Arhiva

Posts Tagged ‘MANUSCRIS’

IOAN EVU – POEM

3 septembrie 2009 Lasă un comentariu

Ioan Evu –
Poet De Bunavoie

Altfel mi-am imaginat eu Gradinile

Suspendate ale Semiramidei în nesfârsitele

mele calatorii pe utopice harti.

Fara paznici ca orice minune adevarata.

Dar azi sunt nevoit sa renunt domnule ghid

în favoarea unor miracole mai accesibile.

Cum frumusetea nu poate fi aureola

de pe crestetul acestor îngeri calpi

ce exerseaza con fuoco la trompeta rasaritul

va înapoiez biletul de intrare la carnavalul

urias unde oricum am sosit prea târziu.

Îmi rezerv libertatea de-a ramâne

solidar cu bucurii mai simple.

Însa harpistilor zelosi celor dornici

de biografii pentru uzul budoarelor

azi le declar aici raspicat:

nu detin pasaport spre paradis deoarece nu sper

în frumusetea din dosul usilor plusate.

Nu sunt adeptul lui Zen

dar detest faptele zeilor de tinichea.

Când am împlinit optsprezece ani

tatal meu ceasornicarul m-a alungat

cu reteveiul din Livada Hesperidelor de unde

totusi reusisem sa fur marul de aur al poeziei

Categorii:Uncategorized Etichete:

TARA HATEGULUI


Perioadă imperială
Încă de la începutul secolului al XVIII-lea districtul Haţegului, cu centrul său, oraşul Haţeg, se afirmă ca un nucleu al mişcării de emancipare a românilor din Transilvania. Astfel, a doua diplomă a unirii dintre Biserica Ortodoxă din Ardeal şi Biserica Catolică, emisă în 1701 prevedea ridicarea de şcoli pentru români la Alba Iulia, Făgăraş şi Haţeg [21]. Ulterior, în memoriul Supplex Libbellus, înaintat în 1740 de Inochentie Micu împărătesei Maria Tereza, se arată că, deşi românii locuiesc districte întregi, precum Făgăraş, Chioar, Haţeg, ei nu au funcţionari din sânul lor[22], iar într-un memoriu înaintat în 1747 de mai mulţi clerici greco-catolici curţii vieneze, se cer dregători români în cele trei districte [23].
În 1764, o parte a Ţării Haţegului a fost militarizată, în cadrul Regimentului I de Graniţă, cu sediul la Orlat [24]. Două companii ale acestei structuri militare şi-au avut sediul în Ţara Haţegului, la Haţeg (compania II), respectiv la Râu Alb (compania III) [25].
Perioada în care Ţara Haţegului face parte din graniţa militară coincide cu o dezvoltare fără precedent a oraşului Haţeg. Astfel, dacă în 1785-1786 acesta număra doar 400 de locuitori, în mai puţin de 50 de ani populaţia creşte de zece ori, ajungând în 1829-1831 la 4.000 de persoane, cifră care făcea din Haţeg cel mai mare oraş al comitatului Hunedoara, mai mare decât capitala comitatului, Deva, dar şi decât unele din oraşele libere regeşti, cum ar fi Alba Iulia sau Sebeş[26].
Tot din perioada imperială datează o serie de conace dintre care unele au ajuns de dimensiunile unor castele, cum sunt cel de la Nălaţ-Vad (oraşul Haţeg), sau Săcel, ultimul aparţinând celebrei familii nobiliare Nopcsa. Ambele sunt în acest moment într-o stare gravă de degradare. Conace din această perioadă mai există în comuna G-ral Berthelot sau în Peşteana [27]. Şi castelul Kendeffy din Sântămăria-Orlea a primit actuala înfăţişare tot în această perioadă, în 1782.
Monumente
Cetăţile şi curţile cneziale

Turnul din Răchitova
Cnezii haţegani au ctitorit mai multe cetăţi de-a lungul şi de-a latul ţinutului. Până în ziua de astăzi s-au păstrat turnul de apărare de la Răchitova, probabil construit de cnezii de Densuş, şi cetăţile de mici dimensiuni de la Suseni (Cetatea Colţ) şi Mălăieşti; prima servind ca refugiul cnezilor din Râu de Mori iar a doua celor din Sălaşu de Sus.
 Turnul de la Răchitova este cel mai simplu tip de fortificaţie din cele trei. Fortificaţia constă dintr-un turn pătrat cu latura de 8,5 m şi ziduri groase de 1,8 m. Intrarea se făcea cu ajutorul unei scări exterioare care ducea la primul etaj. O latură a turnului s-a prăbuşit în urma unui cutremur. [28].
 Cetatea de la Mălăieşti cuprinde un turn asemănător celui de la Răchitova, înconjurat ulterior de un zid de incintă căruia i-au fost adăugate bastioane de dimensiuni reduse [29].
 Cetatea Colţ, aflată pe teritoriul satului Suseni, comuna Râu de Mori, s-a format de asemenea în jurul unui turn pătrat, căruia i-au fost adăugate un zid de incintă, fortificat cu alte turnuri [30]. Mai mulţi autori consideră că Cetatea Colţ a fost sursa de inspiraţie pentru „Castelul din Carpaţi” din romanul omonim al lui Jules Verne.
Cele trei fortificaţii erau prea mici pentru a face faţă unor armate de mari dimensiuni, aşa că probabil serveau ca locuri de refugiu în cazul unor conflicte între cnezi. [31]
Ruinele unor curţi cneziale sunt vizibile la Râu de Mori şi la Sălaşu de Sus.
Cetatea regală a Haţegului

Turnul Bisericii din Densus
De dimensiuni modeste, în fapt doar un turn hexagonal cu latura de 6,2-6,3 metri, înconjurat de un şanţ de apărare şi un val de pământ, cetatea de la Haţeg a avut în perioada medievală principalul rol militar şi politic în Ţara Haţegului [32]. Fortificaţia este situată la circa patru kilometri de oraşul Haţeg, pe teritoriul satului Subcetate, din hotarul comunei Sântămărie-Orlea. Astăzi este doar o ruină, relativ greu accesibilă.
Cetatea Haţegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare a acesteia apropiată de prima atestare documentară a Ţării Haţegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Haţeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Haţeg şi cel al cetăţii regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256[33].
Cetatea Haţegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului haţegan, în numele regalităţii ungare. Date fiind dimensiunile reduse ale cetăţii şi menţionarea frecventă a unui sediu administrativ al autorităţilor regale în târgul Haţegului, precum şi a funcţiei de vicecastelan, istoricii dau ca sigură dublarea acestei fortificaţii de o construcţie aflată în târg, care nu a fost identificată încă pe teren [34].
Bisericile de zid

Biserica din Ostrov
În Ţara Haţegului şi în zona ei de influenţă istorică se găsesc cele mai vechi biserici de piatră româneşti. Istoricul Radu Popa remarca: „Bisericile de zid din Ţara Haţegului reprezintă cel mai vechi şi mai important grup de monumente medievale româneşti păstrate.” De altfel, ilustrul istoric de artă Virgil Vătăşianu şi-a luat doctoratul la Viena susţinând o lucrare cu tema Vechile biserici de piatră româneşti din judeţul Hunedoara, abordând cu predilecţie bisericile haţegane.
Cel mai vechi grup de biserici haţegane este cel constituit din lăcaşurile datând din secolele XII-XIII:
 Biserica din Streisângeorgiu
 Biserica din Densuş
 Biserica din Peşteana (prima fază)
 Biserica din Ostrov (prima fază)
 Biserica din Sântămăria-Orlea
 Biserica din Strei
Biserici la fel de valoroase, datate ceva mai târziu, sunt cele din Sânpetru, Râu de Mori sau Suseni (Biserica Colţ) [35].

Categorii:Uncategorized Etichete:

DOCUMENT VECHI DESPRE TARA HATEGULUI


Document

Categorii:Uncategorized Etichete:

DESPRE EMINESCU – FRAGMENT DIN CARTEA SPIRIT ŞI LOGOS DE ADRIAN BOTEZ


Eminescu, ca şi oricare geniu poetic, depăşeşte disperarea individuală, intrând în convenţia metafizică a umanităţii: glasul nu este un glas identificabil în fenomenologic, ci glasul (care transcende şi sunet, şi sens) profetului, al celui care revelează confruntările adâncului metafizic al Spiritului: imperfecţiunile acestui glas nu sunt vini individuale, ci expresii ale imperfecţiunii voinţei soteriologice, a voinţei de (re) iniţiere ale omenirii istorice. El cheamă ceea ce omenirea cheamă: cuvintele nu trebuie judecate după formă şi circumstanţe, după înrudiri de sens şi perturbări prin înrudire; ele trebuie judecate în funcţie de starea de disperare a Spiritului omenesc, după gradul de expresie religioasă la care a ajuns Spiritul uman prin Eminescu (re-ligios în sensul cel mai profund, mistic, al re-legării întru Unul)*.
Poetul de geniu este, mereu, un Samson care simte că templul se prăvale peste el – şi el trebuie să-l ţină încă sus prin cuvinte – singură forţa Logos-ului poate ţine sufletul în lumină. El le-a provocat (cuvintele), tot el trebuie să le insufle, iarăşi, forţa verticalei divine a creaţiei.
Între viziunea eminesciană şi viziunea populară românească, pare a fi o diferenţă destul de mare, în unele privinţe. Dar Eminescu, pe de o parte, exprimă posibilitatea unei viziuni de adâncime şi mult mai veche decât cea valahă (getico-indică sau/şi gotico-getică, daco-hyperboreeană) – pe de altă parte, Eminescu pre-simte (intuieşte) profunzimile adevărate (neperturbate de paraziţii istoriei) ale Logos-ului românesc (ca ordine adâncă a lumii) şi îl exprimă. El exprimă acest Logos (imperceptibil şi profund), iar noi îl simţim, doar. Şi simţim că expresia lui deşteaptă în noi un sine nou, adevărat: oricât ne-am împotrivi, dacă suntem de bună-credinţă, trebuie să mărturisim că, atunci când îl citim pe Eminescu, abia în acel moment ne recunoaştem a fi noi înşine: spusa lui ucide lenea de spunere a noastră – şi simţim că tocmai aşa am fi spus şi noi, dacă el nu ne-o lua înainte cu un efort: efortul-Logos.
Eminescu ne-a impus Logos-ul? Poate. Mai curând, el a luat pulsul Logos-ului naţional mai corect, mai abisal, mai aproape de inimă. Inima sa.
*

Categorii:Uncategorized Etichete:

POEM


TRESTIA

Dansează cu trupul fragil
printre cioburile zilei,
pe cărbunii încinşi ai ştirilor,
dansează până te prefaci în trestie,

auzi, sunetul care declanşează naşterea,
auzi, ţipatul care hrăneşte veacuri flamande,

care sperie vrabia de pe ceasul deşteptător…

Categorii:Uncategorized Etichete:

SIMPLU- POEM


EL

A fost găsit de cei care nu-l căutau,
a fost auzit de cei cărora nu le-a vorbit,
a fost visat de cel nenăscut,
a fost căutat de cei care au murit …

Soarele ca un porumbel s-a aşezat pe ramul de la fereastră,
el ca un gând a intrat în inima mea …
Sunt trăit de el, necunoscutul,
sunt gândit de cel nemuritor,
sunt într-o secundă eternă, ce n-a mai fost …

CONSTANTIN STANCU

Categorii:Uncategorized Etichete:

POEZIE CRESTINA DE COSTACHE IOANID

21 august 2009 Un comentariu

Există Dumnezeu

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare,
un lut de sine însuși frământat.
Ci ne-a zidit o Forța creatoare,
o-Ntelepciune fara de hotare.
Exista Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne ‘nduplecat.
Ci noi avem un duh si-o libertate
Si-o inima ce pentru ceruri bate.
Exista Dumnezeu cu-adevărat!

N-ar fi simțit in veci de veci ţărâna
Surâsul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mina
sa umple-n noi de simţământ fântâna-
Exista Dumnezeu cu-adevărat!

Avem cu noi Scriptura ca dovada,
avem minuni si semne ne ‘ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu sa-L vadă
sa stea In fata Lui pe baricada!
Exista Dumnezeu cu-adevărat!

Nu-i calea noastră veșnic însorită,
nu-i viața totdeauna un palat.
Dar o trăim, caci merita trăiți,
când, peste lumea asta mărginita,
Exista Dumnezeu cu-adevărat!

Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini si iubire.
Iar moartea e un zbor spre nemurire.
Exista Dumnezeu! Ce minunat!

Categorii:Uncategorized Etichete:
%d blogeri au apreciat asta: