LIBERTATEA DE A ZICE

GEOMETRIA SACRULUI

O serie de ştiri în ziare, mai bune sau mai rele, după filozofia fiecăruia, după interesul şefului, sau după cursul valutar, ştiri care nu spun nimic, în fond, un fel de gumă de mestecat pentru ochi, pentru a hrăni nimicul, o navetă fără navetişti, în unele ziare bolnave de superficialitate.
Majoritatea informaţiilor din cotidianul de serviciu trimit spre sex, spre jaf, spre şmecheria şmecheră, spre manipulare şi spre plaja unde se odihneşte vedeta, mai mult sau mai puţin necesară. Într-o frază, nimic important pentru viaţa de fiecare zi, nimic de reţinut, fără a fi nevoie să înveţi ceva, să reţii ceva, un fel de televizor de hârtie, colorat şi cu pictorial …
E o avalanşă de date care duc nicăieri, spre un ţinut în care omul uită să vorbească, nu are nevoie să lege câteva fraze, câteva idei importante, nimic logic, nimic care să ducă spre sentiment, sau spre uitare în sensul bun al cuvântului, nimic care să justifice cererea pur şi simplu, sau cererea de chemare în garanţie, ori cererea de probe …
Uneori e nevoie să ne regăsim unii prin alţii, să vedem cum îşi organizează viaţa prietenul de succes, să avem curajul de a bate la uşa cuiva după un sfat, avem nevoie de albastrul apelor adânci.
Invenţiile parcă au dispărut din peisajul public, scriitori sunt importanţi pentru că circulă în trenul regal, iar criticii pentru că au un post în instituţia publică de cultură. Sportivii sunt apreciaţi după ultimul autovehicul străin, nu după cantitatea de transpiraţie, după talent sau după răbdarea de a câştiga întrecerea.
Politicianul este important după cum se îmbracă, după cum dansează, după cum ştie să cheltuiască banii, iar femeile din politică după cum ştiu să imite vedeta de televiziune, prin ifose, fard, replica şmecheră a acelui care cade mereu în picioare, iar uneori după blogul de serviciu, care treptat a devenit pat conjugal, orgasmul pe blogul politic e la modă, pentru că e în trei şi-n câte câţi vrei …
Prea puţin despre succesul adevărat în afacerile simple, la îndemâna fiecăruia, prea puţin despre statistica celui care ştie încotro merge, decizia băncii centrale trece neobservată, iar ziarele de specialitate sunt tot mai scumpe şi îşi aleg cititorii, la fel ca televiziunile care nu pot scăpa de povara numită rating.
E atâta nevoie de informaţie legată de modul de viaţă în stil european încât constaţi că nu ai om de dialog nici la instituţie, sau la agenţie, ori consiliu, chiar la guvern.
E nevoie de o cultură creştină corectă şi sănătoasă, pentru că te cutremuri uneori se ştiri creştine circulă prin ziarele de tot felul, cel care citeşte curent Biblia se miră de analfabetismul unor redactori de ştiri, care nu au cunoştinţe de bază despre fenomenul credinţei.
Mulţi redactori scriu despre o religie pe care cred ei că este aşa, nu despre o religie a canonului adevărat.
Fac, aici, remarca: canonul era o unitate de măsură la Templu, cea care dădea frumuseţe zidirii, era din aur şi menţinea echilibru, pentru că refuza libertinajul în geometria sacrului şi în rânduiala normală a lucrurilor.
Sunt lucru importante, trecem pe lângă ele senini, de parcă nu s-a întâmplat ceva, iar în timpul acesta traficul pe autostradă ne sufocă, aerul e de greu de plumb şi cu plumb, inflaţia ne fură din salariu, preţul la pâine creşte, dobânda băncii ne provoacă aciditatea din stomac, iar preţul biletelor la tren nu ne mai permite să ne vedem părinţii.
E comod să dai vina pe altul, e la modă, e cineva care poartă vina, cineva important, sau poate un om de afaceri care trăieşte în secret, aşa ne defulăm, senini că ne-am făcut datoria, cu toate că în materie de culpă, ar trebui să recunoaştem că avem partea noastră, la fel de importantă, sau poate mai importantă decât a şefului, ori a celui de CNASAS sau ANI …
Brusc, ceva se întâmplă, cu adevărat, o boală cumplită ne loveşte, moare persoana iubită, sau un bunic, falimentul e la uşă, elegant ca o lebădă pe lacurile din Austria, ori frumos ca iepurele care sare dintr-o zi în alta …
Ziarele care ne intră sub piele, ca râia, ca o boală de ochi, sau de rinichi, sunt tot mai gratuite, de parcă şi gratuitatea costă uneori mai mult decât credem …
Pentru a te vindeca trebuie să-i spui medicului durerile tale, să le descri exact, să deschizi gura şi să spui, apoi vine tratamentul, pe baza a ceea ce mărturiseşti, a ceea ce simţi, ce te doare şi a ceea ce eşti cu adevărat.
În jocul acesta de-a viteza, câţi mai avem curajul de a fi sinceri şi a recunoaşte că avem dreptul la vină, că ne asumăm responsabilitatea culpei care strigă pe marile bulevarde în mijlocul traficului care încurcă tot mai mult părinţii şi copiii, până acolo în care aceeaşi oameni de aceeaşi carne nu mai ştiu sensul …