Arhiva

Archive for martie 2010

POEME DE ADRIAN BOTEZ


VIERSUL BOLII DE VIAŢĂ

UN ÎNGER, AZI-NOAPTE…

un înger
azi-noapte – m-a vizitat (nu vă temeţi
nu vă indignaţi: nu mi-a spus nimic
doar a stat
sau levitat – pe un raft de la bibliotecă…)

era supărat: ţinea
între degetele bucălate – o
ţigară – dar
n-a fumat

încruntat – mormăia
ininteligibil – ceva
în puful auriu din jurul buzelor:
a fâlfâit din aripile-i
albastre – de câteva ori – deranjându-mi
păianjenii de prin
colţurile camerei – apoi
fără veste – a
plecat

adică – a dispărut dintre
razele cărţilor – într-o
groapă mult mai adâncă de
raze

m-am simţit gol – părăsit
oarecum trădat: aş fi preferat
să mă înjure pe îngereşte – să
mă facă praf – scânteietor
cu aripile lui ameninţătoare

nu – el nu: lumea cealaltă
nu mai are încredere în
simetriile mele: preferă să-mi dea
hapuri – în loc de sibilinice
fascinante mesaje

au divorţat de mine – de mult
entuziasmele – agapele
confreriile secrete întocmite cu
cerul – am fost şters din
catastiful măririi

a venit scadenţa voluptăţilor
mele – scadenţa tăcerilor mele
comode şi laşe

cerul m-a băgat într-o carantină fără
sfârşit: se preface-n oboseli de nisip spulberat
timpul: nici nu mai apucă
s-ajungă secundă – cu atât mai puţin la
rangul de minut ori
himeric – de ceas

până şi ultimul fir de
colb – este blindat în
seiful ceresc – sub un
cifru indescifrabil

faţă de cel ce şi-a fraudat
până şi propria viaţă – totul trebuie
ferit şi ascuns – cu o grijă
înfricoşătoare

o foarte reuşită acuarelă a
iadului

***

SONET SUFOCAT

trec printre-artere ciumpăvite-n seară
decenţa umple-amar pocalul morţii:
prearăbdător, în sânge sui c-o scară –
nu-i niciun bec în mahalaua sorţii

preludiul agoniei geme-n strune
sub geamul târfei infectate-n vis –
dar cine se îndură să adune
mii de primordii eşuate-n scris?

din casă-n casă, cioclii scot cadavre
şi ciume, lepre – se sufocă-n fum –
dar nicăieri nu am aflat palavre

s-accepte ghiciturile în scrum…
cerşesc tortùri pe roată, crin ucis –
decât un naufragiu-n paradis!

***

DESCÂNTEC

altădar şi altădată
privire înmiresmată
de un cer uitat odată
şi-o lumină minunată

altădată altădar
călărind pe cal de har
răsărind tot iar şi iar
din altar în alt altar

altădar şi altădată
bâiguind pe strune-ndată
o ivire furişată
prin oglinde răsfirată

altădată altădar
fără foaie-n calendar
doar în gând şi foarte rar
poposind pe lampadar

altădar şi altădată
nume scump şi licăr iată
amândouă deodată
rugăciune preacurată

altădată altădar
mirul izvorând preaclar
din ispită aşadar
cuibări în ochiul doar

altădar şi altădată
uimire nesupărată
venind val pe val ciudată
de îngeri răscumpărată

altădată altădar
orice rege-i azi soitar –
nu-l plimba pe lângă var
focul mistic de bazar

altădar şi altădată
nici în van şi niciodată
sfântă vorbă nepătată
dreasă zodie-aripată

altădată altădar
cuvine-se lui Florar
fecioară multlăudată
grăire înmiresmată

…linu-i lin de paradis
tot rostitu-i doar în vis…

***

DOINĂ

zac a moarte-n primăvară
vrabie mi-e tot o cioară…
bate-n poartă la copaci
soarele – dar ce să-i faci
când pe scară de cenuşă
moartea s-arată la uşă?

lăptişor de soare, lună –
s-a făcut de noapte-bună…
păsările clădesc cer
eu caut locul un’ să pier:
e un loc lângă fântână
unde cârtiţa se-nchină…

sărbătoare mare-i lumea
cu poftiţi din toată strunea:
mi-a plesnit cântecu-n toi
de-a rămas orfan de voi…
aştept înc-un val de ceaţă
silabă din altă viaţă…

zac a moarte-n primăvară:
eu ‘năuntru – voi afară…
tot se face după lege:
cine-aicea râde-a rege
dincolo – doar veşti pribege…
…singur trec pe căi betege…

***

OSPĂŢUL PRIMĂVERII

să-mi dai Pâinea – felii s-o-mpart lumii întregi:
sunt veniţi la ospăţ zei sălbatici şi regi!
de sub bolţi tămâiază Privighetoarea –
lui Hristos i se simte mărirea şi boarea!

azi – aici – prin Hulub s-a stârnit paradis
toţi săracii respiră lumină şi vis!
uităm toţi amintirea şi greul de pântec:
avem rost şi fiinţă prin toiul de Cântec!

prin păduri mugureşte – cald – sângele-n cer:
stâlp stă Veghea de Verb – vii popoarele-o cer!
El-Hristosul nunteşte-ntr-al raiului sfat:

din rărunchii de lume Plugaru-a schimbat
gramatica ierbii: -a apus şi-a-nviat;
nu sunt eu – nu eşti tu: este Mirele-aflat!

***

Adrian Botez

Categorii:literature Etichete:

DEVENIREA POETICĂ


Pagini fractalice ( IV)

A DEVENI- DIVINA sau
despre efectul sub-telepatic al rostirii poetice ( poieion).

E limpede pentru poet că limbajul liric, repotentat de afecţiune, de empatie, (em-patos), are efectul sugestionării, efect subtil energetic ( transferat) al semnificatului, menit a determina în simţurile şi mintea altuia, o stare benefică… Aparţine acelui limbaj ce a fost ab initio primordial, anterior „ amestecului limbilor”( babel), din biblice milenii. In illo tempore, Divinaţia era procedeu de vindecare tocmai prin acest efect considerat magic: psihicul uman are forţa latentă sau inhibată de a sugestiona, autosugestiona sau fi sugestionat.
Arta poetică este în acest sens descententa rostirilor divinatorii antice, încă de dinaintea scrierii.. Ceva de la primul cuvânt, prima numire, acel privilegiu- lege dăruit omului adamaic ( adamas, vezi tăbliţele din Sumer, descifrate de Zecharia Sitchin, etc. ), prin creaţie. Când scrierile cu ţintă magică, apoi cele epitafice au fost săpate în piatră, pe pereţii peşterilor, menhiri, cromlehuri, pe lespezi sau pe troiţe şi pe cruci efectul scontat a fost şi a rămas acela de a transmite magic, celui care citeşte, un mesaj cu conţinut implicit sugestiv. Este ceea ce dăinuie prin milenii, rostirea incantatorie cu ţintă taumaturgică, de la oratio ( urare), la descântece practicate fie de vrăjitori, şamani, magicieni, până în practicile canonice ale religiilor ( psalmodii, predici, etc.). Cuvântul conţine subcuantic /energetic- vibrator ceva transmisibil fie prin sonoritatea sa (spiritul agitat- amoţional), fie prin transcriere. Într-un fel, poezia continuă starea „ de transă autoindusă!), efectuând în cazul autenticităţii ei, a ornamenticii estetice şi a mantramicei din aceeaşi arhaică sorginte, efectul sub- tepelatic: alinător sau, la extremă, malefic. Cumva între starea de rugăciune şi cea de sudalmă, de – duhul invocaţie ezoterică- religio, şi cea de blestem. Între aceste ipostaze – coincidentia oppositorum- se zbat întru echilibru şi înaripare Raţionalul şi Iraţionalul, reciproc în re-calibrare, cum Yin şi Yang. Însă dualitatea recesivă a lumii( v.Mircea Florian) este doar gemelara parte a devenirii în Uman, spiritul- fiinţa oferind calea- vama- trans-cederea în triadic. ( teandric, treime).
Cei vechi din spaţiul actual românesc erau ai unei culturi a iniţiaţilor – mari preoţi ( şi vindecători inclusiv prin cuvânt),- existând un uriaş tezaur perpetuat prin milenii până în folclorul actual. Se ştie că protodacii aparţineau unei culturi de acest tip, necunoscând scrisul, învăţau mai ales legile prin Daine…O formulă evocator mantramic magică, relictă dăinuie ( deci vine din daine!), în doinele populare : AINA DAINA…De acolo vine şi verbul dăinuirii.
În fine, vom înţelege ceea ce pare a fi uitat prin veacuri, că inclusiv formulele- sintagme de salut ( Bună dimineaţa, Bună ziua, Noapte bună), Bine aţi venit, Noroc Bun, Să trăiţi, Sănătate, La Mulţi Ani, etc.- suma enormă a acestui tip de sugestionare prin urare- din obiceiurile noastre, aparţin acestui tip de comunicare- cuminecare, cum sugerează însuşi acest cuvânt de origine latină. Vibratoriu simpatic, cuvântul poetic – scris- rostit- cântat,- este un AL Doilea Limbaj, o a Doua Dimensiune destinată lungimii de undă a afectului uman. Arta poetică a fost dintotdeauna astfel una a sacrului atribuit ca atare, un sacralism ce se perpetuează şi cizelează odată cu însăşi devenirea …evocată de acel dumnezeu relevat biblic prin auto- definirea corect tradusă : Eu sunt cel ce devin ( Iehova, pe munte). Poate că şi a DEVENI vine de la DIVIN- DIVINITATE.
Scrierea şi trans- scrierea- rostirea poetică sunt astfel divinaţie, cu atât mai sporită prin secoli, cu cât sistemele lingvistice se dezvoltă şi au impact colectiv, sfidând cumva „ babilonica cenzură” – pe care Elohimii o rostesc explicit : a nu ajunge asemeni nou, a nu se urca la ceruri. Numai că devenirea este redevenire legică, iar limbajul PRIMORDIEI pare a fi unui al butucului lingvistic din care s-au ramificat toate limbile pământenilor care suntem.
Scriind decenii la rând mai ales poezie, am ajuns la înţelegerea ce altădată era doar o vagă instuiţie, că există în ancestral o forţă irepresibilă subtil energetică a cuvântului GÂNDIT şi apoi trasncris, cum s-ar spune, la TREZIRE…Tot mai frecvent, din aceste „ regresiuni ale memoriei” ce au loc în somnul meu, constat uimit la trezire că „ţin minte „ sintagme, idei, rostiri, versuri, enunţuri ce par a fi produsul ( deloc) misterios al Inteligenţei – spiritului ce se manifestă în profunzimile stării de estompată ne- veghe…Visătoria de acest tip poate fi amplificată şi în starea de veghe, prin obsesiile psihicului care scrutează, într-o stranie auto- imersiune, aparentul Abis. Ceea ce mi se pare divin. Ceea ce cred, prin aceea că ştiu, aşadar îmi AMINTESC. ( anamnesys). Ecourile cuvântului – logos străbat Marele Timp fără durate, aidoma cercurilor pe luciul unei nesfârşite ape – susbtanţa şi memoria ei primordiale….
Îndrăgostiţi-vă iar şi iar de Cuvântul divinatoriu, respingeţi cuvântul înrăit, stigmatizant! A deveni este a ne re-îndiviniza. Fie-vă poezia reînsufleţire şi tămăduire, bucuraţi-vă că existăm!

EUGEN EVU

Categorii:literature Etichete:

PRACTIC: GHID AJUTORUL DE STAT


Consiliul Concurentei: Ghid pentru beneficiarii ajutoarelor de stat
Consiliul Concurentei a elaborat „Ghidul privind rolul instantelor nationale in domeniul ajutorului de stat”, instrument de lucru destinat atat mediului juridic, cat si furnizorilor, beneficiarilor de ajutor de stat sau concurentilor acestora.

Legislatia prevede ca acordarea ajutorarelor de stat sa se faca numai cu respectarea regulilor in domeniu, in asa fel incat sa nu fie afectate drepturile concurentilor sau sa fie distorsionata concurenta. In cazul in care aceste reguli nu sunt respectate, exista parghii pe care beneficiarii de ajutor de stat sau competitorii acestora pot sa le utilizeze pentru a isi proteja drepturile, un rol foarte important in acest caz avandu-l instantele nationale.

“Ghidul privind rolul instantelor nationale domeniul ajutorului de stat” face parte din actiunile desfasurate in cadrul Programului „Reteaua Nationala de Ajutor de Stat”, program prin care, Consiliul Concurentei isi propune sa extinda colaborarea cu actorii implicati in domeniul ajutorului de stat.

Ghidul poate fi gasit atat la sediul Consiliului Concurentei din Bucuresti si din tara, cat si pe pagina de web a Retelei Nationale de Ajutor de Stat – http://www.ajutordestat.eu sau http://www.renascc.eu.

Categorii:literature Etichete:

SCRIITORUL EUGEN EVU – PORTRET ÎNSERAT ÎN OPERA SA


poetul la castel 2 

PENTRU VIZUALIZARE DAŢI CLICK PE TITLU

Categorii:literature Etichete:

PRACTIC: PESCUITUL SPORTIV ÎNTRE SPORT ŞI LEGE


Comunicat de presa cu privire la conditiile de practicare a pescuitului sportiv in habitatele piscicole naturale

Odata cu aparitia Legii nr. 317/2009 care aproba si completeaza OUG nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura permisele de pescuit sportiv emise de catre Agentia Nationala pentru Pescuit si Acvacultura (ANPA) sunt distribuite numai prin asociatiile de pescari sportivi,

legal constituite si inscrise in Registrul unic de evidenta. Asadar ANPA nu mai poate sa elibereze permise direct catre pescarii sportivi, cum s-a intamplat in ultimii doi ani.

In randul pescarilor sportivi aceste prevederi care impun procurarea permiselor de la asociatiile de pescari sportivi au starnit nemultumiri, multi neintelegand de ce trebuie sa plateasca taxa de membru la aceste asociatii pentru a-si putea procura permisul care asigura dreptul de pescuit in habitatele piscicole naturale.

Legea mai sus mentionata nu prevede expres obligativitatea pescarilor de a se inscrie in asociatiile de pescari sportivi pentru a-si procura permisul dar cum asociatiile sunt organizatii non-guvernamentale nici administratia nu le poate obliga sa distribuie gratuit permisele de pescuit sportiv, mai ales ca nu exista posibilitatea de a le rambursa cheltuielile de distributie.

In baza Legii 317/2009 care aproba si completeaza OUG 23/2008 privind pescuitul si acvacultura a fost aprobata legislatia secundara, adica Ordinul ministrului agriculturii si dezvoltarii rurale nr. 20/2010, modificat de Ord. nr. 50/2010, privind conditiile si regulamentul de practicare al pescuitului sportiv, precum si modelul permisului de pescuit sportiv. Numai dupa aprobarea acestui ordin s-a putut demara emiterea si eliberarea permiselor de pescuit sportiv catre asociatiile de pescari. Acestea sunt acum disponibile la asociatiile inscrise in Registrul unic de evidenta al asociatiilor de pescari sportivi. Lista acestor asociatii poate fi verificata pe situl ANPA, http://www.anpa.ro

Intrucat am primit sesizari ca unii reprezentanti ai unor asociatii de pescari sportivi au iesit in mass-media cu declaratii prin care contesta valabilitatea permiselor de pescuit sportiv si sustin ca in judetele respective se poate pescui doar cu carnetul de membru vizat la asociatiile pe care le reprezinta facem precizarile cuvenite. Conform Legii 317/2009 care aproba si completeaza OUG 23/2008 privind pescuitul si acvacultura, pescuitul in habitatele piscicole naturale se face pe baza permisului emis de ANPA si eliberat de asociatiile de pescari sportivi. Atragem atentia ca vizarea carnetului de membru la orice asociatie de pescari sportivi nu confera drept de pescuit in habitatele piscicole naturale, in absenta permisului emis de ANPA. De asemenea atragem atentia ca nu exista habitate piscicole naturale concesionate pentru pescuit sportiv, cu exceptia concesiunilor din Delta Dunarii. Este vorba de zona 11: Brat Chilia km 54-km 40; Brat Tataru si Pardina; zona 12: Brat Chilia km 40-km 0; Brat Babina si Cernovca, Ostroavele Babina si Cernovca; Brat Musura pana la varsare in Golful Musura; canalul de centura al amenajarii piscicole Popina precum si canalele Cardon, Sondei si Sfistofca; si zona 16: Complex Matita-Merhei; canalul ocolitor de la amenajarea piscicola Chilia care face legatura intre Bratul Cernovca si Complexul Matita-Merhei.

Taxa pentru eliberarea permiselor este aceeasi cu cea de anul trecut, conform HG 1016/2008, respectiv 30 lei, 10 lei pentru elevi/studenti, persoane cu handicap usor si mediu si gratuit pentru pensionari si persoane cu handicap grav.

Permisele de pescuit sportiv sunt eliberate de filialele regionale ANPA catre asociatiile de pescari sportivi pe baza unor tabele nominale si a documentelor justificative, pe categorii de beneficiari. Filialele regionale ANPA emit nominal fiecare permis de pescuit recreativ/sportiv, conform legii, completand datele de identificare ale solicitantului, conform tabelului prezentat de asociatiile de pescari sportivi.

Asociatiile de pescari sportivi, conform legislatiei in vigoare, nu pot obtine autorizatii de pescuit sportiv si deci nu primesc drept de gestionare a pescuitului sportiv pe anumite habitate piscicole naturale, astfel ca nu se poate vorbi de drept de exclusivitate al vreunei asociatii in astfel de habitate, cu exceptia concesiunilor din Delta Dunarii.

Asadar indiferent de la ce asociatie si din ce judet obtineti permisul de pescuit sportiv emis de catre ANPA si eliberat de asociatiile de pescari sportivi, acesta va confera drept de pescuit sportiv in toate habitatele piscicole naturale din tara, cu exceptiile mentionate mai sus.

Categorii:literature Etichete:

ARDEALUL LITERAR – O REVISTĂ ÎN 100 DE PAGINI, REDACTOR ŞEF MARIANA PÂNDARU


Categorii:literature Etichete:

ABISUL DE LÂNGĂ NOI


ABIS LÂNGĂ ABIS

ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT, este volumul de versuri – testament de zile bune şi de zile rele, testament continuare din cuvintele poetului amestecate cu vorbele oamenilor, purificate de zicerile lui Dumnezeu. Este o antologie de autor, a fost făcută public la Editura online „ Semănătorul” – Martie, 2009, deşi editorii adevăraţi ar fi trebuit să facă tot posibilul pentru a lansa cartea şi în format clasic, pe suport de hârtie, accesibilă publicului din oricare zonă a iubitorului de frumos.
Totul se adună în jurul temei, se coagulează pe firul poveştii de a fii om şi de a crede în Cel de Sus, în Yah Elohim în împletirea aceea de dor, uitare şi vinovăţie, poveste a unei vieţii simţind absenţa- prezenţei lui Dumnezeu, sunt poeme din scrierile mai vechi ale lui Eugen Dorcescu: Omul de cenuşă (antologie 1972 – 2001), 2002; Biblice, 2003 ; Elegii, 2003; Moartea tatălui, 2005; În Piaţa Centrală, 2007, Omul din oglindă (antologie 2003 – 2008), 2008. Excepţie face Rugăciunea regelui Manase, plasată în final, înainte de Epilog, dar apărută încă în 2001 (în volumul Exodul) şi preluată de Biblice.
Deci, Eugen Dorcescu îşi propune o carte de aducere aminte a scrierilor sale cele mai adânci, mai abisale, privind în oglinda poemelor care sunt aduse în prim plan de îngăduinţa divină.
Relaţia om-poet-artist-eremit-Dumnezeu- singurătatea ca prezenţă absolută a luminii, abisul în care fiecare poate cădea fie în sus, în Dumnezeu, fie jos, în omul de pământ amintind de Adam cel care a fost întâiul.
Se poate observa în acest volum evoluţia psalmului scris de Eugen Dorcescu de la simple consideraţii şi observaţii ale celui care crede, pe seama poveştii zilnice, la consideraţii înalte. Poemele au numere în locul titlului, e aici şi o taină a celui care îşi cântă credinţa ca relaţie pură şi intensă, abisală, numerele fiind o legătură directă cu acele cuvinte unice venite de Sus. La vechii evrei alfabetul era mult mai deschis, fiecare cifră avea şi o valoare numerică, de aici esenţa zicerii exacte, în stilul ştiinţei de a ţine universul în echilibru în faţa abisului de din Dumnezeu şi a abisului din om.
Prologul volumului este intens şi deschide perspectiva scrierilor ce urmează: ” N-a fost cu neputinţă. N-a fost greu./Aseară am vorbit cu Dumnezeu./La fel de clar, de simplu, de senin,/Cum ai tăifăsui cu un vecin…/E drept că El tăcea. Sau, mai curând,/Iradia în fiecare gând,/În fiecare şoaptă şi impuls,/În fiecare zbatere de puls./Doar eu grăiam. Şi iată că, treptat,/Discursul în tăcere s-a mutat,/Tăcerea s-a umplut de sens şi ţel,/Tăcerea era drumul către El./Aşa-I vorbeam. Spunându-I tot, deschis,/Aşa-I vorbeam : Abis lângă abis./”
Prezenţa Celui Divin nu poate fi evitată de psalmistul poet, în orice fapt a zilei este prezent, în oamenii care au căzut, într-o clădire în ruină, într-o zi de iarnă dificilă, ca lepra, toate trimit la evenimentele unice ala cititorului de cuvinte divine, ale martorului Scripturii, căci asta este Eugen Dorcescu, martorul, prin poezia sa.
Natura relevă prezenţa Divinităţii prin frumuseţea absoltă: „Şi totuşi, în străvechea primăvară,/Mă pierd. Şi-s fericit. Un altul sunt./Ins de ţărână, sânge şi Cuvânt,/Ce vede pomi şi flori întâia oară./
În scrierile sale Eugen Dorcescu priveşte tragedia umană din perspectivă Biblică, este viziunea sa profundă despre toate, o viziunea pe care nu o tăgăduieşte şi de care nu fuge, o viziune care îi dă energie şi fură energia într-un sens pozitiv: „ Modelu-nfăţişat de Marea Carte/Ne e tot mai abstract şi mai străin./Fiinţe purtătoare de venin,/Murim încet şi reproducem moarte./”
Poetul psalmist preia din stilul celor care au scris şi copiat Scriptura, şi-a asumat rolul de a primi veşti din abisul perfect la modul delicat al scribului care scrie pur şi simplu adevărurile prin Ochii lui Dumnezeu, e aici un model specific Vechiului Testament din Scriptură împletit cu memoria scriitorului modern care a cunoscut frământările vremurilor din urmă. Unori poetul trăieşte la intensitate maximă relaţia specifică doar creştinilor practicanţi, este epuizat, dorind să se sfârşească totul, ca o eliberare, dar de fapt versul reîncepe lumea de la început cu fiecare poem numerotat riguros, pentru a nu scăpa evidenţei divine, trimitând spre eternitate.
Prezenţa omului afectat de păcat este insuportabilă Eremitului: „ Azi-noapte, printre blocuri, un beţiv/Râdea strident, striga, sporovăia./Şi-un grup de-aceeaşi teapă-l însoţea,/Încurajând delirul lui tardiv./”Este imaginea căderii totale a omului, iadul care începe de aici.
Singura şansă pentru cel lucid, pentru cel care veghează, martorul liniştit este lauda: „Lăudat să fii, Doamne,/pentru lumină şi soare,/lăudat pentru alba ninsoare,/lăudat pentru ploi, pentru grâne,/lăudat pentru luna şi stelele, ce
clipesc primăvara în râu şi-n fântâne./Lăudat pentru bucata de pâine,/şi pentru paharul de apă, date mie ieri,/date azi, date mâine./Lăudat că eşti Duh. Că-mi vorbeşti/fie-n vis, fie-n suferinţă, fie-n gând./Fiindcă eşti./Lăudat pentru-nmiresmatele ierburi. Pentru/frunze şi flori./Lăudat că-n final mă omori…/.”
Finalul psalmului nu este unul trist sau pesimit, este chiar eliberarea de trup, ieşirea spre cer, lauda nu este zaranică, se simte aici una din dimensiunile credinţei: nădejdea, apoi moştenirea vieţii veşnice, într-o altă dimensiune, tensiune poemului se rezolvă mai mult prin ceea ce nu spune, prin tăcere în sensul marilor profeţi, revelaţi în Scriptură.
Unitatea de măsură a zilei este dată de prezenţa lui Dumnezeu: „ Faptul că eşti şi nu eşti/e o zi./”
Suferinţa este modul de cunoaştere al credinciosului: „Lacrima chiar, căzută pe piatră,/are formă de cruce./”
Deschiderea spre eternitate dă poetului psalmist emoţia adâncă a celui care vede dincolo de semnele zilei, emoţia care afectează trupul prin puterea ei de a veni din altă dimensiune:” înfiorat până-n măduvă, deasupra negurii ultime,/deasupra negurii primordiale./”
Raportul om –Dumnezeu este tranşat clar, fără speculaţiile intelectualului fermecat de abisul propriu: Aceasta e desăvârşirea/nimicului./Tatăl poate exista/fără lume./Dar lumea/nu poate/exista/fără Tatăl./”
Asumarea destinului propriu aşa cum a fost proiectat de Dumnezeu pentru fiecare, în mod specific, fără generalizările mundane este dimensiunea memoriei de artist şi de om: „Atunci, mă ridic,/şi Domnul, zâmbindu-mi,/mă ducepe drumul ştiut,/în calvarul ştiut:/un om şi o cruce./”
Dreptatea lui Dumnezeu se vede în fiecare vers, Eugen Dorecescu nu speculează, lasă vederea spre viaţă nealterată de viclenia umană: „Plouă peste biserica veche, de/lemn, plouă peste ierburi şi cruci,/ peste scheletele celor vii, plouă/după o misterioasă măsură./”
Sunt versuri în acest volum care tranşează speculaţiile poetice, apelând la revelaţia divină: „/Lumina –/substanţă/a eternităţii./”
Prin cuvinte omeneşti, poetice, evident, poetul pslamist evocă raiul, viaţa de dincolo, cu mijloacele care ne sunt puse la îndemână în această dimensiune: „ Stele şi constelaţii nu sunt/decât schelete de sfinţi, risipite/în lutul văzduhului./”
Mesajul divin este scris în noi, nu-l putem evita, este clar şi trebuie astfel asumat, Dumnezeu şi-a făcut partea, e rândul nostru: „Oamenii doar,covârşiţi de lumină,/par gârbove semne,/hieroglife de tină./”
Există şansa ca cei care sunt aleşi şi acceptă această alegere să vadă ceva din lumea de dincolo: „Domnul arată celor/aleşi/un mic paradis,/un eden virtual,/înainte de stingere./”
Această privire descoperă eremitului sensul morţii, ca legătură a omului de trup şi despărţire de Dumnezeu, pentru o clipă, apoi totul se întregeşte: „Toate cele ce sunt/se împart, ne-mpăcat,/între cer şi/pământ,/între lut şi văzduh./Moartea doar mediază/între carne şi duh./”
În poemul 90 există definiţia stărilor prin care trece fiinţa umană, posibile stări, accesibile prin voia divină, trei stări, trei ceruri, unul jos, altul sus, revelaţia ca certitudine a ceea ce încă nu este, esenţa credinţei depline, mărturia celui condamnat la moarte: „Al treilea şi ultimul nivel,/Cel revelat, e mai presus de-aceste/Închipuiri şi-nspăimântări terestre./Doar duhul se încumetă spre el,/Doar duhu-n zboru-i liber către El,/Şoptind, ca ucenicul: Domnul este!/ De fapt prin mărturia aceasta omul îl strigă pe nume pe Dumnezeu, acest este numele Lui, aşa cum şi l-a spus lui Moise, la zis omului, deci. Copilul îşi cheamă tatăl.
Volumul se încheie cu o rugăciune, este umilinţa celui care ştie dimensiune abisului, încheind cercul cunoşterii prin psalmul poem, este exemplul celui care ajuns în locul ultim al existenţei face legătura, în trup fiind, cu Dumnezeu, e Rugăciunea Regelui Manse, după Scriptură, o rugăciune sinceră, a celui descoperit în faţa lui Dumnezeu, a celui, încă, rob în carnea limitată: „Căci pe Tine Te laudă toate puterile cerului,/şi a Ta este slava, în vecie. Amin !” E o traducere de text biblic, simplu, etern.
Cartea se încheie cu un prolog, încheierea care denotă revenire lui Iisus, apocalipsa, descoperirea ultimă: Crezând şi totuşi nu. Căci, mai presus/De vorba noastră vană şi firavă,/Resimt Cuvântul răstignit în slavă/Şi-mpurpurat pe crucea lui Iisus./”
Efortul spiritual, bătălia omului cu sine, cu neştiinţa sa, cu limitarea sa, efortul de cunoaştere prin psalm, după modelul scribului din vechime, măsurat cu viaţa sa, este cuprins în această carte semnată de Eugen Dorcescu, eremitul prins în poemele sale, prin care a murit, a înviat şi s-a salvat de la uitare …
Volumul nu este unul comod, autorul a folosit teme, idei, cuvinte, imagini, trimiteri care au importanţă doar pentru cel iniţiat cu abisul, la limita dintre poet, teolog şi eremit, păşind peste marginea abisului, cu toate consecinţele.
Cititorul va trebui să-şi asume responsabilitatea cunoaşterii în momentul în care abordează volumul, pentru a înţelege discuţia această simplă, dar necesară şi de a accepta transformarea sa pe timpul discuţiei cu vecinul său, de partea cealaltă a abisului, Dumnezeu …

Constantin Stancu
August, 2009.

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: