Arhiva

Archive for 1 decembrie 2018

BNR – O bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918


Banca Naţională a României va lansa sâmbătă, 1 Decembrie 2018, în circuitul numismatic o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Potrivit Băncii Centrale, bancnota va avea următoarele caracteristici: dimensiuni 147×82 mm (cu o toleranţă de +/-1 mm), culoare predominantă albastru, imprimată în tehnică mixtă plană/relief, pe suport de polimer, fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv „Regele Ferdinand I 1865-1927” şi „Regina Maria 1875-1938”, iar în zona centrală o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

De asemenea, tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale „Banca Naţională a României”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii „1918-2018”. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos, pe orizontală, în cifre „100”; în partea centrală jos, în litere, pe două rânduri „Lei Una Sută”; în dreapta jos, pe verticală, în litere „Una Sută Lei” şi în dreapta sus, pe verticală, în cifre „100”.

Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere, iar data punerii în circulaţie, respectiv „1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în Bucureşti a alaiului regal la l Decembrie 1918 şi un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina. Dedesubt, se află textul: „Falsificarea acestor bilete se pedepseşte conform legilor”. Denumirea băncii centrale „Banca Naţională a României” se află sus, pe orizontală, iar sigla BNR este poziţionată în dreapta sus şi în stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus şi pe orizontală în dreapta jos, în cifre, „100” şi pe orizontală în stânga jos, în litere, „Una Sută Lei”.

Seria şi numărul bancnotei tipărite cu litere şi cifre în două culori, roşu şi negru, sunt imprimate astfel: în stânga, pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră.

Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, este de 150 lei, fără TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, are putere circulatorie pe teritoriul României, transmit agențiile de presă.

Tirajul este de:

  • 200 monede din aur;
  • 200 monede din argint;
  • 5.000 monede din alamă de 50 bani pentru colecționare;
  • 1.000.000 monede din alamă de 50 bani pentru circulație.

Preţurile de vânzare sunt:

  • 7.615,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din aur, inclusiv broșura de prezentare;
  • 330,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broșura de prezentare;
  • 10,00 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă de 50 bani pentru colecționare.

Monedele din aur, argint, alamă pentru colecționare și monedele de circulație cu caracter aniversar, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint și a monedelor din alamă pentru colecționare, dedicate marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Punerea în circulație a monedelor de circulație cu caracter aniversar, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, se va face prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

 

Sursa: BNR

 

 

Categorii:PRACTIC, PRESA
%d blogeri au apreciat: