Arhiva

Archive for 12 martie 2020

O istorie a epidemiilor… Impactul epidemiilor asupra oamenilor, de la bogați la săraci, de la oameni obișnuiți la artiști și episcopi…


CORONAVIRUS – O ISTORIE A EPIDEMIILOR (CARTE)

Consideram potrivit sa scriem si noi citeva impresii privind epidemia care bintuie in toata lumea: coronavirusul. Putem cugeta, de exemplu, la modul in care societatea a reactionat la epidemii similare cu sute ori mii de ani in urma. Din asta am putea chiar invata cite ceva. Pe vremea aceea chiar milioane de oameni mureau din cauza epidemiilor, iar epidemiile tineau cu anii. Medicamente pentru contracararea epidemiilor nu erau iar suferinta oamenilor probabil ca era mult mai mare ca astazi. Astazi mor doar citeva mii si, totusi, intrega societate globala intra in panica. Ce gindeau si cum reactionau, psihic vorbind, oamenii pe vremea aceea?

Cornonavirus – o istorie a epidemiilor

Extinderea coronavirusului în ultimele trei luni a coincis cu publicarea unor cărți interesante despre epidemii dintr-o perspectivă istorică. Săptămâna trecuta am dat peste o astfel de carte, Epidemics and Society: From the Black Death to the Present, scrisă de istoricul Frank M. Snowden. [Link: https://www.newyorker.com/…/q-…/how-pandemics-change-history]

Cartea analizează marile epidemii din trecut dar și modul în care societatea a reacționat ori s-a relaționat acestor epidemii. Interesante sunt discuțiile privind, de exemplu, reacția privind epidemiile a oamenilor pioși, a artiștilor, a politicienilor, a oamenilor din diferite pături sociale ori economice, a celor educați (în contrast cu cei mai puțin educați), a celor bogați (în contrast cu cei săraci), ori a creștinilor (în contrast cu reacțiile altor confesiuni).

Autorul dă exemple concrete ale impactului epidemiilor asupra unor evenimente istorice majore. Unele epidemii au schimbat cursul istoriei, spune autorul. Un exemplu este Napoleon și abandonarea posesiunilor franceze în America de Nord. Francezii, ne informează Snowden, au pierdut războiul de independență din Haiti pentru că soldații lui Napoleon au murit de yellow fever / febra galbenă. Europenii nu sunt imuni la febra galbenă, dar persoanele descendente din africani sunt. Eșecul din Haiti, spune Snowden, l-a influențat pe Napoleon să cedeze Louisiana americanilor, America dublându-și, dintr-o dată, suprafața geografică.

Impact asupra artei si credintei

Snowden face și o trecere în revistă a impactului epidemiilor asupra literaturii și artei. În Secolul XIX, clasa intelectuală îi privea pe cei bolnavi de tuberculoza ca având un statut superior. Lui Victor Hugo i s-a reproșat, de fapt, că ar fi fost un scriitor de și mai mare succes dacă ar fi suferit de tuberculoză. Un scriitor care a scris pe când suferea de tuberculoza a fost Andre Gide.

Aflăm detalii interesante și despre impactul epidemiilor asupra artei în Evul Mediu. Pictorii medievali au fost profund influențați de epidemii și de efectul lor devastator asupra ființelor umane. Temele tratate în picturile de atunci aveau de a face cu preocuparea oamenilor cu moartea, penitența înainte de moarte, pregătirea personală pentru moarte, imagini de îngeri ducând pe credincioși în Paradis, imagini ale îngerului morții (Grim Reaper) care taie sufletele oamenilor cu secera, imagini inspirate din cartea Eclesiastului privind vanitatea vieții, imagini din cartea Apocalipsa etc.

În cuvintele lui Snowden, epidemiile Evului Mediu „had a transformative effect on the iconography of European art / epidemiile au avut un efect transformant asupra iconografiei artei europene”. Impactul epidemiilor asupra economiei, demografiei și politicii este și el abordat. Plăgile medievale din Evul Mediu au ucis aproape jumătate din populația Europei și au dus la înăsprirea relațiilor între clasele sociale. Iobăgimea, de exemplu, a devenit și mai aspră, iar mobilitatea oamenilor a fost restricționată.

Epidemiile au generat războaie ori au decis soarta altora. Sărăcia a avut și ea impact. În general, săracii erau mult mai susceptibili de a se îmbolnăvi de holera și tuberculoza decât oamenii înstăriți.

Epidemiile au afectat relația oamenilor cu Dumnezeu, scrie Snowden: „plagues raised the whole question of man’s relationship to God / plăgile au adus în discuție relația omului cu Dumnezeu”. Pe unii creștini, epidemiile i-au transformat în și mai buni creștini și chiar eroi. În lumea antică, creștinii îi vizitau pe cei afectați de epidemii și îi îngrijeau. Mulți dintre ei mureau împreună cu cei bolnavi, dar mulți bolnavi se însănătoșau, devenind după aceea creștini. Snowden discută și cazul eroic al arhiepiscopului din Milano, Cardinalul Borromero, care vizita bolnavii în zonele puse sub carantină pentru a-i îngriji ori comforta în momentele morții.

Coronavirusul – la ce ne putem aștepta în viitorul imediat?

Ce zic specialistii in boli epidemice despre extinderea coronavirusului? Aici oferim citeva din impresiile specialistului in epidemiologie Marc Lipsitch, profesor de epidemiologie la Universitatea Harvard din Boston. El prezice că într-un an „40 până la 70%” din populația lumii va fi infectată cu coronavirus. Declarațiile lui au fost obiectul unui comentariu privind extinderea rapidă a coronavirusului, publicat luna trecuta în The Atlantic. [Link: https://www.theatlantic.com/…/archive/2020/02/covid…/607000/] Conform declarațiilor lui, „the likely outcome is that it will ultimately not be contained” („în final, nu cred că virusul va putea fi controlat”). Tot luna trecuta, Center for Disease Control din Statele Unite (Centrul pentru controlul bolilor), a publicat ultimele date privind extinderea globală a virusului. [Link: https://www.cdc.gov/…/2019-n…/locations-confirmed-cases.html]

In Germania, Merkel comenteaza ca intre 60 si 70% din populatia Germaniei va putea fi infectata de coronavirus, adica pina la 56 de milioane de oameni. Mortalitatea cauzata de coronavirus e de aproximativ 3 ori 4% din populatia infectata, ceea ce, in cazul Germaniei, ar insemna chiar peste doua milioane de oameni. [Detalii:  https://news.yahoo.com/angela-merkel-just-estimated-60-184506028.html]

Suntem atenționați, însă, că afirmațiile lui Lipsitch nu trebuie să ne îngrijoreze: din cei 40 până la 70% din populația lumii care ar putea fi infectați de coronavirus, doar un procent mic va fi afectat în mod fatal. În prezent, mai puțin de 2% din persoanele care au fost infectate cu coronavirus au decedat. Ceilalți, zice Lipsitch, doar vor avea simptome de coronavirus, dar vor supraviețui.

Totuși, asta nu înseamnă că putem sta liniștiți. În doar o lună, coronavirusul a afectat 100 de milioane de oameni în China, în sensul că la majoritatea dintre ei nu li se permite să se deplaseze de la domiciliu. Aceste măsuri sunt desemnate să prevină extinderea virusului. In Italia carantina pentru prevenirea coronavirusului a fost extinsa in toata tara, afectind aproape 50 de milioane de oameni.

Un vaccin pentru coronavirus?

O provocare pe care experții în epidemiologie o constată sunt costurile enorme pentru producerea vaccinurilor, inclusiv a unui vaccin împotriva coronavirusului. În 2003 a apărut febra aviară, care de atunci a ucis 455 de persoane. Dar un vaccin contra febrei aviare nu a fost produs. La câțiva ani mai târziu a izbucnit febra SARS, care a făcut aproape 1000 de victime, dar pentru care încă nu există vaccin. La fel, Lipsitch nu se așteaptă la descoperirea imediată a unui vaccin contra coronavirusului. Costurile sunt enorme și, ca de obicei, după ce epidemia curentă va intra în declin, interesul în a produce un vaccin va scădea.

Conform articolului din Atlantic, opinia cvasi-unanimă a medicilor epidemiologi este că coronavirusului va deveni o febră de sezon („a new seasonal disease”), la fel ca celelalte, fără a rezulta, însă, în decese de proporții uriașe. În final, insa, experții în epidemiologie ne sugerează tuturor să ne aducem contribuția la prevenirea extinderii virusului. Cum? Prin metodele obișnuite: spălarea mâinilor cu săpun și apă caldă; când tușim ori strănutăm să ne acoperim fața; și alte măsuri de igienă similare.

 

Sursa: Alianta Familiilor din Romania, Str. Zmeica nr. 12, sector 4
Bucuresti, N/A N/A, Romania

Foto: Raftul de carte americană (Biblioteca Județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva)

Categorii:ISTORIA, MEMORIA, PRACTIC, PRESA
%d blogeri au apreciat: