Prima pagină > literature > UN PSALM DE DUMINICA

UN PSALM DE DUMINICA


PSALMUL 22 – VERSURI DE EUGEN DORCESCU, FRAGMENT DIN CARTEA BIBLICE
22
1. Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit ?
Pentru ce stai departe de plângerile mele ?
2. Strig ziua şi nu-mi răspunzi, Dumnezeul meu preaiubit,
Strig noaptea şi tot n-am odihnă, sub beznă şi stele.
3. Totuşi, Tu eşti Cel Sfânt. Tu locuieşti
În mijlocul laudelor lui Israel.
4. În Tine părinţii noştri trupeşti
Se încredeau şi-i salvai din urgii şi măcel.
5. Către Tine strigau şi găseau scăpare la Tine,
Către Tine strigau şi nu rămâneau de ruşine.
6. Dar eu ? Eu sunt vierme, nu om de pământ,
Oprobriu la semeni şi dispreţuitul poporului sunt !
7. Toţi cei care mă văd mă batjocoresc,
ca pe-un ins de nimic,
Gura-şi deschid, îşi clatină capul şi zic :
8. „S-a încrezut în Cel Veşnic. Să-l mântuiască Acel !
Să-l scape, fiindcă Îşi găseşte plăcerea în el”.
9. Da, Tu din pântecele mamei m-ai scos la lumină,
Tu, la sânii ei, în siguranţă mi-ai pregătit adăpost.
10. Încă din pântecele mamei m-am aflat
sub paza-Ţi divină,
Încă de-atunci Dumnezeul meu Tu ai fost !
11. Nu Te îndepărta, aşadar, de la mine,
căci necazu-i aproape
Şi nimeni nu-mi sare în ajutor.
12. O mulţime de tauri, ca nişte valuri de ape,
Tauri mari de Basan mă-nconjoară-n ciopor.
13. Cu negre gâtlejuri, deschise şi potrivnice mie,
Ei sunt asemenea leului, care rage şi sălbatic sfâşie.
14. Iar eu ? Sunt aidoma apei ce curge la vale,
Oasele toate mi se desprind, se-nfioară.
Inima mi s-a făcut cum e ceara de moale
Şi se topeşte în sine-mi, destrămată şi-amară.
15. Mi se usucă puterea, ca un vas de argilă,
Cu cerul gurii limba-ncleiată se-ngână.
O, Dumnezeul meu, fie-Ţi milă !
M-ai adus în ţărână…
16. Căci nişte câini mă-mpresoară, îi simt, m-au ajuns,
Un pâlc de nemernici m-atacă din faţă, din spate,
Mâinile, picioarele mi le-au străpuns.
17. Aş putea să îmi număr oasele toate.
Iar ei, între timp, mă pândesc, mă privesc,
18. Veşmintele mele îşi împărţesc
Şi-aruncă sorţ pentru cămaşa mea…
19. Dar Tu, o Doamne, nu Te depărta !
Tu, forţa mea, vino şi-ajută-mă-n grabă,
20. Sufletu-mi scapă de sabia iute, nimicitoare,
Viaţa salvează-mi din a câinilor labă,
21. Din gura leului pregătit să omoare,
De coarnele bivolului decât malul înalt şi negru
mai tare…
22. Căci eu Numele Tău tuturor fraţilor mei voi vesti
Şi-n mijlocul adunării Te voi lăuda.
23. Voi, ce vă temeţi de Domnul, urmaşi ai lui Iacob,
slăviţi-L în oricare zi,
Tu, posteritate-a lui Israel, să te cutremuri
în faţa Sa !
24. Căci El n-are dispreţ pentru cel necăjit,
De la durerile lui nu-Şi întoarce chipul nicicând.
Dimpotrivă, când acesta e de-amaruri zdrobit
Şi strigă, Domnul îl aude strigând.
25. De-aceea, Tu, Doamne, eşti ţinta imnelor mele-n
adunarea cea mare,
De-aceea jurământul mi-l ţin înaintea celor
ce-Ţi dau ascultare.
26. Şi iată, săracii mânca-vor şi se vor sătura.
Cei care pe Domnul Îl caută Îl vor celebra.
Inima voastră, plină de bucurie, pe veci
să rămână aşa !
27. Aminte-şi aduc şi se-ntorc la Cel Veşnic
hotarele terrei,
Neamuri, familii de neamuri I se închină.
28. Căci peste tot ce există El are stăpânire deplină,
El este Domnul şi Împăratul puterii.
29. Mai-marii pământului I se închină şi ei, de asemeni,
Aidoma tuturor celor ce-aşteaptă în lut să coboare,
Aidoma celor ce nu-şi pot opri viaţa să zboare
Şi pe care, ca pe nişte seminţe, Tu, Doamne,
în ţărână îi semeni.
30. Un neam Îi slujeşte, şi-apoi, unei noi generaţii
I se vorbeşte de Domnul, ca să-L ştie oricine.
Şi-aceasta, la rându-i, seminţiei ce vine
Îi va transmite comoara de mesaje divine –
Vălurind, infinit, în durată şi-n spaţii.

Categorii:literature Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: