Arhiva

Archive for 3 august 2014

USR: proiecte, festival, date… Gala Poeziei Române Contemporane…


Luni, 28 iulie a.c., a avut loc şedinţa Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din România, care a debutat cu o informare privind starea actuală a U.S.R.
O dezbatere aplicată s-a desfăşurat în prezenţa celor doi scriitori – parlamentari care s-au ocupat de redactarea acestor proiecte de legi menite să sprijine cultura, în speţă literatura şi pe cei care o practică, şi anume legea privind finanţarea revistelor literare ale ANUC, precum şi noua lege a timbrului, cu aplicare pentru asociaţiile de creatori din cadrul aceleiaşi Alianţe Naţionale a Uniunilor de Creatori (ANUC).
Comitetul Director a luat în considerare rezoluţia Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excluderi a U.S.R., care a propus în unanimitate excluderea lui Liviu Andrei, membru stagiar al U.S.R., pentru grave prejudicii de imagine aduse U.S.R., prin declaraţiile sale xenofobe iresponsabile făcute publice în presă la începutul acestei veri. Conform Statutului U.S.R., propunerea Comisiei de Monitorizare, Suspendare şi Excluderi va fi înaintată de Comitetul Director către Consiliul U.S.R. care, în proxima sa şedinţă, va decide.
Un alt punct pe ordinea de zi a fost fixarea calendarului de activităţi ale U.S.R. pe perioada august – decembrie.
La 31 august, Primăria Sectorului 2 Bucureşti va organiza Ziua Limbii Române, la care vor fi invitaţi să participe scriitorii din Filialele U.S.R. de la Bucureşti.
Între 4 şi 7 octombrie, Uniunea Scriitorilor organizează la Cluj-Napoca, cu sprijinul Filialei locale şi, mai ales, al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, prima ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, cu o participare amplă a scriitorilor din toate Filialele U.S.R. În cadrul acestui festival se va acorda Premiul FestLit, Comitetul Director luând în discuţie regulamentul acestui premiu, precum şi componenţa juriului.
Gala Poeziei Române Contemporane se va desfăşura şi anul acesta la Alba Iulia, pe 27 noiembrie şi va reuni poeţi aleşi, pe baza propunerilor Filialelor din toată ţara, de către criticul literar, preşedintele U.S.R., Nicolae Manolescu, domnia sa fiind şi moderatorul Galei.
S-a stabilit ca şedinţa Consiliului U.S.R. din toamna aceasta să aibă loc în ziua de 26 noiembrie, când se va desfăşura şi întrunirea Comitetului Director al U.S.R. În aceeaşi zi, la ora 13, la Primăria sectorului 2 va avea loc Gala Premiilor Filialelor U.S.R. din Bucureşti.

Eugen Evu: Jurnalul fractaliei… Lumea ca bordel…


Cartea: GNOZE ŞI DESCOPERIRI , 2010, colecţia Noua Provincia Corvina.
Autorul: Eugen Evu.
Editura: „Pro-Isis” – Asociaţie, cu sediul în Orăştie.
Moto-ul cărţii: „Dacă nu ar fi fost dictatură, multă lume şi multe biografii nu ar fi fost atât de nenorocite şi toată ţara asta n-ar fi fost aşa de nenorocită cum este …” – Herta Muller, Premiul Nobel pentru literatură, 2009.
Scriitorul Eugen Evu înţelege să se identifice cu mărturia Hertei Muller pentru că destinele par a fi fost aceleaşi, destine de scriitor într-o lume în mişcare, acidă, care fuge de cultură şi tânjeşte după cultură la modul inconştient, are nevoie de cultură pentru a ieşi la loc larg.
În mod cert, cartea are ca temă cunoaşterea şi autocunoaşterea, scriitorul ca antenă, ca instrument de sondare aruncat în valurile lumii, ale creaţiei.
Creaţia reflectă divinitatea şi de aici importanţa temei. Tensiunea temei. Misterul temei.
Eugen Evu a scris eseuri în care a căutat să-şi depăşească limitele scrierilor sale. A luat în serios rolul de scrib la Castel. Castelul Hunedoarei. Scrib în căutarea unei patrii care să-l accepte şi să-l creadă. Ajuns la vârsta matură a creaţiei, retras la Hunedoara între cei patru pereţi, cu fereastră şi uşă, cu tablouri şi cărţi, cu acces la internet şi la prieteni şi duşmani, el s-a lăsat cucerit de idee. De gând. De obsesie. De revelaţia limitată a omului dar ancorată în revelaţia nelimitată a divinităţii.
E multă seriozitate în aceste poeseuri. E şi umor, puţină tristeţe şi forţa de a depăşi barierele lumii care l-au prins ca într-o scoică ce îşi iveşte perla în carnea ei translucidă – scribul de serviciu în plină trecere de la un ev la altul.
Format să scrie pe hârtia albă, un pericol pentru societatea ceauşistă, Evu s-a trezit brusc în talazul informaţional generat de internet, de presă, de televiziune, de zvon, de propagandă, de manipulare.
Poetul rezistă manipulării. Se luptă cu manipularea, tânjeşte după libertate. Trupul nu-l lasă, are tendinţa degradării, dar poartă între petalele de carne spiritul.
Scrierile sunt la limita eseului, a poeziei, a poveştii, a zicerii, vers retezat, vers elaborat, cunoaştere de zi şi de noapte. Această posibilitate nelimitată pentru scriitor l-a făcut să creadă că orice temă este accesibilă poeseului. Nu are complexul temei.
Deci, Eugen Evu scrie poeseuri. Citind cartea descoperi definiţia, e stilul său de singuratic. De om care aparent s-a ratat datorită manipulărilor fostei securităţi ceauşiste care i-a instrumentat dosar de duşman al sistemului pentru că scriitorul nu a putut fi şi duşman al neamului său.
Nu ar fi putut să se autorateze. De aici identificarea cu Herta Muller, scriitor de origine română. Destinul însă l-a închis la Hunedoara şi l-a deschis spre opera sa. L-a împins să scrie. Până la boală. Până la obsesie. Preocuparea de bază a poetului este relaţia sa cu Dumnezeu, aşa cum îl înţelege . Încearcă să lupte, să se revolte, se vrea liber. Poeseurile îi dau ocazia să-i ia revanşa, se consideră doar o sursă melodioasă, spic a luminii, unda, arma care taie necunoaşterea.
Eugen Evu îşi ia libertatea de a începe cu o pagină din cele 500 ale dosarului său instrumentat de securitate. I se pare relevant să sublinieze că suferinţa l-a copleşit. Suferinţa i-a pus temele pe tavă.
Suferinţa la purificat şi l-a îmbolnăvit.
Presiunea i-a adus revelaţia. L-a obligat să cunoască adevărul din spatele sângelui.
Autorul se revoltă pe scriitorul de Bucureşti, de Dâmboviţa, care se joacă de-a temele în timp de viaţa e tema principală. Aparent izolat în provincie, ca modă la români, Eugen Evu reuşeşte să se detaşeze de modele trecătoare ale celor de la centru. Acceptă să fie el centru, acceptă cunoaştere crudă, dureroasă. „ Lumea e un bordel” – definiţia aceasta îl revoltă pe scriitorul de la Hunedoara, dar e o definiţie uzitată de oamenii la modă, de la centru. Ei nu văd, nu suferă.
Lecturile zilnice îi oferă tema: ateism vs. teism, adică poţi zice om fără Dumnezeu, dar asta înseamnă şi Dumnezeu fără om.
Globalizarea e o temă abruptă, e cu ighemonikon, numele românilor au ceva din suferinţa ocupaţiei, cuvintele limbii române par a o lua razna sub fostele ocupaţii, scriitorul e îndulcit cu dor de moarte, iar actul scrierii zilnice e un ritual de purificare.
Dincolo de simpla zicere, cuvintele au sensuri adânci, rezonează în sufletul autorului, îl scriu cu fiecare literă. Cunoaşterea de fiecare zi îi permite omului să devină ceva multa mai adânc, universul este plurivers, apar marile spaime, alienările.
Eugen Evu scrie: „ Inteligenţa umanului pare a fi reminiscenţă telepatică, eventual a unei specii antediluviene, a omului adamic, despre care mitologia afirmă că avea o durată de viaţă şi capacitate înnăscute, mult superioare. „ În acele vremuri vechi, scrierea era apanajul doar a iniţiaţilor, aceasta pare rădăcina scrisului la adevăratul scriitor.
O temă importantă pentru autor este cunoaşterea prin poezie. Şi-o asumă. O aplică. Devine prin poezie. Viaţa e un fenomen deoprezent. În noi pulsează holograma eternităţii. Problemele miturilor nedezlegate devin presante în contemporan sub impresia imediată a filozofiei moderne ajutată de ştiinţă. Sinapsele se dezvoltă, reflectă interconexiunile existente în lumea reală. E un Cod a lui Dumnezeu – codul Fiului Omului …
Poeseurile au titluri care devin idee sub ger, idee care arde în ger: Lumea ca Om şi Omul ca Lume. Omul care scrie. Răspunsuri fulgurate. Adaos, ca naos. Vânătorul vânat. Sezonul de vânătoare la umbre colorate. Continua înnoire. Epidemia de subcultură. Jurnalul fractaliei. Matricea.
Autorul se redescoperă în alţi scriitori şi este apreciat în Italia unde a fost publicat intens şi premiat. Mai mult decât în România. E un fel de recompensă a fostului imperiu pentru coloniile care dau culoare Europei. Prezenţa scrierilor lui Eugen Evu în Germania e o realitate, cultura europeană îi asimilează ca făcând parte din sistemul de valori a celor care cunosc. Au revelaţii, suferă. Destinul unui poet ca Cezar Ivănescu îl intrigă şi îl afectează la modul personal. Se simte dator celor care l-au tradus precum poetei Elena Daniela Sgondea din Orăştie, sau Mariana Zavati Gardner din UK. Se întoarce la cântec şi redescoperă că în tinereţe a cântat în trupa Canon de Hunedoara, a scris versuri, a pus pasiune. Tinereţea era un fel de cunoaştere prin orbirea ei.
Temele poeseurilor sunt temele veacului în care trăim: „A suporta/că frumuseţea ta/Este comoara unor orbi/”
Prin această carte poetul Eugen Evu îşi devoalează armătura care stă în spatele poemelor sale, a cărţilor sale. Armătura care ţine zidirea să nu cadă. Cititorul leneş şi comod nu va avea răbdare cu poeseurile. Cel care vrea să cunoască va dori să ştie în ce măsură amprenta divină s-a lăsat în opera unui scriitor, redactor la o revistă zbuciumată, cu titlu relevant: „ Nova Provincia Corvina”.
Cine va citit cartea va descoperi un autor puţin comod, dar proaspăt, deşi uneori se joacă de-a ideea şi este empiric, brutal şi franc, dar corect cu destinul său. Nu iartă dacă gândul îi dă dreptate. Uneori greşeşte deoarece nu tot ce poate scrie un poet este opera sa, dar are dreptate când lumea are nevoie să citească, iar cineva să scrie, chiar cu unele cuvinte inventate, născute, dincolo de dicţionar, pentru a lărgi viziunea.
Eseul dedicat celor care trăiesc ceea ce scriu, este unul care justifică scrisul la Castel ca arta de a rezista eternităţii.
„ Cuvintele sunt seminţe. Memorie. Avem trei memorii: aţi observat cum omul bătrân începe să uite pe unda scurtă, cea dobândită, cea învăţată …Dar îşi aduce aminte pe memoria undei lungi, a copilăriei şi o viaţă pe care o credea uitată. Apoi trece vama şi spiritul se resoarbe, trece în altă dimensiune. „
Acesta este secretul şi misterul scrisului, să trăieşti ceea ce scrii. Să cunoşti. Să ai descoperiri, să laşi semne şi seminţe pentru ceilalţi, pentru a le da o şansă: fractalia fractaliei …

Constantin Stancu

Categorii:ESEU, literature

Tratat despre morţi… Zona de trecere…


ZONA DE TRECERE

 

 

 

 

Un titlu surprinzător: Tratat despre morţi. O cartea scrisă de Valeriu Bârgău, apărută la Editura „Călăuza v.b” – Deva, 2008, o carte aparent tristă, dar provocatoare.
O carte grea de cuvintele de plumb. O carte de trecere de aici – dincolo, la limita raţiunii afectate de puterea sângelui care migrează. Autorul, poet aflat aproape de moarte, privind cu organul acela special la moarte, legat de ultimele limite ale vieţii, sperând că va rămâne aici, dornic să cunoască ca om imposibilul: ce este acolo, fiind aici …
Cartea apărut datorită soţiei, Mariana Pândaru – Bârgău care continuă, în limitele accesibile munca începută de poetul, editorul, jurnalistul şi cetăţeanul Valeriu Bârgău. Înainte de a trece în viaţa specială de dincolo de moarte, pe patul de spital, în intimitatea gri a zonei de trecere, autorul a notat, sub presiunea iminentă a morţii, sub greutatea de plumb a trupului şi sub imponderabilitatea sufletului, peisajul imediat, fulgerele interioare ale conştiinţei, speranţa care luminează carnea, nimicul de aici de care te agăţi, cuvintele care au un sens special, memoria de fosfor.
Volumul de versuri are mai multe interioare gri: „TRATAT DESPRE MORŢI” , „OBRAZUL TRAS” , „NOII PSALMI” , „INFARCT” şi începe cu o introducere semnată de Liviu Ioan Stoiciu, poet şi el, marcat de eveniment, sub semnul „în acord cu legile firii”, moartea care nu poate fi evitată.
Poezia de aici începe cu imaginea crinului şi sfârşeşte cu trădarea lui Iuda. Începe cu depozitele mari din întuneric şi sfârşeşte cu imaginea unui cosmos plat, marcat de căderea în gol a trădătorului. Trupul trădează omul, atât cele de sus cât şi cele de jos se tulbură. Autorul simte că Dumnezeu plânge: îşi plânge creaţia.
Poezia aceasta se vrea un tratat, este atinsă de căderea chipului, rezistă prin cântecul frigului, apoi căderea în moarte şi priveliştea accidentului interior, mărturia în faţa cerului.
Sunt câteva elemente care însoţesc zona de trecere, moartea este presată de cuvintele nespuse: crinul, sufletul, prinţul, luna, cântăreţi orbi, coline, cerul, inima, floarea soarelui, depozitul de dinamită, nebunul, pâlcul de zăpadă, decembrie, ultimul timp. De fapt toate aceste elemente vin din amintirea distorsionată de instinctul morţii la om, sunt elemente reale din viaţa petrecută, dar filmul se reia potenţat de sensibilitatea fiinţei interioare şi de frica adâncă ce străbate inima celui care ştie că a intrat pe fâşia de hotar. Elementele reale sunt elemente de sprijin pentru elementele gri de dincolo, ceva care prevesteşte imaginea trecerii, dar şi dorul după această viaţă. Dorul e marcat de alte elemente mai adânci: sângele, apa rece, dialogul, cântecul, floarea de prun, Eminescu, brusc, minunea, o limbă străină.
Obsesia ruperii. Trădarea trupului limitat.
„Floarea-Sorelui tăiată în borcanul/de cafea Brasero/polenul i se împrăştie fără noimă/pe duşumea/Peisajul e în afara naturii/Şi a bunului Dumnezeu/” sau
„În înaltul cerului/un poet bătrân/îşi ascute creionul/cu o sabie de Toledo.” Oboseala artistului aflat la limită, puterea care i s-a dat şi care se duce, întoarcerea spiritului în locul original. Primul ciclu al tratatului despre morţi se încheie cu decembrie, sfârşit de timp cu un fel de crucifix ce atârnă sub chipul poetului … Religia personalizată ce marchează trecerea.
În ciclul obrazul tras, imaginea chipului ce trecere din aceste dimensiuni: orice suflet vine din cosmos, ecourile epocii cad, pasăre cântă pe strada mare şi plouă cu stele pe omul singur, iar vinerea morţii ajung mai repede în cer …e pierderea acestui chip la care ţinem aşa de mult, care ne individualizează şi ne reaminteşte că am fost creaţi după un model superior ce se destramă brusc.
„Ce mică e lumea/Din căruciorul ce duce la reanimare!”
„În pat cu Diavolul/transpirat/plâng/şi aştept să deschidă uşa/petardele de Crăciun/”
Evident că zgomotul lumii trebuie să fie puternic pentru a da sens trecerii şi frânturii de viaţă care mai palpită într-o zonă limitată a destinului, e o stare de veghe cu sânge, aparate, seruri, asistenta în halat alb care se minunează că personajul cu obrazul tras mai trăieşte. Şi mai trăieşte, înregistrează imagini, gesturi, e copleşit de simboluri, de cuvinte care ating firul cu plumb al destinului …
Da, viaţa e o minune!
În ciclul noii psalmi e un imn discret ce reia tema elementelor de siguranţă: salvarea sufletului prin credinţă, nu prin vedere: „În Nazaret/există o trecere/dintre cuvântul fără trup/şi cuvântul cu trup //În Nazaret/măslinii au inimă … ”, sau această imagine care potenţează lucrarea lui Dumnezeu în viaţa omului: „Patru stele/se arată/deasupra oceanului//Patru ucenici duc vestea/Patru femei/ duc în pântece pe Iacov.” Evident, amintirea spiritului pur din mesajul celor patru Evanghelii rămase pentru oameni ca mesaj venind de la Dumnezeu.
Obsesia neputinţei omului în faţa morţii e redată prin poemele Infarct: „Explozia a avut loc/Deasupra hambarului cu îngeri/
Sunt elemente care prezintă slăbiciunea fiinţei de pământ: omul devine mai uşor, omul se evaporă, moartea râde şi se bucură, veştile vin ca obuzele, pădurea de azbest, mirosul are dinţi, în faţa lui Dumnezeu se adună lighioanele care beau sângele celui afectat, iar în faţa stelei vine noaptea galbenă: moartea.
„Inima mea care nu se opreşte/se zbate ca o vită sălbatică în frig”
De remarcat grafia versurilor, uneori lipseşte un punct, nu toate versurile încep cu literă mare, e un haos în modul în care curg cuvintele care se strigă unele pe altele şi se alungă în acelaşi timp sub ochii medicului, ori asistentei, cu aparate care descentrează lumea, o deformează, echilibrul se rupe, e o parte sângele care curge prin trup, o altă parte sângele care curge în lumea din afara fiinţei, o memorie plată la un cosmos plat.
Dar în faţa cerului cad imagini cu sânge şi inimi „rupte de la ieslea unde au stat legate.” Evident, elementele care vin din creştinism în fiinţa descentrată, sunt cele care mai susţin căderea omului în preistorie, în moarte … Apoi trupul ca un cântec, trădează: lumânarea se stinge, tratatul are concluziile sale, universul îşi pierde dimensiunile, devine plat, ca într-un desen de copii care nu au deprins logica vieţuirii, întoarcerea la lumea din două dimensiuni, apoi o dimensiune, apoi cântecul fără dimensiuni, curge ca sângele fără de trup.
E o carte tristă, dar de moarte nu scăpăm, e ultima experienţă, uneori spusă, alteori dusă, alteori plânsă, alteori scrisă …
Acest volum de versuri este unic în literatura română, soţia scriitorului a depus efortul de a recupera poemele de fosfor pentru a salva de la uitare experienţa morţii la artist, dar e unică şi pentru că fiecare moare în felul său, până şi ultimul gest are culoarea lui, irepetabila culoare, e un mesaj pentru fiinţa insului înainte de a vedea faţa netimpului.
Singurul element de optimism este apa lucioasă a vremii …
”Pe colina de lângă biserică/un nor se caţără în iulie/până la Sfântul Ilie.”

Constantin Stancu

Categorii:CARTEA, ESEU, literature

Libertatea religioasă: un drum cu meandre. Biblia se confirmă…


Libertatea religioasă în România văzută din America…

 

 

Raportul pe 2013 al Departamentului american de Stat SUA, privind libertatea religioasă, arată că există cazuri de discriminare pe bază de religie în România.
Constituția României şi alte legi protejează libertatea religioasă, iar Guvernul Român respectă, în general, acest drept.
Probleme:
• Autorităţile locale nu reuşesc să dea curs la plângerile venite din partea grupurilor minoritare religioase privind discriminarea religioasă.
• Greutăţi în obţinerea de teren pentru construirea de cimitire de către cultele legal autorizate să funcţioneze sau alte grupări de credincioşi.
• Au apărut restricţii legale privind grupurile religioase în ceea ce priveşte înregistrarea lor şi conferirea unui statut oficial de funcţionare, ca, de exemplu, o asociaţie religioasă trebuie să aibă cel puţin 300 de membri şi să furnizeze datele personale ale acestora, în timp ce un alt tip de asociaţie are nevoie de trei membri pentru a fi înregistrată.
• Biserica Greco-Catolică a contestat rezultatele de la recensământul din 2011, deoarece „mulţi respondenţi au fost intimidaţi şi nu şi-au declarat adevărata confesiune, iar unii recenzori au refuzat să înregistreze confesiunea greco-catolică” – conform unui memoriu adresat guvernului.
• Lipsa de acţiuni concrete în ceea ce priveşte restituirea bisericilor greco-catolice date în 1948 de către regimul comunist Bisericii Ortodoxe, către cultul legal autorizat să funcţioneze.
• Asociaţiile religioase beneficiază de anumite scutiri fiscale „potrivit Codului fiscal”, deşi în Codul fiscal nu există o reglementare privind scutirea de taxe pentru asociaţiile religioase.
• Atitudini antisemite şi cazuri de negare a Holocaustului.
• În practică, unele autorităţi locale încearcă să împiedice restituirea proprietăţilor către cultele evreilor, în contradicţie cu legislaţia în vigoare.
• parte din preoţi ortodocşi continuă să manifeste opoziţie faţă de grupurile religioase neortodoxe, inclusiv prin refuzarea accesului în cimitire.
• Raportul Departamentului de Stat furnizează informaţii în sensul că autorităţile române refuză în continuare să restituie clădirea Bibliotecii Batthyaneum, deşi există în acest sens o Ordonanţă guvernamentală şi o condamnare la CEDO.
• Grupurile religioase neortodoxe sau de altă confesiune se confruntă în continuare cu dificultăţi privind accesul în cimitire.

Categorii:literature, PRESA

Cum arăta Iisus? Oglinzi paralele…


CUM ARĂTA IISUS?

 

 

 

Iată o descriere a lui Iisus făcută de contemporanul Său, Publius Lentulus, predecesorul lui Pontius Pilatus în funcţia de procurator al Iudeei (26 – 36 d. Chr.) şi care, în această funcţie, era obligat să trimită rapoarte Senatului din Roma despre cele mai importante evenimente din zona aflată sub autoritatea sa: „Este un bărbat cu o înfăţişare nobilă şi trăsături atît de frumoase şi care exprimă atîta maiestuozitate, încît oricine Îl vede nu poate să nu Îl admire. Are părul de culoarea castanei coapte, iar de la nivelul urechilor pînă la umeri culoarea devine cea a pămîntului, doar că foarte strălucitoare. Îl poartă despărţit de la mijlocul frunţii, însă după obiceiul nazarieneilor“.
„Fruntea dreaptă şi senină, chipul fără urmă de riduri sau pete, cu o uşoară nuanţă de bronz.
Nările şi buzele fără cusur. Barba la fel de deasă ca şi părul, nu prea lungă şi despărţită la mijloc. Ochii Săi serioşi te înfioară. Sînt ca razele soarelui, iar strălucirea lor nu îţi permite să I te uiţi drept în faţă.
Când rosteşte vorbe de dojană, te înspăimîntă; plînge cînd trebuie să mustre. Atrage iubirea oamenilor şi are o voioşie demnă. Se spune că nu a fost văzut rîzînd, însă a fost văzut plîngînd.
Are braţe şi mîini deosebit de frumoase. Este fermecător cînd poartă o conversaţie, însă vorbeşte
puţin; iar cînd vorbeşte, o face cu deosebită modestie. Oriunde Îşi face apariţia, este de departe
cel mai frumos bărbat pe care l-a văzut sau şi-l poate imagina cineva; îi seamănă mamei Sale,
cea mai frumoasă fiinţă din această regiune.
În ceea ce priveşte cultura Sa, uimeşte întreg Ierusalimul. Deşi nu a studiat niciodată, cunoaşte
toate domeniile ştiinţei. Poartă sandale şi umblă cu capul descoperit.
Mulţi rîd cînd Îl văd, se tem, însă, şi tremură în prezenţa Lui sau cînd le vorbeşte. Se spune că
nu s-a mai pomenit un asemenea bărbat în zona asta. Într-adevăr, din cîte mi-au spus evreii,
nimeni nu a mai auzit asemenea învăţătură înaltă cum o predică acest Christos, şi mulţi iudei
cred în El şi în natura Sa divină, pe cînd alţii au venit la mine să Îl reclame ca pe cineva care
S-a împotrivit Maiestăţii Voastre. Este un fapt cunoscut de toţi că nu a făcut niciodată vreun
rău, că, dimpotrivă, înfăptuieşte numai lucruri bune. Toţi cei care Îl cunosc şi care au avut de-a
face cu El spun că au avut parte numai de lucruri bune şi de sănătate din partea Lui“.
 
 
Propus de prof.
dr. Radu Negoescu

 

BIBLIA

 

 

 

Isa 53:1 Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut braţul Domnului?
Isa 53:2 El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr’un pămînt uscat. N’avea nici frumuseţă, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n’avea nimic care să ne placă.
Isa 53:3 Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Isa 53:4 Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.
Isa 53:5 Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui sîntem tămăduiţi.
Isa 53:6 Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Isa 53:7 Cînd a fost chinuit şi asuprit, n’a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n’a deschis gura.
Isa 53:8 El a fost luat prin apăsare şi judecată; dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese şters de pe pămîntul celor vii şi lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
Isa 53:9 Groapa Lui a fost pusă între cei răi, şi mormîntul Lui la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvîrşise nicio nelegiuire şi nu se găsise niciun vicleşug în gura Lui.
Isa 53:10 Domnul a găsit cu cale să-l zdrobească prin suferinţă… Dar, dupăce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămînţă de urmaşi, va trăi multe zile, şi lucrarea Domnului va propăşi în mînile Lui.
Isa 53:11 Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într’o stare după voia lui Dumnezeu, şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
Isa 53:12 De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari, şi va împărţi prada cu cei puternici, pentrucă S’a dat pe Sine însuş la moarte, şi a fost pus în numărul celor fărădelege, pentrucă a purtat păcatele multora şi S’a rugat pentru cei vinovaţi.

 

Sursa: Vatra Veche, colectia

Categorii:CREDO, literature

Reutilizarea informaţiilor din sectorul public este liberă!


Directiva 2003/98/EC privind reutilizarea informațiilor din sectorul public a stabilit norme privind reutilizarea, precum și mijloacele a reutilizării documentelor existente deținute de persoanele juridice din sectorul public ale statelor membre. Există Legea nr. 109/2007[1], care reglementează „cadrul juridic al reutilizării documentelor aflate în posesia instituțiilor publice pe care acestea din urmă le-au creat în cadrul activității publice proprii şi care pot fi ulterior utilizate în scopuri comerciale sau necomerciale”. De la ea se poate porni spre o lume imprevizibilă…
Instituţiile publice fac acte, colectează, produc, reproduc și promovează în spaţiul social acte pentru a-și îndeplini atribuţiile publice. Punerea la dispoziția publicului a tuturor documentelor gestionate de sectorul public, care se referă nu numai la procesul politic, ci și la cel legal și administrativ, inclusiv a jurisprudenței instanțelor, reprezintă un agent important pentru dezvoltarea dreptului la cunoaștere, a afla, a nu afla la orice nivel, local, național sau internațional.
Iată câteva reguli minime:
Reutilizarea documentelor şi informaţiilor în scop neprofesional este, evident, liberă, un principiu fundamental.
Reutilizarea documentelor în scop profesional trebuie să fie egală pentru toți participanții din viaţa socială a românilor, informaţia fiind o resursă de primă importanţă!
Concluzie. Accesul la documentele instituţiilor publice trebuie să fie egal şi democratic, fără înțelegeri ascunse, fără monopol şi exclusivităţi de orice fel… Chiar legislaţia europeană şi internă impune întocmirea unor liste de resurse, accesibile de preferință on-line, care cuprind documentele principale și siturile portal cu legături spre listele de resurse abordabile necesare unei bune funcţionări a sistemului, pe baza principiului bunei credinţe…

Categorii:literature, PRACTIC

Limbajul cel de toate zilele…


DOR DE NECUVINTE

 

 

 

Limbajul folosit uneori în textele literare este excesiv de agresiv, cuvinte de duzină, obraznice, de mahala pierdută în Europa de după gard, imposibile, triviale.
…Şi totuşi, unele poeme de gen sunt citite cu aviditate, cu poftă, de parcă poetul care le-a scris nu a ieşit din malaxorul vieţii de zi cu zi, nu a evadat din cartier pe pagina de hârtie, sau pe pagina virtuală cu semne de circulaţie.
Aceste scrieri par a fi citite, sunt clasificate ca fiind dintr-un curent de forţă literară – antiliteratura, etc…etc…
Sunt convins că mulţi scriitori sau cititori sunt creştini şi de aici apar câteva implicaţii interesante.
Conform principiilor creştine ceea ce murdăreşte un om este limbajul său care trădează gândurile, preocupările, păcatele, ispitele pe care individul nu le poate birui pentru că este slab spiritual, nu are călăuzirea Spiritului Sfânt, e departe de viaţa curată.
Tot conform aceloraşi principii, din acelaşi izvor de apă nu iese apă dulce şi apă amară, deci este imposibil ca acelaşi scriitor sau cititor setos, să fie în zona apelor tulburi, nedefinite, căzute, a limbajului dublu, cu paliere diferite, cu viziuni diferite şi totuşi această literatură curge în valuri, se vrea spirituală, şmecheră, vrea să iasă în PIAŢA PUBLICĂ precum chiloţii ministrei de serviciu, că ministru e o denumire oficială, de Monitorul Oficial. Şi este în PIAŢA PUBLICĂ…
De ce?
Limbajul trădează criza morală a individului, depărtarea sa de Creator şi depărtarea sa de vecinul de la etaj, ori de la parter, depărtarea de poveştile vechi cu feţi frumoşi şi prinţese, depărtarea de cimitirul vesel…
Se pare că trăim vremurile în care partea întunecată a fiinţei „luminează” mai tare, mai agresiv. Publicitatea transferă individului formula scurtă a căderii, formula căderii în ruină, alături de samovarul poetului…sunt trădări, sunt dispariţii, sunt clonări, sunt oameni invizibili, moluştele fosforescente…
Uneori vechii profeţi foloseau un limbaj dur pentru a trezi lumea, poporul… din somnul raţiunii, din mlaştină, din eroare. Aveau licenţă divină, transmiteau un limbaj divin în perioade critice, obsedante… Dar sunt puţini în istoria lumii, restul sunt falşi profeţi, îi cunoşti după efecte, după rod cum afirma Sfântul, precum arborii, precum pomii fructiferi, precum cireşul sau mărul…

Ce dor nebun după o vorbă curată, după un pahar cu apă de izvor, după NECUVINTE…

Într-un oraş cu milioane de locuitori eşti singur, eşti absorbit de vitrine, de pasajul de pietoni, de gura de canal… Nu mai întâlneşti un simplu om căruia să-i dai bună-ziua, pur şi simplu, deşi nu-l cunoşti, dar l-ai privit în ochi, te-a privit în ochi…purtând în fiinţa sa NECUVINTELE…

Constantin Stancu

Categorii:ESEU, literature
%d blogeri au apreciat: