Arhiva

Archive for 26 martie 2010

O POEZIE DE NICHITA


Altă matematică

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.

Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roşcovă, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal…

Numai tu şi cu mine
înmulţiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi…

Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!

Categorii:literature Etichete:

NICHITA STĂNESCU RECITÂND – POEZIA CA ZICERE


Categorii:literature Etichete:

FLORI DE CIREŞ


Categorii:literature Etichete:

UN PSALM DE DUMINICA


PSALMUL 22 – VERSURI DE EUGEN DORCESCU, FRAGMENT DIN CARTEA BIBLICE
22
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit ?
Pentru ce stai departe de plângerile mele ?
2. Strig ziua şi nu-mi răspunzi, Dumnezeul meu preaiubit,
Strig noaptea şi tot n-am odihnă, sub beznă şi stele.
3. Totuşi, Tu eşti Cel Sfânt. Tu locuieşti
În mijlocul laudelor lui Israel.
4. În Tine părinţii noştri trupeşti
Se încredeau şi-i salvai din urgii şi măcel.
5. Către Tine strigau şi găseau scăpare la Tine,
Către Tine strigau şi nu rămâneau de ruşine.
6. Dar eu ? Eu sunt vierme, nu om de pământ,
Oprobriu la semeni şi dispreţuitul poporului sunt !
7. Toţi cei care mă văd mă batjocoresc,
ca pe-un ins de nimic,
Gura-şi deschid, îşi clatină capul şi zic :
8. „S-a încrezut în Cel Veşnic. Să-l mântuiască Acel !
Să-l scape, fiindcă Îşi găseşte plăcerea în el”.
9. Da, Tu din pântecele mamei m-ai scos la lumină,
Tu, la sânii ei, în siguranţă mi-ai pregătit adăpost.
10. Încă din pântecele mamei m-am aflat
sub paza-Ţi divină,
Încă de-atunci Dumnezeul meu Tu ai fost !
11. Nu Te îndepărta, aşadar, de la mine,
căci necazu-i aproape
Şi nimeni nu-mi sare în ajutor.
12. O mulţime de tauri, ca nişte valuri de ape,
Tauri mari de Basan mă-nconjoară-n ciopor.
13. Cu negre gâtlejuri, deschise şi potrivnice mie,
Ei sunt asemenea leului, care rage şi sălbatic sfâşie.
14. Iar eu ? Sunt aidoma apei ce curge la vale,
Oasele toate mi se desprind, se-nfioară.
Inima mi s-a făcut cum e ceara de moale
Şi se topeşte în sine-mi, destrămată şi-amară.
15. Mi se usucă puterea, ca un vas de argilă,
Cu cerul gurii limba-ncleiată se-ngână.
O, Dumnezeul meu, fie-Ţi milă !
M-ai adus în ţărână…
16. Căci nişte câini mă-mpresoară, îi simt, m-au ajuns,
Un pâlc de nemernici m-atacă din faţă, din spate,
Mâinile, picioarele mi le-au străpuns.
17. Aş putea să îmi număr oasele toate.
Iar ei, între timp, mă pândesc, mă privesc,
18. Veşmintele mele îşi împărţesc
Şi-aruncă sorţ pentru cămaşa mea…
19. Dar Tu, o Doamne, nu Te depărta !
Tu, forţa mea, vino şi-ajută-mă-n grabă,
20. Sufletu-mi scapă de sabia iute, nimicitoare,
Viaţa salvează-mi din a câinilor labă,
21. Din gura leului pregătit să omoare,
De coarnele bivolului decât malul înalt şi negru
mai tare…
22. Căci eu Numele Tău tuturor fraţilor mei voi vesti
Şi-n mijlocul adunării Te voi lăuda.
23. Voi, ce vă temeţi de Domnul, urmaşi ai lui Iacob,
slăviţi-L în oricare zi,
Tu, posteritate-a lui Israel, să te cutremuri
în faţa Sa !
24. Căci El n-are dispreţ pentru cel necăjit,
De la durerile lui nu-Şi întoarce chipul nicicând.
Dimpotrivă, când acesta e de-amaruri zdrobit
Şi strigă, Domnul îl aude strigând.
25. De-aceea, Tu, Doamne, eşti ţinta imnelor mele-n
adunarea cea mare,
De-aceea jurământul mi-l ţin înaintea celor
ce-Ţi dau ascultare.
26. Şi iată, săracii mânca-vor şi se vor sătura.
Cei care pe Domnul Îl caută Îl vor celebra.
Inima voastră, plină de bucurie, pe veci
să rămână aşa !
27. Aminte-şi aduc şi se-ntorc la Cel Veşnic
hotarele terrei,
Neamuri, familii de neamuri I se închină.
28. Căci peste tot ce există El are stăpânire deplină,
El este Domnul şi Împăratul puterii.
29. Mai-marii pământului I se închină şi ei, de asemeni,
Aidoma tuturor celor ce-aşteaptă în lut să coboare,
Aidoma celor ce nu-şi pot opri viaţa să zboare
Şi pe care, ca pe nişte seminţe, Tu, Doamne,
în ţărână îi semeni.
30. Un neam Îi slujeşte, şi-apoi, unei noi generaţii
I se vorbeşte de Domnul, ca să-L ştie oricine.
Şi-aceasta, la rându-i, seminţiei ce vine
Îi va transmite comoara de mesaje divine –
Vălurind, infinit, în durată şi-n spaţii.

Categorii:literature Etichete:

BANII CARE SE DUC …


SCURTE NOTE ASUPRA CREANŢELOR CARE NU SE MAI ÎNCASEAZĂ

Executarea silită a debitorilor devine tot mai complicată pentru creditorii de bună credinţă.
Primele motive sunt legate de haosul din economie, mii de operatori economici nu au sediu, sau sediu expirat, nu au puncte de lucru înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului sau mandatul administratorilor a expirat, ori alte neregularităţi.
Incidentele de plată, respectiv refuzurile la plată înregistrate la Centrale Incidentelor de Plăţi din cadrul B.N.R. sunt tot mai numeroase şi chiar alarmante. Acestea sunt semne că debitorii nu au un patrimoniu stabil care să poată fi urmărit, nu au bunuri mobile sau imobile, nu au disponibil bănesc în conturile bancare, nu au avere, astfel nu se sting creanţele creditorilor activi din economie, prin plată, mai ales.
Baza de date a Oficiului Registrului Comerţului este relevantă, iar numărul de dosare aflate pe rolul instanţelor privitoare la încuviinţarea executării silite sau contestaţiile la executare sunt tot mai numeroase.
Executorii judecătoreşti sunt nevoiţi să închidă dosarele de executare silită şi să constate insolvabilitatea debitorilor, lipsa de avere a acestora şi să restituie titlurile executorii la creditori.
Creditorii, mai ales cei care deţin creanţe sunt 30.000 lei sunt puşi în situaţia de a nu putea aborda întotdeauna procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 359/21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a solicita intrarea în insolvenţă a debitorilor care nu-şi achită datoriile.
O presiune tot mai mare se pune pe activitatea creditorilor şi debitorii par a fi în avantaj, sau poate îşi desfăşoară activitatea în zona neagră a economiei, fără evidenţe şi fără să poată fi lichidaţi în ultima instanţă, ca sancţiune pentru o activitate incorectă. Cheltuielile legate de urmărirea debitorilor cresc, iar rezultatele scad. Acestea se reflectă în căderea economiei, în lipsa de capital de lucru şi în reducerea drastică a creşterii economice a creditorilor de bună credinţă.
Un alt fenomen negativ se înregistrează în zona penală a economiei, plângerile penale pentru înşelăciune şi alte infracţiuni economice nu au rezultatul previzibil, organele de cercetare penală declanşează cercetările şi procedura penală după un timp prea lung, chiar şi un an de zile de la data la care primesc plângerile, din lipsa de personal, de date şi logistică, etc. În acest mod debitorii de rea credinţă activează în economie într-o zonă proprie, nereglementată aproape, după bunul plac. Emiterea unei file cec fără acoperire a devenit o practică uzuală, iar biletele la ordin sunt emise continuu, fără a se asigura provizia bănească în conturile bancare, existând o aparenţă de normalitate a relaţiilor comerciale în economie, până când apare refuzul la plată din lipsă de disponibil.
Procedura medierii devine imposibilă în unele litigii comerciale, operatorii economici debitori nu au personal de specialitate şi nu au fonduri suficiente pentru ca această procedură să poată fi pusă în aplicare efectiv, cu rezultate minime, cel puţin.
Procedura prevăzută de Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv şi mandatului ad-hoc, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 870 din 14 decembrie 2009, pare a nu rezolva problema pe fond, vor avea loc întârzieri în recuperarea creanţelor de către creditori, debitorii se vor putea folosi de aceste prevederi legale pentru a întârzia plata datoriilor lor, costurile cu desfăşurarea procedurii speciale afectează patrimoniul debitorilor, oricum insuficient.
În faţa realităţii, fără un sprijin real din partea organelor statului – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală sau Garda Financiară, în special – debitorii vor continua să activeze într-o zonă necontrolată efectiv nici de partenerii de afaceri, nici de organele judiciare, nici de instituţiile fiscale.
În faţa acestei realităţi, creditorul, pe baza actelor întocmite în dosarele de executarea silită, asta dacă au fost dispuşi să facă unele cheltuieli cu urmărirea debitorilor lor, vor proceda la scoaterea în afara bilanţului a prin Contul 8034 – Debitori scoşi din activ, urmăriţi in continuare.
„De menţionat semnificaţia acestei înregistrări: cu ajutorul acestui cont se tine evidenta debitorilor care au fost scoşi din activul unităţii, ca insolvabili sau dispăruţi, care, in conformitate cu dispozițiile legale, trebuie urmăriți in continuare pana la reactivare sau împlinirea termenului de prescripție.
In debitul contului 8034 „Debitori scoși din activ, urmăriți in continuare” se înregistrează sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruți, scoși din activ, iar in credit, sumele reactivate ca urmare a revenirii debitorilor la starea de solvabilitate sau sumele ale căror termene de urmărire s-au prescris.
Soldul contului reprezintă sumele datorate de debitorii insolvabili sau dispăruți scoși din activ, nereactivate. „

În cazul în care intervine dizolvarea, lichidarea şi radierea debitorului care nu şi-a achitat datoriile sale către creditor, se impune efectuarea altor operaţiuni.
Ajustarea de valoare este înregistrata pentru a aduce creanța la valoarea probabil recuperabila. Conform Codul fiscal, art. 22 alin. (1) societatea are posibilitatea sa constituie provizioane pentru deprecierea creanțelor deductibile din punct de vedere fiscal in doua situații:
1. Alin. (1) lit. c) din articolul menționat anterior dispune ca sunt deductibile provizioanele constituite in limita unui procent de 30% începând cu data de 1 ianuarie 2006, din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2004;
2. sunt neîncasate intr-o perioada ce depăşeşte 270 de zile de la data scadentei;
3. nu sunt garantate de alta persoana;
4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
2. Alin. (1) lit. j) din articolul menționat anterior, dispune ca sunt deductibile provizioanele constituite in limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor asupra clienților, înregistrate de către contribuabili, care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiții:
1. sunt înregistrate după data de 1 ianuarie 2007;
2. creanța este deținuta la o persoana juridica asupra căreia este declarata procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atesta aceasta situație;
3. nu sunt garantate de alta persoana;
4. sunt datorate de o persoana care nu este persoana afiliata contribuabilului;
5. au fost incluse in veniturile impozabile ale contribuabilului.
Conform art. 138 din Codul fiscal, articol ce enunța situațiile in care baza de impozitare a TVA se ajustează, se va ajusta baza de impozitare, ceea ce poate fi un avantaj tardiv pentru creditor, un avnataj ce vine prea târziu şi care îl privează de lichidităţi. Astfel, conform lit. d) a articolului menționat, ajustarea TVA se face in cazul in care contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate nu se poate incasa din cauza falimentului debitorului.
Ajustarea este permisa începând cu data pronunțării hotărârii judecătorești de închidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, hotărâre rămasa definitiva si irevocabila. Conform normei de aplicare a Codului fiscal, ajustarea bazei de impozitare a taxei pe valoarea adăugata este permisa numai in situația in care data declarării falimentului beneficiarilor a intervenit după 1 ianuarie 2004, inclusiv pentru facturile emise înainte de aceasta data, atunci când contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate si taxa pe valoarea adăugata aferenta consemnata in aceste facturi nu se poate incasa din cauza falimentului beneficiarului.
Sunt situații diferite in ceea ce privește TVA:
1. se pronunța printr-o hotărâre închiderea procedurii de faliment a debitorului, hotărâre rămasa definitiva;
2. nu exista o hotărâre de închidere a falimentului, dar si in aceasta situație pot exista doua cazuri, după cum urmează:
2.1. când s-a declarat anterior intrarea in faliment;
2.2. când nu este declarată deschiderea falimentului.
In cazul in care exista hotărâre de închidere a falimentului rămasa definitiva si irevocabila, TVA se poate ajusta in favoarea contribuabilului, ceea ce înseamnă ca nu reprezintă un cost, o pierdere pentru societatea creditoare. Dacă nu există această situaţie, TVA devine o pierdere suportata de societate.
Indiferent de regimul fiscal al provizionului, conform Codului Fiscal, pierderea din creanța este deductibila daca, in conformitate cu art. 21 alin. (2), litera n), clientul aparține vreuneia din urmatoarele categorii:
1. o persoana fizica decedata si creanța nu poate fi recuperata de la moștenitori;
2. dizolvat, in cazul societăţii cu răspundere limitata cu asociat unic, sau lichidat, fara succesor;
3. înregistrează dificultatea financiare majore care ii afectează întreg patrimoniul (situații excepționale determinate de calamitați naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, incendii, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe si in caz de război).
Faţă de aceste realităţi veniturile la bugetul statului vor fi afectate pe viitor, în situaţia în care creditorii vor avea răbdarea necesară să gestioneze întregul fenomen privitor la creanţele care nu se pot încasa, iar dacă nu, vor intra şi ei în lanţul operatorilor economici aflaţi în dificultate, cu potenţial de insolvabilitate.
Constantin Stancu

Categorii:literature Etichete:

AROMÂNII – CONTINUARE


“VOSHOPOLE”, de NIDA BOGA : Epopeea transfigurării – şi singura epopee eroică a neamului românesc…(V)
Întrebarea pe care mi-o pun are în ea un sâmbure tragic: de ce nu au avut aromânii, până acum, ambiţia, orgoliul – să semnaleze, măcar (dacă nu să impună), fraţilor lor români, de la nord de Dunăre, existenţa acestei măreţe şi mistice epopei – SINGURA EPOPEE EROICĂ A ROMÂNILOR!!!: VOSHOPOLE – epopee în sonete (150 de sonete+bocete ale voshopolencelor, de după masacrul-incendierea Cetăţii Voshopole – epopee formată din 13 părţi, sugerându-se DEPĂŞIREA VECHIULUI CICLU – 12 , PENTRU LUMEA ETERNITĂŢII SPIRITUALE!!!: I- Voshopole se-ntemeiază ca târg; II- Voshopole în furtună; III- La târgul din Voshopole; IV- Iată târgul!; V- Voshopolea strivită de arnăuţi; VI- Cum s-au luptat în mahalale; VII- În castelul lui Gojdu; VIII- După furtună; IX-Sfatul bătrânilor; X- Ajun de îngropăciune; XI- În ziua despărţirii de cei dragi; Voshopolencele îşi plâng morţii dragi; XIII- Dezrădăcinaţii – finisată prin 1950, publicată în româneşte întâi în antologia Un veac de poezie aromână, realizată, în 1985, la Cartea Românească, de Hristu Cândroveanu şi Kira Iorgoveanu – şi publicată, automom, abia în 1994!!!, la aceeaşi editură Cartea Românească – versiunea daco-română: HRISTU CÂNDROVEANU, prefaţă de Constantin Sorescu), de NIDA BOGA(1886-1974 – numele lui NIDA BOGA nici nu este trecut în Dicţionarul enciclopedic, din 1993, şi, bineînţeles, nici în Dicţionarul enciclopedic din 1964, vol. I – sau în Micul dicţionar enciclopedic, din 1976…) ? Să fi avut atât de amara conştiinţă a unei înstrăinări ireversibile, între fraţii aceluiaşi Neam-Spirit? Să se fi resemnat să moară, îngropaţi alături de comoara lor inestimabilă – decât să fie subapreciaţi, sau chiar respinşi, atunci când vor fi dezvăluit strălucirea divină a epopeii lui NIDA BOGA, sub ochii fraţilor din nordul Dunării? Ştiau şi ei, cum ştim şi noi, că marile neamuri se întemeiază pe epopei, pe MAREA POVESTE A ÎNCEPUTULUI, CU GERMENII VIITORULUI – şi sunt respectate şi temute) de celelalte neamuri, graţie unei cât mai măreţe temelii epopeice?
Câtă neîncredere, câtă amărăciune am produs noi, românii de la Nord, fraţilor noştri de la Sud – prin trădarea noastră faţă de ei, prin părăsirea noastră, inexplicabilă şi impardonabilă, a rădăcinilor noastre, păstrate în limba şi fibra fraţilor din sudul Dunării!…Doamne, iartă, rogu-te, laşitatea noastră milenară – şi fă ca ruga noastră de iertare să fie primită de fraţii aceluiaşi sânge, aceluiaşi LOGOS SACRU (identic cu al nostru) – GRAALUL ROMÂNESC!
Încă de la început, trebuie spus că VOSHOPOLE este epopeea unui neam eroic, fixat (după o luptă-rezistenţă eroică, în faţa armatei turco-albaneze – rezistenţă sfârşită prin măcelul populaţiei şi incendierea, de tip Troia, a Cetăţii Sacre – relativa istorie vorbeşte de cadrul tragediei ca fiind anul 1769…) – în Absolutul Divin, în Eternitatea Sinelui Spiritual al Neamului. Căci cetatea Voshopole (care avea, pe atunci, cca. 60.000 de locuitori – cam cât Bucureştiul vremii aceleia… – dar, în plus, catedrale, zeci de biserici, o academie de studii înalte, tipografii de cărţi în aromânească, biblioteci, castele, palate…) este considerată un centru material (invidiat, în egală măsură, de turci-Paşa Ali-din-Ianina, de greci-Patriarhia Constantinopolitană + Vasilike-metresa-lui-Ali – cât şi de către mercenarii, ispitiţi şi năimiţi de turci, întru crima de deicid asupra Sfintei Cetăţi Aromâneşti– năvălitorii, incendiatorii şi masacratorii ghegi-albanezi, din acele zile tragice ale lui 1769…) – dar, în primul rând, CENTRUL SPIRITUAL al aromânilor. Deci, soarta Voshopolei este arhetipul destinului Neamului (Voshopole cuprinzând, esenţial, spiritualitatea, pură şi eternă, gesturile, interioare şi exterioare, pure şi ritualice, ale aromânilor), Voshopole este nu doar Ierusalimul, Mecca spirituală a aromânilor – cât, mai ales, Walhalla, “spaţiul” edenic, pur spiritual (devenit astfel prin investire spirituală de către eroii Neamului – în frunte cu acest Zeus olimpian al spiritului cultural voshopolean-aromânesc: CAVALIOTTI) – în care sufletele şi spiritul aromânesc se retrag, pentru a se reîncărca cu eternitate: infinit triumf al Speranţei. Dacă vrei să recapeţi durabilitate, tu, neam aromânesc obosit, spulberat, deznădăjduit – întoarce-te, regresează spre originar, în STAREA VOSHOPOLE – Voshopole-Eden, Voshopole-starea de perpetuă rezistenţă şi luptă spirituală a Neamului Aromânesc. Acest statut, subliniem din nou, Voshopole şi l-a câştigat prin trei forţe: înţelepciune ordonatoare, activitate creatoare – şi, mai ales, prin luptă eroică şi plină de credinţă, luptă transfiguratoare. Dincolo de mulţimea (cantitativă) a duşmanului etnic, aromânii voshopoleni şi-au întrevăzut eternitatea spirituală, victoria întru Spirit, nepierirea veşnică. De aceea şi părăsirea ruinelor materiale ale Voshopolei (a se vedea sfatul preoţilor şi bătrânilor înţelepţi), pentru a permite transcenderea Voshopolei, dincolo de formele epuizate – în SPIRITUL EI INEPUIZABIL: în propriul ei arhetip: “Voshopolea-aţea arsă şi surpată/L’ia ca s-arsară multu ma muşată/Tu mintea-armânilor di tu xinitie .(…)Cu-aistă nividzută nă ciudie/ Ş-Voshopolea şi-pitreaţe agiutorlu/S-armână fara armânească vie”( transpunere de HRISTU CÂNDROVEANU:”Voshopolea cea mândră, spulberată,/Nepieritor, ÎN SPIRIT(s.n.) e-ntrupată, -/Al băjenarilor, al tuturora.(…)/Miracol straniu, nemaipomenit, -/Voshopolea nu numai s-a luptat /Ci va lupta mereu, la nesfârşit!”(s.n.) – cf. ultimul sonet, Miracolul Voshopolei.
Credem că aceste versuri apoteotice, finale, fac aproape superfluă următoarea afirmaţie: Voshopole nu poate rămâne doar ARHETIPUL MÂNTUIRII SPIRITUALITĂŢII AROMÂNEŞTI (sud-dunărenilor români) – ci a tuturor băjenarilor – adică al tuturor membrilor-indivizi ai Neamului, care membri şovăie şi disperă, se rătăcesc în necredinţă şi disperare – faţă de eternitatea (victoria întru eternitate) a Spiritului Neamului: Voshopolea este leagănul arhetipal pentru românii de pretutindeni !!! – în momentele de suportare grea a agresivităţii neantului spiritual, a forţelor entropice (simbolizate, aici, prin turci, albanezi-ghegi, greci – adică, Biserica Patriarhală Grecească şi monahii greci pervertiţi, de ură, invidie şi lăcomie – Satana fiind, de fapt, cuplul satanic: Ali-Paşa din Ianina – turcul – şi metresa lui, Vasilike-grecoaica sinelui pervertit, devastator, Dalila greacă – ce nu suportă durabilitatea monumentalităţii eroic-spirituale, monumentalitate prin puritate spirituală – haruri pe care grecii le pierduseră, prin trădarea misiunii lor spiritual-terestre, iar aromânii le căpătaseră, prin puritate şi credinţă…). Dar, paradoxal, ca în toate epopeile autentice, RĂUL are funcţie transfiguratoare: dansul de bucurie al Vasilikei, ATUNCI CÂND AFLĂ DE DISTRUGEREA Voshopolei şi de stingerea în sânge a mândriei aromânilor harnici, creator-activi, denşi din punct de vedere spiritual – este dansul lui Shiva sau al lui Dionysos. Dezintegrator, în plan material – dar reintegrator, în plan spiritual. Fără neagra încercare, fără tragica încercare a distrugerii Voshopolei materiale – Cetatea Exemplară, strălucită din punct de vedere material – aromânii n-ar fi experimentat transcenderea spirituală, trecerea lor în regim divin, prin VOSHOPOLEA REVELATĂ, devenită ARHETIP AL SPIRITUALITĂŢII ROMÂNEŞTI.
Diaspora aromânească este una aparentă, cum tot aparentă trebuie să fie/rămână despărţirea Neamului Românesc – în românii din Sud şi românii din Nord: toţi românii se regăsesc, se numesc, peste limitele accidental-istorice, materiale, peste spaţiu şi timp, peste răutatea şi trădarea omenească, peste orice slăbiciune şi vrajbă, slujitoare Satanei – în VOSHOPOLEA IDEALĂ. Pentru noi, românii nord-dunăreni, NIDA BOGA, prin epopeea lui extraordinară, profund creştină (neasemuibilă decât, poate, cu Ierusalimul liberat, al lui Torquato Tasso…) a dar un subiect de meditaţie profundă şi foarte gravă: Voshopolea ne aşteaptă pe toţi românii, spre a ne uni, în spirit şi-n simţire – în vederea împlinirii sacrei misiuni, de civilizare a barbarilor spirituali din acest Răsărit de Europă, de luminare spirituală a întunericului vijelios, distructiv, din Apus… – de transfigurare a unei lumi omise, minimalizate, persiflate, banalizate – cea balcanică (aşa cum apare ea, în specificitatea de viziune, rău-voitoare, de rea-credinţă, a neamurilor nelămurite, împâclite, orbite spiritual, ale Europei) – o lume discutată, mereu, în termeni peiorativi, o lume adusă, până şi de românul Emil Cioran, la sintagma dispreţuitoare: “cultură minoră”. Voshopolea ne cheamă, pe toţi românii (de Sud şi de Nord), să depăşim aceste obstacole de înţelegere – ÎN LUMEA REVELAŢIEI SPIRITULUI.
Poate că băjenarii (cei care au scăpat de sub ruinele arse ale Voshopolei învinse PE PĂMÂNT…), de care spun versurile inspiratului NIDA BOGA – nu vorbesc atât de rătăcitorii, prin lume, aromâni – cât, mai ales, de rătăcitorii încă departe de Adevăr-Revelaţie (dar care râvnesc şi sunt dispuşi să se închine, pe ei şi viaţa lor, ARHETIPULUI ADEVĂRULUI, REGĂSIT) – din această lume desacralizată. Români şi aromâni, deopotrivă. Voshopolea, fără îndoială, ca Arhetip al Neamului Românesc (fuzionat în Spirit) – este şansa soteriologică a celor care vor să se lase mântuiţi, care vor să se integreze pe traiectoria autentică, gravă, tragică, iniţiatică – dar triumfătoare, pentru cei care ascund (fără ştire) – şi apoi vădesc, cu ştire, stimulaţi de acest drum iniţiatic – calităţi spirituale autentice.
prof. dr. Adrian Botez
***

Categorii:literature Etichete:

POEME DE ADRIAN BOTEZ


VIERSUL BOLII DE VIAŢĂ

UN ÎNGER, AZI-NOAPTE…

un înger
azi-noapte – m-a vizitat (nu vă temeţi
nu vă indignaţi: nu mi-a spus nimic
doar a stat
sau levitat – pe un raft de la bibliotecă…)

era supărat: ţinea
între degetele bucălate – o
ţigară – dar
n-a fumat

încruntat – mormăia
ininteligibil – ceva
în puful auriu din jurul buzelor:
a fâlfâit din aripile-i
albastre – de câteva ori – deranjându-mi
păianjenii de prin
colţurile camerei – apoi
fără veste – a
plecat

adică – a dispărut dintre
razele cărţilor – într-o
groapă mult mai adâncă de
raze

m-am simţit gol – părăsit
oarecum trădat: aş fi preferat
să mă înjure pe îngereşte – să
mă facă praf – scânteietor
cu aripile lui ameninţătoare

nu – el nu: lumea cealaltă
nu mai are încredere în
simetriile mele: preferă să-mi dea
hapuri – în loc de sibilinice
fascinante mesaje

au divorţat de mine – de mult
entuziasmele – agapele
confreriile secrete întocmite cu
cerul – am fost şters din
catastiful măririi

a venit scadenţa voluptăţilor
mele – scadenţa tăcerilor mele
comode şi laşe

cerul m-a băgat într-o carantină fără
sfârşit: se preface-n oboseli de nisip spulberat
timpul: nici nu mai apucă
s-ajungă secundă – cu atât mai puţin la
rangul de minut ori
himeric – de ceas

până şi ultimul fir de
colb – este blindat în
seiful ceresc – sub un
cifru indescifrabil

faţă de cel ce şi-a fraudat
până şi propria viaţă – totul trebuie
ferit şi ascuns – cu o grijă
înfricoşătoare

o foarte reuşită acuarelă a
iadului

***

SONET SUFOCAT

trec printre-artere ciumpăvite-n seară
decenţa umple-amar pocalul morţii:
prearăbdător, în sânge sui c-o scară –
nu-i niciun bec în mahalaua sorţii

preludiul agoniei geme-n strune
sub geamul târfei infectate-n vis –
dar cine se îndură să adune
mii de primordii eşuate-n scris?

din casă-n casă, cioclii scot cadavre
şi ciume, lepre – se sufocă-n fum –
dar nicăieri nu am aflat palavre

s-accepte ghiciturile în scrum…
cerşesc tortùri pe roată, crin ucis –
decât un naufragiu-n paradis!

***

DESCÂNTEC

altădar şi altădată
privire înmiresmată
de un cer uitat odată
şi-o lumină minunată

altădată altădar
călărind pe cal de har
răsărind tot iar şi iar
din altar în alt altar

altădar şi altădată
bâiguind pe strune-ndată
o ivire furişată
prin oglinde răsfirată

altădată altădar
fără foaie-n calendar
doar în gând şi foarte rar
poposind pe lampadar

altădar şi altădată
nume scump şi licăr iată
amândouă deodată
rugăciune preacurată

altădată altădar
mirul izvorând preaclar
din ispită aşadar
cuibări în ochiul doar

altădar şi altădată
uimire nesupărată
venind val pe val ciudată
de îngeri răscumpărată

altădată altădar
orice rege-i azi soitar –
nu-l plimba pe lângă var
focul mistic de bazar

altădar şi altădată
nici în van şi niciodată
sfântă vorbă nepătată
dreasă zodie-aripată

altădată altădar
cuvine-se lui Florar
fecioară multlăudată
grăire înmiresmată

…linu-i lin de paradis
tot rostitu-i doar în vis…

***

DOINĂ

zac a moarte-n primăvară
vrabie mi-e tot o cioară…
bate-n poartă la copaci
soarele – dar ce să-i faci
când pe scară de cenuşă
moartea s-arată la uşă?

lăptişor de soare, lună –
s-a făcut de noapte-bună…
păsările clădesc cer
eu caut locul un’ să pier:
e un loc lângă fântână
unde cârtiţa se-nchină…

sărbătoare mare-i lumea
cu poftiţi din toată strunea:
mi-a plesnit cântecu-n toi
de-a rămas orfan de voi…
aştept înc-un val de ceaţă
silabă din altă viaţă…

zac a moarte-n primăvară:
eu ‘năuntru – voi afară…
tot se face după lege:
cine-aicea râde-a rege
dincolo – doar veşti pribege…
…singur trec pe căi betege…

***

OSPĂŢUL PRIMĂVERII

să-mi dai Pâinea – felii s-o-mpart lumii întregi:
sunt veniţi la ospăţ zei sălbatici şi regi!
de sub bolţi tămâiază Privighetoarea –
lui Hristos i se simte mărirea şi boarea!

azi – aici – prin Hulub s-a stârnit paradis
toţi săracii respiră lumină şi vis!
uităm toţi amintirea şi greul de pântec:
avem rost şi fiinţă prin toiul de Cântec!

prin păduri mugureşte – cald – sângele-n cer:
stâlp stă Veghea de Verb – vii popoarele-o cer!
El-Hristosul nunteşte-ntr-al raiului sfat:

din rărunchii de lume Plugaru-a schimbat
gramatica ierbii: -a apus şi-a-nviat;
nu sunt eu – nu eşti tu: este Mirele-aflat!

***

Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:

DEVENIREA POETICĂ


Pagini fractalice ( IV)

A DEVENI- DIVINA sau
despre efectul sub-telepatic al rostirii poetice ( poieion).

E limpede pentru poet că limbajul liric, repotentat de afecţiune, de empatie, (em-patos), are efectul sugestionării, efect subtil energetic ( transferat) al semnificatului, menit a determina în simţurile şi mintea altuia, o stare benefică… Aparţine acelui limbaj ce a fost ab initio primordial, anterior „ amestecului limbilor”( babel), din biblice milenii. In illo tempore, Divinaţia era procedeu de vindecare tocmai prin acest efect considerat magic: psihicul uman are forţa latentă sau inhibată de a sugestiona, autosugestiona sau fi sugestionat.
Arta poetică este în acest sens descententa rostirilor divinatorii antice, încă de dinaintea scrierii.. Ceva de la primul cuvânt, prima numire, acel privilegiu- lege dăruit omului adamaic ( adamas, vezi tăbliţele din Sumer, descifrate de Zecharia Sitchin, etc. ), prin creaţie. Când scrierile cu ţintă magică, apoi cele epitafice au fost săpate în piatră, pe pereţii peşterilor, menhiri, cromlehuri, pe lespezi sau pe troiţe şi pe cruci efectul scontat a fost şi a rămas acela de a transmite magic, celui care citeşte, un mesaj cu conţinut implicit sugestiv. Este ceea ce dăinuie prin milenii, rostirea incantatorie cu ţintă taumaturgică, de la oratio ( urare), la descântece practicate fie de vrăjitori, şamani, magicieni, până în practicile canonice ale religiilor ( psalmodii, predici, etc.). Cuvântul conţine subcuantic /energetic- vibrator ceva transmisibil fie prin sonoritatea sa (spiritul agitat- amoţional), fie prin transcriere. Într-un fel, poezia continuă starea „ de transă autoindusă!), efectuând în cazul autenticităţii ei, a ornamenticii estetice şi a mantramicei din aceeaşi arhaică sorginte, efectul sub- tepelatic: alinător sau, la extremă, malefic. Cumva între starea de rugăciune şi cea de sudalmă, de – duhul invocaţie ezoterică- religio, şi cea de blestem. Între aceste ipostaze – coincidentia oppositorum- se zbat întru echilibru şi înaripare Raţionalul şi Iraţionalul, reciproc în re-calibrare, cum Yin şi Yang. Însă dualitatea recesivă a lumii( v.Mircea Florian) este doar gemelara parte a devenirii în Uman, spiritul- fiinţa oferind calea- vama- trans-cederea în triadic. ( teandric, treime).
Cei vechi din spaţiul actual românesc erau ai unei culturi a iniţiaţilor – mari preoţi ( şi vindecători inclusiv prin cuvânt),- existând un uriaş tezaur perpetuat prin milenii până în folclorul actual. Se ştie că protodacii aparţineau unei culturi de acest tip, necunoscând scrisul, învăţau mai ales legile prin Daine…O formulă evocator mantramic magică, relictă dăinuie ( deci vine din daine!), în doinele populare : AINA DAINA…De acolo vine şi verbul dăinuirii.
În fine, vom înţelege ceea ce pare a fi uitat prin veacuri, că inclusiv formulele- sintagme de salut ( Bună dimineaţa, Bună ziua, Noapte bună), Bine aţi venit, Noroc Bun, Să trăiţi, Sănătate, La Mulţi Ani, etc.- suma enormă a acestui tip de sugestionare prin urare- din obiceiurile noastre, aparţin acestui tip de comunicare- cuminecare, cum sugerează însuşi acest cuvânt de origine latină. Vibratoriu simpatic, cuvântul poetic – scris- rostit- cântat,- este un AL Doilea Limbaj, o a Doua Dimensiune destinată lungimii de undă a afectului uman. Arta poetică a fost dintotdeauna astfel una a sacrului atribuit ca atare, un sacralism ce se perpetuează şi cizelează odată cu însăşi devenirea …evocată de acel dumnezeu relevat biblic prin auto- definirea corect tradusă : Eu sunt cel ce devin ( Iehova, pe munte). Poate că şi a DEVENI vine de la DIVIN- DIVINITATE.
Scrierea şi trans- scrierea- rostirea poetică sunt astfel divinaţie, cu atât mai sporită prin secoli, cu cât sistemele lingvistice se dezvoltă şi au impact colectiv, sfidând cumva „ babilonica cenzură” – pe care Elohimii o rostesc explicit : a nu ajunge asemeni nou, a nu se urca la ceruri. Numai că devenirea este redevenire legică, iar limbajul PRIMORDIEI pare a fi unui al butucului lingvistic din care s-au ramificat toate limbile pământenilor care suntem.
Scriind decenii la rând mai ales poezie, am ajuns la înţelegerea ce altădată era doar o vagă instuiţie, că există în ancestral o forţă irepresibilă subtil energetică a cuvântului GÂNDIT şi apoi trasncris, cum s-ar spune, la TREZIRE…Tot mai frecvent, din aceste „ regresiuni ale memoriei” ce au loc în somnul meu, constat uimit la trezire că „ţin minte „ sintagme, idei, rostiri, versuri, enunţuri ce par a fi produsul ( deloc) misterios al Inteligenţei – spiritului ce se manifestă în profunzimile stării de estompată ne- veghe…Visătoria de acest tip poate fi amplificată şi în starea de veghe, prin obsesiile psihicului care scrutează, într-o stranie auto- imersiune, aparentul Abis. Ceea ce mi se pare divin. Ceea ce cred, prin aceea că ştiu, aşadar îmi AMINTESC. ( anamnesys). Ecourile cuvântului – logos străbat Marele Timp fără durate, aidoma cercurilor pe luciul unei nesfârşite ape – susbtanţa şi memoria ei primordiale….
Îndrăgostiţi-vă iar şi iar de Cuvântul divinatoriu, respingeţi cuvântul înrăit, stigmatizant! A deveni este a ne re-îndiviniza. Fie-vă poezia reînsufleţire şi tămăduire, bucuraţi-vă că existăm!

EUGEN EVU

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat: