CREDO

BibliaBVA, BIBLIA IN VERSIUNE ACTUALIZATA! Click pentru lecturi!

 

 

(Mat 6:30) Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?

 

(Mat 8:10) Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S’a mirat, şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n’am găsit o credinţă aşa de mare.

 

(Mat 8:13) Apoi a zis sutaşului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta.” Şi robul lui s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

 

(Mat 8:26) El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S’a sculat, a certat vînturile şi marea, şi s’a făcut o linişte mare.

 

(Mat 9:2) Şi iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într’un pat. Isus le-a văzut credinţa, şi a zis slăbănogului: „Îndrăzneşte, fiule! Păcatele îţi sînt iertate!”

 

(Mat 9:22) Isus S’a întors, a văzut-o, şi i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit.” Şi s’a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.

 

(Mat 9:29) Atunci S’a atins de ochii lor, şi a zis: „Facă-vi-se după credinţa voastră!”

 

(Mat 14:31) Îndată, Isus a întins mîna, l-a apucat, şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentruce te-ai îndoit?”

 

(Mat 15:28) Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s’a tămăduit chiar în ceasul acela.

 

(Mat 16:8) Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis: „Puţin credincioşilor, pentruce vă gîndiţi că n’aţi luat pîni?

 

(Mat 17:20) „Din pricina puţinei voastre credinţe”, le-a zis Isus. „Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo”, şi s’ar muta; nimic nu v’ar fi cu neputinţă.

 

(Mat 21:21) Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat vă spun că, dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s’a făcut smochinului acestuia; ci chiar dacă aţi zice muntelui acestuia: „Ridică-te de aici, şi aruncă-te în mare,” se va face.

 

(Mat 21:22) Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.

 

(Mat 23:15) Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi înconjuraţi marea şi pămîntul, ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decît sînteţi voi înşivă.

 

(Mat 23:23) Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentrucă voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.

 

(Mat 24:45) Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpînul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărîtă?

 

(Mat 25:21) Stăpînul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău.”

 

(Mat 25:23) Stăpînul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpînului tău!”

 

(Mar 2:5) Cînd le-a văzut Isus credinţa, a zis slăbănogului: „Fiule, păcatele îţi sînt iertate!”

 

(Mar 4:40) Apoi le-a zis: „Pentruce sînteţi aşa de fricoşi? Tot n’aveţi credinţă?”

 

(Mar 5:34) Dar Isus i-a zis: „Fiică, credinţa ta te-a mîntuit; du-te în pace, şi fii tămăduită de boala ta.”

 

(Mar 10:52) Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mîntuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus.

 

(Mar 11:22) Isus a luat cuvîntul, şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

 

(Luk 5:20) Cînd le-a văzut credinţa, Isus a zis: „Omule, păcatele îţi sînt iertate!”

 

(Luk 7:9) Cînd a auzit Isus aceste vorbe, S’a minunat de sutaş, S’a întors spre norodul, care mergea după El, şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n’am găsit o credinţă atît de mare.”

 

(Luk 8:25) Apoi a zis ucenicilor Săi: „Unde vă este credinţa?” Plini de spaimă şi de mirare, ei au zis unii către alţii: „Cine este acesta de porunceşte chiar şi vînturilor şi apei şi-l ascultă?”

 

(Luk 8:48) Isus i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mîntuit, du-te în pace.”

 

(Luk 12:28) Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba, care astăzi este pe cîmp, iar mîne va fi aruncată în cuptor, cu cît mai mult vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor?

 

(Luk 12:42) Şi Domnul a zis: „Cine este ispravnicul credincios şi înţelept, pe care-l va pune stăpînul său peste slugile sale, ca să le dea partea lor de hrană la vremea potrivită?

 

(Luk 16:10) Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari.

 

(Luk 16:11) Deci, dacă n’aţi fost credincioşi în bogăţiile (Greceşte: Mamona.) nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?

 

(Luk 16:12) Şi dacă n’aţi fost credincioşi în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?

 

(Luk 17:5) Apostolii au zis Domnului: „Măreşte-ne credinţa!”

 

(Luk 17:6) Şi Domnul a zis: „Dacă aţi avea credinţă cît un grăunte de muştar, aţi zice dudului acestuia: „Desrădăcinează-te şi sădeşte-te în mare”, şi v’ar asculta.

 

(Luk 17:19) Apoi i-a zis: „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mîntuit.”

 

(Luk 18:8) Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?”

 

(Luk 18:42) Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a mîntuit.”

 

(Luk 19:17) El i-a zis: „Bine, rob bun; fiindcă ai fost credincios în puţine lucruri, primeşte cîrmuirea a zece cetăţi.”

 

(Luk 22:32) Dar Eu M’am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi dupăce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

 

(Joh 14:1) Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine.

 

(Joh 20:27) Apoi a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mînile Mele; şi adu-ţi mîna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”

 

(Act 3:16) Prin credinţa în Numele lui Isus, a întărit Numele Lui pe omul acesta, pe care-l vedeţi şi-l cunoaşteţi; credinţa în El a dat omului acestuia o tămăduire deplină, cum vedeţi cu toţii.

 

(Act 4:4) Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s’a ridicat aproape la cinci mii.

 

(Act 6:5) Vorbirea aceasta a plăcut întregei adunări. Au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfînt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena şi pe Nicolae, un prozelit din Antiohia.

 

(Act 6:7) Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.

 

(Act 9:2) şi i-a cerut scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblînd pe Calea credinţei, atît bărbaţi cît şi femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim.

 

(Act 10:45) Toţi credincioşii tăiaţi împrejur, cari veniseră cu Petru, au rămas uimiţi cînd au văzut că darul Duhului Sfînt s’a vărsat şi peste Neamuri.

 

(Act 11:24) Căci Barnaba era un om de bine, plin de Duhul Sfînt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s’a adaos la Domnul.

 

(Act 13:8) Dar Elima, vrăjitorul, -căci aşa se tîlcuieşte numele lui-le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător dela credinţă.

 

(Act 13:34) Că L-a înviat din morţi, aşa că nu Se va mai întoarce în putrezire, a spus-o cînd a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioşia făgăduinţele sfinte, pe cari le-am făcut lui David.”

 

(Act 14:9) El şedea jos şi asculta pe Pavel cînd vorbea. Pavel s’a uitat ţintă la el, şi fiindcă a văzut că are credinţă ca să fie tămăduit,

 

(Act 14:22) întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruie în credinţă şi spunea că în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

 

(Act 14:27) După venirea lor, au adunat Biserica, şi au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei, şi cum deschisese Neamurilor uşa credinţei.

 

(Act 15:9) N’a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucît le-a curăţit inimile prin credinţă.

 

(Act 16:1) În urmă, Pavel s’a dus la Derbe şi la Listra. Şi iată că acolo era un ucenic, numit Timotei, fiul unei iudeice credincioase şi al unui tată Grec.

 

(Act 16:5) Bisericile se întăreau în credinţă, şi sporeau la număr din zi în zi.

 

(Act 16:15) După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămîneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.

 

(Act 20:21) şi să vestesc Iudeilor şi Grecilor: pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus Hristos.

 

(Act 24:24) După cîteva zile, a venit Felix cu nevastă-sa Drusila, care era Iudeică; a chemat pe Pavel, şi l-a ascultat despre credinţa în Hristos Isus.

 

(Act 26:18) ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”

 

(Rom 1:5) prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,

 

(Rom 1:8) Mai întîi mulţămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea.

 

(Rom 1:12) sau mai degrabă, ca să ne îmbărbătăm laolaltă în mijlocul vostru, prin credinţa, pe care o avem împreună, şi voi şi eu.

 

(Rom 1:17) deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”

 

(Rom 3:3) Şi ce are a face dacă unii n’au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?

 

(Rom 3:22) şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire.

 

(Rom 3:25) Pe El Dumnezeu L-a rînduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sîngele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea în delungei răbdări a lui Dumnezeu;

 

(Rom 3:27) Unde este dar pricina de laudă? S’a dus. Prin ce fel de lege? A faptelor? Nu; ci prin legea credinţei.

 

(Rom 3:28) Pentrucă noi credem că omul este socotit neprihănit prin credinţă, fără faptele Legii.

 

(Rom 3:30) deoarece Dumnezeu este unul singur şi El va socoti neprihăniţi, prin credinţă, pe cei tăiaţi împrejur, şi tot prin credinţă şi pe cei netăiaţi împrejur.

 

(Rom 3:31) Deci, prin credinţă desfiinţăm noi Legea? Nicidecum. Dimpotrivă, noi întărim Legea.

 

(Rom 4:5) pe cînd, celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socoteşte pe păcătos neprihănit, credinţa pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.

 

(Rom 4:9) Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem că lui Avraam credinţa „i-a fost socotită ca neprihănire.”

 

(Rom 4:11) Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credinţă, cînd era netăiat împrejur. Şi aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sînt tăiaţi împrejur; ca, adică, să li se socotească şi lor neprihănirea aceasta;

 

(Rom 4:12) şi pentru ca să fie şi tatăl celor tăiaţi împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiaţi împrejur, dar şi calcă pe urmele credinţei aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur.

 

(Rom 4:13) În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n’a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credinţă.

 

(Rom 4:14) Căci, dacă moştenitori sînt ceice se ţin de Lege, credinţa este zădarnică, şi făgăduinţa este nimicită;

 

(Rom 4:16) Deaceea moştenitori sînt ceice se fac prin credinţă, pentruca să fie prin har, şi pentruca făgăduinţa să fie chezăşuită pentru toată sămînţa lui Avraam: nu numai pentru sămînţa aceea care este supt Lege, ci şi pentru sămînţa aceea care are credinţa lui Avraam, tatăl nostru al tuturor,

 

(Rom 4:19) Şi, fiindcă n’a fost slab în credinţă, el nu s’a uitat la trupul său, care era îmbătrînit,-avea aproape o sută de ani, -nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

 

(Rom 4:20) El nu s’a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu,

 

(Rom 4:22) De aceea credinţa aceasta „i-a fost socotită ca neprihănire.”

 

(Rom 5:1) Deci, fiindcă sîntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.

 

(Rom 5:2) Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care sîntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.

 

(Rom 9:30) Deci ce vom zice? Neamurile, cari nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă;

 

(Rom 9:32) Pentruce? Pentru că Israel n’a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s’au lovit de piatra de poticnire,

 

(Rom 10:6) Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să pogoare adică pe Hristos din cer).

 

(Rom 10:8) Ce zice ea deci? „Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi.

 

(Rom 10:10) Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire,

 

(Rom 10:17) Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos.

 

(Rom 11:20) Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: Nu te îngîmfa dar, ci teme-te!

 

(Rom 12:3) Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decît se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.

 

(Rom 12:6) Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.

 

(Rom 14:1) Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoelnice.

 

(Rom 15:8) Hristos a fost, în adevăr, un slujitor al tăierii împrejur, ca să dovedească credincioşia lui Dumnezeu, şi să întărească făgăduinţele date părinţilor;

 

(Rom 15:13) Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea, pe care o dă credinţa, pentruca, prin puterea Duhului Sfînt, să fiţi tari în nădejde!

 

(Rom 16:26) dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi, prin porunca Dumnezeului celui vecinic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă,

 

(1Co 1:9) Credincios este Dumnezeu, care v’a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.

 

(1Co 1:21) Căci întrucît lumea, cu înţelepciunea ei, n’a cunoscut pe Dumnezeu în înţelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mîntuiască pe credincioşi prin nebunia propovăduirii crucii.

 

(1Co 2:5) pentruca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.

 

(1Co 4:2) Încolo, ce se cere dela ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.

 

(1Co 4:17) Pentru aceasta v’am trimes pe Timotei, care este copilul meu prea iubit şi credincios în Domnul. El vă va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos şi de felul cum învăţ eu pe oameni pretutindeni în toate Bisericile.

 

(1Co 7:14) Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe cînd acum sînt sfinţi.

 

(1Co 10:13) Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda.

 

(1Co 12:9) altuia credinţa, prin acelaş Duh; altuia, darul tămăduirilor, prin acelaş Duh;

 

(1Co 13:2) Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încît să mut şi munţii, şi n’aş avea dragoste, nu sînt nimic.

 

(1Co 13:13) Acum dar rămîn aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea.

 

(1Co 14:22) Prin urmare, limbile sînt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi. Proorocia, dimpotrivă, este un semn nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.

 

(1Co 15:14) Şi dacă n’a înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zădarnică, şi zădarnică este şi credinţa voastră.

 

(1Co 15:17) Şi dacă n’a înviat Hristos, credinţa voastră este zădarnică, voi sînteţi încă în păcatele voastre,

 

(1Co 16:13) Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!

 

(2Co 1:18) Credincios este Dumnezeu că vorbirea noastră faţă de voi n’a fost şi „Da”, şi „Nu”.

 

(2Co 1:24) Nu doar că am avea stăpînire peste credinţa voastră; dar vrem să lucrăm şi noi împreună la bucuria voastră; căci staţi tari în credinţă.

 

(2Co 4:13) Însă fiindcă avem acelaş duh de credinţă, potrivit cu ceea ce este scris: „Am crezut, de aceea am vorbit!” şi noi credem, şi de aceea vorbim.

 

(2Co 5:7) pentrucă umblăm prin credinţă, nu prin vedere.

 

(2Co 6:15) Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios?

 

(2Co 8:7) După cum sporiţi în toate lucrurile: în credinţă, în cuvînt, în cunoştinţă, în orice rîvnă, şi în dragostea voastră pentru noi, căutaţi să sporiţi şi în această binefacere.

 

(2Co 10:15) Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.

 

(2Co 11:3) Dar mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gîndurile voastre să nu se strice dela curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.

 

(2Co 13:5) Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sînteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sînteţi lepădaţi.

 

(Gal 1:23) Ele auzeau doar spunîndu-se: „Cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, pe care căuta s’o nimicească odinioară.”

 

(Gal 2:16) Totuş, fiindcă ştim că omul nu este socotit neprihănit, prin faptele Legii, ci numai prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţa în Hristos, iar nu prin faptele Legii; pentrucă nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii.

 

(Gal 2:20) Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m’a iubit şi S’a dat pe Sine însuş pentru mine.

 

(Gal 3:2) Iată numai ce voiesc să ştiu dela voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?

 

(Gal 3:5) Cel ce vă dă Duhul şi face minuni printre voi, le face oare prin faptele Legii sau prin auzirea credinţei?

 

(Gal 3:6) Tot aşa şi „Avraam a crezut pe Dumnezeu, şi credinţa aceasta i-a fost socotită ca neprihănire.”

 

(Gal 3:7) Înţelegeţi şi voi dar, că fii ai lui Avraam sînt cei ce au credinţă.

 

(Gal 3:8) Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvîntate în tine.”

 

(Gal 3:9) Aşa că cei ce se bizuiesc pe credinţă, sînt binecuvîntaţi împreună cu Avraam cel credincios.

 

(Gal 3:11) Şi că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credinţă va trăi.”

 

(Gal 3:12) Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”.

 

(Gal 3:14) pentruca binecuvîntarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.

 

(Gal 3:22) Dar Scriptura a închis totul supt păcat, pentruca făgăduinţa să fie dată celor ce cred, prin credinţa în Isus Hristos.

 

(Gal 3:23) Înainte de venirea credinţei, noi eram supt paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită.

 

(Gal 3:24) Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.

 

(Gal 3:25) După ce a venit credinţa, nu mai sîntem supt îndrumătorul acesta.

 

(Gal 3:26) Căci toţi sînteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.

 

(Gal 5:5) Căci noi, prin Duhul, aşteptăm prin credinţă nădejdea neprihănirii.

 

(Gal 5:6) Căci în Isus Hristos, nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur n’au vreun preţ, ci credinţa care lucrează prin dragoste.

 

(Gal 5:22) Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,

 

(Gal 6:10) Aşa dar, cît avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.

 

(Eph 1:1) Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinţii cari sînt în Efes şi credincioşii în Hristos Isus:

 

(Eph 1:15) De aceea şi eu, de cînd am auzit despre credinţa în Domnul Isus care este în voi, şi despre dragostea voastră pentru toţi sfinţii,

 

(Eph 1:19) şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,

 

(Eph 2:8) Căci prin har aţi fost mîntuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu.

 

(Eph 3:12) În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.

 

(Eph 3:17) aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,

 

(Eph 4:5) Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez.

 

(Eph 4:13) pînă vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos;

 

(Eph 4:15) ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.

 

(Eph 6:16) Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.

 

(Eph 6:21) Acum, ca să ştiţi şi voi despre mine, Tihic, prea iubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul.

 

(Eph 6:23) Pace fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos!

 

(Php 1:25) Şi sînt încredinţat şi ştiu că voi rămînea şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre;

 

(Php 1:27) Numai, purtaţi-vă într’un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos, pentruca, fie că voi veni să vă văd, fie că voi rămînea departe de voi, să aud despre voi că rămîneţi tari în acelaş duh, şi că luptaţi cu un suflet pentru credinţa Evangheliei,

 

(Php 2:17) Şi chiar dacă va trebui să fiu turnat ca o jertfă de băutură peste jertfa şi slujba credinţei voastre, eu mă bucur şi mă bucur cu voi toţi.

 

(Php 3:9) şi să fiu găsit în El, nu avînd o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

 

(Col 1:2) către sfinţii şi fraţii credincioşi în Hristos, cari sînt în Colose: Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos.

 

(Col 1:4) şi am auzit despre credinţa voastră în Hristos Isus, şi despre dragostea, pe care o aveţi faţă de toţi sfinţii,

 

(Col 1:7) cum aţi învăţat dela Epafras, prea iubitul nostru tovarăş de slujbă. El este un credincios slujitor al lui Hristos pentru voi,

 

(Col 1:23) negreşit, dacă rămîneţi şi mai departe întemeiaţi şi neclintiţi în credinţă, fără să vă abateţi dela nădejdea Evangheliei, pe care aţi auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de supt cer, şi al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.

 

(Col 2:5) Căci măcarcă sînt departe cu trupul, totuş cu duhul sînt cu voi, şi privesc cu bucurie la buna rînduială care domneşte între voi şi la tăria credinţei voastre în Hristos.

 

(Col 2:7) fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile cari v’au fost date, şi sporind în ea cu mulţămiri către Dumnezeu.

 

(Col 2:12) fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.

 

(Col 4:7) Tot ce este cu privire la mine, vă va spune Tihic, fratele prea iubit şi slujitorul credincios, tovarăşul meu de slujbă în Domnul.

 

(Col 4:9) L-am trimes împreună cu Onisim, fratele credincios şi prea iubit, care este dintr’ai voştri. Ei vă vor spune tot ce se petrece pe aici.

 

(1Th 1:3) căci ne aducem aminte fără încetare, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, de lucrarea credinţei voastre, de osteneala dragostei voastre şi de tăria nădejdii în Domnul nostru Isus Hristos!

 

(1Th 1:7) aşa că aţi ajuns o pildă pentru toţi credincioşii din Macedonia şi din Ahaia.

 

(1Th 1:8) În adevăr, nu numai că dela voi Cuvîntul Domnului a răsunat prin Macedonia şi Ahaia, dar vestea despre credinţa voastră în Dumnezeu s’a răspîndit pretutindeni, aşa că n’avem nevoie să mai vorbim de ea.

 

(1Th 3:2) şi v’am trimes pe Timotei, fratele nostru şi slujitorul lui Dumnezeu în Evanghelia lui Hristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze în credinţa voastră,

 

(1Th 3:5) Astfel, în nerăbdarea mea, am trimes să-mi aducă ştiri despre credinţa voastră, de teamă ca nu cumva să vă fi ispitit Ispititorul, şi osteneala noastră să fi fost degeaba.

 

(1Th 3:6) Dar chiar acum a venit Timotei dela voi la noi, şi ne-a adus veşti bune despre credinţa şi dragostea voastră, că totdeauna păstraţi o plăcută aducere aminte despre noi, şi că doriţi să ne vedeţi, cum dorim şi noi să vă vedem pe voi.

 

(1Th 3:7) Deaceea, fraţilor, în toate strîmtorările şi necazurile noastre, am fost mîngîiaţi cu privire la voi, prin credinţa voastră.

 

(1Th 3:10) Zi şi noapte Îl rugăm nespus să vă putem vedea faţa, şi să putem împlini ce mai lipseşte credinţei voastre.

 

(1Th 5:8) Dar noi, cari sîntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoşa credinţei şi a dragostei, şi să avem drept coif nădejdea mîntuirii.

 

(1Th 5:24) Celce v’a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta.

 

(2Th 1:3) Trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentrucă credinţa voastră merge mereu crescînd, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult.

 

(2Th 1:4) De aceea ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu, pentru statornicia şi credinţa voastră în toate prigonirile şi necazurile, pe cari le suferiţi.

 

(2Th 1:11) De aceea ne rugăm necurmat pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă găsească vrednici de chemarea Lui, şi să împlinească în voi, cu putere, orice dorinţă de bunătate, şi orice lucrare izvorîtă din credinţă,

 

(2Th 2:3) Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,

 

(2Th 2:13) Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci dela început Dumnezeu v’a ales pentru mîntuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.

 

(2Th 3:2) şi să fim izbăviţi de oamenii nechibzuiţi şi răi; căci nu toţi au credinţa.

 

(2Th 3:3) Credincios este Domnul: El vă va întări şi vă va păzi de cel rău.

 

(1Ti 1:2) către Timotei, adevăratul meu copil în credinţă: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru!

 

(1Ti 1:4) şi să nu se ţină de basme şi de înşirări de neamuri fără sfîrşit, cari dau naştere mai mult la certuri de vorbe, decît fac să înainteze lucrul lui Dumnezeu prin credinţă, aşa fac şi acum.

 

(1Ti 1:5) Ţinta poruncii este dragostea, care vine dintr’o inimă curată, dintr’un cuget bun, şi dintr’o credinţă neprefăcută.

 

(1Ti 1:14) Şi harul Domnului nostru s’a înmulţit peste măsură de mult împreună cu credinţa şi cu dragostea care este în Hristos Isus.

 

(1Ti 1:19) şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă.

 

(1Ti 2:7) şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.

 

(1Ti 2:15) Totuş ea va fi mîntuită prin naşterea de fii, dacă stăruiesc cu smerenie în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie.

 

(1Ti 3:9) ci să păstreze taina credinţei într’un cuget curat.

 

(1Ti 3:11) Femeile, de asemenea, trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.

 

(1Ti 3:13) Pentrucă ceice slujesc bine ca diaconi, dobîndesc un loc de cinste şi o mare îndrăzneală în credinţa care este în Hristos Isus.

 

(1Ti 4:1) Dar Duhul spune lămurit că, în vremile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor,

 

(1Ti 4:6) Dacă vei pune în mintea fraţilor aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Isus, fiindcă te hrăneşti cu cuvintele credinţei şi ale bunei învăţături, pe care ai urmat-o pînă acum.

 

(1Ti 4:10) Noi muncim, în adevăr, şi ne luptăm, pentrucă ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, care este Mîntuitorul tuturor oamenilor, şi mai ales al celor credincioşi.

 

(1Ti 4:12) Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie.

 

(1Ti 5:8) Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s’a lepădat de credinţă, şi este mai rău decît un necredincios.

 

(1Ti 5:12) şi se fac vinovate de faptul că îşi calcă credinţa dintîi.

 

(1Ti 5:16) Dacă vreun credincios, fie bărbat, fie femeie, are văduve în familie, să le ajute, şi să nu fie împovărată cu ele Biserica, pentru ca să poată veni în ajutor celor cu adevărat văduve.

 

(1Ti 6:2) Iar cei ce au stăpîni credincioşi, să nu-i dispreţuiască, supt cuvînt că sînt „fraţi”, ci să le slujească şi mai bine, tocmai fiindcă cei ce se bucură de binefacerile slujbei lor, sînt credincioşi şi prea iubiţi. Învaţă pe oameni aceste lucruri, şi spune-le apăsat.

 

(1Ti 6:10) Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, cari au umblat după ea, au rătăcit dela credinţă, şi s’au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri.

 

(1Ti 6:11) Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blîndeţa.

 

(1Ti 6:12) Luptă-te lupta cea bună a credinţei; apucă viaţa vecinică la care ai fost chemat, şi pentru care ai făcut aceea frumoasă mărturisire înaintea multor marturi.

 

(1Ti 6:21) pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă. Harul să fie cu voi! Amin

 

(2Ti 1:5) Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s’a sălăşluit întîi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sînt încredinţat că şi în tine.

 

(2Ti 1:13) Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.

 

(2Ti 2:13) Dacă sîntem necredincioşi, totuş El rămîne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur.

 

(2Ti 2:18) cari s’au abătut dela adevăr. Ei zic că a şi venit învierea, şi răstoarnă credinţa unora.

 

(2Ti 2:22) Fugi de poftele tinereţii, şi urmăreşte neprihănirea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr’o inimă curată.

 

(2Ti 3:8) După cum Iane şi Iambre s’au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului, ca unii cari sînt stricaţi la minte şi osîndiţi în ce priveşte credinţa.

 

(2Ti 3:10) Tu, însă, ai urmărit de aproape învăţătura mea, purtarea mea, hotărîrea mea, credinţa mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea,

 

(2Ti 3:15) din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.

 

(2Ti 4:7) M’am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa.

 

(Tit 1:1) Pavel, rob al lui Dumnezeu, şi apostol al lui Isus Hristos, potrivit cu credinţa aleşilor lui Dumnezeu şi cunoştinţa adevărului, care este potrivit cu evlavia,

 

(Tit 1:4) către Tit, adevăratul meu copil în credinţa noastră a amîndorora: Har şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Isus Hristos, Mîntuitorul nostru!

 

(Tit 1:6) Dacă este cineva fără prihană, bărbat al unei singure neveste, avînd copii credincioşi, cari să nu fie învinuiţi de destrăbălare sau neascultare.

 

(Tit 1:13) Mărturia aceasta este adevărată. De aceea mustră-i aspru, ca să fie sănătoşi în credinţă,

 

(Tit 2:2) Spune că cei bătrîni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

 

(Tit 2:10) să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvîrşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mîntuitorul nostru.

 

(Tit 3:15) Toţi cei ce sînt cu mine îţi trimet sănătate. Spune sănătate celorce ne iubesc în credinţă. Harul să fie cu voi cu toţi! Amin

 

(Phm 1:5) pentrucă am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.

 

(Phm 1:6) Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.

 

(Heb 3:2) care a fost credincios Celuice L-a rînduit, cum şi Moise a fost „credincios în toată casa lui Dumnezeu.”

 

(Heb 3:6) Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui sîntem noi, dacă păstrăm pînă la sfîrşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.

 

(Heb 4:2) Căci şi nouă ni s’a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvîntul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentrucă n’a găsit credinţă la ceice l-au auzit.

 

(Heb 6:1) De aceea, să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvîrşite, fără să mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte, şi a credinţei în Dumnezeu,

 

(Heb 6:12) aşa încît să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.

 

(Heb 10:22) să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată.

 

(Heb 10:23) Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduinţa.

 

(Heb 10:38) Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.”

 

(Heb 10:39) Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se peardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mîntuirea sufletului.

 

(Heb 11:1) Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

 

(Heb 11:3) Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n’a fost făcut din lucruri cari se văd.

 

(Heb 11:4) Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.

 

(Heb 11:5) Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n’a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

 

(Heb 11:6) Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-l caută.

 

(Heb 11:7) Prin credinţă Noe, cînd a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.

 

(Heb 11:8) Prin credinţă Avraam, cînd a fost chemat să plece într’un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.

 

(Heb 11:9) Prin credinţă a venit şi s’a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într’o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.

 

(Heb 11:11) Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.

 

(Heb 11:13) În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

 

(Heb 11:17) Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

 

(Heb 11:20) Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

 

(Heb 11:21) Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi „s’a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său.”

 

(Heb 11:22) Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s’a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

 

(Heb 11:23) Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s’a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s’au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.

 

(Heb 11:24) Prin credinţă Moise, cînd s’a făcut mare, n’a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

 

(Heb 11:27) Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

 

(Heb 11:28) Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.

 

(Heb 11:29) Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s’o treacă, au fost înghiţiţi.

 

(Heb 11:30) Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

 

(Heb 11:31) Prin credinţă n’a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

 

(Heb 11:33) Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

 

(Heb 11:39) Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n’au primit ce le fusese făgăduit;

 

(Heb 12:2) Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

 

(Heb 13:7) Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, cari v’au vestit Cuvîntul lui Dumnezue; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfîrşitul felului lor de vieţuire, şi urmaţi-le credinţa!

 

(Jas 1:3) ca unii cari ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare.

 

(Jas 1:6) Dar s’o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentrucă cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vînt încoace şi încolo.

 

(Jas 2:1) Fraţii mei, să nu ţineţi credinţa Domnului nostru Isus Hristos, Domnul slavei, căutînd la faţa omului.

 

(Jas 2:5) Ascultaţi, prea iubiţii mei fraţi: n’a ales Dumnezeu pe cei ce sînt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-l iubesc?

 

(Jas 2:14) Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n’are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mîntuiască?

 

(Jas 2:17) Tot aşa şi credinţa: dacă n’are fapte, este moartă în ea însaş.

 

(Jas 2:18) Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa, şi eu am faptele.” „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”

 

(Jas 2:20) Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este zădarnică?

 

(Jas 2:22) Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui, şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvîrşită.

 

(Jas 2:24) Vedeţi dar că omul este socotit neprihănit prin fapte, şi nu numai prin credinţă.

 

(Jas 2:26) După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.

 

(Jas 5:15) Rugăciunea făcută cu credinţă va mîntui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa; şi dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

 

(1Pe 1:5) Voi sînteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mîntuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!

 

(1Pe 1:7) pentruca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decît aurul care piere şi care totuş este cercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos,

 

(1Pe 1:9) pentrucă veţi dobîndi, ca sfîrşit al credinţei voastre, mîntuirea sufletelor voastre.

 

(1Pe 1:21) cari, prin El, sînteţi credincioşi în Dumnezeu, care L-a înviat din morţi, şi I-a dat slavă, pentruca, credinţa şi nădejdea voastră să fie în Dumnezeu.

 

(1Pe 4:19) Aşa că cei ce sufăr după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine.

 

(1Pe 5:9) Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.

 

(1Pe 5:12) V’am scris aceste puţine rînduri prin Silvan, care cred că este un frate credincios, ca să vă sfătuiesc şi să vă adeveresc că adevăratul har al lui Dumnezeu este harul acesta, de care v’aţi alipit.

 

(2Pe 1:1) Simon (Sau: Simeon.) Petru, rob şi apostol al lui Isus Hristos, către ceice au căpătat o credinţă de acelaş preţ cu a noastră, prin dreptatea Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Isus Hristos:

 

(2Pe 1:5) De aceea, daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

 

(1Jn 1:9) Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

 

(1Jn 5:4) pentrucă oricine este născut din Dumnezeu, biruieşte lumea; şi ceeace cîştigă biruinţă asupra lumii, este credinţa noastră.

 

(3Jn 1:3) A fost o mare bucurie pentru mine, cînd au venit fraţii şi au mărturisit că eşti credincios adevărului şi că umbli în adevăr.

 

(3Jn 1:5) Prea iubitule, tu lucrezi cu credincioşie în tot ce faci pentru fraţi; şi pentru străini totodată.

 

(Jud 1:3) Prea iubiţilor, pe cînd căutam cutot dinadinsul să vă scriu despre mîntuirea noastră de obşte, m’am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa, care a fost dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

 

(Jud 1:20) Dar voi, prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfîntă, rugaţi-vă prin Duhul Sfînt,

 

(Rev 1:5) şi din partea lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întîi născut din morţi, Domnul împăraţilor pămîntului! A Lui, care ne iubeşte, care ne-a spălat de păcatele noastre cu sîngele Său,

 

(Rev 2:10) Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii din voi, ca să vă încerce. Şi veţi avea un necaz de zece zile. Fii credincios pînă la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.”

 

(Rev 2:13) „Ştiu unde locuieşti: acolo unde este scaunul de domnie al Satanei. Tu ţii Numele Meu, şi n-ai lepădat credinţa Mea nici chiar în zilele acelea cînd Antipa, marturul Meu credincios, a fost ucis la voi, acolo unde locuieşte Satana.

 

(Rev 2:19) „Ştiu faptele tale, dragostea ta, credinţa ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale depe urmă, că sînt mai multe decît cele dintîi.

 

(Rev 3:14) Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Celce este Amin, Marturul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu:

 

(Rev 13:10) Cine duce pe alţii în robie, va merge şi el în robie. Cine ucide cu sabia, trebuie să fie ucis cu sabie. Aici este răbdarea şi credinţa sfinţilor.

 

(Rev 14:12) Aici este răbdarea sfinţilor, cari păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus.

 

(Rev 17:14) Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentrucă El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, cari sînt cu El, de asemenea îi vor birui.

 

(Rev 19:11) Apoi am văzut cerul deschis, şi iată că s’a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” şi „Cel adevărat”, şi El judecă şi Se luptă cu dreptate.