Archive

Archive for the ‘PRACTIC’ Category

Restituirea terenurilor forestiere, condiții importante. Constituția nu poate fi ocolită


Curtea Constituțională, la 13.06.2017, cu unanimitate de voturi, a decis:

1. Admite excepţia de neconstituţionalitate şi constată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr.165/2013 sunt constituţionale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparţinând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condiţiile legii.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

Cu alte cuvinte, terenurile forestiere aflate în domeniul public al statului pot fi destinate reconstituirii dreptului de proprietate privată, în condiţiile legii speciale, însă numai după trecerea lor în domeniul privat al statului, în condiţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Scopul este simplu, se realizează cerinţa păstrării unui just echilibru între protecţia drepturilor foştilor proprietari şi realizarea interesului general al societăţii în apărarea şi garantarea dreptului de proprietate publică al statului.

Pe de altă parte, o lege specială poate institui o derogare de la legea generală, însă prin derogarea instituită nu pot fi lipsite de eficienţă dispoziţii din Constituție, peste care nu se poate trece așa ușor, respectiv dispoziţiile art. 136 alin. (4), care stabilesc clar că bunurile proprietate publică sunt inalienabile.

Categorii:PRACTIC

ICCJ dă dreptate pensionarilor


Decizia nr.40 în dosarul nr.80/1/2017

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă, în dosarul nr. 7015/63/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2017.

 

Categorii:PRACTIC, PRESA

Abuzul în serviciu, o poveste juridică cu tâlc și dantelată


În ziua de 6 iunie 2017, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.d) din Constituție, ale art.11 alin.(1) pct.A lit.d) și ale art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

– Art.248 din Codul penal din 1969: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu știinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. „;

– Art.297 alin.(l) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl indeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.”;

– Art. 132 din Legea nr.78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime. ”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis:

1. A admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.248 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”;

2. A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.297 alin.(1) din Codul penal;

3. A respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În argumentarea soluției de admitere pronunțate în privința dispozițiilor art.248 din Codul penal din 1969, Curtea a aplicat, mutatis mutandis, considerentele ce au stat la baza pronunțării Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.517 din 8 iulie 2016, prin care a constatat că dispoziţiile art. 246 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. Prin urmare, Curtea a reținut că dispoziţiile art.248 din Codul penal din 1969 încalcă prevederile art.1 alin.(5) din Constituţie, deoarece sintagma „îndeplineşte în mod defectuos”, din cuprinsul acestora, nu întruneşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nefiind enunţată cu suficientă precizie pentru a se înțelege la ce dispoziții legale se raportează încălcarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, Curtea a reţinut că defectuozitatea îndeplinirii unui act trebuie stabilită numai prin raportare la legea în domeniu.

Referitor la criticile formulate cu privire la lipsa unui prag valoric sau a intensității vătămării rezultate din comiterea faptei, Curtea a reiterat considerentele Deciziei nr.405 din 15 iunie 2016, prin care a subliniat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de ”abuz în serviciu”, cu aplicarea principiului „ultima ratio”, astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină și jurisprudență (inclusiv cea a Curții Constituționale), aceste circumstanțieri fiind necesare delimitării răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică. Totodată, Curtea a reţinut că, dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.

În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art.132 din Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea a reţinut că aceasta constituie, astfel cum prevede şi titlul secţiunii din care face parte, o infracţiune asimilată celor de corupţie, prin modul în care a fost incriminată constituind o formă specială a infracţiunii de abuz în serviciu. Prin urmare, incidența infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art.132 din Legea nr. 78/2000 trebuie să se raporteze la dispoziţiile art.246 și art.248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal astfel cum acestea au fost reconfigurate prin Decizia nr.405 din 15 iunie 2016 și prin prezenta decizie.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale

 

Ministerul Justiției:

 

Iată comunicatul Ministerului Justiției:

”Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.246 din Codul penal din 1969 şi ale art.297 alin.(1) din Codul penal şi a constatat că “acestea sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma îndeplineşte în mod defectuos din cuprinsul acestora se înţelege îndeplineşte prin încălcarea legii”.

În esenţă, în motivarea deciziei, Curtea a statuat că “neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară – legi şi ordonanţe ale Guvernului. Aceasta deoarece adoptarea unor acte de reglementare secundară care vin să detalieze legislaţia primară se realizează doar în limitele şi potrivit normelor care le ordonă. Curtea reţine că ilicitul penal este cea mai gravă formă de încălcare a unor valori sociale, iar consecinţele aplicării legii penale sunt dintre cele mai grave, astfel că stabilirea unor garanții împotriva arbitrariului prin reglementarea de către legiuitor a unor norme clare şi predictibile este obligatorie”.

În cauza ce a format obiectul Dosarului nr.1328D/2017, Curtea s-a pronunţat asupra aceloraşi dispoziţii legale, din perspectiva criticilor vizând inexistenţa unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite intensităţi a vătămării rezultate din comiterea faptei.

Potrivit comunicatului de presă al Curţii Constituţionale din data de 6 iunie 2017, respingând ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.297 alin.(1) din Codul penal, Curtea a reţinut că, “dată fiind natura omisiunii legislative relevate, instanța constituțională nu are competența de a complini acest viciu normativ, întrucât și-ar depăși atribuțiile legale, acționând în sfera de competență a legiuitorului primar sau delegat, aceasta fiind singura autoritate care are obligația de a reglementa pragul valoric sau intensitatea vătămării rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu.”

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia Romaniei, “deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Faţă de cele statuate, conţinutul infracţiunii de abuz în serviciu urmează a fi reconfigurat prin consacrarea unui prag valoric.”

 

Categorii:PRACTIC, PRESA

Cecuri fără acoperire, un joc periculos. ICCJ a decis ce înseamnă înșelăciunea


Înalta Curte de Casație și Justiție a decis faptul că soluţia legislativă potrivit căreia în cuprinsul art. 244 Cod penal nu este prevăzută nicio dispoziţie specială referitoare la emiterea de cecuri fără acoperire nu poate conduce la concluzia că a operat o dezincriminare a faptei de emitere de cecuri fără a exista provizia necesară. Infracțiunea regăsindu-se în dispoziţiile art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 187/2012, potrivit cărora „constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni până la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracţiune mai gravă, emiterea unui cec fără a avea la tras disponibil suficient sau dispunerea în tot sau în parte de disponibilul avut mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare.” Conform reglementărilor în vigoare, neexistând identitate între faptele prevăzute ca infracţiuni în cele două dispoziţii (art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi art. 244 Cod penal), raportul dintre infracţiunea prevăzută în Legea nr. 59/1934 şi infracţiunea de înşelăciune este stabilit de dispoziţiile finale ale alin. (2) al art. 244 Cod penal, conform cărora, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.

Decizia nr. 146 din 28 ianuarie 2015 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Foto: Aparatul de fotografiat a lui Topîrceanu!

Categorii:PRACTIC

Rezerviștii – Noile reguli


 

Normele metodologice de aplicare în Ministerul Apărării Naţionale a prevederilor Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari din 31.03.2017.

Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 259 din 13 aprilie 2017

Normele metodologice sunt în vigoare de la data de 13 aprilie 2017.

Procesul de recrutare, conform normelor, are mai multe etape:

  1. ) prezentarea funcţiilor disponibile, a criteriilor de recrutare, a procesului de recrutare şi selecţie, a condiţiilor necesare pentru formare şi îndeplinire a serviciului militar în calitate de rezervist voluntar, la sediul centrelor militare, prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă, precum şi prin organizarea şi/sau participarea la activităţi de promovare a serviciului militar în calitate de rezervist voluntar în mediul civil;
  2. ) punerea la dispoziţia candidaţilor a materialelor de informare;
  3. ) consilierea candidaţilor;
  4. ) punerea la dispoziţia candidaţilor a fişei de examinare medicală şi îndrumarea acestora privind modalitatea de efectuare a examinării medicale;
  5. ) completarea dosarului de candidat cu toate documentele necesare dovedirii îndeplinirii criteriilor de recrutare şi verificarea acestor documente;
  6. ) informarea candidaţilor privind data participării la selecţie, respectiv condiţiile şi modul de desfăşurare a probelor.

Rezerviştii voluntari sunt încadraţi, din timp de pace, în funcţii prevăzute în statele de organizare ale comandamentelor, marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale.

Încadrarea se face  pe bază de contract individual pe durată determinată.

Centrele militare. Structurile specializate ale Ministerului Apărării Naţionale responsabile cu organizarea şi executarea recrutării şi selecţiei candidaţilor pentru îndeplinirea serviciului militar în calitate de rezervist voluntar sunt centrele militare zonale, judeţene şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti.

 

 

Categorii:PRACTIC, PRESA

Averea concubinilor. Cum se analizează situația lor. Probe, cote părți, legislația aplicabilă. Iubirea e un lucru foarte mare!


Bunurile dobândite în timpul concubinajului sunt proprietate comună pe cote părţi, dacă se face dovada că între concubini a existat o convenţie, chiar tacită, în acest sens.

Important, în cazul unui asemenea partaj, este stabilirea, pe bază de probe, a contribuţiei fiecărui concubin la achiziţionarea bunurilor, indiferent pe numele căruia dintre ei s-a întocmit actul de achiziţie. Sunt împrejurări de fapt și sunt admisibile orice mijloace de probă, inclusiv proba testimonială.

În cazul partajului bunurilor achiziţionate în perioada concubinajului părţile sunt ţinute să dovedească contribuţia lor efectivă la dobândirea fiecărui bun în parte şi, ca efect, dobândirea unui drept de proprietate comună pe cote părţi.

În raporturile patrimoniale dintre concubini se aplică dispoziţiile dreptului comun atât cu privire la dobândirea proprietăţii pe cote-părţi, cât şi cu privire la sistarea stării de coproprietate pentru fiecare bun în parte.

Sursa:  Curtea de Apel Suceava

 

 

Categorii:PRACTIC

nu este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil! Decizia ICCJ din 03 aprilie 2017


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr. 23 în dosarul nr.3996/1/2016, la data de 03 aprilie 2017, a admis sesizarea formulată de Tribunalul Alba – Secţia I civilă privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a decis că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.279 alin. (3) teza întâi şi art. 1.669 alin. (1) din Codul civil, nu este obligatorie forma autentică la încheierea promisiunii de vânzare a unui bun imobil, în vederea pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic.

 

Categorii:PRACTIC
%d blogeri au apreciat asta: