Arhiva

Archive for 16 august 2009

CURAJUL DE A PRIVI ISTORIA ALTFEL


SEMNE ŞI PECEŢI

În cartea Apocalipsa din Scriptură există imaginea neamurilor aflate sub lumina Cetăţii de Sus, Dumnezeu văzându-şi creaţia aşa cum este salvată prin Isus, nu se fac deosebiri, fiecare neam este ACOLO, este în chiar Dumnezeu.
În cartea „ SEMNE ŞI PECEŢI „, lansată de Editura „ Carpathia Press „ – 2005, profesorul Artur Silvestri relansează „ şapte lecţii despre originism „, prezentând românilor şi nu numai, lecţiile pe care se pare le-au uitat, despre rădăcinile şi tiparele care dau ecou lumii de astăzi. În mod cert partea aceasta de lume este una originală, specifică în straturile lumii, alături de romanitatea franceză, germanitate, anglo – saxoni şi slavitatea heteroclită, în această Europă care nu se poate aduna într-o structură politică prea coreentă, încă, deşi ocazia a existat, Europa fiind un areal creştin şi avea ocazia unirii sub numele lui Hristos, de fapt steagul nostru ar trebui să fie unic – Iehova Nissi. Dar pentru că mai există har pe pământ, românii sunt ceea ce sunt, o entitate puternică, având un rol important pentru lume.
Împotriva celor nemulţumiţi dintre români de români, Artur Silvestri le pune în faţă valorile eterne care au legănat pământul acesta. Pe nemulţumiţii aceştia, eseistul şi nu numai eseist, poate artist al ştiinţei de fi etern, Artur Silvestri îi denumeşte creoli, folosind un termen care deosebeşte şi desparte lumile:
„ Creolul va fi cu hotărâre rasist, admiţând – fără a ezita – că există naturi civilizate şi popoare inferioare, ce ar trebui, în consecinţă, scoase din barbaria de milenii şi trimise la şcoala de forma şi conţinutul plăcut stăpânului şi poate potrivite în locurile unde acesta hălăduieşte. Când tu îi vorbeşti despre civilizaţie etnografică, despre şcoala din prispa bisericii, despre universalitatea lui Creangă şi despre industria ţărănească, el te priveşte năucit şi neîncrezător, jurându-se mistic şi cu exclusivitate pe principiile învăţate de la „ domni „…”
Profesorul Artur Silvestri şi-a strâns scrierile risipite prin vreme sub acest titlu semnificativ „ SEMNE ŞI PECEŢI „ pentru a ne trage atenţia CĂ SUNTEM, fără a mai fi necesar a căuta a fii. Titlul trimite la cartea lui Nichita Stănescu „ Noduri şi Semne „, poetul, însă, a căutat să rezolve starea de a fi român prin starea poeziei, sau poate la încercările lui Marin Sorescu care trimit la Muzeul Satului sau la Eminescu, poetul care n-a existat, dar au existat munţii şi marea şi plopii, care toate acestea trebuiau să poarte un nume …
Mijloacele lui Artur sunt ale specialistului, ale OMULUI CARE ŞTIE, de aceea studiile sale ar trebui privite cu mai multă atenţie, deşi autorul nu este unul deloc comod pentru „ vip –uri „, este mult prea iniţiat pentru a fi înţeles şi acceptat, dar tocmai pentru asta, clasa politică ar trebui să ţină seama de semne, de peceţi, de noduri, de patologia neîncrederii, de faptul că există o cale singuratică în lume, ar trebui să ia în considerare ce tipuri de conducători sunt posibili pentru noi, dacă nu neapărat necesari, ce fond neconsumat se află în stratul de profunzimea istoriei, ce au lăsat operele artiştilor români, ce idei dincolo de lacrimi şi tragedie şi ce înseamnă de fapt Eminescu pentru noi.
Autorul pare straniu din unghiul ascuţit al istoriei şi al interesului personal al lumii, prin eseurile sale, nu se încadrează în moda zilei, mersul său spiritual este unul de sus şi el continuă să urce la Templu acolo unde sunt adunate neamurile, printre regii, în tabloul nevăzut al lacrimei. Efortul de cărturar făcut de Artur este unul al omului stăpân pe direcţie, puternic prin rădăcini, trimite la modelul existenţial al românilor aşa cum s-a lăsat precum roua în sufletele noastre. Modelul şi tipologia descrisă în carte rezistă în faţa modelelor venite de altundeva, rezistă efortului de înstrăinare, cu dramele şi căderile vizibile în istorie, deşi nu am dezvoltat prin simetrie o teocraţie asemănătoare iudaismului, cu toate că am fi avut şansa. Dar cărţile sfinte sunt aici, ele au codul pentru că originea există şi pentru că am rezistat imperiilor. Prin spiritul locului.
De asemenea prin Hristos, pentru că românii sunt creştini, suntem universali, dincolo de limbă, poate nu una de circulaţie, avem limbajul valorilor creştine stabile, avem „ stânca tare „ pe care ne sprijinim.
„ Originismul „, cheia, cu infinite combinaţii şi coduri, ce ne face pe fiecare mai apropiat de ceea ce suntem ca esenţă. „
– Iată o scurtă definiţie a rădăcinii, aşa cum scrie cărturarul Artur Silvestri ….
Prof. dr. Viorel Roman din Bremen, Germania, scriind despre operele lui Artur Silvestri notează că:
„ sunt expresia unei gândiri de pe altă planetă, din altă dimensiune. „
Nu este aici numai o laudă la adresa scriitorului, a cărturarului, este reflexia din OGLINDA cerului …

Categorii:Uncategorized Etichete:

VEDERE SPRE RETEZAT DE PE DEALUL UNDE SE PRESUPUNE CĂ AR FI FOST SARMIZEGETUSA REGIA


000049

Categorii:Uncategorized Etichete:

LUPUL CARPATIN DE EUGEN EVU


LUP CARPATIN

Memoriei lui Mircea Eliade

Vis viscolit prin munţi eu fiind un lup
Bătrân dar tot cu dor de-mperechere
Vânat de umbra mieilor cu trup
De când eram zburdalnic şi-n putere

În vizuina mea e doar un stup
De viespi, m-am dedulcit amar la miere,
Propolis rumegat cu fălci de lup
Ştirbite de stomahul care cere

Prin naltele cătune de ciobani
Prăsila mea-n ogrăzile de piatră
Transcende gena miilor de ani
Slujind la oi, aud şi-acum  cum latră !

La lună nu mai urlu, hămesit
Din blana mea de zloate tăbăcită
Nici cojocel, nici guler înflorit
Nu las lycantropiei, recuzită…

Mă sting încet şi omeneşte chem
Ce-au zdrenţuit tribali barbarii-n hoarde
Doar jarul din priviri lunatic arde
Ca gloria pieritelor stindarde
Pe vatra Înstelatului Totem.

 EUGEN EVU

Categorii:Uncategorized Etichete:

LUPUL DE LA HAŢEG


… buzunarul lui Abel …

În general, în cultură, mai ales în cea scrisă, persoana scriitorului, a cărturarului, a omului de cultură, personalitatea sa, au avut şi mai au încă, dar în mică măsură, un rol important.
Omul de cultură e vocea din cetate, de multe ori ia locul politrucului sau a sociologului, gândurile sale sunt gânduri care bat mai departe decât problemele zilnice ale lumii. Are capacitatea de a trece de ziduri. De multe ori oamenii zilei, VIP – urile, au apelat la cei care au avut puterea să vadă mai adânc problemele. Cărturarul acoperă un gol în viaţa cetăţii, când unele personalităţi uită care este rolul lor pe lume, când abandonează misiunea.
Cu cât însă capitalismul original românesc, deşi puternic influenţat de cultura europeană, sau cu accente din cultura diverselor medii, începe să se maturizeze, apare, într-un fel, amurgul lupilor singuratici, a oamenilor de cultură care par a se topi în zgomotul de fond al istoriei.
Operele lor ajung greu la public şi, aşa cum remarca Roman Horia Patapievici, blocajele îşi fac prezenţa, cu alte cuvinte lumea nu mai circulă de la un om la altul, de la un grup la altul, se formează nuclee care rezistă puţin, apoi mişcarea, valul acestui secol, le înghite. Lupul singuratic urlă în pustiu, pare a nu fi auzit. Îşi scrie operele, beneficiază de sponsorizări când e vremea lor, trimite cărţile în cele patru puncte cardinale, dar răspunsul nu vine, glasul timid al cititorului e prea slab, prietenii îşi aduc aminte din când în când de crângul unde se ascunde lupul cel singuratic. E un efort maxim al fiinţei de a se face remarcată în librăria de zgomote, în biblioteca de strigăte, în tribunalul veacului.
Regulile se schimbă, marile edituri, marile companii care fac piaţa de cultură îşi găsesc loc, astupă urletul lupului singuratic. Apoi asociaţiile de tot felul se zbat, focalizează destine, încearcă să le valorifice pentru a da culoare istoriei după stilul cerere – ofertă. Şi, Doamne, multe cereri mai au cei din comitetul director …
În mod clar e nevoie de o strategie şi de o viziune puternică venite din partea marilor companii de cultură, de forţa nevăzută a puterii capitalului. Rezistă cine înţelege că e nevoie de strategii de atragere a fondurilor comunitare, sau de la stat, pentru marile acte de cultură, de cunoştinţe din mediul de afaceri, cunoştinţe economice, juridice, de regulile europene şi internaţionale. Rezistă cine poate face presiune asupra instituţiilor de stat pentru a-şi atinge scopurile, de a forţa mâna rece şi inertă a ministerului în scopul dorit, a agresa spiritual politrucul pentru a –şi aduce aminte că totuşi există ceva cultură prin România.
Lupul singuratic nu e băgat în seamă in acest spectacol de blog-uri mişcate.
Doar societatea civilă, invizibila putere, mai strigă, mai acţionează în judecată statul, agenţia, ministerul, are putere, e un glas, iar legislaţia internă şi cea europeană recunoaşte dreptul asociaţiei de a acţiona în numele cuiva, pe teme şi direcţii, există proceduri de a trece de zidurile sociale, recunoscute, acceptate şi cine ştie rezistă, câştigă, beneficiază de bani, de putere, notorietate, poziţie pe piaţa culturii.
Încă se mai simte în România boala trecutului, în spatele acestui mecanism de cultură, sunt oligarhii – mecena, ei au relaţii oriunde, ştiu să beneficieze de reeşalonări la finanţe, să iniţieze proiecte înainte de a fi lansate de agenţie sau de minister, au informaţii, ştiu să creeze colaboratori, asociaţi, coautori, etc., să restituie credite, etc, să apere eternul drept de autor în faţa lui Dumnezeu Cel Unic, bătându-se în piept cu pumnul pentru eterna originalitate. Mai apare şi o comandă de la stat, una grasă, un dicţionar, un studiu, o enciclopedie, o antologie a unor tradiţii sau zone uitate, etc., ceva important pentru Europa din care uităm că facem parte.
Rechinii sau oligarhii se mişcă mai bine. Apele sunt adânci, se vede banca de credite pe fundul oceanului, contul cel banal de serviciu. În acest timp, deja lupul singuratic are duşmani, prea a atacat pe mulţi, prea stă blocat în viziunea sa de serviciu, nu iartă, se luptă, sistemul pare să-l sufoce, fiscul bate la poartă, familia suferă din pricina eforturilor sale de tot felul, nu are secretară, nu are asistent în managementul său unic, are o maşină de scris interzisă cândva de comunişti, vreun calculator vechi, uitat de vreo asociaţie străină, care nu poate scrie cu diacritice cum ar trebui, un calculator care se blochează în mijlocul manuscrisului, comunicarea pe email e greoaie, viruşi electronici blochează memoria electronică a capodoperei, etc. Lupul singuratic scrie noaptea, când poate, în rest e prins în programul de la serviciu, trebuie să –şi câştige pâinea cea de toate zilele, nimeni nu-l iartă, el nu are dividend, nu are blog pe care să strige, să-şi pună opiniile şi să fie cunoscut, îşi corectează opera în vremuri de tristeţe, uneori în trenul de navetă, sau în tramvai.
E aici o luptă inegală şi mai sunt şi prietenii care vor să facă politică, iar lupul singuratic îi deranjează, îi stresează cu nihilismul lui, cu dosarele recuperate de la diverse instituţii, de la CNASAS, îi deranjează personalitatea lupului, ei vor să fie în parlament, în consiliul local, oriunde, iar el, lupul singuratic, e împotriva tuturor, nu vrea partid, nu vrea ong –ul, agenţie, etc., pare inadaptabil deşi este cel mai deschis la vremurile noi, la inimă şi la glas.
Vrea să-şi scrie capodopera… să o facă tot mai cunoscută, să fie văzut din balconul operei naţionale.
Nu a violat pe nimeni, nu a tâlhărit pe nimeni, mijloacele de informare din mass – media nu îl au în proiect, el doar ştie ce anotimp este în România şi pentru cine bat clopotele în Europa …
Din când în când lumea îşi aduce aminte că a împlinit 50 de ani, o viaţă, o, dar nu face invitaţii la restaurant, doar la casa de cultură sau la galeria pictorilor din centru, poate la iarbă verde, cu fluturii pe post de ospătari …
Aş dori să urlu, dar sunt răguşit, nu e la moda lupul singuratic, el ştie să scrie şi e prea puţin într-o lume în care totul se cumpără …când nimic nu e de vânzare …
Priveşti adânc şi începi să pricepi, că pentru a-şi scrie opera şi a sta la umbra cuvântului domnul Horia Roman Patapievici acceptă criticile din toate partidele care l-au propus în instituţii director de cultură , post din care s-ar putea eradica blocajul, dar creează blocaje, pentru că instituţia e fabrica de blocaje, nu e politică aici, doar propunerile sunt politice.
Stai şi auzi corul îngerilor târzii când domnul Andrei Pleşu îşi scrie eseul, melancolic şi realist cu un gând zburând-i spre rolul ministrului sau a consilierului de stat, inspirat când bilanţul fundaţiei este în regulă, contribuţiile vin la timp şi există inimă bună în cetăţeanul român de la ora 20,oo, sâmbăta, când femeile cântă la pian.
Filozofezi tandru când îţi zboară gândul la domnul Gabriel Liiceanu care ştie că un bun capitalist poate rezista şi dacă editura publică marile cărţi ale filozofilor şi antologia de urlete ale politrucului de serviciu, în buna tradiţie a editorului care rezistă prin acţiune şi prin studierea pieţei de moment şi prin critica pură a celor treizeci de arginţi …
Observi că Uniunea Scriitorilor e condusă de un critic, repede devenit demnitar la stat, cu influenţă şi prestanţă, lupul singuratic vrea în haită şi comisiile de tot felul din uniune nu au reguli stricte de autocontrol şi evitarea incompatibilităţilor şi a conflictului de interese, sunt, de fapt, un fel de control al pieţei prin concursuri.
Uniunea nu are o bază publică de date corectă şi actualizată cu ceea ce se scrie în ţară cu talent şi suferinţă, ci doar ceea ce oferă editurile bine reprezentate în comisii.
Desigur că mulţi s-ar supăra dacă am afirma că aceştia sunt băieţii deştepţi din cultură, dar în orice epocă ei sunt prezenţi, indiferent de sistem, domeniu şi apostilă. Forează precum marii petrolişti în deşertul din estul Europei. Ajung adânc în pământ, până la pânza neagră a ţiţeiului care mişcă epoca …
Este interesul, ca să folosim un termen perimat venit de la Marx, de la Adam Smith, de la filozofii antici, de la Avraam, de la Cain care l-a găsit în buzunarul lui Abel …

Zăpezile trec, lupii rămân şi îşi schimbă părul dar nu şi fotograful …

Categorii:Uncategorized Etichete:

SEMNELE VREMURILOR


INDIVIDUL CARE CUMPĂRĂ HÂRTIE IGIENICĂ

Există o metodă modernă, igenică, după toate standardele europene, de identificare automata, de recunoaşterea identităţii, prin înmagazinarea şi transmiterea de date, de informaţii adică, utilizând un dispozitiv de emise – recepţie pe care specialiştii îl numesc RFID, pornind de la termenul în limba engleză : Radio-frequency Identification- Identificarea prin Radio Frecvenţa.
Dispozitivul cu RFID se poate lega de ceva, de un om, de un animal, de un obiect, de o obsesie, până la urmă. Astfel, acel ceva poate fi identificat, poate fi sortat, ca fasolea, ca orezul, din mulţime, bob cu bob, ca în publicitatea de fiecare zi.
Există RFID având caracter pasiv (ce nu au nevoie de o sursă internă de energie) si alt tip având caracter activ (cu propria sursa de energie interna). RFID este, practic, un sistem de identificare asemănător tehnologiei cu cod de bare, spun specialiştii, ca să o luăm pe scurtătură.
Specialiştii susţin că tehnologia RFID a fost inventata acum peste 60 de ani, dar a început să fie din ce în ce mai folosită în Europa, pe scară largă, în ultimii ani, atât de firme private, în special pentru etichetarea produselor, dar şi de instituţii care introduc taguri RFID în documentele de identificare, precum paşapoarte, carte de identitate, carduri de tot felul, etc. Enumerarea nu este limitativă, doar exemplificativă ….
Conform estimărilor Comisiei Europene, peste 600 de milioane de taguri RFID au fost vândute în 2005 în Europa noastră cea de toate zilele, iar estimările arată ca in 2016 ar putea fi vândute de 450 de ori mai multe, pe un continent tot mai complex social, poate tensionat politic şi social. Valoarea întregii pieţe a RFID (incluzând sistemele şi serviciile) în UE a fost de 2,2 miliarde de euro si ea ar putea ajunge la 20, 8 miliarde de euro în zece ani, deci o piaţă interesantă, aducătoare de profit şi de manipulare în manieră elegantă şi subtilă.
O identificare în masă, nimeni nu scapă, sunt cu ochii pe tine, se aude un glas, dar neidentificat parcă.
Specialiştii consideră că în cel mult 48 de ore codurile RFID pot fi sparte, astfel că oricine are acces la persoana ta. Autorităţile nu prea dau informaţii de genul acesta, mai ales în ţările Europene second – hand ca România, care are o tradiţie serioasă, aplicată, venind din comunism şi cei care au informaţia, ştiu că au puterea şi tot ceea ce vine din aceasta…
Posibilitatea ca oricine, cu un cititor RFID sa identifice persoanele după obiectele pe care le poarta sau le posedă, este recunoscută de specialişti, care au sugerat necesitatea ca tagurile RFID sa fie dezactivate la ieşirea din magazine, altfel cititorul de contoare află ce faci ..
Probleme şi mai serioase sunt puse de implantarea cipurilor RFID la oameni, aşa ca necesitate în economia de piaţă, de mişcarea oamenilor, a capitalurilor, a valorilor. Chiar Autoritatea Americană federală pentru Medicamente şi Alimente a permis încă din anul 2004 implementarea de taguri RFID pasive la unii pacienţi , fiind amplasate sub piele. Cipul nu conţine numai date medicale, ci stochează un număr unic care permite identificarea rapida intr-o anumita aplicaţie de specialitate de natură medicala. Aceleaşi implanturi sunt folosite şi de cluburile de orice fel, pentru abonaţii care nu mai vor sa stea la coada, grăbiţi să aibă acces la spectacolul sportiv, sau de orice fel.
Există şi critici din partea grupurilor religioase care consideră ca tagurile RFID vor permite identificarea umana, conform cu Apocalipsa – numărul Diavolului 666.
Comisia Europeană este preocupată de fenomenul RFID, pentru că există o reală problemă pe continent, una ce ţine de interferenţa dintre ficţiune, servicii de securitate, mister şi multă realitate de fiecare zi, plus directiva în domeniu, aplicabilă în statele membre, plus comisii de lucru, atente la prevederile Tratatului Comunităţii, plus dezvăluirea Europei din interiorul gândurilor.
Dar problema nu se opreşte aici, pe stradă eşti filmat la intersecţia marilor bulevarde, în metrou eşti supravegheat, în mijloacele de transport mişcarea prin oraş este înregistrată de „ portofelul electronic „, la serviciu există televiziune cu circuit închis, pentru paza bunurilor, pe circuitul electronic, pe email eşti supravegheat, dacă mai punem la socoteală faptul că pereţii apartamentelor de bloc permit să se audă vorbele locatarilor şi orgasmul care ţine familia unită, constaţi că nu eşti chiar aşa de singur …
Nu eşti singur nici la bancă, acolo cardul spune multe despre tine, la mall, la tarabă adică, se poate afla multe despre individul care cumpără hârtie igienică …
Chiar şi CNP, codul acela numeric personal te descoperă rapid, eşti numărul care te deosebeşte de ceilalţi …, eşti un număr în istoria lumii …
Colegul de lângă tine se luptă şi el pentru un post, iar patronul e disponibil la bârfa care aduce profit şi îi dă senzaţia că averea lui este în siguranţă, avem astfel inventarul relaţiilor dintre oameni, la sfârşi de vremuri, cu sau fără Apocalipsa necesară.
Interesant că termenul de apocalipsa în Noul Testament, cuvânt provenind din greaca veche, înseamnă descoperire, revelaţie şi nu ceva catastrofal în sine cum încearcă să ne înveţe literatura foarte populară …
Cu alte cuvinte, te poţi ascunde doar în cuvinte …, acolo poţi fii sigur că lumea nu te află, dar cititul pare a nu fi la modă …

Categorii:Uncategorized Etichete:

CURCUBEU LA HATEG PESTE LOCUL UNDE SE PRESUPUNE CA AR FI FOST SARMIZEGETUSA REGIA


000034

PROVOCÂND ISTORIA


MEMORIA IN CARE LOCUIM

O ipoteză interesantă relansează Gligor Haşa prin cartea sa” HAŢEG ADEVĂRATA SARMIZEGETUSA „ , o carte provocatoare apărută chiar la Editura „ Gligor Haşa „ – Deva, 2009. Cartea se doreşte a fi una a curajului de a vedea altfel istoria şi are un scop nobil şi neliniştitor pentru români: Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei, a dacilor liberi, a fost la Subcetate – Haţeg şi nu în Munţii Orăştiei – Şurianu, aşa cum s-a încetăţenit în istoria ultimilor decenii, adică o altă locaţie, un alt loc acolo unde poezia pământului atrage un astfel de demers. Autorul se opune dogmelor şi aduce argumente, pornind de la o idee susţinută de Constantin Zagoriţ, fost colonel în armata română, în specialitatea topografie militară, deci o persoană care a avut ochi să vadă măreţia locului la Haţeg. Ideea cărţii se opune tezelor susţinute de Constantin Daicovici, cunoscut cercetător, cu o poziţie solidă în lumea istoricilor, o personalitate care a dominat perioada de început a socialismului – comunism în România, dar şi demnitar al statului român în aceeaşi perioadă.
De fapt colonelul topograf Constantin Zagoriţ a făcut cercetări în zona Haţeg din necesităţi militare în anii 1920 -1938, iar în urma cercetărilor a scris cartea, nu voluminoasă, dar documentată intitulată „ SARMIZEGETUSA „ . Ideea colonelului român se întemeiază pe argumente militare, geografice, topografice şi fortificaţiuni găsite pe teren. Cartea a fost editată în anul 1937 şi a fost găsită întâmplător de Gligor Haşa la un cărturar din Haţeg, la scriitorul Radu Igna, pasionat de miracolele locului, care a şi scris la rându-i o altă carte „ Vocaţia culturală a Haţegului „ – apărută tot la Editura „ Gligor Haşa „ – Deva, 2009. Se pare că au existat oameni care au adunat informaţii în sensul că Sarmizegetusa Regia a fost la Haţeg, o flacără care a luminat minţile multor români care doreau şi doresc să aibă atitudine corectă în ţara lor, cu riscurile necesare, dar curat asumate, prin eforturi proprii.
De reţinut că scriitorul Gligor Haşa a fost permanent preocupat de istoria Daciei şi a dacilor şi a scris nenumărate cărţi despre acele vremuri ciudate, cu bărbaţi curajoşi şi demni.
Cu alte cuvinte, Gligor Haşa are o nebunie frumoasă, o atitudine plină de forţă şi eroism, luptându-se cu un anumit curs al istoriei, cu şcoala de istorici de la Cluj, cu un întreg sistem care a generat doctorate, a făcut valuri în Academie, a atras fonduri considerabile şi a dat direcţia miracolelor la români.
De menţionat că Gligor Haşa nu neagă că în munţii de lângă Orăştie se află capitala spirituală a dacilor, dar există o deosebire între capitala spirituală şi capitala politico – administrativă, pregătită să dea sens lumii Daciei din punct de vedere pragmatic, de conducere a poporului şi de apărare împotriva cuceritorului din Imperiu Roman dar şi a popoarelor migratoare, în vremuri grele, violente, barbare.
Cartea HAŢEG – ADEVĂRATA SARMIZEGETUSA se citeşte cu interes pentru că tema este captivantă şi pentru scriitorul are ştiinţa de a provoca cititorul şi mediul academic, iar argumentele sale sunt ale unui cunoscător, pertinente şi practice. Gligor Haşa recunoaşte că Munţii Orăştiei reprezintă Tibetul Sacru al dacilor, dar e o deosebire care trebuie avută în considerare, la Grădiştea de Munte nu încăpeau prea mulţi soldaţi, zona ei era limitată, acolo se află altarele de cult, calendarele dacilor şi alte vestigii interesante, dar care, în viziunea autorului, nu constituie argumente pentru ca acolo să fie capitala politico-administrativă a dacilor.
Sunt câteva argumente prin care Constantin Zagoriţ şi Gligor Haşa susţin că la Haţeg a fost adevărata capitală politico – administrativă a Daciei:
– Sarmizegetusa de la Subcetate – Haţeg are o poziţie intermediară între cetăţuile din munţii Orăştiei şi Sarmizegetusa Ulpia Traiana.
– La Haţeg se adună marile drumuri de acces dinspre Târgu Jiu, Mureş şi Banat, ca într-un triunghi miraculos al curgerii dacilor spre centru.
– Aici se vede clar funcţia strategică a întregii regiuni.
– Sunt trei izvoare care nu seacă şi permit viaţa în condiţii vitrege.
– Pe harta lui Ptolemeu din secolul al II-lea apare localizată Zarnizegetuza Basileion ( Sarmizegetusa Regală ) exact pe coordonatele geografice ale Haţegului, cetatea din Munţii Orăştiei este mai depărtată cu vreo 60 km faţă de localizarea făcut în vechime.
– Aici s-a descoperit tezaurul dacilor, în albia Streiului, se pare, existând documente în acest sens.
– Există descoperiri arheologice importante în zonă.
– Sunt mai multe planşe care aduc argumente de natură topografică pentru localizarea adevăratei capitale a dacilor la Haţeg.
– De ce numele atât de straniu a satului de lângă Haţeg – Subcetate ?
Desigur că sunt şi alte argumente, dar cartea va trebui citită şi înţeleasă, cu toată opoziţia conservatoare care există în gândirea noastră.
Poate că argumentele forte ale autorilor sunt cele de ordin practic, atât colonelul Zagoriţ cât şi Gligor Haşa au păşit pe meleagurile din Tara Haţegului şi au simţit locul, oamenii, miracolul care pluteşte permanent în aerul tărâmului, deasupra unui pământ miraculos în care porcii mistreţi mai descoperă monedele de aur din vechime, râmând brazda pădurii. Apoi demersul lor este unul care se face prin efort şi resurse personale pentru că sunt mânaţi de ceva mai înalt în această cercetare, spre deosebire de istoricii de profesie, angajaţi la stat.
Această nebunie frumoasă poate determina autorităţile locului să declanşeze o cercetare mai amănunţită în zona Haţeg – Subcetate pentru a pipăi istoria la faţa locului. Opoziţia mediului academic va fi puternică, dar cercetarea se impune pentru că sunt argumente şi poate genera surprize.
Un curcubeu leagă Haţegului de restul lumii şi de reţinut că în vremurile războiului din urmă, Cel de al Doilea Război Mondial, a existat o tentativă de mutare a capitalei României moderne la Haţeg. Oare de ce s-a luat această decizie în vremuri grele pentru poporul românilor ?
În rest, să ne păstrăm curajul de a rămâne demni oricare va fi rezultatul final, sunt zone din România care pot fi centre culturale, politice sau administrative cu brio, pentru că Dumnezeu a făcut ţara frumoasă.
Cartea lasă să se înţeleagă faptul că trebuie uneori să ai curajul de a te împotrivi istoriei pentru o memorie curată. Gligor Haşa anexează şi cartea lui Constantin Zagoriţ ca argument şi acest lucru este pozitiv şi probează onestitate, la un moment dat vor fi tot mai mulţi români care vor privi altfel istoria lor şi a lumii.
Scrierea lui Gligor Haşa este una intensă, autorul pare a nu fi avut răbdare, uneori repetă şi insistă pe anumite idei şi argumente, fraza este frustă dar demnă şi transmite un mesaj de forţă şi patriotism implicit, pe linia cărturarilor români Nicolae Densuşianu, Octavian Floca, Timotei Urşu şi alţii.
Iată ce scria Constantin Zagoriţ în cartea sa: „ Pentru a prezenta cât mai clar şi mai convingător motivele care m-au făcut să cred că Cetatea Sarmizegetusa s-a găsit aşezată pe masivul triunghiular deluros de la răsărit şi din imediata apropiere a orăşelului Haţeg – am găsit cu cale să arăt poziţia locului precum şi aşezarea strategică şi tactică a acestei cetăţi prin cât mai multe hărţi; şi de aceea am anexat lucrării de faţă 4 hărţi diferite şi cuprinzând din ce în ce mai multe detalii.
De altfel arătarea pe hartă, chiar rudimentar executată, este oricând mai preferabilă unei descrieri textuale. „
O idee care merită reţinută şi la care să reflectăm: memoria ca aleasă cetate …

Constantin Stancu
Haţeg, august 2009

Categorii:Uncategorized Etichete:
%d blogeri au apreciat: