Arhiva

Archive for 26 februarie 2019

Subvenții de la APIA: 1 martie – 15 mai 2019

26 februarie 2019 Lasă un comentariu

APIA declanșează la 1 martie 2019 sesiunea de înscrieri pentru subvenții, cu termen de depunerea cererii până la 15 mai.

Se depune o singură cerere, indiferent dacă solicitantul are teren în mai multe localităţi sau judeţe.

Pentru fermierii care solicită o suprafaţă mai mare de 50 de hectare, cererile se depun la centrele judeţene APIA şi în cazul fermierilor ce au o suprafaţă mai mică sau egală cu 50 de hectare de teren agricol, cererile trebuie depuse la centrele locale APIA.

Stimulentele pe care APIA le oferă în cadrul reglementărilor europene pentru susținerea agriculturii sunt următoarele: schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS), plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata pentru tinerii fermieri, plata pentru micii fermieri, schema de sprijin cuplat în sectorul vegetal şi zootehnic.

Notă: arendatorul, concedentul, locatorul şi/sau comodantul nu beneficiază de plăţi pentru terenul sau animalele arendate, concesionate, închiriate şi/sau împrumutate spre folosinţă.

 

 

Categorii:PRACTIC, PRESA
%d blogeri au apreciat: