Dumitru Hurubă, un scorpion pe contrasens… Umorul de fiecare zi…

Poezia altfel…

Umorul este domeniul în care Dumitru Hurubă ne-a oferit numeroase cărți, semne prin istoria actuală. Umorul migrează și în poezia sa. În răstimpul dintre romanele sale sau eseurile pe care le-a scris, scriitorul se lansează și în zona delicată, a poeziei cu mesaj. Bazându-se pe forma clasică a poeziei, folosind rima și ritmul interior, autorul ne propune un volum altfel, așa cum precizează. Un volum în care redescoperim stilul retro de bun simț și morală: Iubind-o pe Amalasunda… Poezii, altfel, volum apărut la Editura Limes în anul 2020, o sinteză a temelor care l-au bântuit pe… poet.

Din titlu descoperim că iubirea este motorul iluziilor noastre, iubirea care afectează sistemul nervos, reumatismul și călătoriile în lumea aceasta. De la început, poetul ține să ne avertizeze: stilul este afectat de… topîrcenism, stil la modă în orice vreme. Dar versurile, ideile și temele sunt, totuși, actualizate, apar elemente noi, unele care s-au consolidat în ultimele decenii, bazate pe feisbuk, Internet la liber, indexări normale într-o lume anormală, moda care pune accentul pe look, adică pe imaginea care să facă vitrinele să fisureze când trece ea prin oraș… Lumea de azi este văzută prin ochii poetului de ieri, temele suportă riscurile de rigoare, chiar dacă umbrele mai străbat culoarele literaturii.

Amalasunda este un joc de sunete inventat de poet după reguli proprii, având un cod interior specific. Ele specifică la începutul cărții: „Dacă nu ar fi apărut ea, respectând dorința mea și vrerea lui Dumnezeu, viața mea ar fi fost o cenușie înșiruire de situații, întâmplări și momente scurgându-se  într-un abstract la rândul lui neverosimil” (În loc de prefață, p. 5). În spatele cortinei este o femeie reală, una care a dinamizat versurile printr-un sărut. Este curajul, riscul și biruința poetului în vremuri de tranziție. Chiar prima poezie ne arată: Sunt robul zâmbetelor tale… „Mai hoinăresc prin Parc adese,/ Prin peisaj-caricatură,/ Și toate-mi par neînțelese:/ Precum în minte, și-n natură!” (p.7).

Tablourile pe care se desfășoară povestea lirică sunt câteva: Parcul Dendrologic (Simeria, locul unde trăiește Dumitru Hurubă), natura cu pădurea ei fascinantă, Sovata, litoralul ca o deschidere spre un alt tărâm, pădurea toamna. Parcul este raiul din care au fost alungați cei doi îndrăgostiți, un rai actualizat de preferințele oamenilor, totuși păstrând farmecul unui tărâm care dă naștere la idei, pasiuni, retrăiri, iubiri fatale… Toamna este anotimpul preferat, anotimp al iubirii intense și al trădărilor necesare…, dar nu singurul.

De-mi vei veni, ca un fugar,/Din lumea-ți proprie, imunda,/ Te-aș săruta, Amalasunda,/ Ca pe-o Icoană de Altar!//Desigur, te-aș diviniza,/ Te-aș legăna, să-mi dormi pe brațe,/Și-aș înciuda mulțimi de țațe,/ Că numai tu poți fi a mea!…” (p.12). Un dor nebun îl îndeamnă pe el să plece în Tenerife cu ea, un cadou de ziua ei: „Să plecăm în Tenerife,/Ca să fi și noi deștepți,/ Deși noile tarife/ Ne pocnesc în plex și piepți;” (De ziua ta, Amalasunda, p. 21). Primăvara aduce un vânt care resetează mintea omului, iubirea potențează ideile și aventura modernă: „Bate vânt de Primăvară – /Vremea-i ca o matracucă…/Din pădurea, milenară,/ A rămas doar o… prelucă!// Bate vânt dinspre UE,/ Către țarinile goale;/ Mulți coboară, puțini suie,/ În rest, toți își dau la gioale!” (Noul vânt de Primăvară, p. 25).

Politica zguduie relația celor doi, intevine cu dinamismul ei opac: „Bine, fie-„anticipate”, / Chiar de zece ori pe an/ Dar să fie cu dreptate/ Și sub formă de … ciolan” (Cronică de februarie, p. 32). Politica declanșează marile drame care afectează lumea: „Ay, ce lume, vai de lume!/ Unii sferă-n direct/ Încât fac la gură spume,/ Deși-i doare fix în rect;” (p.32).

Atmosfera în care se derulează povestea de iubire este descrisă cu umor de poet, el simte anotimpul și starea: „Bate vânt de circumstanță,/ De mai mișcă frunza-n fagi,/ Un măgar cu importanță,/ Cară-n spate trei desagi.// …Și coboară toți la Vale/ Oi, băcița, baci, măgar,/ Iar în urma lor, a jale,/Șuieră brădetul rar…// Doar o cioară, în reprize,/ Zice unui corb, brutal:/ – De nu făceai vocalize,/ Aveam astăzi cașcaval!” (Pastorală, p. 88).

Hâtru și sincer, Dumitru Hurubă își face autobiografia în poezia De ziua mea (p.98-100), un portret în care recunoaștem destinul în ipostaze diferite, de la tristețe la umor, de la dramă la iubire, o dinamică ușor ironică, dar cuvintele au greutatea omului împăcat cu sine: o minte… cam zvârlugă, banii au venit cu pipeta, iubirea cu generozitate, dar când totul era frumos și înnodat cu sentimente, fata s-a măritat etc.: „…Pe scurt: am adunat de toate,/ Deși cu Soarta-avui doar certuri…/ Dar o jignesc de nu se poate/ Că, dintr-un secol, am trei sferturi” (p.100).

Imaginea aleii revine în versurile lui Hurubă, a fost/ este în Parc, în Raiul de împrumut: „Aveam, în Parc, aleea noastră -/ Era, de fapt, doar o cărare,/ Un luminiș cu frunze rare,/ Ce ne-aminteau de samulastră…/ Veneau și două veverițe,/ Pe când ne îmbrățișa amurgul/ Și rămânea în urmă burgul/ Cu încurcatele lui ițe…” (Aleea noastră, p. 138). Pe această alee simplă, anonimă, uitată într-un colț de țară, Amalasunda era stăpâna lumii…

Țipătul de fond al poeziei este nunul care invocă trecutele iubiri: Și nu mai știm să fim romantici! Vremurile s-au schimbat brutal: „Nu mai citim, nu mai știm carte,/ Ne-ndrăgostim prin semeseuri,/ Cultura e tot mai departe/Și, din zona Mării Moarte,/ Mai dă semnale prin puseuri…” (Nu mai știm, p. 125).

Din când în când, Dumitru Hurubă îl trădează pe Topârceanu cu …Eminescu, actualizând circumstanțele și faptele celor care cad în iubire: „Ne plimbam pe văi și dealuri, iar ca câte o escală,/ Ne așezam pe iarba moale și-i ședeam cu capu-n poală…/ Apoi, devenind romantici, în virtutea vechii praxe,/ Discutam cu-nflăcărare de impozite și taxe…” (Pseudoidilă, p.59).

În fond, scriitorul este un moralist, sub umbrela iubirii ne prezintă dramele de astăzi, aducând în prim plan, cu toate fațetele umorului, faptele îndrăgostiților romantici din vremea Internetului fără frontiere.

Este un joc, o fantezie, o ieșire din absurdul vieții, a eludare a realității? Amalasunda, cu sărutul acela, ca o pecete și o garanție, anonima care bântuie clipele poetului, plimbându-se pe aleile sentimentelor curate, cerșind puțin romantism, a fost motivul și impusul care a declanșat această carte. Un motiv clasic și necesar, tristețile și haosul se depășesc cu zâmbetul pe buze.

Până la urmă, declară poetul, este în joc modul cum interpretăm lumea.

Constantin Stancu

*(Dumitru Hurubă, Iubind-o pe Amalasunda…, Poezii, altfel, 160 pagini, Florești-Cluj: Editura Limes, 2020)