Arhiva

Archive for 7 August 2017

Codul muncii a fost modificat, angajatorii și munca la negru… O dispoziție în mov!


În data de 4 august 2017, Guvernul României a adoptat o serie de noi reglementări vizând munca nedeclarată, emițând o Ordonanță de Urgență de completare a Codului muncii.

  1. Constituie munca nedeclarată:
    – primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în forma scrisă, în ziua anterioară începerii activității;
    – primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea raportului de muncă în registrul general de evidență a salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității;
    – primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;
    – primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial.

2. De reținut de către administratori/ directori: angajatorul are obligația de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă și documentele de evidenţă a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru.

3. Măsuri, sancțiuni:
– eliminarea limitei de 5 persoane stabilite până în prezent pentru încadrarea faptei ca și contravenție și creșterea cuantumului amenzii contravenționale aplicate;
– instituirea posibilității ca inspectorii de muncă să sisteze activitatea locului de muncă supus controlului în cazurile în care constată cazuri de muncă nedeclarată;
– primirea la muncă a unei persoane aflată ilegal în România, cunoscând că aceasta este victimă a traficului de persoane, constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

A fost stabilită posibilitatea achitării a jumătate din amendă în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului verbal de sancționare.

 

 

Categorii:PRACTIC, PRESA
%d blogeri au apreciat asta: