţeau” pe Eros, pe Thanathos şi pe Hypnos…!

Ce este, deci, “orgasmul evuian”? Este forma specifică de “moarte iniţiatică”. “Tu asemeni scăldătoarei/eu asemeni cascadei” – spune stihul evuian. EA este atotcuprinzătoare/îmbrăţişătoare a morţii, iar EL se “aruncă”, iniţiatic-cascadic, blagian (“TIMPUL CASCADĂ îi caracterizează pe cei ce trăiesc în trecut, pe CEI CE ACORDĂ VALOARE TRECUTULUI, CARE A FOST DE AUR” – cf. Lucian Blaga, Orizont şi stil, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1995,  pp.84-101) – în îmbrăţişarea morţii, spre a avea parte de Înviere: Noua Femeie/Noua Lume!

 Harap-Alb a “înviat”, în finalul basmului, prin “orgasmul” erotico-thanatico-hypnotic: “I se taie capul” (rădăcina fiinţei umano-divine) – şi devine (prin Fata Împăratului ROŞ – adică, a Soarelui!) – “TREZITUL” şi, deci, RE-ÎNSCĂUNATUL COSMIC, cu “paloşul demiurgic” redat: “(…) atunci Harap-Alb îndată ÎNVIE și, ștergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând: – Ei, da’ din GREU MAI ADORMISEM! — Dormeai tu mult și bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împăratului Roș, sărutându-l cu drag și DÂNDU-I IAR PALOȘUL ÎN STĂPÂNIRE”.

…Da, EUGEN EVU dezvoltă, astfel, Mistica Femeii. Prin Femeie ne-a venit Moartea, tot prin Femeie (FEMEIA COSMICO-MARIANICĂ!) ne vine ÎNVIEREA/”verticala punere-n cruce”! Tot “scenariul” erotic, preamărirea FEMEII –  este “jertfă plăcută DAIMONULUI” socratic, Logos-ului Întrupat (dacă folosim limbajul creştin).

…De la volum la volum, aşteptăm, de la EUGEN EVU, noi revelaţii existenţiale şi, mai cu seamă, revelaţii re-sacralizante. Continuu în viziune, mereu şi mereu (“interminabil”!), el nu ne dezamăgeşte, nici măcar o dată, nici măcar o clipă de/din …”interminabilitate”!

Singura problemă este (şi rămâne!) una destul de grea: ca EUGEN EVU să fie citit “în cheia” sa originară, în care şi-a desluşit, sie însuşi, ceea ce divinitatea i-a dezvăluit (cât de ocult!) Misterele Isiaco-Eleusine. Oare va fi posibil? Şi în ce proporţii umane?

…Se va vedea, în timp. “Á la bon entendeur, salut!”

…Dar Poetul va apuca, oare, să ştie/afle (sofianic!) dacă…”da”, ori dacă “ba”?! Când “interminabilul” poetico-iniţiatic va deveni “desăvârşire/terminare” a ŞTIRII SOPHIANICE – a INIŢIERII generale? Asta n-o poate şti nimeni, din zona “orgasmului iniţiatic”.

prof. dr. Adrian Botez

 

Categorii:CARTEA, CRONICĂ
%d blogeri au apreciat: